Ce se cuvine să facem pentru a ne vindeca de patimi?
 

Pocăinţa sinceră şi decizia fermă de a rupe orice legătură cu păcatul sunt condiţii esenţiale pentru a se obţine iertarea faptelor mărturisite.Aşa cum pentru îndreptarea şi însănătoşirea morală a penitentului, duhovnicul poate decide îndepărtarea de la Sfânta Împărtăşanie, Creştinii care refuză neîntemeiat să împlinească canonul rânduit de duhovnic nu pot primi iertarea păcatelor, pentru că, prin refuzul lor, se împotrivesc vindecării rănilor lăsate de păcate. Rugăciunea, postul, milostenia, citirea cărţilor de zidire sufletească nu au menirea doar de a-l ţine ocupat pe cel obişnuit cu păcatul, ci sunt, în acelaşi timp, mijloace de întărire împotriva păcatului. Astfel de creştini ezită sau refuză să accepte restricţiile pe care trebuie să le respecte pentru însănătoşirea sufletească şi pentru a se realiza eliberarea de păcat. Îndreptarea nu se poate face doar în minte sau în inimă, ci trebuie dovedită şi în exterior, „prin exerciţii concrete şi reale”, învăţa Tertulian. Biserica dispune şi recomandă variate şi eficiente mijloace pentru prevenirea şi vindecarea patimilor. Unele dintre acestea ţin de Harul divin, pe care-l primim prin Sfintele Taine şi ierurgii, iar altele aparţin în bună parte creştinului. Dintre aceste mijloace, munca fizică şi intelectuală este considerată unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru ferirea şi vindecarea de patimi.pentru o anumită perioadă, cu acelaşi scop el poate decide şi amânarea dezlegării de păcate.

Personal cred ca pentru a ne despatimi, trebuie sa ne aducem aminte de toate cele placute si neplacute Lui, apoi sa punem in balanta ce ne dorim mai mult : o viata in pacat sau viata vesnica , printr-un trai mantuitor? Apoi , spovedindu-ne cu sinceritate , trebuie sa cautam a nu mai repeta greselile marturisite , sa ne intetim rugaciunea...Oricum, vindecarea de patimi presupune sa ne invingem, noi pe noi...iar asta face parte din razboiul nevazut , desfasurat launtric....Si Dumnezeu mereu ne va sprijini , daca ii vom solicita ajutorul....Doamne ajuta!

Faptele bune, şi în special milostenia, ne scot din starea egoistă în care ne aduce păcatul şi ne deschide faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. „Pocăinţa fără milostenie este moartă şi fără aripi. Pocăinţa nu poate zbura dacă nu are aripa milosteniei”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Este necesară şi primirea dumnezeiescului har, deoarece puritatea se păstrează doar prin prezenţa lui Dumnezeu. Însă, e necesară şi o îndrumare ortodoxă, astfel încât mintea omului să fie eliberată de păcat şi luminată de Duhul Sfânt. Sunt mulţi creştini care se spovedesc, dar, nefiind îndrumaţi corect, nu pot să se elibereze de patimi, pentru că lucrarea patimilor nu este independentă de starea minţii. De aceea, ei rămân nevindecaţi, fac aceleaşi păcate sau reuşesc să scape de unele patimi trupeşti.

Am ajuns sa cred ca budistii, nu trebuie sa scapam, sa ne vindecam de patimi, ci trebuie sa invatam sa le controlam, asa functioneaza si activitatea cea mai complexa a fiintei noastre, care este creierul si spiritul.
Tocmai de aceea nu am reusit in atatea mii de ani sa ne despatimim, pentru ca nu se poate, asta este firea noastra si evolueaza din toate punctele de vedere, si astfel am ajuns doar sa ne amagim si sa vorbim profund de aceasta amagire, ca de un vis mereu irealizabil...speranta credintei.
Romania exceleaza in avorturi, desi, se pare ca este crestina de atata timp si a luptat cu patimile sa se izbaveasca tot de atata timp, cam degeaba.
Daca nu invatam macar sa le intelegem si sa le controlam, nu vom ramane decat niste prefacuti ai unei credinte care nu reuseste niciodata sa izbuteasca cu adevarat.
Eu cred cu tarie ca pentru a ajunge la o adevarata credinta mai este nevoie si de educatie, cum este iubirea cu respectul, degeaba credinta daca ea nu poate fi sustinuta de un schelet consistent si atat de important realizat prin educatie.
Am intalnit multa rautate in credinta, doar datorita prostiei...sau, sa-i spunem a inconstientei, deseori s-a crezut eronat ca este de-ajuns sa ai credinta . Pana la urma, ce inseamna credinta, sau ce inseamna patima ?
Nu stiu, dar, pur si simplu nu mai merge cu atatea cuvinte frumos asternute si atat.....

Ma repet : ai dreptate !

"Nu stiu, dar, pur si simplu nu mai merge cu atatea cuvinte frumos asternute si atat....."

Trebuie stăruință. Anume să nu-L lăsăm niciodată pe Hristos. "Tu eşti Cela ce ai zis: De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui". Este necesară această perseverență și această lucrare continuă, neabătută de la calea cea dreaptă a credinței. Creștini nu suntem doar o zi sau o săptămână, ci creștini suntem în orice secundă și moment al vieții așa că orice suflare a noastră trebuie să fie în duhul lui Dumnezeu și nu în duhul lui satana.

Apropo Sebastiana, frumoasă icoană cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, o am și eu aici lângă mine.

Rugaciune,post,Sf. Liturghie si spovedanie!

Este greu sa luptam cu toate patimile deodata. Un parinte despre care am mai vorbit sfatuia sa luptam pe rand cu patimile. Incepem cu cele mai mari si continuam cu cele mai mici. Ne rugam sa nu mai pacatuim intr-un anume fel, iar cand se iveste prilejul cerem ajutor lui Dumnezeu sa ne ajute sa ne impotrivim cu toate fortele pacatului si atunci patima poate sa dispara.

Lupta aceasta cu patimile este continua, caci pe masura ce inaintam duhovniceste devenim mai exigenti cu noi insine. Apoi, daca vom cadea in mandrie, patimile vor navali din nou asupra noastra. Si o luam de la capat. Ne ridicam, cadem, dar important este sa dorim sa punem inceput bun pocaintei noastre. Nu trebuie sa cadem in deznadejde.

Vietile Sfintilor sunt un excelent indreptar de lupta cu patimile.

Dragul meu Raoul...ase bine stai la capitolu teorie!!!!