Enoriașii parohiei Capu Câmpului 2 se roagă într-o nouă biserică
Biserica cu hramul "Izvorul Tămăduirii" din parohia Capu Câmpului 2 a fost sfințită duminică, 5 iulie 2009 , de către Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Sfântul lăcaș a fost ridicat ca o necesitate pentru enoriașii care locuiesc în partea din deal a localității, lucrările începând în urmă cu 10 ani. Pentru definitivarea lucrărilor la Biserica "Izvorul Tămăduirii", Ministerul Cultelor a acordat suma de 115.000 lei , iar Primăria Comunei Câmpului a donat suma de 20.000 de lei. Aproape toți credincioșii au lucrat alături de muncitorii calificați. |
Actualitate : Italia
Românii din Italia cer Guvernului și politicienilor de la București să găsească resursele pentru înființarea unui fond de urgență pentru ajutorarea familiilor românilor decedați la muncă în străinătate și ale căror corpuri ajung să rămână cu lunile în morgile spitalelor , pentru că rudele nu pot plăti costurile repatrierii acestora.
"Costul repatrierii în România a corpului neînsuflețit variază între 3 și 7 mii de euro, în funcție de regiunea italiană unde a avut loc decesul și de tarifele firmei de pompe funebre" , precizează Mihai Muntean, secretarul național al Partidului Românilor din Italia ( PIR ) . |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a revenit aseară în Capitală
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a revenit aseară în
Capitală, încheind vizita canonică desfășurată în Mitropolia Banatului, în perioada 3 - 6 iulie. Preafericirea Sa a fost așteptat aseasă la Catedrala patriarhală de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul , Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, care au săvârșit o slujbă de mulțumire. |
Procesiune la Huși cu moaștele Sf. Mc. Chiriachi
Biserica Ortodoxă a pomenit-o ieri , 7 iulie , pe Sf. Mc. Chiriachi. Mâna acestei sfinte se află încă din secolul al XVIII-lea la Catedrala episcopală din Huși . Credincioșii au cinstit-o într-un mod deosebit pe Sf. Mc. Chiriachi , încă de duminică seara, prin slujba Privegherii, oficiată la Catedrala episcopală din Huși. După slujbă, preoții și credincioșii au participat la o procesiune cu moaștele Sf. Mc. Chiriachi pe străzile din Huși. Pe parcursul traseului s-au făcut ectenii și s-a citit Acatistul Sfintei. Ieri a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii la Catedrala episcopală, de către PS Corneliu Bârlădeanul, Episcopul Hușilor, în cadrul căreia a avut loc și o hirotonie întru diacon.
|
2 atașament(e)
Citat:
Sfântă Muceniță Chiriachi roagă-te la Dumnezeu pentru noi și ne ferește de toat lucrul rău. |
1 atașament(e)
Citat:
|
Concert de cântări religioase,în sala "Europa Christiana" a Palatului Patriarhiei
Astăzi , 8 iulie 2009 , în sala "Europa Christiana" a Palatului Patriarhiei din București, a avut loc un concert de cântări religioase susținut de două coruri din Grecia. La manifestare a fost prezent Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul , Episcop-vicar patriarhal.
După ce au vizitat complexul Patriarhal din Capitală, membrii celor două coruri au plecat într-un pelerinaj la mănăstirile și bisericile din țară. |
Bisericile din Roman și Bacău , deschise pe perioada caniculei
Bisericile din municipiul Bacău și din municipiul Roman vor fi deschise în zilele următoare între orele 11 și 18 . Această măsură a fost luată în condițiile în care în această perioadă se anunță temperaturi ridicate . "Sfintele lăcașuri din zona centrală a municipiului Bacău, dar și cele aflate la periferie vor fi nu doar un spațiu de reculegere, ci și un spațiu de adăpost, mai ales în miezul zilei, pentru băcăuanii și romașcanii care se vor simți afectați de temperaturile ridicate. Bisericile păstrează , mai ales în miezul zilei, temperaturi mai scăzute, care fac suportabilă canicula. De asemenea, oamenii vor găsi un pahar cu apă rece, astfel încât temperaturile ridicate să fie suportate mai ușor", a spus pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret și mass-media al Episcopiei Romanului.
|
Centru medical inaugurat în București
Fundația "Nadia Comăneci" și Așezământul socio-medical al Fundației "Sfântul Spiridon" au inaugurat ieri seară, în Capitală , Clinica "Nadia Comăneci". Părintele Ioan Iordache , parohul bisericii "Sfântul Spiridon Vechi " și vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a declarat că centrul medical este format din 20 de cabinete medicale, un salon de recuperare și o farmacie.
|
România este țara ortodoxă cu practica religioasă cea mai crescută din Europa
Într o analiză realizată de "Grupul românesc pentru studiul valorior sociale" se arată că, indiferent de anul de referință , Biserica și Armata sunt instituțiile care se bucură de cel mai mare nivel de încredere în rândul populației. Daptele pentru 2008 arată că 85 % dintre români au încredere mare sau foarte mare în Biserică, în timp ce 76 % au încredere mare sau foarte mare în Armată.
|
Tineri ascoreni, pentru o săptămână în tabără la Mănăstirea Miclăușeni
În perioada 3-12 iulie 2009, la Centrul cultural - social "Sf. Ilie" din Miclăușeni , cu binecuvântarea Înaltreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , se desfășoară o tabără formată din 15 membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români ( ASCOR ) filiala Iași.
|
Sfințirea bisericii Centrului mitropolitan ortodox român de la Limours
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit astăzi , 11 iulie, slujba de sfințire a bisericii cu hramurile Soborului Maicii Domnului, Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ilie Tesviteanul din localitatea franceză Limours. Locașul de cult aparține Centrului mitropolitan ortodox român din această localitate , situată lângă Paris.
|
Slujbă de resfințire , la Paris
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit astăzi , 12 iulie, slujba de resfințire a altarului Catedralei Mitropolitane "Sfinții Arhangheli Mihail, Gavril și Rafail " din Paris. Preafericirea Sa a arătat că acest moment este unul plin de însemnătate pentru Ortodoxia din Occident, păstrând vie flacăra credinței ortodoxe strămoșești.
|
Cei mai mulți nou-născuți din Ploiești primesc nume sfinte
În Ploiești , aproape nu există copil care să nu poarte numele unui sfânt din calendarul ortodox. Cele mai întâlnite nume la nou-născuții din Ploiești sunt Maria, Marian, Alexandra, Cristian, Cristina, Valentin, Valentina, Mihai, Mihaela , Ion, Ioana , Ștefan, Ștefania . Toate au corespondent în calendarul creștin ortodox. Statistica arată că 98% dintre nou născuui poartă nume de sfânt.
|
Mânăstirea Brâncoveanu- Sâmbăta de Sus :
Numeroși pelerini care au venit astăzi , 12 iulie 2009 , la Mănăstirea Brâncoveanu- Sâmbăta de Sus, județul Brașov, s-au bucurat de prezența ierarhului locului în mijlocul lor. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Vizita Înaltpreasfinției Sale la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus a avut ca scop și pregătirea evenimentelor religioase din data de 15 august, când Sfinții Martiri Brâncoveanu vor deveni pe lângă patronii spirituali ai mănăstirii si ocrotitori ai intregii Țări a Făgărașului.
|
235 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou
Ieri , 13 iulie 2009, s-au împlinit 235 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, la Catedrala patriarhală din Capitală. De-a lungul vremii, pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în ziua prăznuirii sale, 27 octombrie, a devenit o tradiție pentru mii de credincioși din toată țara. La Catedrala patriarhală din Capitală se păstrează și moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena.
|
A V-a ediție a Taberei creștine "Dragoste și prietenie"
În perioada 15 - 30 iulie 2009 va avea loc a V-a ediție a Taberei creștine "Dragoste și prietenie" organizată de parohia ortodoxă "Înălțarea Domnului" Tg. Lăpuș ( Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului ) . Cei 172 de copii înscriși vor participa într-una din cele trei serii ale taberei potrivit categoriei de vârstă ( 11-12 ani ; 13-14 ani ; 15-18 ani ) .
|
Pelerinaj la mănăstirile din Nordul Moldovei
Un grup de 49 de profesori și medici basarabeni și transnistreni au eufectuat zilele trecute un pelerinaj la mănăstirile din Nordul Moldovei. Traseul a cuprins mănăstirile din zona Iașului, Neamțului si Sucevei. Pelerinajul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , iar transportul călătoriei a fost asigurat de Consiliul Județean Iași.
|
Sinaxa stareților și a duhovnicilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iulia
Astăzi, 14 iulie 2009 , la Mănăstirea Sfântul Dimitrie din localitatea Dumbrava, județul Alba, a avut loc sinaxa stareților și a duhovnicilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. După slujba Sfintei Liturghii, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei, a fost prezentată conferința "Atitudinea duhovnicească a monahului față de pelerini". Întâlnirea de astăzi a fost prima dintre cele două rânduite să aibă loc în acest an.
|
Ghețarul Șcârișoara, cel mai mare bloc de gheață subterană din lume
Potrivit unor cercetări efectuate de specialiști cu ajutorul unui radar, ghețarul Scărișoara ar putea fi cel mai mare bloc de gheață subterană din lume, cu un volum care ar putea să depășească 112.000 de metri cubi, potrivit rezultatelor preliminare ale unor cercetări efectuate de speologi clujeni. Cel mai mare bloc de gheață subterană din lume este considerat a fi ghețarul din peștera Dobsinska, din Slovacia, care are între 107.000 și 112.000 de metri cubi.
|
Hramul singurei mănăstiri închinate Sf. Emilian de la Durostorum
Sâmbătă, 18 iulie 2009 , la Mănăstirea Ciolpani , va fi serbat patronul spiritual al acestui așezământ monahal , Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum. Sărbătoarea va fi încununată de o slujbă arhierească ce va fi oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoți și diacong. Mănăstirea Ciolpani, unul din locurile de pelerinaj consacrate din județul Bacău, este amplasată la cicrca 5 km de orașul Buhuși, într un cadru natural deosebit, si este singurul lăcaș de rugăciune din țară ce poartă hramul acestui martir care a trăit și a murit pentru credința în Hristos , în secolul al IV-lea.
|
Sfântul Prooroc Ilie prăznuit în mod deosebit în Episcopia Caransebeșului
Până în anul 1950, când Sfântul Sinod al B.O.R. a trecut în rândul Sfinților pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, care a devenit ocrotitorul Banatului, credincioșii din această parte a țării au avut ca ocrotitor spiritual pe Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul, dovada acestui fapt fiind numeroasele biserici și mămăstiri din întreg Banatul care au ca sfân ocrotitor pe Sfântul Ilie. În Episcopia Caransebeșului , 3 mănăstiri și 13 biserici au ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul.
|
În Urziceni se construiește a patra biserică
Parohia "Sfântul Nicolae" , înființată în anul 2003, este cea mai tânără parohie a orașului Urziceni. În anul 2005 a fost sfințit locul și pusă piatra de temelie pentru a patra biserică din Urziceni, ce va purta hramul "Sfânta Mironosiță Maria Magdalena". Pe lângă activitatea administrativ-gospodărească, aici se desfășoară și activități sociale si catehetice. Biserica este situată în partea de nord a orașului , corespunzând zonei industriale a urbei ialomițene.
|
De la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloaie "din Iași :
Absolveniții de seminarii teologice sau cei de licee care vor să se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iași au posibilitatea să facă acest lucru până pe 18 iulie, inclusiv. Prima zi de înscriere la facultatea de teologie ieșeană a fost 13 iulie 2009.
|
Manifestări cultural-spirituale în comuna Stănița din Jud. Neamț
În comuna Stănița din județul Neamț va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a VII-a ediție a manifestărilor cultural-spirituale închinate vetrei creștine a locului. Constituie o tradiție organizarea acestor manifestări în preajma praznicului Sfântului Prooroc Ilie. La manifestări vor participa atât fii comunii, cât și preoți și credincioși din cuprinsul Protoieriei Roman.
|
Până pe 21 iulie au loc înscrierile la Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova
Din data de 6 iulie 2009 au început înscrierile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Craiova. Candidații care vor să urmeze cursurile uneia din cele trei specializări ale facultății își mai pot depune dosarele până pe data de 21 iulie a.c. Criteriile de admitere sunt media generală a a anilor de liceu: 70% și media la bacalaureat 30%. Rezultatele examenului vor fi afișate în data de 23 iulie.
|
Proiectul educațional "Alege școala", un parteneriat al Patriarhiei cu World Vision
Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Fundația World Vision România demarează un proiect educațional intitulat "Alege școala". Proiectul se încadrează în linia de finanțare a proiectelor strategice "A doua șansă în educație" și are ca obiectiv principal prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a scolii. Beneficiarii proiectului vor fi 1206 preoți, dintre care 300 de profesori de religie, precum și aproximativ 35.000 de copii de vârstă scolară aflați sub riscul abandonului școlar.
|
Sfântul Ilie Tezviteanul, ocrotitorul municipiului Fălticeni
Municipiul Fălticeni dio jud. Suceava sărbătorește la finalul săptămânii ocrotitorul spiritual, Sfântul Ilie Tezviteanul. Sărbătoarea va debuta cu aniversarea a 50 de ani de căsătorie a 38 de cupluri din municipiu. Evenimentul va avea loc la biserica cu hramul Sfg ilie Tezviteanul, unde va fi oficiată o slujbă de mulțumire.
|
Pelerinaje interne
Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române organizează , în perioada 30 iulie - 1 august , o deplasare în Țara Severinului . În perioada 31 iulie - 2 august va fi organizată o deplasare în Dobrogea. Tot cu această ocazie, pelerinii vor putea merge și într-o croazieră pe Dunăre. Mai multe înformații despre deplasările organizate de Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române se pot obține atât de pe site-ul www.pelerinaj.ro cât și de la sediile centrului din București, situate pe Calea Victoriei, nr. 45 , și Bulevardul Corneliu Coposu , nr. 1
|
Teologia pastorală
Urmare a solicitării Sfântului Sinod al B.O.R. s-a hotărât prelungirea cu încă un an de studiu pentru specializarea Teologie Pastorală. Această prelungire era necesară pentru studenții de la specialitatea Teologie Pastorală , care nu puteau fi hirotoniți doar după 3 ani de studiu și nu aveau timpul necesar pregătirii pentru viitoare lor misiune în Biserică și în societate.
|
100 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii "Sf. Ilie"la Techergheol
Cu acest prilej vor fi aduse părticele din moaștele Sf. Împărați Constantin și Elena ( patronii spirituali ai municipiului Constanța ) , aflate la Catedrala patriarhală din București. De asemenea astăzi se împlinesc 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui sfânt lăcaș. Parohia "Sfântul Ilie" din Techergheol a fost înfințată în anul 1907, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 20 iulie 1909. Sfântul lăcaș a fost sfințit în anul 1914 , iar jumătate din costurile construcției au fost suportate de marele artist Constantin Tănase.
|
Zeci de biserici din Moldova își sărbătoresc astăzi ocrotitorul -Sf. Ilie
De sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul , în fiecare biserică ortodoxă s-au rugat asearară alături de clerul slujitor la slujba Vecerniei și a Litiei, iar astăzi în cadrul Sfintei Liturghii. Aproape toate bisericile închinate Sfântului Ilie și-au încheiat programul dedicat ocrotitorului lor spiritual cu agape frățești. În Mitropolia Moldovei și Bucovinei sunt peste 20 de biserici care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ilie.
|
Comunicat de Presă :
Patriarhia Română împărtășește îngrijorarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Robu , a clerului și credincioșilor romano-catolici , ca urmare a continuării lucrărilor de construcție a unei clădiri de birouri cu 19 etaje în apropierea Catedralei romano - catolice Sfânul Iosif din București. Ne exprimăm speranța identificării unei soluții prin care acest sfânt locaș, care aparține patrimoniuluî religios și cultural al capitalei României, să nu fie în nici un fel afectat.
|
Comemorarea primului Patriarh al României , Miron Cristea , în localitatea natală
În orașul Toplița din județul Harghita a fost comemorată ieri, 20 iulie 2009, împlinirea a 70 de ani de la trecerea la Domnul a primului Patriarh al României Miron Cristea . Cu acest prilej , după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea "Sf. Ilie" din localitate, a fost săvârsită o slujbă de pomenire la mormântul Patriarhului Miron Cristea.
|
Din cuvântul de la Te Deum , de la Mănăstirea Techirghiol de azi 22 iulie :
"În această zi ne aducem aminte de părinții după trup care ne-au născut și le mulțumim printr o rugăciune, pentru că, în cazul nostru, ei au trecut la Domnul, iar când părinții sunt în viață trebuie să le mulțumim în ziua aniversării nașterii, pentru că prin ei Dumnezeu ne-a dăruit viață. Mulțumim, de asemenea , părinților duhovnicești, preoților care ne-au botezat, care ne-au ascultat la spovedanie și ne-au dat dezlegare, profesorilor care ne-au format și tuturor celor care au contribuit la formarea noastră spirituală, intelctoală și profesională . "
|
Proiect filantropic pentru vârstnici în Episcopia Dunării de Jos
Începând cu luna decembrie 2008, la Parohia "Pogorârea Sf. Duh " din municipiul Galați, a fost demarat un program filantropic prin care se acordă asistență psihologică, socială, medicală și de îngrijire la domiciliu unui număr de 50 de bătrâni care au pensii sub salariul minim pe economie. Proiectul beneficiază de finanțare europeană prin proiectul PHARE "Speranțe pentru vârsta a III-a", Episcopia Dunării de Jos fiind beneficiar, iar Consiliul Local Galați partener în derularea proiectului. Din luna mai 2009, 20 de persoane vârstnice primesc la domiciliu un pachet cu hrană ( alimente de primă necesitate ) , beneficiază de servicii de consiliere psihologică și medicală, precum și de îngrijire și menaj la domiciliu. Începând cu luna iunie 2009, alți 30 de bătrâni primesc hrană caldă, distribuită la sufertașe, pentru acasă. De asemenea, toate aceste persoane beneficiază și de servicii de spălătorie. Din luna iulie a.c. au fost demarate și lucrările de finisare și amenajare interioară ale clădirii aflate în curtea bisericii "Pogorârea Sf. Dui " - Galați, clădire ce va deservi ca sediu al Centrului de zi pentru persoanele în vârstă.
|
Multumesc, Cristi, chiar sunt informatii utile pentru fiecare dintre noi, iar tu iti jertfesti din timp, alaturi de Adrian, ca sa ni le oferi . Multumim, inca o data !
|
Dezmințire :
Întrucât domnul Nick Teodoreanu- care se prezintă ca director al Centrului Ortodox Filocalia-obișnuiește să se recomande drept colaborator al Patriarhiei Române, ca urmare a solicitărilor de informații din partea unor instituții publice și persoane particulare referitoare la pretinsa colaborare cu Patriarhia Română, precizăm : Între Patriarhia Română și domnul Nick Teodoreanu nu există nici o colborare concretă. De asemenea precizăm faptul că instituția numită" Centrul Ortodox Filocalia", nu figurează între asociațiile și fundațile care funcțiooează cu binecuvântarea Sf. Sinod al B.O.R. și nu deține spații închiriate în cadrul Mănăstirii Antim sau în alte imobile ale Administrației Patriarhale sau ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. { BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI }
|
Comunicat de Presă :
Patriarhia Română îndeamnă parohiile și mănăstirile ortodoxe să vină în sprijinul celor afectați de căldura excesivă. În acest sens, preoții parohi, stareții și starețele sunt solicitați să ofere spațiu de adăpost în biserică și apă pietonilor care nu se mai pot deplasa din cauza căldurii . < Biroul de Presă al Patriarhiei Române >
|
Comunicat de Presă :
Sâmbătă, 25 iulie 2009, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală din București, de la orele 12 , Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar patriarhal, va săvârsi o slujbă de pomenire pentru Fericitul întru adormire Părintele Patriarh Teoctist la comemorarea a doi ani de la trecerea sa la cele veșnice. Vor participa preoți, monahi, monahii, membri ai familiei Părintelui Patriarh Teoctist și alți credincioși din București și din țară.. În aceași zi , de la orele 12, Preafericitul Părinte Patriarh Danie va oficia , de asemenea, o slujbă de pomenire a Părintelui Patriarh Teoctist și va adresa un cuvânt de omagiere a personalității celui de-al cincelea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului a mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, stavropighie patriarhală . < Biroul de Presă al Patriarhiei Române >
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:16:21. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.