100 case de creștini arse de mulțimea musulmană în Lahore
sursa: afp.com
O ceartă între doi prieteni a dus la o adevărată tragedie în capitala Pakistanului, Lahore. Rezultatul a fost incendierea a peste 100 de case ale creștinilor din zonă de către mulțimea musulmană furioasă, relatează poliția și agențiile de știri din țară. O mulțime de 3000 de musulmani a luat cu asalt Colonia Joseph, după ce un creștin a fost acuzat că a făcut declarații defăimătoare la adresa lui Mahomed. Peste 60 de persoane au fost arestate, însă sute de familii creștine au rămas să doarmă sub cerul liber, hăituite de extremiștii însetați de sânge. Sawan Masih a fost arestat vineri, dupa ce a fost denuntat de catre un prieten musulman, Shahid Imran, care l-a acuzat de blasfemie, delict pasibil de pedeapsa cu moartea in Pakistan, tara in care 97% dintre cei 180 de milioane de locuitori sunt musulmani. Astfel, un numar mare de crestini si-au parasit locuintele, temandu-se de represalii. În Pakistan, legea blasfemiei face victime printre creștinii nevinovați, orice acuzație de blasfemie sau afirmații neconforme cu religia islamului fiind sinonime cu arestarea, torturarea sau chiar uciderea de către mulțimea de extremiști sau de către un fel de vigilantes islamiști, care acționează deopotrivă în libertate și în închisori. |
Săptămâna albă sau a brânzei
Credincioșii ortodocși se află începând de luni, 11 martie 2013, în ultima săptămână dinaintea Postului Mare, numită în Biserică Săptămâna brânzei sau Săptămâna albă.
În această săptămână nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește. În calendarele bisericești, pentru aceste zile apare mențiunea harți, un termen popular care desemnează zilele de dezlegare a postului. Este o săptămână pregătitoare pentru Postul Mare și amintește de perioada petrecerii lui Adam și Eva în grădina Edenului, când mâncau numai ce le oferea făptura în mod natural. Perioada se încheie cu Duminica izgonirii strămoșilor neamului omenesc din Rai. Zilele de miercuri și de vineri sunt aliturgice, adică nu se face Sfânta Liturghie, ci Utrenia, Ceasurile și Obednița, iar ca o pregătire pentru perioada Postului Mare, se săvârșește Pavecernița Mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: 'Doamne și Stăpânul vieții mele...'.Rugăciunea frumoasă a Sfântului Efrem Sirul se rostește pentru prima dată la sfârșitul Utreniei din miercurea săptămânii lăsatului sec de brânză și încetează în miercurea din Săptămâna Mare. În această săptămână nu se fac nunți și petreceri, iar duminică, este obiceiul ca credincioșii să-și ceară iertare unii de la alții pentru a începe postul împăcați. |
A fost ales noul Papă al Bisericii Romano-Catolice
Cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost ales noul Papă al Bisericii Catolice.
http://www.doxologia.ro/sites/defaul...13/03/papa.png Noul Papă este argentinianul Jorge Mario Bergoglio potrivit anunțului facut de la Balconul Central. El și-a ales ca nume de Suvern Pontif Francisc I, iar mulțimea strânsă în Piața Sfântul Petru a scandat "Francesco" în urma anuntului. Potrivit AFP, este primul sud-american și primul iezuit care devine papă. De asemenea, este primul Papă care își alege numărul "I". "Cardinalii au căutat noul papă la capătul lumii", a spus el de la Balconul Central. Ulterior, a îndemnat credincioșii să se roage pentru Benedict al XVI-lea, apoi a cerut un moment de reculegere: "Rugați-vă pentru mine și dați-mi binecuvântarea voastră". Născut în 1936 în Buenos Aires, Bergoglio a fost arhiepiscop de Buenos Aires din 1998. A fost numit cardinal in 2001. |
Mesajul Patriarhului României la alegerea noului Papă
http://www.basilica.ro/_upload/img/4...td19u94esa.jpg
Sanctității Sale Papa FRANCISC Cetatea Vaticanului Sanctitatea Voastră, Biserica Ortodoxă Română se alătură acestor momente de bucurie ale Bisericii Romano-Catolice, ca urmare a alegerii Sanctității Voastre ca Episcop al Romei și Papă. Suntem convinși că valorile morale autentice, bazate pe credința bimilenară creștină, vor continua să aibă un loc central în activitatea Sanctității Voastre ca Primat al Bisericii Romano-Catolice, având în vedere lucrarea pastorală pe care Sanctitatea Voastră ați întreprins-o deja în Argentina. Această misiune este o prioritate și în Biserica noastră Ortodoxă. De aceea, în acest context, este foarte necesar să cooperăm, pentru a realiza solidaritate cu cei care suferă cel mai mult de pe urma crizei economice și spirituale a societății contemporane, pentru a da o mărturie creștină comună în lume, în spiritul iubirii milostive a Domnului nostru Iisus Hristos. Ne exprimăm speranța că Sanctitatea Voastră Veți continua să-i sprijiniți pe credincioșii ortodocși români care trăiesc în număr mare, în diferite țări din Europa, în special în Italia, așa cum constant au făcut-o predecesorii Voștri, vrednicul de pomenire Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Emerit Benedict al XVI-lea. Cu stimă și dragoste frățească în Hristos, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române |
Procesiune la Alba Iulia
http://www.basilica.ro/_upload/img/4...9kkot1d24a.jpg
Arhiepiscopia Alba Iulia organizează un eveniment deosebit, prilejuit de aducerea icoanei Maicii Domnului Pantanassa - Împărăteasa Tuturor, de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Este o icoană pictată pe lemn, copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, vindecătoarea de cancer, icoană donată de mănăstire bisericii parohiei din cartierul Orizont, Alba Iulia, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. La origine, această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea. Icoana are de la Dumnezeu harul deosebit de a vindeca înfricoșătoarea boală a cancerului. Se cunosc foarte multe cazuri de bolnavi de cancer vindecați recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa. Delegația cu icoana este întâmpinată vineri la ora 14:00, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, de către soborul catedralei, tot acum având loc și o procesiune în jurul catedralei. Cuvântul de întâmpinare va fi rostit de Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Sâmbătă, 16 martie, de la ora 8:00, se săvârșește Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala Reîntregirii, iar de la ora 10:00 au loc întâmpinarea icoanei și procesiune la Biserica Memorială „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia. De la ora 12:00 are loc o procesiune cu icoana în Secția de oncologie a Spitalului Județean Alba. La ora 13:30, icoana va fi primită în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Micești, iar la ora 15:00 are loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului în cartierul Orizont. La ora 16:00, icoana va fi primită în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Grigorie Palama“, moment urmat de Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa și Vecernia cu Litie. Scurt istoric al icoanei Maicii Domnului Pantanassa Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea și a fost adusă de către obștea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obște care s-a închinoviat la Vatoped, mănăstire care a devenit astfel din nou de obște în 1990. Icoana se află pe tetrapodul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare: „Într-o zi, un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că fața Maicii Domnului strălucește. În același moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce și-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinților că era necredincios, disprețuind poruncile lui Dumnezeu și se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenția miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-și schimbe viața și să devină un bun credincios“. De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse - la cererea Patriarhului Moscovei - trei copii ale icoanei Pantanassa: una la Biserica Tuturor Sfinților din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam. Iată că Maica Domnului are de acum mai multe icoane Pantanassa vindecătoare de cancer și în România: la Biserica rusă din București, la mănăstirile Oașa și Râmeț din județul Alba, la catedrala din Timișoara și la o biserică din Suceava. |
Declarația Bisericii Antiohiei cu privire la înființarea Arhiepiscopiei Qatarului
sursa: orthodoxie.com
Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei și a întregului Orient s-a reunit ieri la Malamand, pentru a lua o decizie în ceea ce privește recenta ingerință a Patriarhiei Ierusalimului în teritoriul canonic al Patriarhiei Antiohiei. Este vorba despre recenta alegere a Arhiepiscopului de Qatar din partea Patriarhiei Ierusalimului, deși Qatar-ul este dintotdeauna parte a teritoriului canonic al Patriarhiei Antiohiei. După o scurtă evocare istorică a situației, Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei a declarat următoarele: „Biserica Antiohiei refuză inițiativa Patriarhiei Ierusalimului și nu recunoaște niciun episcop pe teritoriul statului Qatar, care nu este sub Tronul Apostoli cal Antiohiei. Biserica Antiohiei cere Patriarhiei Ierusalimului să rezolve această chestiune cât mai repede posibil. Biserica Antiohiei speră că nu va fi nevoită să ia poziții care vor duce până la ruptura comuniunii cu Tronul Ierusalimului, în spiritul relațiilor sale inter-ortodoxe și al acordurilor convenite la Geneva în cadrul comisiilor preparatorii ale sfântului și marelui sinod pan-ortodox”. |
Biserică creștină incendiată de extremiștii musulmani în Libia
sursa: persecution.org
Militanții musulmani au incendiat o biserică creștină egipteană din Benghazi, Libia, în ceea ce se crede că este o nouă recrudescență a violențelor extremiste în această țară după înlăturarea lui Gaddafi. Agenția Associated Press relatează că această violență urmează după arestarea mai multor creștini egipteni, acuzați că fac prozelitism creștin. Dintre aceștia, 4 rămân după gratii. Minstrul de Externe al Egiptului a condamnat atacul pe care l-a descris ca un asalt la adresa egiptenilor. Săptămâna trecută, peste 100 de creștini, majoritatea egipteni, au fost arestați pentru încercarea de a converti musulmani. Regimul din Libia rămâne unul foarte instabil, iar violențele la adresa creștinilor sunt numeroase, și cele mai multe dintre ele rămân necunoscute opiniei publice, de teama represaliilor. |
Canonul Sfântului Andrei Criteanul se va oficia în prima săptămână a Postului Mare
În prima săptămână din Postul Sfintelor Paști, în toate Bisericile Ortodoxe se va săvârși Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Numit și Canonul cel Mare, acesta cuprinde 250 de stihiri, spre deosebire de 30, câte are un canon obișnuit.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul este structurat din nouă cântări, sau pesne, tema centrală fiind sublinierea stării de păcătoșenie a sufletului. În perioada aceasta a Postului Sfintelor Paști se săvârșește Canonul Sfântului Andrei Criteanul sau Canonul Mare. Este mare pentru că are toate pesnele, spre deosebire de celelalte canoane cărora le lipsește peasna a doua. Fiecare cântare este inspirată după o cântare veterotestamentară sau noutestamentară”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, potrivit Radio TRINITAS. De asemenea, „Canonul Sfântului Andrei Criteanul este mare și prin numărul de 250 de strofe pe care le conține și el se săvârșește în primele zile ale postului, adică în primă săptămână, cântările canonului fiind împărțite, iar în miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare se săvârșește tot Canonul”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa. O atenție deosebită este acordată în Canon răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul, prin Jertfa de pe Cruce. Sfântul Andrei Criteanul ne amintește necesitatea pocăinței, fără de care nu poate exista restaurare și, respectiv, îndumnezeire. |
Reconciliere ISTORICĂ:
"Capul" Bisericii Ortodoxe va participa la ceremonia de confirmare a Papei Francisc
"Capul" Bisericii Ortodoxe, patriahul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, va fi prezent, pe 19 martie, la Vatican, când va avea loc ceremonia de confirmare a Papei Francisc drept Suveran Pontif. Anunțul făcut de Bartolomeu I reprezintă o premieră în istoria recentă a Bisericilor Ortodoxă și Catolică. Astfel, din anul 1054, atunci când a avut loc schisma din sânul Bisericii, niciun șef al Bisericii Ortodoxe nu a mai participat la vreo ceremonie de instalare a Papei la Vatican. |
Sfânta Liturghie în perioada Postului Sfintelor Paști
Perioada Postului Sfintelor Paști este una specială și din punct de vedere liturgic. Este perioada în care se săvârșesc toate cele trei liturghii ale Bisericii Ortodoxe: a Sfântului Vasile cel Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cea mai des oficiată în cultul ortodox.
Cea de-a treia Liturghie din cultul Bisericii Ortodoxe, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, se săvârșește numai în Postul Sfintelor Paști. După cum aflăm din Liturgica Specială a pr. prof. Ene Braniște, „conform principiului pus de canonul 52 al sinodului Trulan, ea se poate săvârși de regulă în orice zi din Păresimi, în care vrem, sau trebuie să facem Liturghie, cu excepția zilelor aliturgice (luni și marți, din prima săptămână și Vinerea Patimilor, când nu se face nici o liturghie) și a zilelor când e rânduită una sau alta din celelalte două Liturghii (toate sâmbetele și duminicile, Joia Săptămânii Patimilor și Buna-Vestire). De obicei însă (în practică), ea se oficiază astăzi - chiar și în mănăstiri - doar în zilele de miercuri și vineri (cu excepția Vinerii din Săptămâna Patimilor), iar în celelalte zile numai: luni și marți din Săptămâna Patimilor, în Joia Canonului celui mare (săptămâna a cincea) și la unele sărbători bisericești cu polieleu dacă acestea cad într-una din zilele de rând ale săptămânii (de luni până vineri)'. Autor al Liturghiei darurilor mai înainte sfințite este considerat Sfântul Grigore Dialogul, care a trăit în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Pentru oficierea acestei Liturghii în timpul Postului Mare s-a pronunțat și Sinodul Quinisext, din anul 692, prin canonul 52. |
Creștinilor din Nepal le este interzis să-și îngroape morții
Comunitățile creștine din Nepal se confruntă cu o persecuție agresivă din partea comunităților budiste majoritare. Un aspect principal al acestei persecuții este interdicția îngropării morților creștini de către budiști.
Creștinii au hotărât crearea unei celule de criză, care să caute un loc în Nepal, unde creștinii pot să își îngroape morții. Comisia, condusă de un fost membru al Adunării Constituante, Binod Pahadi, va căuta să cumpere două locuri care vor fi transformate în cimitire creștine. Tradiția budistă impune incinerarea morților, iar tradiția creștină cere înhumarea lor, însă budiștii încearcă prin toate mijloacele, inclusiv prin violență și amenințări, să interzică creștinilor îngroparea celor dragi ai lor. Creștinii hăituiți, amenințați, își duc morții în păduri sau în munți, pentru a-i îngropa în locuri neștiute de nimeni, fără niciun semn sau cruce, pentru a nu stârni mania budiștilor. Guvernul a promis să ajute acest process, a spus G. Gahatraj, Secretarul General al Federației Creștine a Nepalului (FNCN). |
coana Maicii Domnului Pantanassa la Alba Iulia
http://www.basilica.ro/_upload/img/4...56rfi19aka.jpg
Înainte de începerea Postului Sfintelor Paști, orașul Alba Iulia a trăit o adevărată sărbătoare prilejuită de aducerea icoanei Maicii Domnului Pantanassa - Împărăteasa tuturor de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos. Icoana, pictată pe lemn, cu foiță de aur, copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, vindecătoarea de cancer, a fost donată de mănăstire bisericii parohiale din cartierul Orizont, Alba Iulia, informează "Ziarul Lumina". Înfruntând frigul și vântul de afară, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, alături de un sobor de preoți și peste 2.000 de credincioși au venit la Catedrala Reîntregirii pentru a întâmpina cu bucurie și emoție sosirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cei prezenți au participat la o procesiune cu icoana Pantanassa, în timpul căreia clericii și credincioșii au înconjurat catedrala mergând în convoi, purtând diferite obiecte de cult, cântând imnuri religioase și rostind rugăciuni, spre slava lui Dumnezeu și în cinstea Maicii Domnului. Adresându-se sutelor de creștini prezenți, IPS Irineu a afirmat: „În aceste momente, Maica Domnului ne privește din Cerul slavei și din această icoană minunată. Prezența Preacuratei Fecioare în viața Bisericii este o mângâiere pentru suferința noastră, o ușurare pentru osteneala noastră, un ajutor puternic în pelerinajul nostru spre Patria cerească“. Programul a continuat cu cântarea Acatistului Maicii Domnului Pantanassa de către Grupul psaltic „Lumină Lină“, cu citirea la strană a Psaltirii Maicii Domnului de către elevi seminariști și studenți teologi și cu săvârșirea slujbelor Pavecernița Mică și Acatistul Bunei Vestiri. Icoana a rămas la catedrală, spre închinare, până a doua zi, când a fost dusă la secția de oncologie a Spitalului Județean Alba, din Alba Iulia. Bolnavii internați în această secție au avut parte de o mare bucurie odată cu aducerea icoanei făcătoare de minuni, despre care se spune că are de la Dumnezeu harul deosebit de a vindeca înfricoșătoarea boală a cancerului. Emoția a fost foarte mare atât pentru bolnavi, cât și pentru familiile acestora care s-au rugat la icoana Maicii Domnului Pantanassa pentru sănătate. Nu puțini au fost cei care au sărutat icoana cu multă credință și cu lacrimi în ochi, cerând ajutorul Maicii Domnului pentru vindecare. |
Marș pentru viață în peste 27 de orașe ale țării
Mai multe asociații și fundații ale societății civile, în colaborare cu instituții și comunități religioase, organizează sâmbătă, 23 martie, „Marșul pentru Viață“. Scopul evenimentului este afirmarea dreptului la viață, susținerea familiei tradiționale și a valorilor acesteia pentru formarea unei societăți solide și sănătoase, informează Ziarul Lumina.
În apropierea zilei de 25 martie, când sărbătorim vestea cea bună a zămislirii în pântecele Preacuratei Fecioare Maria a Fiului lui Dumnezeu, se organizează, concomitent, în peste 27 de localități din țară „Marșul pentru Viață“. În fiecare an, amploarea acestui eveniment este tot mai mare, datorită oamenilor care înțeleg și afirmă că, încă din momentul concepției, mama este purtătoare a unei ființe. Mesajul-manifest adresat publicului în acest an al „Marșului pentru Viață“ este „Iubește-i pe amândoi! Asumă, ajută, adoptă!“, o invitație la implicare întru sprijinirea femeilor însărcinate, constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați. Din cauza celei mai ridicate rate de avort dintre toate țările Uniunii Europene și degradării accentuate a importanței familiei, peste 70 de organizații nonguvernamentale au trimis o petiție principalelor instituții ale statului, prin care solicită adoptarea unei legislații favorabile vieții și familiei, precum și a unor programe de educație coerente. „Marșul pentru Viață“ din România se dorește a fi un eveniment similar celui din marile orașe ale lumii, precum San Francisco, Washington, Toronto, Paris, Bruxelles, Berlin și Budapesta. La București, „Marșul pentru Viață“ va începe sâmbătă, 23 martie, ora 12:00, de pe platoul din fața Cercului Militar Național (intersecția Calea Victoriei cu Bd. Elisabe-ta). La Iași, pe lângă marșul care va avea loc de la ora 16:00, punct de întâlnire Universita-tea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“, se organizează expoziția „Copilul Speranță“, la Palas (Atrium), și un concert coral și instrumental susținut de către elevii Colegiului Național de Artă „Octav Bănci-lă“, în Parcul Palas, ora 17:00. Mai multe informații despre „Marșul pentru Viață“ se pot accesa pe pagina de internet www.marsulpentru-viata.ro. |
Protosinghelul Ghervasie a trecut la Domnul
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...i4u9b1i1ga.jpg
Starețul Schitului Pocrov din județul Neamț, Părintele protosinghel Ghervasie Gheorghe, a trecut în această dimineață, la Domnul. Părintele avea 85 de ani și era de 35 de ani egumenul schitului. După cum a mărturisit Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru Radio TRINITAS, Părintele Ghervasie este considerat al doilea ctitor al așezământului monahal, după Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin: „Protosinghelul Ghervasie Gheorghe a fost un monah cu foarte multe daruri. Cel mai important dintre toate mi se pare dăruirea și jertfelnicia pentru Casa lui Dumnezeu. Atunci când a ajuns egumen la Schitul Pocrov care se afla în ruină după ce trecuse prin perioada regimului comunist fără călugări, odată cu plecarea lor din mănăstire în urma decretului 410 din anul 1959, Protosinghelul Ghervasie Gheorghe a înjghebat o mică obște la Pocrov și a refăcut integral ctitoria Sfântului Ierarh Pahomie: chiliile au fost refăcute, s-a construit o gospodărie anexă, s-au refăcut gardurile. Astfel, tot ceea ce ține de vechiul schit al Mănăstirii Neamț, care a fost numit atât de frumos de către Sadoveanu, Poiana Raiului, unul dintre cele mai frumoase locuri a devenit o frumusețe și datorită strădaniei Protosinghelului Ghervasie Gheorghe”. |
Hramul bisericii domnești de la Curtea Veche
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...h1mt31iq1a.jpg
La praznicul Bunei Vestiri își vor sărbători hramul unele dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din țara noastră. Printre acestea se numără și cea mai veche biserică din București, cea a Sfântului Antonie, de la Curtea Veche. Cu prilejul hramului istoric al Parohiei, Sfânta Liturghie va fi oficiată luni de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Biserica noastră este în mare sărbătoare și dacă până acum credincioșii știau că biserica noastră poartă numele Sfântului Antonie cel Mare și că este hramul bisericii de data aceasta biserica sărbătorește primul hram, hramul istoric Buna Vestire. Este adevărat că toată lumea știe de Sfântul Antonie cel Mare și hramul acesta a fost trecut pe planul doi, dar noi ținem întotdeauna că acesta este primul hram al bisericii și este foarte important. În Ajunul hramului Bunei Vestiri, duminică seara, avem la orele 17:00 slujba Vecerniei, la orele 18:00 slujba Litiei, iar la 18:30 un cuvânt de învățătură. În ziua hramului de dimineață vom începe la ora 07:30 cu Acatistul Bunei Vestiri, la ora 08:00 slujba Utreniei, la ora 09:30 slujba Sfintei Liturghii, iar la ora 11:30 un cuvânt de învățătură după care credincioșii pot veni să se închine la icoanele Bunei Vestiri și a Sfântului Antonie cel Mare”, a explicat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Gheorghe Zaharia. Biserica domnească de la Curtea Veche este cel mai vechi lăcaș de cult din București. De 166 de ani, pe lângă primul hram, al Bunei Vestiri, biserica a primit și hramul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, a cărui icoană făcătoare de minuni o adăpostește. |
Cel mai puternic om al planetei la Peștera Celui răstignit
Cel mai important om de pe pământ în fața Celui urgisit dintre oameni, Omul durerilor și totuși, în smerenia Sa, Creatorul cerului și al pământului.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Hussein Obama, s-a aflat la Bethleem în ziua de 22 martie, în vizita sa în Israel și în teritoriile palestiniene. Președintele american a fost întâmpinat de către Sanctitatea Sa Theofil, Patriarhul Ierusalimului, înconjurat de ierarhi și clerici ai Patriarhiei Sfântului Mormânt. Obama a fost însoțit în acest pelerinaj la locul nașterii Domnului Hristos de către Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene și de Ministrul american al Afacerilor Externe, John Kerry. Președintele american a coborât în Peștera Nașterii lui Hristos din Biserica Nașterii din Bethleem și s-a rugat la piatra pe care s-a născut și s-a odihnit Dumnezeu. La o primă vedere, o vizită simplă, de curtoazie, în cel mai important loc din teritoriile palestinine, a unui șef de stat al unicei deocamdată super-puteri mondiale, în căutarea unui acord de pace între Israel și palestinieni. La o privire mai atentă, în gestul de față se află ascunsă o paradigmă valorică, politică și teologică de mare profunzime. Președintele celui mai mare stat de pe pământ, la locul nașterii lui Dumnezeu, Împăratul cerului și al pământului. Cel mai important om de pe pământ în fața Celui urgisit dintre oameni, Omul durerilor și totuși, în smerenia Sa, Creatorul cerului și al pământului. Șeful administrației celei mai bogate națiuni terestre, în peștera rece unde s-a născut, în sărăcie lucie și suferință, Domnul universului. Dispozitive de securitate de milioane de dolari au fost puse în funcțiune pentru a păzi pe omul cel mai puternic al planetei, venit să vadă locul nașterii Dumnezeului veacurilor, care a fost ucis de oamenii cei fărădelege pentru vina de a fi iubit o veșnicie. Posesorul celui mai mare arsenal de arme nucleare de pe pământ, vine în peștera rece a Domnului Păcii, Părintele veacului ce va să fie. Un gest de noblețe care însă ar trebui să suscite întrebări: oare ce ar spune Hristos, Împăratul răstignit, despre milioane de prunci omorâți prin avorturi încurajate de statul american, despre căsătoriile între homosexuali care dinamitează lumina familiei și aduce imoralitatea la nivel de normalitate? Peste 70 de ani, această știre nu va fi decât una subțire, fără importanță, într-un hard uriaș în care se stochează istoria lumii. Toți cei prezenți acolo, la Peștera din Bethleem, vor fi murit de mult. Un singur lucru va rămâne: iubirea crucificată, plină de sânge și de Înviere, a lui Dumnezeu pentru oameni, până la sfârșitul istoriei. *doxologia |
Consultări ale Bisericilor ortodoxe surori despre jurisdicția teritorială aortodoxiei
sursa: orthodoxie.com
O delegație a Patriarhiei Antiohiei și a întregului Orient a sosit la Atena, pentru consultări cu Preafericitul Ieronim Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii. Ierarhii antiohieni l-au informat pe primatul elen despre situația litigioasă din sânul Patriarhiei Antiohiei, după ce Patriarhia Ierusalimului a înființat o Arhiepiscopie a Qatarului, pe teritoriul canonic al Bisericii Antiohiei. Delegația antiohiană va continua consultările cu Bisericile ortodoxe surori, în special cu primații Bisericilor autocefale, pentru a le informa cu privire la acest diferend. În zilele viitoare, ierarhii Patriarhiei Antiohiei se vor întâlni cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. |
Stavrofora Pelaghia Tudor a trecut la Domnul
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...pc1k8n3gaa.jpg
Fosta stareță a Mănăstirii Ghighiu din județul Prahova, Stavrofora Pelaghia Tudor a trecut, aseară, 26 martie 2013, la Domnul. Maica stareță avea 93 de ani și era din comuna ilfoveană Afumați. Ea a condus obștea monahală timp de 53 de ani, până în 2008, când a ales să se retragă din stăreție. Mai multe informații despre Stavrofora Pelaghia Tudor a oferit pentru Radio TRINITAS Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Stavrofora Pelaghia Tudor a fost stareța Mănăstirii Ghighiu vreme de 53 de ani, începând cu anul 1955 până în anul 2008. Întrucât avea o mătușă dinspre tată la Mănăstirea Samurcășești - Ciorogârla, încă de la vârsta de doi ani venea des la aceasta. A rămas adeseori în mănăstire, iar de la vârsta de 7 ani n-a mai plecat la casa părintească. A urmat din Mănăstirea Ciorogârla școala primară, apoi școala monahală, seminarul la Mănăstirea Horez și un liceu care funcționa special pentru personalul monahal în apropierea Mănăstirii Bistrița din județul Vâlcea. S-a remarcat în administrația Mănăstirii Ciorogârla de unde Patriarhul Justinian a numit-o stareță la Mănăstirea Ghighiu în anul 1955”. Stravofora Pelaghia Tudor este un model de statornicie și vrednicie. În timpul stăreției sale, cu sprijinul Patriarhului Justinian Mariana, au fost restaurate cele două biserici și chiliile mănăstirii. „Mănăstirea trecea printr-o situație foarte grea în urma bonbardamentelor din cel de-al doilea Război Mondial. Ambele biserici, atât cea principală cât și cea a cimitirului, se aflau într-o stare foarte precară. Le-a restaurat cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureștilor și cu stăruința personală a Patriarhului Justinian Marina. A refăcut chiliile, clopotnița, trapeza, gospodăria. Mai târziu a amenajat și un muzeu pentru obiectele de valoare ale mănăstirii. În anul 1958 a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu icoana Maicii Domnului din Patriarhia Antiohiei, din Siria, numită și Siriaca, icoană care a adus foarte multă mângâiere și nădejde pentru personalul mănăstirii, mai ales după promulgarea decretului 410 din anul 1959”, a mai spus Părintele arhimandrit Timotei Aioanei. Fosta stareță a mănăstirii prahovene Ghighiu, Stavrofora Pelaghia Tudor va fi înmormântată, mâine, 28 martie 2013, de la ora 11:00, în cimitirul așezământului monahal. |
Înmormântarea părintelui Ghervasie Gheorghe de la Schitul Pocrov
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...nanh9k4lla.jpg
La Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamț a fost oficiată, ieri, 26 martie 2013, slujba înmormântării protosinghelului Ghervasie Gheorghe, care a îndeplinit funcția de egumen al schitului timp de peste trei decenii, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. După cum a relatat arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, pentru sufletul părintelui Ghervasie s-au rugat 30 de preoți și numeroși credincioși. Delegatul Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost arhim. Luca Diaconu, exarh zona Neamț. La finalul slujbei, arhim. Benedict Sauciuc a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a protosinghelului Ghervasie Gheorghe. „Faptul că părintele Ghervasie a mers la Schitul Pocrov când nimeni nu mai era acolo a însemnat foarte mult. A restaurat schitul și de aceea putem spune că este al doilea ctitor după Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Părintele Ghervasie a venit la Pocrov în plin regim comunist, dând un nou suflu schitului. A reparat biserica și corpul de chilii. Singur fiind, se lupta cu animalele, dar și cu presiunile din partea potrivnicilor Bisericii. Cu toate acestea, a ținut flacăra credinței aprinsă la Pocrov. De multe ori când mergeam la Pocrov, Preacuvioșia Sa ne împărtășea cuvânt de folos, spunând mereu: „Maica Domnului cea care ocrotește Pocrovul să vă acopere și pe voi“. Avea foarte mulți fii duhovnicești din părțile Neamțului sau Rădășenilor. A fost un model pentru noi toți, întrucât s-a pregătit toată viața pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos“, a spus arhim. Benedict Sauciuc. |
Slujbă de pomenire pentru făuritorii unirii Basarabiei cu România
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat, astăzi, 28 martie 2013, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Patriarhală din București, o slujbă de pomenire pentru înfăptuitorii unirii Basarabiei cu România.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a evocat rolul celor care au contribuit la Unirea Basarabiei cu România, în anul 1918: „Acest eveniment ne determină să ne gândim cu evlavie și cu multă recunoștință la lupta susținută, la iubirea nestrămutată față de neamul românesc, față de cultura, de limba și de credința lui, păstrate de-a lungul secolelor cu mari jertfe ale personalităților politice, culturale, bisericești, ale căror nume le-am ascultat astăzi fiind rostite la rugăciunea de dezlegare a tuturor păcatelor. De aceea, în acest moment când omagiem eroii, pe făuritorii unirii de la 27 martie 1918, ne gândim în același timp la toți românii din Basarabia care într-un fel sau altul au susținut, au luptat și s-au rugat pentru acest moment binecuvântat de providența dumnezeiască petrecut în 1918”. La slujba de pomenire a fost prezentă doamna Iuliana Gorea Costin, Înaltul reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova, precum și tinerii Ligii Basarabenilor din România. |
A doua duminică din Post la Mănăstirea Strehaia
Pe 31 martie, în Duminica a II-a din Postul Sfintelor Paști, obștea mănăstirii Strehaia are parte de o aleasă bucurie duhovnicească.
În mijlocul soborului de ostenitoare ale sfântului lăcaș de închinare se va afla Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, aflat în vizită pastorală. Ierarhul mehedințean va săvârși în biserica mănăstirii Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi. În această duminică, a Sfântului Grigorie Palama, slujba euharistică va începe la ora 09:30, după cum ne-a mărturisit Cătălin Cernătescu, Redactor știri Episcopia Severinului și Strehaiei. Prima evanghelie ce se va citi la Sfânta Liturghie se găsește la Sfântul Evanghelist Marcu 2, 1-12 și amintește de vindecarea slăbănogului din Capernaum de către Domnul Hristos. Acest episod biblic tinde să arate atât misiunea și puterea Fiului lui Dumnezeu de a ierta păcatul omenesc, cât și capacitatea Sa de a pătrunde adâncul cugetelor și de a mustra pentru necredință și împietrirea inimii. O altă învățătură desprinsă din pericopă este aceea că Dumnezeu a vindecat slăbănogul și pentru credința însoțitorilor săi, astfel încât ni se oferă un exemplu al tăriei comuniunii. Alături de evanghelia duminicală se va citi și cea a Sfântului Grigorie Palama. |
Duminica Sfântului Grigorie Palama
Creștinii Ortodocși se vor afla la 31 martie 2013 în Duminica Sfântului Grigorie Palama, a doua duminică a Postului Mare. Duminica aceasta a fost instituită odată cu canonizarea oficială a Sfântului Grigorie Palama în 1368 (Tomos sinodal din 1368- PG 151, 711D- Cf. J. Meyndorff, Introduction a L’etude de Grigorie Palamas). Ca text imnografic s-a utilizat oficiul redactat de patriarhul Filotei, prieten al lui Palama și autor al Vieții sale (Filotei al Constantinopolului, Lauda Sf. Grigore Palama), completat de canonul unui anume Gheorghe, necunoscut altfel. Pe lângă acest oficiu liturgic tot atunci s-a adăugat Synodikon-ului Ortodoxiei proclamarea „veșnicei pomeniri” a fericitului Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului, care venea să completeze numeroasele adaosuri ale formulelor palamite privitoare la distincția dintre ființa și energiile lui Dumnezeu, și condamnările lui Varlaam, Achindin și ale celorlalți adversari ai isihasmului.
Canonizarea Sfântului Grigorie Palama și instituirea, sărbătorii sale în a doua duminică a Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei, consacrau deciziile celor două Sinoade isihaste de la Constantinopol, din anii 1341 și 1351, drept însăși expresia Ortodoxiei și a marii tradiții dogmatice bizantine. |
Turcii permit deschiderea unei școli primare grecești în Insula Imvros
sursa: orthodoxie.com
Autoritățile turcești au făcut un pas spre o adevărată toleranță și libertate religioasă în Turcia. Ministrul turc al Instrucțiunii Publice, Nabi Avci, a declarat că ministerul condus de el a aprobat redeschiderea Școlii primare grecești din Insula Imvros (Gokceada). Școala fusese închisă de autorități în 1964, în cadrul unei ofensive turcești de a forța populația greacă ortodoxă a insulei să plece din Turcia. În această școală istorică, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a studiat cursurile primare. |
Cleric din Nigeria cheamă pe creștini să se roage pentru ucigașii lor
sursa: persecution.org
Un cleric anglican din Nigeria cheamă pe creștini să se roage pentru persecutorii lor și să ierte pe toți oamenii, așa cum Hristos i-a iertat pe toți pe Cruce. Este vorba despre Shola Igbari, care a spus că un adevărat creștin trebuie să iubească pe toți și să cultive darurile iertării. Igbari, din Abuja, a spus că postul și Săptămâna mare sunt prilejuri pentru rugăciune, pocăință, reflecție și lucrare spirituală. Îndemnul vine într-o țară unde în ultmii 2 ani peste 3000 de creștini au fost omorâți brutal de către organizația extremist Boko Haram, mai ales în biserici, în timpul slujbelor religioase. |
Noua raclă pentru moaște sfinților ocrotitori ai Parohiei Iancu Vechi - Mătăsari
Noua raclă pentru moaște sfinților ocrotitori ai Parohiei Iancu Vechi - Mătăsari a fost sfințită
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sfințit, astăzi, 30 martie 2013, în paraclisul Reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mucenic Gheorghe, noua raclă cu moaștele Sfinților Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist de la Parohia Iancu Vechi - Mătăsari din București. Racla va fi dusă, mâine, 31 martie 2013, la Biserica Iancu Vechi - Mătăsari de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În continuare, Preasfinția Sa va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. „Preasfințitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul va duce dimineață din paraclisul Reședinței patriarhale racla cea nouă din argint în care au fost așezate moaștele celor patru sfinți. Ea va fi așezată în baldachinul din biserica noastră. După Sfânta Liturghie va fi prezentat și lansat pliantul Bisericii Iancu Vechi - Mătăsari realizat la editura Patriarhiei Române și tipărit la tipografia Patriarhiei Române”, a spus Părintele Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi - Mătăsari. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sfințit, astăzi, 30 martie 2013, în paraclisul Reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mucenic Gheorghe, noua raclă cu moaștele Sfinților Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist de la Parohia Iancu Vechi - Mătăsari din București. După slujba de sfințire Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că inițiativa de punere în valoare a moaștelor aflate în Parohia Iancu Vechi - Mătăsari reprezintă o lucrare de o frumoasă grijă pastorală pentru credincioși, dar și de cinstire a sfinților care ocrotesc biserica parohiei: „Biserica actuală este o biserică complet nouă, pentru că biserica veche s-a dărâmat tocmai pe când trebuia să fie consolidată dintr-o defecțiune tehnică sau o neglijență majoră. Odată cu rezidirea bisericii s-a dorit să se refacă cinstirea și prețuirea sfintelor moaște printr-o raclă nouă și frumos împodobită. Aceasta arată că biserica scoate în evidență racla cea nouă, iar racla cea nouă scoate în evidență biserica cea nouă. Astfel, în această înnoire a biserici și a raclei care poartă moaștele sfinților mucenici Eustație și familiei sale se constată că avem o râvnă sfântă pentru a întări comuniunea cu sfinții ocrotitori, dar și pentru a intensifica demnitatea unei parohii”. Racla va fi dusă, mâine, 31 martie 2013, la Biserica Iancu Vechi - Mătăsari de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În continuare, Preasfinția Sa va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. „Preasfințitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul va duce dimineață din paraclisul Reședinței patriarhale racla cea nouă din argint în care au fost așezate moaștele celor patru sfinți. Ea va fi așezată în baldachinul din biserica noastră. După Sfânta Liturghie va fi prezentat și lansat pliantul Bisericii Iancu Vechi - Mătăsari realizat la editura Patriarhiei Române și tipărit la tipografia Patriarhiei Române”, a spus Părintele Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi - Mătăsari. |
Sărbătorile lunii Aprilie
Luna aprilie este una bogată în sărbători de mare importanță pentru creștinii ortodocși. În prima zi a acesteia, Biserica Ortodoxă a pomenit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca, devenită prin pocăința sa timp de 47 de ani în pustiul Iudeii, reperul cel mai important din hagiografia creștină pentru plângerea păcatelor, informează TRINITAS TV.
Pe 11 aprilie Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Sfântul Mucenic Sava de la Buzău este pomenit pe 12 aprilie. Din anul 1996, a fost proclamat ocrotitor spiritual al meleagurilor buzoiene. Pe 14 aprilie Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, episcop al Romanului între anii 1707-1714. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, este pomenit pe 23 aprilie. Ziua de 24 aprilie va fi marcată în mod deosebit de credincioșii din Transilvania, la această dată făcându-se pomenirea Sfinților Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei. Pentru a doua oară în Biserica noastră va fi pomenit în această zi și Sfântul Ierarh Simion Ștefan. Spre sfârșitul lui aprilie, în cea de-a 25-a zi a lunii, va fi pomenit un alt sfânt român: Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului. Întreaga Ortodoxie va sărbători anul acesta Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile, duminică, pe 28 aprilie. În lăcașurile de cult se oficiază în această zi slujbe de sfințire a „stâlpărilor” - ramuri de salcie sau finic care sunt oferite credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie |
Dezlegările la pește, vin și untdelemn în Postul Sfintelor Paști
Pentru că Postul Sfintelor Paști este cel mai aspru post al Bisericii Ortodoxe, pentru cinstirea zilelor în care se săvârșește Sfânta Liturghie și pentru slăbiciunea trupului omenesc, canoanele Bisericii au rânduit pentru credincioșii ortodocși dezlegări la pește, vin și untdelemn. Astfel, în luna aprilie, în sâmbete și în duminici și în zilele de 11 aprilie (Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica), 12 aprilie (Sfântul Mucenic Sava de la Buzău), 14 aprilie (Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin), 23 aprilie (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe), se face dezlegare la vin și untdelemn.
În ziua de 28 aprilie, când se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim, Biserica a rânduit să se facă dezlegare la pește, la fel cum s-a procedat și de Buna Vestire. Se mai face dezlegare la vin în Joia din săptămâna a cincea din post, când Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește integral, pentru osteneala privegherii. Vinul consumat cu măsură este un medicament pentru trupul omului aflat în neputință, măsura fiind indicată de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său, Timotei: „folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni“ (I Timotei 5, 23). |
O Biserică a martirilor comunismului în Moscova
sursa: pravoslavie.ru
Există o nevoie certă de o nouă Biserică a Mănăstirii Sretensky din Moscova. Numărul mare de credincioși prezenți la slujbele religioase este o permanență. Singura Biserică a mănăstirii care a supraviețuit distrugerii nu poate adăposti decât o mică parte dintre credincioși. Călugării mănăstirii au cerut binecuvântarea Patriarhului Rusiei pentru construirea unei Biserici, dedicată Neo-martirilor și mărturisitorilor ruși. Sfințirea Bisericii a fost fixată pentru februarie 2017. În 3 octombrie 2012 s-a organizat un concurs pentru proiectul edificului de cult. Linia directoare a proiectului a fost că Biserica trebuie să reflecte ideea tradițională a arhitecturii eclesiale rusești și victoria neomartirilor Rusiei. Au fost prezentate 48 de proiecte și a câștigat proiectul lui Dimitri Smirnov, care – spune juriul – a exploatat o imagine eshatologică a victoriei Bisericii, imaginea Cetății celeste, a Noului Ierusalim, în centrul căruia există Mielul – Hristos Biruitor. Pe exteriorul Bisericii vor fi pictate fresce reprezentând pe Mântuitorul înconjurat de neomartiri. Biserica va putea adăposti 2000 de credincioși. |
Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești. . .
Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, în Arhiepiscopia Râmnicului
În perioada 19-22 aprilie 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Gherasim, vor fi aduse în Arhiepiscopia Râmnicului Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în ziua de 22 iunie. Sfintele moaște vor fi aduse la Mănăstirea Dintr-un Lemn în zilele de 19 și 20 aprilie și la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, în zilele de 21 și 22 aprilie. Pelerinajul este organizat în contextul sărbătorii Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română și, în virtutea frumoasei conlucrări între Biserică și Armată, în anul comemorării a 125 de ani de la nașterea Generalului Paul Teodorescu. Prin rectitorirea Mănăstirii Dintr-un Lemn de către Generalul Paul Teodorescu, Ministru al Aerului și Marinei în anii 1938-1940, mănăstirea a devenit locaș de închinare și de cinstire al marinarilor și al aviatorilor români. În cinstea Eroilor Aviatori, în incinta Muzeului Național al Aviației, din Sectorul 2 al Bucureștilor, a fost ctitorită Biserica Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, care, în felul acesta, a devenit ocrotitorul aviatorilor români. Programul Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, în Arhiepiscopia Ramnicului, 19-22 aprilie: MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN VINERI, 19 APRILIE - Orele 19.30 - Primirea moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul și a Delegației Arhiepiscopiei Bucureștilor condusă de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; - Procesiune cu Sfintele Moaște până la Biserică; - Orele 20.00- Slujba Privegherii și Taina Sfântului Maslu. SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE - Orele 8.00 - Acatistul Sf. Ierarh Grigorie Dascălul; Slujba Aghiesmei Mici; Ceasurile; - Orele 9.30 – Sfânta Liturghie Arhierească (va sluji ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei în sobor de ierarhi, preoți și diaconi); - Orele 16.00 – Slujba Vecerniei cu Litie; CATEDRALA ARHIEPISCOPALĂ „SFÂNTUL IERARH NICOLAE” DIN RÂMNICU VÂLCEA DUMINICĂ, 21 APRILIE - Orele 7.00 – Acatistul Sf. Ierarh Grigorie Dascălul; - Orele 7.30 – Slujba Utreniei; - Orele 8.00 - Primirea moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul. (Sfintele moaște vor fi așezate spre închinare în baldachinul din fața Catedralei) - Orele 9.30 - Sfânta Liturghie Arhierească a Sfântului Vasile cel Mare. - Orele 16.00 – Slujba Vecerniei, Paraclisul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu. LUNI, 22 APRILIE - Orele 7.00 – Slujba Utreniei, Ceasurile și Vecernia; - Sfintele moaște vor pleca spre Mănăstirea Căldărușani. Viața Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești Sfântul Grigorie s-a născut în anul 1765, în București, purtând numele Gheorghe. La vârsta de șapte ani, este înscris la școala elementară de la Mănăstirea Sfântul Sava. Încă din vremea studiilor, va lega o strânsă prietenie cu monahii Gherontie și Dorotei de la Mănăstirea Neamț, manifestând dorința de a cunoaște viața duhovnicească din Mănăstirea Neamț, organizată de Sfântul Paisie de la Neamț. În jurul anului 1790, tânărul Gheorghe va pleca la Mănăstirea Neamț, unde va fi tuns în monahism de Sfantul Paisie Velicicovski, sub numele de Grigorie și va fi hirotonit ierodiacon. Împreună cu ieromonahul Gherontie, traduce din limba greacă scrierile Sfinților Părinți. La cererea Mitropolitului Dositei Filitti al Ungrovlahiei, ieromonahul Gherontie și ierodiaconul Grigorie, revin în București, unde vor traduce și tipări două lucrări: "Carte folositoare de suflet", un îndreptar pentru Taina Spovedaniei, în 1799 și "Chiriacodromion la Evangheliile duminicale, al învățatului arhiepiscop grec Nichifor Teotochis", în 1801. În acelaș timp, ierodiaconul Grigorie va fi numit și bibliotecar al Mitropoliei din București. În anul 1802, cei doi calugări cărturari se vor afla din nou la Mănăstirea Neamț, unde sub ascultarea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, vor traduce mai multe lucrări teologice: "Taina credinței noastre cei pravoslavnici" (1803); "Tâlcuirea la Evanghelii a Sfântului Teofilact al Bulgariei" (1805); "Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin" (1806); "Viețile Sfinților. Luna septembrie" (1807) etc. În anul 1812, fiind iubitor de liniște și de rugăciune, la îndemnul Sfântului Paisie, tânărul Grigorie va merge în Sfântul Munte Athos, împreună cu duhovnicul Gherontie, spre a cunoaște tainele vieții duhovnicești. Pe drumul de întoarcere, cuviosul Gerontie va fi ucis de tâlhari, în apropiere de Dunăre (orasul Plovdiv, Bulgaria). După înmormântarea acestuia, într-o mănăstire din apropiere, Sfântul Grigorie va merge din nou la Mănăstirea Neamț, unde va continua activitatea de traducere a cărților teologice. În anul 1820, ierodiaconul Grigorie va pleca din Mănăstirea Neamț și se va așeza, pentru o vreme, în Mănăstirea Antim, din București, iar mai apoi, în Mănăstirea Căldărușani, a cărei obște fusese reorganizată și întărită duhovnicește de către Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, între anii 1794-1806. Aici, sfântul va ajunge cunoscut multora pentru înțelepciunea, smerenia și dragostea lui de Dumnezeu. În anul 1823, ierodiaconul Grigorie a fost ales Mitropolitul Țării Românești, fiind hirotonit la 10 ianuarie 1823, demnitate în care va sluji timp de unsprezece ani, în perioada anilor 1823-1834. Ca episcop, Sfântul Grigorie Dascălul a desfășurat o neobosită activitate pastoral-misionară și social-culturală, numind ierarhi în Episcopiile de Argeș, Râmnic și Buzău, întemeind școli teologice în fiecare centru eparhial, hirotonind preoți vrednici și învățând neîncetat la păstrarea dreptei credințe. De asemenea, a fost un exemplu viu de iubire jertfelnică, dând fiecăruia daruri sufletești și trupești, după trebuință. Numeroși săraci, văduve și orfani au primit de la Sfântul Grigorie mângâiere sufletească, binecuvântare și daruri materiale (adăpost, hrană și cărți). Slujirea jertfelnică și de luminare a preoției și credincioșilor a Sfântului Grigorie a fost întreruptă odată cu instaurarea administrației ruse în Principatele Române, după războiul dintre Rusia și Turcia, izbucnit în anul 1828. Începând cu anul 1828, Sfântul Grigorie va fi numit locțiitor de domn, domnitorul Grigorie Ghica fiind plecat din țară. Deoarece nu a fost de acord cu instituirea de noi taxe, mitropolitul a intrat în conflict cu noua stăpânire. Pentru aceasta, în februarie 1829, autoritățile ruse îl vor înlătura din scaun pe Sfântul Grigorie și-l vor exila în Chișinău. Din acest moment, vreme de aproape cinci ani, Dascălul Țării Românești a pribegit, mai intâi în Chișinău, iar mai apoi în Buzău și la Mănăstirea Căldărușani. Pornind în acest exil, Sfântul Grigorie Dascălul s-a încredințat cu totul în mâna lui Dumnezeu, zicând și el, asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur: Slavă lui Dumnezeu, pentru toate! În luna aprilie a anului 1833, Sfântul Grigorie avea să primească acceptul de a se așeza în Mănăstirea Căldărușani, iar din luna august a aceluiași an se va întoarce în București, reluându-și scaunul de mitropolit. În această perioadă s-a îngrijit de restaurarea Catedralei Mitropolitane din București, iar mai apoi de retipărirea colecției "Viețile Sfinților", în douăsprezece volume, după ediția de la Mănăstirea Neamț (1807-1815), pe care o considera "atât de folositoare pentru formarea duhovnicească și luminarea sufletelor credincioșilor". Atât lucrările de restaurare, cât și tipărirea colecției amintite, vor fi terminate dupa trecerea sa la cele veșnice, întâmplată la data de 22 iunie 1834. A fost înmormântat în partea de miază-noapte a Catedralei Mitropolitane, iar după șapte ani, osemintele sale au fost strămutate în gropnița Mănăstirii Căldărușani, iar mai apoi în privorul bisericii celei mari. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 20 octombrie 2005, a hotărât ca mitropolitul Grigorie Dascălul al Țării Românești să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 21 mai 2006, în Catedrala Patriarhală din București. Tomosul de canonizare precizează că: "Având în vedere viața pilduitoare a învățatului ierarh Grigorie Dascălul, evlavia sa călugărească și înțelepciunea sa sfântă în păstrarea dreptei credințe și în tălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu și a Sfinților Părinți, pentru zidirea duhovnicească și luminarea cinului călugăresc, a slujitorilor sfintelor altare și a poporului credincios, urmând învățătura Bisericii, rânduiala sinodală și chemării în ajutorul nostru cu puterea lui Dumnezeu, Cel închinat și preamărit, noi, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, hotărâm ca de acum înainte, în veci, Ierarhul Grigorie Dascalul, Mitropolitul Țării Românești, să fie numărat între sfinții Bisericii, să fie pomenit și cinstit cu cântări de laudă în ziua de 22 iunie." Sfintele și cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie Dascălul se află în Mănăstirea Căldărușani, din județul Ilfov. Aflată la mică distanță de Municipiul București, pe malul Lacului Căldărușani, pe teritoriul comunei Gruiu, în județul Ilfov, mănăstirea a fost zidită între anii 1637-1638, fiind înzestrată cu multe daruri de către domnitorul Matei Basarab. |
22 ani de la redeschiderea Mănăstirii Voroneț
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...ms19oiggta.jpg
Voronețul a sărbătorit 22 de ani de la redeschiderea ca mănăstire, după ce fusese biserică de parohie timp de mai bine de 200 de ani. Pe 1 aprilie 1991, în reînființatul așezământ monahal era oficiată Sfânta Liturghie în prezența măicuțelor și a foarte mulți credincioși, informează TRINITAS TV. Considerata una din cele mai prețioase ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, mănăstirea a fost ridicată în 1488, în doar trei luni și trei săptămâni,fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Gheorghe. În biserica Mănăstirii Voroneț se află mormântul Cuviosului Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Ceea ce a făcut cunoscut numele ”Voroneț” în toată lumea sunt frescele de pe zidurile exterioare. Tabloul Judecății de Apoi care se întinde pe întreaga fațadă vestică rămâne un reper al artei feudale moldovenești. |
Creștini iranieni amenințați cu extrădarea din Suedia
sursa:persecution.org
Deși Suedia este cunoscută a fi o țară sigură pentru refugiați politici, inclusive creștini, acum mai mulți convertiți la creștinism din Iran, care au fugit din țara musulmană unde sunt amenințați cu moartea, sunt în pericol de a fi deportați înapoi, relatează cotidianul Christianity Today. Dacă aceștia se vor întoarce în Iran, aici vor fi judecați pentru apostazie. Suedia însă neagă refugiul pe temeiuri religioasă și amenință să-i extrădeze. Din păcate, țările europene evită orice conflict cu țările musulmane și extrădează pe cetățenii acestor țări care se refugiază de frica morții din aceste țări. Acest lucru cu prețul vieții acestor oameni nenorociți, a căror singură vină este că mărturisesc credința în Dumnezeul cel adevărat. |
Papa Tawadros se va întâlni cu Papa Francisc
sursa: allafrica.com
Liderul creștinilor copți, Papa Tawadros al II-lea a spus că va face o vizită Papei Bisericii Romano-Catolice, Francisc I în viitorul apropiat. Vizita va fi prima de acest gen de la vizita Papei Shenouda al III-lea la Vatican în 1973. Papa copt s-a întâlnit astăzi cu noul ambassador al Vaticanului la Cairo la reședința sa din Abbassiya. Întâlnirea a avut ca scop întărirea cooperării și dialogului între Biserica Romano-Catolică și creștinii răsăriteni, a relatat Agenția Middle East News. Egiptul a trimis o delegație condusă de Ministrul Culturii Saber Arab, în luna martie, la inaugurarea noului pontificat al Papei Francisc I. |
Ierarh sirian: „Ortodoxia este distrusă în Siria”
sursa: pravoslavie.ru
Episcopul Luca de Seidnaya din Siria, aparținând Patriarhiei ortodoxe a Antiohiei a spus că ortodoxia este distrusă sistematic în Siria. El a arătat că dimensiunile persecuției împotriva creștinilor ortodocși sunt uriașe de la începutul războiului civil împotriva regimului lui Bashar al Assad. Până acum peste 138 000 de creștini au fost alungați de la casele lor iar toate Bisericile lor au fost distruse de islamiștii rebeli: „Oamenii ăștia ucid, ei nu au nicio considerație pentru viața umană” a spus el. În orașul Homs, rebelii au exterminat pe toți creștinii, omorându-i în masă. Sute de civili nevinovați au fost executați sumar, fără proces. De asemenea numărul atacurilor și abuzurilor sexuale este uriaș. „Suferința Bisericii este uriașă. Bisericile sunt arse, distruse, zidurile sunt dărâmate. Dacă viața noastră nu are nicio valoare, atunci ei vor avea grijă de sanctuarele noastre?”. El a adăugat că: „Strămoșii noștri s-au așezat pe aceste pământuri cu mult timp înaintea înființării islamului. Un mare număr de sfinți care au predicat iubirea, au fost martirizați aici”. El – în ciuda masacrului zilnic – spune că musulmanii sunt frații săi și că trebuie iubiți, și face diferența între islamiștii extremiști și musulmanii de rând, care suferă și ei din cauza războiului. Ierarhul a chemat întreaga lume la plângere și rugăciune pentru miile de sirieni creștini care suferă și mor pentru credința lor. |
Biserica parașutată
sursa: rbth.ru
Preoții ortodocși parașutiști au inaugurat prima Biserică mobilă din lume. Oficialii Ministerului Apărării din Rusia au explicat că numărul recruților care se numesc ortodocși practicanți crește în fiecare zi. Aceștia au cerut asistență religioasă ortodoxă și șansa de a se ruga, de a primi Sfânta Împărtășanie și de a fi sfătuiți de către un preot. Exercițiile de două zile ale forțelor aeropurtate din regiunea Ryazan au avut în componență și preoți ortodocși, care participă la antrenamente împreună cu militarii. Un preot ortodox a sărit primul cu parașuta, iar apoi Biserica aeropurtată a fost parașutată din avion. Biserica mobilă este de fapt un cort uriaș gonfalbil, folosit pentru slujbe, însă include un altar mobil, icoane, obiecte liturgice necesare slujbelor, conservate în spumă pentru a nu se distruge în timpul aterizării. Icoanele ortodoxe sunt îmbrăcate în vinil din aceeași rațiune. Biserica zburătoare poate fi transportată în orice loc din Rusia, putând fi parașutată acolo unde sunt trupele armate. Preoții sunt astfel antrenați pentru parașutism și sunt pregătiți să meargă acolo unde le cere misiunea. |
Odoare sfinte la biserica „Adormirea Maicii Domnului“, Brașov
Credincioșii din Ardeal au bucuria să aducă cinstire, în aceste zile, unui fragment din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci și la fragmente din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul și ale Sfântului Mucenic Pantelimon. Moaștele au fost aduse în aceste zile din Grecia la Brașov, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, iar luni, 8 aprilie, odoarele vor fi aduse la Sibiu și așezate în Catedrala mitropolitană, spre închinare, după cum aflăm din Ziarul Lumina.
„Luni, în jurul orei 10:00 va avea loc primirea odoarelor, iar la slujbele religioase din aceste zile vor fi împodobite cu Acatistele celor doi sfinți și cu cel închinat Sfintei Cruci“, ne-a spus eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, arhimandritul Macarie Țuțul. Sibienii și credincioșii din localitățile apropiate sunt așteptați să vină în număr foarte mare în aceste două zile la catedrala din Sibiu pentru a se ruga, pentru a primi binecuvântarea și ajutorul de la Mântuitorul Iisus Hristos și sfinții Săi, iar Inspectoratul Județean de Jandarmerie va sprijini buna organizare a evenimentului. |
Duminica Sfintei Cruci la Catedrala mitropolitană din Timișoara
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, la Catedrala mitropolitană din Timișoara, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei, alături de Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Răspunsurile liturgice vor fi date de Corul Bizantin Misionar al Patriarhiei Române „ Evloghia”, condus de Arhidiacon Marius Militaru, după cum aflăm de pe site-ul mitropolia-banatului.ro. Tot în aceeași zi, la Catedrala mitropolitană, de la ora 18:00, după Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, corul „ Evloghia” va susține un concert de cântări specifice perioadei Postului Sfintelor Paști. |
Răpirile de creștini în Egipt
Există în Egipt mai multe grupări extremiste care urmăresc răpirea creștinilor bogați din țară și obținerea de bani prin răscumpărare.
Acest fenomen este în creștere, numai în ultimele 2 luni existând 30 de cazuri cunoscute de acest fel. Agenția Fox News vorbește despre un doctor creștin, numit Ezzat Kromer, cara a fost răpit, bătut, și apoi eliberat după ce a plătit răscumpărarea, în orașul Minya. Doctorul s-a zbătut, până a fost împușcat în picior de un terrorist care l-a amenințat că data viitoare glonțul va ajunge în inimă. Există tot mai mulți copii care ajung în mâinile acestor infractori. Grupările islamiste justifică religios răpirile prin faptul că creștinii sunt necredincioși aflați într-un teritoriu musulman, și sunt văzuți ca dușmani care trebuie să plătească răscumpărare. Această atitudine este încurajată de unii clerici musulmani extremiști care afirmă faptul că aceste fapte sunt virtuți religioase. Numai în provincia Minya s-au raportat 150 de răpiri de creștini, iar unii nu au mai fost găsiți niciodată, crezându-se că au fost uciși, dacă nu s-a plătit răscumpărarea pentru ei. |
Iertarea celor care ți-au ucis familia - Boko Haram pe calea către amnistie
După 3 ani de insurgență armată și terrorism, organizația extremistă Boko Haram a primit o invitație din partea guvernului Nigeriei de a înceta atacurile în schimbul amnistiei totale. Cei mai mulți dintre cei uciși sunt creștini nevinovați, atacați cu bombe în fața bisericilor. 3000 de creștini uciși de Boko Haram nu vor primi dreptate din partea statului nigerian. Gruparea dorește crearea unui stat islamic în Nigeria.
În același timp, iertarea este virtutea suprem creștină și rudele celor omorâți de islamiști au înțeles că pacea este mai importantă decât răzbunarea justiției. Președintele Jonathan s-a întâlnit cu liderii Forumului Bătrânilor din Nord (NEF) care se spune că stau în spatele teroriștilor. Liderii creștini au spus că iubirea este virtutea fundamentală a creștinilor și că sunt de acord cu amnistia, însă este necesar ca teroriștii să își scoată măștile, să înceteze orice atac mișelesc și să coopereze la coeziunea socială din Nigeria. |
Fragment din Sfanta Cruce și moastele a doi sfinți, la Sibiu
Un fragment din lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul și ale Sfântului Mucenic Pantelimon au fost aduse astăzi, 8 aprilie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde au fost așezate spre cinstire până mâine, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Odoarele au fost aduse de la Catedrala din orașul Koropi, Grecia, respectiv din Biserica Sf. Gheorghe din orașul Nea Peramos, de o delegație condusă de părintele Corneliu Erneanou, preot român slujitor în Mitropolia de Megara. Lemnul Sfintei Cruci și moaștele celor doi sfinți au fost aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortofoxe Române, prin bunăvoința Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolit de Megara și a Înalt Preasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. După ce odoarele au fost aduse pentru câteva zile la credincioșii din Brașov, în Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din centrul civic, sibienii au posibilitatea să se închine la ele în aceste două zile. Primirea delegației a avut loc astăzi, la ora 10.00, când slujitorii din Grecia, protopopul de Brașov, părintele Dănuț-Gheorghe Benga și părintele Cristian Muntean de la biserica brașoveană menționată au fost întâmpinați la Catedrala din Sibiu de Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și un sobor de preoți și diaconi.
|
Moaștele Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Nectarie la Brasov !
Moaștele Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Nectarie și un fragment din cinstitul lemn al Sfintei Cruci se află zilele acestea la Brașov. Sfintele odoare au fost duse în duminica a treia a Postului la Biserica ”Sfântul Mina” din Cartierul Noua. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi
Biserica ”Sfântul Mina” este un adevărat centru misionar și social al credincioșilor din Noua Brașovului, fiind frecventată de foarte mulți tineri. Moaștele Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Nectarie și fragmentul din cinstitul lemn al Sfintei Cruci vor fi duse luni, 8 aprilie 2013, la Catedrala mitropolitană ”Sfânta Treime” din Sibiu, potrivit TRINITAS TV. Parohia Noua a fost înființată în 1944. Biserica a funcționat mai întâi într-o casă particulară și apoi într-un lăcaș de cult mai mare. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 05:00:19. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.