Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 18.05.2009 20:49:26

Catedrala patriarhală își va sărbători hramul !
 
Catedrala patriarhală va fi joi, 21 mai, la praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena, în sărbătoare.
Cu prilejul hramului Ctedralei patriarhale, se vor organiza o serie de evenimente religioase, la care va participa Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Programul evenimentelor va începe în ajunul sărbătoririi, iar în ziua hramului vor fi scoase în procesiune moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Dimitrie cel Nou.

cristiboss56 19.05.2009 17:35:13

Reprezentanții din întreaga lume discută la București despre asistența socială
 
Începând de ieri 18 mai 2009, în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei au debutat lucrările consultărilor ecumenice internaționale pe tema "Asistența Socială la nivel local" ( Diaconia locală ) .
Întâlnirea , organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor , împreună cu Patriarhia Română, care se desfășoară până pe 21 mai 2009, a fost deschisă de cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Lucrările acestor consultări internaționale privind activitatea socială a Bisericii continuă și la această oră.

cristiboss56 19.05.2009 18:17:03

Proiect pastoral româno-danez , în Arhiepiscopia Iașilor
 
La Centrul Cultural Pastoral "Sf. Daniil Sihastrul" de la Durău are loc în această săptămână "Cursul pastoral de experiență și grijă pastorală în parohie", la care participă zece preoți din zece protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor, precum și pastori din Danemarca.
Acest proiect româno-danez, care a început în anul 2006 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, constă în studierea și prezentarea relaităților parohiale, grija și provocările pe care parohiile de astăzi le întâmpină în contextul schimbărilor de natură socială, politică și pastorală. Proiectul se va desfășura în două etape : 18 - 23 mai ( prezentarea activităților pastorale desfășurate de specialiști în domeniu ) și 24 - 29 mai ( studierea acțiunilor pastorale ale partenerilor români ) .

cristiboss56 19.05.2009 19:37:18

Educație și Cultură : Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
 
În perioada 28 mai -7 iunie 2009 se va desfăsura a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Sub tema acesteia , "InOvații" , se vor reuni pe 2.200 de participanți din aproape 70 de țări - teatre importante, academii și scoli de teatru, actori și regizori cunoscuți, spectacole de marcă naționale și internaționale.

cristiboss56 19.05.2009 21:37:30

Actualitatea politică: Ungaria , afectată de fenomenul mișcărilor extremiste
 
Circa 10% dintre cetățenii ungari sunt simpatizanți ai mișcării naționaliste "Garda Maghiară", potrivit unui sondaj al Progressive Institut, publicat duminică.
Garda - care a depus apel împotriva unui ordin de interzicere a mișcării- este un aliat apropiat al formațiunii Jobbik, un partid naționalist radical care, potrivit sondajelor , are suficient sprijin pentru a trece pragul de 5%, necesar pentru a fi reprezentat în Parlament . Intr-un raport care insoțește acest sondaj, reprezentanții Progressive Institute arată că în Ungaria există în prezent "in mod evident, o deschidere către mișcările extremiste", deoarece numeroase persoane sunt supuse presiunilor sărăciei și pierderii locurilor de muncă, pe fondul crizei economice și financiare.

cristiboss56 20.05.2009 17:21:58

Comunicat de Presă :
 
Astăzi, 20 mai 2009, la Reședința Patriarhală, sub președenția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința săptămânală de lucru a Permanenței Consiliului Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române.
S-a hotărât ca ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să aibă loc în zilele de 18 - 19 iunie 2009. În cadrul acestei ședințe , vor fi aleși ierarhii titulari în posturile vacante de episcop al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, respectiv al Episcopiei Hușilor. În consultare cu Permanența Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor s-a stabilit ca ceremonia de întronizare a noului ierarh titular să aibă loc în Catedrala episcopală Slobozia, în ziua de Duminică , 28 iunie 2009. Permanența Consiliului Național Bisericesc a aprobat Statutul Muzeului creștinismului românesc "Sfântul Dionisie Exiguul" , instituție publică culturală, pe care Fundația Așezământul Nifon ( Rusailă ) Mitropolitul, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor îl vor organiza în imobilul din Calea Victoriei nr. 28 ( colț cu strada Doamnei nr. 1 ) , sectorul 3.

cristiboss56 20.05.2009 17:40:14

Simpozion dedicat asistenței sociale la Facultatea "Dumitru Stăniloae"din Iași
 
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universității "Al. I. Cuza" din Iași, în parteneriat cu Fundația "Solidaritate și Speranță" din cadru Biroului de Asistență religioasă a Centrului Eparhial Iași au organizat Simpozionul : " Modalități de intervenție ale asistentului social teolog în rezolvarea problemelor lumii contemporane ".

cristiboss56 21.05.2009 18:23:56

Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, cu prilejul sărbătorii hramului
 
Sfinții Împărați Constantin și Elena, prăznuiți astăzi, 21 mai , de Biserica Ortodoxă, sunt ocrotitorii Catedralei patriarhale. Cu acest prilej, Catedrala Patriarhală și-a serbat hramul.
Slujba Sfintei Liturghii, a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat distincții și diplome de vrednicie persoanelor care s-au implicat în activitățile social-filantropice ale Patriarhiei Române.

cristiboss56 21.05.2009 18:43:50

Sfinții Împărați Constantin și Elena - protectori ai orașului Constanța
 
Din anul 2002, Sfinții Împărați Constantin și Elena au devenit oficial protectori ai orașului Constanța.
Pentru prăznuirea patronilor spirituali ai orașului, în Arhiepiscopia Tomisului au loc mai multe evenimente în perioada 18 - 22 mai . Mâine 22 mai la ora 18 în aula Bibliotecii județene "Ioan N. Roman din Constanța, Arhiepiscopia Tomisului împreună cu Facultatea de Teologie, specializarea Artă sacră, organizează un concert de lieduri sacre și laice.

cristiboss56 22.05.2009 16:05:29

Cursul "Securitate și bună guvernare" , la Palatul Patriarhiei
 
Cadre militare și reprezentanți ai Ministerului Apărării s-au întâlnit astăzi , 22 mai , la Palatul Patriarhiei cu Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, în cadrul cursului inititulat: " Securitate și bună guvernare". Întâlnirea are drept scop înițierea de proiecte comune între Biserică și armată.

cristiboss56 22.05.2009 17:49:31

Proiectul educațional "Suflet și talent", în Episcopia Oradiei
 
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, este partener activ în Proiectul educațional internațional "Suflet și talent", inițiat de Școala "Andrei Mureșanu" din Oradea.
Proiectul are ca scop încurajarea, susținerea , popularizarea talentelor și atragerea de fonduri pentru achiziționarea unui aparat Smartview 8000, destinat elevului George Ilisie , elev în clasa I la școala "Andrei Mureșeanu" din Oradea, care , în ciuda unei deficiențe acute de vedere, dovedește un talent deosebit în pictură. Activitățile incluse in proiect- realizarea de calendare, albume, portofolii, CD-uri, expoziții cu lucrări ale elevilor - se vor desfășura pe parcursul anului 2009 și urmăresc, pe de o parte, încurajarea și susținerea elevilor talentați, promovarea muncii , a sârguinței și a interculturalității, iar , pe de altă parte , sensibilizarea comunităților la problemele sociale existențe.

cristiboss56 22.05.2009 18:14:35

Centre pentru bătrâni și copii - adrese utile ( Moldova și Bucovina )
 
1 . Căminul pentru bătrâni "Cuvioasa Eustochia" : Mănăstirea Agapia , jud. Neamț, telefon 0233- 245158 ( adăpost , hrană, asistență socială, psiho-pedagogică și spirituală ) ; 2 . Căminul de bătrâni Sfântul Spiridon - Petru Vodă - găzduire, menținerea igienei personale, asistență medicală și îngrijire, consiliere , socializare și petrecerea timpului liber, recuperare ; 3 Centrul Social pentru copii Acoperământul Maicii Domnului- Petru Vodă Mănăstirea Petru Vodă, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț , telefon 0233-257003 ( cazare, masă, transport la scoală ) ; 4 . Centrul de plasament de tip rezidențial "Sf. Prooroc Avram" , Parohia Dumbrava roșie, Protopopiatul Neamț - servicii sociale pentru copii
<<< Lista va continua >>>

cristiboss56 23.05.2009 00:36:02

Comunicat de Presă ( fragment )
 
Patriarhi Română a luat act cu surprindere de hotărârea Primăriei Generale a Capitalei de a aprob organizarea la baza Dealului Mitropoliei, în zile de 22- 23 mai 2009, a două manifestări publice de către mai multe asociații și organizații care funcționează fără binecuvâmtarea Sfântului Sinod si urmăresc doar propria lor imagine și publcitate.

cristiboss56 23.05.2009 10:21:05

Rugăciuni pe câmpuri, pentru ploaie
 
La îndrumarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Locțuitor de Episcop al Hușilor, preoții din cadrul Cercului Pastoral nr. 5 Iași -Prut, Protopopiatul Iași 1 , au oficiat în această perioadă slujba Sfântului Maslu , unită cu rugăciuni pentru ploaie.
Alături de preoți și credincioși s-au rugat pentru ploaie și elevii școlilor din zonă și chiar micuții de grădiniță, deși , uneori au avut de străbătut distanțe mari până la locul unde s-au săvârșit slujbele speciale < Corespondent : Părintele Marius Ștefan >

cristiboss56 23.05.2009 13:51:29

Adrese utile : Cantine Sociale ( Moldova )
 
1 . Cantina socială "Sfântul Ilie" Botoșani - Parohia "Sfântul Ilie", Protopopiatul Botoșani, str. Calea Națională nr. 87 A. Telefon 0231 -512987 ; 2. Cantina socială "Sf. Haralambie " Iași - Parohia "Sf. Haralambie" , Protopopiatul Iași 1 str. Octav Botez nr. 5 . Telefon 0232-212159 ; 3 . Cantina socială "Sf. Ecaterina" Iași -Protopopiatul Iași 2 , str. Zlataust nr. 14 . Telefon 0232- 242066 ; 4 . Cantina socială "Sf. Nicolae" Roznov- Protopopiatul Roznov , str. N. Roznovanu nr. 134 , Jud. Neamț . Telefon 0233-677107 ; 5. Cantina socială "Sf. Gheorghe" Hârlău - Parohia Sf. Gheorgie , Hârlău. Tel. 0232 -722097 ; 6. Cantina Socială "Sf. Trei Ierarhi" Piatra Neamț - Parohia Sf. Trei Ierarhi, Piatra Neamț. Telefon 0233-228694 ; 7. Cantina socială "Sf. Ioan Botezătorul" Piatra Neamț - Parohia Mărăței 1 , Piatra Neamț . Telefon 0233-231101
<<< Continuarea acestor informații ale Sectorului Filantropic al B.O.R , vor fi postate în zile următoare pe acest Topic>>>

cristiboss56 23.05.2009 14:30:25

Un nou centru social la Făget
 
Un nou centru social a fost inaugurat în orașul Făget, Județul Timiș.
"Centrul de consiliere pentru persoane aflate în dificultate" a fost sfințit pe 20 mai 2009, de Preasfințitul Paise Lugojarul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. De serviciile noului centru vor beneficia , anual circa 250 de persoane din orașul Făget și alte 10 localități învecinate.

cristiboss56 24.05.2009 13:52:43

Concurs de pictură pentru elevi , în Capitală
 
200 de elevi din Capitală au participat ieri 23 mai 2009 , la concursul de pictură intitulat "Sfinții prietenii copiilor".Evenimentul a fost organizat de inspectoratul școlar al municipiului București. Competiția s-a desfășurat în Biserica Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Titan .
Concursul a avut ca scop promovarea orei de religie în afara spațiului școlar. S-a pus în valoare interdisciplinaritatea religiei , aceasta intersectându-se cu discipline din domeniul artelor plastice.

cristiboss56 25.05.2009 18:20:05

Comunicat de Presă :
 
În spiritul tradiției și a practicii curente, Preafericitul Părinte Daniel, ca nou Patriarh al României, însoțit de o delegație a Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită frățească la Patriarhia Ecumenică, în perioada 27 mai - 2 iunie 2009.
Vizita se înscrie în seria manifestărilor consacrate anului 2009, proclamat de către Sfântul Sinod "Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare , arhiepiscopul Cezareei Capadociei și al celorlalți Sfinți Capadocieni.

cristiboss56 25.05.2009 18:38:25

400 de pelerini români în Capadocia
 
Centrul de Pelerinaj "Sf. Ap. Pavel" al Patriarhiei Române în colaborare cu Agenția Travel organizează un pelerinaj în Turcia în perioada 26 mai - 5 iunie 2009. La acest pelerinaj va participa și Înaintestătătorul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. S-au înscris la această acțiune peste 400 de pelerini, împărțiți în 9 autocare ( 7 ale Centrului de Pelerinaj al Patriarhiei Române și 2 ale Agenției Basilica Travel ) . Pe lângă obiectivele precizate în program, pelerinii vor participa la slujbele organizate la Istanbul și Capadocia , după cum urmează :
- 27 mai - ora 17.30- Vecernie la Biserica Sf. Parascheva ; - 28 mai- participarea la Sf. Liturghie la Patriarhia Ecumenică ; - 30 mai - participarea la Slujba Vecerniei la Biserica din Mustafapașa ; - 31 mai - participarea la Sf. Liturghie la Biserica Sf. Teodor din Derinkuyu.

cristiboss56 25.05.2009 20:36:46

Curs festiv de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea
 
În ziua de marți , 26 mai 2009, în Aula Magna a Universității din Oradea va avea loc Cursul festiv de absolvire a studiilor universitare, pentru promoția 2009, a Facultății de Teologie Ortotodoxă din Oradea. La această festivitate va participa și Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradei.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa va acorda personal mai multe premí speciale pentru studenții teologi care, pe parcursul anilor de studii, s-au remarcat și au excelat la disciplinele teologice studiate.

cristiboss56 25.05.2009 21:57:29

ASCOR Iași , informează :
 
Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români, filiala Iași, organizează începănd de azi 25 mai , până pe 4 iunie 2009, programul "1 iunie -Ziua copilului născut și nenăscut". Acest program are ca scop reafirmarea valorilor creștine referitoare la sacralitatea vieții ( atât a copilului născut , cât și celui nenăscut ) , informarea și sensibilizarea populației cu situația avorturilor în Romania, și a riscurilor de natură medicală, psihologică și spirituală a avortului.

cristiboss56 26.05.2009 18:41:04

Examen de admitere la Facultatea de Teologie ortoxă din București
 
Absolvenții de liceu sau seminar teologic ortodox își pot continua studiile și pregătirea duhovnicească la Facultatea de Teologie ortodoxă "Justinian Patriarhul" din București. Dosarele de înscriere pentru examenul de admitere pot fi depuse în perioada 13 - 18 iulie 2009. Anul acesta sunt disponibile 295 de locuri la cele patru specializări : Teologia ortodoxă pastorală, Teologie ortodoxă didactică, Teologie socială și artă sacră.

cristiboss56 26.05.2009 18:42:46

Examen de admitere la Facultatea de Teologie ortoxă din București
 
Absolvenții de liceu sau seminar teologic ortodox își pot continua studiile și pregătirea duhovnicească la Facultatea de Teologie ortodoxă "Justinian Patriarhul" din București. Dosarele de înscriere pentru examenul de admitere pot fi depuse în perioada 13 - 18 iulie 2009. Anul acesta sunt disponibile 295 de locuri la cele patru specializări : Teologia ortodoxă pastorală, Teologie ortodoxă didactică, Teologie socială și artă sacră.
Examenul de admitere va avea loc pe data de 21 iulie și va consta într-o probă scrisă.

cristiboss56 26.05.2009 20:53:39

Prima mănăstire în zona de câmpie a județului Mehedinți
 
Miercuri , 27 mai 2009, în ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei , va pune piatra de temelie pentru ridicarea unei noi mănăstiri.
Lăcașul de cult va fi ridicat între satele Jiana și Hotărani , se va numi mănăstirea Jiana și va avea hramul "Sfântul Iuliu Veteranul", devenind o mărturie a continuității creștinismului mehedințean. Slujba va începe la orele 19 cu oficierea slujbei de binecuvântare a locului și a pietrei de temelie a noii mănăstiri.

cristiboss56 27.05.2009 18:54:32

Programul "Masa Bucuriei"- o reușită în cadrul activităților filantropice
 
Cu binecuvântarea Înaintestătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhia Română a încheiat la sfârșitul anului 2008 un parteneriat cu lanțul de magazine S.C. Selgros Cash & Carri SRL , privind proiectul numit "Masa Bucuriei". În urma acestui parteneriat , compania Selgros a devenit sponsor principal pentru desfășurarea activităților cu caracter social-umanitar din cadrul proiectului sus amintit.
La nivelul județean există 10 cantine și trapeze aflate în acest proiect, care beneficiază de sprijin din partea supermarketurilor Selgros. Coordonatorul acestui program, care are în grijă toate cele patru protoierii ale județului Prahova, este pr. Ștefan Mușat, protopop al Protoieriei Ploiești.

cristiboss56 27.05.2009 21:43:43

Luna aceasta se împlinesc 650 de ani de la recunoașterea Mitropoliei Țării Românești
 
În luna mai a acestui an se împlinesc 650 de ani de la recunoașterea Mitropoliei Țării Românești sau Ungrovlahiei de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. După cum arată Părintele Mircea Păcuraru, academician și profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Șaguna" din Sibiu, în lucrarea "Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1 , două scrisori datate mai 1359 atestă acest moment istoric.

cristiboss56 27.05.2009 22:25:06

Util : Asociația Filantropică Medical-Creștină "Christiana"filiala Cluj :
 
Adresa : Piața Avram Iancu nr. 18 Cluj Napoca :
1 - Centrul Social Misionar Sf.Vasile cel Mare ( recuperarea copiilor aflați în abandon școlar, prevenire abandon, solidaritate creștină ) ; 2- Policlinică fără plată Sf. Pantelimon ( asistență medicală gratuită, reducerea numărului de avorturi, recuperarea persoanelor dependente de alcool și droguri ) .

cristiboss56 28.05.2009 15:17:37

Inaugurarea Centrului de Asistență Socială "Vasiliada" în Oradea
 
De praznicul Înălțării Domnului, joi , 28 mai 2009, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în străvechea catedrală a Oradiei, cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", cea mai veche biserică din Oradea.
După Sfânta Liturghie , la intrarea dinspre Băile Felix, a început slujba de sfințire și inaugurarea Centrului de Asistență Socială "Vasiliada" al parohiei, în cadrul căruia se construiește o frumoasă biserică ce are ca patroni pe "Sf. Vasile cel Mare" și pe "Sf. Pantelimon".

cristiboss56 28.05.2009 20:26:40

Festivalul Bucuriei, pentru copiii și tinerii români din Italia
 
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, în colaborare cu Asociația de tineret "Nepsis"-filiala Italia, organizează la Roma, în perioada 30-31 mai, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, evenimentul intitulat Festivalul Bucuriei.
Manifestarea , desfășurată atât la sediul Centrului Eparhial, cât și în toate parohiile ortodoxe românești din Roma, se dorește a fi un prilej al întâlnirii tinerilor și a copiilor români din Italia prin intermediul Bisericii.

cristiboss56 29.05.2009 18:12:17

Parastas pentru Episcopul Ioachim al Hușilor la Catedrala "Înălțarea Domnului"
 
PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, și PS Corneliu Bârlădeanu , Arhiereu-Vicar al Episcopiei Hușilor, alături de un sobor de preoți, vor oficia la Catedrala "Înălțarea Domnului"din Bacău, mâine , 30 mai, slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de pomenire a vrednicului de amintire Episcop Ioachim Vasluianul, la trecerea celor 40 de zile de la mutarea sa la cele veșnice.
La ceremonia religioasă vor fi prezenți și membrii Permanenței Eparhiale Huși.

cristiboss56 29.05.2009 19:19:33

Urgentarea Marelui Sinod al Ortodoxiei !
 
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoțit de Preasfințitul Ciprian, Episcop Vica Patriarhal, și Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, se află într-o vizită istorică, împreună cu un mare grup de pelerini, în Capadocia , pe urmele Sfântului Vasile cel Mare.
Cu prilejul primirii de către SS Bartolomeu I , Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a subliniat necesitatea pregătirii rapide a " Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei. După ce va reglementa, după vrerea lui Dumnezeu, toate problemele noastre intrabisericești urgente, rămase încă nerezolvate. . . , acesta va da mărturie unitară și credibilă înaintea celor dinlăuntrul Bisericii și înaintea celor dinafara ei, conform hotărârilor ultimei Sinaxe binecuvântate a cinstiților Înaintestători și reprezentanți ai Prea sfintelor Biserici Ortodoxe, desfășurată aici, în luna octombrie a anului trecut", a spus acesta, referindu-se la marile probleme cu care se confruntă Biserica, Ortodoxia în acest început de mileniu.

cristiboss56 30.05.2009 08:32:08

Lucrările Sesiunii a IX-a a Cercului Pastoral al preoților din spitalele Bucureștene
 
Luni , 1 iunie 2009, la Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfânta Irina" situat în comuna Voluntari , se vor desfășura lucrările Sesiunii a IX- a a Cercului Pastoral al preoților din spitalele din București " Comunicare si Comuniune".

cristiboss56 30.05.2009 08:39:19

Un nou lăcaș de cult în Sibiu, cu hramul Învierea Domnului
 
În Arhiepiscopia Sibiului se va ridica un nou lăcaș de cult .
Slujbele de punere a pietrei de temelie și de sfințire a locului pe care se va ridica noua biserică au fost săvârșite de către, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Sfântul lăcaș situat în cartierul Țiglari din Sibiu va avea hramul Învierea Domnului.

cristiboss56 30.05.2009 08:51:40

Serbare a copiilor de la Asociația "Familia Noastră"
 
Centrul pentru copii defavorizați din mediul rural "Sf. Andrei" al Asociației "Familia Noastră" din Iași va organiza luni, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului , în Sala "Dr. Iustin Moisescu", a Centrului Eparhiei Iași, o serbare.
Manifestarea va cuprinde un program artistic susținut de către copiii Centrului "Sf. Andrei" și o expoziție de desene. La serbarea copiilor de la Centrul "Sf. Andrei" au fost invitați preoți , precum și reprezentanți din partea Autorităților Naționale pentru Protecția Copilului.

cristiboss56 30.05.2009 19:47:15

Proiect misionar de Ziua Copilului în Protopopiatul Botoșani
 
Protopopiatul Botoșani organizează cu prilejul Zilei internaționale a Copilului o serie de activități cu caracter misionar.
Luni 1 iunie 2009, la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Botoșani, începând cu ora 12.00 , va fi săvârșită de către un sobor de preoți slujba Acatistului Bunei Vestiri, urmată de rugăciuni pentru copii. După amiază , începând cu ora 19 , la Spitalul de Copii "Cuvioasa Parascheva" Botoșani, un sobor de preoți va săvârși slujba Acatistului "Sfântului Stelian , ocrotitorul copiilor", urmată de rugăciuni speciale pentru copii și elevi. În continuare, corul de copii "Micul creștin", condus de prof. Elena Foca, va susține un miniconcert dedicat tuturor copiilor.

cristiboss56 31.05.2009 14:19:19

Ultima oră :
 
Astăzi 31 mai 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane , a participat împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Sfântul Teodor din localitatea Malakopis din Capadocia.

cristiboss56 31.05.2009 16:17:56

Știri diverse : Virusul H 1 N 1 - lovește din plin
 
Pe scurt : Laboratorul European din Londra a validat rezultatele pozitive obținute în urma testelor de laborator efectuate de Institul Național Cantacuzino în cazul pacienților din Romania.
Virusul gripei porcine se extinde , mai ales în Europa , unde au fost închise scoli, printre care prestigiosul colegiu britanic Eton, în timp ce numărul deceselor crește în Mexic, țara din care a pornit epidemia.

cristiboss56 31.05.2009 16:23:31

Ultima oră :
 
Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 142111)
Pe scurt : Laboratorul European din Londra a validat rezultatele pozitive obținute în urma testelor de laborator efectuate de Institul Național Cantacuzino în cazul pacienților din Romania.
Virusul gripei porcine se extinde , mai ales în Europa , unde au fost închise scoli, printre care prestigiosul colegiu britanic Eton, în timp ce numărul deceselor crește în Mexic, țara din care a pornit epidemia.

Virusul noii gripe și-a schimbat sezonalitatea și se transmite la cald, astfel că așteptările au în vedere cel mai neplăcut scenariu cu privire la răspândirea bolii, a declarat directorul Institutului de Boli Infecțioase "Matei Balș" din Capitală, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

cristiboss56 31.05.2009 20:25:31

A fost lansat blog-ul Adunării tinerilor din Episcopia ortodoxă a Italiei
 
Cu ocazia Festivalului Bucuriei, care s-a desfășurat ieri și astăzi la sediul Episcopiei ortodoxe române a Italiei, în preajma Zilei internaționale a copilului ( 1 iunie ) și a Zilei internaționale a mamei si copilulului ( 7 iunie ) , cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, a fost lansat blog-ul Adunărí Tinerilor din Episcopia ortodoxă română a Italiei ( http://episcopia-italiei.it/nepsis ) .

cristiboss56 01.06.2009 10:24:00

Preasfințitul Paise Lugojanul a slujit Sfânta Liturghie la Ierihon
 
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic , ieri 31 mai 2009, Preasfințitul Paise Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, aflat în pelerinaj la Locurile Sfinte, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Așezământului Românesc de la Ierihon.


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:24:26.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.