Crucea fiecăruia şi nădejdea în Dumnezeu
 

Dragi forumişti,

ce faceţi voi când vi se pare că aveţi de dus o cruce prea grea? Când vă prinde oboseala şi deznădejdea, ba chiar vin asupra voastră gânduri rele şi tulburătoare, de judecată... (la adresa celor pe care îi consideraţi vinovaţi de situaţia care vă supără)?

Ştiu că:

cine încearcă să-şi scurteze crucea şi-o îngreunează;
Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce;
a renunţa la voia ta poate fi de mult folos...

Şi totuşi mi se întâmplă să deznădăjduiesc şi să fiu supărată, chiar cu efecte nocive asupra sănătăţii, când împrejurările mă obligă să fac ceva prea mult, prea greu, uneori neplăcut...
Când sunt prea obosită şi pentru rugăciune, iar mulţumirea/ recunoştinţa către Dumnezeu pentru toate cele primite este mai mult formală, din minte decât din suflet... Când bucuria apune şi se instalează tristeţea...

Menţionez că nu sunt într-o situaţie disperată, slavă Domnului, am doar perioade repetitive de eforturi care îmi pricinuiesc astfel de gânduri şi simţăminte.

Cum putem vedea mai bine purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră?

Citeam o dată că partea proastă a unui lucru rău care se întâmplă este că nu îi vedem folosul imediat. Şi aceasta se verifică, dacă mă uit în urmă. Dar când suntem în mijlocul greutăţilor... Domnul să ne ajute să nu ne pierdem!

De curiozitate mergi intr-un spital in care se trateaza cancer si stai langa un bolnav din asta si apoi gandeste-te la tine si la "problemele tale".
Si vezi cati sunt pe strada cersind la sub zero grade.
Si cati sunt alcoolici.
Si cate familii se distrug.
Si apoi vezi si tu la tine daca este cu adevarat ceva din toate astea iar tu de fapt te superi pentru micile nimicuri ale vietii care sunt si trec si asta e viata.
Sau poate esti prea sensibila, caz in care trebuie sa te mai intaresti putin :).


Ce zici tu poate fi si o usoara depresie si nicidecum probleme reale. Mergi si vorbeste si cu un psihiatru pe tema asta...

Wow, psihiatru?
Nu e cazul. Pentru o depresie mergi la psiholog, dar nu e nici depresie.

Sunt absolut de acord cu cazurile pe care le descrii şi realizez că am muulte motive de mulţumire.
Doar că dacă mulţumesc doar că ... nu sunt aşa.... aş semăna cu fariseul.
Bucuria adevărată păleşte în cazul epuizării.

Partea bună este că pot să le văd pe toate ca o luptă de mult folos. Dacă sunt de la Dumnezeu!

Mulţumesc pentru răspuns.

Din nimicuri ne construim de fapt întreaga viaţă... de aia contează şi nişte nimicuri....

Centrul vietii
 

Cauza tuturor problemelor/depresiilor este relativitatea centrului vietii. Focusati-va mai mult si mai des asupra modelului hristic. Rugati-va dimineata, seara, cititi pilde duhovnicesti, purtati discutii inaltatoare pentru suflet....

Invatati sa va cunoasteti mai bine. Ignorati nimicurile si focusati-va asupra modelului Iisus Hristos.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Cred Doamne si marturisesc, ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, care ai venit in lume sa ii mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vă mulţumesc pentru răspuns. E întotdeaua de folos să nu uităm de rugăciune.
Îmi place mult să citesc pilde şi cărţi duhovniceşti, numai că nu prea am timp. Asta mă întristează. Fiecare avem nişte datorii de îndeplinit şi probabil mulţi suferă de lipsa timpului.

Oricum mă simt puţin prost că am deschis topicul, pentru că problema mea nu e chiar aşa de (g)rea. (Acum sunt şi într-o perioadă mai relaxată...)

Nu ai de ce sa te simti prost...
Toti avem perioade in care rabdarea noastra slabeste, ne doboara greutatile zilnice. Este chiar bine si indicat sa spui cuiva, sa te "descarci". Facand asa, ai ocazia sa primesti o incurajare, o povata, ori sa asculti alte persoane cu greutati mai mari... si asta te ajuta sa privesti cu alti ochi necazul tau...
Eu asa fac. Cand imi zice gandul: "of, nu mai pot!":18: Imi zic cu glas tare:" I sa vedem, de ce nu mai pot? Ce este asa greu?"... Si imi insir cu glas tare (vorbesc singura:71:) ce anume nu mai pot. Si, surpriza! parca nici nu e asa de grav. Imi "suflec manecile", zic un Doamne ajuta! fac o cruce mare si frumoasa si pornesc la lupta (cu greutatile, desigur)
:6:

Cu totii avem aceste perioade.
Pentru mine, cel putin, de mare folos in astfel de momente este spovedania. Apoi, interactiunea cu oamenii. Pentru ca vezi tu, eu cred ca in spatele acestor perioade se ascunde si un egoism - problema mea, crucea mea, viata mea, necazul meu - pentru ca tindem sa sporim tot ce are legatura cu ego-ul nostru. Insa daca intri in relatie - mai activa si mai profunda, nu superficiala - cu altii, mai ales in acele momente, ti se muta cumva centrul de interes dinspre problemele tale inspre altceva. Si e bine sa iei o pauza din cand in cand, pentru ca nu moare nimeni :). Un creier odihnit reactioneaza altfel, da randament mai mare. Poti cere ajutorul in aceste momente si, la fel, iti poti oferi celorlalti ajutorul. Din proprie experienta iti spun ca atunci cand am un program incarcat si se nimereste sa imi ceara cineva ajutorul, iar eu se intampla sa i-l dau, desi ma gandesc ca nu am timp nici pentru mine, daramite pentru altii, problemele mele se rezolva mai repede decat m-am asteptat.

E o reprezentare a raiului si a iadului foarte sugestiva. In ambele locuri sunt niste mese cu mancare, dar lingurile sunt prea mari pentru a fi duse la gura de meseni. Oamenii din iad sunt tristi si slabi, in timp ce oamenii din rai sunt grasuti si foarte veseli, pentru ca se hraneau unii pe altii. Eu una cred ca primii se tot macina cum sa faca ei ca sa iasa din starea in care se afla, se vaita, pentru ca isi vad starea amarata, insa se gandesc doar la sine si la neputinta lor, care devine o parte din ei. Si asa e si in viata. Or a doua categorie nu sta sa se vaite ca nu are cum sa manance si nu isi stoarce creierii ca sa gaseasca o solutie sa manance, ci observa doua lucruri: 1. ca are ceva de daruit, deci isi transforma neputinta in preaplinul lor. Or pentru asta nu trebuie sa fii doar bun si altruist, ci sa fii si inteligent 2. ca persoanele din jur au nevoie de acel preaplin si atunci il ofera. Si cum oamenii care se aseamana se aduna, nu raman nemancati nici cei care ofera :). Si de asemenea, este importanta comunicarea (si comuniunea) - care exista doar in rai :).

Curaj!

Ah, poate te ajuta sa iti faci o lista cu problemele tale si, alaturat, o lista cu actiunile / strategiile pe care le intreprinzi ca sa le solutionezi, pentru ca nimic nu se rezolva de la sine. Poti cere si altora sprijinul. Spre exemplu, eu daca vreau sa mai slabesc 5 kilograme si mananc paine si dulciuri, apoi ma plang ca sunt grasa si uite altele ce bine arata si eu nu - e un exemplu vulgar, stiu, dar mi se pare edificator - inseamna ca e doar vina mea ca adopt o strategie extrem de defectuoasa si imi fac mai mult rau decat bine :).

Si inca ceva, de care mi-am adus aminte citind acest mesaj: scriu un mail in care cer o parere autorizata profesional lui X, Y, Z. Cei trei stiu ca au muuulta treaba si multe responsabilitati, dorm putine ore pe noapte, sunt implicati in tot felul de activitati... X imi raspunde: vino sa discutam fata in fata. Se vedea ca era tare nedormit si ca avea multe pe cap, dar si-a rupt o ora din timpul lui ca sa ma lamureasca si mi-a spus sa il mai caut cand am vreo problema. Y mi-a raspuns pe loc: citeste aia, aia, eu personal cred ca este asa, si mai discutam cand ne vedem. Z imi scrie in detaliu cat de mizerabila e viata lui - desi nu l-a intrebat nimeni - si cate are de facut si nu are timp si cate boli are si cat de greu ii este... niciun cuvant despre ce ii scrisesem eu, de ma gandeam ca mai bine folosea timpul in care compusese lungul mesaj sa se uite peste ce i-am trimis si sa isi spuna scurt si la obiect punctul de vedere...

Un mesaj frumos, mulţumesc!

Bine-venită atenţionarea la egoism.
Spovedania, sau pur şi simplu vorbitul cu Părintele îmi sunt luminiţa concretă de la capătul tunelului. El mi-a spus chestia cu crucea.
Relaţia cu oamenii - la mila Domnului. Adică poţi avea surpriza ca dintr-un cuvânt sau o privire să capeţi o încurajare, o bucurie sau pur şi simplu înţelegere de la cine nu te aştepţi. Altfel, contra-cronometru fiind, nu văd cum să ajungi la relaţii profunde... Astfel de relaţii se construiesc în timp, în ani de zile!
Pauzele, astea sunt problema. Că uneori nu ţi se permit.
Astfel de soluţii nu m-au atras nici cu alte ocazii. Nu e prea mult loc de strategii. Cred că e pur şi simplu lupta cu lumea, în care să nu uităm să-L chemăm în ajutor pe Cel care a biruit lumea.

Este evident că X şi Y sunt modelele preferate. Eu îl înţeleg şi pe Z în ipoteza că ar fi fost pur şi simplu epuizat. (Fără partea cu văicăreala.)

Thomas Kempis - Imitaţia lui Hristos
 

3. Nu cere de la mine ceea ce-ţi este plăcut şi-ţi aduce măgulire, ci ceea ce îmi este mie pe plac şi-mi aduce cinstire; căci, judecând drept, se cuvine să asculţi mai curând de poruncile mele pe care să le pui mai presus de orice, decât să te laşi dus de pofte şi de alte dorinţe de-ale tale. Eu ştiu aleanul tău, căci urechile mele aud toate suspinele tale. Dacă ar fi după tine, ai vrea, acuma chiar, să te afli în starea libertăţii fiilor lui Dumnezeu; de pe acum ai dori să te bucuri de acoperişul casei din ceruri, de fericirile patriei cereşti: dar ceasul acesta n-a sunat încă, acum e timpul luptei, ostenelii şi încercărilor. Ai vrea să te înfrupţi de pe-acum din bunul de pe urmă, dar lucrul nu e cu putinţă acuma. Sunt aici, zice Domnul, aşteaptă-mă până va veni împărăţia lui Dumnezeu.
4. Se cade însă să fii trecut prin încercări aici pe pământ, cercetat şi călit în multe privinţe. Între timp nu vei fi lipsit de mângâiere, niciodată însă atâta câtă să-ţi sature inima. Căleşte-te aşadar şi fii puternic, atât în faptă cât şi în îndurarea împotrivirilor firii. Trebuie să te îmbraci în omul nou (Ef 6, 24) ca să devii alt om. Trebuie deseori să faci ceea ce n-ai vrea să faci şi să laşi deoparte ceea ce ai vrea să faci.
5. ...Iată de ce vei fi, din când în când, cum este şi firesc, abătut; şi mare lucru dacă vei şti să taci. Astfel, şi în alte feluri, e încercat slujitorul credincios al Domnului: de aici se vede în ce măsură e în stare să se lepede de sine şi să-şi răstignească pornirile. Aproape nu-i lucru mai potrivit spre a te face să simţi cât de mult trebuie să mori pentru tine ca atunci când ţi se cere să înduri lucruri ce vin în răspăr cu firea şi voinţa ta; sau când ţi se porunceşte să faci lucruri nepotrivite sau fără rost la prima vedere. Tocmai pentru că, fiind supus, nu ai cutezanţa împotrivirii la voinţa mai marilor tăi, îţi vine greu să te laşi la cheremul altuia, fără vreun drept la părerile tale.
7. Prin urmare, pleacă-te acum cu umilinţă sub voinţa tuturora; puţin să-ţi pese cine spune sau cine porunceşte ceva. Grija ta cea mai mare să fie aceea de a primi cu inimă deschisă totul, străduindu-te sincer să aduci la îndeplinire orice ţi s-ar cere, fie că cel ce ţi-a poruncit ar fi unul mai mare sau, dimpotrivă, unul mai mic decât tine, sau unul deopotrivă cu tine. Lasă-l pe fiecare să-şi vadă de treabă şi să umble după tot ceea ce vrea; lasă-l pe fiecare să se mândrească cu ceea ce pofteşte şi să primească mii şi mii de laude; în ceea ce te priveşte, nu te lăsa tras nici încoace nici încolo, ci un singur lucru să-ţi aducă mulţumire: lepădarea de tine însuţi, îndeplinirea voinţei mele şi mărirea numelui meu. Aceasta să-ţi fie dorinţa de căpetenie: ca în viaţă şi moarte Dumnezeu să fie proslăvit prin tine.

Sf. Ignatie Briancianinov spune despre lucrarea lui Thomas Kempis (Urmarea lui Hristos) ca este scrisa "sub parere persoanala", avand marturie din mai multi oameni cu viata sfanta pentru aceasta carte si ca nu o recomanda....

Sunt multi duhovnici romani care au carti exceptionale de povatuire duhovniceasca....

Am mai citit că această lucrare este controversată, totuşi mie îmi place.
Sper să nu dăuneze în vreun fel.

A, da, părintele Cleopa de exemplu, sau părintele Arsenie Boca.
Te-ai gândit la vreo carte anume? Chiar sunt curioasă, poate îmi foloseşte şi mie.

Într-adevăr, "Urmarea lui Hristos" de Toma de Kempis este o carte controversată asupra căreia s-a emis un embargo cu largă susţinere printre personalităţi influente în Biserică, deşi nu puţini au fost şi cei care au recomandat-o ca lectură obligatorie pentru credincioşi.

Părerile, deci, sunt împărţite, iar în tabăra pro-Kampis se găsesc inclusiv sfinţi (de exemplu sfântul Nicodim Aghioritul care a şi editat-o în greceşte, făcându-i o intrare fastuoasă în lumea ortodoxă, alături de prima versiune a Filocaliei).

A fost tipărită în limba română veche, pentru prima dată, în 1646 la Mănăstirea Dealu, tiparniţa oficială a Mitropoliei Târgoviştei, ediţia respectivă fiind dedicată solemn mitropolitului Varlaam al Moldovei.

Există dovezi că a fost receptată pozitiv în Sfântul Munte într-o anumită perioadă, întrucât este citată ca argument în "cearta colivarilor" de partea susţinătorilor împărtăşirii dese.

Nu cred că best seller-ul lui Toma de Kampis trebuie respins automat doar în baza contrarecomandărilor de autoritate emise de personalităţi influente în interiorul ortodoxiei (deşi au şi acelea un rost important), ci receptat cu suspiciune pentru că a fost secole de-a rândul principala portiţă prin care a întrat în Biserică virusul pietismului catolic semiluminat purtător de al unei evlavii deviate eclezial în direcţia individualismului religios, subiectivismului soteriologic (foarte asemănător celui adoptat ca doctrină oficială în protestantisme), misticismului egocentric etc.

Desigur, cei infectaţi deja de pietism nu vor recunoaşte aceste trăsături contradictorii cu propovăduirea esenţială a dreptei credinţe şi de aceea au nevoie de atenţionări autoritariste de tipul celei emise de Sfântul Ignatie Briancianinov.

Asta nu înseamnă că nu poate fi citită laolaltă cu alte producţii literare religioase heterodoxe sau opere ale culturii seculare, însă nicidecum în calitate de lectură duhovnicească.

Parintele Arsenie Boca
 

Cel ce a fost unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani dar si unul dintre cei mai aspri, parintele Arsenie Boca ne face cunoscute pricinile si rosturile necazurilor vietii noasrte.


Chemarea care ustură: necazurile

„Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii, însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră.
Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru când nu-l mai ai.
Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie. Aci vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele. Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămâne altă cale, decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnezeu. Deci «când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate, nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te: pentru ce a venit? Şi vei afla răspuns. Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu.» (Sf. Maxim Mărturisitorul)
Pe pricina suferinţei iată un schimb de cuvinte intre Dumnezeu şi om: Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi?
Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea, şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit: toate, urmări şi plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îmblăteală de necazuri îi duce iubirea de păcate.”

Draga forever,

Lecturile obligatorii pentru orice credincios sunt asa, poate in ordinea asta:

Patericele - sunt carti TEMELIE pentru o viata duhovniceasca. Te zidesc, te invata "ce este viata duhovniceasca", te trec prin nenumarate situatii de viata si iti vor zidi in consstiinta o adevarata LEGE DUHOVNICEASCA pe car\e o vei purta intreaga viata. Patericul = Scriptura pusa in lucrare. Este un fel de traire corecta a Scripturii, un fel de Scriptura in fapte. Vei gasi aici si intreaga dogmatica si teologie ortodoxa, ascunsa in multe intamplari de viata. Vei invata si logica duhovniceasca dar si dogmatica ortodoxa.

Vietile Sfintilor - cumpara cat mai multe carti cu vietile sfintilor pentru ca aici vei vedea "logica dumnezeiasca" in viata unor oameni.
Mie personal imi place Minunile Maicii Domnului pe care o consider carte de temelie pentru orice ortodox, fiind de fapt o dogmatica ortodoxa scrisa prin intamplari de viata.

Sf. Scriptura - Noul Testament pentru inceput (toti sfintii zic intai sa citim NT) si dupa ce cresti duhovniceste si nu te vei sminti si VT. (Vezi Sf. Paisie Aghioritul si alti sfinti care recomanda la fel, NT si apoi VT).

Carti de povatuire duhovniceasca scrise de mari parinti ai Bisericii, cum sunt Parintele Cleopa, Arsenie Papacioc.


Dar mai mult decat atat poti sa te abonezi si la http://www.cuvantul-ortodox.ro/ si sa citesti online articole, vezi ca au zilnic un ziar/newsletter cu articole foarte foarte frumoase. Ti-l recomand cu caldura.

Pe scurt: mergi intr-o librarie si cumpara carti cu vieti de sfinti si paterice. Te vor zidi mult de tot. Asta e parerea mea si cred ca si in mistica ortodoxa aceeasi povata o vei gasi.

Mulţumesc, gpalama, pentru recomandări!

Se pare că nu stau chiar rău, căci am mai citit şi Patericul (egiptean), vieţile unor sfinţi (din Sinaxar, sau viaţa Sfântului Spiridon scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul), Noul Testament, desigur, deşi este mereu de folos să recitesc; seria "Ne vorbeşte Părintele Cleopa"...

Totuşi cred că fiecare avem înclinaţiile noastre, adică citim mai uşor unele cărţi (nu le lăsăm din mână), iar altele nu reuşim să le terminăm, căci nu rezonăm cu ele la momentul respectiv.

Dintre cărţile pe care le-am citit cu mare uşurinţă, bucurie şi interes, sunt Filocalia 11, Omul cel tainic al inimii (Zaharia Zaharou), Jurnalul fericirii (p. Nicolae Steinhardt), Confesiunile fericitului Augustin (chiar dacă numai fragmente, mă întorc cu drag la ele), Dăruind vei dobândi (tot p. Nicolae Steinhard), Taina vieţii creştine (arhim. Sofronie Saharov)- în ordinea aducerii aminte.

Până la urmă cred că fiecare avem un drum şi în lectura cărţilor, ca şi în viaţă.

A, şi scrierile p. Savatie Baştovoi mi-au plăcut. Şi altele, desigur.

Am observat că nu mă prea atrag cărţile în care se povestesc multele minuni, vindecări etc. săvârşite de Sfinţi. Eu cred în ele, dar le pot afla din acatistul Sfântului, de exemplu. Nu simt nevoia unor (re)confirmări...

quoted
Sunt absolut de acord cu cazurile pe care le descrii şi realizez că am muulte motive de mulţumire.
Doar că dacă mulţumesc doar că ... nu sunt aşa.... aş semăna cu fariseul.
Bucuria adevărată păleşte în cazul epuizării.


Cred ca Gpalama nu se referea la observarea suferintelor unor oameni mai incercati decat noi, ci la observarea modului lor de a-si purta o cruce mai grea decat a noastra.

E bien cand avem in preajma oameni care isi duc cu demnitate si vrednicie crucea, oameni bucurosi, veseli, care stiu sa raspandeasca bucuria. Iar daca nu ii avem in preajma, sa ii cautam!

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui...

28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.


Ce ne facem dacă Domnul ne scoate în cale şi altfel de oameni decât cei credincioşi, veseli, care emană bucurie? Pe aceştia îi ignorăm, îi ocolim? Nu sunt şi ei zidiţi după chipul lui Dumnezeu? Nu s-ar putea vedea şi în ei sămânţa de dumnezeire, ba poate vrerea Domnului de a ne învăţa să trăim cu ei şi să-i iubim ca pe noi înşine?

Multi se confrunta cu astfel de situatii sau chiar mai rau.
Nu sunt de acord ca suferintele sunt rezultatul (numai al) greselilor noastre.
Eu le consider ca fiind incercari de la Dumnezeu, sau in fine, trebuie sa fie.
Ma intreb de multe ori de ce trebuie sa existe.
Si ma intreb de ce unii nu au, sau au mai putine si altii au multe.
Numai Dumnezeu stie.
Unii spun (si in carti) ca Dumnezeu le da incercari mai mult la cei pe care ii iubeste, cu care are un scop, altii ca dimpotriva.

Citesc acum patericul athonit si sunt socata cata suferinta isi poate aduce omul insusi. Ce fac/faceau unii calugari acolo este mai mult decat extrem.
Isi faceau nevointe. N-am inteles insa scopul. Unde scrie in credinta ca nu trebuie sa mananci, sa bei apa, sa nu dormi toata viata, sa stai spanzurat nu stiu cum, sa nu te speli niciodata, sa nu te tratezi cand esti bolnav.

Sunt oaeni care isi fac singuri suferinte in diverse moduri. Altii nu si le fac ei. Mai ales copiii (mici).

Dar am gasit acolo si lucruri foarte frumoase si cu asta revin la subiect.

In situatii din cele descrise in mesajul intial al topicului lipseste ceva, in mod vadit: dragostea aproapelui.
In stari de depresie, astenie, necazuri, trebuie in primul rand sa nu fim singuri.
Trebuie sa ne vedem unii pe altii si sa ne ajutam. Sa nu fim egoisti, individualisti, sa impartim cu altii.

Singuratatea si lipsa de iubire sunt cele mai rele lucruri si ne fac cel mai rau.
Insasi asteniile de toate felurile provin de la faptul ca ne zbatem prea mult singuri, ca nu ne respectam unii pe altii, putintele si neputintele noastre.

Ce remedii ar fi:

1. Sa nu fim singuri (partener, prieteni, parinti etc.)
Nu trebuie sa facem totul noi, singuri.
2. Rugaciune
3. Liniste, odihna
4. Miscare in aer liber
5. Un animal de companie, mai ales caine (ofera iubire, liniste, te obliga sa iesi afara sate plimbi)
6. Sa ne cunoastem limitele si sa mai spunem si "Nu" cand ne sunt depasite si ni se cere prea mult
7. Muzica placuta, carti placute, dans placut

Mulţumesc pentru mesaj şi pentru atenţionări, respectiv este al doilea răspuns în care mi se atrage atenţia asupra egoismului şi este util să conştientizez asta.

Pentru ca acest caz să fie mai clar, trebuie să menţionez că problema concretă constă în muncă (exagerat de) multă pentru aproximativ o lună (fără zile libere), cu recurenţă trimestrială, când nu mai avem timp de prieteni, activităţi plăcute sau relaxante şamd. Prioritatea în aceste perioade (după aceea a datoriei de îndeplinit) este odihna/ somnul. Nu pot spune "nu", ci Doamne ajută! Nu fac asta din lăcomie sau mândrie, ci aşa e contextul. Părintele duhovnic mă povăţuieşte spre răbdare şi acceptarea cu mulţumire a situaţiei.

Recunosc că nu pare aşa greu (acum când nu sunt într-o astfel de perioadă). Ştiu că fiecare are greutăţile sale. Dar voi cum reacţionaţi la oboseală, când nu vă permiteţi să vă opriţi şi să spuneţi nu?

Acestia au fost oameni de exceptie care s-au dispretuit pe ei insisi incat s-au supus la diferite privatiuni si cazne si care au urat pacatul intr-atat de mult incat, pentru a nu mai lua chip in ei, si-au chinuit trupul in tot felul. Numai din dragoste pentru Hristos! Niste nebuni pentru Hristos, mistuiti de dragostea Lui!
"Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului."

La problema cu egoismul nu m-am referit direct la tine. Nu-ti cunosc situatia ca sa stiu de la ce vine oboseala aceea accentuata si depresia.
Ma gandeam mai mult la angajatori de ex. care nu impart munca asa cum ar trebui. Fac economie si dau munca a doi oameni numai la unul singur. Si apar asa 3 nefericiti deodata: cel cu munca, cel dat afara (sau neangajat) si in final si angajatorul, caci acei care muncesc prea mult fie se imbolnavesc si intra in medicale, fie fac greve si atunci se pierd mai multi bani.

La fel exista privat si oameni care nu vor sa imparta cu altii vreo activitate ci mai degraba se plang ca ei nu mai pot.

Trebuie vazuta situatia concreta si ce se poate face totusi. Nu e normal sa lucrati fara libere o luna intreaga. Nici legal. Nu prea sunt de acord cu duhovnicul, sa tot stai si sa accepti orice pana te faci praf.
Da, inteleg ca se refera poate la faptul ca sa fiti multumit ca aveti de lucru, este foarte delicata situatia. Dar sanatatea este totusi cea mai importanta si nu ti-o poate da nimeni inapoi...

In rest sfaturile pe care le-am notat ar trebui sa le aplic si eu si nu prea reusesc din diverse motive mai mult sau mai putin obiective.

Ca sa raspund la ultima intrebare:
Personal am avut si stuatii in care am clacat si m-am imbolnavit. Am tras si am tras pana am picat fizic.
Nu stiu daca la tine e vorba de oboseala trupeasca mai degraba, sau sufleteasca.
Prima se mai rezolva - te opresti si te culci si te odihnesti (acasa sau in spital daca este cazul) si iti dai seama de povestea cu ulciorul care nu merge de multe ori la izvor...
Astenia sufleteasca vine de la alte lucruri si se rezolva mai greu. De multe ori sunt factori externi...


@Negruta - Totusi Dumnezeu ne-a dat si corpul si nu avem voie sa ne batem joc de el. Si asta cu pacatul este totusi o extrema. Chiar numai pacat vad unii in toate? Oare asta doreste Dumnezeu sa facem din noi? Nu stiu, ma tem ca nu.

Vorbeam de atletii lui Hristos - oameni despatimiti, rupti de lume, cu mintea petrecand mai mult la cele de Sus, care s-au adus pe ei jertfa lui Hristos! Ei si-au topit trupul ca sa creasca cu duhul..
Dar cei mai multi oameni iubitori de Dumnezeu traiesc curat si simplu, fara excese si se mantuiesc. Fiecare cu chemarea lui.

Cea mai importantă este dragostea, pentru Dumnezeu mai întâi, iar apoi faţă de oameni.

Eu zic că e vorba de oboseală fizică. Dorm, dar nu mereu atât de mult şi de adânc cât ar fi nevoie. Apoi mai e frustrarea că, în perioadele respective, nu mai am timp de citit, de prieteni. Doar atât. Şi mie mi se pare nedrept, dar este scris că viaţa în lume nu e uşoară, avem greutăţi, nedreptăţi, ispite.

Încercam să văd cumva eforturile mele în lumina voii lui Dumnezeu.

Nădejdea în Dumnezeu nu rămâne fără răspuns :-)

S-a întâmplat o "schemă" de care am mai auzit: cineva are un şef mai dificil/ exigent, se spovedeşte şi primeşte canon să se roage pentru şef, iar după un timp şeful e mutat/ promovat :-)

Sper să fie mai bine şi de folos pentru toată lumea!

Postul acesta (al Crăciunului) îmi aduce multe bucurii - ceea ce vă doresc tuturor!

Când mă copleşesc problemele, tot rugăciunea rămâne sprijin de bază, iar dacă trec şi pe la moaştele Sfinţilor, toate problemele îşi găsesc rezolvarea, de parcă aş lăsa o cerere scrisă şi ar fi aprobată, de multe ori în regim de urgenţă.
Cu ceva timp în urmă, tot de pe acest site, dintr-o postare a lui cristiboss (căruia îi mulţumesc) am aflat că există un acatist care se numeşte Acatistul Atotputernicului Dumnezeu, la năvălirea ispitelor http://www.crestinortodox.ro/comunit...p?group_id=808. Mie, pe lângă alte rugăciuni, îmi este de mare folos!

Bun si adevarat raspuns. Cum a zis si Hristos: Biruiti, asa cum si eu am biruit.

Daca vin navala ispitele si bolile inmulteste rugaciunea; mai multe rugaciuni la sfinti, acatiste, mers la sfinte moaste, la Biserica la slujbe.

Citeste rugaciuni dupa rugaciuni, sa mori in rugaciune, dar nu cedand sub greutatea necazurilor. Sa mori cu rugaciunea pe buze.

duhul lumii
 

Duminica aceasta am ascultat la Sfânta Liturghie fragmentul din Evanghelie despre grijile vieţii. Mai exact despre cum nu trebuie sa ne îngrijorăm despre ce vom mânca sau vom bea, despre ce vom îmbrăca... ci să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga nouă.
Şi totuşi simt că duhul lumii mă sufocă.
Numesc "duhul lumii" mediul în care trăiesc:
 --> muncă de dimineaţa până seara – desi scrie în Psalmi “Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. “, deci nu ar trebui să mă plâng, totuşi este greu …
 --> competiţie, război al nervilor (nu spirit de conlucrare)–cine are argumente mai multe şi mai bune în favoarea părerii proprii – pe mine mă obosesc controversele şi lupta pentru a avea dreptate
 --> mândrie pentru realizări personale sau ale copiilor
 --> fuga după plăceri de diverse feluri.

Părintele Stăniloaie scria că lipsa de comuniune între oameni, precum şi lipsa de comuniune între oameni şi Dumnezeu echivalează cu o agonie. Iar cine, singur fiind, se crede liber, se înşeală, căci nu există libertate adevărată în izolare şi niciodată nu-ţi asiguri propria libertate dominând.
A nu se înţelege că eu sunt străină de cele de mai sus. Din ce în ce mai rar mă aşez la rugăciune, din ce în ce mai rar mă bucur.
Dumnezeu mi- a dat şi momente când mă simţeam mai aproape de El, dar atunci nu eram capabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle “din lume” şi uneori nu s-a sfârşit bine.

Voi cum vă simţiţi, în raport cu cele descrise mai sus? Cum putem să Îl vedem pe Dumnezeu în lume şi în semeni?
Poate e şi o urmă de akedie/plictiseală în ceea ce simt. Iar în cartea lui Gabriel Bunge despre akedie în învăţătura lui Evagrie Ponticul am găsit idea că în aceste situaţii (de saturaţie) trebuie totuşi să stăruim în coordonatele în care ne aflăm, ca şi un călugăr în chilia sa.

O metoda este sa incerci de exemplu sa poti reusi ca in decursul unei zilei
sa poti face cele 7 laude.(Evident ca n-o sa-ti iasa din prima, nici din a doua...,poate din a treia).
In felul asta alungi akedia si stii ca mai tot timpul ai un obiectiv.
Cand ma refer la 7 laude ma refer sa le faci exact cum au fost ele stabilite:

miezonoptica:fix la miezul-noptii
utrenia + ceasul 1: dimineata devreme;
ceasul 3 :intre 9-12
ceasul 6 :intre 12-15
ceasul 9:intre 15-17
Vecernia: dupa orele 17
Pavecernita Mica: dupa orele 19:00

Asa cum vezi daca ai incerca sa respecti un astfel de program liturgic n-ai mai putea sa te plictisesti.Ca n-ai mai avea cum, caci imediat cum s-a terminat o etapa a programului liturgic trebuie sa te pregatesti pt cealalta.

Deci de 4-5 ori pe zi, la serviciu, pui pe birou ceaslovul, aprinzi lumânarea, tămâia și începi rugăciunile, fără să-i mai bagi în seamă pe colegi. Dacă nu vei fi dat afară după asta, sigur nu te va mai deranja nimeni. Asta e ideea, Copăcel?

Neaparat. O sa-ti dea si citate din Scriptura pentru asta.

El asa face.
Si nu deranjeaza nimeni, cel mult asistenta cand trebuie sa-si ia tratamentul :21:

Mulţumesc pentru răspuns, Copăcel!
Mă şi apucasem să caut pe net Ceasul al 9-lea... şi răsfoiam electronic un ceaslov...

Mulţumesc şi lui Cristian pentru mesaj, m-a distrat cu adevărat şi m-a făcut să mă întorc la primul meu gând: cel puţin canonul primit de la duhovnic să mi-l fac, seara/dimineaţa, când sunt acasă.

Asta este, într-adevăr, foarte important (canonul de rugăciune). Ca un duș, care îți împrospătează sufletul dimineața, iar seara te spală de toate relele pe care le-ai adunat peste zi. Iar în cursul zilei, să avem cât mai des gândul la Dumnezeu (cu mulțumire, cu pocăință) și în orice moment de răgaz, rugăciunea inimii. Apoi, în lucrul pe care-l avem de făcut să avem conștiința că facem ceva de folos pentru semeni.

Cam așa sfătuiesc duhovnicii, din câte știu eu și sunt convins că doar îți reamintesc acestea.

Ceaslovul digital in format pdf bre.Si pe tel si pe pc.Care-i problema ?

Ar mai fi doar problema că trebuie să lucrezi și să interacționezi cu ceilalți colegi. Sigur, depinde de specificul muncii fiecăruia.

Intradevar sunt meserii care nu pot permite acest lucru.
Dar acolo unde se poate dr ce nu ?
Iar cei care pot sa se roage si sa-i pomeneasca pe cei care nu pot

Oare?

31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.


38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. 40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti;
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.


Cu discernamant, in cele lumesti, pe cele pe care le poti lasa, lasa-le, iar pe cele pe care trebuie sa le faci, fa-le. In felul asta, te vei elibera de unele treburi inutile si vei avea posibilitatea sa faci mai multe pentru sufletul tau, pentru mantuire.

Personal, incerc sa ma multumesc cu ce am, sa nu umblu dupa lucruri care nu-mi sunt neaparat necesare si sa ma axez mai mult pe partea duhovniceasca. Ea e prioritara si pentru e aducatoare de adevarata liniste si bucurie.
Restul sunt conexe - le tin in stare de functionare dar nu tin musai sa fac performanta in directia asta, pentru ca m-as obosi si stresa inutil.

Da si eu simt de multe ori ca „duhul lumii” ma sufoca.In timp ce noi ne zbatem la lucru sa facem toate cat mai bine, altii se gandesc cum "sa intre mai adanc" in buzunarele noastre.Si ce e de facut?Am observat ca ajuta mult o informatie.
Am avut probleme mari cu compania Telekom de-a lungul timpului.O agresivitate iesita din comun.M-a invatat cineva :”Nu mai fa contract mergi fara ,de ce sa fii legat de „glie”?”
Povestile sunt mai multe, dar o spun pe ultima, ca sa va spun de unde vine una din frustrarile acestei incisivitati! Ma suna uni daca imi trebuie viasaturile ,vreo trei parca cu nu stiu cat oferta. Am zis bine e OK! Dar dupa inca o luna apare o instiintare daca vreau vreo 6 posturi aiurea cu vreo 0.6 euro fara TVA si DACA NU vreau sa trimit scrisoare la o casuta postala.Nu-s prosti baietii! Dar trebuia sa faca invers, daca imi trebuia posturile alea, eu sa trimit la nu stiu ce casuta postala .

O concluzie LIPSA DE RESPECT ca o forma de comunicare in ziua de azi.Ce marketing si alte chestii ,badaranie asa directa si cresteri de abonamente cu vreo 5-10 %.Parca ar fi foamete mare la firme care fac asa ceva ,parca s-ar termina lumea la anul, si sa mai profite un pic.

Imi povestesc niste colegi, ca e misiune grea sa scapi de Internetul de la Telekom. Dupa ce a trecut o luna dupa expirarea contractului,si colegii au sesizat,nu mai vrem abonament in continuare , ei nimic si facturile veneau , au spus direct „Luati-va modemul ca il scot in drum!”!
Deci daca iti faci nervi si nu esti informat e jale.Trebuie tratati altfel !Protectia consumatorului fara mila si nervi !Iti faci nervi degeaba , aia la 1234 iti spun senin, ca de fapt ei sunt o adunatura de fraieri care:
1.Nu pot lua decizii!Nu ti-o spun direct, dar tu concluzionezi scurt asta!
2.Daca vrei abonament mai mare valoric ORICAND.Dar ei nu pot face mai mic valoric.

Daca vrei sa renunti la abonament din start trebuie sa te astepti la o "penalizare" de macar o luna din clipa care vrei sa reziliezi contractul!(sa mai platesti cel putin o chitanta)
Si apoi vine cate unul din strainatate mai zambaret si te intreaba aiurit "€žOare de ce sunteti voi asa ganditi aici in Romania!"

O lume in continua schimbare in care daca nu esti informat bine ai incurcat-o cu toate bunele intentii.Ni se aduc chestii de afara, care vrem nu vrem trebuie sa le "€žbagam" €in vietile noastre.Eram acum cativa ani in Olanda, ce era ciudat ei nu aveau perdele la ferestre! Probabil daca ai avea te-ar considera un ciudat! Cam asa e cu Facebook ,trebuie sa fi intelept ca sa nu iti arati casa,sau cat sa arati din ea.Si sfatuitori cam putini !
Da foarte adevarate cuvintele Părintelui Stăniloaie ,că lipsa de comuniune între oameni, precum şi lipsa de comuniune între oameni şi Dumnezeu echivalează cu o agonie.
Pe mine ma ajuta mult la punerea in ordine a gandurilor dupa servici,gradinaritul,ingrijirea florilor,chestii de bricolaj.Ma ajuta si rugaciunea desi am momente cand merge greu.
Muzica asta ma face sa rezonez cum as vrea :
https://www.youtube.com/watch?v=AE1FzSC8DBs Divna Ljubojević
sau https://www.youtube.com/watch?v=aLDL...qD__dc&index=5 Enya
Doamne ajuta!

Pentru prima faza, cand iti baga servicii pe gat fara sa ceri -> OPC si se rezolva.

Restul, e vina ta ca nu citesti contracte inainte sa le semnezi.

Da' vezi ca si pentru asta e lege, nu mai esti legat de glie cu perioada contractuala + penalitati.
Decat daca iei ceva hardware moca (gen telefon, laptop) si alea vrei nu vrei, trebuie sa le platesti.

Chipurile, asa stau lucrurile, practic, nu vrem sa suparam investitorii, dreptate trebuie sa-ti faci tot manual.
Gasesti pe net sau live un avocat sa-ti tocmeasca o hartiora care sa le-o trimiti si se rezolva.

De ce, tu chiar asa faci? Pe bune?

Ai scapat eftin.In alte business-uri trebuie sa platesti pana la sfarsitul anului.
Sa stii ca majoritatea problemelor pe care le descrii provin din faptul ca nu
citesti contractul sau anexa de contract. Semnezi ca primaru'