Maica ajutatoare
Si izbavitoare,
Maica tanguirii
Izvorul iubirii,
Frumusetea firii
Gingasi-aleasa
Vesnica mireasa.
Maica nenuntita
Ruga multprimita.
Umple-ma de har
Maica dar din dar,
Jertfa si altar
Mielusica blanda,
Inima ce canta,
Candela aprinsa,
Floare neatinsa,
Floare imbobocita,
Precista iubita!
Dulce cantatoare,
Trandafir in floare,
Alba iasomie,
Maica poezie!
Maicuta a crinilor
Nadejdea crestinilor.

Dorina Stoica

de Radu Gyr

Fetiţa cu chibrituri
(după povestea cu acelaşi nume de Andersen)

Acum o carte carte veche răsfoiesc.
Mă doare amintirea când citesc.

O filă, altă filă, un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Poveste tristă dar adevărată
Şi nu începe cu "A fost odată.."

Zăpada albă scârţâia sub paşi.
Era oraşul alb. Ningea-n oraş.

Pe uliţi seara s-aprindeau lumini
Şi becuri colorate în vitrini.

Şi câte-un brad la fiecare geam
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.

Şi-n fiecare ran păpuşi, beteală,
Îngeri de carton, ghiduşi.

În clinchet sănii lunecau uşor.
Grăbit era oricare trecător.

Doar o fetiţă rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.

Fetiţa era singură pe lume,
Doar bunicuţa îi spunea pe nume.

Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.

Şi nu era în lumea asta cine
C-o vorbă caldă viaţa să-i aline.

Fetiţa deci, în haine zdremţuite
Vindea acum pe uliţe chibrite.

Şi-aveau boierii vorbe de ocară:
"De mică păcătoaso vrei pomană!?"

Chibritele rămas-au nevândute
Iar noaptea cobora pe neştiute.

Crunt viscolul învârteja zăpada.
Ţipenie de om. Doar ea şi strada.

Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească.

Şi scăpără un băţ şi încă unul.
În case boiereşti era Crăciunul.

O brad frumos în casele avute!
In gang fetiţa scăpăra chibrite.

Nu mai simţea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec şi jăratec.

Nu era-n gang ci-n casă luminoasă
Şi-o vatră caldă dogorea în casă,

O masă-ntinsă plină cu bucate
Şi-un brad cu ramuri mari şi încărcate.

Porni fetiţa mâini spre brad să-ntindă
Şi bradu-nalt crescu până la tindă

Şi pân-la cer crescură ramuri grele.
Bunica îi zâmbea blândă din stele;

Bunica o chema la ea să vină.
Păsări cântau şi-n pom era lumină.

Aşa se stinse ultimul chibrit.
În mâna fetei mici, care-a murit..

O filă, altă filă. Un desen.
E cartea nordicului Andersen.

(nu-mi amintesc autorul)

Cu sufletul spre Domnul am strigat: Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete. Ma tine lutul meu, de lut legat, Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete. Spre Tine merge dorul meu intreg, La Tine-mi este orisice dorire. Ci lasa-ma de lut sa ma desleg, Sa vada sufletu-mi a Ta marire. Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu, Mi-s mainile si talpile o rana. Din coasta sange-mi picura mereu, In drumul de pacat si de prihana. Primeste-mi, Bune, sufletul stingher, Gateste-mi Insuti locul de hodina, Ma lasa astazi sa ma inalt la cer, Dezleaga-ma de haina mea de tina. Si glasul Domnului grai raspuns: Durerea ta ma sfasie de mila, Cand plansul tau la mine a patruns, Mi-a inflorit o rana-n piept, copila. Ridica-n slava ochii tai uimiti Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte; Priveste-n ochii mei de plans topiti Si-n palme vezi-mi chinurile crunte. Eu n-am cerut atunci sa vin in sus, Desi Parintele ceresc mi-e Tata; Din cupa am sorbit amar nespus, Si cupa mea e-n veci nedesertata. Dar rana ta ma doare mai cumplit, Pe cruce-am sangerat si pentru tine! Te-am cunoscut din veci si te-am iubit, Si-i grea povara dragostei depline. Si-am inganat, cu duhul umilit: Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca, Si lasa Doamne-n lutul istovit, Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.

Amurg de toamna pustiu, de huma,
Pe câmp sinistre soapte trec pe vânt -
Departe plopii s-apleaca la pamânt
În larg balans lenevos, de guma.
Pustiu adânc... si-ncepe a-nnopta,
Si-aud gemând amorul meu defunct;
Ascult atent privind un singur punct
Si gem, si plâng, si râd în hî, în ha...

http://www.romanianvoice.com/graphic.../pix_clear.gif http://www.romanianvoice.com/graphic.../pix_clear.gif

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Stroe Constantin Slatineanu - Rugaciune

Urc spre lumina Ta nesfârsita scara,
Catre a Ta vesnicie trepte subrede sui...
Din când în când zgârie trupul câte un cui,
Mâinile batucite greu lutul îmi cara.
Între pamânt si cer nu ma plâng nimanui.
Gerul nu ma opreste, nici jarul din vara.
Nu stiu de unde vin, din ce tarâm, ce tara...
Cine mi-a dat puterea? ce datorez si cui?
Cât mai am de urcat? Sfârsitul este unde?
Nor plumburiu capatul departat îmi ascunde,
Nadejdile-mi pier, în vijelia pagâna.
Când privesti spre mine singur sunt, parasit,
De când ma tot muncesc, ma zbat! Cum n-am murit?
Cât ma tem sa nu cad... Ia-ma, Doamne, de mâna!