Cea mai (relativa) usoara cale de a face rost de un copil adoptabil: de la o clinica de avorturi, cu post si rugaciune si rugaminte catre cele care aproape ar fi putut fi mame: sa amane o crima cateva luni si sa dea copilul spre adoptie.

Dragii mei, legea adoptiei s-a schimbat...acum este mult mai usor sa infiezi trebuie doar sa vrei, sunt f multi copii adoptabili.

Eu una as dori sa gasesc o fata/femeie care este insarcinata si care nu vrea copilul, si dupa nastere sa infiez copilul, si in acest fel impusc 2 iepuri dintr-un foc si un copil infiat si un copil scapat de avort.

Da dar nu poti sti cum se schimba mamica cind isi vede puisorul.

Da...s-a intamplat si asta, nasa mea a gasit o fata care vroia sa faca avort, a convins-o sa nu faca in ideea ca copilasul va ajunge la Pr Nicolae Tanase, fata a fost de acord dar dupa ce a nascut nu a mai vrut sa renunte la copil.

Cred ca mai mult de jumatate ar proceda astfel dar din pacate nu gasesc nici o mana intinsa la timpul potrivit.

Da, asa este.

dupa inca o incercare de adoptie acum un an bietii nostri prieteni au renuntat.au gasit o familie cu doua fetite dispuse sa dea una spre adoptie cu toate formalitatile necesare.dupa ce au vazut ca oamenii sunt hotarati au pus conditia ca nu mai dau decat ambele fetite.apoi le-au cerut bani pe langa faptul ca o saptamana din luna doreau sa vina sa locuiasca cu ei in casa.era chiar aberant ,iar bietele fetite ar fi fost supuse unui chin psihic.prietenii au renuntat la adoptie si la orice gand de acest fel.mama fetitelor a mai facut un copil intre timp,iar acum cauta sa-si plaseze copilele pe undeva ca ii e greu de ele.eu nu stiu ce sa mai zic.nu vreau sa judec.dar stau si ma uit ca da Dumnezeu copii unor oameni care nu-i doresc si ii folosesc drept paravan pt a stoarce bani din mila concetatenilor.sa recunoastem,in fata copiilor necajiti plecam capul .sunt oameni care-si doresc copii si nu-i pot avea.sunt parinti ce sufera deoarece n-au cu ce-i creste si-ar da sufletul pt copiii lor.dar e plin de oameni ce sunt parinti si nu merita acest statut.de ce oare ingaduie Dumnezeu atata suferinta ?rog administratorul sa inchida acest topic.

Spuneai ca pe calea obisnuita dureaza 2-3 ani adoptia.
Au trecut 3 ani de cand a fost deschis topicul.

Daca ar fi avut rabdare in loc sa caute scurtaturi, problema era deja rezolvata..

In ceea ce priveste nelamurirea ta...poate ca unii au nevoie de copiii pentru a deveni oameni mai buni (desi nu neaparat isi valorifica aceasta sansa). Altii poate ca nu..

"Cel ce va primi un prunc ca acesta în numele Meu pe Mine Mă primeşte" - a spus Mântuitorul nostru Hristos.
Cred că una dintre faptele cele mai bine plăcute în faţa lui Dumnezeu este aceea de a adopta un copilaş, de a-l lua dintr-o instituţie a statului (unde va fi crescut, ca vai de lume, până la majorat, când va fi lăsat, la propriu, pe străzi) sau dintr-o familie iresponsabilă şi de a-i oferi dragostea părintească după care orice suflet de copilaş tânjeşte din toată fiinţa lui!
Dumnezeu să le ajute tuturor celor care au această frumoasă, creştinească intenţie să aibă copilaşi adoptivi buni, recunoscători, iubitori de părinţi!
P. S. Cunosc personal mai multe cupluri care, după ce au adoptat un copil, au avut şi proprii copii biologici. Desigur, după ce ai ales să înfiezi un copilaş, acela îţi aparţine, îţi este fiu/ fiică, în aceeaşi măsură ca un copil natural (de vreme ce ţi-ai asumat, în faţa lui Dumnezeu, responsabilitatea de părinte). Totuşi, cred că aceste "întâmplări" (neîntâmplătoare...) sunt semne din partea lui Dumnezeu că fapta adopţiei a fost... scrisă-n Cartea Vieţii. :)
Doamne ajută!
P. S. 2. Mi-am pus de multe ori întrebarea: din ce motiv, oare, unii copii adoptaţi, atunci când află că părinţii lor nu le sunt părinţi biologici (ca şi cum asta ar fi important...), vor să-şi cunoască "părinţii" naturali.
Adică pe cine vreţi să cunoaşteţi? Pe ăia care v-au abandonat?!... :(
Cred că, dacă mâine mi s-ar spune că mama şi tata îmi sunt părinţi adoptivi (nu biologici), nu aş avea nici cea mai mică tresărire, în sensul unei dorinţe de a recunoaşte alţi părinţi în afară de ei! Părinţii adevăraţi, aşa cum atât de frumos scria Sfântul Ioan Gură de Aur, sunt nu doar cei care dau naştere unui copil (de fapt, viaţa o dă Domnul, Tatăl ceresc), ci cei care-şi câştigă calitatea de părinţi prin faptul că-i cresc pe copii cu dragoste, oferindu-le afecţiunea, protecţia şi educaţia de care au nevoie.
Părinţilor adoptivi Mântuitorul le va spune, neîndoielnic, în ziua Judecăţii:
"străin am fost şi M-aţi adus la voi".

Hehe, am fost indopati cu filme de doi bani in care copilul afla ca nu parintii care l-au crescut cu dragoste pana atunci nu sunt parintii biologici si atunci tragedii si furtuni. acuzatii ca "de ce nu mi-ati spus", spate intors celor adevarati si cautar a celor biologici, ca deh.. "glasul sangelui".

Si din pacate indoctrinarea asta prinde la multi care se tem sa infieze copii.