Faptele bune - in lumina ortodoxiei
 

Postat de iliegh:
Poate te va surprinde raspunsul meu. A infaptui binele cu adevarat doar din iubire de aproapele fara sa cunosti iubirea de Dumnezeu este imposibila. Si asta ma refer nu la faptul simplu, a darui ceva cuiva, caci si un criminal daruie, sau nu stiu, cel mai mare pacatos, cine o fi acela, poate darui; si deci prin prisma celui care primeste , se simte si se vede o fapta buna.

Insa pentru ca fapta sa fie buna cu adevarat trebuie sa fie buna si pentru cel care daruie. Si asta ne invata Dumnezeu.

Asa cum numai Dumnezeu ne invata cum sa iubim cu adevarat semenii la fel este si cu fapta cea buna. Fapta cea buna trebuie sa aiba in sufletul nostru virtutea. Roadele virtutii sunt faptele cele bune.
degeaba la exterior sunt bun, daruiesc si ajut, si lumea ma lauda si spune ca sunt bun, daca eu in mine ma bucur de lauda, ma slavesc singur, ma mandresc ca uite ce bun sunt eu, si chiar am nevoie de multumirile celor saraci care imi satisfac egoul meu.
Tu spui , pot fi bun si sa fac fapte bune si fara Dumnezeu. dar esti tu oare bun cu adevarat? oare simpla daruire ne face buni? Pentru a fi bun cu adevarat trebuie sa vina Bunul sa ne invete sa fim buni.
daca fac fapte bune selectiv, sau dupa dispozitie, sau pentru a ma maguli pe mine insumi, sau a fi laudat de oameni, sau pentru a satisface o mila dispretuitoare, caci am vazut si asa ceva, sau pentru a-mi hrani vanitatea, sau pur si simplu, egoul meu interior, nu este fapta buna pentru tine.
Adevarata fapta buna vine din iubire curata. Iar daca eu am pacate, si iubirea mea poate fi la fel de pacatoasa. Si atunci asa imi sunt si faptele.

Deci raspunsul meu este urmatorul: nu din dragoste de Dumnezeu sau din dragoste de aproapele ci din ambele. Numai prin dragostea de Dumnezeu vine si dragostea de aproapele.

Cine spune iubesc aproapele dar nu iubesc pe Dumnezeu si nu cred in El, acela minte, ca nu iubeste aproapele, chiar daca faptele lui exterioare arata asta. Caci in inima care nu vrea sa cunoasca pe Dumnezeu este cuibarita mandria, caci din mandrie nu vrea sa cunoasca si sa recunoasca pe Dumnezeu. Ori un om mandru nu poate face fapte bune decat din mandrie, la exterior sunt fapte bune, in interior este mandrie.

"Uite cat sunt de bun, pot face fapte bune si sunt bun si fara Dumnezeu. Eu sunt un dumnezeu?"

Foarte adevarat ce ati scris aici!

Doamne ajuta!

Pentru un crestin perfect cele doua ipostaze coincid: iubirea de aproapele deriva din iubirea de Dumenzeu si viceversa.

Cine este un crestin perfect ? Isus.

Pentru un crestin obisnuit e mai indicat sa faca bine din iubire de Dumnezeu.
Un ateu care face bine, o face din pura compasiune sau din iubire pentru aproape, nu are nici o treaba mandria despre care vorbesti.

Desigur, sunt cazuri in care atat in randul crestinilor cat si in randul ateilor facerea de bine este denaturata dar nu vorbim despre acele cazuri. Vorbim pur teoretic.

Si cum presimt ca o sa te legi de atei, mandria despre care vorbesti nu are sens. El nu stie sau nu a aflat, sau nu vrea sa creada ca exista Dumenzeu, si nu din mandrie, ci din convingerile sale. Doar in cazurile in care unii nu vor sa creada din ambitie, atunci da, dar, din nou , sa ne limitam la a vorbi despre cazurile ideale, ca exemple negative putem gasi in ambele tabere.


Un crestin care e in situatia de a face bine e intr-o situatie mai delicata decat un ateu. el trebuie sa reziste tentatiei de a face bine pentru scopul de a castiga raiul si tentatiei de a face bine pentru propria satisfactie. De exemplu, de regula cand fac un bine simt o bucurie in suflet pentru ca il vad pe aproapele meu bucuros. Acea bucurie este de fapt o stare de bine in care ma regasesc. Corpul meu simte acea bucurie. Corpului meu (si spiritului meu) ii place acea stare. "A place" este foarte aproape de iubirea de sine. Sa nu cumva sa capat obiceiul de a face bine altora pentru a-mi face bine mie.

De aceea zic ca crestinii ar trebui sa acorde o mai mare pondere iubirii de Dumnezeu, ca sa se pazeasca intr-un fel de iubirea de sine.


Si pentru ca presimt ca nu esti de acord cu lipsa de mandrie a ateilor, o sa aman discutia pe tema mandriei privita din ambele perspective pentru un alt post pentru ca este o discutie mai elaborata in care trebuie disecata notiunea de mandrie pornind de la cauzele acesteia.

Cine stie care sunt faptele bune?
 

Dupa Sf. Cuvios Daniil Sihastrul faptele bune ale crestinului sunt:

-rugaciunea;
-pocainta;
-cantarea bisericeasca;
-participarea la slujbe;
-sfanta spovedanie;
-sfanta impartasanie;
-ajutorarea celorlalti pe orice cale, cu cuvantul sau cu lucrul si indosebi prin lucrarile dragostei care se fac cu cuget smerit.

Ma gandesc ca atunci cand respecti cele de mai sus pomenite, Harul lui Dumnezeu este cu tine, lucreaza impreuna cu tine atunci cand esti ( te porti) neconditionat bine cu aproapele, cu cel de langa tine si nu numai.

Am incercat sa aplic Rugaciunea pentru vrajmasi a Sf. Nicolae Velimirovici, in viata personala. Intr-adevar este greu sa rasplatesti cu bine si sa te daruiesti cu gand smerit aproapelui care iti este vrajmas- de fapt, el este doar un prieten sever al tau.

Astfel ca..." Binecuvanteaza Doamne pe prietenii si pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu ii blestem! " cu acestea eu las totul in grija lui Dumnezeu, si-mi vad de viata mea de crestin.

Danette, vorbesc din perspectiva mea acum, iar asta nu inseamna ca am dreptate:

urmatoarele (rugaciunea; pocainta; cantarea bisericeasca; participarea la slujbe; sfanta spovedanie; sfanta impartasanie) eu personal nu levad ca fapte bune neaparat. Le vad ca niste fapte care mi se par firesti la un crestin practicant. Nu vad de ce e o fapta buna cantarea bisericeasca, cand prin asta, e fapt nu iti faci decat cel mult tie un bine, pe cand cei din jurul tau au nevoie de fapte adevarate, cum ar fi ajutorul, suportul moral, o vorba buna, o fapta concreta. Parerea mea e ca cele scrise in paranteza sunt ca o completare pentru propria mantuire, nu si pentru intrajutorarea aproapelui.

Nu mi-o luati in nume de rau, e pur si simplu o parere. La fel cum cred ca, atunci cand vorbim de fapte bune, ar trebui sa ne concentram pe intr-ajutorarea aproapelui in primul rand.
Da, si rugaciunea, participarea la slujbe, impartasania etc. sunt fapte bune, dar care nu au legatura deloc cu ajutorul spre aproapele nostru. Eu cand ma gandesc la o fapta buna, ma gandesc in primul rand ce pot face pentru cineva astfel incat sa il ajut, sa-i dau o farama de speranta...

Parintii, in special Parintele Cleopa spun ca cea mai mare fapta buna este rugaciunea. Cum ne ajuta sfintii? Cu rugaciunea.

Sfantul Serafim de Sarov (si invatatatura ortodoxa) ne spune ca faptele bune sunt fapte bune indiferent cine le face, dar doar cele facute din credinta adevarata sunt si mantuitoare. Cei care fac fapte bune dar fara credinta sunt ajutati sa fie luminati sa afle adevarul, datorita faptelor lor bune. Avem multe exemplu din sfinti, cand li se spune ca in urma faptelor lor bune vor capata credinta.

Sigur, de aceea am si amintit ca exemplu de fapta buna facuta de un criminal, manat poate de o dragoste patimasa , pentru o alta persoana, fara legatura cu pocainta si credinta. acesta este de obicei argumentul adus de atei, spunand ca si ei infaptuie binele, incercand astfel sa sustina, iata se poate si fara credinta.

Sigur iarasi, faptele bune la inceput facute fara credinta, vor ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu sa fie facute sa prisoseasca virtutea si dragostea de Dumnezeu, insa numai daca totusi omul alege sa fie credincios si nu ateu de exemplu, altfel ramane o fapta buna dar nemantuitoare. Desi nu poti cere unui om sa inteleaga mai mult decat poate el intelege la un moment dat. deci fiecare suflet astfel nu poate fi judecat de noi, mai ales in legatura cu mantuirea caci toate tainitele sufletului lui doar Dumnezeu le stie.

Faptele bune sunt faptele trupesti: a hrani, a ajuta, a imbraca, a adaposti; si fapte sufletesti: a converti la pocainta, a invata pe nestiutor, rugaciunea, a mangaia descurajatii, iertarea, rabdarea, iubirea, blandetea.

"752. -"Dintre virtuti, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pilda: postul, privegherea, culcarea pe jos, slujirea, lucrul miinilor, spre a nu ingreuna pe cineva sau spre a darui si pe cele urmatoare. Iar ale sufletului sunt de pilda: iubirea, indelunga rabdare, blindetea, infranarea, rugaciunea si cele urmatoare. Daca, prin urmare, din vreo nevoie sau imprejurare trupeasca, de pilda din pricina de boala, sau altceva de felul acesta, ni s-ar intampla sa nu putem sa implinim pomenitele virtuti ale trupului, avem iertare de la Domnul, care cunoaste si pricinile. Dar neimplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nici-o aparare, caci sunt supuse nevoii, necesitatii". -Filoc. II, p. 67,57." Pravila bisericeasca - faptele cele bune

Corinusha, daca un om nu poate face nimic ca fapta buna a celor trupesti, le poate face pe cele sufletesti. Dumnezeu stie starea in care se afla. De exemplu un puscarias care se indreapta si care nu mai poate darui nimanui nimic material, neavand nici pentru el decat ce i se ofera ca hrana sau imbracaminte acesta poate face o multime de fapte bune sufletesti, a mangaia, a intelege, a iubi, a se ruga pentru oameni, a sfatui, etc. Noi judecam prin prisma noastra, avem , deci putem, insa cand nu ai si tu insuti de zbati? atunci poti face faptele cele sufletesti.

Adevarat graiesti. La asta situatia data de tine ca exemplu nu m-am gandit.

Ce inseamna compasiunea sau iubirea pentru un ateu, altceva decat sentimentalisme?
Care e justificarea lor rationala?

Aham.
Ca in faza aia cu ateul: "eu CRED ca nu exista Dumnezeu".

Unde scrie ca e rau sa vrei sa castigi Raiul si sa faci fapte bune in acest sens?
Sigur, nu e motivatia perfecta, dar poate fi un inceput, comparativ cu egoismul si necredinta e un progres enorm.

Asta e ateul sau credinciosul?

Da, aflam lucruri interesante de la atei, lucruri.noi. :)

Raspunsul e prea lung. E necesar un thread nou numai pe tema asta.

Nu stiu nimic despre faza aia cu ateul. Eu doar nu stiu daca exista Dumenzeu.

Precis scrie undeva. Am citit mult despre virtuti si pacate. Problematica e bine si mult tratata in mai multe scrieri ale parintilor.

Credinciosul

[/quote]

Pentru mine nu sunt noi.

iliegh, acest "nu stiu daca exista Dumnezeu" implica foarte multe, esti constient nu?

Chiar nu-mi dau seama. Ce inseamna foarte multe ? Da-mi niste exemple.

Pentru AlinB

A vrea sa castigi raiul poate izvori din iubirea de sine.

un exemplu este incorectitudinea ta, subiectivismul tau. daca nu sti atunci nu afirmi ca nu este, caci nu sti.

alt exemplu: delasarea, daca nu sti atunci incerci sa sti.

daca ai incercat si ai abandonat atat de repede atunci vine nerabdarea, caci o astfel de cunoastere, existenta lui Dumnezeu , merita si o viata de om sa te zbati. Eu cred ca un om care nu stie ceva si doreste totusi sa afle, se zbate cu putere sa afle indiferent cat timp ii ia.

nu, pentru ca raiul, sau mai bine definit dobandirea Duhului Sfant, este pentru toata lumea, nu este un premiu limitat, la care concureaza oamenii intre ei.

De altfel, notiunea "a-ti dori binele" , cand ne referim la binele omenesc poate izvori din iubirea de sine, in schimb cand binele se refera la Dumnezeu, a-ti dori desavarsirea nu mai are legatura cu iubirea de sine. Este o mare inselare draceasca sa consideri ca nu e bine sa imi doresc Duhul Sfant ca astfel sunt iubitor de sine.

Iubirea de sine este in directa legatura cu lucrurile limitate ale acestei lumi.

Ai dreptate la primul punct. In mod normal nu afirm ca nu exista, dar uneori ma las purtat de val in discuiile mai aprinse.

Pai incerc sa stiu, dar chiar crestinismul spune ca pe Dumnezeu nu l-a vazut nimeni niciodata. Atunci cum sa stiu ? Prin deducere ? Ar fi o cale, dar orice deducere teoretica trebuie validata de experiment.

Abandonarea rezulta din imposibilitatea aflarii raspunsului.

Dar ce zici daca doresc sa fac bine indiferent daca exista rai sau nu? Pur si simplu. Nu vreau nici o recompensa (cum ar fi viata vesnica sau Duhul Sfant sau mantuirea) si nici o lauda pentru asta.

A-ti dori desavarsirea nu este iubire de sine intradevar. A-ti dori viata vesnica este, sper ca esti de acord. Prin urmare viata vesnica poate sa existe sau nu , nu ma intereseaza, eu doar vreau sa fiu cat mai bun, cat mai avansat pe plan spiritual. Deci daca nu ma intereseaza viata vesnica, mi-e tot una daca exista sau nu. As putea crede ca nu exista, tot aia e. Si atunci, cu ce e mai prejos un ateu care tinde spre desavarsire fata de un credincios ?


Atentie ca sursa iubirii de sine e foarte subtila, si nu e chiar asa de simplu cu ai scris tu aici. Trebuie sa treci prin multe vami ale vazduhului ca sa te cureti de cele mai subtile si ascunse ispite de care nici macar nu esti constient. Nu degeaba se spune ca la fiecare respiratie a omului acesta face un pacat. Oare de ce ?

E bine atunci ca am stabilit. Deci nu poti afirma ca nu exista Dumnezeu. Mai degraba esti agnostic decat ateu.

Dumnezeu poate fi cunoscut prin lucrarile Sale, prin energia Sa.

http://www.doxologia.ro/viata-biseri...-sale-necreate

Pentru ca ne aflam la sectiunea "Dogmatica" trebuie amintit un lucru important.

Nu faptele noastre ne mantuiesc (oricat ar fi ele de multe si bune) ci Harul lui Dumnezeu.
Împărăția lui Dumnezeu este "dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt"(Romani 14, 17)
Nimeni nu se poate indreptati din faptele sale.
De aceea fiecare crestin trebuie sa stie ca mantuirea nu vine prin fapte ci prin Har.
Amintesc cazul elocvent al talharului de pe cruce care este primul om intrat in Imparatia Cerurilor!

Exista o expresie foarte raspandita pe la noi: Ce sa fac domn'le ca nu stiu daca "ma mantuiesc" sau "nu ma mantuiesc"!

Nu noi ne mântuim ci Hristos ne mântuieşte !!!

Este adevarat ca faptele bune atrag Harul lui Dumnezeu, dar asta este cu totul alta discutie! Dumnezeu este Cel care decide cat Har trebuie sa dea fiecaruia. Deci, principala cauza pentru care cineva nu va fi mantuit, nu este neaparat din lipsa faptelor ci mai degraba lipsa Harului dumnezeiesc!

Aici putem aminti de "faptele legii" si "faptele credintei" despre care vorbeste Sf. Ap. Iacov si Sf. Ap. Pavel si care sunt doua categorii diferite. "Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea." (lacov 2,18).
In fine ar fi mai multe de spus pe aceasta tema!

Experimentul este posibil si este la indemana oricarui om la fel cum si mesajul Evangheliei se adreseaz oricarui om.

Iubirea de sine in sine nu este gresita.
Nu degeaba exista indemnul "iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti".
Nu-l poti iubi daca "pe tine insuti" daca pe tine insuti te urasti.

Problema apare in momentul in care iubirea de sine capata aspecte patologice.
Atunci cand omul confunda iubirea de sine cu iubirea de bani, sau alte "iubiri" care nu au de a face cu natura lui spirituala ba chiar merg impotriva ei.

"Pur si simplu" poate fi echivlent cu nebunia. Adica o fapta facuta fara un motiv precis.
Daca exista totusi motive asa multe cum ai scris intr-o alta postare, cred ca tot asta e topicul pe care poti posta.
Dar personal, nu cred ca exista de asta probabil s-a ajuns si la varianta "pur si simplu".

Care desavarsire spirituala cand un ateu nu are nici un reper in acest sens?

E prea lung sau de fapt nu e nimic de spus?
Poti sa incerci aici sa oferi macar 3 cele mai plauzibile motive.

Si eu nu stiu daca exista cu adevarat bosonul Higs. Dar nici nu ma intereseaza.

Nu, pur si simplu memoria iti joaca feste.

Bine venita postarea. iar aici este foarte frumos de intregit cu pasajul Sf. Serafim de Sarov cu fecioarele cele intelepte.

""In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: "Mergeti la cei ce vand si cumparati." (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune.

"Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti. "Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului."

"Antonie cel Mare, in scrisorile sale catre monahi, spune despre asemenea fecioare: ''Multi calugari si fecioare nu au stiinta despre feluritele vointe care lucreaza in om, si nu stiu ca suntem influentati de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desavarsita si a-tot-mantuitoare; a doua este voia noastra omeneasca care, chiar daca nu este distrugatoare, nu este nici mantuitoare; si a treia vointa este cea a diavolului - pe de-a-ntregul distrugatoare." Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe om sa nu faca fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de dragul virtutii, decat de dragul lui Hristos. A doua, propria noastra vointa, ne indeamna sa facem totul pentru a ne satisface patimile, sau ne invata ca si vrajmasul, sa facem lucruri bune doar de dragul binelui si nu pentru harul care este astfel dobandit. Dar prima, vointa a-tot-mantuitoare a Domnului, consta in a face bine doar pentru dobandirea Duhului Sfant, ca o comoara vesnica si nesfarsita, de nepretuit. Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit, caci: "Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin curatire este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta taina."

"Untdelemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu tarie multa vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la miezul noptii. Impreuna cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele nebune, desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins candelele, nu s-au putut intoarce la timp si au gasit usa deja inchisa. Piata este viata noastra; usa de la camara de nunta care s-a inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca; fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor; untdelemnul nu este fapta buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit prin fapte bune si care preschimba sufletele dintr-o stare la cealalta - de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fara de minte si ca fiarele salbatice) in templul Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a vesnicei bucurii intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire al sufletelor noastre.

"Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: "Iata, Eu stau la usa si bat" (Apocalipsa 3:20), intelegand prin "usa" cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui Dumnezeu! "In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca," graieste Domnul.

"Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita." (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.

"Desigur, fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant. De pilda, ai vrea sa mergi la biserica, dar nu afli nici o biserica sau slujba s-a terminat; ai vrea sa dai de pomana unui cersetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce sa ii dai; ai vrea sa-ti pastrezi fecioria, dar nu ai puterea sa o faci din pricina firii tale sau din pricina tariei vicleniilor vrajmasului, carora nu te poti impotrivi datorita slabiciunii tale omenesti; ai dori sa faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai taria sau iti lipseste prilejul. Acestea, cu siguranta nu se aplica rugaciunii. Rugaciunea este la indemana oricui, bogat ori sarac, nobil ori umil, puternic ori slab, sanatos ori bolnav, drept ori pacatos." Sf. Serafim de Sarov

Foarte frumos spune Sf. Serafim de Sarov!
Multumesc pentru text !

Eu va multumesc.
Ar fi frumos sa incercam sa vorbim un pic despre cuvintele Sf. Serafim:
"Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe om sa nu faca fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de dragul virtutii, decat de dragul lui Hristos."

Si anume faptele bune facute de dragul virtutii.

E binevenita completarea ta, cu observatia ca multi inteleg prin explicatiile protestante aceste lucruri, fara sa isi dea seama. Protestantii spun si ei acest lucru, si este adevarat, dar ei inteleg prin har altceva decat ortodocsii, inteleg doar un fel de binecuvantare. Noi prin har intelegem harul pogorat la Cincizecime, care ni se da noua prin Sfintele Taine. Modernismul a adus unele idei din secularism, din protestantism si le-a amestecat cu invataturile ortodoxe, astfel ca pentru multi e mai greu sa le deosebeasca. Secularismul ateu spune ca doar faptele sunt importante, iar protestantismul ca doar credinta e importanta (si harul, inteles cum am spus mai sus). Protetantii spun si ei ce stiu, pentru ca la ei nu au importanta preotii si Sfintele Taine. Toata aceasta invatatura de sorginte protestanta, care a ajuns si la unii credinciosi, neaga rolul Bisericii in mantuire. Ataca de fapt Sfanta Biserica. Astfel Biserica, Sfintele Taine, preotii, capata un rol secundar, importante sunt doar faptele si credinta.
Noi inteleg ca prin har suntem mantuiti, nu prin fapte, adica prin Botez si Sfintele Taine. Credinta si faptele sunt pe langa acestea, nu fara acestea. Inceputul mantuirii este Botezul, si nu faptele noastre, prin botez primim har si ni se sterge urmarea pacatului stramosesc (bineinteles, Botezul este facut intotdeauna cu Mirungerea si Impartasania). La Sfintele Taine se adauga credinta (neaparat dreapta) si faptele (neaparat faptele credintei).
Fapte si credinta aveau si dreptii din Vechiul Testament, dar nu s-au putut mantui prin acestea, abia dupa ce au fost luati de Iisus din Iad. Noi nici nu ne putem compara cu acei drepti, care aveau si fapte mai bune si credinta mai multa.
Se mai spune in protestantism ca prin jertfa Mantuitorului s-au iertat pacatele noastre. Trebuie sa fim atenti ca aici este o subtila invatatura gresita, diferita de cea ortodoxa, cu care se poate confunda. In invatatura ortodoxa lucrarea si jertfa Mantuitorului nu avea efect asupra oamenilor daca nu se pogora harul Duhului Sfant (decat asupra Maicii Domnului, care primeste iertarea pacatului stramosesc si harul la Intrupare si asupra dreptilor luati din Iad). Doar prin Botez beneficiem de aceasta lucrare. Nu degeaba intemeierea Bisercii este in ortodoxie la Cincizecime (cea vazuta, pamanteana, ca cea din Cer a fost intemeiata cand au fost scosi dreptii din Iad).

Cine il iubeste pe Dumnezeu si nu isi iubeste aproapele nu se poate numi crestin deoarece Dumnezeu se afla in fiecare persoana creata de El.

Si crestinii simt acelasi lucru ,bucuria ca au facut un bine .
Noi crestinii trebuie sa facem bine nu pentru a castiga raiul ci pentru iubirea de aproapele. Si sunt sigura ca mai toti credinciosii gandesc si simt la fel.
Compasiune = iubire pentru cel necajit.
In general ateii , care au o inversunare catre cele sfinte ,nu primesc harul lui Dumnezeu si mai catre sfarsitul vietii sunt prinsi in capcana celui rau ,incep sa dracuiasca ,sa huleasca , sa faca rautati.
Si atunci ,unde sunt faptele bune din tinerete ?

Dumnezeu s-a facut si se face cunoscut prin sfintele Evanghelii.
Hristos a venit pe pamant si a lasat multe dovezi ale existentei sale .
Sa vrem sa le cunoastem si este bine.

Sfintele Evanghelii sunt una din multele si feluritele Sale lucrari.

Ateii sunt persoanele care citesc Scriptura, poate mult mai mult decat un credincios. Asta o spun din experientele mele cu ateii. Calea unui ateu spre credinta se face doar cu voia lui Dumnezeu, descoperindu-i-se. Daca eu vin si spun unui ateu: vei cunoaste pe Dumnezeu citind Scriptura, numai sa vrei , il ofensez, caci el chiar citeste si inca din propria vointa.

Insa as voii totusi daca nu e cu suparare, sa supun atentiei un mic pasaj din Sf. Ioan Gura de Aur - Omilii la Matei:
"Ar fi trebuit sa n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci sa avem o viata atat de curata incat harul Duhului sa fi tinut loc Scripturilor in inimile noastre.Si dupa cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneala, tot asa si inimile noastre sa fi fost scrise cu Duhul cel Sfant."

Atat suntem de pacatosi, incat Bunul a trebuit sa ne dea Cuvnatul scris, sa il citim caci pe inima nu mai e loc sa scrie Bunul, nu mai are loc acolo. De aceea nu putem face misiune , ne straduim noi, dar e nevoie de har. Degeaba certam ateul ca nu ne intelege , caci cum ar putea? daca nu avem harul cu noi!

Asadar iliegh cere lui Dumnezeu sa ti se descopere, insa fa-o cu inima curata, cu toata dorirea si cu muuulta multa rabdare si statornicie.

Adevarat .
Dar am citit undeva ca pentru ateii cu adevarat milostivi Dumnezeu se dezvaluie pana la sfarsit si acestia nu raman nemantuiti.
Parintele spunea la o predica in o duminica despre sfintele Evanghelii , ca sunt mai mult decat pagini de istorie.
Decii ateii care cred in istorie ar trebui sa creada si in faptele scrise acolo.
Sa citeasca Noul Testament cu atentie si nu cred ca ceva va ramane la fel in sufletul lor.

Cugetări duhovniceşti de la Sf Serafim de Sarov:

Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în timp ce rugăciunea, postul, pomenile si alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt.

Dobandeşte Harul Duhului Sfant şi prin practicarea celorlalte virtuţi, de dragul lui Hristos. Fă negoţ duhovnicesc cu ele; fă negoţ cu acelea care îi aduc profitul cel mai mare. Strânge capital din belşugul harului lui Dumnezeu, adună-l în banca cea veşnică a lui Dumnezeu, care iţi va aduce dobânda nematerialnică, nu patru sau şase procente, ci sută la sută pentru o monedă duhovnicească şi chiar nesfârşit mai mult decât atât. De pildă, dacă rugăciunea şi privegherea iţi dau mai mult har de la Dumnezeu, roagă-te şi priveghează; dacă postirea iţi dă mult din duhul lui Dumnezeu, posteşte; dacă milostenia iţi dă mai mult, fă pomeni. Masuraţi fiecare virtute facută din dragoste pentru Hristos în acest fel.

Asta e o supozitie.
Hai sa nu vorbim de cazuri disperate, ca pot sa-ti dau exemplu de asa zis credinciosi care injura si hulesc, slava Domnului. Poti sa-ti dau exemplu si de preoti care deschid cartea chiar in usa altarului. Dar nu o sa fac asta pentru ca eu discut doar principial, nu o sa aduc ca si contraargument slabiciunile credinciosilor niciodata.

Ceea ce ai scris aici este foarte grav.

Iti dai seama de consecinte ? (ca sa te parafrazez)

Atunci tot liberul arbitru e degeaba, toata stradania omului de perfectoinare e degeaba, dar cel mai grav si mai grav lucru care rezulta este ca un om bun la suflet care a facut doar fapte bune toata viata pentru ca nu stie sa faca altceva, va fi nemantuit in favoarea unui criminal care cine stie ce crime a savarsit toata viata si la sfarsit a zis un "Doamne iarta-ma" si gata, e mantuit.

De asta nu are ursul coada. Asta numesti tu un Dumnezeu drept ?

N-ai inteles nimic.
Nu ştii nimic.
Ce are liberul arbitru cu ce prostii ai scris tu?

Mai taci ma odata.

Dar când am mai tăcut "mă"?:67:

aceste cuvinte iliegh, nu te lasa sa fii bun. zici ca esti bun, insa cele din firea ta spun ca nu esti bun.

Schimbarea firii este o lucrare ce o face omul doar cu ajutorul lui Hristos. Caci fara Hristos, omul crede ca e bun, dar se inseala. Caci degeaba de dimineata ai ajutat un om crezand ca o faci din bunatatea ta desavarsita, daca seara injuri alt om, sau il apostrofezi, sau pur si simplu il superi chiar si cu putin.

Ceea ce spune Sf. Serafim de Sarov, este cat se poate de adevarat. Lucrurile nu sunt nici complicate si nici grave cum poate te gandesti.

Faptele bune facute de un om il poate face sa ajunga sa il cunoasca pe Dumnezeu. Dar nu mantuie , ele in sine. Intelegi? de aceea nu mantuirea trebuie cautata ci dobandirea Duhului Sfant, adica indumnezeirea. Prin faptele bune sigur ca ajungi sa te apropii de Dumnezeu; fara fapte bune nu vei ajunge la cunoasterea de Dumnezeu. de aceea faptele bune sunt o cale spre dobandirea de virtuti.
Hristos a spus: fiti desavarsiti precum Tatal vostru este. deci ne indeamna la indumnezeire, prin aceasta implicit avand mantuire. iar calea spre indumnezeire este si savarsirea faptelor cele bune.

Prin fapta buna la inceput stingi pacatul si apoi treptat ajungi sa sadesti virtute si in final continuand a infaptui binele ajungi sa prisoseasca virtutea. Prisosind virtutea, devii cu adevarat bun si atunci Duhul cel Sfant te va mangaia.

In casa Domnului multe locuri sunt. sa gandim cate locuri sunt, daca stim ca sunt multe. si mai ales cat de felurite sunt. iata ca putem sa nu fim in iad si totusi sa fim in locuri diferite. caci fiecare este asezat in locul pe care il merita. In primul rand acest loc , difera in functie de cat de mult l-ai cunoscut pe Dumnezeu in aceasta viata si cat de mult L-ai ascultat. Caci spun sfintii, ca cine nu a vazut Lumina dumnezeiasca in viata aceasta, nu o va vedea nici dincolo.
Iata de ce putem sustine ca multi oameni pot ajunge mantuirea, in sensul ca nu vor ajunge in iad. Insa cat de multi vor fi mai aproape de Dumnezeu? acolo in vesnicie?