Cearta in familie
 

Hristos a înviat! Va întreb din nou pe voi, cei din aceasta comunitate....poate cunoasteti cazuri..sau ma puteri sfatui...am mai scris un post asemănător acum vreo 2 ani...casatoria dintre noi s-a făcut acum 6 ani, s-a bazat mult pe compromisuri făcute de ambele parti, si dragoste mai putina din partea lui, dar in conditiile de atunci am mers de comun acord înainte, stiindu-ne crestini practicanti cu dorinta de a avea o familie...am considerat ca aceasta plus sentimentele cate erau vor fi suficiente sa mergem înainte.Lucrurile nu au fost niciodată grozave...desi la inceput am sperat ca putem dezvolta o relatie frumoasa si armonioasa,sotul mereu s-a opus, zicând ca dragistea e atâta cata e si ca face ce poate..asa ca încet incet m-am obişnuit cu ideea..in afara răcelii, treptat su-a pierdut sj rspectul...a inceput sa aiba o parere proasta despre mine, modul in care am fist crescuta, principiile mele de viată, cu alte cuvinte, despre mine numai de rau...De aproape 3 ani de cand s-a născut copilul a devenit si violent..verbal aproape mereu, fizic a ajuns la a se repezi inspre mine si a ma lua amenintator de fata...in ultima vreme ma jigneste din orice, sunt femeie de ca..at, mama de c..at,nenorocita, dobitoaca, proasta, batuta in cap...la orice pas ma injura in it, ca locuim in it...motivele..ca am uitat geamul lăsat putin la masina, ca am luat o amenda la parcare etc..pt orice greseala, cat de mica sau mare, imi răspunde asa...bineinteles, i sitite de tipat, pumn in masa, lovit cu piciorul in ce apuca...La inceput suportam cat suportam si apoi il infruntam , dar mi-am dat seama ca se întărâta si mai tare...apoi de dragul copilului ca sa nu mai vada circ, incercam sa rabd si sa tac, dar cu cat nu răspund cu atât il râcâie mai tare si face mai urat...stiu ca in ziua de azi se zice ca ar fi mai bine sa plec...Nu sustin ca nu gresesc, dar el are impresia ca toate greselile le fac intentiinat ca sa-l enervez.Sotul nu bea, nu fumează, este cantaret la strana, deci slujeste lui Dzeu...a avut o viată grea, o copilărie la casa de copii fin cauza tatălui care a făcut închisoare dupa ce a omorât un om la betie..apoi circ in casa cand s-a întors tatăl lui,...mai târziu a făcut scoală de cantareti si s-a căsătorit, a plecat in it, iar fosta sotie l-a părăsit dypa ce i-a folosit toti banii...Asta era el cand l-am cunoscut eu...Pe de alta parte eu am crescut singura la parinti, cu parinti despartiti, mama mereu la bis, am terminat fac, insa am alergat mereu dupa o dragoste ca in filme si nu am stiu sa aleg pers potrivite...de la 25 de ani sufăr de anxietate...Ce ma preocupa cel mai tare e copilul.Stiu ca Dzeu m-a inzestrat cu talati ca sa duc o viată dupa voia lui, dar nu am stiut sa chivernisesc cum trebuia darurile ce ke-sm primit.De aici înainte nu-mi doresc decât sa duc o viată cat maj mult in slujba lui Dzeu prin chemarile pe care mi le face, si sa imi cresc copilul pt a svea credinta adevarata, pt a-L sluji pe Dzeu si pt a avea liniste in suflet...Daca e sa fac ce spune bis si ce am citit prin sfintii parinti ar trebui sa am răbdare, sa rabd, sa las totul in voia lui Dzeu si sa merg înainte..Dar mi-e frica ca daca fac asta copilul va creste având exemple negative, va suferii, va fi poate chiar traumatizat uneori, si va deveni ca tatăl lui..Deja la trei ani, e agitat, zvapaiat, se ia la harta cu noi, nu asculta, si mai nou vine de gradi cu tot felul de prostii invatate..Ce pot face ca sa fie bine..nu vreau sa las copilul fara tata, dar nici sa-i fac rau..O sa spuneti sa încerc sa nu mai fac lucrurile care il enervează...an încercat si asta, sa încerc sa fac totul perfect, dar e imposibil, ajung in stare de presiune si stres, pt ca sotul in gospodărie nu face decât susul gunoiului, in rest munca si bis, toate celelalte, cumpărături, gospodărie, facturi si tot restul fac eu....oricat m-as stradui tot gaseste ceva...Daca a trecut cineva prin situații asemănătoare..si s-a remediat apoi...nu stiu ce sa mai fac...eu pot continua sa rabd pt copil, dar chiar e bine pt el?

Nu, bine nu e, mai ales că devine violent. Spui că e cântăreţ de biserică, duhovnic nu are? Nu aveţi un duhovnic comun? Ai amintit de Sfinţii Părinţi, însă nimic despre duhovnic. Cu el ar trebui să vorbiţi în primul rând.

Încă nu mi-e clar de ce v-aţi căsătorit: îţi doreai o iubire ca în filme (redau clişeul întocmai pentru că asta ai şi scris) şi te-ai căsătorit cu el, deşi ştiai că nu te iubeşte. Păi, cum vine asta? Era disperare din partea amândurora că, gata, acum trebuie să şi facem o familie creştină?

Zice bine Bucurie,trebuie un duhovnic comun ,dar era si mai bine, mai iute,caci daca s-a ajuns la violenta si lipsa de respect e urata treaba. Neaparat trebuie un duhovnic comun , Noi crestinii unii nu ne dam seama ca spovedania nu este ceva formal. Adica eu nu inteleg ce a spus pana acum la spovedanie???...?Dumnezeu stie problemele noastre nu trebuie sa i le spunem,dar spunadui-le realizam si exact unde ne aflam ,El ne curata si ne arata ce sa facem in continuare. Aici e momentul cand lasam orice mandrie deoparte ,caci o spunem omului lui Dumnezeu. El ne poate si certa, mai mult sau mai putin direct. Adica omul dumneatale canta in cor dar nu se gandeste practic ,macar:" facturile alea sa le platesc eu,sau hai sa mergem amandoi la cumparaturi si conduc eu,sau le mai fac si eu cand pot si tu stai si ai grija de casa." E usor sa stai deoparte si sa bagi de vina .
Doi parinti care au avut probleme in familiile lor, si implicit asta au vazut in familiile lor si fara sa vrea fac acelasi lucru. Nu pot crea o relatie armonioasa familiala caci nu au vazut la nimeni. E bine in situatii dinastea sa fiti cu intrebarea in gura. Adica unele din probleme sa le fii discutat deja cu duhovnicul sau nasul.
Mare grija trebuie avut cu certurile in fata celui mic, adica se va sadi in inima lui nesiguranta, conflict ,lipsa de respect etc
Va recomand o carte foarte buna,m-as fi bucurat sa va spun de ea mai demult: https://www.librarie.net/p/45085/nia...SAAEgLhK_D_BwE
Sau format pdf: https://uncrestinortodox13.files.wor...de-familie.pdf
Domnul sa va ajute Laura in situatia grea in care va aflati!

Bineinteles ca avem duhovnic comun...doar ca situatia e complexa, eu am punctat doar esentialul...locuim in it, aici parohiile sunt mai rare, in orasul nostru exista bis romaneasca, cea in care mergem si unde sotul e cantaret, iar parintele este cel care ne spovedeste.Pt sot dansul a fost duhovnic inca dinainte sa ne cunoastem si sunt in relatii ft bune, el fiindu-i cantaret.Pt mine parintele este preotul la care ma spovedesc pt ca nu am de ales...fiind singurul...cu parintii duhovnici ai sufletului meu pastrez legatura telefonic si ii vad cand vin in tara, dar e greu sa-mi fie sfatuitori ca si cand ar fi mereu aproape prin tel...Cu acest parinte am si eu o relatie buna, dar nu-l silt cu totul pt mine...Apoi aici sunt o gramada de probl cu biseeica, e mereu asa ocupat, sau nu stiu ce sa zic...dar raspunsul dansului la toata problema asta e sa am rabdare, sa ma rog, sa fac ce pot, ca asta e neputinta sotului si ca lui ii pare rau su se straduieste, ca e si pt pacatele mele, sa nu-l mai provoc..Nu stiu ce vb cu dotul..uneori cand il vad cat il mai lauda in bis, stiind cum e acasa cu mine, am imresiaposte nici nu-l mustra serios, de frica sa nu se enerveze si sa ramana fara cantaret..nu stiu cum e..dar nu ma pot lasa doar in baza dumnealui...De ce ne-am casatorit..? Eu pt ca aveam 30 ani deja, sufeream de anxietate acuta, ajunsesem la vreo 90 kg si eram iesita dintr-o relatie frumoasa cu un baiat bun...relatie terminata pt ca eu alesesem calea ceedintei, iar el avocat fiind o luase in directia opusa...drumurile noastre s-au despartit usor usor..Mi-a fist frica ca raman nemăritata...toata viată am căutat iubirea aceea frumoasa, dar niciodată cei cărora le-am acordat credit nu au apreciat...iar cei care m-au plăcut, nu i-am vrut eu...m-am gândit ca aca in tinerete cand eram ft frumoasa, inteligenta, sanatoasa nu m-a ales nimeni pcăsătorie, cum ma va alege la 30 ani, bolnava, grasa si neputincioasa..in plus, am avut prietenii si cu baieti cu scoală, din familii bune, si nu m-au apreciat mai mult...am crezut ca daca fac acest compromis, poate un om simplu, care avea 36 ani si era trecut prin viată, care e in kegatura cu biserica , care s-a zbatut singur sa depaseasca nivelul de viată, invatand si cum a putut, va sti ce vrea si va sti sa aprecieze calitatile sufletesti, si tot ce aveam bun de oferit..El a zis de la inceput ca nu e îndrăgostit ca la 20 ani...nici nu ma asteptam de la un bărbat de 36 trecut prin divort su atâtea necazuri..dar a zis ca ma iubeste in felul lui, si crede ca sunt cea cu care poate merge înainte in viată.A contat ft mult si faptul ca l-am prezentat Ps Daniil, care ma stia de la 15 ani si care dupa ce ne-a întrebat ce avem de gand, ne-a trimis la mormântul Sf Părinte Arsenie sa ma ceara de sotie...pt mine a fost un semn ca e poate omul randuit de Dzeu...Acum Ps zice sa fiu serioasa, ca nu mi-ar fi mau bine fara el, ca daca am făcut cu el legamant, sa merg înainte...iar pt copil a zus sa fiu eu rai...in sensul ca oricum sotul e acasă doar noaptea di seara, ca ziua lucrează..adica sa-l educ eu frumos su sa-i ofer bucurii si stabilitate, cat sa compenseze momentele neplăcute care pot apărea cat e sotul acasa...

Incredibil! Vreun om responsabil şi de încredere ai pe acolo?

Dumnezeu să mă ierte, dar nu e deloc în regulă ce-ţi recomandă părinţii ăştia. Nu sunt dificultăţi obişnuite, vorbim de violenţă la mijloc, plus un copil foarte mic şi vulnerabil. Pui mâna pe bagaj şi pleci. Nu se potoleşte, nu mai revii veci lângă el.

Cam.greu sa pleci cu copilul dintr-o tara străină. ..unde sa te duci, aiurea pe drumuri??? Poate doar la o instituție de protecția copilului dacă se lasă cu violenta fizica. Alminteri dacă pleci, " fugi", ( fara o destinatie precisa si sigura) doar de sperietura sau de supărare riști sa fi acuzata ca ai pus tu copilul în pericol ...sau daca pleci fără el ca l-ai abandonat...
Mai bine dacă poți infrunta-l...dar fără frica dacă se poate. Nu cu țipete, istericale, amenințări, violenta fizica sau verbala, ci mai degrabă cu " impertinenta."..cu răbdare, cu "mila". .
Trateaza-ți anxietatea, ia pastile, ceaiuri sau ce ți s-a mai prescris și a funcționat în decursul timpului, fa rugăciune, mergi la Sfântul maslu, citește sfinții parinti, etc...
E cam rău că duhovnicul pare sa fie părtinitor cu el, dacă zice ca tu îl "provoci"...încearcă sa îi explici ( duhovnicului) ca tu suferi de anxietate și ca ieșirile lui chiar daca el si le indreptateste, pe tine te sperie și ca "metodele lui de a te corecta nu dau rezultate pt ca de frica intri intr-un cerc vicios și faci și mai multe greșeli. Plus ca riști sa ajungi la ura fata de el, la depresie, gânduri de suicid samd, sa te înțeleagă și pe tine. Dacă lui nu îi poate spune nimic ca sa îl facă sa își schimbe atitudinea roaga-l măcar sa se roage pentru tine sa câștigi răbdare, si sa scapi de eventuala mandrie daca ea exista. Roaga-te și tu pentru asta, încearcă sa empatizezi , sa te pui în locul lui...poate are și el.vreo problema de sănătate, surmenaj, stres, grija zilei de mâine, sau se lupta cu vreo patima.
Dumnezeu sa va ajute, și sa aibă mila de voi și mai ales de cel mic, rugati-L sa va lumineze și sa va arate calea, lasati-va în voia Lui dacă nu mai știți ce sa faceți. ..

carelu, fato, carelu! pregateste-te cat mai bine si pleaca de langa el fara sa te mai uiti inapoi, pentru tine si pentru copilul tau. e la fel de important sa desparti copilul de influenta lui.
dar ai grija ca ala e in stare de orice, nu trebuie sa afle decat cand lucrurile sunt rezolvate, pleaca!

Sunt foarte multe familii in situatia asta,nu este doar un caz izolat.
Atat de comun este incat s-a impamantenit si mamele isi invata tacit fiicele sa rabde,sa taca ca sa "aibe tati pt copii".


Nu stiu daca este mai bine sa ai un barbat langa tine de gura lumii dar sa fi batuta si nefericita in dosul gardului...plus sa aduci pe lume copii care la randul lor vor avea probleme fie de anxietate,neliniste, neincredere in sine sau vor ajunge sa-i vateme pe altii,oameni nevinovati.


Multe fac oamenii din mandrie,sa apara altfel in societate,in general sa apara realizati...Insa oamenii cu adevarat realizati sunt putini,foarte rari.
Oameni cu o familie linistita si fericita sunt putini.
Cei mai multi sunt astia,cu fatadele ascunse.

Nu este rau ceea ce alegi tu pt tine. Tu ai dreptul asta! Dar este de neindurat sa alegi pt altii, adica sa alegi prost pt copii tai care in mod sigur doresc o copilarie fericita ,nu scandaluri si violenta care ii sperie.
Nu stiu ,poate gresesc dar imi pare ca genul acesta de greseli se platesc "sus".

Sotul tau nu traieste crestinismul in adevaratul sens al cuvantului; traieste o minciuna.
Este inacceptabil sa traiesti ca un om al bisericii model,sa nu lipsesti niciodata de la Liturghie si sa canti in cor iar in timpul liber sa-ti tratezi nevasta atat de prost!

Sa va dea Domnul bunul gand la amandoi sa luati decizii bune si sa va ganditi si la binele copiiilor ,nu numai la ce zice lumea sau rudele.

Daca duhovnicul nu va ajuta,poate incercati la un consilier de familie cu experienta ,desi ma indoiesc ca sotul ar fi de acord sa mearga la genul acesta de activitati.
Banuiesc ca nu l-ati confruntat despre aceasta problema si nu ati discutat-o fatis, la nivelul de ultimatum?

Sper sa nu ne ascultati pe noi,strainii de pe forum si sa-l parasiti fara a incerca sa salvati daca este ceva de salvat.
La urma,urmei noi stim doar varianta dvs.

Noi vorbim multe dar sa nu ne alegem cu pacate :)

Ăsta dacă ai un cont în banca ( de preferat sa nu fie gol) , o casa și o familie la care sa te întorci și sa te aștepte cu brațele deschise, posibilități de angajare intro slujba decenta, eventual un duhovnic care sa Îți dea binecuvântarea și sa te susțină; pe făt frumos calare pe cal alb sa nu aștepți sa vina sa te salveze, pentru ca chiar de s-ar întâmplă așa s-ar putea dovedi ulterior ca era de fapt zmeul...

Chiar așa. ..

Apropo a apucat cineva sa citească Sfântul Paisie Aghioritul volum. 4 " viața de famile"???

Da, de abia acum am reusit sa citesc raspunsurile voastre...daca ar fi pentru mine, as pleca si maine...parintii v-am zis deja ce m-au sfatuit..sa am rabdare, ca Dumnezeu ne va ajuta, ca nu ne lasa, mai ales ca suntem implicati mult in activitatatea bisericii, sotul nu e un cantaret in cor, ci chiar cantaretul de la strana, el conduce corul si cantarea in biserica..Parintele zice ca de asta si ne munceste atata diavolul pt ca e implicat direct impreuna cu preotul in nsavarsirea slujbelor in biserica, dar ca Dumnezeu nu ne lasa...nu stiu ce sa zic...o fi asa, El stie...Eu ezit din mai multe pdv..e clar ca nu-mi place situatia, nici pt mine, nici pt copil..daca o iau in directia asta,da, ar trebui sa ma gandesc sa plec..as avea unde, in ro am pe mama si bunica, casa mea parinteasca, sunt singura pe care o au, ele ar fi fericite sa stau acolo, sa le ajut, doar ele m-au crescut..bani nu am, sanatatea e mai subreda, dar am studii supeioare, si ma gandesc ca mi-as gasi ceva de munca cu ajutorul lui Dumnezeu...nu mi-ar fi usor, asta e clar, in afara de casa de care dispun, as insemna sa iau totul de la 0..DAR, eu am crescut la fel, ai mei s-au despartit cand eram de 3,8 ani, mama a ramas cu parintii ei si cu mine, apoi cand aveam 12 ani a murit bunicul si am ramas doar noi 3 femei..le-a fost ft greu sa ma creasca , si financiar dar si asa in general..apoi , oricat s-ar descurca femeile fara un barbat, uitandu-ma in urma imi dau seama ca daca ar fi fost un barbat in familie, poate anumite lucruri ar fi fost altfel..mi-a fost greu cand am ales facultatea de ex, in adolescenta am avut niste derapaje pe care poate nu mi le-as si permis daca as fi avut autoritatea unei figuri paterne...desigur,pt ca nu am trait aspectele negative ale vietii de familie, certuri intre parinti si nimic de genul, am fost crescuta sufleteste parca prea in puf...nu cunosc reversul..poatedaca as fi avut tata, ar fi fost mai greu, poate nu se inteegraeu si cresteam intr-o atmoscefra ca cea din familia mea de acum...dar avea dreptate cineva care a raspuns mai sus..nu am avut un model real de familie..din cauza asta imaginea mea e una poate prea ideatica, mmereu am visat marae iubire, ca prin desene sau filme, cu finalul aub trait fericiti pana la adanci batraneti...ori finalul nu e clar acesta, nici pt cei care se inteleg...Poate ca neavand un model masculin am si avut asteptari prea mari... Mai sunt apoi si scrierile unor parinti induhovniciti care spun ca femeia aflata in astfel de situatii sa aiba rabdare, sa se roage si prin rabdarea ei lucrurile se pot schimba, sau poate contribui la mantuirea ei si a familiei..acum sa ziceam ca m-ar tine capul sa ignor jignirile, pana la urma atatia au fost huliti in lume, pana si Iisus, dar daca s-ar ajunge la violenta fizica serioasa...clar nu e bine, in primul rand pt copil, sa vada asa ceva, nu mai vb sa simta...oricum nu am nicio garantie, nici ca se ajunge nici ca nu, desi in ritmul asta nu se intrevad lucruri bune..De fapt asta cautam cu postrea mea, mai mult decat sfaturi, mmarturii de la cei care au trecut, sau au auzit cazuri asemanatoare, in care ascultaea de ceea ce zice biserica s-a dovedit buna, unde lucrurile s-ai schimbat in bine...uneori acelea imi par doar pilde menite sa incurajeze femeile sa fie supuse si sa aiba rabdare in crucea casniciei, cand in fapt ceea ce vedem si in cazul meu simt, e doar violenta , cearta, neintelegeri, suferinte..nu neg faptul ca Dzeu ajuta, sau ca cele care rabda isi primesc cununa..dar, am vreo garantie ca daca rabd, pt pacatele mele, pt mantuire, etc, Dzeu imi va feri copilul de repercursiunile negative...oare copilul meu nu va creste traumatizat de tensiunile si circul constant pe care-l faca tatal lui?...Va spun sincer, daca n-as avea copilul si as fi in situatia asta, as alege sa rabd pt pacate, considerand ca asta e ingaduit de sus , si ar rabda cat as putea, bineinteles, pana la violenta fizica grava...Dar sa aleg pt copilul meu, nefiind impacata indiferent ce as alege...mereu, chiar si acum ma gandesc ca poate daca mama ar fi rabdat mai mult as fi avut o familie, si poate era bine, sau poate rau..dar daca n-a fost, ma gandesc cum ar fi fost..si niciodata motivele pe care ea mi le-a explicat nu mi s-au parut suficiente...in sinea mea, eu am crescut fara tata pt ca mama a ales sa nu rabde mai mult..daca as pleca acum, oare ce i-as putea raspunde peste ani copilului meu..ca a crescut fara tata pt ca tatal lui ma facea dobitiaca , nenoricita etc si ma prindea de barbie la nervi?...nu spun ca nu e grav fata de modelul ideal al unei familii...dar parca e totusi banal pt alegerea unei vieti fara tata pt copilul meu....DAR daca ar fi sa ajunga sa ma loveasca efectiv, cred ca n-as mai avea de ales..sau am sa intru in randul acelo biete femei agresate, care on sa tot spere , zicand ca e doar o palma, doar o data, doar....doar...si poate...Imi venea sa-i zic paintelui ieri, " e usor sa zici sa am rabdare, cata vreme dta pe preoteasa o ridici mereu in slavi, o sprijini, si copiii dtale cresc linistiti, in intelegere si cu exemple frumoase", dar eu cand vad cumn sta puiul meu si asista la cum urla, jigneste si loveste tatal lui in masa, mi se strange inima in mine pt sufletelul lui...ca desi e mic si poate nu pricepe multe la nici 3 ani, dar sigur undeva in sufletelul lui e influentat..Iertati-ma, am scris tot ce mi-a venit in minte, si m-am descarcat aici...pe undeva simt ca ma ia disperarea, pe alta parte ma gandesc ca mai am o luna si daca ajuta DZEU ajungem in tara, o vad pe mama, ajung la Prislop si la preotii mei si poate ma vor ajuta dansii cu raspunsuri la toate astea..Rugati-va pt noi:)

Cunosc o femeie care intretine trei copii si un sot alcoolic.
El e o ruina de om si foarte multi au sfatuit-o sa-l dea pe poarta afara. Isi duce crucea de foarte multi ani si din ce am observat, Dumnezeu ii da har. Nu stiu cum sa explic, are ceva special femeia asta, se vede pe chipul ei. Cred ca bunatate si inca ceva.. harul nu-l pot descrie, dar sigur e cu ea.
Sunt convinsa ca toti copiii ei vor ajunge bine, se vor aranja la casa lor, ca o rasplata a lui Dumnezeu, aici, pe pamant, ca rabdarea ei nu e in zadar. Probabil, daca l-ar fi alungat, ar fi intepenit in vreun sant. Stiu sigur ca mama, fratele, sora si cumnatul ei au sfatuit-o insistent sa-l lase. Nu e tata pentru copii, nu e sot femeii sale, nu e barbat in casa si totusi nu l-a lasat de izbeliste. Unde mai pui ca a si inselat-o. Un tablou jalnic al unei casnicii in mijlocul caruia ea straluceste. Si mai cred ca prin jertfa ei, patima bauturii, transmisa pe linie paterna in familia lui, nu va musca si din copiii lor.

Mai stiu un caz al unei femei casatorite, cu copii, care la un moment dat s-a indragostit de altcineva. S-a rupt de pacat urmand calea bisericii si mi-a descris lupta infioratoare pe care a dus-o cu dracul desfranarii care a impins-o sa greseasca. Mai sa-si piarda mintile. Dar a iesit invingatoare. In prezent, copiii ei au devenit remarcabili, daruiti de Dumnezeu. Nu intru in detalii, dar este evident ca Dumnezeu vede si rasplateste lupta cea buna.

Familie crestina este si aceea in care exista probleme mai ceva ca la necredinciosi. Totul e sa nu plecam urechea la ce ne sopteste diavolul.

Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

Cu siguranta o vacanta v-ar prinde bine, chiar si o perioada fara el.
Poate mai e ceva: poate ca lucrurile ( gandurile sentimentele temerile noastre) nu sunt "ale noastre" ( nu ca am.fi.posedati doamne fereste ) ci le vedem așa, în negru din cauza problemelor noastre ( anxietate, depresie). Vedem amenintare acolo unde nu e defapt, sau dispret, umilire. Si nu doar la noi. Poate si la el e la fel. Daca jigneste și dispretuieste nu inseamna ca chiar meriti asta ci ca si el din cauza unor probleme sau ispite care il lupta vede o realitate deformata. Uneori jignirea celor dragi poate fi o forma de autoagresiune chiar dacă el nu isi da seama. Ori e "parere de sine" în cazul unora...ori e urmare a faptului ca tu ai stima de sine scazuta și asta te "scade " si in ochii lui...ori îi lipsește ceva ( se teme ca nu il iubești indeajuns sau ca nu l-ai iubit niciodata, poate nu ai mai aratat suficienta afectiune fata de el decan au venit copiii cu grijile aferente)... pot fi multe cauze si bine ar fi dacă si-ar deschide si el sufletul,.eventual sa mergeți la o consiliere de cuplu, dar acest lucru e greu de realizat daca intervine "autosuficienta"sau dacă pur și simplu omul.nu vrea sau nu poate sa isi deschidă sufletul de teama sa nu dezgroape niste rani.
Dacă era mai bine sa nu se fi despartit parintii nu stiu ce sa zic, eu înclin sa cred xa nu. Deci așa zice și al meu ca si ai lui s-au despartit și poate era mai bine sa nu...desi nu a fost martor la neintrlegerile lor. Eu cred ca și în cazul tau, desi nu ao vazut cu ochii tai, mama ta tot ti-a insuflat teama de așa ceva. Uneori amenintarea unei nenorociri , teama de a nu se produce, ne face cel puțin la fel de mult rau. Poate ai văzut prin ochii mamei tale Cum e o casnicie cu probleme . Poate nici ea nu a depasit momentul și de asta acum ti se intampla si tie la fel. Si mie, și multor femei. Si barbatilor, chiar dacă ei sunt autorii. Altii sunt victime, femeile fiind cele care creaza tulburare și probleme . Poate ca pur și simplu nu stim Cum sa ne traim viata în pace și armonie, și nici Cum sa ne învățăm copiii...Raul pana la al ... (nu mai stiu cat)- neam, binele pana la al miilea...deci clar ca daca cei dinaintea noastră nu ar fi facut și multe lucruri bune, nu mai apucam sa fim noi acum aici...
Va inteleg și eu cand snt acasă cu copilul și este și taica
-su sunt foarte stresata. Poate când va merge la gradi și veți găsi ceva de lucru sa mai iesiti din casa va mai detensionati. Pacat ca nu puteti sa că descarcati sufletul la duhovnic , poate era mai bine daca era doar "al dvs" nu și al lui...așa ori e partinitor ori dvs credeti asta și va e frica sa ii spuneti tot ce se intampla sau simtiti, credeți ca se intampla ori pur și simplu va e rușine și nu vreți sa va discreditat soțul. ..ceea ce e de inteles în cazul vostru.

Poate in romanika nu este inca posibil,din cauza coruptiei,ca oamenii sa o duca normal independenti ...nici in alte tari din lumea a treia ...insa totusi: imagineaza-ti a poti sa inchiriezi o casa din salariul tau ,poti lasa copiii la bunica cat sunt mici si incepe o viata noua ,fara violenta.

Ascult predicile Parintelui Calistrat de cativa ani buni acum...nici dansul nu da liber la asemenea manifestari marlanesti.
Marlania nu este tolerata in crestinism.Nu conteaza cine o manifesta...barbati ...femei...copii

Modelul nostru crestin este Iisus,iar dansul nu a fost marlan, nu a lovit pe nimeni, nu a fost brutal, nu s-a certat,nu a injurat,nu s-a ratoit, nu s-a dat rotund etc
Daca dorim sa-i fim ucenici,adica crestini trebuie sa-i copiem atitudinea!

Cunoasteti femeia dar nu si copiii!
Sunt clienti siguri pt sedintele viitoare de terapie si consiliere.
Cineva trebuie sa-i salveze,terapetul...preotul...
Oamenii (aici copii) sunt lasati sa traiasca in armonie, cu iubire; daca nu o au ,o iau razna!
Simplu!

Ce legatura are viitorul copiiilor cu mama care duce lupta desfranarii ??
Sunt suflete diferite ,cu experiente si dari de seama diferite.

De ce sa am viata pangarita deja pt ca mama nu a reusit sa duca lupta cu dracul desfranmarii?
Total neadecvat.

Am vrut să nu mai scriu deloc pe forum, dar mi se pare antrenant câteodată.

Chiar și în volumul Despre Familie din Cuvinte Duhovnicești al părintelui Paisie Aghioritul era dată drept exemplu o femeie care și-a îngrijit familia până la capăt deși soțul călca strâmb, iar copiii s-au realizat și au crescut cu recunoștință față de jertfa mamei lor.

Copiii pot să corecteze în căsnicia lor orice lucru deficitar în comportamentul părinților și mulți chiar au dorința de a nu repeta ceea ce nu le-a plăcut în căsnicia părinților lor, mi se pare o scuză facilă să dai vina pe mediul din familia nucleu pentru o eventuală nereușită în căsnicia proprie când ești deja adult și pe picioarele tale.

Unii oameni pot avea o ambiție extraordinară să reușească în căsnicie și să lupte pentru asta având și modele de jertfă, decepțiile părinților îi pot ambiționa și conștientizează valoarea căsniciei, chiar și orfanii visează să-și facă ei căminul pe care nu l-au avut și unii reușesc.

Am văzut cazul lui Mike Rotondo din USA, un tip care la 30 de ani a primit ordin de evacuare în instanță la cererea părinților care nu l-au mai suportat să trăiască sub același acoperiș fără să facă nimic și tipul a pierdut și custodia unui copil.

O fi fost crescut și el cu multă iubire, nativii comentau pe acolo că era crescut să fie prea „entitled”.

„By the way” , observ că și lui îi e destul de greu să aibă un loc de muncă, sunt multe zone de sărăcie și în State, Detroitul e oraș-faliment, există homeleși la colțuri și în statele bogate, deci nu doar în „romanika” e greu să ai și să ții de un job, din care să mai și trăiești după ce ai plătit chiria, acțiunea din subiect oricum se petrecea în Italia.

Era vorba de contextul mai larg al luptei pentru păstrarea familiei, e cea mai grea lupta cu desfrâul și faptul că o mamă luptă în tăcere să nu-și distrugă familia(probabil nici nu știu copiii și soțul că a căzut), dar în primul rând faptul că a conștientizat că nu e în regulă să trăiască duplicitar, că nu e îndreptățită să fie iresponsabilă față de o Sfântă Taină (nu cum se învață în narațiuni de tipul „Sex in the city” cu care s-a infectat mentalul colectiv mondial) e ceva remarcabil în ziua de azi când mulți își iau talpășița la cea mai mică chestie.

Greu să găsești vreun Sfânt Părinte lesne îngăduitor cu divorțul, nici Hristos n-a lăsat multe prescripții maritale.

Subscriu integral la ideea de mai sus.

Realitatea este alta, copiii absorb foarte mult din ambientul familiar si ei decid (se programeaza)in copilarie cum vor supravietui actului neglijent de acasa,abuzului sau violentei.
Cum sa fie un copil responsabil pt ce a devenit daca 18 ani sau mai mult a avut drept modele,doua lichele de parinti? Unde sa vada binele,echilibrul cand cel mai aproape exemplu este un dezastru?
Unde sa vada familia aia model, cand el are acasa doi oameni care se urasc de moarte?

Da,mai tarziu vede la altii si nu intelege de ce altii au reusit si el nu.

In ultima perioda m-a fascinat cam mult psihologia criminalistica.
Cert este ca parintii astia problematici dau societatii marea marja de criminali. Pt ca nu este nimic bun de urmat de pe urma unui betiv care nu-si face datoria de sot si parinte si este si violent pe deasupra.

Sfintii parinti si duhovnicii dau sfaturi dupa masura omului; nu dau acelasi sfat la toti. In concluzie, nu le spun tuturor femeilor si copiiilor sa stea si sa indure.
Nici eu nu cred in sfaturile la gramada.

Este foarte comun in US sa te dea parintii afara daca treci de 28-30 de ani si inca locuiesti cu ei.
Stiu pare SF insa daca stai si te gandesti cum lucrurile la ei sunt foarte larg materializate si totul se bazeaza pe credit ,pe faptul ca elevii de 16 ani pot lucra un part-time (si avea carnet de conducere tot la 16 ani),ca isi pot plati studiile prin credit sau imprumut de student, apoi tot prin credit isi pot lua o locuinta sau o pot inchiria ,toate aceste inlesniri pt independenta individuala care produce tranzactie dupa tranzactie si face lumea capitalista sa prospere.
Parintii vor ca copii sa urmeze acelasi model de independenta vizavi de familie (cu dependenta de credit insa).

Care era de fapt exemplul tau? Ca nu l-au iubit parintii destul?
Pai, pana la 30 de ani ce au facut ? Inca il mai iubesc de aceea l-au trimis sa pescuiasca singur ,nu sa fie o momaie dupa ce mor ei.

Da ,exista si parinti care fac un copil si apoi il divinizeaza,il protejeaza de toate greutatile etc...
Pt ca multi parinti sunt narcisisti si fac copii ca o extensie a egoului lor; sa devina ce nu au putut ei sa devina, sa nu treaca prin ce au trecut ei, sa urmeze modelul lor de fericire etc.
Toate sufletele astea au vieti distincte ,nu apartin ca propriete parintilor care ii cheama la viata cu un act fizic de reproducere.

Sunt copii din familii bune care au făcut praf tot ce li s-a lăsat, modele au tot avut.

După 18 ani faci ce vrei, sunt oameni care au reușit fără să aibă nu știu ce familii, dar nu s-au victimizat e mai comod să te victimizezi, să-ți cauți scuze, subterfugii, să dai vina pe părinți că nu ți-au lăsat o stare.

Oare la Judecata sufletului se va putea da vina pe părinți pentru păcatele personale, chiar de ar fi fost un mediu nociv acasă ?

Tot ce nu ți-a plăcut la părinți, poți să nu faci în căsnicia ta, nu merge să ascunzi eșecul marital numai în spatele părinților, e ca și cum nu ți-ai asuma mare lucru la trecerea prin viață și n-ai avea discernământ integru dacă stai doar la influența altora.

De fapt asta e maturizarea, să ieși din „labirintul codependenței” și să reușești, sunt mulți oameni care și-au depășit traumele, condițiile, i-a și ambiționat mult să aibă ceea ce n-au avut acasă și să-și facă ei, să-și educe ei copiii cum le-ar fi plăcut să fie educați ei.

Sunt șanse mari ca omul care vede cât de nocivă e băutura să nu bea, cel care a avut rude pierite în accident să conducă mai responsabil, cel care a avut rude bolnave de obezitate să se apuce de sport și dietă, deci e o evoluție și o compensație în toate, iar Dumnezeu ajută la „healingul” sufletesc al celor care au plecat dezavantajați la startul vieții și vor să depășească, condiția e și să vrea.

Infractorii care comit fapte de violență (pt că există și infractori economici, evazioniști, corupți, speculanți) sunt între 0,5 și 2% din populația unui stat, deci încă o dovadă că nu e musai ca oamenii care au avut în familie exemple negative, să fie la rândul lor niște „declasați” ai societății, sunt mai mulți factori care influențează.

E greșit raționamentul că toți care au avut copilării grele devin subiecți penali, unii devin oameni de succes pentru că au avut o ambiție și o motivație foarte mare să îndrepte unele lucruri.
Din nefericire în State sunt și criminali care au avut familii bune, dar au scăpat ei din mână și și-au făcut de cap.

Nu e un sistem eficient nici acesta, de altfel lipsa de experiență duce la „credite neperformante”, faliment timpuriu, investiții și cheltuieli nefezabile din lipsă de maturitate, oamenii îngropați în muncă și cu mai multe joburi pentru a putea prinde o pensie cândva.

Din ce înțeleg copiii scandinavilor pleacă cel mai repede de acasă, e tradiție să plece până în 21 de ani, dar acolo se încurajează foarte mult meseriile și se trăiește bine fără facultate.

Păi cam asta cred că a fost, niște părinți foarte protectivi s-au plictisit și ei de „poama” parentingului lor și au trecut la „tough love”, plus ideea ce i s-o fi întipărit și lui în minte că „aici (în State) copilul e îndreptățit să... și să...”, obligații are ?

O fi avut și el ghinion la locul de muncă, nu se știe nici fondul lui psihologic are circumstanțele lui.

Nu sunt incurajate marlaniile dar totusi tolerate sunt. ....
Asta daca cumva isi aminteste cineva sa spună la spovedanie cand si cat a fost de marlan ...
Plus ca am mai auzit cazuri similare...barbatul credincios practicant nasii preoti, tine toate posturile etc...iar acasă o înjură și o amenință. ..iar ea dacă vrea sa plece e numita " curva" ( de către nasi); Cum sa le facă așa o rușine tocmai lor???

Însă din păcate acest tip de comportament îl văd la foarte mulți proaspeți tătici de unul sau mai mulți copii...nu neapărat înjurături și violenta dar o stare de tensiune permanenta, de iritare, de nemulțumire vizavi de atitudinea și acțiunile femeii. Cred ca în oarecare măsură hormonii maternali ( prolactina ) îi năvălesc și pe bărbați zi le afectează statusul fizic și mental. Unii chiar par ca se " transforma " și la corp, încep sa semene cu femeile.
Cum se întâmplă în general : barbatul se duce la munca sa întreține familia. Soția naște și rămâne acasă. Dar nimic nu mai e Cum era înainte. ..de multe ori o găsește obosita plângând disperata etc...nu se mai doarme nu se mai mănâncă normal . Toate astea îl duc în pragul disperării. Pe soție nu se mai poate baza iar el nu știe cât mai poate rezista sa muncească sa întrețină familia în condițiile în care acasă e balamuc. Când ajunge primul la grădiniță vine și al doilea. De abia pe la al treilea poate se lămuresc bieții părinți ca totul o sa fie în regula pana la urma... trece și febra și dinții și colicii și alăptatul și crizele, și vin altele . Dar pana atunci fiecare dintre părinți se simte neajutorat și nesustinut îndeajuns s de către celălalt. Fiecare are grijile lui peste care se suprapun și ale celuilalt. Tata are probleme la serviciu și facturi de plătit, mama e îngrijorată ca nu mănâncă copilul sau nu doarme. Tata ar vrea și el când vine acasă liniște și o mâncare calda, mama ar vrea și ea puțin timp liber pentru ea ( sa facă un dus și ordine în sifonier, eventual).
Faptul ca ea îi pare lui neajutorata îl face pe el sa se simtă nesigur. Și abandonat. Nedreptățit, poate. Crede ca dacă țipă și se " infige" în ea, o mobilizează, o trezește la realitate. Va uita de oboseala și de griji și va sari sa îi calce toate cămășile . Și, cu toate astea, în aceste condiții, nici unul dintre ei nu cred ca saluta posibilitatea de a rămâne fără celălalt. ..

Lasă că și noi (.mulți dintre) suntem "candidați " la terapie și consiliere. Cineva a avut grija sa ne traumatizeze cândva, dacă nu acasă, atunci la școală sau pe strada sau la munca, etx

Pai ce am zis eu ca sunt perfecta?
Eu ,una m-am dus si m-am cautat; am facut terapie, i-am ascultat pe duhovnici sa-i iert pe cei care mi-au facut rau gratuit etc ...
Insa mi-as fi dorit sa fi avut o familie frumoasa,cu parinti normali,crestini care sa-mi poarte de grija ,nu sa ma faca clienta pe la psihologi.
Ca doar de asta vorbim in crestinism,cum sa-ti pese de altii si sa nu le faci rau.

Poate ca cine a făcut terapie susținută ajunge sa învețe Cum sa își vindece traumele și sa nu creeze altele la rândul lui. Însă majoritatea muritorilor sunt nevoiți sa își reprime propriile traume și sa nu și le mai amintească riscând ca la rândul lor sa repete același greșeli care le-au făcut părinții cu ei. Poate din cauza ăsta sunt și multi creștini în special femei ( si barbati cu siguranta dar ei recunosc mai greu motivul)care ajung chiar sa se teama sa își întemeieze o familie sau chiar sa stea prea mult intr-o relație, ca sa nu repete greșelile părinților.

Cred că e o greșeală de logică pe care recunosc că majoritatea o fac, să proiectezi dinspre părinți spre situația ta, sau să privești relațiile tale prin prisma greșelilor și ratărilor în relațiile personale ale unor cunoscuți.
Nici nu mai sunt aceleași condiții de viață, nu există 2 oameni la fel și atunci de ce s-ar putea compara 2 relații adică 4 oameni ?

Cel mai bine e să încerci și să vezi, mai nasol e să-ți pară rău că n-ai încercat, din fiecare experiență eșuată înveți măcar ceva pe care încerci să nu-l repeți și privind înapoi nu ai avea reproșuri mari de conștiință că ai pierdut mult timp în care ai fi putut încerca .

Nu, dar greșelile pe care le putem face/le facem sunt aceleași. Păcatele sunt aceleași de la începuturile omenirii, formele de ispitire devin tot mai subtile, însă fondul se menține.
Toate-s vechi și nouă toate...

Drept exemplu ar fi familia regală, a fost regele Mihai I la fel ca regele Carol al II-lea în viața de familie ?

Dacă ar fi să ne luăm după niște oameni de bine din biserici, ”cum sunt părinții așa și copiii”, acuma gata dacă un părinte sau bunic a făcut ceva automat și copilul e așa, și copilul va avea diferite vicii, e un fel de pedepsire pasivă extinsă, ca și cum ai aresta rudele unuia pentru fapta unui membru din familie.

E o proiecție care generalizează bolnăvicios, care din păcate este alimentată și de unii popi că nu pot să le spun altfel dacă ei fac diferențe între oamenii care își pun sufletul deschis înaintea lor la spovedit, iar ei folosesc informații confidențiale din taina spovedaniei ca să eticheteze și să îndepărteze lumea de un anumit om.

Interesant cum stă treaba și în Vechiul Testament Ezechiel 18:20
„Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului.
Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.”

Chiar urmăream de curând un reportaj în care se spunea faptul că unii copii care au părinți „viețași” la penitenciar sunt marginalizați, o imensă greșeală pentru că tocmai ostracizarea asta le face și mai mult rău și ei sunt pedepsiți de două ori odată că nu-și au părinții lângă ei, a doua oară pentru că sunt atacați de mediul ostil.

Dar nu spun că oamenii sunt trași la indigo, ci că erorile potențiale (indiferent de legăturile sau non-legăturile de sânge) sunt aceleași.

Și reușitele potențiale pot fi aceleași cu ale altora (indiferent de legăturile sau non-legăturile de sânge) de ce oamenii n-ar proiecta și în sens pozitiv asupra altora care au reușit ?

În mare parte proiecția are loc pe experiențe negative pentru că acelea ard mai rău să-nțeleg.

Nimeni n-ar trebui să proiecteze sau să compare excesiv experiențele altora cu cele proprii și în niciun caz n-ar trebui să se lase descurajat până la anihilarea oricărei inițiative sau să trăiască mereu sub auspiciile fricii exemplului ratat.

Pentru că avem o predilecție pentru negativ: știri/situații/oameni. Binele, dacă nu-l cultivi, e pasager în memoria individuală și mai ales colectivă, mult mai curând ținem minte mizeriile (fie ele și cele mai banale meschinării), decât binele care te izbește. La fel e și cu exemplele pozitive, familiie reușite în cazul de față.

7 greseli pe care le fac parintii in educatie!
 

Fallen am apucat sa citesc cateva zeci de pagini, atunci cand am luat-o. Apoi am intalnit niste tineri care erau proaspat casatoriti ,rude apropiate si le-am daruit-o lor. Cat am citit mi-a placut mult. Urmeaza sa o cumpar din nou.

Carina aici o adresa in care par Vasile Ioana, vorbeste foarte frumos despre cresterea copiilor,si pe care o recomand din inima.Va rog urmariti filmuletul pana la capat.
http://baby.unica.ro/parintele-vasil...r-2232351.html
Sunt puse 7 greseli mari care le fac parinti si ne arata cum sa le evitam:
Fragmente:
"2. Lipsa iubirii dintre parinti
"€žCopilul se hraneste cu dragostea parintilor€ €“ explica preotul in emisiune.
Conflictul dintre parinti naste traume in inimile copiilor, iar pentru copil apare disperarea ca parintii se vor desparti, iar el va ramane al nimanui.
Preotul Vasile Ioana recomanda ca parintii sa nu se certe niciodata in fata copiilor lor.

"Daca sunteti nervosi, certati-va dupa ce adoarme copilul!"

Un alt aspect pe care parintele il mentioneaza este alierea unuia dintre parinti cu copilul, impotriva partenerului: "€žGrav, sa nu faceti niciodata asta, pentru ca in momentul ala copilul se ataseaza de mama, de exemplu, si pierde modelul celuilalt."€

Minutul 15 , un adevar trist un proverb care spune ca:"-O copilarie grea tine toata viata."

Va avea o tendinta spre, nu ca va face asta neaparat.
Multi vor repeta greselile, altii vor face opusul ca sa evite asta, altii o vor lua ca dementii fix in directia opusa("am avut lipsuri emotionale sau materiale in copilarie? hai sa il rasfat pe asta micu' pana nu mai poate" etc.)

asa e, putem confunda nevoia noastra cu necesitatile copilului nostru. nu e nimic rau sa ni-l rasfatam, cat de mult putem, numai sa nu confundam nevoia noastra cu a lui. bucuria noastra de a ne rasfata copilul poate avea efecte negative pe termen lung pentru el, e absoluta nevoie de moderatie. dar sa nu uitam ca doar foarte putini romani isi pot rasfata copiii, cei mai multi dintre noi ii oferim dragoste, multa, multa, imensa, niciodata nu prisoseste.

insa oamenii de bine ai lui iorest au caractere infecte, ii stim cu totii, d-aia i-a si dat ca exemplu.

Nu zic ca nu încearcă . De încercat încearcă dar... la prima bănuială bat în retragere. Iar unii nu se tem de experiențele părinților ci chiar de repetarea propriilor greșeli sau experiențe neplăcute.
De ex dacă o femeie a avut un tata alcoolic sau violent, când va vorbi cu un băiat și acela ar da vreun semn ca e pe cale sa ..., ar fugi mâncând pământul. Și chiar ar face bine. Ăsta ar trebui sa facă oricine în atare situație. Problema e in situații nu atât de evident de evitat. Unii de exemplu au o problema cu pattenerii autoritar( tirani), geloși, posesivi, obsesiv-compulsivi, zgârciți, habotnici, etc...și nu neapărat din experiența părinților ci chiar și din propriile experiențe anterioare eșuate. Nu toți fug, unii/unele încearcă sa se descurce, sa depășească impedimentele, cu sau fără succes. Cel mai grav e atunci când ști ca și celălalt a mai.avut o experiență anterioara eșuată exact din aceleași motive dar tu speri ca cu tine va fi altfel, nu o va mai repeta, sau ca tu vei gestiona mai bine situația. (😅 LOL )

Ceea ce mă chinui însă sa înțeleg încă de la începutul acestei discuții este Cum de se întâmplă și nu doar aici ca unii oameni care participa activ la viață bisericii si ar trebui sa fie "cu frica de Dumnezeu", devin agresivi și chiar violenți cu semenii lor. Unii acasă la ei, alții chiar în biserica, ar matura cu tine pe jos... bine ăsta se întâmplă de obicei din cauza necuviintei tale, și nu se considera ca ar fi o pierdere dacă nu ai mai calcă pe acolo cu plozii tai...

Iar cei care sunt agresivi acasă, de parcă "intra dracul în ei", încerc sa îmi explic pentru ca și eu sunt unul dintre ei 😕...

O explicație ar fi acea ca în multe cazuri oamenii își aduc aminte de Dumnezeu atunci când au necazuri, nu le merge bine în viață de zi cu zi.sau în cuplu. De obicei unul suferă mai mult sau resimte mai mult decât celălalt greutățile vieții. Ori ca e el mai sensibil, ori ca este cel care trage tot greul în timp ce celălalt se eschivează, ori ca el e veriga slaba, care nu poate sa tina pasul cu partenerul, și este învinuit de toate nerealizările. Și de obicei acela care suferă mai mult își aduce aminte de Dumnezeu și realizează ca neajunsurile pot fi.cauzate de faptul ca ei nu respecta întocmai poruncile lui Dnezeu și învățăturile bisericii. Și vede ăsta ca o salvare a situației ( respectarea mai stricta randuielilor, participarea la slujbe, respectarea stricta a posturilor, spovedania deasa, etc). Însă celălalt nu este întotdeauna de acord.... de obicei " cel slab" e cel.care simte nevoia ajutorului divin, iar " cel.puternic" crede mai degrabă ca ar fi mai.potrivit sa.se adune, sa se concentreze, sa muncească mai.mult, sa fie mai atent, mai pragmatic, etc.
Dacă însă " cel puternic"( cel care considera ca el duce greul casei) simte ca nu mai poate singur și ca are nevoie de ajutor divin și ca trebuie sa tina cu strictețe rânduielile, și atunci e "grav" pentru ca prin caracterul sau autoritar, va deveni habotnic și dacă lucrurile vor continua sa meargă rău, va învinovăți din nou pe celălalt ca nu se străduiește deajuns sa respecte rânduielile. ..ferească Dumnezeu de asemenea "ravna" ...

Asa este si asta pentru ca patimile (toate patimile sunt trupesti, evident) sunt aceleasi.

Atunci să se închidă într-un glob de sticlă sub imperiul fricilor, al bănuielilor obsesive, în mod sigur acolo n-o va vătăma nimeni și nu se va răni decât de propriul egoism.

Fii sigur ca exact asta au făcut, unele persoane pe care le.cunosc și sincer le admir curajul de a se elibera de dependenta de ceilalți.

Primul pas spre independenta...

Următorul ar fi puțin mai greu, anume sa scapi de dependenta de a respecta cu strictete o anume religie

Pentru ca am ajuns la concluzia ca aderarea cu strictețe la o anume religie mai ales la una exclusivista ca cea ortodoxa, este doar o.încercare nereușit de a înlocui o dependenta cu o alta

Ceea ce mă determina sa cRed ăsta este faptul ca religia noastră predispune la habotnicie ( mai ales pe cei "ai dracului" din fire : nu lași copii sa bea apa pana la 12, nu lași femeia sa se epileze, dacă intr-o zi de post uita și line linguriță cu care a dat iaurt copilului o acuzi ca ăsta e cauza tuturor nereușitele, etc...). Iar altora le agraveaza tendințele obsesiv compulsive și paranoia ( se întâmplă o nenorocire dacă ai băut o gura de apa după ora 12 noaptea, ai citit un psalm mai puțin, ai făcut 2 metanii mai puțin, ai înghițit o molecula de lapte intr-o zi de post, etc...)

În schimb ortodoxia nu e destul.de dura cu soții sau părinții agresivi fata de copii și familie , mai ales atunci când aceștia sunt practicanți destoinici ( habotnici ).ba chiar îi încurajează sa fie duri și sa nu permită nici o abatere de la reguli, și nici nu condamna ba chiar încurajează violenta si nepăsarea fata de animale.

Nu în ultimul.rand am.bănuială ca chiar noi am putea fi cei aflați în înșelare, prin care diavolul își face lucrarea cu succes, noi fiind convinși ca ceea ce facem este bine ...(niciodată nu am avut gânduri mai diabolice ca acum; când nu mă spivedisem niciodată, eram un păcătos ca oricare altul, cu pstima desfrâului, și a plăcerilor trupești, lene, ignoranta, dar nu doream sa fac rău nimănui intentionat; acum însă am ajuns sa doresc chiar moartea unora sau sa îi ucid eu cu mana mea, sa le fac rău, lucruri care nu mi'as fi închipui niciodată ca le-as putea măcar gandi; și de ce toate astea? ?? Pt ca mănânc de post doar 2 zile /săptămâna? Pt ca au trecut mai mult de 3 luni de la ultima spovedanie? De de când nu posteam de loc și nu mă spovedim eram mai ok iar acum am înnebunit de tot????)

Ia-le pe rând, fallen. Când nu ești practicant, ispitele sunt mai mici și/sau rare, pentru că oricum faci voia diavolului din ignoranță (trăiești necununat, spre exemplu), de ce te-ar mai încerca? Nu se mai luptă cu tine.

Pe de altă parte, în starea de începător (unde sunt și eu), apare deseori frustrarea: de ce e cutare un om mai bun decât mine când nici nu vine duminica la Liturghie? Eu de ce nu am răbdare, deși postesc în zilele rânduite și mă rog? Etc.
Sigur, astea sunt cazurile fericite, vrăjmașul vine cu întrebări și mai perfide: de ce ăla (necredinciosul) reușește să facă asta și asta în viață, iar eu încă mă chinui să-mi găsesc un loc de muncă? :) Sunt ispite.

Am văzut și neoprotestanți habotnici, de musulmani săriți de pe fix nu mai spun. La fel, am întâlnit atei militanți. Orice merge în zona extremă e de evitat: activiști LGBT, activiste feministe, drepturile animalelor până în pânzele albe, religie etc. Tot ce trece pragul cumpătării e nociv, fiindcă ajungi să dai directive altuia fără să te afli în măsură să o faci (de exemplu, să-și pună o soție soțul la post negru, c-așa-i vine ei, că și el trebuie să postească).

În ortodoxie e foarte ușor să te smintești, asta am observat. E poate chiar mai ușor pentru un practicant mediu ca vechime să o facă decât pentru un începător în care exaltarea e mai puternică, paradoxal.

Nu mi se pare nimic de admirat, să-ți anihilezi orice oportunitate de dezvoltare interumană prin izolare și să treacă anii peste tine devenind tot mai irascibil.


Nu e neapărat, unii caută Biserica ortodoxă pentru că le asigură o gură de respiro de la tumultul societății, e o ocazie de reculegere și de cunoaștere a vieții lăuntrice.


Eu cred că numai oamenii fără educație ar înțelege așa ortodoxia, sau oameni născuți prin 1930 toamna, n-am văzut nici măcar preoți care să comenteze mamelor că-și aduc copiii la împărtășit mâncați până la o anumită vârstă.

Iar asta că ai băut iaurt în post și s-au abătut nenorocirile, ai citit o catismă mai puțin mi se pare o superstiție și o scuză facilă.
Și dacă ai făcut toate gesturile formale și nu s-a împlinit proiectul ce ar mai fi de zis ?


Nu văd cum ar încuraja o religie abuzul, probabil sunt și canoane pentru violențe de o anumită intensitate.
Violența față de animale nu e încurajată având în vedere că există Sfinți care pustniceau printre animale și nu erau atacați nici de lupi, nici de urși, sfinți care protejau catârii de la poveri prea mari, călugări care aveau pisici chiar aproape de chilie.
Nu e păcat să te hrănești din carnea animalelor.

Acum ți s-a umplut paharul mai mult decât atunci, înainte nu aveai același spirit de observație față de aspectele duhovnicești, nu văd de ce te-ai enerva pe alții că nu țin post ca tine de două ori pe săptămână.

Mie nici nu mi se pare că țin post, azi m-am delectat cu niște coacăze albe, acre, chiar mă gândeam dacă e post ce fac, cu fructe de tot felul, shake-uri în blender, prăjitură cu vișine fără ou, migdale, o paletă de gusturi care nu știu dacă s-ar încadra în ideea de post.