Cu prilejul începerii Postului Sfintelor Paști, Pr. Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, a făcut mai multe recomandări pentru credincioșii care doresc să împlinească așa cum se cuvine „urcușul spre înviere”.
„Nădejde, conştiinţă şi o inimă care bate pentru mântuire”, recomandă părintele, dar nu fără Mântuitorul. „Nu e greu, e imposibil fără Hristos”, a atras atenția preacucernicia sa.
În declarațiile făcute pentru Agerpes, Pr. Necula a subliniat faptul că „oricât ar fi de puţin efortul nostru, el este luat în seamă de Hristos, bucurosul nostru Dumnezeu”.
Pe lângă recomandările făcute, părintele profesor a evidențiat faptul că „postirea refuză norma, pentru că dovedeşte libertatea de a împlini articularea noastră în Trupul cel tainic al Mântuitorului, care este Biserica”.
Pr. Necula a spus că cel mai important exercițiu legat de postire este asumarea omeniei:
„Să ne dăm seama dacă suntem ok ca oameni, pentru că Postul cel Mare are şi sensul acesta de a ne asuma omenia. La vremea de acum a dezbinării generalizate, cred că acest exerciţiu al reînomenirii noastre devine extrem de important. Fundamental.”
Părintele a evidențiat, de asemenea, și faptul că „împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este punctul culminant al postirii”, pentru că „a te împărtăşi cu Hristos înseamnă a fi părtaş Învierii”.

Episcopul Giurgiului a prezentat la începutul Postului Mare câteva repere duhovniceşti pentru credincioşii din Eparhia pe care o păstoreşte, evidenţiind că ‘Postul Mare este o călătorie spirituală, iar destinaţia sa este Învierea Domnului’.
‘Postul este, înainte de toate, un examen duhovnicesc, o probă în care mintea îşi arată adevărata măsură, voinţa se întăreşte şi sentimentul se lasă covârşit de preaplinul harului dumnezeiesc’, spune Preasfinţia Sa.
În acest context, ierarhul accentuează că ‘resorturile postirii sunt altele decât cele pe care lumea contemporană, secularizată, încearcă să le impună’ şi insistă afirmând că ‘a posti nu înseamnă a rămâne închistat exclusiv între barierele regimului alimentar, postul nu este reglementarea nutriţiei, ci hrană pentru suflet şi sprijin pentru trup’.
Tratând în continuare tema postului, Părintele Episcop spune că ‘în viaţa Bisericii, postirea, alături de rugăciune, reprezintă respiraţia sa duhovnicească, este eliberarea de sub robia noastră faţă de păcat, din temniţa unei realităţi greşit şi limitat înţelese’.
Ierarhul aduce în argumentaţia sa textul biblic din ultima duminică de dinaintea Postului Mare (Mt. 6, 14 – 21) care stabileşte condiţiile acestei eliberări.
‘Prima este postirea – refuzul de a accepta dorinţele şi îndemnurile firii noastre decăzute ca fiind normale, efortul de a ne descătuşa din stăpânirea cărnii asupra duhului; cea de a doua condiţie este iertarea – «că de veţi ierta oamenilor greşelilelor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc»; a treia condiţie este dăruirea în comuniune, împărtăşirea binecuvântării dumnezeieşti între oameni şi, prin oameni, în întreaga creaţie’.
Pe lângă interiorizarea firească, continuă ierarhul, ‘starea de post este marcată în viaţa liturgică a Bisericii de rânduieli speciale care ating maxima profunzime duhovnicească în capodopere imnografice precum Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul’.
Reflectând asupra profunzimilor teologice ale Canonului celui Mare, Părintele Episcop subliniază că acest canon ‘pătrunde în cele mai adânci temniţe ale patimilor, pentru a slobozi de acolo sufletul rănit de păcat’: omul care ajunge ‘să conştientizeze greutatea fărădelegilor sale, care gustă până la capăt amărăciunea înstrăinării de Părintele său, din cauza poftelor vătămătoare, «îşi vine acum în fire» şi, negăsind altă mângâiere, se întristează şi plânge cu amar’.
Potrivit Preasfinţiei Sale, ‘plânsul este expresia părerii de rău pentru păcatele săvârşite, cu acesta autorul alinându-şi conştiinţa pătată de păcat’, iar ‘rodul acestui plâns este atât de apreciat, încât autorul îşi începe canonul chiar cu el. Treptat, lacrimile fac să încolţească în sufletul păcătosului nădejdea mântuirii care, pe măsură ce creşte şi odrăsleşte, dă acestuia curaj şi speranţă’.
La final, Părintele Episcop oferă o viziune de ansamblu a cântărilor Canonului Mare.
‘Călătoria Postului a început cu o reîntoarcere la «punctul de plecare» – lumea Creaţiei, Căderii şi Răscumpărării, o lume în care toate lucrurile vorbesc despre Dumnezeu şi reflectă slava Sa, în care toate întâmplările sunt îndreptate către Dumnezeu, în care omul găseşte adevărata dimensiune a vieţii sale şi, având temelia în aceasta, face pocăinţă’.
Sfântul Andrei Criteanul (660-740), Episcop de Gortina (Creta), s-a născut în Damasc, în jurul anului 660. La vârsta de 15 ani merge la Ierusalim unde devine călugăr la Biserica Sfântului Mormânt. Este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă creatori de canoane şi imne de o frumuseţe duhovnicească extraordinară, mai ales datorită atât formei, cât mai ales profunzimii gândirii.

Astăzi este prima zi din Postul Mare în care se săvârşeşte Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Această Liturghie se săvârşeşte în Postul Mare de luni până vineri, cu excepţia zilelor aliturgice, adică luni şi marţi din prima săptămână a Postului Mare şi Vinerea Mare, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox.
În sâmbetele din Postul Mare se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în primele cinci duminici din post se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Liturghia Sfântului Ioan se mai săvârşeşte şi în Duminica Floriilor, iar joi şi sâmbătă în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului se săvârşeşte Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
Liturghia Darurilor înainte sfinţite s-a născut datorită faptului că existau foarte mulţi creştini care doreau să se împărtăşească şi în restul zilelor din săptămână, când nu se săvârşeau celelalte două Sfinte Liturghii din timpul Postului Mare. În cadrul Liturghiei Darurilor sunt folosite Daruri sfinţite la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, săvârşite în sâmbăta sau duminica precedentă. În cadrul acestei Liturghii are loc împărtăşirea preoţilor şi a credincioşilor cu Sfintele Taine, cele de viaţă făcătoare.
Prima mărturie pe care o avem cu privire la oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite este din veacul al VI-lea, la Constantinopol, iar în anul 692 la Sinodul Trullan această practică a fost consacrată şi a fost limitată la perioada Postului Mare.
Chiar dacă textul acestei Sfinte Liturghii este mai vechi, autorul ei este, potrivit tradiţiei, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, el contribuind la îmbogăţirea şi sistematizarea acestei rânduieli în timpul cât a stat la Constantinopol. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe 12 martie pentru că, în această zi, în anul 604, a trecut la cele veşnice.

Stareţul Mănăstirii Schimbarea la Faţă – Sfântul Sava de la Berzunţi, Părintele Arhimandrit Arsenie Voaideș, a fost condus marţi pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Ioachim care a elogiat personalitatea renumitului duhovnic al Moldovei.
Alături de ierarh, au fost peste o sută de preoți și câteva mii de credincioși care au ținut să-l conducă pe ultimul drum pe părintele Arsenie filantropul, cum l-a numit chiriarhul Romanului şi Bacăului, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.
Miile de suflete prezente la mănăstire aveau, fiecare, o poveste minunată din care făcea parte și părintele. Că era vorba de un ajutor financiar sau unul material, de un sfat bun, o rugăciune rostită la moment de cumpănă, o încurajare la o clipă de cădere, un zâmbet la o întristare a sufletului. Toate acestea s-au întâmplat pentru că arhimandritul Arsenie a știut de-a lungul celor peste patru decenii de călugărie să facă simțită iubirea lui Hristos tuturor celor care au dorit să-L cunoască.
În biserica așezământului monahal, pe care Arhimandritul Arsenie Voaideș l-a refăcut din temelie, s-au regăsit în rugăciune, alături de ierarh, părinți stareți veniți de la mănăstiri și schituri din toată Moldova, precum şi numeroase măicuțe și călugări din toată Mitropolia Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, pelerini și credincioși.
La final, Arhiepiscopul Ioachim a rememorat pentru cei prezenți câteva momente din viața părintelui Arsenie Voaideș.
‘A fost un om care, de-a lungul vieții, s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru alții. A fost un monah activ despre care s-ar putea scrie pagini întregi de filocalie și apoftegme spirituale. Tăicuța Arsenie a plecat într-o tăcere neobișnuită, el, cel căruia îi plăcea să fie înconjurat de oameni; el, cel căruia îi plăcea să fie în mijlocul mulțimilor și să-L facă prezent pe Hristos tuturor! El, cel care a ctitorit biserici în sate și cătune uitate de lume și catedrale în sufletele oamenilor’, a spus Părintele Arhiepiscop.
Părintele Arhimandrit Arsenie Voaideș a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Berzunţi.

Realizatorii Irina Chiriac, de la Radio Trinitas și Raluca Mihalache, de la Trinitas TV, sunt nominalizați la Premiul pentru jurnalism, în cadrul Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială, ediția 2018.
Irina Chiriac este realizatoarea emisiunii Reportajele Radio Trinitas, care promovează necunoscuții de lângă noi, conform descrierii sale, oamenii simpli, care cred într-o lume mai bună și au curajul să acționeze, nu doar să privească, care schimbă în bine viețile celor din jur și nu cer nimic în schimb.
Raluca Mihalache, realizatoarea emisiunii Secvențe Trinitas, s-a implicat în numeroase campanii pentru obținerea de fonduri în sprijinul unor copii aflați în suferință, sau a unor familii cu posibilități financiare limitate.
Ambii nominalizați au promovat activitatea social filantropică a Bisericii Ortodoxe Române și au prezentat cazuri umanitare pe care le-au rezolvat prin intermediul emisiunilor și campaniilor realizate.
Câștigătorul premiului poate fi votat aici. Poate fi votată o singură persoană de pe orice device, până în 26 februarie 2018, ora 00:00.
Potrivit rezultatelor parțiale afișate în urmă cu aproximativ 12 ore de la momentul publicării articolului, Raluca Mihalache ocupa prima poziție cu 1224 voturi, iar Irina Chiriac poziția a treia, cu 492 voturi.
În ediția anterioară Premiul pentru jurnalism, din cadrul Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială a fost oferit lui Iulian Bobîrnea – redactor șef al departamentului social al Trinitas TV.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este un eveniment organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali ce îşi propune să promoveze performanţa în domeniul social. Ca și la edițiile trecute, Gala celebrează în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai sârguincioși asistenţi sociali dar şi a celor ce au contribuit la promovarea asistenţei sociale.

La începutul Postului Mare remarcăm rânduiala liturgică numită Pavecerniţa Mare în cadrul căreia în primele patru zile din post se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, cu mici excepţii (zilele de sâmbătă şi duminică, când se face Pavecerniţa Mică; miercuri şi vineri în săptămâna a cincea a postului; miercuri, joi şi vineri în săptămâna Sfintelor Pătimiri).
Pavecerniţa face parte din cele şapte Laude şi încheie ciclul slujbelor de seară, săvârşindu-se după Vecernie. Pavecerniţa Mare se poate oficia în aproape toate zilele Postului Mare, iar Pavecerniţa Mică se săvârşeşte în toate zilele din afara Postului Mare, precum şi în unele zile ale acestui post. În general, Pavecerniţa Mică se săvârşeşte mai ales la mănăstiri şi foarte rar la bisericile de parohie.
Rânduiala acestei slujbe se găseşte în cartea numită Ceaslov şi se împarte în trei părţi, simbolizând Sfinta Treime. În prima parte sunt rugăciuni de mulţumire, pentru ziua care a trecut; partea a doua are mai mult un caracter penitenţial, exprimând mărturisirea şi pocăinţa pentru păcatele săvârşite, iar partea a treia conţine în special rugăciuni de cerere, solicitând ajutorul lui Dumnezeu pentru a trece cu bine noaptea care urmează. Astfel, Pavecerniţa este o slujbă de mulţumire pentru ziua care tocmai se încheie, dar şi o rugăciune de cerere pentru trecerea în pace a nopţii care urmează.
Majoritatea citirilor, rugăciunilor şi cântărilor au un caracter penitenţial (Psalmul 50, rugăciuni de umilinţă, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, rugăciunea lui Mănase, rugăciunea Sfântului Mardarie ş.a.), trezind în adâncul sufletului o pocăinţă curată şi luminată de nădejdea mântuirii.

Râvna a fost tema principală a omiliei rostite de starețul Mănăstirii Putna miercuri, în prima săptămână din Post, după Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. „Omul cel vechi din interiorul nostru mereu ne trage în jos, mereu nu ne lasă să ne înălțăm la cer precum Ilie prorocul”, dar trebuie „să ne silim și să nu ne împuținăm în a avea râvnă și dragoste”, a spus Arhim. Melchisedec Velnic.
Pentru a evidenția folosul râvnei în rugăciune, părintele a reflectat asupra unui cuvânt din Filocalie, al Sfântului Talasie Libianul: „Când îți aduci aminte de Dumnezeu, înmulțește rugăciunile și ostenelile tale, pentru ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-și aducă aminte de tine”.
„Și mai frumos este să știi că Dumnezeu își aduce aminte de tine și nu te va lăsa. Prin orice încercare vei trece el va fi deasupra ta, îți va purta de grijă”, a asigurat părintele stareț.
În continuare, părintele Melchisedec a oferit drept pildă de râvnă adevărată și statornicie pe Sfântul Proroc Ilie, care a fost „un om de foc, ca un rug care a ars mereu și nu s-a mistuit”, dar și pe Sfântul Ioan Gură de Aur, „care stă lângă tronul dumnezeirii”.
În același context, părintele a atras atenția asupra împrăștierii minții și a spus că „ori de câte ori ieșim din casa lui Dumnezeu ne agățăm și ne lăsăm prinși de duhul grijii de multe”.
„În casa lui Dumnezeu, permanent râvna, dragostea și atașamentul nostru trebuie să fie către numele Lui. Dacă nu înțelegem cuvântul care se citește sau se cântă să ne silim să completăm cu rugăciunea noastră personală, sau cu rugăciunea vameșului: «Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului». Atunci Dumnezeu caută cu ochi milostiv spre noi. Dar să zicem, dar să stăruim, să batem”, a îndemnat părintele stareț.
Râvna vine și din cultivarea minții, a mai explicat Arhim. Melchisedec, „din auz”. De aceea a făcut câteva recomandări de lectură:
„V-am îndemnat și vă îndemnăm de nenumărate ori și Biserica permanent vă îndeamnă: Citiți Sfânta Scriptură, Proloagele, Viețile Sfinților. Cunoașterea nu este altceva decât o hrănire a minții. Mintea este ca o râșniță: ce-i dai aceea macină. Dai sămânță bună, va scoate sămânță bună și frământătură bună”.
Părintele a îndemnat totodată, în special pe tineri, să asculte predicile Mitropolitului Bartolomeu Anania și conferințele Maicii Benedicta – Zoe Dumitrescu Bușulenga, care sunt „de o frumusețe și de o bogăție extraordinară”.
La finalul predicii, Arhim. Melchisedec a evidențiat faptul că în râvna noastră nu trebuie să fim nepăsători față de cei aflați în rătăcire.
„Dacă ești nepăsător față de cel care a trecut la altă credință, față de cel care nu vrea să se spovedească (…), înseamnă că nici în interiorul tău dragostea de Dumnezeu nu s-a aprins, râvna nu prea este, dorul de Dumnezeu nu s-a înfiripat”.
„Pe cei care nu merg pe calea cea bună trebuie să-i aducem mai întâi prin rugăciune, punându-i și pe ei înaintea lui Dumnezeu și în inimile noastre. Să nu fim singuri aici în Biserică și egoiști”, a îndemnat la final părintele stareț.

Duminica Ortodoxiei !
 

Duminica Ortodoxiei ne aminteşte de sinodul din anul 843. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor şapte sinoade ecumenice, a restabilit cinstirea sfintelor icoane şi i-a anatemizat pe toţi iconoclaştii şi pe toţi ereticii. Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica Ortodoxă serbează dreapta credinţă în plinătatea ei şi totodată biruinţa asupra tuturor ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în calendarul Bisericii, devenind o zi de aleasă cinstire a tuturor celor care au apărat dreapta credinţă şi sfintele icoane.
Secolul al VIII-lea şi prima jumătate a secolului al IX-lea sunt marcate în istoria Bizanţului de lupta pentru apărarea icoanelor împotriva ereziei iconoclaste. Această erezie a marcat timp de mai bine de un secol viaţa Bisericii din Imperiul Bizantin, cu consecinţe deosebit de importante atât sub aspect politic, cât şi teologic. Doctrina iconoclastă a promovat renunţarea la imaginile religioase şi a cultului lor, mergând până la distrugerea lor. Ea este legată de numele unui împărat controversat, Leon al III-lea, care decide în anul 727 să condamne cinstirea sfintelor icoane. Fiul său, împăratul Constantin al V-lea, reuneşte în 754 un sinod în palatul imperial şi impune recunoaşterea iconoclasmului ca doctrină ortodoxă. Cea care restabileşte cultul sfintelor icoane este împărăteasa Irina, care a reuşit să reunească în 787 la Niceea Sinodul al VII-lea Ecumenic în care a condamnat iconoclasmul, a restabilit cultul icoanelor şi a formulat doctrina ortodoxă în ceea ce priveşte cinstirea icoanelor. Cu toate că acest sinod şi-a atins scopul propus, nu a putut încheia definitiv criza iconoclastă. Ea a cunoscut o nouă răbufnire între anii 815 şi 842. Cea care a rezolvat definitiv problema cinstirii icoanelor este împărăteasa Teodora, care a convocat în luna martie 843 un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Este ales un nou Patriarh de Constantinopol, Metodie. Acesta a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii. Astfel, pe 11 martie 843, la Constantinopol, a fost restabilit cultul sfintelor icoane.

La Procesiunea Lumina Ortodoxiei organizată sâmbătă la Biserica Icoanei au participat mii de pelerini şi peste o sută de preoţi. Delegatul Patriarhului Daniel a fost PS Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Evenimentul a început sâmbătă după amiază cu Slujba Vecerniei, după care, de la ora 17:30, credincioşii au participat la procesiunea oficiată în jurul Parcului Icoanei, având în mâini lumânări aprinse.
Preasfinţitul Ieronim s-a adresat la final celor prezenţi şi a accentuat că în Ortodoxie ‘păstrarea dreptei credinţe a fost o luptă continuă’, iar ‘vremurile de astăzi sunt şi ele o provocare la adresa acesteia’.
Vorbind despre importanţa credinţei, Părintele Episcop a reliefat că ‘este la fel de scumpă precum ne este şi viaţa pe care ne-a dat-o Mântuitorul Iisus Hristos’ şi a adăugat că aceasta ‘ne-a ajutat să dăinuim peste veacuri’.
În încheiere, Episcopul a apreciat credinţa ca fiind ‘o înfăţişare a celor nevăzute şi o cale de lumină care ne îndreaptă către vederea lui Dumnezeu’.
Ca şi în anii anteriori, un detaşament din cadrul Poliţiei Locale Sector 2, în uniforme de gală, a însoţit procesiunea şi a purtat torţe aprinse.
Mâine, cu prilejul hramului lăcaşului de cult, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Ieronim.
Începând cu ora 12:30, va avea loc Procesiunea Icoana – fereastră spre Dumnezeu în jurul Parcului Grădina Icoanei la care vor participa clerici şi mii de credincioşi, purtând în mâini icoane.
Procesiunea se va încheia cu sfinţirea icoanelor purtate de credincioşi și cu un scurt concert coral religios.

Sfântul Sinod al BOR, în scrisoarea pastorală transmisă în Duminica Ortodoxiei clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română, face cunoscut rolul icoanelor în viaţa noastră.
‘Sfintele icoane ne încredințează de valoarea persoanei umane, a persoanei noastre, dar și a semenului. Hristos și sfinții ne privesc din icoane și ne îndeamnă să avem o privire curată, sinceră și binevoitoare’, subliniază membrii sinodali.
Păstrând aceeaşi linie a evidenţierii simbolismului icoanelor, Sfântul Sinod apreciază că ‘icoana se fundamentează nu numai pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci și pe Învierea Lui. Fără Învierea lui Hristos, icoana nu ar fi o reprezentare a vieții cerești transfigurate, ci numai un tablou comemorativ. Icoana ne prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care a luat trup omenesc, a trecut cu el prin moarte și Înviere’.
În acelaşi registru, ierarhii afirmă la unison că ‘în sfintele icoane descoperim chipul uman restaurat, înnoit și sfințit, luminat de slava Împărăției lui Dumnezeu, ca o chemare la dobândirea asemănării cu Dumnezeu, prin strălucirea chipului slavei lui Dumnezeu pe fața sfinților’.
‘Privind la chipul lui Hristos și la chipurile sfinților din icoane, descoperim posibilitatea de a primi și noi harul sfințitor al lui Hristos și a-l face lucrător, prin rugăciune și iubire milostivă, prin comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi trăită în Biserică’.
Unicitatea şi irepetabilitatea fiecărei persoane umane este o altă temă de interes urmărită de ierarhii din BOR, întrucât ‘fiecare om fiind o persoană unică și irepetabilă, plină de mister, o ființă cu vocație de a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu cel veșnic’.
‘Acest chip al lui Dumnezeu în om poate fi întunecat din pricina păcatelor, a patimilor egoiste, a lipsei de iubire smerită și milostivă. Dar acest chip își poate redobândi strălucirea prin rugăciune și pocăință, prin participarea la viața liturgică a Bisericii, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin cultivarea dragostei frățești împreună cu toți care Îl mărturisesc pe Hristos ca Mântuitor și Tămăduitor’, se mai evidenţiază în textul pastoral.
Fiecare om ‘poate deveni Samarineanul cel milostiv care îl ajută pe cel căzut în suferințe să se ridice și îl conduce pe drumul vindecării spirituale și trupești’. Sfântul Sinod ne îndeamnă ‘să nu uităm că Părinții Bisericii văd în Samarineanul milostiv din parabolă (Luca 10, 25-37) pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos Care a venit să ne ridice din boală, din păcat și din moarte’.
Prin urmare, ‘fiecare dintre noi poate să Îl urmeze pe Hristos și să devină aproapele celui aflat în suferință’, insistă membrii sinodali, iar lucrarea aceasta ‘se împlinește de la vorba cea bună și întăritoare în credință și nădejde, continuând cu ajutorarea semenului și oferind darul material necesar pentru lucrarea filantropică sau social-caritabilă a Bisericii’.
‘Lucrarea liturgică a Bisericii la care participăm se cuvine continuată prin programe de asistență socială și filantropică, prin construirea de lăcașuri de cult și de așezăminte ale Bisericii, precum: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unități medicale pentru bolnavi și altele asemenea’, au menţionat membrii Sfântului Sinod.