Adrenalina este un hormon secretat in conditii de stres, altfel spus frica. Alpinismul poate fi mai mult sau mai putin extrem, de la caz la caz, in functie de modul in care se respecta normele de siguranta si de caracteristicile formatiunii de teren escaladat.

In principiu iti primejduiesti ceva mai mult viata decat daca ai face o simpla plimbare la munte.

Alpinismul a fost dat doar ca exemplu, fiindca nu-mi este strain, dar topicul a fost deschis pt a discuta situatia sporturilor extreme fata in fata cu principiile crestin ortodoxe.

De exemplu cineva mi-a spus ca parasutismul, atunci cand lucrurile nu merg cum trebuie si in urma unor probleme survine decesul poate fi considerat suicid, fiindca nimeni nu te-a impins cand ai efectuat saltul din avion.

Stresul nu apare doar in situatiile de frica, ci si in starile de manie de exemplu.

Si traversatul strazii pe trecerea de pietoni ar trebui considerat suicid, avand in vedere stirile din ultimile zile.

Pai cred ca si daca te duci sa faci o plimbare la munte si te maninca ursul tot suicid este ca doar nu te-a pus nimeni sa te duci pe acolo.

Vorbim despre doua tipuri diferite de stres, in situatii diferite.

Corect. dar eu ce am zis?
"nu confunda adrenalina cu frica"
Nu am spus ca ele nu au legatura.
Dar nu sunt unul si acelasi lucru.

Atunci scuze, nu am fost eu atent.

De acord, insa sunt care privesc si astfel sporturile extreme, considerand ca daca-ti primejduiesti viata inutil si lucrurile au o intorsatura nefasta, hopa ca-i suicid. Degeaba le spui ca si daca esti cu masina si ai depasit viteza regulamentara iar in urma unui accident ti-ai pierdut viata asta ar trebui sa fie considerat tot suicid, ca doar nimeni nu tea bagat fortat in masina. Tot ce spun este ca am intalnit si o astfel de gandire.

Să nu uităm că păcatul are trei componente care îi dau gravitatea: materia, intenţia şi deliberarea. Intenţia gravă este esenţială pentru un păcat grav. Fără intenţie păcătoasă nu există păcat grav.
Acuma, să particularizăm:
Suicidul este atunci când ai intenţia să îţi iei zilele. Prin urmare, sporturile extreme nu sunt (tentative de) suicid, din cauză că sportivul nu are intenţia de a se omorî.
Pe de altă parte, atunci când riscul asumat depăşeşte limitele rezonabile, adică este "asumat prea uşor", vorbim de eroare împotriva virtuţii prudenţei. Dacă sunt general şi angajez armata într-o misiune cu risc nejustificat de mare faţă de efectul scontat în caz de succes, înseamnă că sunt un general neînţelept. De exemplu, expun viaţa a 10 infanterişti pe care îi trimit să străbată un câmp minat cu misiunea de a culege un prun.

Lucrurile devin discutabile dacă intenţia sportivului care participă la sporturi extreme nu este de a face performanţă, nu este o intenţie de tip "mai iute, mai înalt, mai puternic", ci pura dorinţă de adrenalină. În acest caz nu vorbim de imprudenţă, ci de păcat grav (eventual viciu). Situaţia este comparabilă cu a cuiva care joacă ruletă rusească, expunându-şi viaţa pentru nimic.

Părerea mea. Nu trageţi !

Daca riscul ii face fericiti, de ce sa nu riste? Este riscant si sa treci pe o trecere de pietoni in bucuresti. Poate ca pe unii nu-i fac fericiti familia, coafura si toaleta, profesia, ci ii face fericiti riscul, viata dusa la extrem. Daca asa se simt ei impliniti, care e problema?

Sunt un pasionat al parapantei,considerat ca fiind "aparatul" de zbor cel mai sigur, inventat pana acum.Pe vremea tineretii mele am facut ruta C.de Arges-Brasov(pe Bran)-Buzau-Tulcea-Constanta(plaja) cu bicicleta.Cred ca denumirea de sport extrem este insasi o extrema,totul depinde de conditiile si masurile de precautie luate si sportul asa zis extrem este la fel de sigur ca oricare altul.Chestiunea cu adrenalina depinde de fiecare,la mine urca mai repede la o conversatie despre un subiect ce ma preocupa decat atunci cand zbor.Fiecare avem o forma diferita de a vedea si a trai.