Degetele mi-au crescut la loc!
 

sursa:http://www.johnsanidopoulos.com



Sfinte Luca, nu știu ce vei face, dar eu vreau să cânt din nou la pian. Tu ești doctor, tu știi cum să faci!

Nazar Stanintsenkov, un tânăr pianist talentat, a descris o minune care i s-a întâmplat, într-un interviu acordat postului de radio grecesc, Peraiki Ekklesia. Mai jos este mărturisirea sa personală:
„Acum șapte ani m-am dus la mare, să-mi petrec vara cu bunica mea și într-o zi am plecat de acasă, pentru a merge la joacă. Nu am fost atent și, atunci când s-a închis ușa, mi-a prins degetele înăuntru și mi le-a retezat. Am plâns și strigam: Nu mai am degete, cum voi mai cânta din nou la pian? Ne-am dus la spital, dar medicul nu a putut face nimic, decât să-mi coase rănile.
După câteva zile, o doamnă ne-a vorbit despre Sfântul Luca. Ne-am dus și noi la Simferopol și am sărutat moaștele Sfântului. Am luat ulei de la icoana Sfântului și în fiecare noapte m-am rugat: Sfinte Luca, nu știu ce vei face, dar eu vreau să cânt din nou la pian. Tu ești doctor, tu știi cum să faci. În fiecare noapte țineam în mână icoana și îmi ungeam mâna cu ulei.
După o lună, degetele mele au început să crească la loc, au ieșit chiar și unghiile și am început din nou să cânt la pian. În cinci luni, am terminat examenele de pian și am luat premiul întâi. Îi mulțumesc Sfântului Luca pentru marele dar pe care l-a făcut în viața mea!”

Mamă, azi-noapte a venit preotul acela bătrân!
 

În anul 2004 am venit cu fiicele mele în pelerinaj la Mănăstirea Sagmata, iar stareţul ne-a dat ca binecuvântare o iconiţă a Sfântului Luca cu o bucăţică din sicriul sfântului.
Suntem din Tesalonic. Fina noastră de botez, Cris*tina, în vârstă de 3 ani, a avut o problemă. La falca de jos, în partea stângă, avea o mică umflătură de culoa*re neagră. Părinţii ei au dus-o la pediatru, care le-a re*comandat să facă o ecografie ca să vadă ce e acea um*flătură. Ecografia a arătat că este un nodul şi doctorul a spus că trebui îndepărtat. În familia lor s-a produs panică. Au început să o ducă la diferiţi doctori.
Întorcându-mă din pelerinaj, le-am dat acea ico*niţă. Mama fetiţei a pus-o seara pe perna copilului. Dimineaţa, când s-a trezit, copilul i-a spus mamei sale:
- Mamă, azi-noapte a venit acel preot bătrân. Nu mi-a făcut nici un rău, nici nu mi-a fost frică. M-a pri*vit, a zâmbit şi a plecat!
Până atunci merseseră la 14 doctori şi toţi le-au re*comandat operaţie, ca să fie scos nodulul. În final s-au gândit să meargă şi la un chirurg de la Spitalul militar 424 din Tesalonic (astăzi, în noul spital a fost constru*ită o biserică a Sfântului Luca, sfinţită în martie 2008 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Varnava de Nea*poleos şi Stavroupoleos). Doctorul a cerut să se facă o nouă ecografie. Peste o săptămână au făcut-o şi, o, mi*nune!, noua ecografie arăta că tumoarea fusese înde*părtată, şi încă cu bisturiul. Înăuntru exista o cicatrice fără tumoare, în vreme ce la exterior nu avea nici o tă*ietură sau cicatrice. De atunci copilul nu mai are nici o problemă.


M. A., Thesalonic
(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia)

In avion cu Dan Puric
 

Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu rata. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania.
Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator. Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus cinstit: “Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!” Si astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima: – Cand te-ai nascut, mama? – 1877.– Cati copii ai? – 11.
Si-asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi mers cu rata. Zic: – Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica?– Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti. Ajunge.
In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos.

Ce să credem despre aceste întâmplări? Ca figuri de stil merge, are efect. Dar în rest? E ziditor, oare?

Să mă ierte Bunul Dumnezeu, dar eu nu înţeleg ce rost au astfel de postări.
Aş avea totuşi nevoie de o lămurire, dacă binevoieşte careva. Mulţumesc frumos, Doamne ajută!

Slava lui Dumnezeu pentru toate !
 

Se poate pune lumina sub obroc , frate Ioane ?
Cel ce se slaveste intre Sfinti , Cel ce face minuni prin oameni si pentru oameni , trebuie slavit asa cum se cuvine , iar minunile Lui au fost si sunt propovaduite ca o obligatie sfanta pentru noi toti , prietene draga .
Nadejdea , credinta , speranta , dragostea si toate celelalte , cresc , se inmultesc la auzul acestor minuni , si nu avem voie sa le ignoram , cel putin asta ne invata mai toti Sfintii Parinti !
Ai auzit o minune noua , sa n-o ti doar pentru auzul tau , ci s=o faci cunoscuta tuturor , intru SLAVA LUI DUMNEZEU !
Uite , o noua "poveste" dintr un volum publicat la noi , pe care daca-l gasesti , te rog sa-l citesti !

Nu mai exista nimic

Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt sa mă facă bine. După câteva zile m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minunea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!
Pentru că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui, permiteți-mi să mărturisesc o minune a marelui doctor şi mărturisitor, a Sfântului Luca Rusul, de care am avut parte.
Iarna trecută mi-a aparut pe coarda vocală dreaptă un semn roşu. Doctorii, după analize, mi-au spus că va trebui să fie înlăturată şi că probabil va crea probleme şi asupra vocii, din pricina locului în care se afla. Ştiam de Sfântul Luca, de viaţa lui, de minunile lui şi îl iubeam mult. Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt să mă facă bine. După câteva zile m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minunea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!
Mărturisesc această minune ca să se slăvească numele Dumnezeului Treimic prin intermediul acestui mare sfânt contemporan, Sfântul Luca, doctorul rus şi mărturisitorul.
Pr. N. S., Karditsa
(Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, Editura Sophia, p.24-25)

Pentru că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Şi eu cred că atunci când un om are mare evlavie la un sfânt, are credinţă tare în Dumnezeu, Milostivul nostru Părinte săvârşeşte mari minuni în viaţa omului. Cea mai mare dintre ele cred că este, după inima mea, aceea de a ţine pe om în miezul credinţei celei adevărate.
Fără Harul Duhului Sfânt nu ştiu cum ar fi cu putinţă credinţa şi o viaţa de credinţă. Precum şi pacea sufletească şi jerta minţii trufaşe/mincinoase: fără Harul Duhului Sfânt nu se pot petrece.

Ceea ce mă nedumereşte un pic pe mine şi îmi cam dă bătaie de cap este numărul mare şi coloratura extremă a unor mărturisiri care vin din partea grecilor, îndeosebi, în ultima vreme.
Apoi spectacolul destul de viu al unor personaje de pe scena lumii care dau, după opinia mea, o tentă zdravănă de miraculos, de exaltare, de neverosimil, chiar.

Trăiesc un conflict, o neînţelegere între discreţia unor credincioşi şi cuminţenia vieţii lor, pe de o parte, şi spectaculosul exterior al unor declamatori, pe de altă parte.
Nu mai ştiu să separ sugestia tainică a unor trăitori în Hristos de zgomotul spectacular al unor actori care mă duc cu gândul mai degrabă la numere de magie, circ sau pur şi simplu teatru ieftin.

Dar aceasta e doar problema mea, sper să nu se supere nimeni că am expus-o şi mai ales sper să nu creadă cineva că pledez pentru îndoială faţă de prezenţa Domnului Dumnezeului nostru Viu în viaţa noastră pământească, în istoria lumii pe care o formăm şi împărtăşim cu toţii.

P.S. În cărţile pe care le iubesc cel mai mult, anume cele scrise de (şi despre) Părintele Sofronie, Gheron Iosif, Paisie Aghioritul, Sfântul Siluan, precum şi Teofil Pârâianul
dar şi în Filocalia (Sfântul Isaac Sirul şi Sfântul Maxim Mărturisitorul): atmosfera conlucrării omului credincios cu Harul Duhului Sfânt inspiră o trăire/simţire cugetătoare mult mai delicată şi mai apropiată de minunea credinţei "simple", fără spectaculos şi ostentaţie.
Mă aflu atras sufleteşte de această lume duhovnicească, iar nu de alte lumi, ceea ce însă nu mă îndreptăţeşte să fac mai mult decât să îmi mărturisesc, onest, preferinţa.
Domnul să ne miluiască şi să ne mântuiască!

Minunile sunt parte a credintei dintotdeauna. Ele sunt atat pentru aratarea adevarului celor ce nu sunt in ortodoxie, cat si pentru intarirea credintei celor credinciosi. Din cate stiu daca un sfant il ajuta pe un credincios cu o minune e bine sa o si spuna, sa nu o tina ascunsa, pentru ca nu e doar pentru el facuta acea minune.

Intre osânda tăcerii şi binecuvântarea mărturisirii
 

Cei cărora li s-a arătat un sfânt sau cei care au fost vindecaţi în chip minunat rămân marcaţi de o astfel de întâmplare pentru mult timp, de obicei pentru toată viaţa. Dacă pe o stradă trece din întâmplare un preşedinte, toţi care locuiesc acolo vorbesc multă vreme despre acest eveniment.
De cele mai multe ori, pentru creştinii care primesc o cercetare cerească din partea unui sfânt, acesta este un moment binecuvântat. Semnele dumnezeieşti au rostul de a-i întări pe credincioşi în viaţa duhovnicească. Numai atunci când oamenii se lasă biruiţi de diavolul mândriei şi răstălmăcesc rostul descoperirii pe care au avut-o, considerându-se superiori altora, numai atunci urmările acestor descoperiri sfinte sunt dăunătoare sufletului. Vina nu este însă nici a sfinţilor care s-au arătat, sau a îngerilor, sau a lui Dumnezeu, ci este numai şi numai a oamenilor care nu au ştiut să se bucure de darul primit de la Dumnezeu.
Diavolul caută prin orice mijloace să îi determine pe creştini să uite că au avut parte de ajutorul lui Dumnezeu sau al sfinţilor, fie că acest ajutor a avut parte printr-o intervenţie minunată, fie că a avut parte în mod firesc, aşa cum se întâmplă deseori cu cei care duc lupta cea bună pentru mântuire. De altfel, nu puţine sunt cazurile în care creştinii care au simţit în inima lor acest ajutor (la examene, pe patul de boală, în ispite, în necazuri care păreau fără ieşire...) au fost mai recunoscători decât unii dintre cei care au văzut în vis sau în vedenie un sfânt sau au fost vindecaţi în chip minunat. De fapt, cel mai important lucru nu este modul în care a avut loc o vindecare, ci efectele duhovniceşti ale acestei tămăduiri.
http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfantu...Romania-56.php