|
Citat:
:1: M-ai facut sa rad. |
Citat:
Nicaieri in opera lui Arghezi nu este razvratire impotriva lui Dumnezeu, ci doar o dorinta incrancenata de a i se dezvalui in insusi talentul sau! Dumnezeu sa-l odihneasca pe Arghezi in pace, alaturi de dreptii Sai! |
A XI-a poruncă
Ion Minulescu Ascultă, privește și taci!... Ascultă, să-nveți să vorbești, Privește, să-nveți să clădești. Și taci, să-nțelegi ce să faci... Ascultă, privește și taci! Când simți că păcatul te paște Și glasul Sirenei te fură, Tu pune-ți lacăt la gură Și-mploră doar sfintele moaște - Când simți că păcatul te paște!... Când simți că dușmanul te-nvinge, Smulgându-ți din suflet credința, Așteaptă-ți tăcut biruința Și candela minții nu-ți stinge - Când simți că dușmanul te-nvinge! Când brațele-ncep să te doară, De teamă să nu-mbătrânești, Rămâi tot cel care ești - Aceeași piatră de moară - Când brațele-ncep să te doară!... Iar când, cu ochii spre cer, Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci, Ascultă, privește și taci!... Din brațe fă-ți aripi de fier Și zboară cu ele spre cer!... Drum crucial Ion Minulescu Pe scara sufletului meu M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu - Eu coboram mâhnit din conștiința mea, Iar El urca surâzător spre ea!... Și ne-am oprit la jumătatea scării Încrucișându-ne în clipa-ntâmpinării Săgețile perechilor de ochi ca de-obicei - Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei! Pe scara sufletului meu M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu - El cobora solemn din conștiința mea, Iar Eu urcam surâzător spre ea!... |
Citat:
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fara tinta Si frumusetea ta facuta pare-a fi fost ca sa ma minta. Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravali de moarte, ura; Ridica-ti din pamant urechea in ora noptii cand te chem, Ca sa auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem Sa nu uitam, totusi, biografia lui Arghezi! Dumnezeu sa-l ierte! |
Rainer Maria Rilke - Zi de toamna
Doamne, e timpul. Vara a fost lungă.
Asterne-ți umbrele peste solare ceasuri, iar peste câmp, vântoasele ți-alunga. Poruncă pentru pârgă dă poamelor târzii, mai dăruie-le două zile calde, grăbește împlinirea, să se scalde o ultimă dulceață în vinul greu din vii. |
Tudor Arghezi
Citat:
Lectura poeziei se face in contextul unui cod poetic, cuvintele nu au sensul lor de dictionar, ci devin purtatoarele unui cod. Insa aceasta este o alta istorie, mult mai complicata. In ceea ce priveste biografia argheziana, nu este nimic compromitator in ea. 10 ani de calugarie nu inseamna ca s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu, ci ca L-a cautat! Multi s-au straduit sa descopere pete negre in moralitatea lui Arghezi, si nu prea au avut de ce se lega. Putini poeti au ramas fideli toata viata unei singure femei asa cum a fost Arghezi. Dumnezeu sa-l ierte! |
Tudor Arghezi - "Psalmul de Taina"
Psalmul de Taina
http://www.aboutromania.com/1BACK.GIF http://www.aboutromania.com/TudorArghezi.gif O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul lumii! Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat intr-insul locul mumii, Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure, Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure. Tu ce mi-ai prins de cantec viata cu brate stranse de grumaji Si mi-ai pornit ca sa mi-o caut la tine-n palme si-n obraji. Pe care te-am purtat bratara la mana casnica-a gandirii. Cu care-am nazuit alaturi sa legan pruncul omenirii. Pur trandafir, batut in cuie de diamant, pe crucea mea Si care-n fiece miscare pierzi cu-o petala cate-o stea. Camin al dorurilor mele, fantana setii-nviersunate, Pamant fagaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate. Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai facut-o val de mare, De-mi duce bolta-nsangerata dintr-o valtoare-ntr-o valtoare Si tarmii-mi cresc in jur cat noaptea, pe cat talazul mi se-ntinde, Si ai lasat sa rataceasca undele mele suferinde; Unde ti-s mainile sa-ntoarca in aer caile luminii? Unde sunt degetele tale Sa-mi caute-n cununa spinii? Si soldul tau culcat in iarba, pe care plantele-l cuprind Si-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind? Tu ce-nfiori pe sesuri plopii cand treci, din crestet la picioare, Si prinzi de tot ce te-ntalneste O plasa calda de racoare. Tu ce scrutezi, scotandu-ti sanii pe jumatate din vesminte Ca sa-i sarute focul gurii, cuprinsi de maini cu luare-aminte, Pustia vremii, strabatuta de soimi de scrum si de nisip, Carora vantul le-mprumuta o-nfatisare fara chip; Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fara tinta Si frumusetea ta facuta pare-a fi fost ca sa ma minta. Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravalii de moarte, ura; Ridica-ti din pamant urechea in ora noptii cand te chem, Ca sa auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem. |
Citat:
Eu ma refeream la ce a urmat dupa cei zece ani de calugarie... dar numai Dumnezeu stie ce era in sufletul lui si pe cine a iubit. Asadar, Dumnezeu sa-l ierte! :) |
Vasile Voiculescu
Un poem drag mie pe care multi dintre dumneavoastra il veti fi cunoscand din anii de liceu.
În grădina Ghetsemani Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul... Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna. Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna. O mâna nendurată, ținând grozava cupă, Se cobora-mbiindu-l și i-o ducea la gură... Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă... Dar nu voia s-atingă infama băutură. În apa ei verzuie jucau sterlici de miere Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață... Dar fălcile-nclestându-și, cu ultima putere Bătându-se cu moartea, uitase de viață! Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii, Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă... Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii Și uliii de seară dau roate dupa pradă. |
Iata inca o poezie mult draga sufletului meu
Nu-i a mea aceasta poezie dar imi alina sufletul
De poti zambi, in zile reci si intunecate Caldura aducand in jurul tau; De poti sa fii tu insuti in fiecare zi Si nu la bal mascat sa crezi ca esti Lin, frumos, tu o sa treci prin viata Va fi chiar mai bine ca-n povesti. De poti zambi din suflet, ca te bucuri Nu zambet in batjocura; De poti sa-ti ajuti fratele la orice pas Far' a te gandi: mie ce mi-a mai ramas? Bogat vei fi intotdeauna Mai mult chiar, decat regii din povesti. De poti patrunde-n suflet amarat Sa simti ce simte El Si sa-i aduci o raza de lumina Rau nu va fi defel De poti, atunci cand toti te cred nebun Sa rabzi jignirile-ti aduse, Far' a te impotrivi Cu zambetul pe buze, tu te vei retrage Si-n gand o rugaciune, vei rosti. Multumesc inca odata acelui suflet cald ce mi-a dat-o,si ii doresc multa sanatate si o viata binecuvantata. Doamne ajuta! |
Lucian Blaga
Psalm
O durere totdeauna mi-a fost singurătatea Ta ascunsă, Dumnezeule, dar ce era să fac? Când eram copil mă jucam cu Tine și-n închipuire Te desfăceam cum desfaci o jucărie. Apoi sălbăticia mi-a crescut, cântările mi-au pierit, și fără să-mi fi fost vreodată aproape Te-am pierdut pentru totdeauna în țărână, în foc, în văzduh și pe ape. Între răsăritul de soare și-apusul de soare sunt numai țină și rană. În cer Te-ai închis ca-ntr-un coșciug. O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viața, mi-ai vorbi. De-acolo unde ești, din pământ ori din poveste mi-ai vorbi. În spinii de-aci, arată-Te, Doamne, să știu ce-aștepți de la mine. Să prind din văzduh sulița veninoasă din adânc azvârlită de altul să Te rănească subt aripi? Ori nu dorești nimic? Ești muta, neclintita identitate (rotunjit în sine a este a), nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea. Iată, stelele intră în lume deodată cu întrebătoarele mele tristeți. Iată, e noapte fără ferestre-n afară. Dumnezeule, de-acum ce mă fac? În mijlocul Tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup ca de-o haină pe care-o lași în drum. |
fabule de La Fontaine
Cand eram mica imi placeau f. mult fabulele... si mai imi plac si acum! iata una foarte frumoasa, zic eu, a lui Jean de la Fontaine:
"Lupul si mielul" Dreptatea celui tare mai strașnică s-arată, cum veți vedea îndată. Un Mielușel venise să se-adape în crîng, din limpezimea unei ape; cînd, alungat de foame, cu ochii după pradă, un Lup cumplit s-a întîmplat să-l vadă și s-a răstit la el, plin de mînie: - Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie ?... Obraznicule, îți arăt eu ție !... - Nu-și are rost mînia Dobitociei Tale: cum aș putea s-o tulbur, cînd beau mult mai la vale ?... îi spuse Mielușelul acelui Lup zbîrlit. - Ba o tulburi! - zise el pornit; iar acum un an m-ai și bîrfit !... - Eu te-am bîrfit ?... E oare de crezut cînd eu, pe-atunci, nici nu eram născut ?... Măria Ta, fii bun și ține seama Că-s mititel și încă sug la mama... - De n-ai fost tu, a fost vreun frate-al tău ! - Măria Ta, n-am nici un frate, zău... - Chiar dacă n-ai, tot n-are-a face: a fost vreunul dintr-ai tăi, ca sînteți toți la fel de răi, de la ciobani pîn'la dulăi și nu-mi dați pace! Dar mă răzbun, ai înțeles ?... Și, fără altă formă de proces, l-a dus pe sus în codrul depărtat și l-a mîncat. |
O imensa pace ma cuprinde ori de cate ori citesc poezile Alexandrei Dumitriu!
AM VENIT Am venit, Picături de iubire, Să ne împlinim Rotunjindu-ne, Unii cu alții, În drag. Și împreună Să citim Eternități, Clipă după clipă, Regăsind Începutul. Dar, neatenți, Am lăsat Zgura ne’mpăcării, Să se aștearnă între noi, Împărțind Unicitatea. Acum, Mâini de suflet, Trudesc neobosite, Să ne definească Înțelegând, Limpezind în lacrimi. Adunând, Clipă după clipă, Dor după dor, Până când Vom redeveni Iubire ! Alexandra Dumitriu |
Cântec deplin - Radu Gyr
N-ai lăuda de n-ai știi să blestemi, / Surâd numai acei care suspină , / Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi , / De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina . / Și dacă singur rana nu-ți legai , / Cu mâna ta n-ai unge răni străine. / N-ai jindui după frânturi de rai / De n-ai purta un ciob de iad în tine. / Că nu te-nalți din praf dacă nu cazi / Cu fruntea jos, în pulberea amară, / Și dacă-nvii în cântecul de azi / E că mureai în lacrima de-aseară.
|
Frumoasa poezie cristi,iata inca una
[SIZE=4]Dă-mi chipul tău[/SIZE] de Radu Gyr
Da-mi chipul tau, granit senin, da-mi duhul tau, senina iarba, în ne'mpacatul meu destin nici un tumult să nu mai fiarba! Să nu mai spumege în piept, sub indoieli ori sub blesteme, nici cate-n pofta mea le-astept, nici cate spaima mea le teme. Vreau taina nestiintei reci si-a nepasarii voastre, unde, cu negrul zbor de lilieci, nici o-ndoiala nu patrunde. Granit, da-mi neclintirea din dumnezeiasca-ti impietrire, pentru-o lumina fără chin si-o moarte fără rastignire! Vreau, iarba,-nteleptiunea ta de-a nu-ti aduce-n veci aminte, vreau harul tau de-a infrunta far-a privi nimic 'nainte. Să cresc în timp si infinit din duhul tau, senina iarba, din duhul tau, senin granit, în fericirea voastra oarba. |
Psalm
Psalm - T. Arghezi
http://www.aboutromania.com/1BACK.GIF http://www.aboutromania.com/TudorArghezi.gif Sunt vinovat ca am ravnit Mereu numai la bun oprit. Eu am dorit de bunurile toate. M-am strecurat cu noaptea in cetate Si am pradat-o-n somn si-n vis, Cu bratu-ntins, cu pumnu-nchis. Pasul pe marmur tacut, Calca lin, ca-n lut, Steagul noptii, desfasat cu stele, Adapostea faptele mele Si adormea strajerii-n uliti Razimati de suliti. Iar cand plecam calare, cu trofee, Furasem si cate-o femee Cu parul de tutun, Cu duda tatii neagra, cu ochii de lastun. Ispitele usoare si blajine N-au fost si nu sunt pentru mine. In blidul meu, ca si in cugetare, Desprins-am gustul otravit si tare. Ma scald in gheata si ma culc pe stei, Unde da bezna eu framant scantei, Unde-i tacere scutur catusa, Dobor cu lanturile usa. Cand ma gasesc in pisc Primejdia o caut si o isc, Mi-aleg poteca stramta ca sa trec, Ducand in carca muntele intreg. Pacatul meu adevarat E mult mai greu si neiertat. Cercasem eu, cu arcul meu, Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu! Talhar de ceruri, imi facui solia Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria. Dar eu ravnind in taina la bunurile toate, Ti-am auzit cuvantul, zicand ca nu se poate. |
vin si eu cu o poezie care pe mine ma amuza. sper sa nu supar pe nimeni.
Cheia > > de Adrian Paunescu > > Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia > Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie, > Cu o apa, c-o papusa... > Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa . > > Usa catre fericire, usa catre mangaiere > Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere. > Usa catre inrobire, usa jugului etern > Usa care iti deschide perspectiva spre infern... > > Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata > Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata. > Si treaba se face bine si devine fericita > Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita. > > Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta > Dupa nunta si traditie are cheia ei, si... basta! > Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei > Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe > chei > > Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal, > Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal. > Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii > Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii! > > Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta > Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta ... > Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei, > Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu > trei.. > > E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa > Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se > crapa... > > Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana > Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna. > Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui: > "Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de > pui"? > > Usa este ca un loto, zice pustiului un tata > Nu e nici o diferenta - dai un ban, mai tragi odata > Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia, > Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria. > > Am vazut o usa care a trait in viata toata > Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata. > A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai: > "Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai? > Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata > Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot > incuiata." > > Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei, > Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei. > Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea > Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.. > > Si exista chei... o groaza, cati barbati, atatea chei, > Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.. > Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret > Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset. > > Principalul nu-i marimea, important - la orice usa - > E sa se loveasca cheia si sa fie....... jucausa. > Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit. > Chei de lacate, valize, de casete, frigidere, > De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere, > Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani, > Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani, > Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele > Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele? > > Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina > Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina! > Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata, > Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si > gata! > > 'Geaba-ncerci, 'geaba te zbuciumi si degeaba-ti > iesi din fire. > Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui, > Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui! > Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol" si cheia > "fa", > Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta. > > Si... zicind cum zic batranii.... la o tinerete noua, > Zici... privindu-ti amintirea... > *"AH, DE-AS FI AVUT EU > DOUA!"* |
Iarta-ma Doamne
autor Ovidiu
[SIZE=3]Iarta-ma Doamne [/SIZE] [SIZE=3]Iarta-ma Doamne, ca am mandrie Ajuta-ma Doamne, sa ma inchin Tie Iarta-ma Doamne, cand spun ale mele Sfaturi ori ganduri-care sunt rele Venit-am, in fata Icoanei Tale Cad in genunchi, desi sunt un caine Da-mi bun gand Iisuse, mereu Tu fii, viata sufletului meu Ajuta-ma Doamne, a nu judeca Sa-mi vad Doamne, neputinta mea Iarta-ma Doamne, ca nu plang mereu O! Doamne, fii viata sufletului meu Iarta-ma Doamne, ca sunt un caine Scoate-ma din nepasare Ajuta-ma Doamne, a ma ruga Din caine s-ajung oita Ta.[/SIZE] |
NECHIFOR CRAINIC-UNDE SUNTNCEI CARE NU MAI SUNT?
Intrebat-amvantul,zburatorul Bidiviu pe care-alearga norul Catre-albastre margini de pamant/ Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a vantul/Aripile lor Ma doboara nevazute/n zbor. Intrebat-am luminata ciocarlie, Candela ce legana-n tarie Undelemnul cantecului sfant/ Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a ciocarlia/s-au ascuns In lumina celui nepatruns. Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic, Oarba care vede-n intuneric Tainele necuprinse de cuvant/ Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a bufnita/Cand va cadea Marele-ntuneric,vei vedea |
LUMINA DE IERI de LUCIAN BLAGA
Caut,nu stiu ce caut.Caut un cer trecut,ajunul apus.Cat de-aplecata e fruntea menita inaltarii altadata! Caut,nu stiu ce caut.Caut aurore ce-au fost,tasnitoare,aprinse fantani-azi cu ape legate si-nvinse. Caut,nu stiu ce caut.Caut o ora mare ramasa in mine fara faptura ca pe-un ulcior mort,o urma de gura. Caut,nu stiu ce caut.Subt stele de ieri, subt trecutele,caut lumina stinsa pe care-o laud |
Vasile Voiculesci-DOAMNE
In varful copacului Tau sunt o floare... Pe cea mai inalta ramura a lumii Ma leagan in talazul de azur si soare. Slava Tie ca n-am ramas in temnita humii, Ci,sloboda spre cer,infloritoare Inima mea nu mai intarzie: Zbucneste qafara in limpezi petale .......... trei stiluri,trei poeti.Sper sa va placa |
Mundo Imaginalis
de Ovidiu
Un om se plimba printre stele Avea ceva comun cu ele Era - stralucirea sa Putini oameni insa, o puteau vedea Pe drum, adesea el se ratacea Si ii parea rau, dar nu tare... Oameni multi nu-ntelegeau Doar stelele ii luminau a lui carare Era vesel, dar si trist - precum vremea schimbatoare Plangea cateodata, insa si zambea Doar stelele il aparau De lumea-nselatoare. Traia in lume, in lumea lui Unii chiar radeau de el Lui insa nu-i pasa Nici nu-l deranja – de fel In calatoria sa, m-ai intreba din cand in cand o stea: Incotro acum ? Steaua raspundea: Pe acelasi drum...acelasi drum... Apoi, din lumea stelelor, - coboara Nu ca un fulger sau meteorit Ci ca o lacrima ce se prelinge, Ori ca si focul ce incet se stinge... |
Calugarii
Voi stati de veacuri multe, voi stati in manastiri
cu zecile, cu sute, v-ati adunat mereu, Atat de cuviosi, cu teama in priviri Ca sa-L slujiti cu patos pe Domnul Dumnezeu. Voi nu v-ati multumit cu viata voastra sfanta, Ce-ati vrut a lepada a grijii lumii val, Mergand acolo sus,ducand o lupta crunta Ati biruit pacatul in locul monahal. Prin ruga voastra sfanta, voi v-ati urmat cararea Si ati jurat credinta prin sfantul ritual, Saraci, ascultatori si vesnic feciorelnici, Traind viata voastra in loc chinovial. La voi-s-afla alinul si oamenii din lume, Raniti adanc la suflet, sau cei demonizati, Voi, sfinti parinti si pustnici prin multa rugaciune, Puteti ca sanatata din nou sa le o dati. Vazandu-va cuminti si plini de fapte bune, Fiind lumina -n lume si sare pe pamant, Voim sa va urmam-model de intelepciune- Sa va luam exemplu de viata in CUVANT. (De preot, I.Cheregi) |
Te uita in suflet de om
de Ovidiu
Te uita in suflet de om Priveste, ceea ce scrie Te uita la scris, la cum scrie Simte ce simti, priveste ce stie De poti a simti Te uita in suflet de om De poti a privi Patrunde-n suflet de om Te uita la toti daca vrei Tu ia-ti asupra-ti vina Coboara-n camara ta Plange-suspina Te uita in jur si iubeste Te uita in sus si te-nchina Te pune-n genunchi si suspina Iarta-ma Doamne, eu sunt de vina. Tu, iar plangi iar suspina Vezi pacatul din tine Te uita in suflet de om Iarta-ma Doamne, eu sunt de vina. |
Din noaptea
M. Eminescu Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieții noastre dezmierdări Și raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au apus - Aș vrea odată-n viață tu Să te înalți în sus. Și dacă ochii ce-am iubit N-or fi de raze plini, Tu mă privește liniștit Cu stinsele lumini. Și dacă glasul adorat N-o spune un cuvânt, Tot înțeleg că m-ai chemat Dincolo de mormânt. Mihai Eminescu [SIZE=+1]Ce e amorul?[/SIZE] Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Căci mii de lacrimi nu-i ajung Și tot mai multe cere. De-un semn în treacăt de la ea El sufletul ți-l leagă, Încât să n-o mai poți uita Viața ta întreagă. Dar încă de te-așteaptă-n prag În umbră de unghere, De se-ntâlnește drag cu drag Cum inima ta cere: Dispar și ceruri și pământ Și pieptul tău se bate, Și totu-atârnă de-un cuvânt Șoptit pe jumătate. Te urmărește săptămâni Un pas făcut alene, O dulce strângere de mâini, Un tremurat de gene. Te urmăresc luminători Ca soarele și luna, Și peste zi de-atâtea ori Și noaptea totdeauna. Căci scris a fost ca viața ta De doru-i să nu-ncapă, Căci te-a cuprins asemenea Lianelor din apă. |
Noapte liniștită
de IPS Bartolomeu Anania Noapte liniștită, noapte desfătată, Naști în toată vremea ce-ai rodit odată. Steaua călatoare, leneșă’n amiezi, Din genunea clipei ritmic o’ntrupezi Si mi-o urci în tinda, lumea s’o cuprindă Ca o nestemată prinsă pe oglindă. Cine te citește, cine mi te-arată, Noapte liniștită, noapte desfătată? Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut Si pe la’nceputul cronicii te caut, Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuși În măsura vremii dintre doi țăruși? Umblu’n cartea toată, ești mereu în carte. Foaia te desparte, fața nu te’mparte. Îmi surâzi din slova paginii deschise Si din tot cuprinsul filelor nescrise, Zilnic dăruindu-mi viața pintenoagă, Ca o rugăciune scrisă pe zăloagă. Și cântări de leagăn cânți ca si altădată Tot atât de vie și adevărată, Limpede’n vecie, limpede’n clipită, Noapte minunată, noapte liniștită! |
ALEARGA
Augustin Mazgoiu Tu cel ce te crezi învățat, Privește-n străfundul firii Și, de vei afla loc de odihnă, Socoate că ești împărat, Aleargă… Sub umbra Crucii mereu să fii! Ocara să-ți fie pâinea de fiecare zi, Iar osteneala în bine – Prieten drag să-l știi. Sfaturi să nu știi să dai, Dar gata de luptă mereu să fii, Odihna să-ți fie sudoarea, Și-n încercări – Pildă Tuturor să fii. Aleargă cât mai ai vreme, Mereu în frunte, ca În urma tuturor Să fii. |
A venit și-aici Crăciunul,
Să ne mângâie surghiunul; cade albă nea peste viața mea, peste suflet ninge. Cade albă nea peste viața mea care-aici se stinge. Tremură albastre stele peste dorurile mele; Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus pâlpâiri de stele. Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus numai lacrimi grele. Maica Domnului curată Adă veste minunată! Zâmbetul tău drag, înflorească-n prag ca o zi cu soare! Zâmbetul tău drag îl așteaptă-n prag cei din închisoare. Peste fericiri apuse, tinde-ți mila Ta, Iisuse. Cei din închisori Te așteaptă-n zori, pieptul lor suspină, de sfânta-Ți Lumină. Cei din închisori Te așteaptă-n zori. (Radu Gyr - A venit și-aici Crăciunul) |
Cântecul potirului
de Nichifor Crainic Când holda taiata de seceri fu gata Bunicul si tata Lasara o chita de spice în picioare Legand-o cucernic cu fir de cicoare; Iar spicele-n soare sclipeau matasos Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos. Când painea-n cuptor semana cu arama, Bunica si mama Scotand-o sfielnic cu semnele crucii, Purtau parca moaste cinstite si lucii Ca painea, dand abur cu dulce miros, Parea ca e barba lui Domnu Cristos. Si iata potirul la gura te-aduce, Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce, Hraneste-mă mama de sfant Dumnezeu. Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine Esti totul în toate si toate prin tine, Tu painea de-a pururi a neamului meu. Din coarda de vita ce-nfasura crama Bunica si mama Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea; Copile, graira, broboanele-acestea Sunt lacrimi de mama varsate prinos La casnele Domnului nostru Cristos. Apoi, când culesul de struguri fu gata, Bunicul si tata In joc de calcaie jucand nestemate Ce lasa ca rana siroaie-nspumate, Copile, graira, e must sangeros Din inima Domnului nostru Cristos. Si iata potirul la gura te-aduce, Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce; Adapa-mă, seva de sfant Dumnezeu. Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine Esti totul în toate si toate prin tine, Tu, vinul de-a pururi al neamului meu. Podgorii bogate si lanuri manoase, Pamantul acesta, Iisuse Cristoase, E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu. Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane Si sangera-n struguri si frange-te-n paine, Tu, viata de-a pururi a neamului meu. |
Rugăciunea din amurg
Nichifor Crainic Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei. Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii, Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii, Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei. Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg. Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte. Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte. Putin în fiecare, în toti am fost intreg. De viforele vietii ei sunt acum deserti, Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane? Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane, Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti. Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg, Când crugul alb al zilei pamantul incununa: Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg. |
Vecernie
Nichifor Crainic Pe-aici, în sus, e schitul la capat de colnic. L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept Cu sfinti intre stergare de galben borangic Si sfinte-mpodobite cu icusari pe piept. Auzi, un clopot misca vazduhul peste munti Si se bolteste-n sunet cat cerul de margean De dincolo de lume te-ndeamna să renunti O taina fără de moarte la veacul pamantean. Vom asculta din strana vecernia-n sobor Când intra-n schit odata cu pasul serii lent In murmure ca zvonul albinelor în zbor Naluci calatorite din Vechiul Testament. Cu aur pe odajdii, inbalsamatii tei Vor ingina soborul prin geamurile mici. Eu recita-voi psalmul sublim 103, Iar tu Lumina lina m-as bucura să zici. Când, la sfarsitul slujbei, vom saruta sfios Argintul sfintei scoarte de Evangheliar, Ne va parea o clipa ca ne-a zarit Hristos, Miscand încet perdeaua intrarii în altar. |
Lauda
Nichifor Crainic Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza Si lumea o spanzuri în haos de-o raza, Metanie tie, Parinte. Izvod nevazut al vazutelor linii, Mă scalzi si pe mine în unda luminii Un mugur de carne fierbinte. Sunt duh invalit în naluca de huma, Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma, Dar sunt neraspunsa-ntrebare. Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e Oceanul de somn ce icnind fără voie M-a-mpins si pe mine-n miscare? Nici maica nu stie ce tainica norma Imi dete din carnea-i vremelnica forma, Neant inflorit în minune. Căci toate izvoadele umbrelor noastre Roiesc mai presus de arhangheli si astre Din vesnica ta-ntelepciune. In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi Prind coaja de carne din spatiu. Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza; Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza De-adancul luminii nesatiu. De tine mi-e foame, de tine mi-e sete, Fac dara de umbra acestei planete Cu spuma de soare pe creste; Si-n saltul credintei gustând vesnicia, Din pulberea lumii îmi strig bucuria Ca sunt intru Cel care este! Puzderii de stele ascunse-n amiaza, Fapturile-n tine de-a pururi dureaza Si-n spatiu vremelnic colinda. A fi, bucurie eterna si sfanta! O vraja a toata lumina rasfranta De-a gloriei tale oglinda. |
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Radu Gyr Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri, pentru cântecul tău țintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mania scrâșnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări și-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Așa, ca să bei libertatea din ciuturi și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane și zărzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Și ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane, pe toate ce slobode-ți ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! |
Cat de frumoase pot fi..
|
ALTAR ADORMIT
Danion Vasile Nu vreau să vin la înmormântarea ta, Nici la parastasurile de patruzeci de zile, De patruzeci de ani, de zeci și sute de ani, Vreau doar să știi, de-acolo de unde ești, Că după tine mai suspină cineva. Te-au lăsat așa cum ai adormit știind Că nu se pricep să te lege de Cer prin rugă crâncenă, Nici să-ți sfințească ridurile cu lacrimi de aghiazmă; Că nu-și pot pune inimile să-ți ardă la căpătâi Și că tămâia dragostei pentru tine le lipsește, Știind că fiii trebuie să se ocupe De cei adormiți , Nu cei care nu pot spune nici “Veșnică pomenire”, Știind că și ei te-au ucis. Pentru tine ne rugăm la Dumnezeul Dumnezeilor Care te va trezi când te vom iubi destul. Mi-e dor de sufletul tău, de trupul tău, De doină și de cruce, de glie, Mi-e dor de freamătul tău- Românie… |
Solul Golgotei
Mihai Codreanu (1876-1957)
Iisus veni si-n casa mea-ntr-o seara: Era-ntr-un tainic si suav apus... Si-am stat in casa singur cu Iisus... Si-afara era blinda primavara. Atunci mi-a spus cu vocea Lui cea clara Ca oamenii sunt buni, desi L-au dus Sa-L bata-n cuie pe Golgota, sus, Fiindca i-a iubit din cale-afara. Si mi-a mai spus ca poate fi iertat Chiar Iuda ce-L vindu cu-n sarutat, Ca sa-si sporeasca cu treizeci argintii. Apoi, plecind, din prag mi-a spus asa: Comoara sufletului ca si-a mintii E sa iubesti, pentru-a putea ierta. |
Iisus pe cruce
Pan Halippa (1883-1979)
Priviti la fata lui umila, La singele-i nevinovat, Varsta cu-atita far-de mila De-o lume neagra de pacat. Priviti la crucea ne-ndurata, Pe care este tintuit, Si spuneti, daca v-a fost data Aceeasi jertfa de-mplinit. O, fratilor in suferinta, Rabdati si inimle sus! Caci noi avem in umilinta Ca-ntii tovaras pe IISUS. |
Nebiruita arma
V. Voiculescu În van luptam cu sabia mea slabă, Mă răpunea dușmanul nempăcat, Cînd Te-am chemat în ajutor și-n grabă Nebiruita-Ți armă Tu mi-ai dat. Pot tăbărî de-acum asupra-mi zbirii: Lăsându-mi, Doamne, cuget pur de prunc Mi-ai prins în mâna praștia iubirii Ca în vrăjmas cu inima s-arunc. |
Te-astept: intra
V. Voiculescu Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă, Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; Am cruțat-o…și mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prințese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. Voinică, se plânge că obosește-ndată: Inimă făr de rost, inimă răsfățată. Crdeam că așa trebuie: Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă, Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; Am cruțat-o…și mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prințese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. Voinică, se plânge că obosește-ndată: Inimă făr de rost, inimă răsfățată. Crdeam că așa trebuie: poeții Să-și poarte inima mai presus de greul vieții! Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri, Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. Sare, s-aprinde, o apucă atacuri Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! …Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. Numai singur Tu de-acum poți…Te aștept. Intră, Doamne, acolo, la ea în piept. Să-și poarte inima mai presus de greul vieții! Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri, Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. Sare, s-aprinde, o apucă atacuri Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! …Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. Numai singur Tu de-acum poți…Te aștept. Intră, Doamne, acolo, la ea în piept. |
Am cautat iubirea
Costache Ioanid Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfîntă ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri. Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncîntă. Și-am întîlnit durerea. Dar cerul nicăieri. Am căutat iubirea ca patrie voioasă ca pe-un pămînt edenic de pace troienit, să spun odată clipei: “Rămîi, ești prea frumoasă!” Și-am străbătut pămîntul, dar pace n-am găsit. Am căutat iubirea ca pe un cer al firii. Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic, să sorb din cupa lumii nectarul fericirii. Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic. Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară, am întîlnit în cale deodată un drumeț. Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară, o sarcină de zdrențe și cioburi fără preț. Trecea pe-o cărăruie întîmpinînd batjocuri, lăsînd să-i rupă cîinii din haină cîte-un fald. Urca pe colți de stîncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri, vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald. Și totuși în privire avea un cer de taină cum n-am văzut în lume în ochii nimănui. Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă, căci mult prea grea era povara Lui. M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă să aflu ce comoară în sarcină a strîns. Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă, cînd am privit prin zdrențe cutremurat de plîns. Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă, un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri. Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi. -Dar unde duci străine povara Ta ciudată, povară de osîndă sub care-atît Te-apleci? am întrebat, drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă: -Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci… -Dar tu, vorbi străinul, urcînd încet privirea, dar tu pe cine cauți înnourat și crunt? -Eu… am șoptit în silă, eu… căutam iubirea… -Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt… |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 22:19:05. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.