Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 26.01.2015 00:28:24

Aceleasi mancaruri, dar chipuri diferite
 
"Unul dintre parinti a povestit cum un mare staret, vazator cu duhul, intr-o zi s-a asezat sa manance impreuna cu mai multi frati. Si in vreme ce mancau, staretul ii cerceta cu ochii sai duhovnicesti si-i vedea pe unii cum mancau miere, pe altii, paine, iar pe altii, necuratii. Nedumerit fiind, s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne, lamureste-mi aceasta taina. Cum, in timp ce la masa se aflau pentru toti aceleasi mancaruri, in clipa in care le duceau la gura se aratau a fi atat de diferite?" Atunci a auzit o voce din cer care i-a spus: "Cei ce par ca mananca miere sunt aceia care stau la masa cu frica lui Dumnezeu si cu bucurie duhovniceasca, care se roaga neincetat si a caror rugaciune asemenea tamaii se inalta la Dumnezeu. Cei care (par ca) mananca paine sunt aceia care ii multumesc lui Dumnezeu pentru cate le-a dat El sa manance. Si, in sfarsit, cei care (par ca) mananca necuratii sunt cei care sunt nemultumiti si spun: «Asta-i bun, asta-i stricat.»" Nu trebuie sa cugetam astfel, ci, dimpotriva, trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu si sa-I cantam, implinind cuvantul Apostolului: "De aceea, ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (1 Cor. 10, 31)."

cristiboss56 27.01.2015 23:55:45

Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor
Ziceau despre avva Ghelasie, ca adesea fiind bantuit de gandul sa mearga in pustie, a zis ucenicului sau intr-una din zile: frate, fii bun, si ingaduie orice as face, si nu vorbi cu mine saptamana asta. Si luand un toiag de palmier, a inceput sa se preumble prin curtea sa; si a obosit, intinzandu-se putin, si ridicandu-se iar se preumbla. Facandu-se seara, ii spuse gandului: cel care se preumbla prin pustie nu manca paine, ci verdeturi; tu din pricina neputintei tale manca laptuci. Si facand asa, ii spuse iar gandului: cel din pustie nu doarme sub acoperis, ci sub cer. Fa si tu asa. Si intinzandu-se, se culca in curte. Dupa trei zile de preumblare in manastire, spre amurg mancand cateva frunze, noptile dormind afara, s-a vlaguit; si certand gandul care il bantuia, il mustra asa: daca nu poti sa faci faptele pustiei, sezi in chilia ta cu smerenie, plangandu-ti pacatele, si nu rataci; caci ochiul lui Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor, si niciunul nu-i e ascuns, si-i stie pe cei care fac binele.

alina_ghita 28.01.2015 18:49:28

casa cu 1000 de oglinzi
 
Intr-o zi un om pleca sa-si caute in lume prieteni, si merse un an de zile fara sa gasesca ceea ce cauta, pana cand intr-o a trecut un pod si a intrat intr-o casa.In acea casa a deschis usa pe care scria:,,cel ce ma atinge , nu mai este singur, cel ce ma priveste este fericit, cel ce ma masoara, se satura,,, curios omul nostru intra si minune a gasit o lada plina cu bani, nemultumit omul a deschis o alta use acolo a gasit un bilet pe care scria:,,inima si sufletul sunt apa transformat in sange, nedumerit omul nostru cauta mai departe, dar in acea camera a vazut ca mai sunt si alte chipuri omesti ce semana cu ale lui, la fel de nedumerite.Atunci a intrebat,, stie cineva raspunsul'' , si apoi a vazut si auzit de foarte multe ori aceleasi intrebari.Si dintr-odata omul se lumina la fata gasise prietenii pe care ii cauta de o viata, gasise si raspunsul la intrebare.Si pleca multumit ca a gasit ceea ce cauta, iesi fericit din acea casa si pleca spre casa sa.Pe frontispiciu acelei case scria:,, casa cu 1000 de oglinzi''.

cristiboss56 29.01.2015 23:49:45

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la nașterea Sa. Cel de-al patrulea și-a vândut tot ce avea și, cu banii obținuți, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin și o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl așteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoși complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci și-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldații lui Irod omoară toți copiii nou-născuți și că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în fața sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia își apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruțător rubinul și i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască și îți voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulțumit străinului cu lacrimi de bucurie și recunoștință.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat și el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduiește Evanghelia. Bucuros că, în sfârșit, știe unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpățânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorința să-L vadă în viață pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin fața lui au trecut doi soldați romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi dați drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteți vinde și împărți banii. Veți câștiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldații au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu știa cum să-i mulțumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era rușine să se închine Împăratului împăraților fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el și i-a spus:
- În sfârșit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ți-am adus eu ? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorați. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine și, îți spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalți spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulțumire și bucurie, nu va afla adevărata viață. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât ești mai aproape de Dumnezeu.

cristiboss56 30.01.2015 22:43:34

Noi nu spunem niciodata adevarul
 
Într-o seară, chilia Sfântului Siluan Atonitul s-a umplut cu o lumină deosebită. A trecut prin întreg trupul său, astfel încât a devenit transparent și el a putut să vadă totul înăuntrul pieptului său. I-a venit gândul să accepte aceasta ca pe harul lui Dumnezeu. Dar aceasta era tulburător și el se tot întreba de ce nu era un simțământ de pocăință în el. El chiar a izbucnit în râs pe când se ruga. Și-a lovit fruntea cu pumnul, s-a oprit din râs, dar starea de pocăință nu a venit. Apoi și-a dat seama că starea aceasta nu era de la Dumnezeu. Scurt timp după aceasta, el a văzut duhurile rele în fața lui și au început să vorbească cu ele ca și cu niște ființe umane. Ele i-au spus: «Acum ești un sfânt», sau: «Nu te vei mântui niciodată». Când i-a întrebat de ce spun lucruri contradictorii, ei au răspuns: «Noi nu spunem niciodată adevărul».

cristiboss56 31.01.2015 18:24:24

Copilul care a vrut să zidească punte pân’ la cer
 
- Încă puțin și voi fi mai aproape de Cer! Sufletul curat și fraged al copilului cu ochi senini, tresaltă de bucurie, așteptând nerăbdător întâlnirea cu Dumnezeu. Nu știa că cineva îl urmărește din pragul casei… și nici nu-i prea păsa.
– Ce faci, neastâmpăratule?
Copilașul se oprește din munca sa asiduă, privind nedumerit la persoana care îndraznise să-i tulbure visarea. La scurt timp, un zâmbet molipsitor îi luminează chipul.
– Punte spre Cer! Răspunde încrezător.
Zâmbind naivității copilașului ei, frumoasa mamă se apropie.
– Punte spre Cer? Dar nu prea seamănă a punte și… pare cam nesigură.
– Încă nu este gata, de aceea pare nesigură.
Surăzând ușor, mama îl întreabă ce vrea să facă cu acea punte.
Cu două steluțe strălucitoare în priviri, copilul, apropiindu-se de femeie, spune în șoaptă:
- Vreau să urc în Cer și să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Iar seara, când voi dormi, Dumnezeu va coborî pe această punte, însoțit de un alai de îngeri, și mă va veghea întreaga noapte.
O, dragul meu copil… nu e nevoie să ajungi în Cer pentru a te întâlni cu Dumnezeu și nici ca Dumnezeu să coboare pe această punte…
În ochii limpezi, steluțele pălesc, scufudându-se în oceanul de lacrimi amenințătoare.
– Nu, nu e adevărat! Vreau să fac ceva pentru ca Dumnezeu să coboare mai ușor pe pământ și voi face!
– Dar…
Simțind că nu are sorți de izbândă, mama cedează în fața unei insistențe și intenții atât de nevinovate.
– Să nu rămâi mult.
Sărutându-l pe frunte, se îndreaptă spre casă; în suflet i se citea o ușoară îngrijorare…știa că dorința copilașului ei nu se va îndeplini. Cu sufletul întristat, ștergându-și cu mânecuța lacrimile de pe obraji, copilașul încearcă să creeze puntea sa mult-dorită. Orele trec cu repeziciunea, dar dorința nu i se concretizează.
Se lasă seara, aducând cu ea răcoarea și întunericul. Cu lacrimi în priviri și cu sufletul îngreunat, copilul abătut merge în cameră și, ascunzându-și fața în pernă, începe să plângă sfâșietor până când, istovit fiind, adoarme. Trec zece minute, trece o oră, trec trei ore. Deodată, un vânticel cald începe să adie, aducând cu el duioase cântări angelice. Crengile copacilor se apleacă în jos, într-o inchinăciune mișcătoare, iar Regina-nopții dă de veste și celorlalte flori somnoroase să se pregătească de sosirea neașteptată ce va avea loc. Un fascicul de lumină, la început timid iar apoi tot mai îndrăzneț, apare de nicăieri, îmbrăcând puntea într-un veșmânt luminos și preafrumos. Puntea se mișcă ușor, Cineva pășea pe ea.
Pașii erau singura mărturie a prezenței Cuiva atât de minunat, încât întreaga natură se închină Lui; stelele străluceau cu atâta putere, încât întunericul nopții, înspăimântându-se, a fugit din calea luminii lor.
Dar… numai florile, cerul și copacii erau martorii tăcuți ai acestei neașteptate veniri. Oamenii dormeau nestingheriți în paturile lor mari și comode, sau se îndeletniceau cu alte activități, rămănând nepăsători la ceea ce se întâmpla în jurul lor. Însoțit de cântările duioase ale îngerilor, El pășește încet și smerit spre camera copilului.
În camera micuțului, domnea o lumină nelumească și o pace de nedescris. Copilul, suspinând încet, varsă o lacrimă pe mânuța sa, suferind și în vis din cauza dorinței pe care o credea neîndeplinită. Inima sa tresare și începe să bată ca o nebună, șotind la urechea sufletului:
– Trezește-te, suflete al meu! Domnul e de față.
Copilașul, auzind parcă glasul tainic al inimii, deschide încet ochișorii și… încremenește. Deși nu Îl mai văzuse niciodată, știa că este El, simțea aceasta. Dumnezeu stătea în prag și, privindu-l cu o iubire nemărginită, îl binecuvânta. Atât de curată era privirea sfântă încât, copilașul, își astupa chipul cu plapuma. O teamă sfântă îl cuprinse.
– Dumnezeu….Dumnezeu este în camera mea.
Își lasă plapuma până la guriță, privindu-L pe Dumnezeu. Era atât de minunat, încât nu se mai sătura să Îl privească. Zâmbește duios și, cuprinzându-l un sentiment de cutezanță, întreabă:
– Doamne, dar ….puntea…..Tu….
Nu își mai găsea cuvintele, însă Dumnezeu, citindu-i în inimă, Îi răspunde:
– Am coborât pe puntea pe care Mi-ai facut-o.
– Dar e atât de nesigură….
Apropiindu-Se de copilaș, Dumnezeu îi zâmbește suav și îl mângâie pe creștet.
– Credința, iubirea și bunătatea sufletului tău au transformat-o în cea mai sigură punte. Drag copil, tu ai atins Cerul.
– Eu? Dar cum, dacă nici măcar nu am terminat puntea?
Ai terminat-o și această punte nu ți-o va putea distruge nimeni, în afară de tine. Această punte se află în sufletul tău și pe ea cobor nu doar noaptea, pentru a te veghea, ci tot timpul… cobor și rămân în sufletul tău, atâta timp cât îmi permiți.
Un zâmbet larg se conturează pe chipul micuț.
– Doamne, acum sunt în Cer și m-am întâlnit cu Tine. Camera mea a devenit Cer…
– Nu… îl întrerupe Dumnezeu
– … sufletul tău a devenit Cer.

cristiboss56 31.01.2015 22:56:19

Mesajul norilor
 
- Ce formă vezi? – Hm….o lebădă, ba nu…se schimbă. Uite, acum devine o inimă.
Norii pufoși defilau încet, schimbându-și forma cu o repeziciune incredibilă.
– Este rândul tău. Spune-mi, ce formă are acest nor?
– Este… un înger. Da, se văd și aripile.

Fetița cu bujori în obrăjori, cade pe gânduri. Observând tăcerea ce s-a așternut, frățiorul întreabă în șoaptă, ca și când i-ar fi fost teamă că îl aude cineva.
– Ce s-a întâmplat?
– Crezi că acești nori au un mesaj pentru noi?
Băiatul se încruntă ușor, întrebarea punându-l în dificultate.
- Cred că totul depinde de tine. Dacă ești capabilă să vezi mesajul pe care norii ți-l trimit, atunci ei iți vor vorbi despre o taină. Dar, dacă rămâi doar la forma lor, ei vor tăcea.
Fetița zâmbește entuziasmată.
– O taină? Ce taină mi-ar putea spune norii?
– Nu știu….poate taina creației lor. Admiră-le forma și elucidează taina!
Se așterne o pauză liniștită, în care doar păsările voioase îndrăzneau să își exerseze cântul.
– Copii, veniți la masă!
O femeie gingașă îi privea cu iubire din pragul ușii. Ochii ei atât de blânzi erau de-a dreptul minunați, iar vocea caldă și nemuritoare te determina să îi dai slavă lui Dumnezeu pentru că a creat o făptură atât de minunată precum este mama. Imaginea ei continua să dăinuie peste ani, timpul cedând sub puterea iubirii și, deși lua cu sine totul, această imagine nu o putea smulge din sufletul băiatului care, acum, era un bărbat în toată firea.
Cuprins fiind de dorul copilăriei și de amintirile trecutului, bărbatul nu observase că soarele a dispărut, în locul său ivindu-se nori negri și amenințători.
Adesea, când privea norii cei repezi, își amintea de acea zi însorită și surâdea ușor. Venise timpul să plece…iar drumul pe care îl făcea urma să fie presărat de emoții, fiindcă era drumul ce ducea la casa părintească; Știa că nu îl va mai aștepta nimeni în pragul ușii, înveselindu-i inima cu acea privire nemuritoare. Știa că norii nu vor mai fi la fel, că iarba îl va primi ca pe un străin, iar păsările nu îl vor întâmpina bucuroase de o așteptată revedere. Știa toate acestea dar nu deznădăjduia, pentru că în fiecare părticică din acel loc era o parte din sufletul său.
Timpul trecea greu, dar pașii îl duceau tot mai aproape de casă. A ajuns și… Doamne, cât de tare îi tresălta inima! Totul era la fel: aceeași nori, aceleași păsări, aceeași iarbă, aceeași mireasmă atât de familiară și…minune! o imagine cunoscută îl surprinde. În apropierea casei, o fetiță cu bujori în obrăjori privea, cu o nevinovăție adorabilă, mersul norilor.
Bărbatul, cu lacrimi în ochi, se apropie ușor pentru a vedea mai bine imaginea atât de vie a surioarei sale. Prezența sa nu rămâne neobservată. Fetița, auzind pași în apropiere, se întoarce și, zărindu-l îl întreabă fără nicio teamă, arătând spre cer:
– Ce formă vedeți?
După ce face câțiva pași, apropiindu-se de fetiță, bărbatul ridică privirea și răspunde:
– Un zâmbet!
Fetița îl privește curioasă.
– Un zâmbet?
– Da, pentru că fiecare nor iți transmite un mesaj.
– Și ce mesaj v-a transmis acest nor în formă de zâmbet?
– Că Dumnezeu ne zâmbește în fiecare zi, doar că trebuie să privim mai des spre cer pentru a vedea acest zâmbet.

cristiboss56 01.02.2015 23:31:25

Dumnezeu se descoperă în tăcere
 
Liniștea domnește în micuța cameră iar mireasma dulce face sufletul să tresară. Pași mărunți se aud din ce în ce mai tare. Cineva bate la ușă. – Intră! Zice o voce în care se evidenția tăria sufletului și, totodată, o blândețe duioasă.
Ușa se deschide, permițându-i bărbatului cu ochi negri să intre în cameră.
- Binecuvântați, părinte!
- Domnul să te binecuvânteze!
Vocea părintelui îl uimește pe bărbat, acesta uitând motivul pentru care venise.
– Ia loc! Se aude aceeași voce caldă și fermă.
Bărbatul îl ascultă și, după câteva secunde în care s-a gândit cum să înceapă discuția, îndrăznește:
- Părinte, o întrebare îmi încearcă sufletul și nu găsesc răspunsul: de ce ne simțim adesea atât de singuri?
– Băiete… omul nici când e singur, nu e singur.
- Nu înțeleg…
– Dacă ai putea vedea cu ochii sufletului, dacă ai putea vedea. Dacă am fi conștienți în fiecare clipă că Dumnezeu este lângă noi, nu ne-am mai simți singuri, nu am mai vorbi fără rost, iar întreaga supărare ar dispărea într-o clipă.
Bărbatul, înțelegând acum sensul cuvintelor spuse de părinte, își pleacă, rușinat, capul.
- Și totuși… ne simțim singuri, iar această singurătate e apăsătoare de multe ori.
– În singurătate îți poți descoperi sufletul, îți poți face un bilanț al faptelor. Dumnezeu nu se descoperă în zgomot, Dumnezeu se descoperă în tăcere. Învață să asculți tăcerea!
- Băiete drag, singur te simți când nu cunoști adevăratul sens al vieții, când te complaci în lucrurile mărunte ale lumii efemere. Nu aceasta este adevărata viață! Ea nu este plină de zgomote, ură, vorbe goale… ea este plină de o tăcere sfântă, de pace, de iubire.
- Învață să taci atunci când e nevoie și nu vorbi niciodată fără a te gândi înainte, pentru a nu-ți regreta mai apoi cuvintele. Este un timp când trebuie să râzi, un timp când trebuie să plângi, este un timp când trebuie să vorbești și un timp când trebuie să taci. Fă-le pe toate la timpul lor!
- Trăiește în simplitatea inimii, hrănește-te cu bunătate și întărește-te cu iubire. Nu este simplu să trăiești, dar este esențial să trăiești bine: în adevăr, nu în minciună, în iubire, nu în ură. Întotdeauna unde vei merge, lasă în urma ta o vorbă bună, un zâmbet cald, o amintire frumoasă. Numai un suflet curat poate atrage alte suflete!
- Să nu uiți niciodată cine ești, de unde vii și unde te îndrepți, să nu uiți niciodată de Dumnezeu, iar atunci singurătatea nu are ce caută în inima ta!

cristiboss56 03.02.2015 06:02:50

Dumnezeu te așteaptă să îți aline toate rănile !
O floare în mijlocul iernii supraviețuiește doar din adierile blânde ale iubirii celei nemăsurate, ale speranței și ale liniștii celei fără de început. Un om trist moare încet, neștiind să culeagă, asemeni florii cele ce îi sunt necesare supraviețuirii, astfel sufletul lui, împietrit de atâta suferință, este strivit sub greutatea propriei suferințe, greu de descris și de înțeles.
De ce trebuie să suferim? Nu e nevoie să suferim. Suferința noi o alegem. Dacă nu ne-ar face plăcere să ne scufundăm în veninul suferinței,atunci am extrage din fiecare clipă, din fiecare moment în care suntem triști, adierile blânde ale iubirii celei nemăsurate, ale speranței și ale liniștii celei fără de început.
Floarea inimii noastre se ofilește încetul cu încetul dacă o lăsăm pradă grindinii celei înfiorătoare, frigului care mușcă din ea fără nici un strop de compasiune
Viața este un album ale cărui pagini goale, noi îl umplem cu diverse fotografii. De ce am alege ca la final albumul să fie plin de poze cu chipuri triste, fără speranță sau pline de ură ?
Înțeleg că viața este grea, uneori copleșitoare, dar chiar asta este esența iubirii, și anume speranța că va fi mai bine, speranța creaturii care se înalță spre Creator.
În jurul meu văd doar oameni posomorâți, fără nici un zâmbet care să le îmbrace chipul într-o frumoasă binecuvântare. În momentul în care o să înțelegem că viața este un dar mult prea prețios pentru a-l pierde, poate vom ști atunci să prețuim fiecare clipă, vom ști să ne ridicăm și să înfruntăm problemele mereu cu zâmbetul pe buze, aducându-i slavă Celui ce ne-a făcut atât de frumoși, sănătoși și inteligenți, să fim asemeni florii din mijlocul iernii, razei de lumină în mijlocul întunericului.
Dacă vreodată nu veți găsi un motiv îndeajuns de întemeiat pentru a vă schimba percepția negativă într-una pozitivă, atunci priviți în jurul vostru, însă încercați să priviți cu ochii inimii, asemeni unui copil care abia a descoperit frumusețile naturii iar atunci veți fi plăcut surprinși de tot ceea ce vă înconjoară și în mod sigur pe buzele voastre se va naște un zâmbet.
Uitați-vă la cineva mai neajutorat decât voi și încercați să vă puneți în locul lui. Dacă, pentru o secundă ați reușit să faceți acest lucru atunci vă veți da seama că problemele voastre nu sunt atât de grave precum le credeați. Lăsați-vă în mâinile Creatorului, permite-Ți să vă atingă sufletul iar atunci veți simți cum inima voastră va deveni mai ușoară că un fulg de nea și mai luminoasă decât lumina soarelui.
Omule, binecuvântarea lui Dumnezeu, ai fost creat liber! Nu îți distruge libertatea, închizându-te singur într-o închisoare, pedepsindu-te o întreagă viață pentru greșelile săvârșite sau din cauza unor proleme aparent fără soluție. Și cea mai întunecată noapte are sfârșitul ei. De ce nu ar avea și problemele noastre ?
Nu știu în ce măsură cuvintele mele te-au afectat, ți-au atins sufletul, însă îmi doresc pentru tine o libertate divină, o inimă ușoară și un zâmbet blând. De aceea te rog să te oprești puțin din mersul acesta nebun al lumii și să te gândești ce este mai important pentru tine, pentru ce te chinui atâta și să încerci să deschizi această închisoare, să devii o pasăre liberă, proaspăt scăpată din spatele gratiilor reci ale coliviei și să te înalți într-un zbor lin spre cerul unde Dumnezeu te așteaptă să îți aline toate rănile.

cristiboss56 03.02.2015 19:15:33

Fii un model pentru ceilalți, prietene, dar fii un model demn de urmat !
 
Vântul se juca vesel cu câteva frunze palide, dând dovadă de o nonșalantă uimitoare, când o convorbire existențială între doi prieteni era pe punctul de a se naște.
– Nu înțeleg… de ce, înainte de a iubi o persoană, vrem să o schimbăm după cum credem noi că este bine să fie?
libertate si demnitate- Pentru că nu știm cum să acceptăm persoana de lângă noi cu defectele și calitățile ei. Vedem, de multe ori, doar minusurile la acea persoană și nu le putem accepta cu ușurință, dorind astfel să o schimbăm, chipurile, sub masca bunei intenții; vezi tu, Dumnezeu ne accepta așa cum suntem… El nu dorește cu tot dinadinsul să ne schimbe minusurile în plusuri, pentru că știe că, în acest fel, libertatea noastră nu s-ar mai numi libertate.
– Atunci… cum accepți acea persoană?
– Pur și simplu o accepți, iubind-o așa cum Dumnezeu a creat-o… aproapelui tău nu trebuie să îi impui nimic; îl sfătuiești, ești aproape de el, încerci să îi arăți calea cea dreaptă dar nu îl constrângi să facă ceva, altfel îi calci pe libertate! Lumea nu se schimbă în funcție de tine, dar tu te poți schimba în funcție de ea. Da, purtarea ta îi influențează pe ceilalți într-o anumită măsură, dar nu îi schimbă în totalitate… de ce să te schimbi în funcție de lume? Ce, ea ți-a dat sufletul sau viața? Nu, ea este copărtașă cu tine la Taina creației, dar nu a fost creată pentru a te subordona pe tine, ca ființă. Te schimbi în măsura în care te lași schimbat!
- Nu înțeleg, chiar totul depinde de tine?
– În cea mai mare parte, da. Nu te poate răni cineva dacă tu, în mod conștient sau inconștient, nu îi permiți aceasta. Niciodată să nu te lași condus în întregime de partea rațională, fiindcă fără suflet ești un mort în viață, dar nu te lăsa condus nici doar de partea sufletească, fiindcă fără rațiune nu poți judeca cu dreptate, fiind astfel capabil să privești lucrurile din exterior!
– Este greu să te detașezi când treci printr-o situație grea și să privești lucrurile din punct de vedere obiectiv…
– Dar cine a zis că este ușor? În această viață, nimic nu este ușor; și pentru un zâmbet ai nevoie de o bună dispoziție sufletească, altfel este un zâmbet fals, lipsit de orice emoție, un zâmbet care nu transmite nimic. Să fii capabil să privești doar partea bună a lucrurilor chiar și când te găsești în grea deznădejde, este un dar dumnezeiesc. Prietene, nu căuta să-i schimbi pe ceilalți, nu ai acest drept! Tu caută să te schimbi pe tine însuți, să devii un om mai bun, iar atunci alții se vor schimba singuri… dacă te schimbi, așteaptă-te să pierzi legătura cu anumite persoane, dar pregătește-te pentru a cunoaște alte suflete.
– De ce se pierd atât de ușor legăturile dintre oameni cunoscuți?
– Deoarece sufletul lor nu este pe aceeași frecvență… știi, dacă toată lumea te vorbește numai de bine, atunci trebuie să îți pui serios întrebarea “ce se întâmplă cu mine?”
– Ce este rău în faptul că lumea te vorbește de bine?
– Nu ai pus bine întrebarea. Dacă preocuparea ta este să nu-i deranjezi pe ceilalți, preferând minciuna în locul adevărului pe motiv că nu vrei să intri în discuții contradictorii, atunci trebuie să îți faci o analiză urgentă și sinceră a sufletului. Să fii un om demn, corect și stăpân pe sine este greu, dar esențial!
Fii un model pentru ceilalți, prietene, dar fii un model demn de urmat. Păstrează-ți curăția sufletească, curajul, bunătatea și demnitatea, iar atunci nu vei trăi în zadar pe acest Pământ!


Ora este GMT +3. Ora este acum 03:22:01.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.