Psihologie - întrebări
 

La sugestia lui Cristiboss, care iniţiase pe un alt topic o tematică referitoare la psihologie, deschid aici un posibil dialog pe tema psihologiei.
Aştept întrebări, cărora le voi răspunde în limitele cunoştinţelor mele teoretice şi practice, despre psihologie.
Dorinţa mea e să ne lămurim cât de cât ce e cu psihologia asta, dincolo de exagerările frecvente care fie supralicitează psihologia, fie o minimalizează şi chiar o demonizează.
Acolo unde nu voi şti ce răspuns să dau, voi preciza aceasta.
Unde voi scrie propria mea opinie, iarăşi voi preciza.
Nu vreau să conving pe nimeni de nimic, vreau doar să răspund, în calitatea mea de psiholog, celor care au cu adevărat dorinţa să afle unele lucruri despre psihologi şi psihologie.
Sunt conştient că voi avea de furcă, mai mereu, cu tot felul de percepţii străine de ceea ce este, de fapt, psihologia. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi aduce, poate, o oarecare corectură acestor lentile strâmbe sau, măcar, voi lansa o alternativă posibilă.
Rog pe toţi cei care au o experienţă concretă cu psihologii şi psihologia, să aducă mărturie, fie că e "de bine" sau "de rău", ca să ne lămurim împreună.
P.S. Oricine are cunoştinţe autentice de psihologie (nu habarnism, nici chestii de popularizare) poate prelua, desigur, iniţiativa. Nu doresc să conduc topicul. Doar m-am oferit să răspund unor întrebări şi, dacă sunt şi alţii în măsură să o facă, atunci cu atât mai bine!

Ioan, iti multumesc ca ai deschis acest topic.
Voi reveni cu marturia mea. Acum am simtit nevoia doar sa iti multumesc!

Am o intrebare:

Care este limita dintre fenomene psihologice si fenomene spirituale? Cu alte cuvinte, care este punctul in care ceva nu mai poate fi descris prin prisma psihologiei, ci numai prin prisma religiei/spiritualitatii? Sau invers?

Mamă dragă, ai ridicat ştacheta prea sus, din prima.
Întrebarea mi se pare excelentă. Dar cred că a picat puţin cam devreme..:)
Poţi să accepţi, deocamdată, că pur şi simplu... nu ştiu ce să zic?
Iertare!....:)

În ce fel şi în ce măsură Psihologia poate fi o slujitoare a Bisericii?

E ok, nu e nici o graba :)

Psihologia nu poate sluji Bisericii, un pshiholog da. Modul cum omul mânuişte ştiinţa poate fi sau nu slujitor Bisericii. Ştiinţa în sine nu este rea, în cazul de faţă psihologia. Majoritatea preoţilor, fără să ştie sau fără să vrea, ajung prin experineţă să fie şi psihologi.

Ioane, clona1 a luat cuvântul. Dacă am spus prostii dă-mi un reset. :))

Toate cunoştinţele despre om şi despre întreaga Creaţie pot fi de folos Bisericii.
Aşa cum albina culege nectarul florilor indiferent de lucrurile nefolositoare care sunt în jurul florii, aşa şi Biserica poate alege ceea ce îi este de folos din cunoştinţele oamenilor.
Sunt de folos şi tâmplarii şi şoferii şi doctorii şi comercianţii şi cântăreţii şi bucătarii, pentru Biserică. Fiecare poate avea un lucru folositor de făcut, pentru oameni şi pentru viaţă, iar prin asta slujeşte Bisericii.
În mod specific, psihologia oferă unele cunoştinţe despre psihicul omenesc, despre comportament, despre tulburările sufleteşti, despre dezvoltarea şi regresul unui om etc.
Aceste cunoştinţe pot fi folosite, însă, spre folosul omului sau împotriva lui. Ca orice altă cunoaştere, dealtfel.

Nu sunt puțini preoți care urmează si psihologia , o fi bine , o fi rău, nu pot sa ma pronunț categoric momentan :)

Si încă cum , mai ales in timpurile noastre . . .

Ce decolare maiestoasa, ce planton maret!

Iar te mănâncă :)))
 

Un mic reset :
"Ioane , clovnul 1 a luat cuvantul . . ." :)))

Aş vrea să propun o strategie posibilă pentru discuţie.
Înainte de a face comparaţii sau corelaţii între psihologie şi alte discipline, înainte de a evalua psihologia în raport cu orice altceva, să ne lămurim deocamdată ce este aceasta, psihologia. Un pic de analiză mi se pare absolut obligatorie la început, altminteri ne trezim în situaţia de a compara sau evalua nişte lucruri despre care, de fapt, nu ştim mai nimic sau cunoaştem mult prea divergent...:) Adică să fim mai întâi în cunoştinţă de cauză despre subiectul discuţiei şi să ajungem la oarecare accepţiune comună, oricât ar fi ea de largă, ca punct de plecare pentru discuţii mai "delicate".

Cu bosulică bosunflică la butoane. :))

:)))
 

După 10 ani de forum, te fac muci , si nu oricum , treaptă cu treaptă, psihologic original forumustic :)))
Pace ție cititorule !

Psihologia (din limba greacă: psyché = suflet, logos = știință) este știința sufletului , care studiază comportamentul uman, inclusiv funcțiile și procesele mentale ca inteligența, memoria, percepția, precum și experiențele interioare și subiective cum sunt sentimentele, speranțele și motivarea, procese fie conștiente, fie inconștiente.

o gramada de ramuri,discipline are psihologia

Discipline psihologice:
Psihologie generală
Psihologia persoanei
Psihologia dezvoltării
Psihologia învățării, memoriei și cunoașterii
Psihologia socială
Biopsihologia
Psihologia diferențială a personalității
Metodologie și statistică psihologică
Neuropsihologie
Psihofiziologie

Psihologia aplicată:
Psihologie clinică
Psihosomatică
Psihologia sănătății
Psihoterapie
Psihodiagnoză
Psihopatologie
Psihologie judiciară
Expertiza psihologica
Psihologia educației (Psihologia pedagogică)
Psiholingvistică
Psihologie economică (Psihologia publicității, consumatorului etc.)
Psihologie organizațională (Psihologie managerială, psihologia muncii, ergonomie, comportament organizațional etc.)
Psihologia transporturilor
Psihologia aplicată în domeniul securității naționale
Psihologia sportului
Psihologia artei
Psihologia introspectivă
Psihologia matematicii
Socionică
Psihologie diplomatică

Bre , o grămadă de lucruri se pot afla astfel de pe google , dar nu asta vrea inițiatorul acestui thread , cel puțin asta cred eu :)

Uite , dacă tot căutăm ceva pe net , aceasta este cu adevărat de folos , zic eu :)

http://www.youtube.com/watch?v=OW4yw3w611w

...care studiază Ionii printre care... șoc! pe Ionică? Sau mai nica dpdv social, desigur.

Este de fapt picajul din înalturi pentru a acumula energia potențială necesară zborului lin, elegant...

Pr. Rafail Noica - Daca am o problema, sa merg la preot sau la psiholog? : https://www.youtube.com/watch?v=cgf7zcivW_w


Eu aș zice: Bineînțeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: simțim din ce în ce mai des că noi, preoții, nu găsim felul ortodox de a-l asculta, de a-l înțelege, de a-l învia pe om. Și zic așa, ca unul care vine din Apus, unde Biserica de o mie de ani nu a fost, și unde spiritualitatea apuseană a falimentat total; veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult.

Și acum Apusul, cei luminați ai Apusului, caută din ce în ce mai mult către Ortodoxie, acea Ortodoxie care-i prost înțeleasă pe aceste meleaguri de baștină ale Ortodoxiei. Și riscăm să fim acuma în poziția Evreilor, care ei înșiși au pierdut tradiția ce s-a dat neamului lor. Vă spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul acesta, ca să cer Domnului ca nu numai apusenii să găsească adevărul, dar ca și voi să vă înnoiți în bogăția care este moștenirea voastră, a noastră.

Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că știința asta a psihologiei este și ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există. Și exista o para-Biserica, o para-preoție, ca să zic așa; nu vreau să-i zic „pseudo” – deși ar fi trebuit, probabil.

Adică ce este psihologul? Este un om la care te poți duce și poți descărca toate, și poți spune toate, și știi că nu o să fii judecat, și că, pentru motive profesionale, acela îți ține „taina spovedaniei.” Părinți preoți, asta este prerogativa noastră! Noi trebuie nu numai să putem să înlocuim pe psiholog, dar și să depășim, peste orice așteptare, ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindcă avem Taina, avem pe Dumnezeu, pe Care îl putem împărtăși. Și vă spun acest lucru iarăși: Un pic să intram în Taina lui Dumnezeu, și nu știu până unde va merge. Am văzut „înviere în masă;” am vazut, de la o persoana care s-a întors către Dumnezeu, zeci de familii care au înviat din morți, în Apus, și aicea la fel.

Deci, aș zice, bineînțeles că la preot! Dar iertați-mă, frați preoti și arhierei, trebuie să spovedim și adevărul acesta: Suntem în așa un hal, că nu ne mai știm vocația. Și atuncea poporul, debusolat, merge unde poate și la cine poate. Și vă spun și lucrul ăsta: Psihologia care, din câte știu, a început cu Dl. Freud și a continuat cu Dl. Jung și cu alte nume care se cunosc astăzi, a făcut multe rele pentru om, dar iarăși, dacă priviți dintr-un punct de vedere istoric, până și acolo omul „se caută,” își caută adevărata ființă.

Și vă spun, sunt multi psihologi – cel puțin în Apus am văzut asta, și cred că sunt și mai mulți pe la noi și în țările de baștină ortodoxă – care găsesc și descoperă multe adevăruri. Dacă vă uitați bine, acele adevăruri erau cunoscute cândva în Biserica, și nu le mai trăim și, spre rușinea noastră, nu le mai aplicăm.

Știți, eu consider că noi toți suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viața mea este viața ta; împărtășim aceeași soartă. Și aș dori să vă chem pe toți, ca un singur om, să ne înnoim în Duh. Nu zic asta ca voi, mirenilor, sa judecați pe preoți; zic ca voi, mirenilor, să vă rugați pentru noi, ca Dumnezeu să ne lumineze ca să va putem lumina. Zic asta pentru frații mei preoții, ca să știe că suntem într-o decădere cumplită, și ca să luăm pildă de la dreapta și de la stânga, și de la Părinți, și prin psihologie. Și să ne învățăm și din lumea dreptății, și din lumea păcatului, din toate mărturiile să înțelegem, cu ajutorul lui Dumnezeu, și să ne întoarcem, cum zice în Apocalipsa uneia din Biserici: „Întoarce-te la cele dintâi, până nu-ți voi lua lumina din mijlocul tău.”

I-ati furat firul omului :))

Socionica este o ramură a psihologiei bazată pe lucrarea lui Carl Jung numită Tipuri Psihologice, teoria lui Freud despre conștient și subconștient și teoria lui Antoni Kępiński despre metabolismul informației. https://ro.wikipedia.org/wiki/Socionica

În socionică se crede că relațiile interpersonale depind nu atat de educație cat de tipul de personalitate.

Principalele domenii de aplicare ale socionicii sunt următoarele:
pedagogia - studierea raporturilor dintre dascal și discipol, facilitarea însușirii materialului didactic;
consultații de familie - consultanță în probleme de căsătorie și divorț, probleme de vârstă;
consultanță de carieră - orientarea profesională;
compatibilitățile în cadrul unui colectiv de muncă - strategia de acțiune după constituirea colectivului
lucrări de știință fundamentală - modelarea matematică, genetica, psihofiziologia, morfologia — parametrii exteriori sociotipurilor
jocurile psihologice și antrenamentele.

da, foarte tare Prof Univ Adrian Opre- despre Psihologie si religie

...:) Mulţumesc, colegule! Ai oferit o definiţie bunicică, prin enumerarea unor componente ale obiectului de studiu al psihologiei (e drept şi că enumerarea e oarecum la întâmplare); o definiţie dintre multele altele care s-au tot dat până azi. Şi adevărul e, să o spunem de pe acum, că psihologia încă îşi caută definiţia, implicit identitatea.
Aş atrage atenţia deocamdată asupra a două locuri din definiţie:
a) zice că e ştiinţa sufletului; nu îmi e clar ce să înţelegem prin "suflet"! Să fie acelaşi "suflet" despre care vorbim în teologie?
b) de ce mentale şi nu mintale?

P.S. Inteligenţa, speranţele, motivaţia - nu sunt procese psihice. Celelalte da, aşa sunt considerate. Pentru ca o componentă a vieţii psihice să fie un proces psihic, la rigoarea aceasta însemnă să aibă obligatoriu 3 însuşiri: un conţinut informaţional propriu, specific; operaţii specifice, distincte, specializate pentru un anumit tip de prelucrare; un produs specific, inconfundabil cu al altui proces.
Aceste însuşiri nu apar la primele 3 componente enumerate de mine mai sus. Inteligenţa este un construct de personalitate considerat aptitudine generală (un ansamblu de însuşiri personale stabile, generale, unice pentru un om anume); speranţa şi motivaţia sunt conţinuturi energetice cu rol dinamogen al vieţii psihice, adică pun în mişcare sau opresc desfăşurările procesuale, le potenţează ori le aplatizează, avînd un rol de reglaj pentru procesele psihice şi pentru actele comportamentale.

P.P.S. Prin comportament denumim tot ce poate fi observat şi măsurat direct în activitatea unui om. Mişcarea unei mâini este, de pildă, un act comportamental.
Prin conduită subiectivă, însă, desemnăm ceea ce nu e observabil direct dar poate fi cunoscut prin efectele sale care se "obiectivează" în comportament. Nu pot observa acurateţea memoriei, dar pot să constat în ce măsură o deţine careva, după ceea ce scrie sau spune sau face omul respectiv.

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ie-duhovnicie/
Putem distinge doua indatoriri de baza ale preotului fata de bolnavi:
1) aceea de a-l indemna pe bolnav sa se supuna examenului medical si, in caz de necesitate, unui tratament sistematic, si
2) aceea de a-l ajuta pe bolnav sa se lupte cu boala, sa constientizeze in mod critic si sa biruie anomaliile sale de caracter si de comportament.
Medicul psihiatru il poate trata pe bolnav in perioadele de psihoza acuta, poate ajuta la diminuarea frecventei crizelor de boala si, in masura posibilitatilor, la prevenirea recidivelor acestora.
Rolul duhovnicului este deosebit de insemnat pentru acesti bolnavi in perioadele dintre crize, cand ei constientizeaza chinuitoarele contradictii dintre starile polare de excitatie si deprimare, de luciditate si de manie oarba, de luminare si de intunecare a constiintei, dintre starile polare de bunavointa fata de lume si oameni si de inraire mohorata, irascibilitate, banuiala fata de invataturile moralizatoare…
Comportamentul preotului este definit de
indatorirea generala a pastoratiei: aceea de a ajuta omului sa afle adancul pocaintei, sa refaca perceperea duhovniceasca corecta a vietii din sufletul omenesc, raportarea corecta la propriul pacat si la propria demnitate nemuritoare de fiinta omeneasca, care este supusa unor incercari atat de dramatice la bolnavi atunci cand dedublarea se manifesta la modul maximal.

Bunul nostru părinte, cu inocenţa de copil mare pe care ne-o arată mereu (aşa e sfinţenia, cred; aşa trebuie că sunt sfinţii, în curăţia inimii lor iubitoare, smerite), face aici o mică inexactitate, probabil în virtutea clişeelor care rulează în reprezentările sociale întâlnite între anumiţi teologi.
E vorba mai întâi despre psihanaliză, nu psihologie. Cu mult timp înainte de Freud fuseseră scrise câteva tratate (oarecum naive, ce-i drept şi mult prea descriptive) de psihologie. Freud însă vine cu o metodă nouă (psihanaliza) şi apoi cu o serie de teorii, revăzute periodic, privind arhitectura psihicului şi funcţionarea lui dinamică. El propune, succesiv, mai multe modele psihologice ale funcţionării simultane la 3 niveluri ale proceselor psihice, apoi aduce câteva modele, revizuite şi ele, privind personalitatea (Eu, Supraeu, Id etc.).
Cât îl priveşte pe Jung, el nu e primul discipol al lui Freud. Au mai fost alţi psihanalişti (nu psihologi), printre care Alfred Adler, cu importante contribuţii în psihologia educaţiei şi în defectologie (fenomenul de compensare, în relaţie cu complexul de inferioritate).

O precizare foarte importantă! Şi un crunt adevăr: oamenii s-au îndepărtat de profundele cunoştinţe de psihologie pe care le zămislise Biserica şi iată că acum, pe o altă cale, ele tind să revină prin intermediul psihologilor. Uimitor lucru! Cum să îl înţelegem, oare?...
Cine a studiat bine psihologie (cel puţin 10 ani, academic, laolaltă cu niscaiva practică bine asumată) va fi, cred, pregătit cât de cât pentru o mare surpriză: citirea cărţilor duhovniceşti. Cea mai mare/profundă/deschizătoare de suflet carte pe care am citit-o este Filocalia - Sfântul Isaac Sirul. Nimeni, niciodată, după opinia mea, nu a prezentat mai minunat psihologia umană, în tot ce are ea mai autentic, decât Sfântul Isaac Sirul. (Opinie personală.)
Şi într-adevăr, unii dintre teologi fac astăzi, ca a doua facultate, tocmai psihologia. În ce mă priveşte sunt foarte rezervat faţă de o astfel de alegere. Una e să urci de la psihologie către Teologie (căutînd, adică, miezul lucrurilor omeneşti în luminile dumnezeieşti), alta să cobori de la Teologie la psihologie (către suprafeţe mai palpabile, cum ar veni...).
Dar sigur că lucrurile astea au un tâlc al lor, care poate ni se va lămuri şi nouă, oarecînd...
Voia Domnului!

Energie potentiala se acumuleaza o data cu altitudinea, picajul o consuma, transformand-o in energie cinetica care si ea se consuma la impact :)

Groaznic :)))

Daca textul pus mai sus este intr-adevar al lui Rafail Noica, mi-a placut mult.
Asa vad si eu lucrurile cu preotii si psihologia.

(Eu prefer textul scris, aceluia vorbit pe youtube, dar vad ca a devenit o moda.)

Vroiam sa-l intreb pe Ioan ceva concret. Undeva scria ca s-a mai intalnit cu oameni care scriu aici pe forum si ar mai dori. Daca nu cumva confund cu altcineva.
Dar ma si il intreb, el ca psiholog, ghiceste omul prin ceea ce scrie aici?
Cum si-i imagineaza in realitate? Or fi asa cum scriu?
Ar fi dezamagit, sau nu?

Fiindca eu nu inteleg psihologia asta practica aici in forum si in credinta.
Sunt oameni care se declara credinciosi, ortodocsi, cunosc toata teoria pe de rost se pare si totusi in practica nu functioneaza. Dau cu bata (verbala).

Ce se intampla pe forumul asta?
Nu mai este rabdare, se arunca in dreapta si stanga cu rautati etc.
Ne impinge credinta si postul la asta?
Eu nu reusesc sa inteleg oamenii si forumul acesta.
AlinB, DragosP...
Tot mai multa politica.
Cred ca nu au oamenii unde sa discute problemele astea.

Mie mi se cer o gramada de lucruri aici si sunt vazuta rau, incepand cu catehismul si ajungand la
scosul uleiului din post.
Si tot aceiasi oameni (mai multi) fac atata rau verbal.
Ce este in ei?

Sohpia, aia era fizica.

He?:13:
Nu ma cheama Florin.

Orice om poate cunoaşte un alt om, într-o anumită măsură dată de lentilele personale prin care privim lumea dar şi de capacitatea celuilalt de a se lăsa cunoscut.
Se spune că sfinţii şi copiii cunosc cel mai bine inima omului.
Eu ca psiholog am fost mai puţin preocupat de cunoaşterea celuilalt, oricât ar părea asta de surprinzător. Am fost învăţat că nu foloseşte prea mult să "epuizezi cognitiv" taina celuilalt, în aria de clienţi cu care am lucrat. Scopul meu era mai ales să îl asist pe interlocutor în autocunoaştere şi în dezvoltarea unor abilităţi de a face faţă unor situaţii de viaţă mai dificile. Nu aveam nevoie să îl cunosc prea bine, eram atent mai ales la trăirile mele şi la câteva lucruri tehnice care să facă relaţia de întrajutorare mai eficientă. Cum era omul de fapt? Nu am fost prea curios să aflu, mărturisesc. Am întâlnit atât de mulţi oameni!... Păstrez o amintire plăcută şi mă simt îndatorat lor. Fericit, uneori, din pricina lor, pentru că am asistat (şi, poate, am participat) la multe minuni.
Din ce trec anii, mă conving de realitatea tainei omului. Bine ar fi ca fiecare să şi-o respecte şi cultive pe a lui, mai întâi. Să învăţăm să trăim cu noi înşine, mai întâi, astfel ca viaţa să ne pară plină de sens şi de prospeţime. Să dăm, cu mirare neîncetată, slavă lui Dumnezeu pentru că suntem şi pentru că putem deveni.

:)
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com...3daacff8f7.jpg

...:)
iar confunzi pe psihanalist (si inca unul clasic, de divan), cu psihologul.
Poti sa faci macar deosebirea asta? Psihanalistul e una, psihologul e alta.
Hai pentru inceput sa operam o mica, minimala diferenta, daca nu cer prea mult...

Oh! Nici mie nu-mi e clara diferenta.
O stiu pe cea dintre psihiatru si psiholog.
N-am auzit de profesia de psihanalist.
Citeam ce ai scris tu mai sus si acum imi dau seama ca nu stiu de fapt ce faci tu exact.
Cred ca este o diferenta intre profesii din diferite tari.
Aici exista psiholog, psihiatru si psihoterapeut.
Cei din urma sunt in majoritate si cred ca sunt aia cu care discuti (eventual intins pe canapea).
Dar terapeutii sunt si ei psihologi sau psihiatri. Asa ca sunt in ceata.
Dar trateaza pacienti.
Psiholog exista in scoli, in intreprinderi. Nu trateaza.
Acum inteleg de ce tu nu trebuie/nu vrei sa cunosti omul.

Aici ne confruntam si cu alt aspect - ce fel de terapie trebuie si cine ar trebui sa decida asta (pacientul, medicul de familie, terapeutul (dar aia sunt orientati pe diversele directii)).
Exista - analiza profunda, analiza comportamentala, coaching personal etc..

Sunt tot mai rari. În România îi numeri pe degetele de la o mână. Ei au fost formaţi mai ales în Franţa, care rămâne un bastion al (neo)psihanaliştilor.
Sunt în schimb destui psihoterapeuţi de orientare dinamică, mai ales junghiană. Psihologi şi psihiatri cu formare suplimentară în această direcţie.

Un exemplu de psihanaliză clasică (din anii 80, însă!) găseşti aici: http://www.edituratrei.ro/carte/mari...hanalize/1088/

Combinând confesiunea romanescă şi procedeul modern al curei analitice, Marie Cardinal ne face să trăim în acelaşi timp cu eroina sa o extraordinară experienţă. Este o carte importantă, un document al adevărului, o mărturisire de o naturaleţe impresionantă, precum şi itinerariul uimitor al unei vindecări prin curajul şi voinţa lucidă ale bolnavei de a se domina pe sine. Iar această eliberare va fi cea a cuvintelor, pentru că, doar numindu-le, fantasmele pot fi distruse.

Da.
Psiholog e unul care deţine o diplomă de licenţă în Psihologie (secţie la Universitate, de obicei). Există şi specializarea de psiholog clinician, care se ocupă de obicei cu stabilirea unui psihodiagnostic pe baza multor teste şi a altor metode. El însoţeşte de obicei pe psihiatru şi ajută, între anumite limite, la terapie - atât cât se poate face în spital.
Psihiatrul e medicul care s-a specializat în terapia bolilor/tulburărilor psihice. Pune diagnostic (corelativ şi cu un prognostic), sprijină şi tratează pe bolnav cu medicamente, atât în spital cât şi ambulatoriu. În primul rând asta face.
Psihoterapeutul poate fi atât psihologul cât şi psihiatrul dacă au făcut cursuri şi practică (inclusiv o analiză personală şi eventual psihoterapie) specializate pentru această ramură. Ei nu ajută pe oameni cu medicamente, ci prin diverse strategii şi tehnici care au la bază dialogul şi colocviul (în cazul psihoterapiei de/în grup) dar şi multe tehnici somatice de influenţă orientală... Mai e loc şi de terapie prin muzică, prin activităţi practice, prin joc etc. Sunt axaţi pe refacerea unor componente ale personalităţii clientului şi pe dezvoltarea unor abilităţi de a face faţă noilor provocări ale vieţii între oameni, în chip şi fel.

Termenul de client, pe care eu îl folosesc de obicei, vine din psihologia americană, mai exact din consiliere. Asta nu e tocmai psihoterapie (care presupune să ai de-a face cu un om considerat bolnav) ci, conform lui Carl Rogers, mai ales, e un demers centrat pe dezvoltarea potenţialului uman, adeseori blocat, din fiecare. Psihologie umanistă...

Coaching, iarăşi nu are treabă cu psihoterapia, cu cei suferinzi sufleteşte.


În fine, sunt multe neclarităţi. E de luat în calcul şi modul cum fiecare ţară şi-a organizat departamentele psi, asociaţiile directoare, colegiile... Sunt tot felul de aranjamente, aici, de împărţiri după niscaiva lupte de influenţă, de şmecherii politice şi legalizări etc.
Un mic Turn Babel, deh...

P.S. Eu am lucrat ca psiholog consilier, însă adeseori ca psihoterapeut cu oamenii pe care nu-i mai voia nimeni. Am suferit împreună cu oameni consideraţi prea rezistenţi la terapie, incurabili etc. Mi-i pasau "boşii", eu lucram cu resturile, cu eşecurile de la coşul de gunoi (cum sunt consideraţi unii semeni de către alţi semeni, vai!)... Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dăruit experienţa asta! Dar am obosit, cu vremea, m-am îmbolnăvit sufleteşte, am devenit dependent de alcool într-un timp. Şi am hotărât să renunţ şi să am grijă un pic de mine şi de cei din familie. Între timp muriseră unii, îmi pierdusem fiul şi mă simţeam foarte vinovat...:( Eram în doliu mare.
Nu cred că voi mai reveni în consiliere şi/sau psihoterapie. Poate în învăţământ, iarăşi, în psihopedagogie şi mai ales la scris. Pregătesc un manual şcolar, deocamdată şi un mic dicţionar pentru elevi şi studenţi. Mai lucrez la o chestie originală, fără precedent la noi, anume pe erorile în jocul de şah (tocmai m-am amuzat azi-noapte la gherlele lui Magnus Carlsen şi Karjakin). Am luat deja un premiu internaţional pe o cercetare legată de asta..:)
Şi sper să scriu, cândva, un manual de psihologie introductivă pentru ...creştini!...:)

Si de ce ar fi fost o experienta pozitiva din moment ce te-a doborat?

Nu demonstreaza asta cumva, ca o diplomna nu e suficienta pentru a atesta capacitatea de a lucra cu (de)caderile sufletului omenesc, puternic subrezit in relatia cu Dumnezeu?