Telefonul veşniciei

In sala de telefoane a turnului Eiffel din Paris, in timpul Expoziţiei din 1890, se gasea o mulţime de oameni, cu coatele rezemate de o bară de lemn imbrăcată in catifea, ţinând la ureche câte un receptor telefonic. Nu trecuseră decât 14 ani de la descoperirea telefonului de către omul de ştiinţă american Graham Alexander Bell (1847-1922)...

Cei care aveau la ureche receptoarele erau cufundaţi în tăcere, dar foarte fericiţi, căci telefoanele lor erau puse în legătură cu o sală de muzică în care cânta o orchestră renumită şi cântăreţi celebri. Această muzică superbă o auzeau numai ei, iar ceilalţi vizitatori ai expoziţiie nu auzeau nimic; ba mai mult, aceia nici nu bănuiau că există aşa ceva.

Dacă ne gândim bine, nu se petrece acelaşi lucru şi cu glasul lui Dumnezeu? Nu sunt în una şi aceeaşi lume, în aceeaşi localitate, în aceeaşi casă chiar, oameni care aud glasul lui Dumnezeu şi oameni care nu-l aud. Nu sunt oameni care aud glasul lui Dumnezeu în sufletul lor, şi oameni care-l tăgăduiesc sau îl resping?

Oare care din ei au dreptate? Convinge-te singur, făcând proba. Părăseşte traiul egoist, alungă din tine indiferenţa, pune la ureche telefonul veşniciei, adică tezaurul de cuvinte ale Sfintei Scripturi si al Sfintei Tradiţii şi vei auzi glasul Mântuitorului, care te cheamă neîncetat la o viaţă curată, senină, fericită, fără de sfârşit. Dacă vei urma poruncile Lui, vei auzi şi numele tău: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, ca să moşteniţi Împărăţia cerurilor, pregătită vouă.”

Va invit si pe Dvs, stimati colegi, sa scrieti povestile cu talc, parabolele, pe care le stiti ca sa fie spre invatatura celor mai putin informati si/sau initiati.

Lumina ochilor

Odata, o fata a ramas fara vedere, iar socul trait a indepartat-o de tot ceea ce stia, ajungand singuratica. Numai un băiat s-a apropiat de ea si a reusit sa ii castige atentia si inima. Cei doi isi petreceau alaturi cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tanara ii spuse celui drag:

- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e sa pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa vad chipul tău… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus cand ne-a harazit miracolul privirii…

După o vreme, baiatul indragostit se hotari sa ceara mana iubitei.
- Vrei sa te casatoresti cu mine?
Tacerea era apasatoare, iar tristetea plutea în aer. Cu tremur in glas, fata ii raspunse:
- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea… Nu ma voi putea descurca pentru amandoi si nu vreau sa-ti devin povara…

La ceva timp, doctorul o chema la spital pentru a-i da vestea cea buna. Transplantul de cornee se putea face foarte curand. Aparuse un donator. Fericirea a fost imensa si, după operatie, primul care a vrut sa o vada a fost iubitul sau. Dar acesta era si el … nevazator. Scuturandu-se parca de o povara, ea spuse:
- Nu ma pot casatori cu un orb.

Tanara s-a intors sa plece. Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit:
- Sa ai grija, te rog de ochii mei!

frumos

O fetita a facut de rusine pe invatati

O ceata de invatati s-au strans odata la o discutie despre Dumnezeu… Unii spuneau una, altii alta si nu se puteau intelege asupra intrebarii de este Dumnezeu si cum ar fi Dumnezeu.

Unul din ei zicea ca nu exista Dumnezeu; copilul cand se naste nu are credinta, numai parintii i-o apasa cu de-a sila in ceara inimii sale.

Atunci un altul zise:
- Sa aducem aici un copil, sa vedem cum i s-a tiparit credinta in cearta inimii.
Adusesera o fetita si o intrebara ce stie ea despre Dumnezeu si cum isi inchipuie ea pe Dumnezeu. Atunci fetita, desfacandu-si hainuta, grai astfel:
- Eu cred ca Dumnezeu este atat de mare incat nu-l poate cuprinde cerul si pamantul, dar pe de alta parte este atat de mic incat incape aici, in inimioara mea…

Invatatii ramasera rusinati de acest minunat raspuns si pricepura si ei ca Dumnezeu nu se poate afla prin socoteli omenesti, ci numai prin credinta.

Vioara lui Paganini...

--------------------------------------------------------------------------------

Era odata un mare violonist pe nume Paganini. Unii spuneau despre el ca era foarte ciudat, altii ca era supranatural. Notele magice pe care le scotea vioara sa erau dumnezeiesti, de aceea nimeni nu voia sa piarda sansa de a-i vedea spectacolele.

Intr-una din seri asistenta astepta cu nerabdare inceperea reprezentatiei. Cand Paganini aseza vioara la umar si se auzira primele note, publicul era in extaz. Sunetele pareau sa aiba aripi si sa zboare la atingerea degetelor sale incantatoare.

Deodata, se auzi ceva straniu. Una dintre corzile viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul, orchestra, publicul inlemnisera, dar nu si Paganini. Uitandu-se la partitura, continua sa scoata sunete frumoase dintr-o vioara cu probleme. Dirijorul si orchestra, exaltati, reluara bucata muzicala.

Inainte ca publicul sa se insenineze, un alt sunet perturbator distrase atentia spectatorilor. Se rupse o alta coarda a viorii lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra la fel. Dar nu si Paganini! Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, el continua concertul, scotand sunete dintre cele mai imposibile. Dirijorul si orchestra, impresionati, se intoarsera la cantat.

Dar, nefericirea se intampla din nou! O a treia coarda a viorii lui Paganini se rupse. Dirijorul se bloca, orchestra se opri, respiratia spectatorilor se taie. Insa Paganini continua. Scoase toate sunetele de la coarda unica ce ramase din vioara sa distrusa, ca si cum ar fi fost un contorsionist muzical. Nicio nota muzicala nu a fost uitata. Dirijorul se incuraja, orchestra se motiva, iar publicul trecu de la liniste la euforie, de la inertie la delir. Paganini a atins gloria! Numele sau strabate timpul.

Nu a fost un violonist genial, dar este simbolul profesionistului care continua sa mearga inainte in ciuda imposibilului.

Cand veti fi descurajati, nu renuntati niciodata. Treziti-l pe Paganini care se afla in voi si avansati pentru a invinge! Victoria este arta de a continua. Cand totul pare sa se prabuseasca, dati-va sanse si mergeti mai departe. Niciodata nu vi se vor rupe in viata toate corzile. Insa daca, din intamplare, veti fi la fundul prapastiei, aceasta va fi sansa de a atinge cea mai buna coarda din univers: increderea in voi insiva!

Sursa: Rev Taifasuri, nr. 183

Au fost odata o baba si un mos :). Baba ii zicea mosului in fiecare duminca : ' Mosule, hai cu mine la biserica'. 'Lasa babo ca mergi tu si pentru mine'ii raspundea mosul.
A venit si ziua cand au murit si ajungand la poarta Raiului, Sf. Petru a lasat-o pe baba sa intre dar cand a vrut si mosul sa intre, Sf. Petru a zis: 'Lasa mosule, ca a intrat baba ta si pentru tine'. :D

F. bun topicul:) mai astept povesti...

A fost odata,tare demult,un batran...El locuia cu fiul sau, cu nora si
nepotul.Intr-o zi sotia fiului ii spuse:
"Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau ca aici ne incurca... Asa o sa avem mai mult spatiu...", sotul initial nu a vrut, dar pana la urma se lasa convins.
Cu un carlig de lemn il luara pe Batran si il transportasera in grajd.
Copilul care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba :
- La ce iti trebuie acel carlig ?
- Pai, acum nu imi trebuie dar, si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui,raspunse copilul...
In urmatoarea clipa Batranul fuse adus inapoi in casa si trai cele mai frumoase clipe!

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.
Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”
Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.
La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!”

Scrieti va rog, toate povestile si legendele pe care l;e stiti. E pacat sa se piarda, sa se risipeasca.
Multumesc! :lol:

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”
Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.
A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.
MORALA:
Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!
Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie…Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

vulturul si cocosul..

Un vultur zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui: "Trec in zbor peste departari intinse: peste vai si munti, mari si rauri, campii si paduri; vad multime de fiare si pasari; vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii".

Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vesel se plimba cocosul in mijlocul gainilor lui si s-a gandit: "Inseamna ca e multumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, ii voi povesti cele ce cunosc".

Si vulturul a inceput sa-i vorbeasca cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic, vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui, cocosul, neintelegand ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si-i era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.

Asa se intampla atunci cand un om invatat vorbeste cu unul neinvatat si, inca si mai mult, atunci cand un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului. Mintea omului duhovnicesc cugeta ziua si noaptea la legea Domnului (Psalmi 1, 2) si se inalta prin rugaciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipita de pamant sau e bantuita de ganduri.

Sufletul celui duhovnicesc se desfateaza de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc sta gol si imprastiat. Omul duhovnicesc zboara ca vulturul spre inaltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea intreaga, chiar daca s-ar ruga in intunericul noptii; dar omul neduhovnicesc se bucura sau de slava desarta, sau de bogatii, sau cauta desfatarile trupesti. Si atunci cand un om duhovnicesc se intalneste cu unul neduhovnicesc, legatura amandurora e lucru plictisitor si anevoios.

sfantul siluan athonitul

toate povestirile sunt frumoase dar aceasta mi-a placut parca cel mai mult.. multumim Mihai.. si mai asteptam si altele la fel de pline de invataminte....

Povestea lupilor
O batrâna Cherokee îi spune nepotului sau despre o lupta care se da în ea. Este o batalie între 2 lupi.
Unul este rau: se înfurie, invidiaza, regreta, lacomeste, e arogant, gelos, orgolios, minte, îsi plânge de mila, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celalalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezator, optimist, plin de compasiune si credinta, recunoscator…
Nepotul se gândi pentru o clipa apoi întreba:
“si cine va câstiga aceasta batalie?”
Batrâna Cherokee i-a raspuns simplu:
“Cel pe care îl hranesc.”

ADEVARATELE MINUNI
Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada , a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!
- Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te iuiti si te minunezi asa de tare?
- Cum la ce? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!
- Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand?
- Nu! - a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, fiindca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesti din spital. ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul atu, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeupentru toate aceste lucruri frumoase pe cre le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi pentru mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane. In sufletul sau, omul necredincios pana atunci, a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea-minunea minunilor?
Adevratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
" Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti" Sfantul Ioan Gura de Aur

Un taran cam rau la suflet a gasit intr-o zi pe pasunea sa vaca vecinului. Manios, omul a luat animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus inapoi, spunandu-i vecinului sau:
- Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit ?
A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a dus stapanului lor, celui crud, spunandu-i:
- Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale. Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc nevatamate.
- Iti multumesc - i-a raspuns taranul - puteai sa faci la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai intampla!
Si, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant.

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

Sunt recunoscatoare

Sotului (sotiei) care sforaie toata noaptea,
Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva !

Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi.

Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.

Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de mincare.

Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui.

Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.

Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului.

Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport.

Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.

Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat.

Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu.

Soneriei care ma trezeste in zorii zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.

Minunat Elena!!!!:thumbsup::thumbsup::thumbsup:

Un om l-a rugat pe un calator prin desert sa-i dea voie sa stea pe spatele camilei sale.
Cererea sa a fost indeplinita. Odata urcat, omul l-a aruncat pe proprietarul camilei in nisip si a fugit
Proprietarul a strigat dupa el:"Nu sunt necajit ca mi-ai luat camila!! Mai am altele.Dar ai distrus credinta in oameni.Pe viitor, proprietarii de camile nu-i vor mai ajuta pe calatorii singuratici.Nimeni nu va mai fi lasat sa stea pe spatele camilei"

Un crestin va lua mereu in considerare astfel de fapte.
Nimanui nu i se cere sa duca o viata crestina fara compromis.Dar crestinul este foarte constient de faptul ca aceste compromisuri, uneori necesare in viata si in lupta, sunt foarte periculoase.

Nu exista nici o minciuna fara sa jignesti credinta cuiva.Inevitabil, societatea este jignita de fiecare minciuna.

Calugarul neascultator
Un tinar s-a dus ucenic la un parinte la o manastire oarecare.Era harnic,avea si credinta dar,nu putea sa faca nicicum ascultare si rau se mai supara atunci cind un frate mai vechi il mustra.
Vazind aceasta,staretul i-a dat o suma bunicica de bani si i-a zis:
- Du-te in lume si plateste pe oarecine sa te insulte,nu te uita la bani,iar peste un an sa te intorci la manastire daca vei mai voi!
Mirat tinarul a plecat.Si pe unde trecea se tot lua la cearta cu unul si cu altul si daca nu-l batjocorea destul ii dadea bani ca sa-l jigneasca mai tare.
A trecut un an,a terminat banii si s-a intors la manastire.A vrut sa intre dar,fratele care era la poarta vazindu-l l-a oprit;
- Nu-ti este rusine,ai cheltuit banii munciti de noi(si incepe a-i spune vorbe care nu se cade sa le spunem aici )stiindu-l suparacios din fire...si acum vii sa te primim inapoi? Pleaca!
La aceste vorbe de ocara tinarul ucenic a inceput sa rida in hohote fara pic de suparare:
-Fratele meu cum sa ma supar,pai eu am platit bani grei ca sa fiu terfelit iar tu faci aceasta gratis!
Si asa pe linga celelalte virtuti a capatat si virtutea ascultarii si nu s-a mai suparat orcine,orce vorba i-ar fi spus.

Un magar luptator

Intr-o zi, un magar a cazut intr-o fantana secata. Animalul s-a pus pe zbierat, iar proprietarul sau cauta sa vada ce are de facut.
Dupa un timp, in capul taranului se conturase ideea ca, fiind batran, magarul nu mai merita osteneala de a fi salvat din fantana secata. Asa ca taranul hain isi chema cativa vecini ca sa dea o mana de ajutor. Acestia au apucat cate o lopata si au inceput sa arunce de zor pamant in fantana. Magarul pricepu deindata ce i se pregatea si se puse pe tipat. Spre mirarea tuturor, dupa cateva lopeti bune de pamant, magarul tacu. taranul privi in adancul fantanei si ramase uluit. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat pentru oameni: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora la ceva absolut surprinzator: magarul, ajuns pana la gura fantanii, a sarit peste margini frematand...
Taranii nu au putut face altceva decat sa se gandeasca la faptul ca viata poate arunca peste oricine cu pamant si cu tot felul de greutati... Insa secretul pentru a iesi din "fantana" este sa te scuturi de acest "pamant" si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare dintre greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti.

Folositi pamantul pe care vi-l arunca soarta peste voi ca sa mergeti inainte! Amintiti-va cel cinci reguli pentru a fi fericit:
1) Curatati-va inima de ura, frica si egoism;
2) Scutiti-va mintea de preocupari inutile;
3) Simplificati-va viata si faceti-o mai frumoasa;
4) Daruiti-va mai mult si asteptati mai putin;
5) Iubiti mai mult si... scuturati-va de "pamant", pentru ca in viata asta TU trebuie sa fii solutia, nu problema.

A fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii.
Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.
Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Iisus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.
Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.
L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
“Prostii, daca ar exista intr-adevar Dumnezeu iar Iisus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu pot sa cred asa ceva, n-are nici un inteles!”
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa.
N-a trecut mult si vantul a inceput sa bata mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o furtuna de zapada.
S-a asezat sa se odihneasca inainte de a aprinde focul pentru a incalzi casa peste noapte.
Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi inca unul. S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa casa a vazut un stol de gaste salbatice.
Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru perioada de iarna cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut inainta. Pasarile s-au pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau in jurul terenului in cercuri mici, orbite si fara nici un scop.
Cateva din ele se pare ca s-au izbit de geam.
Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
„Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii.”
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau insa din aripi invartindu-se fara nici un scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar insemna aceasta pentru ele.
Barbatul a incercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie, si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat in casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au inteles.
S-a dus in spatele lor si a incercat sa le indrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare. S-au raspandit in toate directiile, numai spre ferma nu.Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga in locul unde le-ar fi fost cald si unde ar fi fost in siguranta.
„De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea supravietui furtunii?”
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
„Doar daca as fi unul de-al lor as putea sa le salvez!”, a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat in ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o in bratele sale pana a ajuns in spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul.
Gasca lui a zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel loc sigur.
Barbatul a ramas tacut pentru un moment in timp ce cuvintele pe care le-a spus cu cateva minute mai devreme i-au revenit in minte:
„Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!”
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
„De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca in trup de om?”
Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele – orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne salveze.
„Aceasta este adevarata insemnatate a Craciunului!”
Privirile i s-au luminat cand a inteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit linistit contempland acest minunat gand.
Ani de indoiala si necredinta au disparut ca si furtuna trecatoare. A ingenunchiat in zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:
„Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!”

Discutie intre doi embrioni
- Tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Va multumesc dragii mei. Citesc cu sufletul lagura aceste povestioare. Nu mi-e rusine sa spun ca simt un nod in gat la fiecare povestioara citita. Sunt extraordinare.

...foarte,foarte bine spus!!!

Multumiri ,Elena, pentru aceasta postare.

Nu stiu daca se incadreaza bine dar spun si eu una.

Erau doua femei. Una credincioasa si alta bolnava .
Cea credincioasa era buna la suflet, milostiva, impartasea totul cu saracii, avea o familie pe care o iubea si era cu adevarat o crestina.
Cealalta, din cauza bolii cartea, deznadajduia si se plangea pentru necazul ei.

A venit ziua mortii pt amundoua si un un parinte apucase sa le vada iesirea sufletului. Prima a murit linistita cu familia ei.
A doua a murit si ea si au venit ingerii la ea sa o ia. Si prima s-a mantuit dar nu venise nici un inger la ea.

Parintele contrazis de viata amundurora, stiind ca prima era credincioasa iar a doua nu se ingrijea de cele duhovnicesti, cartea mult si era mereu deznadajduita ii ceruse lui Dumnezeu sa ii descoepere de ce prima si cea credincioasa a murit linistita dar nu au venit ingerii dupa ea , iar a doua care nu era tocmai un exemplu bun, au venit o multime de ingeri care sa o bucure.

Si i-a deslusit Dumnezeu ca prima desi era credincioasa, era buna la suflet, avea cine sa ii aline singuratea, putandu-se bucura de familia ei. Cand avea un necaz era familia ei care o sprijinea si o ajuta.
Insa cea de-a doua femeie nu avea pe nimeni.
Iar daca prima ar fii fost in locul primeia, in ispitele, in boala si necazurile celei de doua femei s-ar fi pierdut demult.
Dumnezeu i-a inteles cartirea si singuratatea si a primit-o mai cu seama decat pe cea credincioasa.

Fericirea de a da altora o parte din noi insine

La targul de sambata din orasul meu, era un taran care vindea fructe la coltul strazii. Le tinea in cosuri mari, si nu avea balanta pentru a le cantari. Era cel mai sarac dintre vanzatorii ambulanti, nu avea nici taraba, nici cort pentru a se apara de soare si ploaie.
I se adresau numai persoanele modeste, convinse fiind ca fructele lui aveau un pret mai mic fata de cel de la alte tarabe.
Omul acela, asezat pe jos la coltul strazii, era multumit ca veneau la el mai ales oamenii saraci, pentru ca le daruia fructele.
Atunci cand i-au cerut o explicatie pentru comportamentul sau neobisnuit, a raspuns ca, pentru el, sambata era ziua lui fericita fiindca putea darui ceva altora.
Morala omului cu fructele este aceea ca fericirea este ca o samanta: acolo se poate cultiva pentru a o face sa creasca.
Adevaratul secret al fericirii sta in a cere mult de la noi insine si putin de la altii, in a cunoaste propriile limite si a le iubi.
Si noi putem fi fericiti cand suntem in stare sa dam altora o parte din noi insine.

Multumesc!
Foarte buna. Trebuie citita cu multa atentie ca sa i se desluseasca intelesul.

am scris cu multe greseli. scuze.

La trecut...

Subsemnatul, va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma nterseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla.
Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece
cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala(...), frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi
vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Jenica repetentul, atunci cand jucam fotbal in curtea scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Sperantei”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi
petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat:
“Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

(text preluat de pe www.igu.ro/latrecut)

eh...daca am putea da timpul inapoi :rolleyes:

Iesind cu alta femeie
De putin timp in urma am inceput sa ies cu alta femie,in realitate,aa fost ideea sotiei mele.....
-Stiu ca o iubesti!imi spuse intr-o zi luindu-ma blind de mina!
-Viata e scurta,daruieste-i putina bucurie si ei!
Am privit-o uimit fara a intelege ce voia de la mine
-Dar eu te iubesc pe tine,cum imi ceri una ca aceasta?
-Stiu dar,o iubesti si pe ea asemenea.
Cealata femeie despre care imi vorbea sotia mea era mama.vaduva de ceva ani avindu-ma doar pe mine in orasul acela dar pe care o vizitam foarte rar din cauza serviciului si a familiei.
In seara urmatoare am trecut pe la ea si i-am spus ca la sfirsitul saptaminii vom iesi impreun la restaurant si la un film.M-a privit mirata caci nu mai facusem niciodata o astfel de invitatie.Pentru es un astfel de comportament era sem de veste rea.
-Nu mama nu s-a intimplat nimic,vreau doar sa petrecem o seara impreuna.
Plecind de la serviciu spre casa mamei in ziua hotarita ma simteam nervos caci nu eram obisnuit sa fac aceasta,dar ajuns in fata casei ei,in seara de toamna am vazut-o imbracata cu vechiul palton cu parul coafat si cu rochia de la nunta noastra, invaluita parca intr-o lumina nefireasa asemenea unui inger, si enervarea mi-a trecut ca prin minune.
Cind am intrat in restaurantul luxos cu ea la brat mi-a soptit emotionata la ureche
-Ma simt parca as fi Prima Doamna a tarii!!
I-am citit meniul caci ea nu mai vedea aproape de loc.
Am vorbit,am depanat amintiri,ne-am simtit minunat iar filmul nu l-am urmarit caci mereu aveam ceva sa ne spunem.La despartire mi-a spus:
-Data viitoare ies cu tin daca ma lasi sa te invit eu.Am sarutat-o pe frunte si i-am spus ca o iubesc.
Dar....nu avea sa mai fie o data viitoare caci peste citeva zile mama a murit de infarct.

Dupa citeva saptamini am primit un plic de la rstaurantul unde cinsem cu mama in seara aceea:"Cina pentru doua persoane platita anticipat-stiam ca nu voi mai fi,am platit pentru tine si sotia ta,nu vei putea niciodata intelege ce a insemnat pentru mine seara in care m-ai scos in oras.Te iubesc-Mama"

Atunci am inteles cit este de important sa spui la timp "te iubesc"si sa daruiesti fiintelor dragi putin din timpul tau.
Nimic in viata ta nu este dupa Dumnezeu mai important decit familia.
Daca mama ta mai traeste mergi chiar acum si fa-i o bucurie spune-i macar ca o iubesti, daca s-a mutat intre cei drepti pune-i pe mormint o floare!
Mine s-ar putea sa fie tirziu,iesi azi cu alta femee!!!!!

multumesc pentru aceasta poveste... iti deschide ochii si te umple de dragoste...

dorinastoica, minunat...sa privim atent in jurul nostru si sa vedem cati oameni au nevoie de un "te iubesc"...

T O P I C U L A C E S T A E S T E A B S O L U T M I N U N A T.
CITIND PARCA TE SIMTI MAI APROAPE DE DUMNEZEU - NU-L LASATI SA MOARA!

DE CE NU SUNTEM FERICITI?

Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.
Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o:
- Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?
Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?
Femeia îi răspunse:
- Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”

„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”

Scrisoare adresata de Al. Vlahuta fiicei sale, Margareta
'Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna, pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea...al doilea, pentru ca norocul si celelalte 'pere malaiele', care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari , asupra carora n-ai nicio stapanire si nicio putere , pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si-n tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta e opera de fiecare clipa;- dar vai, cand pierzi rabdarea imprastii tot ce-ai insirat si iarasi trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti...atatia doar, cat merita.
A, daca nu ne-am iubi pe noi fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingroasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii asta. Doamne,ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat, mantuirea sufletului!
Asa,Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: 'Uitati-va la mine!' Dar, mai ales, as vrea sa scriu in sufletul tau acestea: Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreo data sa rosesti. Nu e biruinta pe lume, nici sprijin mai puternic , nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata inaintea bunului Dumnezeu.
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani, ai s-o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
Te imbratiseaza cu drag, A. Vlahul
Cand ai implinit saptesprezece ani':)

:) da, superba a aceasta scrisoare... imi aduc aminte ce tare m-a impresionat cand am citit-o prima data, la casa memoriala a lui Al. Vlahuta de la Man. Agapia.

Sensul vieţii

Un profesor îşi termină cursul şi apoi rosti cuvintele obişnuite:
- Aveţi nelămuriri?
Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vieţii?

Unul dintre cei din sală, care era pe punctul de a pleca, începu să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă dacă era o întrebare serioasă. Înţelese că da.
- Am să vă răspund.

Scoase din buzunarul de la pantaloni portofelul şi din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Zise apoi:

- Eram copil pe timpul războiului. Într-o zi am găsit pe stradă o oglindă făcută ţăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început să mă joc cu el şi am fost încântat să văd cum puteam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu ajunge niciodată: găuri adânci, crăpături, ascunzişuri. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înţeles că acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aş fi putut face în întreaga mea viaţă.

Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreagă. Prin ceea ce am însă pot aduce lumină, adevăr, înţelegere, cunoaştere, bunătate, bândeţe în ascunzătorile din inimile oamenilor şi să schimb ceva în unii. Poate că alţii vor face la fel dacă mă vor vedea pe mine. Cred că în acesta constă sensul vieţii.