Sonet CLXXIII - V. Voiculescu

Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa,
Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie,
Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie,
In tainica-i vapaie sa arzi far-de cenusa.
Ea nu sta-n trup: stapana a carnii si a placerii
Inflacaratu-i spirit - urgie - le consuma,
Isi cata-n noi duh geaman... si de-l imbii cu huma
Ramai o biata urna cu zgurile durerii...
Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea
Cum pui pentru petreceri o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte,
Caci ea, ca sa patrunda, iti sparge-alcatuirea,

Preface in genune launtrul tau, anume
Ca sa-ncapa acolo, cu ea, intreaga lume.


Sonet CLXXIV - V. Voiculescu

Imi spui zaraf? Schimbi versuri pe-o dragoste de aur?
Pentru-ai iubirii tale ducati iti dau sonete?
Viclean, iti iau aleanul si dorul amanete,
Cu camata inchise-n avarul meu tezaur?
De-ai sti! fiece slova ce-ti scriu ti-ar fi mai scumpa
Ca mii de nestemate din fruntile regesti;
Cutezator scafandru-n oceanele ceresti,
Zvarl duhul meu din duhul etern sa ti le rumpa...
Si nu ma plang ca poate iubirea ta ma-nsala,
Nu cat de-i mincinoasa moneda ce-mi strecori,
Ca simt ce grea si seaca imi suna uneori
Si nici nu zgarii plumbul sub calpa poleiala,

Ci smulg tariei verbul de dincolo de fire
Si orice vers ce-ti darui i-un fir de nemurire.



Sonetul CCXI - V. Voiculescu

Nu mai cunosti aceasta licoare cristalina?
E dragostea: strivita in teascul greu de chin,
Dintr-un sonet intr-altul am tras-o ca pe-un vin
Si vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lina.
Ca ochiul unui inger ii este acum candoarea;
Tumult si spuma, drojdii in drum a lepadat.
Din cruda fermentare atat a mai pastrat,
Imbatatorul spirit, taria si ardoarea.
De oriunde tasneste, o raza sta viata:
La piept, strangand cu mila amarul nostru ieri.
In tainica-i lucrare iubirea ne invata
Ca e si-o fericire urzita din dureri:

Potrivnicele-arome zambind, in ea le-mbina...
Pocalul sus... si-nchina: iti torn sa bei lumina.

'Emotie de toamna' & 'Si tot alerg' & 'Cina cea de taina'
 

Emotie de toamna - poem de Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
------------------------------------------------------------------------
Si tot alerg - de Adrian Erbiceanu

Mi-s drumurile toate o podvoadă,
O carte răsfoită înapoi,
Un Zig şi-un Zag ce-nnoadă şi deznoadă
Neliniştea trăirilor din noi;

Mi-s apele meandre ferecate,
Un dans de umbre făr’ aşezământ,
Arpegii volatile, dispersate
De plămădirea primului cuvânt;

Mi-s gândurile scame de urzeală,
Eşafodaje ce se regăsesc
Sub dalta sângerând de osteneală…
Şi tot alerg, şi… nu te mai găsesc…
__________________________________________________ ______
Cina cea de taina - de Vasile Voiculescu

Bateai domol si norii silnici cerneau zadarnic sa te-ascunda
Când ti-am deschis, în noaptea ceea, camara-mi sufletului scunda.

De cum intrasi, târând lumina de lunga-Ti haina aninata,
Chilerul mi-a parut mai muced, poiata mai întunecata.

Dar ridicasi din tinda mâna usor spre-a binecuvânta,
Si iata, se bolti tavanul,-naltându-se deasupra Ta.

Te-am cunoscut, desi venisesi un tanic oaspe nechemat,
Si-am priceput ca Ti-este sete si înca, Doamne, n-ai cinat.

"M-am abatut sa fac la tine, de-ngadui, cina cea de taina.
Chiverniseste pentru Paste si pune-ti grabnic alta haina,

Aduna rudele si sotii cu slugile la sarbatoare,
Si toarna apa calda-n vase, sa-i spal frateste pe piciore".

"Stapâne, Ti-am raspuns si glasul în gât mi se facuse ghem
În tot pamântul n-am pe nimeni sa vie-atuncea când îl chem.

Sarac si fara de prieteni ma ocolesc de mult drumetii,
Caci n-am nici azima, nici sare pe masa goala a vietii.

Priveste, ca-n pustietate-i: Doar eu în fata Ta ma scol
Si nu-i o dramura de pâne sa-ti pun 'nainte pe pristol"...

...Atunci spre inima-mi crescuta purtându-Ti slobod bratul drept,
Ca dintr-o lacra nencuiata mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o, lesne ca pe-o roada ce coapta spânzura de ram,
Si n-am simtit nici o durere, asa de bucuros eram.

Apoi, frângând-o bucatele, cum nu aveam la cina soti,
M-ai dus tacut la o rascruce si-am împartit-o-n zori la toti.

'Revolta unei maimute' (Fabula moralista)
 

Revolta unei maimute - (Fabula - AN)

Odata, o maimuta din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectata!

Tot circula o vorba, deloc adevarata,
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Si insasi ideea-aceasta imi pare odioasa!

Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri, sau strigat de razboi?

Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de carnuri sau homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?

In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!
Noi n-avem mafii crude in stirpea noastra-aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa.

Cat am batut eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea maimuteasca vreun cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorati in taina de asa zise mame.

Nu veti vedea vreodata cat soarele si luna
O minte de maimuta dospind in ea minciuna.

Chiar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni turnator si nici informator.

Si iata, inc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici sfinte inchizitii, nici libertati in lanturi

Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,
Nici ordine mondiala, nici nationalism,
Si nici vreo indoiala ce-aduce ateism.

E-adevarat ca omul a coborat la noi,
Dar nu, fiti rezonabili,
N-a coborat DIN noi!

(http://www.nistea.com/blog/index.php...at-de-dumnezeu)

'As vrea sa stii'
 

As vrea sa stii - poezie de Valeria Pintea

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric şi e trist
Şi inima-mi este pustie
Şi nu mai ştiu dacă exist,
Nu ştiu ce-a fost şi ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credinţa-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aş vrea să nu ştii ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul şi ce-i tristeţea
Aş vrea ca tu să ai puterea,
De a simţi ce-i frumuseţea.

Dar nu a celor trecatoare
Şi nu a celor ce le simţi
În clipe pline de-ncântare,
Când eşti minţit şi tu te minţi.

Aş vrea să ştii ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aş vrea să ştii ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

Bună ! ! ! Sper să o citească şi Topcat , ce scrie în semnătura să că-i "văr bun cu maimuţa . . ."

Păi dragă Cristian din conţinutul acestei excelente fabule se înţelege lesne că noi oamenii, suntem cu mult mai răi decât maimuţelele aşadar...mândria lui Topcat de data aceasta mi se pare aproape justificată.

P.S Să nu crezi că am început să simpatizez cu ateii(am primit şi eu câteva "minunate"mesaje pe privat cu tot felul de aprecieri răutăcioase de la unii dar nu le-am dat atenţie ba chiar m-au amuzat).

ANTIPRIMAVARA-Adrian Paunescu
 

Si de-o fi sa plec


Si de-o fi sa plec
Din iures de vieti
Tu sa mi te tii
Si sa mi te sui
Pe carari curate
Pe trepte inalte
De nimeni aflate.
Sa-ti fie in paza
Si sa mi te vaza
Fiecare raza.
Miel ori pitpalac
Si orice gandac
Sa-ti faca pe plac.
De vin valuri sau furtuna,
Nu lasa sa te rapuna,
Caci Viata lupta este,
Tu cu lupta o primeste.

Lavinia Hutisoru Dumitriu

Tudor Arghezi
 

Psalm
http://www.aboutromania.com/TudorArghezi.gif
Ruga mea e fara cuvinte
Si cantul, Doamne, mi-e fara glas,
Nu-ti cer nimic. Nimic ti-aduc aminte.
Din vecinicia ta nu sunt macar un ceas.

Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i poate omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e intreaga
Si te scrutez prin albul tau vesmant
Pentru ca mintea mea sa poata sa-nteleaga
Nengenunchiata firii pe pamant.

Sageata noptii zilnic varfu-si rupe
Si zilnic se-intregeste cu metal.
Sufletul meu, deschis ca sapte cupe,
Asteapta o ivire din cristal,
Pe un stergar cu braie de lumina.

Spune tu, Noapte, martor de smarald,
In care-anume floare si tulpina
Dospeste sucul fructului Sau cald?

Gatita masa pentru cina,
Ramane pusa de la pranz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o gradina,
In care paste-un manz.

Foarte frumos, doamna la Petite Moc, una din putinele poezii ale lui T. Arghezi unde nu exista razvratire impotriva lui Dumnezeu. Are acest poet o durere ca nu il poate cuprinde pe Dumnezeu si niste accente de apostasiere...