Cum pot evita iubirea neimpartasita?
 

Buna seara,

Am si eu o intrebare si sper ca vreunul dintre dumneavoastra imi va putea da un sfat bun. Cum pot evita sa ajung sa iubesc o persoana care nu ma iubeste? De doua zile ma simt cam labila sentimental si mi-e teama sa nu ajung sa iubesc pe un anume cineva care nu ma iubeste. De evitat sa-l vad nu se poate pentru ca el este conducatorul meu de doctorat si in general ne vedem o data pe saptamana la el in birou. Ma aflu intr-o tara straina (Anglia), nu am prieteni, nu am pe nimeni apropiat de sufletul meu cu care sa ma sfatuiesc. El este crestin ortodox grec (eu sunt crestin ortodoxa romanca), cu zece ani mai in varsta ca mine, necasatorit si este un om cu un suflet de aur, cum foarte rar intalnesti care mi-a dat de fiecare data sfaturi foarte bune pe plan profesional. Am vazut clar ca imi apreciaza calitatile intelectuale, seriozitatea in munca, bunul simt si ca doreste ca eu sa raman aici la universitate ca postdoctorand si sa lucrez cu el in continuare dupa ce termin doctoratul. Cu toate astea, mira-m-as extrem de puternic sa simta si altceva pentru mine. Pana acum doua zile nici prin cap nu mi-as fi imaginat sa il vad altfel decat din punct de vedere profesional. Mi-e teama sa nu ajung sa ma indragostesc de el. De aceea, vreau sa previn suferinta si sa o evit din timp, sa fug de ea. Mai mentionez ca de cand sunt eu aici, el a mers in fiecare concediu acasa la parinti, deci presupun ca nu are prietena. (bine, ma rog, daca nu ma place, chiar de e singur si tot n-am sanse, dar...) Si mai mentionez ca e un om extrem de muncitor si implicat in tot felul de proiecte si activitati, deci nu prea are timp liber. (adica timp pentru viata personala as zice eu) Deci cum pot evita sa ajung sa-l iubesc? Cunosc sentimentul de iubire neimpartasita de multi ani, nu mai vreau sa-l am si vis a vis de acest om, mai ales ca mi-ar ingreuna colaborarea cu el. Va rog sa nu veniti cu jigniri si misto-uri, suntem totusi pe un forum crestin ortodox. Multumesc tuturor celor ce ma vor ajuta.

Multumesc

Părintele Porfirie explică cum atunci când ne străduim să scăpăm de o anumite realitate de fapt îi oferim putere în viața noastră duhovnicească. De aceea spre exemplu nu e bine să ne rugăm „scapă-mă Doamne de cutare lucru” fiindcă astfel sufletul nostru dovedește o așezare care nu îi e plăcută lui Dumnezeu iar patima de care fugim are posibilitatea, tocmai datorită așezării respective, să pună stăpânire pe noi.(asta e înțelegerea mea din ce am citit).
Învățătura de mai sus, „adaptată” la cazul tău, o văd astfel: Nu te mai gândi deloc la posibilitatea de a te îndrăgosti de el. Respinge orice gând legat de ceea ce va fi în viitor și roagă-te cât mai des pentru fericirea lui și a ta. Procedând astfel Dumnezeu va rândui ce trebuie. Încearcă să îi lași lui Dumnezeu spațiul de care are nevoie ca să lucreze. Tu comportă-te simplu și firesc și fă partea ta adică rugăciunea ca să se facă voia lui Dumnezeu atât cu el cât și cu tine....cam asta ar fi opinia mea. Doamne ajută!

Intre titlul mesajului si continut exista urmatoarele doua discordante:

-mai intai, nu rezulta din continutul mesajului caracterul neimpartasit al iubirii. Ceea ce inteleg eu este ca nu s-a ajuns la declaratii. Ce anume va face sa spuneti ca nu simte si el o atractie ? De fapt, imi face impresia ca nu excludeti aceasta posibilitate, atata timp cat va preocupa daca are sau nu o prietena. Ati vrea sa simta atractie, nu-i asa? Nu aveti cum sti ca nu o simte. Nu toti barbatii se reped sa declare, ba chiar majoritatea sunt extrem de inhibati cand e sa deschida gura sa o faca.

-pe urma, nu rezulta ca e vorba de iubire din partea dv. Una e "un anumit grad de atractie" si alta este "iubire".

Deci, parerea mea e ca e nevoie ca si dv, si el, sa va cristalizati lucrurile in minte, ca nici unuia s-ar putea sa nu-i fie clare. Aveti nevoie de pur si simplu mai mult timp, pentru a sesiza incotro merg lucrurile in inima dv si in inima celuilalt. Prin urmare, continuati o vreme ca si pana acum: nici nu "fugiti", nici nu precipitati treburile, lasand un pic mai mult camp liber feminitatii dv. In niciun caz nu fugiti. Veti avea tot timpul sa fugiti pe urma, daca se va dovedi ca diagnosticul de "iubire neimpartasita" are sustinere. Deocamdata nu aveti elemente sa-l sustineti, nici pe departe.

Frumos sfat. Multumesc, domnule VladCat.

Multumesc pentru raspuns si incurajare, domnule Dragomir. Pai in clipa asta spun sincer ca as vrea de sot un barbat ca el (adica asa bun, inteligent, cu rabdare, mult bun simt, e si crestin ortodox, imi ridica moralul si ma incurajeaza si motiveaza sa devin si mai buna), dar bineinteles sa ma iubeasca respectivul. (de mine pentru el nu mai zic, se subintelege ca nu m-as casatori niciodata in absenta iubirii) Da, sunt de acord cu partea referitoare la atractia fizica. Sa spun drept eu pana acum doua zile nu mi-am imaginat ca l-as putea vedea vreodata altfel decat profesional tocmai din cauzei partii ,,atractie fizica''. Crestini cum suntem, dar cred ca toata lumea e de acord ca nu te poti casatori cu un om ce nu te atrage. De doua zile parca nu il mai vad in asa lumina negativa la acest capitol, parca il vad mai placut si fizic. De aceea am inceput sa-mi pun intrebari daca nu cumva incep sa ma indragostesc de el. Deci nu am afirmat ca il iubesc, ci am afirmat ca mi-e teama sa nu ajung sa il iubesc (in timp, desigur, dar eu voi mai sta aici cel putin pana in octombrie 2015, deci e timp suficient). Am afirmat ca ma indoiesc puternic ca el m-ar vedea si altfel decat profesional din cauza ca nu m-a intrebat niciodata lucruri din care sa reiasa ca vrea sa ma cunoasca (adica sa afle ce lucruri imi plac, ce pasiuni/hobby-uri am). Spuneti ca majoritatea barbatilor sunt inhibati in a deschide gura sa declare. Gandirea mea e construita pe ideea ca fiind barbat, nu trebuie sa ai temeri/inhibitii. Mai ales ca nu e un adolescent, e un barbat ce merge incet-incet spre 40 de ani la fel cum eu merg spre 30 in putini ani. Oricum, va apreciez raspunsul si sugestiile. Multumesc mult, domnule Dragomir.

Este foarte greu sa faci lucrul asta rational. Inima nu tine cont de ratiune, de aceea si Pascal a spus: Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le poate pricepe. Eu nu cred ca este posibil sa faci ceva anume ca sa nu te indragosteti, dar este bine sa nu visezi cu ochii deschisi, sa nu iti imaginezi nimic, nici cum ar fi daca ar exista o relatie intre voi, sau cum iti va declara el ca simte ceva pentru tine. Sa te porti firesc in continuare, sa nu dai nimic de inteles. Daca va fi ceva, se va lamuri in timp si el este cel care trebuie sa faca primul pas (in viziunea mea). Sa incerci sa faci lumina in inima ta, sa vezi exact ce simti, sa nu confunzi o deosebita admiratie si apreciere cu inceputul unei iubiri. Dar daca va fi ca inima ta sa il aleaga, nu prea ai ce sa faci (in afara de rugaciune).

Multumesc pentru raspuns, Ekaterina. Aveti dreptate in tot ce ati scris.

In principiu relatiile profesor-student trebuie evitate atata timp cat relatia profesionala persista.

Ce te faci, de exemplu, daca si el iti impartaseste simpatia, si incepeti o relatie. Si la un moment dat nu mai merge si va despartiti, poate destul de urat. Cum ramane cu doctoratul si cu celelalte planuri profesionale?

Noesisaa, stiu asta, nu e cazul sa imi amintiti. Dupa ce voi termina doctoratul, nu voi mai fi studenta lui, vom fi colaboratori, bine tot cu ceva subordonare, dar fara relatie de genul profesor- student. Stiu ca vreti sa spuneti ca nu ar merita sa se strice relatia profesionala (indiferent de ce gen e ea, chiar si de colegialitate) din cauza unei relatii esuate, in cazul celor ce trec prin asa ceva si sunt de acord cu dumneavoastra. Totusi, cred ca e "devreme" sa ne gandim la asa ceva.

ce trebuie sa se intample, prin voia Domnului, se va intampla...

Cum pot evita iubirea neimpartasita
 

Pai n-ar fi mai simplu daca ai anumite sentimente pentru el sa te duci si sa-i spui ?!

Daca sentimentele sunt reciproce cu siguranta va face si el accelasi lucru!

nu poate face acest lucru atata timp cat sunt in raport de elev-profesor.

Cum pot evita iubirea neimpartasita ?
 

Bine- poate fi o problema de natura ëtica"in acest caz! Insa pana la urma doi oameni adulti care se plac reciproc cred ca vor gasi o solutie si la acest öbstacol""!

sigur ca da, si stim ca oricum, voia Domnului se va face!

eu cred ca domnul dragomir are dreptate...e nevoie de timp..

pana la urma...daca iubesti cu adevarat pe cineva nu poti suferi ca iubirea e neimpartasita( si aici nu ma refer la orice fel de iubire ci la dragostea intre un el si o ea)...iti faci datoria sa iubesti, pt ca asta simte inima ta..si atat.

in rest, cum imi spunea si mie cineva..daca ceva e sa fie de la Dzeu, se intampla...chiar daca presupune mai putin efort de la noi..iar daca nu e...oricate griji ne-am face, trecem mai departe...

cred ca ar fi trebuit sa suferiti daca aveati "ghinionul" sa va indragostiti de o persoana inaccesibila sau interzisa (cineva casatorit, o vedeta sau mai stiu eu). asa,din ce spuneti...orice e posibil (adica intr-un fel aveti noroc). pe urma..nu vreau sa vb aici pe un forum crestin-ortodox de alte credinte..dar apropo de karma..ca idee, sau what goes around comes around....sau citand de la noi "ce vreti sa va faca voua oamenii aceea faceti voi lor"..transmitand sentimente pozitive s-ar putea ca intr-o zi sa fie intoarse ..succes!

si ca sa fac un fel de marturisire in public...si eu sunt cam in aceeasi situatie, realizand de curand ca o persoana care in prezent este destul de atractiva desi cu doar 1-2 ani in urma arata cam urat,sigur nu genul meu..a inceput sa-mi fie draga...dar am zis sa nu ma grabesc deloc..momentan suntem tot intr-un fel de relatie profesionala,eu subordonata :)))) deci povestile ni se aseamana..asa ca sfatul domnului dragomir de la punctul 2 e cel mai realist si potrivit..

Asa este, domnule Urs.

Nu indraznesc sub nici o forma sa fac asa ceva. In plus, e doar un inceput de sentimente. Oricum, barbatul trebuie sa faca primul pas, nu femeia. Am deja esecuri la activ din cauza ca am facut primul pas deschizandu-mi inima in fata cui nu trebuia, deci nu mai am curajul.

Domnule Urs, nu ati citit cu atentie. Nu sunt eleva, ci studenta la doctorat. Bine, stiu ca raportul e acelasi, dar voiam sa fie clar ce sunt eu. Am aproape 28 de ani, nu mai sunt o fetita.

Nu e vorba doar de raportul elev-profesor ci si raportul femeie-barbat.

O femeie nu curteaza un barbat, ci invers si nu e o chestiune de traditie ci de psihologie si igiena sentimentala.

Cand lucrurile se intampla invers, exista mari sanse ca relatia sa nu se termine bine.

Este un razboi al gandurilor + hormonilor, dar radacina "raului" sta in ganduri.

E drept ca nu trebuie exclusa posibilitate nici ca el sa fie interesat, iar relatia profesionala si principiile sa-l impiedice sa faca vreun pas, dar de aici porneste si problema, o data admisa aceasta posibilitate, sentimentele incep sa se adune si de aici la dezamagire in cazul in care el nu are nici un fel de intentii in acest sens, e un pas foarte mic.

Inceputul nu e prea promitator dar totodata nu inseamna neaparat ca o sa sfarseasca prost.

Un lucru care insa poti sa-l faci fara sa gresesti, este sa te rogi ca Dumnezeu sa-ti arate daca este persoana potriva si sa te ajute sa faci ceea ce trebuie (si totodata sa te fereasca de ce nu trebuie) in cazul din fata.

Dumnezeu o sa-ti raspunda, problema este dace esti pregatita sa primesti raspunsul, oricare ar fi acela.

P.S.
Cornelus-URS are dreptate, indiferent de varsta un profesor cu principii trebuie sa se abtina sa faca avansuri unei studente.

Alecsandra_ldc, indiferent cine ar fi acea persoana (vedeta/nevedeta, casatorita/singura etc) cum sa nu suferi cand persoana pe care o iubesti nu te iubeste? (bine, eu n-am ajuns inca acolo vis a vis de acest om, dar mi-e teama sa nu ajung) M-as bucura daca am putea vorbi mai multe in privat. Credeti ca se poate?

Deocamdata el este profesorul tau. Un profesor decent, chiar sa moara de dragoste, nu isi va permite sa se lase prins intr-o astfel de relatie pana cand tu iti vei termina lucrarea cu el. Ar putea fi privit ca incearca sa profite de avantajul functiei. Nici o studenta/doctoranda decenta nu ar initia o astfel de relatie. Cat timp e profesorul tau nu sunteti intr-un raport de egalitate. Dupa ce ai doctoratul in mana, sunteti liberi, daca te place, va vorbi atunci.

Parintii unei prietene au fost in situatia asta. Ea era studenta (reluase facultatea dupa ce divortase), el era asistent. El o placea, dar nu i-a spus un cuvant pana fix in ziua cand si-a sustinut lucrarea de licenta. In aceeasi zi, inainte ca ea sa iasa din facultate, a venit la ea si i-a spus ca o place si ca ar vrea sa se intalneasca... apoi s-au casatorit.

Mai e o problema: si in Grecia, ca si in Romania sunt milioane de crestini ortodocsi doar cu numele... indiferentii religios greci sunt la fel ca indiferentii nostrii, la fel de "eligibili"... depinde daca au interes de a se apropia de practica ortodoxa.

Sa fie bine! Doamne ajuta!

Nu o iubesti, o doresti - e altceva.

Domnule AlinB, va multumesc pentru sfat, este frumos si clar formulat. Cat priveste partea cu avansurile, marturisesc ca nu-mi place ideea. Suntem amandoi oameni seriosi. Nu ma intereseaza aventurile, eu vreau o casatorie. Inteleg ca deodata sunt studenta lui, dar daca ar fi sa ''iasa ceva'', nu ar fi o problema sa fie totul dupa ce nu voi mai fi studenta nimanui.

Simona, când eşti preocupată excesiv de dorinţa de a zbura, începi să confunzi până şi bicicleta cu un avion.

Domnule AlinB, eu cand i-am raspuns Alexandrei ma refeream la iubire la cazul general. Normal ca eu nu-l iubesc momentan, de aceea am si deschis subiectul acesta, in speranta de a nu ajunge la acele sentimente. Va rog mult sa cititi cu mai multa atentie de acum inainte. Am vazut cateva din raspunsurile dumneavoastra de pe acest forum si pot spune ca sunt bine intentionate.

Doamna Cristina, va multumesc mult pentru raspuns. Eu nu am nici o intentie sa fac primul pas, chiar daca sa zicem ca el poate m-ar placea si ca femeie. Frumoasa povestioara pe care ati scris-o.

Avansuri nu se refera la "aventura" ci de intentiile in vederea unei relatii extraprofesionale, de ex. la o invitatie in oras.

Oamenii nu sufera dn iubire neimpartasita, daca intelegem corect iubirea, in sens Evanghelic, ci sufera din cauza dorintelor neimplinite.

suferinta in ideea ca iubesti pe cineva, ai vrea sa fii cu el, dar lucrul acesta nu se poate intrucat persoana respectiva nu iti impartaseste sentimentele

asta se cheama dorinta.
e drept, nu e usor sa faci diferenta intre una si alt, tine de experienta de viata si spirituala.

Draga simona_fidela, nu vreau sa formulez un sfat, nu imi permit, mai degraba as lua eu unul de la tine pt ca sunt mai mica, dar m-am regasit cumva in titlu, titlul discutiei mi-a acaparat atentia mai mult si in unele din temerile tale. Cei care ti-au scris inaintea mea au accentuat foarte bine ideea de dorinta. Dorintele astea ale noastre....
Chiar acum citesc ceva din talcuirile la Filocalie si incerc sa statornicesc un pasaj de acolo si in inima mea - sa nu fim combativi cu gandurile, adica, vin peste noi ganduri, sentimente, dorinte, impulsuri. Tendinta noastra in prima faza este sa le alungam cu o vijelie mai mare decat au venit ele. Asa ca sa ne ferim de ele, sa nu ne indulcim cu ele, pt ca nu stim daca sunt bune sau nu. Ei, avva Isaia spune la un moment dat ca raspunsul nostru la ele sa fie unul pasnic. Multe ganduri care nu vin de unde trebuie ci mai mult din vrajmasia diavolului nu trebuie raspunse tot cu vrajmasie, caci atunci al doilea atac va fi si mai mare, adica vor veni si a treia si a patra oara si a cincea si vor deveni o obisnuita - temeri, ganduri, indoieli. Si noi ne tot luptam cu ele, adica intretinem lupta. Nu trebuie sa raspundem cu invartosare la imbolduri, fie trupesti fie sufletesti. Ci trebuie sa fim calmi, pasnici. E ca si cum ar gasi in noi indiferenta si atunci incet incet vor disparea.
Eu incerc cat mai mult sa nu imi mai fac griji. Grija ca sa nu imi scape ceva. Era un timp cand aveam impresia ca in mine se afla raspunsul la toate si ca actiunile mele sunt cele care fac ca rezultatul sa fie cel bun. Si imi era frica sa nu pierd vreo ocazie.

Daca voia lui Dumnezeu este ca voi sa fiti impreuna de ce te temi de o iubire neimpartasita? Daca voia lui Dumnezeu nu e sa fiti impreuna de ce iti framanti sufletul degeaba?
Nu cred ca putem scapa sa ne indragostim, nu te teme de asta ca o sa te indragostesti, pana la urma e un lucru firesc celor care isi doresc sa se casatoreasca.
Doar nu lasa sa intre in tine temeri, altele decat aceea ca trebuie sa placem cel mai mult lui Dumnezeu.

Mi s-a intamplat si mie sa simt o iubire neimpartasita si apoi cel mai mare regret al meu a fost ca in tot timpul acela eu am uitat de Dumnezeu. Adica m-am atasat cam patimas. Trebuia ca toate eforturile mele sa fie acelea de a incerca sa plac lui Dumnezeu. Apoi toate veneau de la sine, sigur daca asa era si voia lui Dumnezeu. Si aici cred ca intr-o oarecare masura esti de acord cu mine. In schimb toate eforturile mele era sa intretin ceva ce nici macar nu era in voia lui Dumnezeu si sa imi macin sufletul cu temeri si dorinte care nu s-au concretizat nici cum. Noi nu construim nimic.

Nu te mai ingrijora si sa nu iti fie frica sa te indragostesti...doar ai grija sa nu te indragostesti asa....tare :), iar daca e voia lui Dumnezeu sa fiti impreuna, o sa fiti cu siguranta :) Temerea ta pune-o in voia lui Dumnezeu. Si, da, primul pas de la el trebuie sa vina.

Poate nu m-am potrivit cu ce am scris aici sufletului tau, iarta-ma.
Doamne ajuta!

Multumesc mult pentru raspuns, marina31.

Dnei Simona, o sa scriu si pe privat doar sa am putin mai mult timp, diseara.
Dna Marina, imi place mult ce ati scris, asa este, si eu imi fac griji pt asta, ca uneori ma preocup mai mult de a placea unei persoane si uit a-l avea in vedere pe dzeu..pt ca stiu ca intotdeauna un om poate dezamagi si tot la dzeu trb sa te intorci, iar de dzeu avem nevoie mereu.

De ce trb sa vina de la "el" primul pas? Nu ma refer acum ca "ea" sa adreseze intrebari directe gen "ce-ai zice daca am fi impreuna" sau "iesi cu mine,doar noi doi, la o cafea?" sau "sa stii ca m-am indragostit de tine" etc.(ma rog, poate pt o anumita varsta..daca e vorba de o relatie existenta de prietenie poate merg si ele..dar au un efect de bolovan aruncat in lac...si face unde :) ) Dar daca lasa totul in seama "lui" e posibil ca lui sa nu-i pice fisa niciodata ca cuiva ii place de el..

Acum nush care e situatia dat fiind ca e vorba de un om cu zece ani mai mare, profesor..dar banuiesc ca se poate deschide o discutie pe subiecte comune..sau intrebari mai personale...sa zic asa gen "de unde sunteti".."de ce va pasioneaza subiectul in care profesati, cand ati descoperit ca va preocupa? " etc...prin asta intelegeam eu primul pas facut de "ea".Sau ceva legat de subiectul tezei de doctorat etc..i dunno.

Alecsandra_ldc, sunt de acord cu intrebarile tale. Mai mult, mie una nu mi se pare ca astfel de intrebari demonstreaza neaparat un interes fata de el ca barbat. Oricum, stiu deja de unde este. Multumesc pentru idei. Si sa stii ca sunt domnisoara, nu doamna.

Scuza-ma nu am citit raspunsurile si este posibil parerea mea sa fie deja expusa.
Cu riscul de a ma repeta am sa spun ce cred.
Eu zic sa nu mai cauti apropierea de profesorul tau nici macar in plan profesional (cat se poate de mult evitata apropierea).
Se pare ca stii destule detalii deja despre el si mergi cam departe in ipoteze.
Chiar si in cazul in care ar raspunde "cautarilor" tale te faci vinovata de propuneri imorale..il pui intr-o pozitie urata (in situatia cand se afla si de obicei lucrurile ies la iveala) si il vei afecta profesional f mult...de tine nici nu mai vorbesc. Nu se face asa ceva...deci pana se termina relatia profesor-elev daca continui atunci nu faci decat sa ranesti pe cineva care a muncit o viata intreaga pt ca nu iti tii creierii in traista (scuze daca expresia este cam dura).
Daca sunt afinitati timpul va va apropia in situatii frumoase, fara presiuni, ironii...etc.

Cum pot evita iubire neimpartasita
 

Nu stiu- poate gresesc, insa cred ca e mai bine si mai corect sa-i zici direct, clar si lamurit ce sentimente ai fata de el, si in felul acesta poti sti exact daca si el impartaseste aceleasi sentimente fata de tine!
Nu zic- e posibil ca el sa nu impartaseasca acceleasi sentimente, dar cel putin in felul asta stii exact care e situatia! Decat sa regreti mai tarziu, mai degraba lamuresti lucrurile de prima data!

Tomita, mai bine te abtineai sa scrii acest raspuns. Vezi mesajul privit pe care ti l-am trimis.

Mai bine taceai si tu. Eu am zis ca nu vreau sa ma indragostesc de el, iar tu imi propui sa-i marturisesc ceva ce inca nici nu e definit/clar. Nu stii sa citesti sau ce, Florinvs?

Nu prea are experienta cu relatiile femeie-barbat si pacatul e ca nici nu vrea sa priceapa ceva in directia asta:)

Bun, Simona, dar tu vrei sa auzi doar ce vrei tu. :)

Unii dintre noi poate vorbim din experienta personala, sau am avut intre cunostinte persoane in situatia ta. Tu de fapt nu vrei sa nu te indragostesti de acest profesor, ci iti doresti sa ai o relatie cu el, dar nu prea stii cum sa faci ca sa fie totusi ok.