Imparatia din noi
 

Hristos spunea catre farisei: "Imparatia Cerurilor este in voi". Eu am simtit multe la viata mea. Acum, intrebarea mea este: cum simtim Imparatia Cerurilor din noi?

O împărăție are un împărat. Hristos mai spunea și: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu”. Iar lui Pilat i-a confirmat că El este, cu adevărat Împărat, într-o împărăție care nu este din lumea aceasta.

Deci ca să intrăm în această Împărăție, a Lui, acolo unde Hristos este împărat, trebuie întâi să ne pocăim, să ne spălăm sufletele, să ne îmbrăcăm în haina de nuntă luminoasă și curată a harului. Haină nouă, de altfel, căci harul înnoiește totul.

Și de aceea este în noi, mai exact în inima noastră Împărăția cerurilor, pentru că acolo este locul în care ne întâlnim cu Hristos. Inima, adică adâncul sufletului nostru, acolo unde trebuie să facem ordine și curățenie, pregătind-o ca pe o cămară de nuntă, adică loc al întâlnirii mistice dintre Hristos și noi.
În noi se petrece totul, ușa inimii la care Hristos bate, devine pentru noi poartă către Împărăția Sa atunci când o deschidem. El intră la noi, iar noi ieșim către El. El vine în întunericul nostru, noi ne deschidem către lumina Lui.

Mai spunea și sfântul Isaac Sirul: Iată, cerul este în tine dacă ești curat.

Imparatia Cerurilor din noi este tot ceea ce exista - vazut insa cu un ochi curat.

Nu este o lume separata de aceasta existenta.

Imparatia Cerurilor este o integralitate existentiala, fara margini si cuprindere, in care Dumnezeu este simtit a fi pretutindeni, este "vazut apofatic" peste tot.

Caci Imparatia Cerurilor este, de fapt, Trupul Sau infinit.

Ochiul curat strabate existentele fara contact, fara obstructie. Oriunde este slobod, nu i se opune nicio rezistenta.

Omul, in Imparatia Lui Dumnezeu, nu-si simte prezenta limitata la o anumita locatie. Ci se simte impreuna cu Dumnezeu, simultan peste tot.

O co-prezenta ubicua.

Nicio existenta nu este exclusa. Toate sunt circumscrise, sunt simtite ca parte a Adevarului, ca manifestare a Adevarului.

Insa pentru aceasta, omul vechi trebuie sa moara - mistic - impreuna cu Hristos pe cruce.

Omul nou pastreaza doar continuitatea constiitei de sine, caci in rest devine sub toate celelalte aspecte o alta Fiinta.

- cu fiintare, intelegeri, manifestari si puteri inconceptibile noua celor legati de cele ale pamantului.

Etimologic vorbind este o metafora. Dar este evident ca s-a referit la Adam. Nemuritor fiind inainte de cadere in el se afla "imparatia cerurilor". Pavel spune ca Iisus este noul Adam, iar chipul mortii si invierii arata ca urmand dupa el, in mod real, taina unui adevar nou.

Deci : nemurirea se poate afla in noi, dar ca manifestare ramane de vazut ce si cand ...

Cand crestinul a iertat pe toata lumea, iubeste pe toata lumea si simte o iubire nespusa fata de Dumnezeu, atunci Imparatia Cerurilor este in inima sa. Cand, dimpotriva, uraste pe toata lumea, Il uraste si pe Dumnezeu, atunci locul respectiv nu ramane vacant, ci este dominat de imparatia raului.

Crestinii simt, insa, cum cele doua imparatii isi disputa intaietatea pentru a pune stapanire pe suflet. Fara ajutor de la Dumnezeu si fara nevointa, nu reusim sa ne facem inimile salasuri ale Preasfintei Treimi.

Asa este Antonia, in "iubirea nespusa" se afla toata Imparatia si toata mantuirea noastra.

Florin trebuie sa recunosc: o mare parte din postarile tale ma lasa adesea perplex. Cel mai probabil nu inteleg nimic din sincretismul crestino-oriental, sau cum se numeste combinatia asta.

Prea le luati in serios.

Cel mai probabil aveti dreptate, problema este in ograda mea. Asta, bineinteles, nu inseamna ca problema mea este o problema si pentru altii, orice este posibil in aceste timpuri cand idei clar incompatibile, din culturi radical diferite, sunt amestecate intr-un fel sincretism cel putin bizar. Dar nu-i problema, iubirea sa pluteasca, noi sa ne iubim pe tunuri si toti sa fim fericiti intr-o armonie generala. Vorba unui autor necunoscut: ,,Inteligenta ma urmareste...dar eu sunt mai rapid" :)