|
[COLOR=#0000ff]O poveste adevărată[/COLOR] [SIZE=3][SIZE=3][COLOR=black][SIZE=3]În Scoția trăia un țăran sărac care se numea Fleming. Într-o zi, aflându-se la lucru pe câmp ca să-și câștige pâinea, a auzit un strigăt de ajutor, a alergat în direcția de unde venea și a dat peste un copilandru care căzuse în cursa unei mlaștini și începuse să se scufunde. L-a tras afară, l-a spălat și i-a dat drumul.[/SIZE][/COLOR] [/SIZE][SIZE=3][COLOR=#800080]http://www.popasduhovnicesc.ro/[/COLOR][/SIZE] |
|
[COLOR=green]Rugaciunea... :79:[/COLOR] [COLOR=green]Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. [/COLOR] |
[COLOR=#008000]Lista de cumparaturi :79:
Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. [/COLOR] [COLOR=green]Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: [/COLOR] [COLOR=green]- Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. [/COLOR] [COLOR=green]Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila: [/COLOR] [COLOR=green]- Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? Louise a raspuns: [/COLOR] [COLOR=green]- Da, domnule. - Ok, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. [/COLOR] [COLOR=green]Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. [/COLOR] [COLOR=green]Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: [/COLOR] [COLOR=green]- Nu-mi vine sa cred! [/COLOR] [COLOR=green]Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire. [/COLOR] [COLOR=green]Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa: [/COLOR] [COLOR=green]"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale." :79: [/COLOR] [COLOR=green]Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: [/COLOR] [COLOR=green]- A meritat toti banii! [/COLOR] [COLOR=green]Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.[/COLOR] :79: |
[COLOR=#008000]Ecoul vietii |
[COLOR=#008000]Dumnezeu vede tot... :79: |
Povestea bunicului meu, de Leon Magdan
"Copil fiind, imi petreceam verile la tara, la bunici. Iar casa bunicilor, batraneasca si mica, era pentru mine cea mai primitoare si incapatoare casa din lume, caci aici se gaseau laolalta toate bucuriile copilariei: linistea si intelegerea dintre bunici, curatenia si ordinea din casa lor unde nici macar timpul nu se grabea, jucariile cele mai fantastice incropite din cateva nimicuri, mirosul imbietor al bucatelor gatite de bunica, mii si mii de mici bucurii care impreuna formeaza cea mai mare si mai intensa bucurie- copilaria. De fiecare data cand ploua, ne strangeam nepoteii in jurul bunicului si il rugam sa ne spuna o poveste, ori sa ne istoriseasca o intamplare de pe front...
Insa cel mai frumos lucru pe care bunicul ni l-a povestit a fost intr-o dupa-amiaza cand... <<-Bunicule, ne mai spui o poveste? Te rugam frumos, haide! -Daca ma rugati, fie. Va las pe voi sa alegeti: va spun Povestea printului neinvins, sau Legenda codrilor fara sfarsit, ori, daca vreti, va povestesc ce mi s-a intamplat cand m-a chemat Dumnezeu sa ma intalnesc cu El! -Cum, bunicule, te-a chemat Dumnezeu? Cand? Si ce s-a intamplat? Hai, spune-ne, te rugam! -Ei, mai usor, nazdravanilor, ca va spun tot, dar s-o luam cu binisorul si de la-nceput. Odata, cand eram mai tanar, am visat intr-o noapte ca stateam singur in fata casei si deodata o voce puternica m-a strigat. Ma uit in josul ulitei, nimeni, ma uit in susul ei, nici tipenie. Glasul acela puternic m-a strigat iar, si abia atunci am inteles ca vocea venea de sus, din cer. Era glasul lui Dumnezeu. Mi-a spus sa ma pregatesc pentru a doua zi si sa vin sa ma intalnesc cu El, caci ma asteapta. -Unde, bunicule? -Nu a mai apucat sa-mi spuna, ca de atata emotie si nerabdare m-am trezit din somn si visul s-a spulberat. Dar simteam ca nu e un vis oarecare, ci unul important pe care trebuia sa-l urmez. Asa ca dimineata m-am pregatit cum se cuvine pentru o asemenea intalnire: m-am spalat, mi-am facut rugaciunea si mi-am pus hainele cele mai bune. Dar cand am ajuns la poarta, incotro s-o iau? Oare unde ma astepta Dumnezeu? <Evident ca la Biserica satului!> mi-am zis si am grabit pasii intr-acolo. Nu era nici duminica, nici vreo sarbatoare mai importanta, asa ca Biserica era zavorata. M-am asezat cuminte pe o bancuta din fata sfantului lacas si am asteptat cu rabdare. <Cu siguranta ca am ajuns mai devreme> mi-am spus. Asa ca m-am hotarat sa astept cat va fi nevoie. <Mai bine ca am ajuns eu inainte, caci nu s-ar cadea ca Domnul Dumnezeul meu sa vina primul si sa astepte un pacatos ca mine.> Si cum stateam asa si ma gandeam la cat de norocos sunt sa fiu chemat chiar de Dumnezeu, aud deodata in spatele meu un planset de copil. Ma intorc si, ce sa vezi!, un baiat de prin sat, inalt de-o schioapa, dar neastamparat ca frunza plopului, venea pe drum cu un genunchi zdrelit si oracaia cat il tinea gura de ziceai ca-i sfarsitul lumii. -Ce-ai patit, mai prichindocea? -Aoleu, nene, incepu el printre lacrimi si suspine, am alergat la vale si nu stiu cum, da` m-am impiedicat si uite ce rana am la picior si aoleu, ce ma mai doare...! - Stai, mai viteazule, ca nu mori tu dintr-atata! Si l-am luat cu vorba buna, am scos apa de la fantana din curtea Bisericii, i-am spalat rana si i-am legat bine piciorul cu batista alba si curata pe care o aveam la mine. Prichindelul s-a inveselit, mi-a multumit, si a zbughit-o apoi la joaca de-i sfaraiau calcaiele. M-am intors pe bancuta si m-am asezat linistit, sa-L astept pe Dumnezeu, caci onoare mai mare ca asta nici ca se poate. Cum stateam eu asa, iaca trece pe drum parintele si, vazandu-ma in curtea Bisericii, imi striga: -Tii, ce bine s-a nimerit sa vii tocmai azi, ca tare nevoie mai aveam de ajutorul dumitale. -Cu placere, parinte, dar la ce? -Pai, uite care e necazul: usa mare a Bisericii s-a subrezit si abia o mai pot deschide cand vin oamenii la slujba, mi-e si frica sa nu vina odata gramada peste lume. De mult voiam eu sa o repar si tare bine mi-ar prinde ajutorul dumitale, caci te stiu om harnic si priceput. -Si uite-asa, din vorba-n vorba, ne apucaram de treaba. Mai cu priceperea noastra, mai cu mila Domnului, am vazut treaba sfarsita cu bine. Ti-era mai mare dragul sa deschizi acum usa mare a Bisericii si sa-i treci pragul. Asa ca am inceput sa facem si curat in biserica, sa fie totul primenit si primitor. Am batut bine covoarele, am facut curat in sfantul altar si, in cateva ceasul, ti-era mai mare dragul sa treci pragul sfintei noastre Biserici. Parintele mi-a multumit, a inchis sfantul lacas si a plecat. Trecuse deja de miezul zilei si dupa atata vreme si mai ales, dupa atata munca, ma cam razbise foamea. Am dat o fuga pana acasa si mi-am luat in graba cate ceva de-ale gurii: o paine proaspata, o bucata de branza buna si cateva mere si m-am grabit sa ma intorc in curtea Bisericii, caci Dumnezeu putea aparea oricand. M-am asezat pe bancuta sa mananc, dar chiar atunci am zarit pe drum un calator ostenit. L-am intrebat de vrea sa isi traga sufletul o clipa langa mine si l-am invitat la masa. Omul mi-a multumit din suflet, caci caldura zilei si praful drumului il istovisera. A mancat cu placere si la plecare mi-a multumit frumos. Iar stateam singur pe bancuta de lemn si asteptam. Incepea sa se insereze si, marturisesc, m-am cam speriat, caci nu intelegeam de ce intarzie atata Bunul Dumnezeu, caci El ma chemase la intalnire. Mi-ar fi fost drag sa ma vada Domnul asa cum venisem eu dimineata, vesel si cu hainele curate. Acum eram obosit si hainele mele se facusera totuna dupa curatenia din Biserica. Nici macar batista n-o mai aveam sa-mi sterg sudoarea de pe frunte... Se intunecase de-a binelea cand, cu parere de rau, m-am hotarat sa ma intorc acasa, unde m-am culcat. Eram atat de trist...Dar, dragii mei, ce credeti ca s-a intamplat: am avut iarasi acelasi vis, in care Bunul Dumnezeu imi spunea ca ma mai asteapta si altadata sa ma intalnesc cu El. <Pai, Doamne-am spus eu cu tristete in glas- eu Te-am asteptat si astazi intreaga zi si nu ai venit.> Dar ce credeti ca mi-a raspuns Dumnezeu:<Cum sa nu vin tocmai Eu la intalnire. Ne-am intalnit azi de trei ori: mai intai am fost ranit, si tu M-ai ingrijit si Mi-ai redat zambetul. Apoi am fost murdar, iar tu M-ai primenit, reparand si facan curat cu mult drag in fiecare coltisor di casa Mea, iar a treia oara eram flamand si M-ai hranit, poftindu-Ma la masa cu tine si impartind cu Mine tot ce aveai. Vezi, Eu vin intotdeauna la intalnire si Ma bucur nespus ca tu M-ai steptat si ca, iata, M-ai gasit!> Uite-asa s-a intamplat, dragii mei, si incepand de atunci, am cautat sa ma intalnesc mereu cu Dumnezeu, in tot ce faceam, in orice lucru important sau marunt, facandu-le pe toate cu mult drag si intelegere, cu rabdare si bunatate. La orice pas in viata poti face ceva bine sau ceva rau, dar daca alegi calea cea buna in viata, Dumnezeu este cu tine. Asa ca aveti grija, caci Dumnezeu va asteapta in fiecare zi la intalnirea cu El. Chiar si copiii ca voi, cat ar fi de mici, pot face mult bine: sa nu minta, sa ii ajute pe perinti cum pot, sa nu se certe, sa invete bine si sa se roage, iar sufletul lor se va umple de bucurie si dragoste. Eu unul asa am trait toata viata mea, cautand sa ma intalnesc in fiecare zi cu Dumnezeu, si asa sa faceti si voi, dragii bunicului!>> Au trecut multi ani de atunci dar povestea bunicului o pastrez si acum in mintea mea, iar cand cineva imi cere ajutorul, incerc sa fiu si eu asemenea bunicului meu, sa fac totul cu bucurie si rabdare, caci nu se stie niciodata cand si unde ma intalnesc si eu cu Bunul Dumnezeu. <Leon Magdan> |
Citat:
|
[COLOR=green][SIZE=3]Dragostea calugarului[/SIZE] |
[COLOR=#008000]O iubire nemuritoare http://forum.realitatea.net/images/smilies/tongue.gif |
[COLOR=#008000][SIZE=5]COMOARA[/SIZE] |
Musetelul
"A fost minunat. In cartierul nostru, pe marginile drumurilor, o multime de flori alb-galbene: musetel.
Infloreau si infloreau. Priveste, i-am spus unui prieten, in toate aceste case locuiesc oameni care uneori au dureri de cap, alteori dureri de burta sau alte boli.Pentru acestia Dumnezeu a lasat sa creasca aici repede un leac, iar ei nu il vad. A doua zi a venit un om cu un vas plin de otrava in spate. Administratia orasului il trimisese sa "curete" prin stropire marginile drumurilor. Florile de musetel au murit.Pentru autoritati ele erau"buruieni". Nimeni nu vazuse in ele o minune a iubirii." |
Esti ca o stea cazuta din cer
"Pe cer sunt miliarde de stele si fiecare stea este unica.
Pe mica planeta Pamant sunt miliarde de oameni si fiecare om este unic, fantastic. Stelele lumineaza si fac cerul frumos, chiar daca exista nopti in care este greu sa crezi in lumina. Oamenii lumineaza si fac pamantul frumos, daca ei sunt stele si nu meteoriti care pustiesc pamantul. Primavara trecuta am auzit o floare spunand: "Oare ce au oamenii? Ei fac tot mai multe fabrici, tot mai multe strazi, orase tot mai mari, arme tot mai mortale.Ei seamana moartea ptr oameni, animale si plante.Taie copaci, le stau in cale florile,sperie pasarile.Oare ce au oamenii? Polueaza aerul pe care ei il respira si otravesc apa pe care ei o beau.Dau buzna in expozitii ca sa admire cele mai noi realizari ale tehnicii si cad in uimire:<fantastic, incredibil!> Floarea a tacut. Dupa un timp a spus:"Nu sunt frumoasa?Priveste frunzele, tulpina, florile si mica inima din cupa.Stii, atunci cand albinele vin in vizita, vorbim despre nebunia oamenilor" Inca imi mai rasuna in urechi:nebunia oamenilor. Esti ca o stea cazuta din cer:asculta de flori!" |
O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa.
La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate. Timp de doi ani, asta se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat ii era atat de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit! Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii langa izvor: "Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!" Batrana a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?" "Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa." Morala: Crapatura vasului nu înseamna sfarsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit.Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si defectele ne fac viata împreuna atat de interesanta si ne rasplatesc atat de mult. Trebuie sa luam fiecare persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in ea. Numarati-va binecuvantarile |
Curgând liniștit spre mare, un fluviu întâlni în calea sa un deșert și se opri. În fața lui se așterneau doar stânci cu tot felul de capcane și peșteri ascunse, dune de nisip care se pierdeau departe la orizont. Fluviul rămase încleștat de teamă.
- Acesta îmi este sfârșitul. Nu voi izbuti să străbat deșertul. Nisipul îmi va absorbi apa și eu voi dispărea. Nu voi ajunge niciodată la mare. Totul este pierdut, gândi cu disperare. Încetișor, apele sale începură să se încălzească. Fluviul era pe cale să se transforme într-o mlaștină și să moară. Însă vântul auzise plângerea sa și se hotărî să-i salveze viața. - Lasă-te încălzit de soare, astfel te vei ridica la cer sub formă de vapori. De restul mă voi ocupa eu, îi sugeră el. Fluviului i se făcu încă mai frică: - Eu sunt făcut să curg lin și maiestuos printre două maluri de pământ, rămânând lichid. Nu sunt făcut să zbor prin aer. Vântul răspunse: - Nu-ți fie teamă. Atunci când te vei înălța spre cer sub formă de vapori te vei transforma într-un nor. Eu te voi purta dincolo de deșert și tu vei putea să cazi iar pe pământ sub formă de ploaie; vei redeveni astfel fluviu și vei ajunge la mare. Dar fluviului îi era prea frică și de aceea fu înghițit de deșert. Mulți dintre noi uităm că nu există decât o singură cale pentru ca să putem depăși neprevăzutul deșert al simțirii și dificilele perioade de secetă care stăvilesc uneori liniștitul curs al existenței noastre. Această cale este viața spirituală, care presupune disponibilitatea de a ne lăsa transformați de Soarele care este Dumnezeu și duși de Vântul Spiritului. Dar asta implică un risc pe care puțini ni-l asumăm. (Bruno Ferrero) |
Traia odata un imparat, in Orientul Indepartat. Acesta ajunsese batran si stia ca se apropia vremea ca sa aleaga pe cel ce ii va urma la tron. In loc sa aleaga dintre copii sai sau dintre ajutoarele sale, el a decis sa faca ceva diferit. A chemat la el pe toti tinerii din imparatie intr-o anume zi. El a spus: "A venit timpul sa ma dau la o parte si sa aleg urmatorul imparat. Am decis sa aleg pe unul din voi." Tinerii au fost socati! Dar imparatul a continuat: "Va voi da fiecaruia o samanta, astazi. O samanta. Este una speciala. Vreau sa mergeti fiecare acasa, sa plantati samanta, sa o udati, si sa va intoarceti exact peste un an, aici, cu planta care a crescut din samanta. Atunci, voi judeca dupa plantele pe care le aduceti, si voi alege unul dintre voi. Acela va fi urmatorul imparat!"
Printre baieti era si unul numit Lee, care si-a primit si el samanta cuvenita. A mers acasa plin de elan si i-a spus mamei toata povestea. Ea l-a ajutat sa pregateasca ghiveciul, sa aleaga pamantul, sa planteze samanta si s-o ude cu grija. In fiecare zi o uda la timp si urmarea daca da lastari. Dupa vreo 3 saptamani, unii dintre baieti au inceput sa vorbeasca despre planta lor. Lee continua sa-si verifice ghiveciul cu samanta, dar, nimic nu crestea. Patru saptamani, cinci saptamani, sase saptamani trecura. Tot nimic. Deja toti baietii vorbeau despre plantele lor iar a lui nici nu se ivise din pamant. Se simtea pierdut. Au trecut 6 luni si tot nimic cu samanta lui. A inteles ca daduse gres. Toti ceilalti aveau copacei si plante inalte iar el...nimic. N-a spus nimic celorlalti. Inca mai astepta, oarecum. A trecut si anul si toti baietii s-au infatisat inaintea imparatului. Lee n-a vrut sa mearga cu ghiveciul gol, dar mama lui l-a incurajat s-o faca. La urma urmei era cel putin sincer. Lee a simtit un gol imens in stomac, dar stia in sinea lui ca mama are dreptate. Asa ca a luat ghiveciul si s-a dus la palat. Cand a ajuns acolo a fost uimit de varietatea de plante prezentate de ceilalti tineri. Erau frumoase, de toate formele si marimile. Lee si-a asezat ghiveciul jos iar cei din jurul sau au inceput sa rada. Unii il compatimeau si ii strigau "Hei, cel putin ai incercat si tu!" Cand a sosit imparatul, si-a aruncat ochii peste multime si i-a salutat pe cei prezenti. Lee a incercat sa se ascunda undeva in spate. "Ce plante minunate si ce flori atragatoare ati crescut. Astazi unul dintre voi va fi numit imparat!" Dintr-o data, ochii suveranului au cazut pe Lee si pe ghiveciul gol. A poruncit imediat garzilor sa il aduca in fata. Lee era ingrozit. Se gandea: "Imparatul a vazut ca sunt un ratat. Poate ca va pune sa fiu omorat." Cand a ajuns in fata, imparatul l-a intrebat cum il cheama. "Numele meu este Lee" a raspuns el. Toti tinerii radeau si-si bateau joc de el. Imparatul a cerut tacere. S-a uitat la baiat si a anuntat multimea: "Iata noul vostru imparat. Numele lui este Lee!" Baiatul nu-si putea crede urechilor: "Dar samanta nici nu crescuse. Cum putea sa fie el noul imparat?" Imparatul a luat din nou cuvantul si a zis: "Cu un an in urma am dat fiecaruia dintre voi o samanta. V-am spus sa o plantati, sa o udati si sa o aduceti astazi la mine. Dar, eu v-am dat seminte fierte care n-au cum sa creasca. Toti dintre voi - cu exceptia lui Lee - mi-ati adus plante si flori. Cand ati vazut ca samanta nu creste ati inlocuit-o cu alta, de la voi. Doar Lee a avut curajul si sinceritatea de a se prezenta cu ghiveciul in care se afla samanta data de mine. De aceea, el este noul vostru imparat!" |
generozitate
Daca veti fi generos cu iubirea dumneavoastra, toata lumea se va grabi sa va raspunda cu aceeasi moneda.
Don Miguel Ruiz - Citate http://www.intelepciune.ro/citate_ce...zitate_78.html via http://74.125.77.132/search?q=cache:...ient=firefox-a (un locsor drag mie) |
Sa mergem duminica la Sfanta Liturghie!
Intr-o biserică de provincie, cam uitată de oameni, duminică dimineața nu a venit nimeni la Liturghie. Așa că slujba a fost oficiată doar de preoți și de cântăreț în fața celui însărcinat cu vânzarea lumânărilor. Preotul s-a întrecut pe el însuși, oficiind o slujbă atât de frumoasă, cu o predică atât de emoționantă încât cei doi l-au întrebat uimiți la sfârșit: "Părinte, de ce ați ținut să faceți o asemenea slujbă și o asemenea predică în biserica goală?". "Cum goală?", a replicat părintele. "Păi nu a venit nimeni!", au spus cântărețul și lumânărarul. "Biserica era plină, dragii mei, dar voi nu ați ajuns încă atât de sus prin rugăciune încât să puteți vedea. Biserica era plină de îngerii celor care nu au venit la Liturghie, deși ar fi trebuit să vină. Îngerii respectă rânduielile și, chiar dacă omul care le e dat în pază nu vine la Liturghie, ei totuși vin. Când vine și omul, îngerul e bucuros, când nu vine, e trist. Dar îngerii vin mereu la Liturghie. Astăzi, biserica a fost plină de îngeri triști, care au cântat împreună cu mine atât de frumos și asta m-a stimulat."
|
[COLOR=#008000]O iubire nemuritoare http://forum.realitatea.net/images/smilies/tongue.gif |
Citat:
|
[COLOR=#008000][SIZE=5]Undeva in Nord :57: |
[SIZE=3][COLOR=green]Bolovanul[/COLOR][/SIZE] [COLOR=green]A fost odată un împărat, care, vrând să dea o lecție supușilor lui, a pus un bolovan mare în mijlocul drumului, iar după aceea s-a ascuns pentru a vedea cine va da bolovanul la o parte. [/COLOR] |
|
Desfranata
„într-o cetate a trăit odată o femeie neasemuit de frumoasă, dar care era desfrânată, având mulți iubiți. Un principe i-a trimis cuvânt că o va lua de soție dacă îi făgăduiește că se va lepăda de desfrânările ei și îi va fi numai lui soție cinstită și credincioasă pururi. Ea a făgăduit, iar principele a luat-o la curtea lui, luând-o și de soție. Foștii ei iubiți însă căutau prin toate mijloacele să o atragă înapoi în mocirla păcatelor și să-și ridice pretențiile lor scârnave asupra ei. Ei însă nu au avut curajul să îl înfrunte pe prinț, de aceea au mers și au fluierat pe la ferestrele dosnice ale palatului. Femeia a auzit acele fluierături și și-a astupat urechile cu silă și cu mânie. Ca să nu mai audă, ea s-a dus în cămara cea mai dinlăuntru a palatului și s-a închis acolo, încuind ușa după ea. Astfel s-a izbăvit femeia de șuierăturile desfrânaților”.
Apoi Avva Ioan Colov a tâlcuit ucenicilor lui pilda aceasta: „Femeia desfrânată este sufletul omenesc; foștii ei iubiți sunt toate necuratele patimi ale sufletului și trupului; iar Principele este Hristos; cămara cea mai dinlăuntru a palatului este locuința cerurilor; iar cei care fluieră pe la ferestrele din dos sunt puterile diavolești. Dacă sufletul se întoarce statornic de la patimi și scapă la Hristos, atunci patimile și dracii se înspăimântă și fug de la el. |
Patru vecini ciudati
Au fost odata patru vecini foarte ciudați care se numeau: CINEVA, FIECARE, ORICINE, NIMENI.
CINEVA își bârfea vecinul, FIECARE știa că acest lucru este păcat. ORICINE putea să refuze să asculte dar … NIMENI n-o făcea! ORICINE știa că FIECARE vorbea despre CINEVA dar NIMENI nu le întrerupea conversația. Toți aparțineau aceleași biserici. FIECARE vroia să se închine dar nu mergea la biserică deoarece nu vorbea cu ORICINE. CINEVA se arăta credincios la biserică dar de lucrat în biserică, lucra mai mult NIMENI. Când era nevoie de instructor pentru copii, sau de un vorbitor FIECARE a gândit că CINEVA v-a putea face aceste lucruri. Dar știți cine le-a făcut în cele din urmă? NIMENI! O a cincea persoana s-a mutat în acel cartier. FIECARE a crezut că CINEVA o va vizita. ORICINE ar fi putut face acest efort. Dar … NIMENI nu a mers la el. Știți cine l-a câștigat pentru Domnul? NIMENI Pe tine cum te cheamă? |
[SIZE=3][COLOR=green]Călătorul[/COLOR][/SIZE] [COLOR=green]Într-o bună zi, un pelerin a trecut pe la un pustnic cu nume mare.[/COLOR] |
Citat:
|
Citat:
|
Uratul
Sa iubesti total si adevarat
Toata lumea din blocul meu stia cine este Uratul. Uratul era motanul rezident. Ii placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa, sa iubeasca. Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul asupra Uratului. In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt, avea o gaura larg deschisa. Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea, piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna sa faca un ocol. Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trageam mereu. Uratul ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene. De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Uratul, aveau o singura reactie: „Ce motan urat!” Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele in usa, daca nu voia sa plece. Uratul reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate, incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea. Intr-o zi, Uratul si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns frumos, iar Uratul a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele si am incercat sa-i sar in ajutor. Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am dat seama ca viata trista a lui Urâtul se apropia de sfarsit. Uratul statea intins intr-un cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o muscatura pe partea de blanita alba de pe burta. Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu. Apoi am simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Uratul, in dureri atat de mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. L-am tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina afectiune – poate putina compasiune. In acea clipa am crezut ca Uratul era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa atace in vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina durerea. Uratul a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa iubesti total si cu adevarat. MORALA Uratul m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam. Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi, dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul. |
m-ai facut sa plang cu povestea ta despre motanul cel urat... cred ca am mai citit-o si cu alta ocazie, dar iti multumesc oricum.
|
Citat:
|
[COLOR=green][SIZE=3]Lustragiul și... criza financiară[/SIZE] http://www.crestinortodox.ro/forumac.../icons2/79.gif[/COLOR] |
Ocrotire sfanta
Intr-un an, din cauza secetei, pamantul din preajma cetatii Tesalonic nu a dat roade indestulatoare. Locuitorii acelui tinut sufereau de foame si unii dintre ei au murit din cauza lipsei de hrana.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie nu a rabdat sa-i vada pe oamenii din cetatea sa pierind de foame. Pentru rugaciunile crestinilor care cinsteau in chip deosebit sfintele lui moaste, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie s-a aratat de mai multe ori corabierilor pe mare, poruncindu-le sa-si duca incarcatura de grau spre vanzare in Tesalonic. Afland de la corabierii veniti cu grau ce porunci minunate le daduse Sfantul Mucenic Dimitrie pe cand ei se aflau in largul marii, locuitorii Tesalonicului au slavit pe Dumnezeu si pe sfantul lor iubit pentru purtarea de grija de care s-au bucurat. |
Smerenia
Au fost odata doi frati dupa trup care traiau in acelasi loc, iar diavolul a incercat sa il separe pe unul de celalalt. Intr-o zi, cand fratele cel mai mic a incercat sa aprinda o candela, demonul s-a apucat si i-a rasturnat suportul, iar candela a cazut la pamant. Ca urmare, fratele mai in varsta l-a lovit cu manie.
In loc sa se supere, fratele cel tanar s-a plecat si i-a zis:''Iarta-ma, frate, o voi aprinde din nou. Datorita smereniei fratelui mai tanar, puterea Domnului s-a aratat si a distrus puterea demonului, iar acesta s-a dus la mai marele sau, care se salasluia intr-un templu pagan, si i-a povestit intamplarea. Un preot pagan l-a auzit pe demon relatand intamplarea si, recunoscandu-si greseala, s-a botezat si a devenit monah. De la inceputul vietii sale monahale, el a trait in smerenie, zicand: ''Smerenia distruge orice putere a vrajmasului, dupa cum eu insumi am auzit de la demon, care a zis:<<Atunci cand starnesc vrajba intre monahi, iar unul dintre ei se retrage, facand plecaciune si cerand iertare, de indata intreaga mea putere este nimicita>>'' din cartea ''Flori din desert'',-Pilde despre smerenie, ascultare, pocainta si iubire ale sihastrilor crestini din vechime- alese si traduse din limba greaca de I.P.S. Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei |
[COLOR=#008000]Un simplu gest http://www.crestinortodox.ro/forumac.../icons2/79.gif |
Ce bine ar fi daca am renunta toti la lucrurile care nu sunt deloc importante pentru noi in favoarea altora. Un simplu gest care nu ne costa nimic poate insemna foarte mult pentru altii. Un simplu gest, care de obicei nu ne costa nimic, ii poate face pe altii sa isi deschida inima.
|
[COLOR=green][SIZE=3]GÂNDURI[/SIZE] |
[COLOR=#008000]Alege optimismul! http://www.crestinortodox.ro/forumac.../icons2/79.gif |
[COLOR=#993366][SIZE=3]Scrisori de la Teddy[/SIZE] [/COLOR] |
Scara Sf Ioann Scarariul
Cuvânt al 7-lea, pentru plâns
Să ascunde maica pre sineși de prunc, și acesta cu dureare căutându-o pre dânsa, ea văzându-l să veseleaște, învățindu-l pre dânsul ca necurmat să se lipească de dânsa, și pre dragostea lui cea cătră sineși mai fierbinte aprinzându-o. Cela ce are urechi de auzit, să auză, au zis Domnul. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 23:35:01. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.