De ce mint copiii?
 

Copiii mint de frică sau din obişnuinţă. Mulţi copii percep minciuna ca pe cea mai bună ieşire din impas, ca pe o măsură de evitare a pedepsei. Teama că mama o să-l certe iarăşi sau că tata o să-l pedepsească şi nu o să-l mai lase afară, la joacă, sau nu o să-i mai cumpere reviste sau jucării, teama că îşi va dezamăgi părinţii, teama că doamna învăţătoare o să-l facă de râs în faţa întregii clase îl împing pe copil să mintă. Comportamentul irascibil al părinţilor, mediul familial tensionat în care copilul aude certuri, insulte îl face pe copil să devină mincinos. Pentru a evita astfel de carenţe în dezvoltarea copilului, părinţii trebuie să negocieze, să facă pe cât posibil compromisuri înainte de a-l acuza pe copil, să vorbească cu el, calm şi rar.

Majoritatea copiilor sunt firi cu imaginatie bogata si le place sa fantazeze, sa-si dea importanta , sau sa exafereze o stare de fapt.....Altii mint de teama , altii ca sa obtina ceva...O "tehnica" este ca parintele sa devina prietenul de suflet al copilului , sigur asta neexcluzand pedepsele, a caror aplicare trebuie motivata...Pentru mine, mama a fost si atat cat mai poate la anisorii ei, prietena , sora si mama scumpa....Si da...in copilarie imi placea teribil sa...exagerez.....

Copiii pot minţi în cazul în care părinţii aşteaptă prea multe de la ei. Copiii pot minţi în legătură cu notele lor atunci când părinţii cred că ei învaţă mai bine decât în realitate. Când un copil este întrebat de ce a avut un anume comportament greşit, el poate minţi deoarece nu poate explica acţiunile lui. Copiii cărora nu li se cultiva un set de valori încă din copilărie pot minţi. Copiii care nu sunt încurajaţi sau răsplătiţi pentru eforturile şi reuşitele lor pot minţi pentru a atrage atenţia asupra lor.Când un părinte observă că este minţit de copil, devine nervos şi simte că nu mai poate avea încredere în copil. Minciuna unui copil cauzează mânie, durere şi îngrijorare pentru părinte. Copiii pot învăţa să mintă din sursele mediului exterior, mass-media, adulţi, alţi copiii mai mari, şi părinţii devin nesiguri în aceste cazuri, deoarece îşi dau seama că nu pot deţine controlul informaţiilor şi ideilor ce le sunt prezentate copiilor.

Aşa e. Şi eu am ajuns o mincinoasă.

Părinţii sunt primii răspunzători pentru comportamentul copiilor, chiar dacă, de multe ori, un părinte recunoaşte destul de greu că a greşit. Copiii mint pentru că uneori aşa sunt învăţaţi, pentru a nu-i răni pe cei din jur. Dacă, de exemplu, un copil este întrebat dacă îi place cadoul sau prăjitura, el spune „da“ pentru a fi politicos, deşi poate nu îi place cadoul primit.

Sunt şi cazuri grave, când un copil minte pentru că doreşte ca părintele să-şi petreacă mai mult timp cu el. Din cauza lipsei de comunicare şi a relaţiei precare cu părintele, copilul nu spune întotdeauna adevărul.

copiii mint din cauza parintilor
 

Copiii mint pentru ca nu se simt iubiti.
Le este frica de pedeapsa, pe care cred ca ar primi'o in urma spunerii adevarului.

Daca un copil va observa ca devine mai "descurcaret" in viata prin minciuna, nu va inceta sa renunte la ea. Nu trebuie sa ascundem faptul ca si lumea copiilor este una dura. Si nu putine sunt cazurile in care un copil ca sa fie acceptat de ceilalti, trebuie sa minta. Pe de alta parte e mai usor sa atragi atentia prin minciuna decat prin adevar, chiar daca atentia dureaza putin, pana la aflarea adevarului.

Exact ca in lumea "celor mari", exista minciuni in toata puterea cuvantului , facute gratuit ori nu si minciunele "necesare" , un soi de artificii, ca sa nu deranjam, sa nu suparam, etc...Atunci copiii de ce ar fi altfel? In plus "copiaza" ades comportamentul adultilor...Important imi pare ca minciunica sa nu devina un obicei de nedespartit pentru copii...:25:

Copilul poate invata minciuna, in mod nefericit, in sanul familiei. Un copil mintit va vedea in minciuna o realitatea fireasca. De asemenea, un copil care este martor al "eficientei" minciunilor celorlati copii din anturaj, va minti la randul sau.

Cel ce se foloseste de minciuna isi face din ea un fals aliat. Or unui copil ii este dificil sa inteleaga acest fapt, din moment ce o data, de doua ori, ea a reprezentat pentru el "solutia" iesirii din impas. Va mai apela la minciuna cu incredere si cu alte ocazii. Vine insa o vreme cand minciuna il tradeaza, cand aceasta nu-i mai poate ascunde neputinta, relele intentii, vinovatia etc.

Trebuie sa se lepede de ea pentru "picioarele sale scurte", pentru neloialitatea ei, dar mai ales constinetizand, cu vremea, ca "increderea nu se pierde decat o singura data" (Nicolae Iorga).

Sa ridice mana sus cei care au copii, stau zi de zi cu ei, poate chiar chlipa de clipa pana ce acestia merg in colectiv, si pretind ca " din cauza lipsei de educatie din partea parintilor acestia sunt obraznici, sau mincinosi...sau cum vreti voi " Si aici, ma refer in special la copii micuti.
M-am saturat de ineptiile de genul acesta, toata lumea arata cu degetul spre parinti, mai ales cei care habar nu au " cu ce se mananca cresterea unui copil ", ca sa nu mai vorbim de conceperea acestora ( vizeaza femeile ).
Pur si simplu, am ajuns sa ma cert cu femeile, asazisele prietene sau cunostinte, care au depasit varsta de 30 de ani, care habar nu au ce-nseamna copii fiindca nu vor sa-si rupa....nascandu-i, care nu vor sa se ingrase la sarcina, ori sa spele scutece murdare sau sa se trezeasca noaptea, care nu se marita caci " au tabieturi " si nu au chef sa " slugareasca barbatul ", care le apuca mizeria de nas in jurul lor de cata lene le curge pe ochii fardati strident, dar care arata cu degetul spre mamele ce " nu stiu sa-si educe copii " .
Copilul meu a inceput sa minta, asa subtil, usor si cu inteles . El spune ca " glumeste ", iar eu ii atrag atentia ca nu este frumos, ca poate afecta relatia cu cei din jur fiindca risca sa nu mai fie crezut cand spune adevarul, incerc sa-i explic dupa putinta mea despre acest fenomen. Nu stiu de unde a invatat sa strecoare cate o minciuna, nici nu stiu sigur in ce mod percepe acesta minciuna, nu a vazut in casa la mine minciuna, ea nu-si are rostul, este infima...cu toate acestea, copilul meu experimenteaza fenomenul uneori . Probabil capteaza mici trasaturi de comportament din mediul colectiv, probabil din instinct apeleaza si la acest tertip considerandu-l folositor, probabil pentru el chiar reprezinta o gluma, proasta, bine-nteles ( ii atrag atentia ca nu este gluma, sau ca nu este deloc o gluma buna), nu stiu, dar un lucru este clar, uneori, unele lucruri chiar nu tin de educatie. Am observat ca inca nu asociaza minciuna cu teama, mai degraba o foloseste fara sens si fara acoperire .
Copii au si propria lor personalitate, se manifesta si in functie de anumiti factori sociali, genetici, chiar si alimentari , dar si de educatie, insa, nu doar de educatie.