Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

myself00 31.05.2012 02:46:38

Minunea Nașterii Domnului


În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său:
- Tată, nu înțeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naștere, cât și în timpul Nașterii și după aceea.
- Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu puțință. Nașterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot așa, Domnul Iisus, Lumina Vieții, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuțimea minții noastre nu este nici ea înfinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul Lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul Lui Dumnezeu în inimă!

myself00 31.05.2012 03:06:56

Cum pune diavolul șaua pe om!


Omul pune pe cal mai întâi poclada, apoi șeaua; strânge bine tofturul, îi așează în gura zăbala de la frâu, pune piciorul în scară și apoi îi sare în spate. Tot așa pune și dracul stăpânire pe om, cu încetul: mai întâi îi aruncă o pofta mai mică, apoi altele, din ce în ce mai mari și mai vinovate. Și după ce ți-a sărit în spate și te hățuiește bine, mai fă tu, omule, ceva ca să scapi de necurat sau mai zi dacă ai ce zice.

myself00 31.05.2012 03:34:24

Poarta Raiului
Demult, a trăit un prinț tare-tare bogat, care era, însă, și foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar ca, într-o
noapte, a visat că murise și ajunsese la poarta Raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îți arăt unde vei sta de acum încolo. Și au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate,
până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare și frumos.
- A, a strigat tânărul prinț, aici voi sta?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit
pământului, cum să merite el așa ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câștigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe
pământ nu strânge nimic, fiindcă dăruiește, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătății lui. Bine, și atunci eu unde o să stau? -a mai întrebat nemulțumit prințul]- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în șandramaua aia?! Păi acolo sunt doar niște scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă ... Cum să locuiesc în mizeria aia? E drept așa ceva?
- Sigur că este drept - i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândește-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun și darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut și tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar așa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale ...

În clipa aceea, tânărul prinț s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe

pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogății peste bogății, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani și, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preț: recunoștință celor
ajutați de el și binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înțelept ar fi ca și noi toți să procedăm aidoma prințului din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim!

Pe calea binelui mai repede obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te.

cristiboss56 31.05.2012 18:13:01

Patul de langa fereastra !
 
Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".

Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.

Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?

myself00 31.05.2012 19:27:04

Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de țară, în tovărășia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul și-a arătat o nedumerire:
-Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cumde Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt și lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuiește acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce avenit să ne lumineze viața și să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, săzicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeste mereu sufletele înghețate de răutate. Vezi tu, fiulmeu, soarele cu lumina și cu căldura lui nu sunt unul și acelasi lucru și, cu toate acestea, cele trei rămân diferitecând vorbim despre fiecare? La fel și în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul și AcelașiDumnezeu, Căruia noi, credincioșii, ne închinăm.Omul, ca și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios știe, însă, că nu mintea și nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

Nădejdea mea este Tatăl! Scăparea mea este Fiul! Acoperământul meu este Duhul Sfânt! Treime Sfântă slavă Ție!

este o pildă pe cât de incomprehensibilă pe atât de inteligibilă...!:25:

pilda nu este scrisă de mine ci doar copiată...! însă unele lucruri nu trebuiesc înțelese așa după ureche...pilda este dată în scopul de a-i ajuta pe alții să perceapă într-un mod cât mai facil aceasta, dându-le un exemplu cât mai "rațional'"...!


fie ca iubirea inefabilă a Prea Sfintei Treimii că se sălășluiască intru inimile voastre...!

cristiboss56 04.06.2012 23:24:36

Suflet întunecat
 
Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalelemuntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl țintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame și frig, dar și-acontinuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia și i-aspus:- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul și foamea l-au răpus.Haide să îl iei și veți avea hrană pentru o vreme!Bucuros, omul i-a mulțumit călugărului și l-a urmat la locul cu pricina.Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neștiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată,lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit și decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.Văzând toate acestea, călugărul îi spuse țăranului:- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuși de griji și nevoi, de lipsuri și greutăți. Sufletul lor se întunecă și "îngheață" în atâtea necazuri. Aceștia uită deDumnezeu și de cele sfinte, furați de viața grea pe care o trăiesc, când doar credința le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea și mila lui Dumnezeuîi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alții - vai de aceia! - sunt asemenealupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui și, cu toate acestea,sunt și ei morți sufletește. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea și altora.Sufletul lor este "înghețat" de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleșit de greutăți este o neputință, însăsă fii doborât de plăceri este o rușine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău desufletul îngenunchiat de greutăți, dar va fi vai și amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

"Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieții încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarăși chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ți păstrezi sufletul neînjosit de greutăți, cât și să nu ți-l jignești în situații înalte. "(Sfântul Vasile cel Mare )

Adriana Cluj 04.06.2012 23:35:10

Despre Avva Ilie, din Patericul Egiptean




A spus iar că a rămas într-un templu, și au venit dracii spunându-i:
– Pleacă din locul nostru.
– Voi nu aveți loc.
Și au început să-i risipească lujerii de curmal, iar bătrânul el tot aduna. Apoi diavolul l-a luat de mână, trăgându-l afară. Dar în poartă s-a prins bătrânul cu cealaltă mână de ușă, strigând: Iisuse, ajută-mă. Și diavolul fugi de îndată. Bătrânul începu să plângă. Domnul îi zise:
– De ce plângi?
– Că îndrăznesc să apuce omul și să facă așa.
– Tu te-ai lenevit; căci când m-ai chemat, ai văzut cum m-am arătat ție.
Spun asta, că e nevoie de osteneală multă, și fără osteneală, nu poate cineva să-l aibă pe Dumnezeu cu sine, că pentru noi s-a răstignit.

cristiboss56 08.06.2012 22:32:00

Cele două grăunțe
 
Într-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tân- jind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere, în schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea,spicul deveni copt și roadă lui multă.Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, întimp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste oriceobstacol al vieții, însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai esteloc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.

"Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriți le dă har.(Sfânta Scriptură)

cristiboss56 11.06.2012 06:32:25

Cine-i drept înaintea Domnului?
 
Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh.Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților?- Nu, fiule, nici vorbă!- Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă.Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?- Nici acesta?- Dar atunci, cine este drept?- Este cel ce-și duce viața liniștit, în credință și în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să teînalți văzduh cu trupul; doar sufletul să ți se înalțe spre cer prin rugăciuni șifapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereudeasupra păcatelor și si? nu se afunde în ele. Doar așa, cu un suflet curat poțiavea o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera în mântuire.Cel drept se va cunoaște, astfel, după viața sa liniștită și după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept și înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

"Îi cinstim pe sfinți, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Post Binecuvantat !

cristiboss56 12.06.2012 00:35:43

Greutatea păcatelor
 
Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un tăran care nu prea venea pe la biserică. Oprindu-l i-a zis:

-Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz? Pot să te ajut cu ceva?

-Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si...

-Vai, fiule, nu se poate să nu-ti faci timp să vii la biserică, să aprinzi o lumânare si să spui o rugăciune...! Dacă tu nu te gândesti la Dumnezeu si nu cauti ajutorul Său, cum ai vrea să-ti poarte El de grijă? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poti rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îti dă sănătate, liniste si spor în casă. Însă dacă alegi să faci păcate, mai meriti oare ajutorul Său?

-Dar, părinte, ce păcate am eu? -zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave?

-Fiule - i-a mai spus preotul- orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îti strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar... ia adu-ti aminte, ieri a plouat?

-Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

-Si azi, de ce ai putut să iesi din casă?

-E, părinte, pentru că de dimineată a iesit soarele si pământul s-a uscat repede.

-Păi, vezi, fiule? Anul trecut tii minte când au fost inundatiile? A plouat 3 zile în sir. Am mai putut noi să iesim atunci din case?

Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Asa mică ai impresia că nici nu-ti poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauti să le îndrepti prin căintă si bunătate, prin rugăciune în sfânta biserică, atunci imediat apare dragostea lui Dumnezeu, care aduce iar liniste sufletului, la fel ca si căldura si lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună si curg unele după altele, când mii si mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă, atunci nimic nu mai le poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale si devenim tot mai răi si mai egoisti.

Intră în biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te si închină-te în fata icoanelor si, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor si viata ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

"Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului" (Avva Isaia).


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:10:35.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.