Pentru cine trebuie sa purtam doliu, si care ar fi perioada? De asemenea in caz de sinucidere este permis sa tinem doliu?

Eu stiu ca se tine doliu dupa rude apropiate. Pentru parinti se tine un an doliu, pentru bunici sase luni. Fiecare cum poate si cata dragoste are.

Parintele Paisie Aghioritul spunea de aceste perioade (1 an pentru parinti, 6 luni pentru bunici) de doliu sunt pur si simplu inventii omenesti.
Perioada pe care a randuit-o Biserica (spune tot parintele Paisie) pentru doliu, indiferent pt. cine il tinem este de 40 de zile, cele in care trebuie sa facem pomana si parastas pentru sufletul celui mort spre a se milostivi de el Bunul Dumnezeu si a nu-l trimite in iad dupa Judecata.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!

Dar in cazul mortii sotului sau sotiei?

Cat simte fiecare nevoia. Unor oameni le ajunge si asa durerea incat nu pot sa se mai intristeze si cu doliul. Eu pentru bunica mea am purtat 40 de zile, desi o iubesc enorm in continuare.
pentru sot sau sotie este valabil ca si pentru parinti sau oricine drag. Nu sunt reguli batute in cuie.
Doamne ajuta!

:) Multumesc frumos pentru raspunderi

Citand Dia_20_diana
Tot 40 de zile conform cu randuielile Bisericii si pentru sot sau sotie, draga sora Diana. Doilu, in pofida a ceea ce credem noi, oamenii, nu inseamna parere de rau, aici, in aceasta lume trecatoare pentru cel/cea care s-a mutat la cele vesnice, ci, prin parastasele si pomana care o facem pentru cel raposat, incercam sa-L imbunam pe Domnul ca sa se milostiveasca in cea de-a 40-a zi (ziua judecatii sufletului raposatului) de sufletul raposatului scump noua si sa-l aseze impreuna cu dreptii si cuviosii de-a dreapta Sa, in Raiul cel neasemuit de frumos.

Domnul sa ne ajute sa putem trece prin vremurile de astazi, sora Diana.
--------------------------------------------------------------------------------------
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!

Eu cred ca ori de cate ori poti sa faci acest lucru este bine venit. Nu putem da termene in aceste situatii. Cei care ne-au fost dragi sunt purtati pururea in noi si asemeni trebuie sa fie si pomenirea lor. Nu-mi place cand sunt judecati cei care nu poarta doliu (a fi imbracat in negru). La fel, mai bine sa nu purtam un astfel de doliu, dar sa avem permanent mintea si inima la ei. Uitam de altii pentru ca suntem intr-o adevarata uitare de noi insine.

Exista haine negre foarte elegante. Unele persoane prefera astfel de haine ca sa para mai suple. Cand eram mai tanara, preferam astfel de haine si eu. Iar cand a fost vorba de doliu, am simtit ca nu prin aspectul exterior imi arat dragostea pentru cel disparut, ci prin rugaciune, parastase, pomelnice pentru morti date la manastiri si biserici.

In primele 40 de zile, am dat pomelnice si cele necesare pentru coliva la sapte manastiri. Asa mi-a disparut tristetea aceea insuportabila. M-am mai rugat pentru ei cum am putut: prin cuvinte simple asemanatoare cu rugaciunea inimii, am spus pentru ei ,,Tatal nostru", am citit Acatistul celor adormiti etc. Unele persoane citesc chiar Psaltirea (cu acordul duhovnicului).

Si Iisus a plans pentru Lazar. Dar deznadejdea nu-i este de folos nimanui: nici celor vii, nici celor morti, iar doliul in exces cred ca poate aduce cu sine o stare de deznadejde. Chiar daca ma acuza lumea, si la inmormantare prefer acum sa ma rog decat sa plang in exces. Mai mult de 40 de zile nu suport sa fiu imbracata numai in negru.

Cred, nu sunt sigur, ca doliul provine de la iudei. Era un semn care iti arata ca nu trebuie sa te atingi de aceste persoane, pentru ca ele atingand pe cel adormit, deveneau necurate. Stim ca pentru cei care se atingeau de cel mort era un ritual de purificare. Astazi, noi nu doar il atingem, ci il sarutam pe cel adormit ca semn de pretuire si nimeni nu ne opreste de la acest; moartea a fost biruita.