Concentrarea la rugăciune
 

"Cel care se roagă doar atunci când se roagă, acela nu se roagă deloc."

Având asta în minte, am încercat să mă rog şi cu rugăciunea inimii atunci când mergeam, înotam, găteam, aveam alte activități decât a sta în faţa icoanei la rugăciune.
Dar simt că nu reuşesc să mă adun. Aud frânturi din ceea ce gândesc - oricât de straniu ar părea - iar asta mi se întâmplă doar atunci când încerc să lucrez rugăciunea. La acatiste, la fel, rareori simt că sunt prezentă, că într-adevăr aduc slavă şi mulţumire Domnului, în restul timpului e mai mult o bătaie cu cugetul interior care rumegă cele de peste zi, lumeşti (sau uneori chiar legate de binefacerile primite de la Dumnezeu) în locul a ceea ce citesc.
Situaţia se repetă la liturghia de duminică, unde mă trezesc de multe ori cântând mecanic, pe pilot automat, răspunsurile.

Voi cum faceţi să vă concentraţi mai bine? Vă rugaţi mult ca să ajungeţi să vă rugaţi bine?

Rugăciunea inimii în timpul înotului, chiar nu m-am gândit că e tehnic posibilă, îți ții respirația de tot pe sub apă dar cu exercițiu cine știe.
Cam aceleași stări le au mulți, gânduri de peste zi, cugetări teologice, probabil când ajungi să dobândești rugăciunea nici nu-ți mai dai seama cum trece timpul.
Că tot vorbeam de jurnale, este o carte- Jurnal Duhovnicesc, cuprinde însemnările unei femei despre încercarea de dobândire a rugăciunii inimii, parcursul ei.
Iată chiar în timpul comunismului a fost un preot care a organizat în parohie de mir o „școală” de rugăciune a inimii și i-a monitorizat experiențele din timpul rugăciunii, azi n-am mai auzit să fie un astfel de călăuzitor al unei școli de rugăciune a inimii care să-i îndrume pe enoriași să-și monitorizeze stările și să le indice progresele după consemnări.

Mintea fuge? Trage-o inapoi. E singura solutie, paza mintii si sa cerem ajutor la Dumnezeu sa ne intareasca in ispitele mintii.
De fiecare dara cand mintea fuge la alte ganduri si alte cleveteli, important este sa o aducem inapoi la rugaciune si la sensul rugaciunii.
Este aidoma cu cel ce cade de multe ori in viata, dar datoria lui este ca de fiecare data sa se ridice si sa continue sa lupte , fara sa renunte.

E nevoie ca rugaciunea de pe buze sa treaca in minte. Sa o spuna mintea si atunci mintea nu se va mai ocupa cu alte ganduri. Sa luptam sa ducem rugaciunea in minte, caci numai de acolo coboara in inima. Asa am citit la sfinti , iar experienta lor este un sfat bun.

Cu riscul de a părea ţicnită sau mai rău (că spun nonsensuri), am ajuns la performanţa de a gândi două lucruri simultan, rugăciunea şi aiurelile mele obişnuite. Adică e evident că nu sunt atentă la rugăciune, chiar dacă în subsidiar există intenţia.

Eu nu înot cu capul sub apă. Şi nici rugăciunea inimii nu o practic cu respiraţie, mi se pare o înşelare. Atunci inima se linişteşte datorită respiraţiei, nu rugăciunii, eu de unde să ştiu dacă ce spun are efect?

Am înțeles, mă si gândeam la înot craul în forța cum ar merge, înot plută e mai relaxant.

Nu cred că e musai datorată respirației starea de liniștire a inimii, părintele Teofil Părăian spunea că Arsenie Boca l-a învățat să facă pe respirație, alții nu menționează de respirație, unii spun doar „Doamne Iisuse miluiește-mă”, alții spun complet.

Nu pari țicnită, sunt unii la care rugăciunea inimii se derulează și în somn, în Familia Ortodoxă parcă se povestea despre cum o mamă gravidă care se ruga cu rugăciunea inimii la o anumită oră într-o zi când nu a mai făcut a atenționat-o copilul cu o lovitură.

Spun de liniştirea inimii la mine. La treapta pe care mă aflu, mira-m-aş să experimentez deja liniştirea altfel decât datorată respiraţiei. :)

Nu, nu, m-ai înţeles greşit. Eu nu reuşesc să mă rog continuu, eu nici măcar nu mă pot aduna în puţinele dăţi când îmi amintesc să mă rog. La mine e "împrăştierea minţii"...

Imprastierea minții, lipsa de concentrare este firească in lumea care traim .
Smintelile , ispitele și grijile cotidiene , inclusiv acest net nenorocit ajută din plin ca mintea să fie preocupată în același timp de mai multe "griji " , și astfel rugăciunea este făcută papagaliceste, cu buzele și devine de multe ori o " povară " pentru cel ce o practică .

Bine ai revenit Mihaela :)

Da , să cerem ajutorul lui Dumnezeu este soluția cea mai bună.
Învață-mă Doamne să mă rog ție, ajută minții mele și neputinței mele . . . . .
Dumnezeu ne mai smereste prin tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute nouă, dar toate sunt spre ajutorul nostru intru final :)

Mi s-a intamplat si mie si am incercat sa-mi imaginez tablouri cu lucrurile cuprinse in rugaciunile vechi, care ajung "automatizate", insa plecand de la aceste lucruri am incercat si reusit sa adaug in rugaciune niste cuvinte proprii integrate in rugaciune, pe care trebuie sa le urmaresc constient ca nu mai vin de la sine, iar daca ajung si ele la automatisme atunci m-am gandit sa le inlocuiesc cu alte adaosuri integrate.

De pilda: Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pe mine, Demetrius, pacatosul, astazi(tot timpul, din nou...) miluieste-ma(daca merit, daca vrei, ca poti...)! Sau schimb lucul numelui meu.

Am fost multumit de rezultat.

La fel cred ca e si cu respiratia, ca se ajunge la rugaciunea respiratiei, ritmat pe inspiratie si expiratie, care(cu timpul) din constienta devine nu automata, ci "melodioasa", naturala. La asta n-am ajuns.

Doamne ajuta Cristi.

Mi-a fost dor de voi.

Revin cu altă întrebare, nu că problema concentrării la rugăciune ar fi rezolvată.

Voi cum faceţi să sporiţi în răbdare? Mai precis, eu nu o am deloc. :( Nu-mi veniţi cu vorba părintelui Cleopa, o cunosc şi eu, întreb practic. Trec printr-o perioadă mai turbată (de fapt, turbată e suprasemnata, nu perioada în sine) şi pe zi ce trece e tot mai rău.

Încearcă să reduci la maxim orele petrecute pe net și să te deconectezi de la bombardamentul ăsta informațional venit de peste tot prin tot felul de mijloace.
E semn de stres și surmenaj și toate acestea nu se împacă cu starea de liniște sufletească, inclusiv cu dobândirea răbdării în rugăciune și în toate cele de folos.
Să ști că am observat la tine și aici și pe Facebook, că nu-ți fac bine deloc polemicile și discuțiile în contradictoriu.
Renunță pe cât posibil la tot ce te tulbură.
Încearcă să te izolezei pentru o perioadă și sa-ti faci puțină curățenie în gândurile tale :)

Nu mă enervez atât pe net, cât în realitate. Când fac teme cu fratele meu, de exemplu. :( Mai ales atunci... Probabil trebuie să înmulţesc rugăciunea, să o dezvolt calitativ vorbind.

Starea în care ne aflăm arată lipsa sau prezenţa rugăciunii.

O noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui Iisus, mitropolit Hierotheos Vlachos

http://www.librariasophia.ro/carti-O...p-so-2358.html

. . . și vei avea astfel "Bucuriepedrum :)

Eu ajunsesem.sa mă gândesc la doua lucruri diferite atunci când învătam pt examene :D...ceea ce pe moment a funcționat dar acum "se vede" cu vârf și indesat :D

La Sfânta liturghie însă îmi plăcea sa ma relaxez si sa "savurez " ca pe un spectacol, sa mă lepăd de grijile cotidiene, așa Cum e și indemnul ; îi vedeam insa pe alți oameni încruntați și mormaind rugacaciuni și realizez ca totuși acolo vin oameni cu probleme mai grave și se "concentreaza" sa se roage pentru rezolvarea lor, spre deosebire de mine care mă duceam acolo.tocmai ca sa le uit și sa mă "deconectez". Desigur nu reușeam de cele mai multe ori. Sau poate greșeam (si gresesc in continuare) ca nu încercam și eu sa vorbesc cu Dumnezeu sa îi spun ce mă doare...

Cat despre rugăciunea particulara ( acasa) ...niciodată nu am reușit sa mă concentrez . Ba uneori seara la culcare chiar "reusesc"sa adorm.înainte sa termin "Tatăl nostru":(. Desigur ca nu de tot dar mă trezesc ca numai știu daca am terminat și o iau de la capăt și iar nu reușesc sa termin samd...pana o trece somnul de tot... a și am ajuns la fel ca și mama în copilăria mea sa adorm în timp ce spun povesti copilului sau sa mă trezesc spunând bazaconii (" visez " alta poveste). Pana aCum nu știam ca poți visa înainte dea adormi efectiv. Mă pregătesc temeinic se pare pentru o viitoare întâlnire cu un psihiatru.

Pana acum m-am lămurit ca cititul și chiar recitatul unor rugăciuni sau psalmi chiar nu reușește sa aibă nici un efect. Ba chiar în unele situații mi se pare nepotrivita. De exemplu dacă vrei sa citești rugaciunea de la sfârșitul lucrului și Îți aduci aminte ca ai avut o zi în care ai făcut absolut numai tâmpenii și nimic ca lumea, Cum mai poți sa zici ca mulțumești pentru " binefacerile de care te-a invrednicit Dumnezeu" dacă tu nu te-ai invrednicit de nimic??? Chiar dacă te-ai rugat și dimineață la Dumnezeu sa te "invredniceasca", tu tot nu ai reușit să faci nimic ca lumea în ziua aia...

Practic am observat ca la rugăciunile de dimineață te rogi sa te ajute Dumnezeu nu greșești, iar seara Îți ceri iertare pentru greșelile care totuși le-ai făcut și mulțumești pentru alea pe care nu le-ai făcut. ..
Dar de ce totuși greșim peste zi și greșim grav uneori ??? Ca nu e vorba ca nu ne ajuta Dumnezeu sau nu ne invredniceste ci pur și simplu noi greșim din propria noastră prostie...ori poate ne culcam pe o ureche ca dacă ne-am rugat o sa fie totul bine și ca tot ce am face va ieși bine pana la urma ?

Cum spuneam poate ar trebui sa "am o discutie" mai serioasa cu Dumnezeu, înainte de orice, sa încerc sa mă rog "cu cuvintele mele" , și mai imperativ, Doamne, ajutama sa îmi bag mințile în cap, sa nu mai fac tâmpenii, sa mă concentrez, sa gândesc înainte sa fac ceva, dacă e bine sau nu, eventual sa încerc sa am in permanenta un astfel de "dialog ", deși acestea sunt lucruri care pana la vârsta adulta ar trebui sa vina de la sine, sa Îți spună creierul tău și conștiința ta dacă ceea ce faci e bine sau nu e bine, și sa nu ajungi în situația sa zici ca parcă "te-a pus dracu" sa faci anumite lucruri care îți fac numai rău atât ție cât și celor din jur...

Da așa e nici mie nu îmi fac bine prea multe informații și mai ales discuții în contradictoriu. ..sunt foarte susceptibila la sminteala; mă tulbur foarte tare când aflu ceva nou despre care nu știam...Cum am.pățit de exemplu când am.aflat ca nu e bine sa mâncăm carbohidrați nici măcar în post, nici măcar fructe, de am ajuns sa mă întreb dacă nu cumva zaharul e mai rău chiar decât carnea, iar dacă intro zi se întâmplă să mănânc de amândouă, ca nu reușesc sa le separ nici măcar o zi ( fara)una o zi alta, nici nu mai știu care mi-a "cauzat" iminente neajunsuri....
Știți Cum e când afli o astfel de informație aparent "revoltatoare"? Prima data ești și tu revoltat și te apuci sa întrebi în dreapta și în stânga în speranța că ți se vor infirma prespupunerile; însă nu reușești altceva decât sa smintești și tu la rândul tău pe alții. ..
Și culmea e ca pentru a găsi răspunsuri la toate întrebările care te tulbura, nu ai unde sa cauți decât tot pe internet...După care informatiile se amesteca în capul tău intr-un mod indezirabil și ajungi sa faci niște "rationamente" absolut iraționale

Pai atunci lasa-l sa isi facă temele singur ������
Mai ales atunci când nu tine neapărat sau nu îti solicita ajutorul imperios. Chiar siasa îl ajuti în limita posibilitătilor. Ce ar fi fost dacă nu erai acolo sa îl ajuti ? După o vârstă nu mai suntem atât de responsabili pentru cei mai mici decât noi...

Afară de ăsta când esti furios nu prea mai poti sa te rogi...mai ales dacă abia te-ai rugat de dimineata ( rurâciunea sf efrem sirul), si constati ca încă nu e prânzul si tu deja te-ai înfuriat pe cineva, te-a scos din răbdări ����...

By the way: când se spune rugăciunea sf efrem sirul : diminenta imediat după rugăciunile începătoare ( sau după ce le citesti pe toate celelalte dacă ai obiceiul si reusesti sa o faci)??? Dacă vrei ( si poti) sa faci mai multe mătănii , se poate sa le faci lamijloc ( în loc de cele 12 inchinaciuni, sa faci tot metanii mari)? Sau continui după aia separat? Mie mi se pare aiurea sa numeri metanii ca pe alte exercitii, mai firesc mi se pare sa spui rugăciunea lui Iisus, fără sa mai numeri, faci câte mai poti, te mai opresti, samd...e corect???