Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 26.06.2014 23:09:07

Venind odată avva Daniil într-o mică așezare din deșertul egiptean, a zis ucenicului său: „Du-te, bate în poarta mănăstirii care ne stă înainte și spune-le că sunt aici!“ Pentru că era acolo o mănăstire de maici care se zicea a avvei Ieremia, unde locuiau ca la trei sute de surori. Și s-a dus ucenicul și a bătut. Iar portărița i-a spus: „Mântuiește-te! Bine-ai venit! Ce poruncești?“ El i-a zis: „Cheamă pe maica stareță, căci voiesc să-i vorbesc“. Atunci ea i-a zis: „Nu se întâlnește cu nimeni niciodată, ci spune-mi ce poruncești și îi voi spune“. Și fratele i-a răspuns: „Avva Daniil al Schitului este aici“. Iar ea, auzind, a deschis porțile și a ieșit alergând, asemenea și tot soborul, și scufiile și camilafcele lor le-a așternut de la poartă până unde era bătrânul, plecându-se la picioarele lui și sărutând urmele pașilor lui. Și intrând ei înăuntru, în mănăstire, a spălat stareța cu mâinile ei pe cei doi pe picioare, iar apa din lighean a turnat-o pe capetele surorilor și al ei. Atunci bătrânul a întrebat: pe noi ne au la evlavie surorile sau sunt așa totdeauna? Iar ea a zis: „Totdeauna așa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru noi“. Iar una dintre surori zăcea în mijlocul curții dormind, plină de praf și zdrențăroasă. Și a spus bătrânul: „Cine este aceasta care doarme aici?“ Și una din surori a zis: „Este bețivă și ce să-i facem nu știm, că a o scoate din mănăstire ne temem de osândă, iar de o vom lăsa, smintește surorile“. Zis-a bătrânul ucenicului său: „Ia ligheanul cu apa cu care ne-am spălat și-l aruncă asupra ei.“ Iar el făcând așa, s-a sculat sora ca dintr-o beție. Deci a zis stareța: „Stăpâne, totdeauna așa este“. Și luând pe bătrân, au intrat în trapeză și au mâncat. Dar, mergând ei ca să se odihnească, zis-a eremitul ucenicului său: „Du-te și vezi unde doarme bețiva aceea care zăcea în mijlocul curții“. Și s-a dus de a văzut și a venit de i-a spus că la capătul grajdurilor avea sălașul acea soră. A răspuns avva Daniil către monahul cel tânăr: „Priveghează cu mine în noaptea aceasta“.
Și după ce au adormit toate surorile a luat bătrânul pe ucenicul său și mergând la grajduri au văzut pe bețivă că s-a sculat. Ea și-a întins mâinile la cer și lacrimile ei curgeau ca pârâul, iar metanii bătea necontenit până la pământ. Deci a zis avva către ucenic: „Cheamă pe stareță încetișor!“ Și mergând a chemat-o pe ea și pe alte două surori și toată noaptea au privit cele ce făcea bețiva. Iar dimineața, când au căutat-o, n-au mai găsit-o, căci aflase că fusese descoperită. Dar mergând pe când dormea bătrânul, i-a furat toiagul și pieptarul și a deschis poarta mănăstirii lăsând un bilețel la încuietoarea ușii: „Rugați-vă și mă iertați de orice v-am greșit“. Și s-a făcut plângere mare în mănăstire. Și a zis bătrânul eremit: „Eu pentru dânsa am venit aici, căci acest fel de bețivi iubește Dumnezeu“. Și toate se mărturiseau bătrânului, spunând fiecare ce i-a făcut ei și cum au batjocorit-o. și făcând sihastrul rugăciune, s-a dus cu ucenicul la chiliile lor, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu, Celui ce știe singur câți robi ascunși are.

cristiboss56 26.06.2014 23:43:42

Într-un ținut din Normandia, Franța de astăzi, o doamnă bogată și-a cumpărat mai mult pământ pe care și-a construit un castel impunător, cu slujitori dichisiți și grădini frumoase.
Cu timpul, femeia s-a împrietenit cu nobilii din partea locului și cu preotul a cărui biserică o frecventa în fiecare duminică. Miluia pe săraci, ajuta și biserica. Acolo auzise din gura slujitorului lui Dumnezeu cuvintele: „Cine își dă, lui își dă. Cât dai, atâta ai! Cu cât dai, cu atâta te vei întâlni dincolo, în veșnicie!
Văzând nobila doamnă că predica preotului nu era prea ascultată, s-a gândit să-l ajute în propovăduire, făcându-și prietenii mai receptivi la îndemnul acestuia. Cum a procedat? Într-o zi, femeia se deghiză cu multă artă într-o cerșetoare. Își schimbă vocea și mersul, pornind în sat după căpătat, prefăcându-se că este bolnavă și neputincioasă. A trecut pe la toți locuitorii satului, și la cei bogați, și la cei săraci. Primii au dat-o afară, refuzând-o brutal, au asmuțit câinii pe ea. Alții i-au dat ceva din resturile slujitorilor lor sau din mâncarea pe care o aruncau. O bucată de mămăligă mucegăită, un colț tare de pâine, o roșie stricată, un pumn de făină e tot ce a primit femeia noastră. Ea mulțumea și strângea totul în traistă. O săptămână întreagă a cerșit femeia, bătând la porțile conacelor boierești, ale notabilităților locale, ale gospodarilor, dar și ale săracilor. Din mâinile ultimilor se întorcea adesea cu daruri mai consistente decât cele căpătate de la bogați.
Dar duminica următoare cerșetoarea redeveni femeia bogată care era de fapt, anunțând o mare recepție la castelul ei. Era invitată la chermeză toată lumea, marile familii nobiliare, dar și oameni mai săraci.
În seara recepției la porțile castelului erau aliniate cele mai scumpe trăsuri, ce purtau oameni bogați, îmbrăcați cu haine alese și toalete elegante. Aceștia au fost primiți într-un salon imens. Săracilor, invitați și ei la petrecere, le erau teamă să pășească pe covoarele persane care acopereau pardoseala de marmură. Dar doamna îi pofti și pe ei într-o încăpere, unde pe masă erau bucatele cele mai extravagante. Sufrageria somptuoasă unde stăteau bogații avea mesele deocamdată goale. Nobilii înfumurați și mândri de marea cinste așteptau bunătățile culinare rafinate. Luară loc, și atunci intrară servitorii, îmbrăcați sărbătorește, cu mănuși albe și frac, purtând tăvi de aur și argint. Depuseră înaintea fiecărui invitat o coajă de pâine uscată, un boț de mămăligă mucegăită, câțiva cartofi stafidiți și câte alte nimicuri de care te apuca scârba numai privindu-le. Toți nobilii rămaseră înmărmuriți. Nu știau ce să creadă. Gândeau că doamna gazdă a încurcat saloanele văzând mesele cu bunătăți la care se instalaseră săracii. Erau gata să se scandalizeze, să protesteze ofensați de marea batjocură. Ce se întâmplase?
Răspunsul gazdei i-a lămurit pe toți: „Nu, nu am încurcat saloanele. Săracilor, voi m-ați miluit cu ce ați avut mai bun, din sărăcia voastră. Ba mi-ați cerut și iertare pentru că nu mi-ați putut oferi ceva mai bun. Iar vouă, nobililor și doamnelor distinse, v-am pus înainte ceea ce am primit când am fost pe la porțile și ușile voastre. Eu sunt cerșetoarea care v-a vizitat săptămâna trecută, implorând milostenie de la voi. Nu cred că mă veți judeca prea aspru. Fiecare dintre voi are în față și primește înapoi ceea ce a dat el însuși pentru acest banchet. Ce a dat, lui și-a dat. Cum s-a onorat, e onorat și la masa mea. După dreptate! Așa va fi și în Împărăția cerurilor.”

cristiboss56 27.06.2014 13:34:59

Lev Nicolaevici Tolstoi, scriitor și conte rus, s-a întrebat odată: Cât pământ îi trebuie unui om? Știți că pe vremuri, dar și astăzi, cu mai multă fervoare unii au cumpărat cât mai mult pământ. Dacă numărul de hectare însemna atunci prestigiu, astăzi pământul este cumpărat nu pentru a fi muncit, ci pentru a fi revândut mai târziu la un preț mai bun.
Adunarea de terenuri întinse pentru puțini înseamnă însă și lipsirea multora de o suprafață din care ei să-și scoată hrana zilnică.
Tolstoi a scris o parabolă în legătură cu această temă intitulând-o chiar așa: „Cât pământ îi trebuie unui om“.
Un anume Pahomie, mujic rus, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ și i-a spus că vrea și el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte, și atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiție, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble.
Iar omul a pornit să-și cucerească pământul. Și a mers, și a mers, și a mers. Se uita și la soare, se uita și la pământul din față. Își tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc și înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Și a mers până când și-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu are timp să se întoarcă la locul stabilit. A plecat spre întâlnirea cu boierul, dar soarele începuse să scapete. Se apropia de asfințit, dar Pahomie era încă departe de hotar.
În sfârșit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă și pământul, dar și mia de ruble, a reușit să facă ultimul pas și, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reușise să cucerească o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat și inima și a murit pe loc. Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpați-i o groapă de doi metri lungime și un metru lățime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om și nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!“

cristiboss56 29.06.2014 01:50:44

În timpul războiului dintre China și India din 1962, un colonel a fost rănit grav și dus de urgență la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriță, pe numele ei Tereza de Calcutta, stătea mereu cu ei și îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic și rugându-se neîncetat. Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolați, colonelul a rămas mut de uimire aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac și că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească. „Bine - a mai întrebat colonelul -, dar călugărița care stă mereu împreună cu ei și îi îngrijește?“ „Desigur că era sănătoasă - i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit și ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească și pe oamenii aceia.“ „Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aș face așa ceva nici pentru un sac plin cu bani.“ Din celălalt capăt al salonului, maica Tereza l-a auzit și, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniștită și cu zâmbetul pe buze: „Nici eu n-aș face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulțumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut și pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.“ „Ești desăvârșit atunci când în locul tău îl preferi pe aproapele“, spune avva Iacov în Pateric.

cristiboss56 29.06.2014 23:35:11

În timpul războiului dintre China și India din 1962, un colonel a fost rănit grav și dus de urgență la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriță, pe numele ei Tereza de Calcutta, stătea mereu cu ei și îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic și rugându-se neîncetat. Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolați, colonelul a rămas mut de uimire aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac și că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească. „Bine - a mai întrebat colonelul -, dar călugărița care stă mereu împreună cu ei și îi îngrijește?“ „Desigur că era sănătoasă - i-a răspuns un doctor -, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit și ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească și pe oamenii aceia.“ „Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aș face așa ceva nici pentru un sac plin cu bani.“ Din celălalt capăt al salonului, maica Tereza l-a auzit și, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniștită și cu zâmbetul pe buze: „Nici eu n-aș face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulțumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut și pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.“ „Ești desăvârșit atunci când în locul tău îl preferi pe aproapele“, spune Avva Iacov în Pateric.

cristiboss56 30.06.2014 23:22:46

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credință. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui și familiei sale. De aceea, prietenul său l-a întrebat: „Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?“ „Bineînțeles că nu“, a răspuns bogătașul. „Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?“ „Ar fi, desigur, o nedreptate.“ „Și atunci, dacă tu singur spui că așa ceva este o nedreptate, de ce procedezi în felul acesta?“ „Cum așa?“, se indignă omul. „Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeași dragoste. De ce spui așa ceva?“ „Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alți doi frați buni de care tu ar trebui să ai grijă de-a lungul întregii vieți: sufletul și trupul tău. Iar tu nu ești drept cu acești frați. Te ocupi doar de unul, neglijându-l cu totul pe celălalt. Aveți haine frumoase și sunteți bine hrăniți, tu și ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebați? El nu poate purta decât haina credinței, de care tu nu te-ai îngrijit. El nu se hrănește decât cu dumnezeiasca învățătură, cu dragoste și fapte bune. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul și sufletul sunt ca doi frați buni, de nedespărțit. Unul nu poate trăi fără celălalt. Îngrijește-i pe amândoi și atunci vei fi cu adevărat drept și fericit. Ferește-te să fii asemenea păcătosului care trăiește doar cu trupul, în timp ce sufletul îi este mort.“

cristiboss56 01.07.2014 21:57:17

Într-o școală de la marginea unui oraș era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna el avea grijă de toți elevii, încercând să-i învețe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură și l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaș. După câteva zile, hoțul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când același lucru s-a întâmplat și a treia oară, câțiva băieți s-au dus la profesor să se plângă și i-au spus: „Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă și vă rugăm să-l dați imediat afară din școală, altfel plecăm noi“. „N-am să-l dau afară. Dacă vreți, puteți pleca toți, dar el rămâne“. „Domnule profesor, dar cum este posibil să renunțați atât de ușor la noi toți, care v-am ascultat mereu?“ Privindu-i cu blândețe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de mirați de această neașteptată situație: „Voi știți deja ce e bine și ce e rău. Dacă ați pleca în lume, cu siguranță că ați ști cum să vă purtați, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-ați întrebat? De ce v-ați gândit doar la voi? Credeți că dacă o să-l dau afară va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu știe cum e bine să te porți, ce va face el în lume? Așa că, indiferent dacă voi rămâneți sau plecați, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe și să devină un om bun. Iar atunci când va dori și el acest lucru, cu siguranță că dintr-un hoț ocolit de colegi va deveni un copil apreciat și iubit de toți cei din jurul său“. Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băiețelul, care până atunci furase și le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său, a promis că se lasă de furat. Și s-a ținut de cuvânt, fiindcă - așa cum spusese și domnul profesor - de data aceasta el era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

cristiboss56 02.07.2014 23:19:35

Un turist american în vizită prin Europa a făcut o excursie prin munții Italiei. Acolo a întâlnit tăietori de lemne care sortau bușteni pe malul unui râu. Aceștia le dădeau drumul unor bușteni pe apă, iar pe alții îi trăgeau deoparte, pentru a fi transportați la o fabrică din apropiere și folosiți ca material pentru mobilier. Curios, turistul l-a întrebat pe unul dintre tăietorii de lemne: „De ce păstrați doar anumiți bușteni și în funcție de ce faceți selecția lor?“
Tăietorul i-a răspuns: „Copacii pe care i-am ales pentru mobilier sunt cei care au crescut pe vârful muntelui. Acolo au fost încercați de vânturi puternice și furtuni, de zăpezi și viscole. Rezistând la toate acestea, lemnul lor a căpătat o calitate superioară și poate fi folosit pentru a face mobilă bună. Buștenii pe care îi trimit în vale, pe apă, sunt de calitate inferioară. Au fost copaci crescuți la adăpost, în văi, și nu au avut de înfruntat condiții potrivnice.“
Nu se aplică oare pilda aceasta și la viețile noastre? Nu suntem oare și noi puși la încercare de vânt puternic, de zăpezi grele, de furtuni - împrejurări dificile, poveri, supărări? Când se ivesc problemele, oare ar trebui să ne retragem din fața lor? Să fim nerăbdători, temători, anxioși? Sau trebuie să așteptăm ca Dumnezeu să Își urmeze scopul de a ne face mai puternici și mai pregătiți pentru a-L sluji?
Să nu uităm că scopul vieții nu este fericirea, ci sfințirea omului. Hristos nu ne-a spus să căutăm fericirea, ci să fim sfinți. În aceste condiții, necazurile și suferința nu sunt inevitabile?

cristiboss56 03.07.2014 20:12:18

La finalul unui curs, un profesor a fost întrebat de un student: „Domnule profesor, care este sensul vieții?“
O parte dintre colegii celui care pusese întrebarea începuseră să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă dacă era o întrebare serioasă. Înțelese că da.
„Am să vă răspund.“ Scoase din buzunarul de la pantaloni o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă, și spuse: „Pe când eram copil, am găsit pe stradă o oglindă făcută țăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare, care se află acum în palma mea. Mă jucam cu el și am fost încântat să văd cum reușeam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu poate ajunge. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înțeles că ce făceam nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aș fi putut face în toată viața mea. Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreagă. Prin ceea ce am însă pot aduce lumină, adevăr, înțelegere, cunoaștere, bunătate, blândețe în ascunzătorile din inimile oamenilor și să schimb ceva în mine“.
Dumnezeu a lăsat în fiecare om chipul Său. Scânteia divină semănată în noi ne luminează drumul prin viață dacă nu trăim neglijent și o facem să strălucească mereu mai puternic prin tot ce lucrăm. Sufletele noastre sunt oglinzi care împrăștie pretutindeni lumină, cu condiția să nu rămânem în întunericul egoismului.

cristiboss56 04.07.2014 23:46:32

Mulțumit de peștii pe care-i prinsese într-una din zile, un pescar se odihnea pe scăunelul lui, lângă debarcader. Un om bogat, vizitator din afara orășelului, plimbându-se pe acolo și văzându-l pe pescar odihnindu-se, îl întrebă:
- Nu e prea devreme pentru relaxare? De ce nu ești la ora asta în larg, la pescuit?
Fără să se tulbure de faptul că bogatul nu dăduse nici măcar bună ziua, pescarul răspunse:
- Am prins cât îmi trebuie pentru astăzi… așa că acum pot sta bucurându-mă de această zi frumoasă.
- Dar dacă ți-ai folosi acest timp la pescuit, ai putea prinde mai mulți pești, apoi i-ai putea vinde și ai face o grămadă de bani, îi spuse bogatul.
- Și apoi? spuse pescarul.
- Păi, răspunse bogatul, după ce ți-ai aduna destui bani din vânzări, ai putea să-ți cumperi o barcă mai mare, care te-ar ajuta să mergi mai în larg și să prinzi pești mai mari. În felul ăsta ai face și mai mulți bani.
- Și apoi? întrebă pescarul.
- Apoi ai putea să-ți cumperi mai multe bărci, ai putea prinde mii de pești, ai putea să faci mii de dolari și într-o bună zi, să ajungi bogat ca și mine.
- Și apoi? întrebă pescarul.
- Apoi, ai putea pur și simplu doar să stai și să te bucuri de viață așa cum fac eu, spuse bogatul.
- Dar omule, grăi pescarul, nu tocmai asta fac și eu acum?


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:46:31.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.