|
Nichita
Du-mă fericire în sus,
Izbește-mi tâmpla de stele, pana cand, Lumea mea prelungă și în nesfârșire, Se face coloană sau altceva Mult mai înalt și mult mai curând. |
Citat:
|
Vasul de lut
Dormind eu, am visat:
eram un vas de lut frumos lucrat... dar am căzut. Căzând m-am frânt, m-am risipit în cioburi pe pământ. Mă culegeau copii în jocul lor, mă aruncau, pe luciul apei desenam cerc după cerc. Apoi, din-nou cădeam în mâlul gras al fundului de lac. Un vas frumos lucrat dar am căzut. Trezindu-mă, m-am ridicat și am văzut ici colo câte-un ciob din eu-l meu de lut. E rob acuma trupul meu. Căutând, adună ciob cu ciob, trudind din greu să fiu ca la-nceput, ceea ce-am fost... un vas de lut. Acum sunt doar un vas cârpit cu amintiri ce dor un hârb lipit, din mâlul gras cules, sperând să fiu un vas ales. |
Folclor norvegian
|
|
Shakespeare
Sonetul 31
Tot plinul vieții mele l-am răsădit în tine: În inimă-ți palpită întreg trecutul meu; Acolo se răsfață iubirea-mi și, senine, Iubirile de-altădată, de taină, curcubeu. O, ce adânci suspinuri, ce lacrime cu mir: Durerea pentru ele mi-a stors din suflet dorul; Acum acele chipuri în tine se desfir, Iar dragostea de ele acolo-și află zorul. Cuprinzi precum o raclă iubirile acele Cu ale lor trofee salvate din abis, Cu tot ce-au luat din mine, sunt ție azi fidele: Ce-am risipit prin vreme, în tine am închis. Acum le știu în firea-ți: iubitele minuni Și cum trăiești prin ele, în tine mă aduni! https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.n...d5000dd1a43e72 |
O poezie care suprinde prin multitudinea de porunci ale lui Dumnezeu cuprinse doar în câteva versuri:
Din vuietul mulțimii retrage-te-n tăcere, mereu din rugãciune fă-ți zilnică plăcere. Prin lumea nedreptății păstrează-ți calea dreaptă - căci doar așa vei duce o viață înțeleaptã. Prin mijlocul trufiei du-ți crucea-n umilințã, prin vremea lepădării păstrează-a ta credință, prin zgomotul fățarnic rămâi în înfránare - așa Hristos te cere în sfânta Lui Lucrare. În mijlocul necinstei, cinstit fii pân' la moarte, de frați și de iubire, nici mort nu te desparte, prin noaptea desfrânării du-ți dragostea curată - așa-ți va fi-a ta cruce cunună și răsplată. (Traian Dorz - Cântări de Sus, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014, p.171. Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului) |
Poezie versus Versuri
Nu cred ca exista poezie crestina ci, doar, versuri si rime crestinesti.
In ce ma priveste, poezia crestina este facuta de poeti munciti de crestinism si de diavol in aceeasi masura, care vad, prin har, adevaruri partiale ale Lui, sau ale lui, reusind sa le exprime intr-un fel impresionant, deosebit de exprimarea cotidiana. Poezia necrestina este cea care se refera la subiecte care apartin mai mult lui decat Lui, sau care se pretinde de partea LUI dar este de partea lui. Singura poezie crestina pe care o percep ca atare, este Noul Testament. Cel mai poet dintre toti este Dumnezeu, care ni s-a adresat in unicul mod posibil capacitatii noastre de a intelege Adevarul: poezia, exprimarea eliptica, data ''cu manta'', care sa te puna pe ganduri si sa te faca sensibil si la alte realitati decat cea contingenta. Iata doua mostre, care imi plac ( of Doamne ) foarte mult: 1. Rilke, Toamna Cad frunze. Cad de departe, Parca, S-ar vesteji in ceruri Gradini indepartate. Cu gesturi de negare cad, Mereu. Si cade-n nopti adanci Pamantul, greu, De langa stele in singuratate. Noi toti cadem: Mana de colo cade Si altele Si toate, Rand pe rand... Dar, este unul Care tine-n mana, Caderea asta. Nesfarsit de bland. 2. Eminescu, Rugaciune Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie: Fii scut de întărire Și zid de mântuire, Privirea-ți adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată, Și pururea fecioară, Marie! Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Luati de comparati cu Evanghelia sau cu Apocalipsa... sau cu Filocaliile.. sau cu predicile de la sfarsitul slujbelor de Duminica! |
Mi-s ochii triști și fruntea obosită De-atâta priveghere și-așteptare, Mi-e inima bolnavă, istovită, De grea și îndelungă alergare Și plânge ca o pasăre rănită. Când ochii mi-i închid și cat în mine Puteri să sui Golgota până sus, O voce, un ecou din adâncime Îmi spune blând: Viața e Iisus, Mărgăritarul prețios e-n tine. Privesc la dimineața minunată A Învierii Tale din mormânt, Ca Magdalena, ca și altădată, Îngenunchez ’naintea Ta plângând Și-s fericit și plâng cu Tine-n gând. (Valeriu Gafencu) |
SE-AUDE PE ULIȚĂ de Traian Dorz Se-aude pe ulița satului meu Un ropot grăbit de copite, Un glas de departe ce vine mereu, Un chiot de doruri cumplite. E poate Iubitul, e poate chiar El! Nu-mi spune că-i vântul, străine! Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel, Dar poimâine sigur că vine! Copilă, mireasă, ce mire aștepți, Nu-i nimeni în Cer să mai vie. Zadarnic pe uliță ochii-ți îndrepți, Că ulița ta e pustie! De când adormiră părinții străbuni Stau toate la fel neschimbate. Ce chiot auzi tu? ce goale minuni, Ce glas de vedenii ciudate? - Se-aude pe ulița satului meu Un glas peste lumea deșartă. Și iată, un tânăr, ce-l văd numai eu, Se-aruncă din șea lângă poartă! E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El! Nu-mi spune că-i vântu-n rovine! Căci azi eu zic „poate” și mâine la fel, Dar poimâine-i sigur că vine! |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 16:45:37. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.