Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 24.11.2012 21:34:15

Faptele credinței

De câte ori începem un an, o lună, o zi, bine este să ne întrebăm pe noi înșine: „Ce lucruri bune am făcut? Ce lucruri rele am săvârșit? Ce ajutor am dat semenului meu în suferință? De câte ori m-am îmbătat? De câte ori am suduit? Ce minciuni am grăit? Pe câți am înșelat? De câte ori am călcat pragul crâșmei și de câte ori pe acel al bisericii?”

Nespus de multe și pline de învățătură răspunsuri vom căpăta la aceste întrebări.



Oarba care vede

Într-o țară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viață păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupești buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufletește și, din pricina aceasta, ducea o viață ticăloasă. Ducând o asemenea viață, s-a îmbolnăvit și și-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.

A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.

Și și-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.

Într-o zi, niște vecini o căinau, zicându-i: -„Sărmana de tine!”

Ea însă, le-a răspuns:

-„Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învățătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeți pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!”

Iată ce învățătură luminoasă poate ține o femeie oarbă.



Cele două spice

Cu omul bun și credincios se întâmplă ca și cu spicul plin.

Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Așa și Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl „coace” în vrednicie și în credință, pe când cel necredincios se „usucă” în păcate, ajungând în netrebnicie.



Cum e mai bine?

Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă.

Ei aveau o fată.

Într-o zi fata se îmbolnăvi greu și, simțind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui și în cealaltă pe a mamei.

Le zise:

-„Tată, tu m-ai crescut în necredință, tu mamă în credință. Dacă e să mor, întru care să mor?”

Tatăl, plin de căință și cu lacrimi în ochi, îi răspunse:

-„De este să mori, mori în credința mamei tale!”

Fata s-a însănătoșit, iar tatăl s-a întors la credință.



Pânza și sufletul

Un preot se plimba pe malul unui râu.

La un loc, întâlni pe o credincioasă de-a lui, spălând în râu.

O întrebă:

-„Ce ai înțeles, femeie, din propovăduirea mea de duminica trecută?”

Femeia răspunse sincer:

-„N-aș putea lămuri...”

Preotul se mâhni și-i zise:

-„Atunci am vorbit zadarnic pentru d-ta...”

Femeia, care era o bună credincioasă, îi răspunse, arătând pânza ce spăla:

-„Pânza pe care apa o face așa de curată, știe ea ceva de apă? De ajuns că apa trece prin ea și-o face albă... Așa și cu predica sfinției tale... De ajuns că trece prin sufletul meu și îl curăță...

Preotul se înveseli și lăudă pe femeia credincioasă.



Cine are urechi, să audă!

Un om spunea într-o zi unor prieteni:

-„Pe mine m-a întors la credință o muscă.”

Mirați, prietenii ziseră:

-„Cum așa?”

Omul povesti:

-„Eu la biserică mă duceam când și când, dar mai mult să ascult cântările. Când începea preotul să vorbească, îmi astupam urechile cu degetele. Într-o duminică, stând așa, în împietrire, o muscă mi se puse pe nas. O dădui de o parte și iar îmi astupai urechile. Ea s-a întors din nou și iar am alungat-o... Dar tocmai atunci, auzii vorbele: „Cine are urechi de auzit, să audă!”. Așa de tare m-au atins în suflet aceste vorbe, că n-am mai dus degetele la ureche... Și de-atunci, mi s-au deschis și urechile duhului, și m-am întors la credință... Și iaca așa, o muscă m-a adus la Domnul.



„Stau la ușă și bat…”

Într-o familie de oameni credincioși din Scandinavia, tatăl obișnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunați în jurul mesei.

Într-o seară, tatăl deschise și citi vorbele Mântuitorului: „Iată Eu stau la ușă și bat.” Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede și, pe deplin încredințat că așa este precum citise tatăl, se duse către ușă să deschidă.

Tatăl îi zise:

-„Ce vrei să faci?”.

Copilul răspunse:

-„Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă”.

Toți ai casei se cutremurară de credința copilului.

Așa trebuie să ne grăbim și noi să deschidem ușa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare și cu dragoste: „Iată Eu stau la ușă și bat.”



Un rotar care nu este rotar

Într-o zi, un ofițer zise în fața plutonului său:

-„Să iasă afară rotarii!”

Ieșiră înainte câțiva soldați și ofițerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învățat rotăria și cât se pricep.

Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă:

-„Și tu ești rotar, băiete?”

-„Eu nu sunt rotar…”

-„Atunci de ce-ai ieșit?”

Soldatul i-a răspuns:

-„Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viața mea.”

Așa e și cu mulți creștini din ziua de azi: își zic creștini, dar nu-s creștini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuși, îl chema Rotaru.



Cei doi muncitori

Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credință, iar celălalt dimpotrivă, vândut satanei.

Stăpânul ogorului stătea cu ei și-i priveghea.

De la o vreme, stăpânul plecă.

Muncitorul necredincios grăi celuilalt:

-„Hai să ne culcăm la umbră, că doar a plecat stăpânul”.

Credinciosul îi răspunse atunci:

-„Al meu e încă aici”, și duse mâna spre cer.



Publicat de :

tatiana codrut

dumitrucelmare2000 25.11.2012 14:41:28

O pilda despre prietenie
 
http://www.youtube.com/watch?v=DJpHaQnaI_w

cristiboss56 25.11.2012 21:38:18

Cuviosul Martirie
 
În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deși tânăr de ani, el era bătrân la minte, milostiv și smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mânăstire vecină, unde se afla starețul său întru rugăciune. Și cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac și foarte bătrân, că vrând să meargă la starețul, la care mergea și Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile...De îndată fericitul Martirie și-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate și l-a dus până la mânăstire. Starețul său, care văzuse totul cu ochii duhovnicești, a început să strige la frați:
–Alergați și deschideți poarta mânăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu!
La poarta mânăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfățișat ca în icoane, în lumină și i-a spus:
–O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea și ai căutat cu milă la Mine, tot așa te voi milui, când ajungi în Cer, și miluit vei fi!
Apoi s-a ridicat la Cer.
Starețul a alergat la poartă și văzând pe Martirie singur l-a întrebat:
–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate?
–De aș fi știut cine este Acela, m-aș fi ținut tare de piciorul lui!
Seara, frații l-au înconjurat pe Martirie și l-au cercetat cu tot felul de întrebări:
–Era greu?
–N-am simțit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, și numai prin Cuvânt o ține...

cristiboss56 26.11.2012 20:36:14

Firul dragostei
 
Dragii mei, cu siguranță ați simțit nu de puține ori în viața voastră cum dragostea cuiva poate schimba multe și cum, dacă gândul nostru nu se îndreaptă mereu doar spre noi, Dumnezeu își pune mâna Sa cea blândă și milostivă asupra noastră, încărcându-ne de darurile Sale. Povestea este a unui om căruia i s-a dat șansa de a arăta că s-a schimbat și că nu mai este egoist, așa cum a fost întreaga sa viață.

După ce a trăit o viață plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, fără să îi pese de cei din jur, un om a ajuns în iad. Abia atunci și-a dat seama de multe și a început să îi pară atât de rău pentru tot ce făcuse. Dar era prea târziu.
Chinuindu-se acolo tare mult, omul nostru se ruga continuu:

- Iartă-mă, Doamne, am greșit, dar m-am învățat minte. Știu ce am de făcut. Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat și nu mai am pic de răutate în mine. Te rog, Doamne, ajută-mă!
Și, iată, în timp ce se ruga el așa, îi apăru deodată un înger în față. Acesta, cu blândețe în glas, îi spuse:
- Bucură-te, omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să îți dea o șansă să vii în Rai. Dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da, spuse omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat.
- Bine, îi răspunse îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în Rai și vei scăpa de tot chinul de aici.
Nespus de bucuros, omul începu să se cațere pe firul ce atârna deasupra iadului, dar pe măsură ce urca, băgă de seamă că firul se subția din ce în ce mai tare. Când se uită dedesubt, nu-i veni să-și creadă ochilor. Mulți păcătoși se prinseseră de firul său, încercând cu disperare să scape și ei.
- Ce faceți?, strigă omul speriat. Dați-vă jos imediat, o să se rupă firul și o să cad iarăși. Dați-vă jos, nu auziți?, țipă omul cu disperare și începu să îi lovească cu picioarele, doar-doar i-o da jos. Însă în clipa aceea, firul se rupse și căzură toți înapoi.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți. Spune-i, te rog, lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, să scap odată de aici!
- Asta nu se poate!, îi răspunse îngerul.
- Cum așa? Dar eu nu am nici o vină, firul s-a rupt numai din cauza lor.
- Ba nu, firul s-a rupt numai din cauza ta și a egoismului tău. Acel fir era firul dragostei și ar fi putut ține și tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu și nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai schimbat, că nu mai ești egoist și că acum îți pasă și de ceilalți, dar nu este deloc adevărat și din acest motiv firul nu te-a ținut.
Cred că vedem cu toții asta în jurul nostru și de atâtea ori ne regăsim într-o situație asemănătoare. Este adevărat că astăzi, în această lume, se pune atât accent pe propria persoană, pe succes și rezultate și astfel de oameni adună mari averi și au mari reușite, dar oare cum rămâne cu sufletul nostru?
La Dumnezeu nu sunt socotite astfel de comori, iar comorile care contează, cele cerești, strânse în inima noastră, izvorăsc din dragostea pentru ceilalți, din ajutorul pe care îl dăm altora, din rugăciunea pe care o facem pentru ceilalți.
Dragostea vine din milă, din jertfă și trebuie să o lucrăm în fiecare clipă. Să fim iubitori și milostivi cât putem, să dăruim dragostea noastră celorlalți și să înmulțim cele bune oriunde ne aflăm!

cristiboss56 29.11.2012 18:39:12

Cele patru puncte cardinale creștine
 
Un creștin evlavios, după ce s-a mărturisit părintelui său duhovnic, i-a cerut acestuia un sfat, o pildă bună de urmat, spre a merge cu și mai multă râvnă pe calea lui Dumnezeu.
Duhovnicul, cu multă iscusință și înțelepciune, îi explică faptul că orice creștin este dator sa privească în permanență spre cele patru puncte cardinale creștine, spre a duce o viață cât mai plăcută lui Dumnezeu.
Ucenicul, un creștin cu multă râvnă pentru cele duhovnicești, îl rugă pe părinte să-i vorbească despre aceste puncte cardinale, căci deși era un om citit, nu auzise despre așa ceva până atunci.
Cu multă dragoste și răbdare, duhovnicul îi spune că aceste patru puncte cardinale sunt: înapoi, înainte, în jos și în sus, și că trebuie să privească astfel:
- înapoi, cu iertare;
- înainte, cu încredere;
- în jos, cu înțelegere;
- în sus, cu recunoștință.
Apoi, îi lămuri despre cum trebuie să privească spre fiecare dintre aceste puncte cardinale. Și îi spuse așa părintele său duhovnic:
Înapoi, adică în trecut, este dator să privească orice creștin cu iertare, față de toți cei ce i-au greșit;
Înainte, adică în viitor, cu multă încredere, deoarece toate încercările ne vin pentru mântuirea noastră de la Bunul Dumnezeu, care este Dragoste;
În jos, adică spre cei căzuți în diferite patimi sau păcate, cu multă înțelegere și compasiune, fiindcă tot fii ai Lui Dumnezeu sunt și ei, însă fiind mai slabi în credință, au fost amăgiți cu ușurință de cel viclean;
Iar cel de-al patrulea punct cardinal, spre care e dator să privească tot creștinul, cu multă recunoștință, este în sus, adică spre Înaltul Cerului, căci de acolo se coboară asupra noastră toată dragostea și căldura părintească a Bunului Dumnezeu.

Crestin_Simona 29.11.2012 18:44:16

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 485031)
- înapoi, cu iertare;
- înainte, cu încredere;
- în jos, cu înțelegere;
- în sus, cu recunoștință.

Chiar ca este minunat!

cristiboss56 29.11.2012 19:04:57

Citat:

În prealabil postat de Crestin_Simona (Post 485033)
Chiar ca este minunat!

Te rog sa-mi dai voie sa rescriu aici o rugaciune pe care ti-am daruit-o pe privat , si care este de folos tuturor celor aflati in clipe grele , si nu numai :

Sufletu-mi calator, obosit de-atata drumetii pe cararile inselatoare ale vietii, ingenuncheaza azi in fata Ta! Nu reusesc cuvinte sa gasesc si ruga sa-mi graiesc! Vreau sa cred ca Tu stii tot ce sufletul meu ascunde! Trebuie sa stii cum arde de durere, cum se zbate in singuratate, cum plange de rautate!
Vin azi, in fata Ta, eu - prea umila si pacatoasa fiinta umana, vin sa Te rog sa-mi smulgi din piept tristetea si amintirea, in locul lor sa pui credinta si iubire! Sa-mi stergi lacrima de pe obraz si sa pui blanda mangaiere a unei raze de soare! Sa-mi iei teama de necunoscut si sa-mi dai cutezanta stancii neclintite! Sa - mi iei dorinta de a lacrima si sa-mi dai veselia randunicii! Sa iei tristetea ochilor mei si sa-mi dai stralucirea ghiocelului abia rasarit din zapezi!
Si cand raman fara putere, cand cedez in fata incercarilor Tale, lasa-ma sa-ti aud glasul imbarbatandu-ma!
Si cand slaba sunt, cand cred ca totul e pierdut, lasa-ma sa vad Planul Tau!
Si cand cerul meu e plin de nori, inalta-ma pe unul catre Tine!
Si cand uit de Tine, aminteste-mi ca sunt nimic, ca nu exist fara Tine!
Te rog, Doamne, nu ma lasa acum! Nu ma lasa sa ma-ndepartez! Da-mi forta vantului sa merg inainte, da-mi hotararea credinciosului de a lupta!
Amin !
Post bnecuvantat tuturor !

Crestin_Simona 29.11.2012 19:53:49

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 485040)
Te rog sa-mi dai voie sa rescriu aici o rugaciune pe care ti-am daruit-o pe privat , si care este de folos tuturor celor aflati in clipe grele , si nu numai :

Sufletu-mi calator, obosit de-atata drumetii pe cararile inselatoare ale vietii, ingenuncheaza azi in fata Ta! Nu reusesc cuvinte sa gasesc si ruga sa-mi graiesc! Vreau sa cred ca Tu stii tot ce sufletul meu ascunde! Trebuie sa stii cum arde de durere, cum se zbate in singuratate, cum plange de rautate!
Vin azi, in fata Ta, eu - prea umila si pacatoasa fiinta umana, vin sa Te rog sa-mi smulgi din piept tristetea si amintirea, in locul lor sa pui credinta si iubire! Sa-mi stergi lacrima de pe obraz si sa pui blanda mangaiere a unei raze de soare! Sa-mi iei teama de necunoscut si sa-mi dai cutezanta stancii neclintite! Sa - mi iei dorinta de a lacrima si sa-mi dai veselia randunicii! Sa iei tristetea ochilor mei si sa-mi dai stralucirea ghiocelului abia rasarit din zapezi!
Si cand raman fara putere, cand cedez in fata incercarilor Tale, lasa-ma sa-ti aud glasul imbarbatandu-ma!
Si cand slaba sunt, cand cred ca totul e pierdut, lasa-ma sa vad Planul Tau!
Si cand cerul meu e plin de nori, inalta-ma pe unul catre Tine!
Si cand uit de Tine, aminteste-mi ca sunt nimic, ca nu exist fara Tine!
Te rog, Doamne, nu ma lasa acum! Nu ma lasa sa ma-ndepartez! Da-mi forta vantului sa merg inainte, da-mi hotararea credinciosului de a lupta!
Amin !
Post bnecuvantat tuturor !

Ce bine ai facut ca ai postat aceasta rugaciune ca sa poata toata lumea bucura de ea!
Eu una m-am bucurat si-ti multumesc!!! :6:

cristiboss56 02.12.2012 00:48:36

Sfantul Ignatie Briancianinov paharul lui Hristos
 
[…] Paharul lui Hristos este dar de la Dumnezeu. Voua vi s-a daruit pentru Hristos, le-a scris marele Pavel filipenilor, nu numai întru El a crede, ci si a patimi pentru El (Filip. 1,29). La aratare tu primesti Paharul din mâine omenesti. Ce îti pasa Tie daca acesti oameni fac un lucru legiuit sau fara de lege? Treaba ta este sa te porti drept, precum este dator cel ce urmeaza lui Iisus: sa primesti Paharul cu recunostinta fata de Dumnezeu, cu credinta vie, si sa îl bei barbateste pâna la fund. Primind Paharul din mâini omenesti adu-ti aminte ca el este Paharul Celui nu doar nevinovat ci si Atotsfânt.
Aducându-ti aminte de acest lucru, repeta pentru tine si pentru ceilalti pacatosi patimitori cuvintele fericitului si înteleptului tâlhar pe care acesta le-a rostit fiind rastignit de-a dreapta Dumnezeului-Om: cele vrednice dupa faptele noastre luam… Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta (Lc. 23,41-42). Dupa aceea, întorcându-te catre oameni, spune-le ( daca nu-s în stare sa priceapa si sa primeasca spusele tale, spune-le doar cu gândul si cu inima, nearuncând cinstitele margaritare ale smereniei înaintea celor ce nu-s în stare sa le pretuiasca) : “Binecuvântate fiti, unelte ale dreptatii si meli Dumnezeiesti, binecuvântate de acum si pâna în veac!”
Doar prin aceasta vei plini porunca Evangheliei care graieste: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blesteama (Mt. 5,44). Roaga-te pentru dânsii Domnului ca pentru necazurile ti jignirile pricinuite, sa li se dea rasplatile vremelnice si vesnice, ca cele savârsite asupra ta sa le fie socotite celor ce le-au savârsit întru fapta buna la judecata lui Hristos. Chiar daca inima ta nu va voi sa faca astfel, sileste-o fiindca doar cei ce îsi silesc inima spre plinirea poruncilor evanghelice pot mosteni cerul (Mt. 11,12) Daca nu vrei sa faci asa, înseamna ca nu vrei sa urmezi Domnului Iisus Hristos. Patrunde în tine însuti cu luare aminte: oare nu ti-ai gasit un alt învatator, nu te-ai suspus lui? Cel ce învata la ura este diavolul.
Cumplita faradelege este a împila, a strâmtora pe aproapele; cea mai cumplita faradelege e omorul: însa cel ce uraste pe prigonitorul, pe clevetitorul, pe tradatorul, pe ucigasul sau, care poarta ranchiuna împotriva lor, care se razbuna pe ei, face pacat apropiat de pacatul acelora. În van se înfatiseaza siesi si altora ca drept. Tot cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este (1 In. 3, 15), a vestit ucenicul cel iubit al lui Hristos. Credinta vie în Hristos îndeamna pe om sa primeasca Paharul lui Hristos, iar Paharul lui Hristos varsa în inimile partasilor sai nadejdea în Hristos; nadejdea în Hristos da inimii tarie si mângâiere. Ce chin, ce chin de iad sa te tângui, sa cârtesti Împotriva Paharului dinainte rânduit de Sus! Pacatoase sunt înaintea lui Dumnezeu cârtirea, nerabdarea, putinatatea de suflet si mai ales deznadajduirea, vlastare hâde ale necredintei nelegiuite. Pacatoasa este cârtirea împotriva semenilor atunci când ei sunt unelte ale patimirilor noastre: cu atât mai pacatoasa este ea atunci când Paharul se pogoara la noi drept din cer, din dreapta lui Dumnezeu. Cel ce bea Paharul dând multumita lui Dumnezeu, binecuvântând pe aproapele, acela a ajuns În odihna cea sfintita, în pacea harica a lui Hristos, si de acum se desfata în raiul duhovnicesc al lui Dumnezeu.
Patimirile vremelnice nu înseamna nimic în sine: le dam însemnatate în virtutea împatimirii noastre de pamânt si de tot ce e stricacios, a racelii noastre fata de Hristos si de vesnicie. Rabzi amareala si gustul gretos al doctoriilor; rabzi chinuitoarele taieri si arderi (cauterizari) de madulare; rabzi înfometarea prelungita, închiderea prelungita în odaie; rabzi toate acestea pentru a recapata sanatatea pierduta a trupului, care odata vindecat negresit se va îmbolnavi din nou, negresit va muri si va putrezi. Rabda, asadar, Paharul lui Hristos, ce aduce tamaduire si vesnica fericire sufletului tau nemuritor.
Daca Paharul îti va parea nesuferit, ucigator, acest lucru te da în vileag: numindu-te “al lui Hristos”, nu esti de fapt al Lui. Pentru adevaratii urmatori ai lui Hristos, Paharul lui Hristos e un Pahar de bucurii. Astfel, Sfintii Apostoli, dupa ce au fost batuti înaintesoborului iudeilor, se duceau de la fata soborului burându-se ca pentru numele Domnului Iisus s-au învrednicit a fi necinstiti (Fapte 5,41) […]
În vreme de restriste nu cauta ajutor omenesc; nu pierde vremea pretioasa, nu cheltui puterile sufletului tau cautând acest neputincios ajutor. Asteapta ajutor de la Dumnezeu : la porunca Lui, când va veni vremea potrivita vor veni oamenii si te vor ajuta. Tacut-a Domnul înaintea lui Pilat si Irod, n-a rostit nici o dezvinovatire. Urmeaza si tu acestei întelepte si sfinte taceri atunci când vei vedea ca vrajmasii tai te judeca cu hotarârea de a te osândi oricum, te judeca doar pentru a-si ascunde reaua vointa sub masca judecatii. Când premers de nori ce se aduna amenintatori sau adus fara veste de un vânt salbatic se va arata înaintea ta Paharul, spune lui Dumnezeu cu privire la el: „Faca-se voia Ta” Esti ucenicul, urmatorul si sluga lui Iisus. Iisus a zis: Daca cineva Îmi slujeste Mie, sa-mi urmeze: si unde voi fi Eu, acolo va fi si sluga Mea, iar El si-a petrecut viata pamânteasca în patimiri: a fost prigonit de la nastere si pâna la mormânt; rautatea I-a pregatit moarte silnica de când era în scutece. Atingându-si telul, ea nu s-a saturat: se straduieste sa stearga de pe fata pamântului pâna si pomenirea Lui. Pe cararea patimirilor vremelnice au trecut în fericita vesnicie, în urma Domnului, toti alesii Lui. Nu este cu putinta noua, care petrecem în placeri trupesti, sa ramânem totodata într-o stare duhovniceasca. Tocmai de aceea Domnul da mereu celor iubiti ai Lui Paharul Sau, prin acest Pahar facând sa ramâna în ei moartea fata de lume si putinta de a via viata Duhului. A zis Preacuviosul Isaac Sirul: „Omul de care poarta grija aparte Dumnezeu se cunoaste dupa aceea ca i se trimit mereu necazuri”.
Roaga-l pe Dumnezeu sa abata de la tine toata nevoia, toata ispita. Nu se cuvine sa te arunci cu îndrazneala în vâltoarea necazurilor: aceasta este fapta nadajduirii trufase în sine. Atunci, însa, când necazurile vin singure, sa nu crezi ca ele au venit întâmplator, fiindca asa s-au legat împrejurarile. Nu, ele au fost îngaduite de nepatrunsa Pronie a lui Dumnezeu. Plin de credinta, de barbatia si îndelunga rabdare pe care le naste ea, sa plutesti fara frica prin întuneric si prin furtuna care urla catre limanul lin al vesniciei: te calauzeste în chip nevazut Însusi Iisus. Cu adânca si evlavioasa cugetare învata rugaciunea pe care Domnul a adus-o Tatalui în gradina Ghetsimani în mult ostenicioasele ceasuri ce au premers patimirilor si mortii Sale pe cruce. Cu aceasta rugaciune sa întâmpini si sa birui orice necaz. Parintele Meu, S-a rugat Mântuitorul, de este cu putinta, treaca de la Mine Paharul acesta: însa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti Mt. 26, 39). Roaga-te lui Dumnezeu sa departeze de la tine toata nevoia, si totodata leapada-te de voia ta ca de o voie pacatoasa si oarba; încredinteaza-te pe tine însuti, sufletul si trupul tau, întâmplarile traite de tine acum si în viitor, pe cei apropiati inimii tale, voii atotsfinte si preaîntelepte a lui Dumnezeu. […]
Înstrainarea de Dumnezeu, vesnicele chinuri din iad, vesnica partasie cu diavolii si cu oamenii asemenea diavolilor, vapaia, gerul, întunericul gheenei: iata ce se cuvine a se numi „necaz”! Cu adevarat, acesta este necaz mare, cumplit, de nerabdat. La mare necaz vesnic duc desfatarile pamântesti. De acest necaz ne fereste, ne apara Paharul lui Hristos, atunci când cel care îl bea, îl bea multumind lui Dumnezeu, slavoslovind pe Atotbunul Dumnezeu, Care în Paharul amar al necazurilor vremelnice da omului nemarginita, vesnica Sa milostivire. Amin.

cristiboss56 05.12.2012 23:06:00

Bagajul vietii
 
Atunci când îți începi viața ai în mână o valijoară.
Pe măsură ce trec anii bagajul tău însă se mărește.
Pentru că sunt multe lucruri pe care le aduni pe parcursul drumului tău crezând că sunt importante.

La um moment dat al drumului tău înțelegi însă că devine insuportabil să cari atâtea lucruri.

Cântăresc prea mult

Atunci poți alege:
● să te așezi pe marginea drumului așteptând ca cineva să te ajute: ceea ce e destul de dificil.
Pentru că toți ceilalați care vor trece pe acolo vor avea propriul lor bagaj.
Riști astfel să îți petreci tot restul vieții așteptând.
● sau poți dimininua greutatea, eliminând ceea ce nu-ți folosește.

Dar ce ar trebui aruncat?
Începe în primul rând să scoți tot afară pentru ca să poți vedea ce se ascunde acolo înăuntru.
Prietenie - Iubire - Bunavointa - Tandrete - Generozitate - Bucurie - Simpatie -Speranta
Foarte bine!!!
E suficient, dar e ciudat faptul că... nu sunt deloc grele!!!
Însă ai și altceva care cântărește destul de greu...
Forțează-te să le scoți afară...
Of, e mânia: vai, cât cântărește!
Continuă să scoți afară: neînțelegerile, teama, pesimismul,
Descurajarea aproape că te trage în jos și te înăbușă în această parte a valizei.
Acum scoate afară cu toată puterea ta ceva ce era ascuns în bagaj: este un zâmbet care rămăsese pe fundul valizei.
Mai scoate un zâmbet, și încă unul, și iată că la urmă iese fericirea...
Pune din nou mâna în valiză și aruncă tristețea.
Acum ar trebui să-ți pui în bagaj răbdarea, pentru că se va arăta destul de necesară.
Fă în așa mod încât să pui și:
PUTEREA - SPERANȚA - CURAJUL - ENTUZIASMUL - ECHILIBRUL - RESPONSABILITATEA - TOLERANȚA - BUNA DISPOZIȚIE
Scoate și orice fel de grijă, preocupare și lasă-le la o parte.
Te vei gândi după aceea ce trebuie să faci cu ele.
Bine. Acum bagajul tău e gata, îl poți folosi din nou.
Nu uita să faci acțiunea aceasta de mai multe ori în viața ta pentru că drumul este foarte lung.

cristiboss56 13.12.2012 22:17:16

" Vin vremuri grele "
 
Într-o dimineață, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcții. În timp ce își savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte. Patronul cafenelei trecu să-l salute și văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, așa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Își sună apoi soția rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-și anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă și s-au anunțat „vremuri grele”.
Aceasta sună la magazinul unde își comandase rochia și o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Își ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” și trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro și a anulat comanda, dar își aminti că a auzit ea la știri cândva că „Vin vremuri grele”. Așa că a sunat imediat la firma de construcții pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunțat pe constructor că va renunța pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ și nu își poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei vești, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că dorește anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” și acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleșit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat așa cum a anticipat. Simțindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-și înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou așezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat și a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.
Morala: Gândurile și cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

Miha-anca 14.12.2012 15:04:58

Un antropolog le-a propus un joc, unor copii dintr-un trib african. A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele. Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu. Când i-a întrebat de ce au alergat așa, din moment ce unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns: - Ubuntu*… Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit, dacă toți ceilalți ar fi fost triști?
* Ubuntu - un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „omenie față de ceilalți (semenii noștri)”.
Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”….
Autor: Razvan
http://filedelumina.ro/category/articole/

cristiboss56 14.12.2012 22:04:45

Femeia este viață și cu ea ține Dumnezeu!
 
Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Acum, la începutul bătrâneții mele, îmi pot desluși ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două ființe unice pe pământ și în Cer: Maica Domnului și mama care m-a născut! Cele mai apropiate ființe fără de care n-aș fi fost și n-aș fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă și mai întârziam în glume și în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncați mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Își poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori și acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o și nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spațiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului și a vrednicei mele mame și ori de câte ori vorbesc și-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia strașnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate și atâta forță în sinea ei, deși pare și chiar este atât de sensibilă și chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbați că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, așa trebuie să ne purtăm de delicat și frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo și cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea – o mărturisesc – totală! Nu m-am așteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul și preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deși era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creștea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumește. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut și acele doamne care au primit cu drag, dar și cu o obișnuită stare. Femeia este conștientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase și nu glumește asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuți și vreri creștine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd și de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soția, gospodina, întreita lucrare, și osteneala fără margini, de nimeni știută, mereu împrospătată și de la capăt, din nou luată! De unde atâta forță? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama și o vedeam cu câtă forță lucrează o zi întreagă și noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o așa ființă, și de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soția, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Și, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet și acum simt ca și atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea crește și mai mult. Nu că aș fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulțumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învățat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeș și a intrat pe ușa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moșica lui Cojoc, vecina noastră de casă, și întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu pățească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac și acum! M-a luat de cămășuță de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am niște emoții grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un strașnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă și că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viață! Când spui soție, spui speranță! Ea, femeia, mama, soția, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce ființă este femeia! Dacă ar ști ea însăși cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm așa, mai bine să nu știe pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viață și cu ea ține Dumnezeu! Să nu uităm!

cristiboss56 16.12.2012 23:57:53

Ce este viata?
 
Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

cristiboss56 17.12.2012 00:02:55

Sa sti sau sa nu sti . . .
 
A fost odată o broască mică care trăia într-o fântână adâncă. Fântâna și bucățica de cer pe care putea să o vadă erau tot universul ei. Într-o zi broscuța noastră a întâlnit o altă broască care trăia în afara fântânii.
“De ce nu cobori sa te joci cu mine?” a întrebat broasca din fântână.
“Ce e acolo?” a întrebat broasca de sus.
“Avem totul aici. Tot ce îți poți dori. Curente mari și mai mici, stele, o lună câteodată, și câteodată ajung aici până și obiecte care zboară în jos din cer”, a răspuns broasca din fântână.
Broasca de sus a oftat și i-a spus: “Dragă prietene, trăiești într-o lume închisă. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare.”
Broasca din fântână s-a supărat. “Nu-mi povesti că aveți acolo o lume mai mare ca a noastră! Lumea mea e mare. Noi vedem și trăim orice experiență pe care ne-o oferă viața” …așa grăi broasca din fântână.
“Nu, prietene. Tu poți vedea numai lumea de deasupra ta printr-o gaură de diametrul fântânii. Lumea aici sus e enormă. Aș vrea să pot să-ți arăt căt de mare e”, spune broasca de sus.
Broscuța fântânii era supărată rău acum. “Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Mă duc să-l întreb pe tata.”
Îi povestește tatălui despre discuția avută cu broasca de sus. “Fiule”, ii spune tatăl cu inima grea, “prietenul tău are dreptate. Am auzit că sus e o lume mult mai mare, cu mult mai multe stele decât putem noi să vedem de aici.”
“Atunci de ce nu mi-ai spus până acum?” îl întreabă broscuța.
“La ce bun să o fac? Destinul tău e să fii aici în fântână. Nu poți ieși”, a răspuns tatăl broscoi.
Micuța broască iar se supără: “Ba da pot sa ies, o să-ți arăt!” și s-a cățărat… dar fântâna era prea adâncă, pământul prea departe, și a căzut la loc.
“Nu, fiule. Eu am incercat toată viața și la fel au încercat strămoșii tăi. Fii mulțumit cu ce ai, altfel vei suferi în viață.”
“Vreau să ies și să văd lumea de sus!” a strigat broscoiul cel mic cu multă determinare.
“Nu fiule. Acceptă-ți destinul. Învață să trăiești cu ce ți s-a dat”, i-a spus tatăl.
Și așa broscoiul fiu și-a consumat viața încercând să scape de fântâna întunecoasă și rece. Dar nu a reușit. Lumea de sus a rămas un vis.



O veche legendă Amerindiana povestește despre un viteaz care a găsit într-o zi un ou de vultur și l-a pus într-un cuib de pui de preerie. Puiul de vultur a văzut lumina zilei odată cu puii de preerie și a crescut alături de ei.
Toată viața lui tânărul vultur a făcut exact ceea ce făceau puii de preerie. Ciugulea insecte și scurma după râme în pământ. Cloncănea și cârâia exact ca un veritabil pui de preerie. Iar când zbura stârnea un nor de pene pe o distanță de câțiva metri.
Până la urma, acesta era stilul de zbor al puilor de preerie.
Anii au trecut și vulturul a crescut.
Într-o zi a văzut o pasăre minunată care plana în înaltul cerului albastru fără nori. Elegant, pasărea uriață se rotea mișcându-și încet aripile aurii.
“Ce pasăre minunată!” a exclamat vulturul nostru către prietenii lui puii. “Ce este? ”
“Ăstă-i un vultur, regele păsărilor”, a cloncănit unul dintre pui. “Dar ar fi bine să o lași baltă. Tu n-ai să fii niciodată un vultur.”
Și uite așa vulturul a uitat de pasărea magnifică și a murit, convins fiind că este un pui de preerie.

cristiboss56 17.12.2012 22:12:06

Un frate, cerand Sfantului Macarie Egipteanul un cuvant spre mantuirea sa, a fost trimis de acesta in cimitir doua zile la rand, in prima zi sa certe mortii, iar in ziua a doua sa-i laude.
Cand fratele s-a intors, Sfantul l-a intrebat: “Ce ti-au raspuns mortii?” “Nimic”, raspunde ucenicul.
Atunci Sfantul ii zice: “La fel si tu, daca vrei sa te mantuiesti, fii mort, neluind in seama nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor.”

cristiboss56 18.12.2012 22:18:22

Interviu cu Diavolul…


Mihai- Pentru început vreau să vă întreb unde locuiți…
Diavolul- Eu locuiesc în fiecare milisecundă de întuneric în care clipești… Exist pretutindeni în mințile oamenilor, în porțiunea rămasă nefolosită a creierului fiecăruia… Acolo în întuneric…De aceea cu cât oamenii sunt mai ignoranți și folosesc doar o mica părticică din creier, cu atât palatul meu din mintea lor este mai mare… Și ce mă amuză cel mai tare este că însăși preoții voștrii din bisericile voastre vă îndeamnă la ignoranță interzicând cercetarea adevărului… Asta înseamnă mai mult spațiu pentru mine.. ha…ha…ha…
Mihai- Că tot ați adus vorba despre biserici, nu vă temeți de faptul că se construiesc tot mai multe și tot mai mari, pretutindeni?
Diavolul- Oooo omule naiv… Nu clădirile mari și strălucitoare vă țin departe de Mine, ci credința în El… Iar atâta timp cât însăși ctitorii acelor biserici de care vorbești, montează pe ele paratrăsnete pentru a se feri de trăsnetele Lui, credința în El rămâne doar o reclamă sclipitoare… Vezi că iar ai clipit…
Mihai- Dar oamenii se informează constant, citesc cărți, se uită la televizor, avem mii de canale…Nu credeți că este o formă de luptă împotriva ignoranței?
Diavolul- Oare ce cărți citesc oamenii tăi?… La ce informații se uită prin cutia aceea pe care o numiți televizor?… Chiar nu vezi?… Atât în cărți, cât și la televizor oamenii preferă subiecte ca adulterul, desfrânarea, invidia, violența, politica, persuasiunea…. Iar toate aceste caracteristici sunt atribute ale Mele… Sunt creația mea… Ei se uită de fapt la Mine… Iar acum am să-ți dezvălui un mare secret… Doar atunci când omul privește către mine, pot și eu privi în sufletul lui în căutarea a ceva de care să mă agăț și să rămân acolo… Să nu treci asta în interviu…
Mihai- Dar oamenii au prieteni, nu este asta o formă de iubire care ne apropie de El?
Diavolul- Gândește-te la prietenii tăi… Dacă poți identifica un singur motiv pentru care ești prieten cu aceștia, înseamnă că nu este prietenie ci doar o formă de fățărnicie… Iar fățărnicia este tot a mea…
Mihai- Dar Iisus a murit pentru noi acum două mii de ani… asta nu ne eliberează cumva de Tine?
Diavolul- Oh…Iisus da…Au fost vremuri grele pentru mine atunci cu Opoziția… Dar încă o dată cu ajutorul oamenilor tăi am izbândit… Revenind la întrebarea ta… Iisus vă apără întradevăr, însă doar până în momentul nașterii… Vă ajută să veniți curați pe această lume… Doar atât… Apoi vă preiau Eu… ha… ha… ha…
Aș mai sta de vorbă cu tine, muritorule, dar văd că ai început să clipești tot mai rar, iar asta nu-mi place… te las acum… Până pe data viitoare…

cristiboss56 25.12.2012 00:27:06

Acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic
 
Zis-a avva Daniil: ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca sezand un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand: vino si iti voi arata lucrurile oamenilor. Si sculandu-se, a iesit si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-ansa, el mergand mai taia lemne si adauga peste sarcina. Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintr-ansul si turnand-o intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac. Si i-a zis lui iarasi: vino sa-ti arat alta: si a vazut o biserica si doi oameni calari pe cai tinand o prajina de-a curmezisul, unul impotriva altuia. Si voiau sa intre prin usa si nu puteau, pentru ca era prajina de-a curmezisul si nu s-a smerit nici unul pe sine inapoia celuilalt, ca sa intoarca prajina de-a dreptul si pentru aceasta au ramas afara de usa. Si batranul a zis: acestia sunt oamenii care poarta cu mandrie cumpana, ca si cum ar fi a dreptatii si nu s-au smerit ca sa se indrepteze pe sine si sa calatoreasca pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta si raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel intru multe pacate, care in loc de a se pocai, adauga alte faradelegi, intru pacatele sale. Si cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruri bune, dar pentru ca are intru dansele amestecare rea, cu aceasta a prapadit si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie sa fie treaz la lucrurile sale, ca sa nu se osteneasca in desert”.
“Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand: Dumnezeule, nu ma parasi! Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput”.
Se mai spunea, ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange”.

cristiboss56 25.12.2012 00:28:40

Echilibru intre munca si rugaciune
 
Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii. In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, “ora et labora” ” roaga-te si munceste”.
Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: “Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun si du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime”.

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - “Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea”.
Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. “Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te”. A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:
- “Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi”.
- “Da, mancam”.
- “Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile”.
- “Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!” Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

cristiboss56 25.12.2012 00:30:51

Cel ce inseala, se inseala singur
 
Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus: - Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule ““ a răspuns omul bucuros ““ ce trebuie să fac?
- Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.
Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus ? El, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel?!”
Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămîneau. Cînd a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.
Cînd i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfîrșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.
După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa se va purta Dumnezeu cu noi.” Sfîntul Ioan Gură de Aur
Asa e si cu noi.
Ne construim vieile, punînd în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun.
Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa care tocmai ne-am construit-o.
Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tîmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scîndură sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti.
Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mîine.

Deci nu uita: ce faci, te face!

cristiboss56 25.12.2012 22:38:35

Cum Sfantul Nicolae a izbavit de la inec un dreptcredincios
 
Un om oarecare din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si, luandu-si ziua buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor, s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare, cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: “Sfinte Nicolae, ajuta-mi!” Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci, incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: “O, fratilor, ce este aceasta ce vad?” Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum, ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia straja de noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor, iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din fire si sunt uimit”. Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand si apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: “Doamne, miluieste!” Deci, dezbracandu-se si luandu-si alte haine, s-a dus la biserica Sfantului Nicolae. Si acolo a petrecut cealalta parte de noapte, cazand cu lacrimi si cu rugaciuni, la icoana Sfantului. Si, venind vremea Utreniei si strangandu-se poporul, s-a facut cunoscut la toti minunea si s-au umilit toti si s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa multamita, Sfantului Nicolae, vazand si biserica plina de lumanari aprinse, slavind pe Dumnezeu si laudand pe Sfantul, vestindu-se aceasta mare si peste fire minune prin tot Constantinopulul. Si a ajuns pana si la urechile imparatului celui de atunci si ale Patriarhului, care, facand sfat, au zis sa cheme pe acel om. Si, mergand el si istorisind inaintea multora cele pentru dansul, toti au strigat: “Mare esti, Doamne, si minunale sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Si asa, facand Litii si Privegheri la care se strangea mult popor, mergea el la biserica Sfantului, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu si dand multumire credincioasei Sale slugi, Sfantului Nicoale.

cristiboss56 25.12.2012 22:50:13

Sf. Serafim de Virita - o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele
 
“Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.

Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:
- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:
- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Si indata a auzit glasul staretului:
- Serghei, vino incoace!
Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.
- De unde ma stie el?
Dar staretul a repetat cu glas tare:
- Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.
Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:
- Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata - duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.
Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.
La sfarsit, staretul a spus:
- El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului - ea are o mare putere.
Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului”.


(din: Alexandru Trofimov, “Sfantul Serafim de Virita. Patericul Viritei”)

cristiboss56 27.12.2012 00:14:15

Intr-o iarna grea, un calugar a plecat din manastire spre satul de la poalele muntelui, sa vada de sanatatea unui copil pe care boala il tintuise la pat. La marginea padurii, a gasit, cazut in zapada, un cerb mort de foame si frig, dar si-a continuat drumul. Ajuns in casa baiatului, l-a chemat pe tatal acestuia si i-a spus: - Am gasit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul si foamea l-au rapus. Haide sa il iei si veti avea hrana pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a multumit calugarului si l-a urmat la locul cu pricina. Langa cerbul mort, insa, zacea acum un lup, care, gasind intre timp animalul, il devorase. Nestiind sa se opreasca la timp, manat doar de o lacomie exagerata, lupul mancase mult mai mult decat i-ar fi trebuit si decat ar fi avut nevoie. Acum zacea mort, ucis de propria lui lacomie.
Vazand toate acestea, calugarul ii spuse taranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, rapusi de griji si nevoi, de lipsuri si greutati. Sufletul lor se intuneca si “ingheata” in atatea necazuri. Acestia uita de Dumnezeu si de cele sfinte, furati de viata grea pe care o traiesc, cand doar credinta le-ar mai putea incalzi sufletul. Numai dragostea si mila lui Dumnezeu ii pot intari; nu trebuie decat sa le caute. Insa, altii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decat le-ar trebui si, cu toate acestea, sunt si ei morti sufleteste. Traiesc doar pentru ei, cand ar putea sa dea si altora. Sufletul lor este “inghetat” de egoism, intunecat de lacomie. Vai de ei, caci pacatul lor este cu atat mai mare! Sa fii coplesit de greutati este o neputinta, insa sa fii doborat de placeri este o rusine! La Judecata ce va veni curand, va fi rau de sufletul ingenunchiat de greutati, dar va fi vai si amar de sufletul ingenunchiat de placeri.


“Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu, atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si sa nu ti-l jignesti in situatii inalte.”

cristiboss56 29.12.2012 01:52:57

Scrisoarea catre militarul Iovita N. care povesteste despre felul in care a ajuns la credinta in Dumnezeu

Îmi scrii despre minunatul lucru care ți s-a întîmplat în război. Cineva împărțea ostașilor pe cîmpul de luptă Noul Testament. Cărți mici, bine legate. Ai luat și tu. Și ai remarcat cu ironie: “Aici au căutare oțelul și plumbul, nu cărțile; și dacă oțelul nu ne mîntuiește, cartea chiar că nu ne va mîntui!” Asemenea remarcă ai făcut - căci pînă în acea zi nu pusesei nici un temei pe credința lui Dumnezeu. O priveai ca pe o manta veche, pe care caravana omenească o tîrîie după sine de cînd lumea fără nici un folos.
Ai primit, totuși, cărticica și ai băgat-o în buzunar, în stînga. Ce s-a întîmplat? Tu spui: “O minune a lui Dumnezeu”, și eu subscriu. Chiar în acea zi s-a pornit o încleștare crîncenă, în jurul tău cădeau răniții. Dintr-o dată, și tu cazi. Te-a lovit un glonte. Te-ai apucat cu mîna de partea stîngă. Te așteptai să curgă sîngele. Cînd te-ai dezbrăcat, ai aflat glontele în cărticica aceea, chiar în dreptul inimii. Te-ai cutremurat tot, ca de friguri. Degetul lui Dumnezeu! Cartea sfîntă ți-a scăpat viața de oțel și plumb. Tu socoți acea zi drept nașterea ta duhovnicească. Din acea zi, ai început să te temi de Dumnezeu și să înveți cu luare-aminte credința. Și totuși, nu este o manta veche! Și nu o poartă în zadar caravana omenească.
Dumnezeu ți-a deschis ochii cu mila Sa. Stă scris: Dumnezeu pe drepți iubește și pe păcătoși miluiește.
Unii oameni și-au pierdut în război trupul, iar alții, sufletul. Primii au pierdut mai puțin. Iar unii și-au dobîndit sufletul. Aceștia sunt adevărații învingători. Au fost unii care au plecat la război ca niște lupi și s-au întors din război ca niște miei. Cunosc destui dintr-aceștia. Sunt cei care, ca și tine, au simțit printr-o întîmplare minunată că Nevăzutul Dumnezeu pășește lîngă ei. Precum a zis Psalmistul: mai-nainte am văzut pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin. Citești Psaltirea?
Și dacă tu, fiind pe atunci necredincios, ai simțit cum pătrunde Cel Preaînalt în viața omenească, cu cît mai mult acum, cînd ești credincios și evlavios?
Pace ție și bucurie de la Domnul!
Episcop Nicolae (Velimirovici)

EzioAuditore 30.12.2012 03:10:56

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 490615)
Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus: - Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule ““ a răspuns omul bucuros ““ ce trebuie să fac?
- Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.
Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus ? El, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel?!”
Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămîneau. Cînd a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.
Cînd i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfîrșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. [/i]

Dvs. personificati foarte bine investitiile imobiliare si criza financiara.

cristiboss56 01.01.2013 23:53:15

Un fost detinut intr-un lagar de concentrare nazist si-a vizitat un prieten, fost coleg de lagar cu el.
- Tu i-ai uitat pe nazisti? l-a intrebat el pe amicul sau.
- Da.
- Ei bine, eu nu i-am uitat. Sunt inca plin de ura fata de ei.
- In acest caz, i-a spus prietenul sau cu blandete, inseamna ca te afli inca in inchisoarea lor.
…adevaratii nostrii dusmani nu sunt cei care ne urasc…ci cei pe care ii uram noi…

cristiboss56 01.01.2013 23:53:46

Drumetul:
- Cum va fi vremea azi?
Ciobanul:
- Va fi exact pe gustul meu.
Drumetul:
- De unde stii ca va fi exact pe gustul tau?
Ciobanul:
- Simplu domnule: dupa ce mi-am dat seama ca nu pot avea parte de tot ce-mi doresc, m-am invatat sa fiu intotdeauna satisfacut cu ceea ce primesc. De aceea sunt absolut convins ca vremea va fi exact pe gustul meu.
Fericirea si nefericirea, nu depind de evenimentele propriu-zise, ci de felul in care le privim noi.

cristiboss56 06.01.2013 14:02:00

Pocainta: Drumul lacrimilor
Un mare bandit, dupa ce a trait o viata de nelegiuiri, si-a luat indemnul sa se pocaiasca.
A mers la un pustnic si i-a spus gandul lui.
Pustnicul l-a sfatuit:
- Ia un butoi mare si umple-l cu apa. Si cand o fi plin, sa stii ca Dumnezeu te-a iertat.
Omul merse si facu asa. Dar din ce turna, din aia butoiul ramanea gol. Turna zadarnic.
Incepu el atunci sa se mahneasca, zicandu-si: "Se vede treaba ca nu gasesc iertare la Dumnezeu...".
Asa de mare era mahnirea lui, ca incepura sa-i curga lacrimile.
Atunci s-a petrecut o minune.
Butoiul s-a umplut pe data, iar omul a simtit in suflet mangaierea iertarii lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile caintei putem capata de la Dumnezeu iertarea pacatelor noastre.


Rugaciunea: Potolirea fricii
Fiind furtuna mare, capitanul unei corabii ii dadu porunca celui mai tanar marinar sa se urce pe catarg si sa lege o franghie ce se rupsese.
Marinarul se infricosa si, inainte de a se urca, se duse putin in cabina sa.
Cum se intorsese inviorat la fata, capitanul il ispiti:
- Ai baut o gura de rachiu!?
- Nu, raspunse supus marinarul, m-am rugat lui Dumnezeu.


Sfanta Impartasanie: Leacul minunat
Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de veghe, astepta voia lui Dumnezeu.
Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil.
Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil:
- Cum iti este?
Copilul isi aduna toate puterile si raspunse:
- Da, mi-e foarte bine.
A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine.
Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca nu mai fusese nici o nadejde.
Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu.

glykys 06.01.2013 20:07:16

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 493368)

Sfanta Impartasanie: Leacul minunat
Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de veghe, astepta voia lui Dumnezeu.
Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil.
Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil:
- Cum iti este?
Copilul isi aduna toate puterile si raspunse:
- Da, mi-e foarte bine.
A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine.
Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca nu mai fusese nici o nadejde.
Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu.

De unde se vede ca Sfanta Impartasanie nu se da spre moarte, ci spre viata. Nu de alta, dar unii bolnavi sunt foarte fricosi - poate intra aici si superstitia - crezand ca daca li se administreaza Impartasania, sunt chiar pe punctul de a muri...

cristiboss56 07.01.2013 22:07:34

Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăiaodată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înțelepciunea sa. Într-odimineață, a venit la el un tânăr și l-a întrebat:- Sfinția ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne parărău de toate păcatele ce le-am săvârșit de-a lungul vieții. Dar, părinte, cât trebuienoi să ne căim?- Fiule, este de ajuns dacă te călești o singură clipă, înaintea morții.- Atât de puțin, părinte?- Da, fiul meu!- Dar, de unde să știu eu când se apropie ceasul acela?- Moartea poate veni oricând, așa că așteapt-o pregătit, in orice moment să te poată găsi cu smerenie și căință în suflet.Dumnezeu este bun și iertător. Cine regretă din suflet pentru greșelile saleși caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viață frumoasă și de liniștea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viațaveșnică.

"Neștiind locul și vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi oriunde și oricând." (Fericitul Augustin)25

florin.oltean75 07.01.2013 22:15:10

Cine nu se teme, nu se pocaieste.
Cine nu crede, nu se teme.
Cine nu stie, nu crede.

Deci cunoasterea este temelia pocaintei.

cristiboss56 07.01.2013 22:37:09

Citat:

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 493863)
Cine nu se teme, nu se pocaieste.
Cine nu crede, nu se teme.
Cine nu stie, nu crede.

Deci cunoasterea este temelia pocaintei.

Da , dar nu orice "cunoastere " si nu orice "adevar " !

cristiboss56 08.01.2013 12:06:39

Adevaratul prieten
Sfantul Grigore cel Mare atata de smerit era, ca intotdeauna zicea:
- Prieten imi este cel ce-mi arata greselile si dusman cel ce ma lauda.
Si aceste vorbe erau ale unui sfant...
"Spune-mi de cele rele ale mele..."
Daca mergea cineva la Sfantul Macarie si-i spunea ca e om mare si sfant, el nici nu voia sa-i raspunda.
Dar daca venea cineva si-i spunea: "Tii minte, parinte, cand erai in lume si furai silitra ca s-o vinzi?", cu acela Macarie statea de vorba bucuros, raspunzandu-i la tot ce-l intreba.


Cu ce-l biruim pe Diavol
Sfantul Macarie, cel traitor in pustie, se intalni intr-o zi cu Diavolul.
Si i-a spus acesta:
- Multe rabd eu, Macarie, de la tine si nu pot sa te birui. Toate cate faci tu, fac si eu. Postesti tu, postesc si eu; priveghezi, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care tu ma biruiesti pe mine...
Si Macarie l-a intrebat:
- Ce este aceea?
Diavolul i-a raspuns:
- Smerenia ta.

cristiboss56 14.01.2013 19:50:51

Cum ne ierarhizăm prioritățile
 
Un tată venind de la muncă târziu, obosit și nervos, a fost întâmpinat încă de la ușă, de fiul său în vârstă de cinci ani care a început să-i pună mai multe întrebări legate de veniturile sale.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Întreabă-mă, i-a răspuns tatăl.
- Tati, câți bani câști pe oră?
- Dar, lucrul acesta nu e treaba ta! De ce mă întrebi astfel de lucruri, s-a revoltat tatăl?
- Doar voiam să știu… Te rog, spune-mi, cât câștigi pe oră?
- Dacă trebuie să știi, câștig zece lei pe oră.
- Aha, a răspuns micuțul cu capul plecat.
Apoi a continuat:
- Tati, te rog, îmi poți împrumuta cinci lei?
Tatăl s-a înfuriat.
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat aceasta este ca să-mi ceri niște bani ca să îți cumperi o jucărie prostească sau alte nimicuri, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Micuțul a plecat în camera sa și a închis ușa.
Omul s-a enervat și mai tare de întrebările fiului său cugetând întru sine: ,,Dar cum a putut să mă întrebe așa ceva, numai pentru a-mi cere niște bani?!”
După o vreme însă, calmându-se, omul a început a cugeta: ,,Poate chiar era ceva de care avea nevoie, și nici nu mi-a cerut bani prea des…”, apoi s-a dus la copil să vadă dacă a adormit.
Intrând în cameră, tatăl l-a întrebat:
- Dormi?
- Nu tati, sunt treaz, i-a răspuns copilul.
- M-am gândit - spuse tatăl - că poate am fost prea dur mai devreme. Am avut o zi lungă și grea, și m-am descărcat pe tine. Uite aici, ai cinci lei.
Micuțul a sărit, zâmbind.
- Mulțumesc, tati!
Apoi a scos un pumn de mărunțiș, și omul iar s-a enervat văzând că fiul său avea deja o sumă de bani.
Micuțul și-a numărat încet toți banii, apoi s-a uitat către tatăl său.
- De ce mi-ai mai cerut bani dacă deja aveai?
- Deoarece nu aveam suficienți. Tati, acum am zece lei, pot să cumpăr o oră cu tine??? Adică îți plătesc eu o oră de muncă, numai să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc împreună cu tine, să mă joc cu tine, să vorbesc cu tine…
Tatăl și-a plecat capul întristat, și-a luat copilul în brațe și l-a rugat să-l ierte.

ACEASTA ESTE O ATENȚIONARE PENTRU TOȚI CEI CE LUCREAZĂ DIN GREU ÎN VIAȚĂ. NU AR TREBUI SĂ LĂSĂM TIMPUL SĂ NE TREACĂ PRINTRE DEGETE, FĂRĂ SĂ ÎL OFERIM CELOR CARE CHIAR CONTEAZĂ PENTRU NOI, ACELORA APROPIAȚI INIMILOR NOASTRE!... SĂ NE AMINTIM SĂ ÎMPĂRȚIM CEI ZECE LEI DIN TIMPUL NOSTRU CU CINEVA PE CARE ÎL IUBIM.

DACĂ MÂINE AM MURI, FIRMA LA CARE LUCRĂM, FOARTE UȘOR NE VA ÎNLOCUI CU ALTCINEVA, ÎN CÂTEVA ORE CHIAR… ÎNSĂ FAMILIA ȘI PRIETENII PE CARE ÎI LĂSĂM ÎN URMĂ, NE VOR SIMȚI LIPSA PENTRU TOTDEAUNA!...

DIN NEFERICIRE, ÎN ZIUA DE ASTĂZI, PUȚINI SUNT ACEIA CARE AU ÎNȚELES SENSUL ȘI SCOPUL VIEȚII. IMPORTANȚA IERARHIZĂRII PRIORITĂȚILOR ȚINE DE CONȘTIENTIZAREA MÂNTUIRII SUFLETULUI! ACELA CARE ÎȘI DOREȘTE MÂNTUIREA SUFLETULUI SĂU ȘI SE VA ÎNGRIJI DE ACEASTA, VA GĂSI ȘI MIJLOACELE NECESARE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU PENTRU A PUTEA IZBÂNDI PE ACEASTĂ CALE! DE FIECARE DATĂ ÎȘI VA PUNE PROBLEMA RELAȚIEI SALE CU APROAPELE ȘI CU DUMNEZEU, ÎȘI VA DA SEAMA CU UȘURINȚĂ ATUNCI CÂND VA GREȘI ȘI-ȘI VA ÎNDREPTA VIAȚA DEVENIND UN OM PLĂCUT TUTUROR. VA GĂSI TIMP PENTRU TOT CEEA CE ESTE IMPORTANT ÎN DETRIMENTUL LUCRURILOR EFEMERE ȘI PREA PUȚIN IMPORTANTE.

AȘA SE FACE CĂ OAMENII SE ÎNDEPĂRTEAZĂ DE LUCRURILE CELE MARI, IMPORTANTE, PENTRU LUCRURI MICI, NEÎNSEMNATE.

cristiboss56 16.01.2013 22:27:46

PENTRU AVVA ANTONIE ce maine il praznuim !
 
1. Sfantul avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu: Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea? Cum ma voi mantui?
Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se, si iarasi sezand si impletind funia; apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie.
Si a auzit pe inger zicand: asa fa si te mantuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala si facand asa se mantuia.


2. Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru: un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.
Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi: Antonie, scoala si vino!
Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari zburand si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.
Si a fost glas catre mine, zicandu-mi: intelege ceea ce vezi! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau.

3. Zis-a avva Antonie: parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand: Doctore, vindeca-te mai intai pe tine

cristiboss56 17.01.2013 22:50:05

Avva Antonie: „Dacă aia nu puteți, aia nu vreți, ce să vă fac?”
 
Au venit frați la avva Antonie zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim.
- Ați auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: și de la tine vrem să auzim, părinte.
- Spune Evanghelia, „Dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întinde-i-l și pe celălalt”.
- Nu putem face așa.
- Dacă nu-l puteți întinde și pe celălalt, atunci răbdați măcar unul.
- Nici asta nu putem.
- Dacă nu puteți nici asta, atunci măcar nu răspundeți cu rău pentru rău.
- Nici asta nu putem.
Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puțină fiertură, căci sunt neputincioși. Și lor le zise: dacă aia nu puteți, aia nu vreți, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni

(Fragment din Patericul sau apoftegmele părinților noștri din pustia Egiptului, apoftegma 19 la Avva Antonie, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, Timișoara 2002.

cristiboss56 17.01.2013 23:09:34

Un frate din Libia a venit la Avva Siluan în Muntele Panepho și i-a spus:
„Avva, am un dușman care mi-a făcut mult rău. Mi-a călcat pământurile, pe când eram în lume de multe ori a încercat să mă rănească. Acum, mai mult decât atât, mi-a pus otravă ca să mă omoare. De asta vreau să-l dau în mâinile stăpânitorului. Cu siguranță, părinte, dacă va fi pedepsit, sufletului său îi va fi de folos.”
„Fă cum crezi fiule!” a spus bătrânul.
„Atunci să ne ridicăm părinte, să ne rugăm ca să pot pleca la stăpânitor,” a spus fratele. Așa că s-au ridicat și au început să se roage. Însă de-ndată ce au ajuns la „iartă-ne nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri (Mt. 6, 12) bătrânul a spus: „și nu ne ierta nouă greșelile noastre precum nici noi nu iertăm greșiților noștri…”
„Nu așa părinte!” l-a întrerupt fratele pe bătrân.
„Da fiule, așa!” a răspuns bătrânul. „Dacă chiar vrei să mergi la stăpânitor să-ți îndeplinești răzbunarea, Siluan nu se va mai ruga pentru tine.”
Atunci fratele s-a deșteptat și și-a iertat dușmanul.

cristiboss56 21.01.2013 17:55:52

Povestea lui Hristoforus

Povestea arată că: nimic nu este ceea ce pare, speranța moare ultima, strădania este totdeauna răsplătită, există iubire adevărată.

A fost odată un om numit Hristoforus. Omul acesta era foarte bătrân. Încă din copilărie nutrea o dorință arzătoare să-l întâlnească pe Dumnezeu și iată, că într-o seară Dumnezeu i-a spus:

- Hristofor, te aștept mâine înainte de asfințit de cealaltă parte a văii, pe culmea muntelui.

Omul nostru a pornit la drum cu noaptea în cap, ca să ajungă la timp, la întâlnire. A străbătut pădurea de brazi, cea de arțari, cea de stejari falnici. Soarele se ridica de amiază, când Hristofor a ajuns în fundul văii. Acolo a văzut un căruțaș, care asuda și gâfâia, tot îndemnându-și caii și împingând căruța. L-a strigat pe Hristoforus:

- Hei, om bun, dă-mi rogu-te o mână de ajutor, nu pot să-mi scot căruța din râu...

După multe ore, au reușit s-o urneacă. Lui Hristoforus nu-i mai rămăsese decât un ceas, ca să ajungă la întâlnire. A luat-o la fugă și a fugit, cât îl țineau picioarele, urcând muntele. Când, la capătul puterilor, a ajuns pe culme, soarele asfințise de mai bine de zece minute... Hristoforus a căzut în genunchi și a început să plângă amar:" Așadar, n-avea să-L mai vadă, pe Dumnezeu înaite de moarte."

Trist și abătut a făcut cale întoarsă. Ajungănd la râul, unde îl ajutase pe căruțaș, iată, că-l cheamă un copil.

- Hei, om bun, vrei să mă iei pe umăr și să mă treci apa? Sunt mic și nu știu să înot. M-aș putea îneca, dacă nu mă ajuți!

Fără să spună un cuvănt, Hristoforus l-a urcat pe umeri și a intrat în apă. În mijlocul vadului copilul devenise foarte greu și apele porniseră a se umfla. Cu ultimile puteri, Hristoforus ajunge la mal. Atunci copilul i-a spus:

- Eu sunt Hristos, fiul căruțașului, pe care l-ai ajutat...

Căruțașul! Așadar Dumnezeu ajunsese înaintea lui la întâlnire... luase chipul unui căruțaș...

(din tradiția catolică)

Spunem povestea: cuiva gata să abandoneze un proiect
celui ce își pierde speranța
omului care nu crede în propriile forțe
aceluia ce nu vede că are o mare oportunitate



Ușa inimii

Povestea spune că ușa sufletului doar noi o putem deschide

Pictorul terminase tabloul, care îl reprezenta pe Iisus în fața unei uși. Și-a chemat prietenii pentru a le auzi părerea. Toți au admirat tabloul, frumusețea și blândețea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemnă în fața ușii întunecate. Toți erau încântați și aveau numai cuvinte de laudă, când unul a spus:

–Maestre, mi se pare că lipsește ceva ușii. Ea n-are clanță, cum se poate intra?
Pictorul a răspuns:
–Ușa, la care bate Isus, se deschide numai dinăuntru...

Spunem povestea: misoginilor, șefilor, părinților prea aspri, egoiștilor, celor ce nu-și deschid inima



O fărâmă din inima ta

Povestea ne spune că: deși nu știm , avem ceva de dăruit fiecărui om, că totdeauna mai este o speranță, că iubirea vindecă orice, că schimbarea începe cu noi înșine.

Un tânăr monah a întrebat un pustnic înțelept:
–Care este taina înțelegerii cu toți oamenii?

Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere și i-a răspuns:
–Să dăruiești ceva, fiecărui om întâlnit în cale...

–Să dau de pomană?

–Să dăruiești un zâmbet, o vorbă bună, o pâine...iubire, compasiune, înțelegere...adică o fărâmă din inima ta!

Spunem povestea: unui egoist, unui șef, părinte prea aspru,
cuiva care caută înțelegerea cu cei din jur,
cui vrea să facă bine și nu știe cum,

cristiboss56 23.01.2013 23:50:01

Povestea lumanarii



Cine vrea să împrăștie lumină trebuie să reziste arderii.

M-ati aprins si vă uitați gânditori la lumina mea. Simțiți bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

De fapt eu am doar două posibilități:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină și căldură și prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece și fără rost.

Și voi, oamenii, sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumină și căldură, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să dați ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea și dorurile pe care le purtați în inimă. Să nu vă temeți că deveniți mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

Gândiți-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puțin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina și căldura sunt mai puternice. Și la voi oamenii e tot așa, “împreună luminați mai mult”.

cristiboss56 27.01.2013 19:51:09

Fie voia Ta...
 
Un părinte spunea: ,,De multe ori nu ni se răspunde la rugăciuni din cauza noastră. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu; noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea El. Iar, dacă ne rugăm cu smerenie, El va depărta de la noi ispita.

Și, trebuie să știm, că ori de câte ori Dumnezeu ne lasă să trecem printr-o ispită, o face spre folosul nostru, și noi nu ar trebui să nu Îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de acea greutate, ci doar să Îi cerem ajutor să le putem birui. Iar El îndată ne va trimite al Său ajutor, căci de cele mai multe ori, nouă, voia lui Dumnezeu ne este cu totul necunoscută.


Ora este GMT +3. Ora este acum 20:35:15.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.