Grade, tipuri si semne ale influentei demonice
 

Rareori un demonizat ajunge astfel dintr-o dată. Este o boală spirituală cronică, ce are gradele sau stadiile ei. Clasic, se descriu trei grade:
1-tentaţia demonică. Este puţin mai mult decât simpla tentaţie sau ispită. Simpla ispită este atunci când ţi-e foame şi atunci îţi vine în cap gândul să furi o pâine. Este ceva care ţine de natura umană. Dar tentaţia celui care începe să se pună sub influenţă demonică este: mai complexă de atât; mai perversă de atât; subiectul întârzie mai mult de atât. Ea tinde să devină tot mai monocordă: mereu aceeaşi specie de păcat îmi vine în minte.

2-obsesia demonică. Este etapa în care viaţa subiectului începe să graviteze în jurul păcatului. Nu mai este păcatul cel care îmi dă mie târcoale şi mă atacă din când în când cu ispita lui. Rolurile s-au schimbat deja şi eu sunt cel ce dau târcoale păcatului. Şi o fac, dacă nu în mod continuu, cel puţin suficient de des încât comportamentul meu să aibă de suferit şi semnele bolii să fie deja vizibile pentru un ochi iniţiat şi atent. De multe ori apar compulsii de tip magic, încă şi mai des apare ceea ce poate fi uşor luat drept depresie psihogenă, mergând până la un risc suicidar.

3-posesia demonică este stadiul cel mai serios, mai spectacular şi, de regulă, exorcismele se adresează subiecţilor aflaţi în acest stadiu. Demonul (sau demonii, că pot fi mai mulţi) este deja internalizat şi pune stăpânire pe majoritatea funcţiilor psihice, mai puţin asupra voinţei, care, totuşi, poate şi ea suferi de un anumit grad de paralizie. Boala este evidentă chiar pentru un ochi neexpert, dar deosebirea dintre posesia demonică şi psihozele care se pot manifesta asemănător necesită expertiză. În orice caz, în acest stadiu, posedatul (în tradiţia răsăriteană numit energumen) nu se mai poate ajuta singur spre a ieşi din această stare şi are nevoie de ajutor.

Mulţi autori vorbesc despre un al patrulea grad: posesia perfectă. Aici, toate semnele oribile din stadiul precedent se remit aparent şi cei din jur pot crede că persoana a redevenit "normală". Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a că demonul a preluat adevărata posesie, a trecut de domeniul psihic şi se ascunde, acum, în nucleul cel mai profund al persoanei respective. O asemenea persoană profund posedată nu va mai arăta în exterior nimic spectacular, afară de împrejurări rare când este provocată: dar va trăi mereu pentru diavol, ducând întreaga viaţă în păcat, fără nici cel mai mic semn de remuşcare sau de ruşine. Adeseori asemenea persoane pot fi plăcute la înfăţişare şi, surprinzător, pot avea un comportament plăcut.

Acestia seamana foarte mult cu psihopatii.

Da, seamănă dar se şi deosebesc. Psihopatul nu are un istoric de pseudo-psihotic, ci a fost psihopat de la început. Pe urmă, rareori psihopaţii sunt persoane plăcute: le lipseşte supleţea. Lumea fuge de psihopaţi. Cel aflat în posesie perfectă este seducător, uneori dovedind un adevărat magnetism. În sfârşit, dintre cele 9 (sau 10) feluri de psihopaţi, doar antisocialii suferă de o completă lipsă de simţ moral, pe când toţi posedaţii sunt astfel. La drept vorbind, aici ne apare o subtilă diferenţă. Lipsa de simţ moral a antisocialului nu este ca aparenta lipsă de simţ moral a posedatului: antisocialul nu are simţ moral pentru că nu îşi pune problema. Moralitatea ? E o limbă străină pentru el. A fura este precum a mânca. Antisocialul este un malformat sufleteşte. El suferă de o lipsă a ceva, a unei facultăţi a sufletului. O agenezie. Dimpotrivă, cel aflat în stadiu de posesie perfectă are simţ antimoral, dacă se poate spune astfel. A fura nu este precum a mânca, ci precum a gusta o delicatesă mult dorită, savurată şi pregătită. Posedatul este un denaturat sufleteşte. El nu suferă de o lipsă a unei facultăţi, ci o are, cu semn schimbat. Schimonosită. Întoarsă, ciorăpeşte, exact pe dos.

Psihopatiile acestea mai sunt numite tulburari de personalitate.Ele debuteaza in copilarie,se cristalizeaza in adolescenta si se mai diminueaza spre varsta a treia.
Prin psihoterapie se pot aduce ameliorari,insa nu se pot reduce decat intr-o mica proportie.
In general sunt lipsiti de empatie,nu constientizeaza ca au o problema,de multe ori neajungand decat extrem de rar,posibil in cazuri limita sau la insistenta vreunui membru al familiei sa ceara ajutor.
Exista multe tulburari de personalitate si de multe ori se asociaza intre ele.
Nu toti indivizii cu tulburare de personalitate de tip antisocial devin si criminali.
In general,cei care ajung la gesturi extreme de acest tip,au suferit in copilaria lor cel putin un eveniment traumatic ce i-a marcat si le-a schimbat cursul vietii,iar daca veti rascoli in istoricul criminalilor in serie vi se va confirma acest lucru.

S'ar putea sa avem de pierdut, analizand lucruri care nu ne sunt de folos.
Precum celor preocupati de secrete, masonerie si conspiratii incepe sa li se schimbe mintea, asa si celor preocupati de diavoli.

Din ce in ce mai mult, imi dau seama de puterea diavolului asupra celor slabi dintre noi.
Cel mai mult, diavolul are mare putere in cei care urasc, care tin minte raul si care ii jignesc pe toti.
Cu fiecare patima in care cadem, diavolul castiga teren in inima noastra.
Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de viclenia necuratilor, in fata carora (de unii singuri) suntem mult prea slabi.

Deci, sa cautam in directia opusa o cat mai buna cunoastere si asezare in bine.
Diavolul stie prea bine ce are de facut. Sa aflam si noi ce avem de facut.
Sa nu ne aratam mai putin ravnitori decat diavolul, care nu se odihneste nicicand de a face rau.

Din ce am citit eu, situatile care i-au marcat au fost legate mai mult de relatia cu mama.( maltratati de mama, ignorati de mama, neiubiti e mama, obligati de mama sa asiste la concubinajele ei etc.)

In anumite cazuri da,insa nu se poate generaliza.Iti dau ca exemplu cazul lui Richard Ramirez,unul dintre cei mai terifianti criminali in serie,nascut si crescut intr-o familie catolica foarte stricta.In acest caz tatal a fost cel care l-a maltratat,totul coroborandu-se cu influenta unui var al lui Ramirez,pasionat de ororile Vietnamului,care sfarseste prin a-si ucide sotia sub ochii lui Ramirez.

http://truecrimes.wordpress.com/2007...chard-ramirez/

Am urmarit deasemenea un interviu cu Ramirez,care pe mine m-a uimit.Aproape ca nu ai spune ca acest tanar carismatic si inteligent ar fi capabil de astfel de grozavii daca nu ai privi in ochii lui si nu ai vedea acea sclipire aproape demonica.
Acum ceva timp vorbeam de conceptul de "umbra" din noi,faptul ca ne reprimam partile negative,refuzam sa le recunoastem si atunci ele pot iesi violent la suprafata atunci cand controlul este pierdut.
Insa exista si cazuri in care oamenii nu mai pot vedea decat partea negativa din ei,ajungand sa respinga aproape tot ceea ce este pozitiv.
Cred ca persoanele precum acest criminal in serie exact asta fac:se identifica cu raul,el spune la un moment dat ca "sunt rau,nu 100 %,dar sunt rau" si ca a renuntat cu mult timp in urma la iubire si fericire din motive pe care nu doreste sa le discute.
In lumea lor interioara,ei sunt justificati pentru ceea ce fac,de aceea nici nu au mustrari de constiinta.Si Ramirez spune "criminalii in serie fac la o scala mai mica,exact ceea ce face guvernul la o scala mai mare" si ca asta este lumea in care traim...
Mi-a atras atentia si faptul ca atunci cand a fost intrebat cine este...a avut un lung moment de tacere,framantare interioara,dupa care a raspus..."doar un tip".

Acesta este interviul luat lui:

http://www.youtube.com/watch?v=F4u2F1lh6Fc

Parerea mea personala este ca oricat de dramatic ar sta lucrurile,nu cred ca cineva isi poate pierde absolut orice urma de bunatate si umanitate din el si ca tot acest rau nu este altceva decat un sistem de aparare ce acopera o suferinta fara margini a respectivei persoane.Acest rau este in realitate o boala a sufletului si a mintii,insa eu cred ca daca cineva si-ar pune problema,o parte din acesti oameni ar putea fi recuperati intr-un anumit procent.
Din pacate,insa,majoritatea specialistilor se axeaza doar pe ajutorul dat victimelor,nu si pe cel dat faptuitorilor.

Si relatiile cu tatal sunt la fel de importante,mai ales pt fiice...
De relatia dezvoltata cu tatal,va depinde viitorul relatiei ei cu sexul opus;din pacate un tata problematic ii va creea fiicei un pattern dupa care isi va alege sotul(tata problematic=sot problematic).

Da, asta este o alta discutie.:-) Ai dreptate, tatal lasa amprenta pe fiica.Si mai ales in alegerea viitorului partener.O fiica lipsita de iubirea tatalui de exemplu, va cauta un partener mult mai mare ca ea ca varsta,deoarece are nevoie de protectia paterna de care a fost lipsita si involuntar o cauta la cineva apropiat de varsta tatalui.

Eu ma refeream in mesaj doar la criminalii in serie de care amintea Heaven.:-)
:53:

Nu, nu se poate generaliza,de aceea am si spus ca mai mult relatia cu mama i-a afectat,nu am spus ca NUMAI relatia cu mama i-a afectat. Daca retin bine si Jack Spintecatorul ,tot de relatia cu tatal a fost afectat.

In orice caz, dereglarie vin de la relatii defectuoase din copilarie cu mama sau cu tata.Eu asa cred, ca nu exista cazuri in care criminali in serie sa fie afectati de altceva in copilaria lor.. Echilibrul lor afectiv a fost grav dereglat de relatia cu unul din acesti "stalpi" ai copilariei (existentei) noastre..