Atitudine crestina fata de ceilalti
 

Cum dovedim ca suntem crestini in viata de zi cu zi?
Ma refer in situatii concrete :familie,prieteni,servicu ,poate chiar forumu asta.
Prin ce se diferentiaza un om care are credinta ? Cu ce anume ne ajuta credinta in relatiile cu ceilalti?
Daca aveti astfel de exemple concrete ar fi de apreciat,dar si consideratii generale ar fi interesante. Astept cu drag raspunsurile voastre

Eu m-am folosit de un cuvant al Parintelui Serafi Rose. Pentru ca se potriveste topicului deschis de tine il redau mai jos.

"Lumea care nu il are pe Hristos este neincrezatoare si rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie iubitori si deschisi, altfel vom pierde sarea lui Hristos din noi si vom deveni asemeni lumii, buni doar pentru a fi aruncati in strada si calcati in picioare.

Putina smerenie ne-ar ajuta sa fim mai generosi si mai iertatori. Ne place sa judecam pe altii pentru ciudateniile comportamentului lor; le spunem lunatici sau pocaiti. Este drept ca trebuie sa fim atenti la oamenii cu adevarat deplasati care pot face mult rau Bisericii. Dar ce crestin ortodox serios nu este in zilele noastre putin nebun. Nu ne potrivim in ordinea lumii de azi; daca o facem in lumea de azi, nu suntem crestini seriosi. Adevaratul crestin de azi nu se poate simti si nu poate fi perceput de altii decat ca un “nebun”.

In cele din urma, atitudinea noastra crestina trebuie sa fie, in lipsa unui cuvant mai bun, inocenta. In ziua de azi lumea pune mare valoare pe sofisticare, pe intelepciunea lumeasca, pe “profesionalism”. Ortodoxia nu pune valoare pe aceste calitati; acestea ucid sufletul crestin. Si totusi, aceste tendinte se strecoara consecvent in Biserica si in vietile noastre".

Sa nu avem duhul trandaviei, grija de multe, iubire de stapanire, graire in desert
Sa avem duhul curatiei, gandul smerit, rabdare si dragoste, vederea gresalelor noastre si sa nu osandim pe fratele nostru.
Asa cum cerem in rugaciunea Sf. Efrem Sirul

Pai... crestinul se recunoaste dupa fapte.
De pilda, astazi mi-a scos Dumnezeu in cale mai multi crestini, pe care i-am recunoscut ca fiind crestini dupa fapte: Cineva mi-a pus la dispozitie masina sa pentru a ma duce intr-un anumit loc. Cineva mi-a vorbit despre cum a lucrat Sf. Grigorie Decapolitul in viata ei. Altcineva (chiar de pe forum) caruia ii cerusem o simpla informatie despre un obiect pe care imi doream sa il achizitionez, m-a sunat si nu doar ca mi-a dat informatiile solicitate, dar la sfarsit s-a si oferit sa imi daruiasca obiectul de care aveam nevoie. Dentistul la care merg si care face apostolat, tratand pe gratis dintii batranilor din bloc. Intr-un magazin, cineva care l-a ajutat pe un batran, care se plangea de preturi si care nu avea suficienti bani, sa achite nota de plata. Un crestin cerandu-si iertare altuia. Si au mai fost, dar de acestia imj amintesc acum.
Ieri am vazut in autobuz o bunica sprijinindu-si cu multa grija nepotul retardat, foarte agitat si care isi apara pozitia cum ca sunt lasati de la Dumnezeu copiii si nu trebuie avortati, chiar daca sunt retarzi. Daca ni i-a dat Dumnezeu, ii tinem si noi, marturisea ea, in timp ce se lupta cu copilul sa nu isi faca rau. Interlocutorul, un barbat trecut de prima tinerete, care spunea el ca atunci intelesese de ce nu i-a dat Domnul copii...
Sunt multi crestini pe langa noi care dau roade, dar sunt discreti... Crestinul e omul discret care face.

:)) Pai daca tie astea ti se intampla intr-o zii ...inseamna ca nu traiesti degeaba.Dumnezeu chiar iti scoate in drum oameni minunati.
Si imi intaresti si mie convingerea ca exista astfel de oameni. Asta ne da putere de a merge mai departe . Caci intradevar ajung si astfel e gesturi mici,observate prin autobuz.
Dar ca sa revenim din sfera cunostintelor intamplatoare ,la oamenii cu care intram intens in contact. Acolo ce exemple ai putea sa imi dai ?

Ei, azi a fost o zi mai speciala. De obicei, din pacate, sunt destul de repezita si grabita, incat nu apuc sa observ anumite lucruri minunate. Crestinii se gasesc in cele mai banale locuri, in autobuz, la magazin, la dentist, nu stau numai in biserica.
Cel putin unii au ceva in privire care ii diferentiaza de ceilalti. Ma rog, sunt destul de multi oameni, dupa parerea mea, care se straduiesc spre bine. :36: Acum, mai conteaza si felul in care vrei sa vezi omul. Ca daca te straduiesti sa vezi omul ca e bun, il vezi bun, daca il socotesti din start rau, o sa te convingi din ce in ce mai mult ca e rau.

Pe de alta parte, nu prea conteaza cat de buni crestini sunt cei din jurul tau, ci cum esti tu fata de ei. Desi este tare imbucurator si incurajator sa vezi crestini in actiune.

In principiu, multe din persoanele cu care intru des in contact le socotesc ca daruri de la Dumnezeu. Din fericire pentru mine si pentru dintii mei, si dentistul e o persoana cu care intru in contact relativ des :35:.
Familia e, fara indoiala, unul dintre ele si cred ca toti ar trebui sa gandeasca asa, indiferent daca se incadreaza sau nu in niste standarde. In familie ai prilejul sa iti exersezi (sau nu) virtutile crestinesti.
Prietenia mi se pare o forma minunata de cultivare a crestinismului. Prietenii se aleg unul pe celalalt, "cresc" unul cu celalalt. De cand am mai renuntat la autocentrism si la lumi paralele, am capatat si eu asa ceva...

Ma bucura fraza care ai zis-o: "Ca conteaza cum esti tu cu ei "
Noi nu putem doar sa observam lumea ci suntem participanti activi.
De aceea nu putem doar sa observam frumusetea celorlalti ,caci nu suntem impliniti,ci trebuie sa punem si noi un dram din frumusetea crestina,prin actiunile noastre
Oamenii in general sunt frumosi . Altii nu prea :(
Dar crestinismul ne aduce si fapte frumoase si armonie cu noi insine. Se echilibreaza si exteriorul si interiorul nostru
Totusi ,ce trebuie sa facem concret in viata de zi cu zi? Cum trebuie sa ne comportam cu ceilalti?

Aceste intrebari ma framinta. Ce sa facem ca sa avem un suflet deschis ,ceea ce ne va duce si la armonia cu ceilalti?

Iata un topic deosebit. Si totusi ciudat in mare masura, daca vorbim de... atitudine. Pai sa ne gandim: mergem pe strada si ne intalnim cu o persoana pe care o simpatizam fara nici un motiv, fiindca "simtim" ca avem aceleasi trairi si acelasi Dumnezeu deasupra. Deasemenea la dentist, in autobuz, in magazin si chiar la biserica. Vedem acele persoane, poate stim, poate nici macar nu stim cum se numesc, dar ne sunt dragi pur si simplu, si multumim lui Dumnezeu pentru ca ni se pare ca prin ei, El chiar lucreaza in fiinta noastra. Apoi ajungem multumiti acasa, si intram pe forum pentru a mai schimba o idee sau a vedea ce mai e nou. Si totusi, cineva ne agaseaza prin mesajele sale, sau devine prea sincer si-si marturiseste pacatele, iar noi, crestinii prin care noi insine recunoastem ca lucreaza Dumnezeu, devenim dezgustati dintr-o data, gata de atac, ne descoperim mult deasupra acelor persoane pe care acum le privim cu suspiciune si cu o superioritate nedisimulata, ba uneori cu o rautate fatisa. Dar nici nu ne dam seama ca de fapt suntem tot noi. Noi cei de pe strada, anonimii oarecare, prin care Dumnezeu pune un gest, o privire, o lacrima.
La prea multi dintre noi, exista o fatarnicie atat de profunda incat nici chiar Dumnezeu nu o poate scoate, fiindca se loveste de indaradnicia noastra. Fratilor, nu mi-o luati in nume de rau, dar multora dintre noi ne lipseste dragostea si mai ales iertarea neconditionata. A judeca pe cineva, implica acea calitate de a fi "uns" judecator. Culmea, tocmai cei "unsi", privesc pacatosul cu o asa blandete, incat nu se poate ca dragostea lui sa nu-l schimbe pe acel om dintr-un pacatos, intr-un slujitor al lui Dumnezeu. Astazi, in urma unui link dat de fratele Cezar, am vazut un film: "Procesul lui Dumnezeu" (God on Trial). Il recomand cu toata caldura, desi aparent se adreseaza doar evreilor. Finalul filmului este magistral, dar si "procesul" in sine, este o tema cu totul inedita care ar trebui sa ne trezeasca pe toti din egoismul nostru, cum ca am fi "mai indreptatiti" in fata lui Dumnezeu si ca meritam mai mult. OMULE, iubeste si fa ce vrei. Nu de acea iubire perversa si egoista e vorba, ci de bunul simt al omului simplu si umil, dar demn, si care sa nu schimbe aceasta interpretare a dragostei lui Dumnezeu dupa cum ii cade lui bine!

Asta e o definiție foarte bună a creștinului adevărat. Bravo! :53:

Si uita. Ca sa poata spera ca va face din nou.
Si multumeste lui Dumnezeu ca l-a ingaduit tocmai pe el sa faca un bine, cat de mic, in lumea asta mare si mereu schimbatoare.