Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 07.04.2015 22:46:48

Un indian creștin, care a fost întrebat dacă L-a văzut pe Dumnezeu, a spus:
– L-am văzut.
– Cum L-ai văzut? Spune-ne! au insistat ei, iar el a răspuns cu o întrebare.
– V-ați văzut vreodată proprii ochi?
– Da, într-o oglindă, a venit răspunsul.
– Nu într-o oglindă, ci cu ochii voștri.
– Ei bine, nu. Cum am putea, deoarece ne folosim de ochi pentru a vedea cu ei?
– Tot așa e și cu Dumnezeu, a spus el. Cum L-am putea vedea, din moment ce trăim în El?

cristiboss56 08.04.2015 23:13:45

Un domnitor trimise odată pe unul din servitorii săi la piață cu porunca de a-i cumpăra cel mai bun lucru din lume. După câtva timp, servitorul se întoarse aducând într-o sacoșă ceva de mărime mică. "Ai cumpărat ceea ce ți-am poruncit?", îl întrebă domnitorul. "Da, stăpâne. Ți-am cumpărat ceea ce ai dorit, îi spuse servitorul. Privește!". Curios, stăpânul se uită la ceea ce aduse servitorul în pachețelul pe care tocmai îl despachetă. La prima vedere nu era nici aur, nici argint și nici vreun alt obiect prețios. Țăranul fusese la un măcelar unde cumpără o limbă de bou. "Iată, stăpâne! Am cumpărat ce ai dorit: cel mai bun lucru din lume, o limbă. Cu ea, mama îi mângâie mereu pe copiii ei, când plâng. Cu ea, crainicul anunță victoria armatelor tale asupra dușmanilor. Cu ea, învățații lumii transmit înțelepciunea lor elevilor. Și limba ta nu este oare instrumentul cu care stăpânești peste supușii tăi, vorbești adevărul și dreptatea și Îl preamărești pe Dumnezeu?". "Bine ai grăit. Dar acum mergi și cumpără-mi cel mai rău lucru din lume". Servitorul plecă și, din nou, nu peste mult timp, se întoarse cu un pachet asemănător. "Ai cumpărat ceea ce ți-am poruncit?", îl întrebă domnitorul. "Da, stăpâne, ți-am cumpărat, îi răspunse servitorul. Privește!". Servitorul scoase pachetul afară, îl despachetă și, spre surprinderea stăpânului, îi spuse: "Stăpâne, un lucru mai rău decât această limbă n-am găsit. Cu ea, oamenii se jignesc și se supără unii pe alții. Cu ea vorbesc urât și înjură. Ea servește spre a spune minciuni și de secole aduce suferința între oameni". "Într-adevăr, ai dreptate", îi răspunse stăpânul. Și a poruncit să fie răsplătit cu multe daruri.
___
Limba ta, omule, este un dar de la Dumnezeu. Folosește-o cu înțelepciune, întru lucrarea vorbelor și faptelor celor bune, pentru că ea are potențialul să aducă în viața ta deosebit de multă lumină; pe de altă parte, însă, folosită spre rău, adică folosită la a jigni, calomnia, blestema, bârfi, ucide cu cuvântul, la a da sfaturi rele ș.a.m.d., limba ta, omule, pe cât de mică este, pe atât de mult întuneric poate aduce în viața ta. Ai grijă! Folosește-o spre aducerea luminii în viața ta prețioasă, ca în Lumină să rămâi în veșnicie, în Împărăția lui Dumnezeu. Așa să te ajute Sfânta Treime, omule! Amin.

cristiboss56 09.04.2015 23:10:15

Un sfânt de pe Muntele Athos a fost întrebat de ucenicii săi: "De-atâta timp stai aici pe malul râului și te uiți în apă. Ce vezi tu aici?". Sfântul nu dădu niciun răspuns și nu-și întoarse privirea de la curentul apei pe care-l urmărea. În cele din urmă spuse: "Dumnezeu ne învață cum trebuie să trăim, dându-ne exemplul apei. Apa, unde curge, duce viață cu sine și o împarte celor care au nevoie de ea. Este bună și generoasă. Știe să netezească denivelările terenurilor. Este dreaptă. Fără să ezite, cade de pe acoperișuri în adâncuri. Este curajoasă. Suprafața ei este netedă, dar poate forma valuri adânci. Este înțeleaptă. Rocile și stâncile care îi stau în cale le ocolește. Știe să suporte. Dar puterea sa blândă este la treabă ziua și noaptea pentru a da la o parte obstacolele. Este perseverentă. Oricâte serpentine ar trebui să ia asupra ei, nu-și pierde din vedere direcția spre țelul ei veșnic, spre mare. Este conștientă de scopul ei. Și oricât de murdară devine, se străduiește fără încetare să devină curată. Are putere să se reînnoiască. De aceea, spuse Sfântul, privesc în apă. Dumnezeu mă învață prin exempul ei viața corectă"

cristiboss56 10.04.2015 23:51:43

Nicușor a mers la cumpărături cu mama sa. În drum spre piață au trecut pe lângă o mare Biserică Ortodoxă. Nicușor o privi și spuse: "Mămică, ia uite, ferestrele sunt chiar murdare". Mămica nu-i spuse nimic. Îl luă de mână și-l conduse în Biserică. De aici ferestrele arătau frumos colorate și luminoase. Atunci, Nicușor se miră și privi cu atenție la vitralii. În față la altar sărea în ochi o fereastră foarte frumoasă cu figuri de sfinți. Și printr-o figură tocmai treceau razele soarelui, încât aceasta era foarte luminoasă. Nicușor întrebă: "Mămică, cine este acesta?". "Acesta în față, răspunse ea, este sfântul Ioan Botezătorul". Câteva zile mai târziu băiatul a avut oră de religie. Profesorul i-a întrebat pe elevi: "Cine poate să-mi spună ce este un sfânt?". Atunci se făcu mare liniște în clasă. Doar Nicușor ridică mâna și spuse: "Un sfânt este un om prin care strălucește Soarele dreptății - Dumnezeu".

cristiboss56 10.04.2015 23:53:00

"Vai, ce urât este coșarul acesta, tată! Nu-mi place să văd fețe așa de negre. Parcă ar fi un duh necurat. Fără îndoială că el este un om rău, nu-i așa, tată?". "Nu vorbi așa, fiule. Fără să știi, te arăți nerecunoscător; căci dacă coșarul este negru, e pentru tine". "Pentru mine! Ce vrei să spui, tată? Nu înțeleg". "Am să-ți explic. Acum că este frig, se aprinde focul în toate casele. Mii de sobe ard, pentru a ne încălzi și pentru a ne găti mâncarea. Coșurile sobelor se umplu de funingine și sunt murdare. După câtva timp trebuie curățate. Dacă nu ar exista coșari, cine ar curăța coșurile? Tata, mama sau chiar tu. Deci, fiecare dintre noi s-ar murdări și înnegri într-o astfel de muncă. Îți închipui ce mutre am avea! Nu cred că o asemenea muncă ți-ar plăcea. Fii deci fericit că există acești coșari; fii recunoscător, căci, ți-o mai spun o dată: coșarul este negru pentru tine". "Nu m-am gândit niciodată la asta, tată". "Să te gândești de acum înainte, fiule. Și dacă tot vorbim despre asta, mai ascultă ceva. Pentru tine morarul este alb; pentru tine măcelarul este roșu; pentru tine țăranul este ars de soare, bătut de vânt și de ploaie; pentru tine cizmarul are spatele încovoiat, medicul se expune bolilor molipsitoare, mecanicul veghează în picioare pe o locomotivă și soldatul stă de pază la hotare. Când acești oameni mor făcându-și datoria este pentru tine. Orice om care îndeplinește o slujbă folositoare, o îndeplinește pentru ceilalți oameni. Fiecare în felul său slujește pe ceilalți. Cu cât această muncă este mai grea, mai umilă și mai prost plătită, cu atât trebuie să o cinstim mai mult". "Ți-o făgăduiesc, tată, că nu voi mai zice niciodată despre coșar că e urât, nici despre cărbunar". "Aceasta nu ajunge, fiule. Cu cât vei crește mai mare, cu atât ai să vezi câți oameni muncesc pentru tine, cu mâinile sau cu mintea. Munca este viața însăși a lumii. Când ai să înțelegi aceasta, nu va mai fi suficient să-i cinstești pe muncitori, ci va trebui să le urmezi exemplul, să devii folositor la rândul tău și să dai slavă lui Dumnezeu. La rândul tău ai să muncești pentru alții. Și când vei fi ostenit din cauza muncii pe care o vei presta în folosul tuturor, ai să-ți aduci aminte de coșar. Fiecare muncă lasă urme pe frunte, în palme, în inimă. Când ne-am făcut din plin datoria, suntem obosiți, plini de praf, de riduri, de răni și câteodată de sânge. De cele mai multe ori, fiule, acestea nu sunt plăcute la vedere, dar nimic nu e pe lume mai de preț decât aceste peceți ale muncii. Doresc un singur lucru de la tine. Iată ce: Tot așa cum ai zis în neștiința ta de copil "Vai, ce urât e coșarul ăsta!", aș dori ca, odată devenit înțelept, să strigi în fața muncitorilor, cărora munca le-a lăsat urme și pe care i-a schimbat și i-a îmbătrânit: "Vai, ce frumoși sunt ei!". Numai cei răi și nefolositori sunt urâți".

cristiboss56 10.04.2015 23:54:12

Doi prieteni vorbeau:
- "Eu - zicea unul - zadarnic cerc să-mi capăt pacea, iertând pe cei ce mi-au greșit.”
- "Dacă nu-ți capeți pacea iertând, - răspunse celălalt - înseamnă că nu ai iertat.”
- "Ba da - eu am iertat adesea, dar n-am căpătat pacea...”
- „Prietene, repet: iertarea astfel dată, fără îndoială că n-a fost bună.”
- "Ce-i lipsește?"
- „Să-ți spun eu, prietene dragă, ce-i lipsește. Adeseori, iarna, soarele bate în plin. Lumina lui e strălucitoare, dar el nu poate încălzi. Îi lipsește căldura. Stai sub strălucirea lui și îngheți. Tot asemenea, iubite prietene, este și cu iertarea. Ca ea să aducă în suflet pacea pe care o dorești, îi trebuie căldura uitării. Dacă iertăm fără să uităm, această iertare nu este iertare, ci-i o vorbă. Numai uitând, iertăm cu adevărat…”
Prietenul dădu din cap și zise:
- "Iertare și uitare, - de-acum n-am să vă mai despart!”

cristiboss56 11.04.2015 16:43:18

Într-o adunare, un copil veni plângând la mama sa și-i zise:
- "Mamă, scoate-mi pietricica din încălțăminte, că nu mai pot de durere!"
Mama scoase piatra din gheata copilului, și mângâindu-l, ocărî gheata, zicând: "Na-na, bătaie, că ai supărat pe copilașul mamei!”
Atunci, un domn zise:
- "Doamnă, e bine să obișnuim copiii cu pietricele de acestea.” Se făcu mirare în adunare, iar domnul povesti:
- "Când eram mic, într-o zi, avui și eu o pietricică de acestea în încălțămintea mea și, de durere, începui să strig spre mama, să mi-o scoată. Mama, care era o femeie plină de credință, îmi zise: "Ia cearcă, copilașul meu, să vii la mine așa, cu pietricica acolo, fără să te jelui.” Și încordându-mi puterea, am mers douăzeci de pași spre mama, stăpânindu-mi durerea. Când am ajuns la ea, mama mi-a spus: "Așa vei avea de suferit și în viață, copilul meu. Învață-te să-ți faci drumul, cu toate piedicile și durerile ce vei întâmpina de-a lungul lui." Și mi-a mai spus mama o vorbă pe care am înțeles-o mai târziu: "Nu putem merge Ia cer, copilul mamei, decât cu o pietricică în încălțăminte!" Aceste vorbe ale mamei mi-au fost de mare folos în viață - și, de aceea, vi le spun și eu.” Puneți pe copii să umble, uneori, cu pietricele în încălțăminte, și vă vor mulțumi mai târziu.”

cristiboss56 12.04.2015 12:51:30

Trăind rău cu un vecin al său, se hotărî să se răzbune împotriva lui. Ridică așadar, un zid înalt în dreptul casei acelui vecin, după care își făcu o casă cu mult mai mare și mai frumoasă decât cea din vremea când era sărac.
Zidul acela înalt, luă toată lumina casei vecinului său. Intr-o zi el văzu la poarta vecinului, un dric. Unul din copiii lui murise de oftică.
Omul rău ~ gândi: "Oare, nu sunt eu de vină?" Peste alt an, alt dric.
Omul se gândi, cutremurat: "Desigur, zidul meu e de vină!” Și avu pornirea să-l dărâme. Dar nu-și săvârși gândul. Peste puțin, află că vecinul căzuse la pat.
Omul rău le furase lumina soarelui.
Plin de căință, chemă un meșter și-i porunci să dea jos zidul ticălos. Dar totul fu zadarnic, căci peste puține zile, dricul se înfățișă din nou la poarta vecinului.
Zidul urii trebuie dărâmat mai înainte de a pieri viața.

cristiboss56 13.04.2015 22:59:27

Doi oameni, tăiau lemne în pădure. Doborând un copac, unul din cei doi oameni cari se găsea a fi un om fără credință, zise:
- "Iată, așa e și cu viața noastră... Trăim, ne zbatem și la urmă vine moartea și ne doboară ca pe bușteanul acesta, și nimic nu s-alege de noi.
Celălalt om, care era un credincios, îi răspunse:
- "Nu-i așa, prietene. Abia după ce-am doborât acest buștean, vom putea să vedem dacă e bun de clădit sau e scorburos și bun numai de aruncat la foc. Așa e și cu noi. Abia după ce murim, vede bunul Dumnezeu ce trebuie să facă cu noi: să ne așeze de-a dreapta lui, întru viața cea veșnică, sau să ne arunce în focul cel nestins.
Tovarășul său căzu pe gânduri și peste puțină vreme se întoarse și el Ia credință.

cristiboss56 15.04.2015 22:19:28

Copilul care a vrut să zidească punte pân’ la cer
 
Încă puțin și voi fi mai aproape de Cer!
Sufletul curat și fraged al copilului cu ochi senini, tresaltă de bucurie, așteptând nerăbdător întâlnirea cu Dumnezeu. Nu știa că cineva îl urmărește din pragul casei… și nici nu-i prea păsa.
– Ce faci, neastâmpăratule?
Copilașul se oprește din munca sa asiduă, privind nedumerit la persoana care îndraznise să-i tulbure visarea. La scurt timp, un zâmbet molipsitor îi luminează chipul.
– Punte spre Cer! Răspunde încrezător.
Zâmbind naivității copilașului ei, frumoasa mamă se apropie.
– Punte spre Cer? Dar nu prea seamănă a punte și… pare cam nesigură.
– Încă nu este gata, de aceea pare nesigură.
Surăzând ușor, mama îl întreabă ce vrea să facă cu acea punte.
Cu două steluțe strălucitoare în priviri, copilul, apropiindu-se de femeie, spune în șoaptă:
– Vreau să urc în Cer și să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Iar seara, când voi dormi, Dumnezeu va coborî pe această punte, însoțit de un alai de îngeri, și mă va veghea întreaga noapte.
O, dragul meu copil… nu e nevoie să ajungi în Cer pentru a te întâlni cu Dumnezeu și nici ca Dumnezeu să coboare pe această punte…
În ochii limpezi, steluțele pălesc, scufudându-se în oceanul de lacrimi amenințătoare.
– Nu, nu e adevărat! Vreau să fac ceva pentru ca Dumnezeu să coboare mai ușor pe pământ și voi face!
– Dar…
Simțind că nu are sorți de izbândă, mama cedează în fața unei insistențe și intenții atât de nevinovate.
– Să nu rămâi mult.
Sărutându-l pe frunte, se îndreaptă spre casă; în suflet i se citea o ușoară îngrijorare…știa că dorința copilașului ei nu se va îndeplini. Cu sufletul întristat, ștergându-și cu mânecuța lacrimile de pe obraji, copilașul încearcă să creeze puntea sa mult-dorită. Orele trec cu repeziciunea, dar dorința nu i se concretizează.
Se lasă seara, aducând cu ea răcoarea și întunericul. Cu lacrimi în priviri și cu sufletul îngreunat, copilul abătut merge în cameră și, ascunzându-și fața în pernă, începe să plângă sfâșietor până când, istovit fiind, adoarme. Trec zece minute, trece o oră, trec trei ore. Deodată, un vânticel cald începe să adie, aducând cu el duioase cântări angelice. Crengile copacilor se apleacă în jos, într-o inchinăciune mișcătoare, iar Regina-nopții dă de veste și celorlalte flori somnoroase să se pregătească de sosirea neașteptată ce va avea loc. Un fascicul de lumină, la început timid iar apoi tot mai îndrăzneț, apare de nicăieri, îmbrăcând puntea într-un veșmânt luminos și preafrumos. Puntea se mișcă ușor, Cineva pășea pe ea.
Pașii erau singura mărturie a prezenței Cuiva atât de minunat, încât întreaga natură se închină Lui; stelele străluceau cu atâta putere, încât întunericul nopții, înspăimântându-se, a fugit din calea luminii lor.
Dar… numai florile, cerul și copacii erau martorii tăcuți ai acestei neașteptate veniri. Oamenii dormeau nestingheriți în paturile lor mari și comode, sau se îndeletniceau cu alte activități, rămănând nepăsători la ceea ce se întâmpla în jurul lor. Însoțit de cântările duioase ale îngerilor, El pășește încet și smerit spre camera copilului.
În camera micuțului, domnea o lumină nelumească și o pace de nedescris. Copilul, suspinând încet, varsă o lacrimă pe mânuța sa, suferind și în vis din cauza dorinței pe care o credea neîndeplinită. Inima sa tresare și începe să bată ca o nebună, șotind la urechea sufletului:
– Trezește-te, suflete al meu! Domnul e de față.
Copilașul, auzind parcă glasul tainic al inimii, deschide încet ochișorii și… încremenește. Deși nu Îl mai văzuse niciodată, știa că este El, simțea aceasta. Dumnezeu stătea în prag și, privindu-l cu o iubire nemărginită, îl binecuvânta. Atât de curată era privirea sfântă încât, copilașul, își astupa chipul cu plapuma. O teamă sfântă îl cuprinse.
– Dumnezeu….Dumnezeu este în camera mea.
Își lasă plapuma până la guriță, privindu-L pe Dumnezeu. Era atât de minunat, încât nu se mai sătura să Îl privească. Zâmbește duios și, cuprinzându-l un sentiment de cutezanță, întreabă:
– Doamne, dar ….puntea…..Tu….
Nu își mai găsea cuvintele, însă Dumnezeu, citindu-i în inimă, Îi răspunde:
– Am coborât pe puntea pe care Mi-ai facut-o.
– Dar e atât de nesigură….
Apropiindu-Se de copilaș, Dumnezeu îi zâmbește suav și îl mângâie pe creștet.
– Credința, iubirea și bunătatea sufletului tău au transformat-o în cea mai sigură punte. Drag copil, tu ai atins Cerul.
– Eu? Dar cum, dacă nici măcar nu am terminat puntea?
Ai terminat-o și această punte nu ți-o va putea distruge nimeni, în afară de tine. Această punte se află în sufletul tău și pe ea cobor nu doar noaptea, pentru a te veghea, ci tot timpul… cobor și rămân în sufletul tău, atâta timp cât îmi permiți.
Un zâmbet larg se conturează pe chipul micuț.
– Doamne, acum sunt în Cer și m-am întâlnit cu Tine. Camera mea a devenit Cer…
– Nu… îl întrerupe Dumnezeu
– … sufletul tău a devenit Cer.


Ora este GMT +3. Ora este acum 21:16:10.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.