Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 06.12.2015 22:53:13

Un barbat in varsta de 92 de ani, barbierit proaspat, pieptanat la fel, s-a imbracat si la ora 8 dimineata s-a pornit inspre azil. Sotia lui in varsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viata si din acest motiv barbatul simte ca e nevoit sa-si paraseasca casa. Sta in foaierul azilului asteptand si zambeste inspre noi atunci cand ii spunem ca i-am pregatit camera. In timp ce mergem spre lift, ii povestesc pe scurt cum anume e camera lui, ce culoare are perdeaua si cuvertura de pe pat, ce are in camera.
-”Foarte mult imi place”- spune el si e incantat ca un copil de 8 ani, care acum urmeaza sa primeasca prima lui camera separata de la parinti.
-“Stimate Domn, inca nici nu ati vazut camera. Asteptati un pic inainte sa va pronuntati„-am raspuns eu.
-“Nu are nimic daca nu am vazut inca„ spune el. “Fericirea nu este dependenta de ceva anume. Eu aleg fericirea in mod independent. Faptul ca, imi place sau nu camera, nu depinde de mobilier sau decoratii, ci depinde de cum vreau sa o vad eu. Eu am decis deja in mintea mea. Camera imi place. Deciziile le iau in fiecare dimineata imediat ce ma trezesc. Pot sa iau decizia ca imi petrec ziua in pat si incerc sa enumar cate extremitati sau componente ale corpului meu nu functioneaza cum ar trebui sau ma dor. Sau pot sa spun multumesc cerului pentru tot si pentru ca ma pot misca. Fiecare zi este un cadou, daca pot sa-mi deschid ochii. Ma concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-alungul vietii mele. Batranetea, este ca si un cont in banca. Iei de acolo exact ce ai adunat. Vezi, sfatul meu este sa aduni multa multa fericire si amintiri frumoase in contul tau de amintiri. Si iti multumesc ca ti-ai adus aportul la contul meu, unde eu tot strang si mai strang”-spuse omul invatat.
Morala: Fericirea depinde de noi, de alegerile pe care le facem cu sufletul nostru si mai ales de ceea ce lasam cu adevarat sa ne influenteze viata!

cristiboss56 12.12.2015 21:13:32

Poveste de Craciun:
Barbatii nu plang niciodata !
Ionica priveste pe geamul inghetat cum ninsoarea se asterne din ce in ce mai groasa in fata casei. Se gandeste cum va iesi mama dimineata sa plece la munca. Vin sarbatorile si are acum multa treaba. Multe doamne care au slujbe importante o cheama sa le faca curat prin casa, sa le bata covoarele, fel de fel de treburi gospodaresti. Abia de mai prinde cateva ceasuri sa se odihneasca.
In ultimile zile, fiind atat de ocupata, n-a mai zarit-o plangand pe furis. Ea nu i-a spus, dar el stie ca mama nu mai lucreaza la patron, ca domnul si-a oprit numai cativa oameni, ca sunt vremuri grele si banii se scot cu multa sudoare. Si nici pachet pentru tata n-a mai vazut de mult sa-i faca. Acolo unde se afla, fiind departe, trebuiesc multi bani de tren si cate si mai cate. Nu l-a vazut de vreo doi ani si tare ii este dor de el. Mai ales cand ramane singur acasa. Ar vrea si el o sanie, daca era acasa tata stia cum sa-i faca rost de una. Dar o sa mai astepte. Cat o sa-l mai tina? Ce vina a avut el, daca era gheata pe sosea si masina s-a rasturnat? Au murit doi oameni, asta e foarte tragic. Aveau si ei copii, cine stie cum o duc acum... isi sterge lacrimile care l-au napadit dintr-odata.
Si-a zis de multe ori ca el nu va mai plange, ca barbatii adevarati nu au voie sa fie vazuti plangand. Ei trebuie sa-si ascunda durerile, numai femeile au voie sa planga, ca sa le mangaie barbatii, asa a citit el intr-o carte. Dar parca la scoala a putut sa se abtina? N-a putut cand colegul de banca i-a spus ca tatal lui e un puscarias. Ar fi vrut sa-l bata, dar mama l-a invatat ca la rautati nu se raspunde cu rautati. Iisus a iubit deopotriva si pe cei rai, dar si pe cei buni. Asa i-a spus invatatoarea cand l-a gasit plangand in ultima banca. Tot ea i-a daruit „Biblia pentru copii”. Ce carte frumoasa! si ce chip frumos are fiul lui Dumnezeu! A iubit pe toti copiii, nu el a zis: "Lasati copiii sa vina la mine"? Cu cartea in mana Ionica se gandeste la invatatoare. "S-o citesti, Ionica, s-o citesti toata. si ai sa vezi ca in aceste zile de Craciun o sa se intample o minune. Sa crezi in Mos Craciun"! Aprinde veioza si rasfoieste cartea.
- Mama! exclama baiatul plin de uimire.
- Ce s-a-ntamplat Ionica, de ce nu dormi? il intreba speriata mama.
- Uite, mama, ce-am gasit in carte! Femeii nu-i venea sa creada. Baiatul tinea in mana dreapta o bancnota de 100 euro!
- De unde ai cartea Ionica?
- Mi-a dat-o doamna invatatoare, mi-a spus s-o citesc pe toata ca se va intampla o minune!
- Doamna invatatoare... si mama se grabi sa-si ia fiul in brate. il saruta pe amandoi abrajii, rosii de bucuria minunii care abia se savarsise. Lacrimile mamei sfaraiau peste pielea frageda a copilului.
- Eu nu plang, mama! Barbatii nu plang niciodata!
- Maine, Ionica, mergem sa-l vedem pe tata. Mergi cu mine!
In aceeasi noapte pe chipul frumos al invatatoarei a inflorit un zambet. Tocmai o visase pe Maica Fecioara cu Pruncul in brate.

cristiboss56 16.12.2015 17:29:24

- Darul respins de omenire -
A sosit luna cadourilor, un timp de vis, exaltare, bucurie lăuntrică. Parcă totul a prins viață în jurul nostru. Deși se spune că iarna este un simbol al etapei finale a vieții, vedem cu ochii noștri că este anotimpul mult așteptat de toți. Trebuie să recunoaștem, tuturor ne place spiritul Crăciunului: brazi împodobiți cu multă creativitate, lumini colorate, zăpadă, reuniuni cu familia, colinde, Moș Crăciun, cadouri. Sună de-a dreptul încântător! Indiferent de religia pe care o posedăm, Crăciunul este etichetat drept sărbătoarea bucuriei, a speranței, simbolizată de actul dăruirii. Este nemaipomenit de frumos să primim cadouri de la cei apropiați nouă, avem o satisfacție interioară, care de multe ori nu se poate explica. E vorba despre un lucru pe care îl primim, deși nu merităm. Rar întâlnim oameni care să refuze un dar făcut cu multă dragoste (efort financiar, timp investit doar pentru a aduce un zâmbet în inima cuiva).
Orice dar are o anumită importanță și este primit, dar cel mai mare dar al universului încă continuă să fie respins. O! Câtă nesăbuință! Care e problema darului? Să fie oare vorba despre amabalajul urât al cadoului? E teama că lumea nu va reuși să intre în posesia sa din cauză că un doritor mai ager ar putea pune mâna pe dar? Hmm…Oare teama că darul e prea fragil, iar o mică neîndemânare ar aduce dezamăgire? Totuși, cadoul e așezat ordonat undeva la o parte, pentru a nu sta în calea nimănui. Și cât e de straniu! Nimeni nu vrea să se atingă de el. În schimb, în jur se află alte surprize, care, în mod bizar, atrag privitorii. Da, ai înțeles bine! Pe un cadou scrie „pofta firii pământești”, pe un altul e inscripționat „pofta ochilor”, iar pe altul stă marcat „lăudăroșia vieții”. Și oamenii aleargă spre ele. Și..stai! În loc să dispară cadoul ce e ridicat de o mână curioasă, el se înmulțește. De parcă nimeni n-ar fi pus mâna vreodată pe el!
Trecătorii continuă să se înghesuiască: privesc, iau ceea ce vor pentru viețile lor, apoi își continuă drumul. Dar de fundița straniului cadou e atașat un bilețel: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Doar câțiva ochi sfioși se apropie cu teamă de el, îl analizează din toate părțile, iar un om îndrăzneț are în final puterea să îl ridice. Deschide cu tremur darul, ochii-i se izbesc de nespusele comori ce se găsesc în el. Atunci iute aleargă la cei dragi și le împărtășeșete bucuria. Și din nou, darul luat din acel colț stingher reapare în mod miraculos. Doar așteaptă să fie luat de cineva și prețuit. Însă oamenii tot nu vor să audă de așa ceva.
Nu-i așa că întâmplarea ilustrată mai sus se aseamănă cu vremea lui Noe? Oamenii fuseseră chemați la pocăință, dar credeau că sunt basme închipuite de omul lui Dumnezeu. S-a văzut clar finalul tuturor celor care nu au vrut să primească salvarea. În această istorioară, darul este Însuși Iisus Hristos. Foarte puțini Îl doresc în viețile lor, alții sunt atrași de comorile acestei lumi, dar vor da socoteală de trăirea lor. Iisus este Calea, Adevărul și Viața. Drag cititor, nu da cu piciorul în mărețul dar ce ni s-a oferit! El este Cel care îți poate da adevărata fericire. Harul (darul nemeritat) nu trebuie să ne facă să vedem imposibilul șansei primite, ci, din contră, să îl dorim tocmai pentru că noi nu mai trebuie să facem nimic. Deja s-a plătit totul. Noi trebuie doar să-L acceptăm pe Iisus în inimi.

cristiboss56 01.01.2016 21:54:49

Orgolii . .
 
.
Doi soți, s-au certat pentru niște nimicuri. Se mai întâmplă în familie. Și nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt vinovat și nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind și om de afaceri.
La un moment dat, bărbatul trebui să plece într-o călătorie de afaceri și avea avion a doua zi dimineață. De obicei, îl trezea soția, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soției să-l trezească.
Totuși avea nevoie să se trezească mai de dimineață, de aceea, fiind mai „înțelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie: “Te rog să mă trezești la ora 5!“ și a lăsat biletul unde știa că soția o să-l găsească.
În dimineața următoare, bărbatul s-a trezit la ora ora 9. Furios că a pierdut avionul, tocmai se pregătea să se certe iar cu soția lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeți că observă?
Lângă hârtia pe care scrisese el seara “Te rog să mă trezești la ora 5“, era un bilețel pe care scria “Este ora 5. Trezește-te !

cristiboss56 10.01.2016 20:12:48

D oi creștini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiții grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toți bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:
‒ Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.
‒ Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?
Și a plecat celălalt singur și a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomerație, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, și-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în fața altarului. Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare.
Cel care a îngrijit de bolnavi s-a așezat pe poziția de vârf a Scripturii: Iubirea. Și atunci ce cauți la Ierusalim? Te duci din tradiție! Te duci că ai posibilități! Te duci că ai timp sau că ai avut bani! Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo dușmănie în urma ta? Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toți: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeți că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Și noi avem privilegiul că suntem creștini. Și atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgați de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!
(Părintele Arsenie Papacioc )

cristiboss56 13.01.2016 21:52:31

O femeie era stăpânită de patima grăirii deșarte. Ea vorbea în dreapta și în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta și a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi și să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, și i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească. Femeia așa a și făcut. Preotul i-a spus apoi: – Strânge acum toți fulgii!
− Una ca asta este cu neputință!, i-a răspuns ea.
−Tot astfel tu nu vei putea să aduni nici cuvintele pe care în fiecare clipă le împrăștii din gura ta, nici să întorci înapoi vorbirea ta de rău și bârfa la adresa vecinelor tale!
Femeia a fost uimită de această lecție practică, mai cu seamă când preotul a adăugat că, în ciuda neputinței noastre de a aduna cuvintele pe care le-am spus mai înainte și care zboară, Dumnezeu le adună pe ele și după aceasta ne va osândi în ziua Judecății.
(Arhimandrit Serafim Alexiev )

cristiboss56 30.01.2016 23:15:13

Picatura si oceanul
 
A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:
-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.
A doua poveste:
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!
A sasea poveste:
-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.
A zecea poveste:
-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:
-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!
Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una!
Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii. Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?
Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata…

cristiboss56 03.02.2016 20:44:26

Îmbrățișarea avvei Ioan cel Pitic
 
Cuvintele pot să mângâie, să încurajeze, să dea putere, dar pot la fel de bine să rănească și să întristeze. Uneori cuvintele noastre lovesc întocmai „ca o piatră aruncată”, poate fără să știm și fără să vrem. Alteori vrem să rănim și căutăm satisfacția pe care o produce suferința celui care este ținta mâniei ori poate a invidiei noastre; cădem în ispită, cum zic părinții, sau nu trecem testul răbdării și al autocontrolului, cum ar zice modernii. Un model de reacție la o provocare de felul acesta găsim la avva Ioan cel Pitic, despre care ni se spune: „Odată, stătea așezat în fața bisericii. Frații s-au adunat roată împrejurul său și-l întrebau despre gândurile lor. Un bătrân vede scena și, ispitit de invidie, îi zice: «Vasul tău, Ioane, este plin de otravă». Avva Ioan îi zice: «Așa este, avva, și n-ai văzut decât ce-i pe dinafară; de-ai fi văzut ce-i și pe dinăuntru!”. Acesta nu este singurul moment consemnat în Pateric, când avva Ioan cel Pitic este ținta invidiei celorlalți monahi, întrucât bătrânul care părea vrednic de dispreț din pricina staturii sale deloc impozante era frecventat de numeroși frați care îi căutau sfatul și îndrumarea. Într-un astfel de moment: „Un bătrân îi zice: «Ioane, parc-ai fi o târfă care se împopoțonează, ca să-și facă mai mulți ibovnici». Avva Ioan l-a îmbrățișat și i-a răspuns: «Adevărat grăiești, părinte». Apoi unul din ucenici îl întreabă: «Avva, oare nu te-ai tulburat deloc în sinea ta?». El zice: «Nu, cum sunt pe dinafară, așa sunt și pe dinăuntru».” Avva Ioan dezamorsează de fiecare dată atacul verbal în singurul mod posibil: prin smerenie asumată deplin, până la capăt. Osândindu-se pe sine și prețuind pe ceilalți, monahul salvează adevărul, oricât de mic ar fi el, din acuza celuilalt. Forța care propulsează cuvântul răutăcios este anihilată tocmai prin faptul că răspunsul nu este din aceeași categorie. Invidiei, mâniei, patimii tulburătoare i se opune iubirea pașnică, împăciuitoare. Ba mai mult, în cele două apoftegme citate mai devreme se poate observa o anumită progresie. Cu cât duritatea atacului verbal este mai mare, cu atât răspunsul trebuie să fie însoțit de o dragoste mai mare și mai evidentă. De aceea în al doilea caz, atunci când virulența este amplificată, reacția avvei Ioan este diferită. Cuvântul scurt nu face decât să dubleze și să completeze îmbrățișarea, care este adevăratul răspuns la atacul celuilalt monah. O vorbă, tot mai des citată a părintelui Dumitru Stăniloae aduce în actualitate și explică atitudinea bătrânului: „cel mai frumos și mai convingător discurs despre dragoste este îmbrățișarea”. Gestul îmbră*țișării face vizibilă solidaritatea, compasiunea, înțelegerea. Suntem cu toții asaltați de aceleași patimi, la intervale și intensități diferite. Doar împreună-lucrarea poate să aducă biruința.
O reacție cum este cea a *avvei Ioan cel Pitic este grea. La fel de grea ca o naștere. Cu fiecare efort de felul acesta, asistat de harul Duhului Sfânt, inima omului se lărgește, devine tot mai cuprinzătoare și mai compătimitoare; tot mai mult asemenea Dumnezeului nostru smerit și iubitor.

cristiboss56 08.02.2016 22:59:22

O copila se intoarse din casa unei vecine careia ii murise, in mod tragic, fetita in varsta de 8 ani.

“De ce te-ai dus?” o intreba tatal.

“Pentru a o consola pe mama ei”.

“Si ai putut sa faci, asa de mica, ceva pentru a o consola??”.

“M-am asezat pe bratele ei si am plans impreuna cu ea”, spuse fetita.



Daca langa tine este cineva care sufera, plangi cu el. Daca este fericit, razi impreuna cu el. Iubirea priveste, aude si asculta. A iubi inseamna sa participi pe de-a intregul, cu toata fiinta. Cine iubeste, descopera in el infinite resurse de consolare sau coparticipare.

Suntem niste ingeri cu o singura aripa: putem sa zburam doar daca ne tinem imbratisati.

cristiboss56 10.02.2016 21:38:22

Spunea o scoica vecinei sale: “Simt intr-adevar o mare durere in mine. Este ceva greu si rotund si sunt extenuata”.
Raspunde cealalta scoica cu o placere aroganta: “ Fie laudat cerul si marea, eu nu simt nicio durere in mine. Ma simt bine si sunt sanatoasa atat pe dinafara cat si pe dinauntru.”
Trecea in acel moment un crab si le auzi pe cele 2 scoici si-i spuse celei care se simtea bine si era sanatoasa si pe dinauntru si pe dinafara: “Da, tu te simti bine si esti sanatoasa, dar durerea pe care o poarta vecina ta in ea este o perla de o frumusete extraordinara”.

Este darul cel mai mare, acela al scoicii, cand i se strecoara in interior un firicel de nisip, un graunte infim care o raneste, o face sa planga, sa strige, o face sa dispere. Zi dupa zi, transforma durerea ei intr-o perla: este lucrarea cea mai splendida a naturii.
Cand ai o durere in sufletul tau, un fir de nisip adus de vanturile vietii care iti provoaca in interior o suferinta, nu uita de pilda celor doua scoici: urmareste perla care va iesi din tine si sufletul tau urmare a acestei dureri, urmareste-ti cresterea. Numai prin incercari devenim valorosi cu adevarat.


Ora este GMT +3. Ora este acum 02:14:21.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.