Impresionant mod de asumare a suferinţei.

Creşteau amândoi, îi alăptam pe amândoi, noaptea unul era pe pernă, unul era la piept. Somnul nu mai exista decât într-o mică măsură. Dar nu mai conta nimic. Eram atât de fericiţi şi de împliniţi! Atâta bucurie ne dăruise Dumnezeu... Nu mai simţeam oboseala, nici somnul, nici alte griji lumeşti. Viaţa noastră nu mai exista decât undeva între Maria şi Antonie, Antonie şi Maria, până când... până când, evident, la 40 zile, apar alte două linii pe testul de sarcină. Sânt din ce în ce mai gravidă. Soţul mă ia în braţe şi mă învârte într-un iureş nebun. "Dragostea mea, eşti sigură?... E cel mai frumos dar..."

("Cancerul, dragostea mea", Mioara Grigore, pag. 48)

"Maria, fetiţa cea mare, are 3 ani, Antonie 2 ani, iar Nectarie 1 an. Îl legăn şi îl alăptez aproape continuu. De fapt şi pe Antonie, la aproape 2 ani, tot îl alăptez, că nici o metodă nu a mers pentru a-l înţărca. Oboseala mă disperă, mai ales noaptea, dar nu renunţ. Sunt obsedată să-i alăptez. Nectarie nu adoarme decât legănat pe picioare."

("Cancerul, dragostea mea", Mioara Grigore, pag. 55)

Da.....:)
Acum, ce să zic... Poate că astfel de mărturisiri sunt mai greu de înţeles din afara experierii lor.
La prima vedere, astfel de situaţii le pot speria pe femeile tinere, care nu au copii deocamdată sau chiar pe femeile care au traversat (prost) maternitatea.
E similar cu a găsi o noimă în altfel de comportamente cum ar fi, de pildă, să nu dormi un an sau doi decât cu capul pe o piatră sau în picioare sau legat cu lanţuri etc.....:) (mă refer la asceză, nu la altele...:))
Cum să faci aşa ceva? - ne şopteşte bunul simţ...

Eu însă am descoperit că experienţele văzute din afară / de o altă persoană, nu pot fi bine înţelese oricât ne-am strădui. Ceva în noi rămâne sceptic, în îndoială faţă de "ciudăţeniile" astea. Şi e firesc aşa.
Dar pentru cei care experiază iubirea jertfelnică cred că nimic nu e mai frumos, mai dătător de împlinire şi bucurie decât tocmai aceste conduite (care ne pot părea) extravagante.

P.S. Chiar acum, soţia mea alăptează pe Nicolae şi veghează pe Maria care are febră. I-am dat eu mai devreme tratamentul... Mă gândesc că Ruxandra a alăptat în ultimii 11 ani nu mai puţin de 8 ani încontinuu...:) Din care 6-7 ani în paralel cu serviciul... Şi câte nopţi o fi dormit, numai ea ştie. Eu doar bănuiesc...:) Dar în ciuda unor dificultăţi aşa de mari, ea pare mai tânără şi mai frumoasă ca acum 11 ani!... Cu siguranţă e mai sănătoasă, mai puternică. Este rodul dragostei părinteşti, pe care femeile/mamele o cunosc cel mai bine.
E o adevărată minune şi, s-o spun pe şleau, fericire! La care noi bărbaţii suntem, cel mult, martori binevoitori. Şi iremediabil puţin înţelegători...:)

Va spun sincer ca nu prea stiu, si eu as vrea sa le citesc. Ma bucur pentru ce a postat simpllu, am aflat si eu un titlu de carte.

In privinta articolelor pe care le-am postat, primul l fi avand tot felul de pacate, si in nici un caz nu l-am pus pentru valoarea literara sau cine stie ce valoare morala, eu l-am postat pentru ce am vazut bun, adica ce a insemnat grija mamei in viata cuiva. In sensul ca stiu si eu din experienta cat de mult inseamna o mama dedicata familiei, care face cu dragoste tot ceea ce inseamna a fi "gospodina", cat de mult inseamna atmosfera creata in casa prin grijile astea lumesti. Stiu si ce inseamna sa-ti fie dor cateodata de asta, desi doar temporar. O fi partea noastra sentimentalismele, platitudinile de tot felul, dar totusi cand grijile astea lipsesc, se simte.

Iar al doilea articol era mai mult pentru mila.

Dar fiecare cu perceptiile sale.

Exista vreun thread 'Bun de citit'? in care fiecare sa adauge carti interesante pe diferite tematici/un rezumat scurt?

Vezi "Apariţii editoriale", altceva nu ştiu.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...tii+editoriale

Ăsta ar fi cel mai aproape: Ce cărţi am mai citit.

O să apară şi volumul II, eu îl aştept cu nerăbdare. Din câte am înţeles, o să fie descrisă trecerea la cele veșnice a mamei eroine, Mioara. Domnul să o odihnescă în pace! Frumos exemplu de dăruire, de jertfă. Eu am apreciat deschiderea şi curajul ei de a scrie...cred că sunt multe mame care au trecut sau trec prin ceea ce a trecut Mioara, exceptând boala. Avem şi aici un exemplu viu, Ruxandra.

Consider că este o carte de excepţie. După lecturarea acestei cărţi se schimbă ceva în tine. :)

https://www.youtube.com/watch?v=06N9BSyVbn4

https://www.youtube.com/watch?v=cWMM7DPyeLw

As vrea sa intreb pe simpllu, daca el a cunoscut/ingrijit vreodata un om bolnav, mai ales de boala a carei nume nici nu vreau sa-l numesc.

Eu am cunoscut si am avut si in familie om bolnav de ingrijit si am vazut multe feluri de suferinta.
De aceea eu asa carti nu pot citi. Pana si titlul imi face rau.
Si nu recomand nimanui sa citeasca asa ceva. Mi se pare ca sunt suferinte private ale unor oameni si este nevoie de sfera privata.

Nu reusesc nici sa inteleg de ce se scriu aceste carti si de ce plac unora.
Ah, daca sfarsitul este fericit, atunci se poate cumva ca aceste carti sa ajute pe altii aflati in asemenea situatii. Sa le dea curaj.

Stiu, viata este grea si adeseori se ajunge la lucruri de neimaginat.
Acum nu stiu daca chiar trebuie sa ne uitam numai la asta si sa ne distrugem sufletele, sau dimpotriva sa privim si la partea frumoasa a vietii si sa capatam forta sa luptam. Sincer, nu stiu.

Si oamenii sunt diferiti. Se vede ca sunt unii tari care nu sunt atinsi de nimic si altii (ca mine) care din orice atingere sunt traumatizati iremediabil.
De aceea ma gandeam sa-l rog pe simpllu sa nu mai puna astfel de carti aici. Sper ca familia respectiva sa-si fi gasit linistea si echilibrul pana la urma. Nu stiu cine va scrie volumul urmator, dar daca e cineva din familie, iar ma intreb cata tarie trebuie sa aibe. Sigur se poate scrie cu scop terapeutic, dar atunci nu e musai sa faci si public.

Revenind la topic, as vrea sa spun ca orice femeie are valoarea ei, in familie si in afara. Nu numai mamele.
Si trebuie respectate si ocrotite. Si asta trebuie sa inceapa de la ele insele. Nu stiu daca valoarea unei femei consta numai in a face intr-una copii si a alapta.
Nu stiu daca numai pentru asta trebuie ele sa existe in familie. Mi se pare ca exagereaza si barbatii care le tot cer acestea, dar nici ele insele nu se cunosc (suficient). Poate o abstinenta sau un echilibru ar fi bun(a) pentru toti - si pentru femeie si pentru barbat si pentru copii (frati).
Femeia si oricare om are valoare pe ansamblu prin tot ceea ce este si ofera: fizic, mental, spiritual, afectional.

Si ma intreb iar, daca totusi asa este normal si bine intr-o familie, de ce nu le este dat la toate familiile.

Dar asa cum am spus femeia nu e numai mama si are o valoare mai mare, pe care trebuie s-o si gaseasca in timp.
Si nu, nu va ganditi aici la cariera. Si o femeie casnica poate face multe (in afara de copii)...