Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

DragosP 21.12.2014 20:19:48

Patericul egiptean.

cristiboss56 21.12.2014 20:54:05

O dragoste adevarata
 
Era o dimineață aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se așeze știind că avea să mai treacă cel puțin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare își privește ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul și să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi așa de gravă. În așteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana și mă lansez într-o mică conversație.
Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are și dacă nu preferă să aștepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, așa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soția.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soției. Senin, bătrânul domn îmi povestește că soția, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soția putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana, dar batranul îmi explică că ea nu-și mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Și-atunci îl întreb mirată: “Și dvs.. vă duceți zilnic ca să luați micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce și o mângâiere pe mână, îmi răspunde:
“E-adevărat că ea nu mai știe cine sunt eu, dar eu știu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte și un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu pași grăbiți.
Mi-am înghițit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viață!… Căci, în fond, așa este dragostea adevărată …nu neapărat fizică și nici romantică în mod ideal.
Să iubești înseamnă să accepți ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi și ceea ce încă nu s-a întâmplat.”
Morala: Persoanele fericite și împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce este mai bun din fiecare lucru, ci acelea care știu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.

cristiboss56 21.12.2014 20:56:44

Gasim intotdeauna ceea ce cautam
 
Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

cristiboss56 21.12.2014 21:00:23

Arborele care daruieste
 
Se spune că a existat odată un arbore bătrân și maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele și culorile veneau de pretutindeni și dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din țări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca niște brațe vânjoase. Era minunat.
Un băiețel obișnuia să vină și să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obișnuit cu el și a început să-l iubească. Ceea ce este mare și bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic și tânăr, cu condiția să nu fie atașat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, așa că s-a îndrăgostit de băiat.
Așadar, copacul s-a îndrăgostit de băiețelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el și le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile și pentru a-i culege fructele.
Așadar, ori de câte ori venea copilul, arborele își pleca ramurile. Când micuțul îi mângâia florile, bătrânul copac se simțea cuprins de un val incredibil de fericire.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simțea atunci de parcă ar fi fost regele junglei.
Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simțea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut și mai mult. A început să se cațere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simțea fericit.
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambițiile lui. Trebuia să își treacă examenele, să își facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aștepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aștept”.
Când băiatul nu venea, copacul se simțea trist.
Băiatul a crescut și mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toți cei care cresc în lumea ambițiilor își găsesc din ce în ce mai puțin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambițios și prins în afacerile sale lumești. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aștept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Băiatul i-a răspuns: „Ce poți să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îți voi oferi ceva? Îți ofer tot ceea ce am”.
„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenție a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiți. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcorește pe cei încălziți. Când bate vântul, dansăm și cântăm. Deși nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre și ciripesc vesele. Dacă ne-am implica și noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiți și de nefericiți ca voi, oamenii, care sunteți nevoiți să stați prin temple și să ascultați predici despre iubire și despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obține bani. Am nevoie de bani”.
Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele și vinde-le. În felul acesta, vei obține bani”.
Băiatul s-a luminat imediat la față. S-a urcat în copac și a cules toate fructele copacului, chiar și pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile și i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simțit din nou fericit.
Băiatul nu și-a dat nici măcar osteneala să-i mulțumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulțumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obține bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani și era foarte ocupat să obțină cu ajutorul lor încă și mai mulți bani. A uitat cu totul de copac, și astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care și-a pierdut copilul. Întreaga sa ființă tânjește după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept și a se ușura. Cam la fel tânjea și copacul nostru. Întreaga sa ființă era în agonie.
După mulți ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino și îmbrățișează-mă”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poți oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îți propun: îmi poți tăia crengile, pentru a-ți construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor și i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.
Bărbatul a plecat, fără să-și mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Și-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aștepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri și frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reușit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, așa că a venit și s-a așezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poți face pentru mine? Aș vrea să ajung într-o țară îndepărtată, să câștig și mai mulți bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul și fă-ți o barcă din el. Aș fi extrem de fericit să devin barca ta și să te ajut să mergi astfel în țara aceea îndepărtată, pentru a câștiga mai mulți bani. Dar, te rog, ai grijă de tine și întoarce-te cât mai repede. Voi aștepta de-a pururi întoarcerea ta”.
Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, și-a făcut o barcă din el și a plecat.
Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aștepte cu răbdare întoarcerea celui iubit.
Odată, m-am așezat lângă ciot. Acesta mi-a șoptit: „Am un prieten care a plecat departe și nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în țara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viață. O, cât mi-aș dori să aflu vești de la el! Mă apropii de sfârșitul vieții, așa că tot ce mi-aș mai dori ar fi să aflu vești despre el. Atunci aș muri liniștit. Dar știu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înțelege decât acest limbaj.

cristiboss56 21.12.2014 21:03:53

Povestea celor trei iepurasi
 
Trei iepurasi se plimbau prin padure. La un moment dat, unul dintre ei cade intr-o groapa destul de adanca. Cei doi iepurasi de pe margine au inceput sa strige:
- Vai, acolo o sa ramai, nu o sa reusesti niciodata!
Iepurasul cazut in groapa incepu sa se cazneasca sa iasa. Incepu sa se zbata si sa se agate de margini in dorinta disperata de a iesi din groapa. Cei doi iepurasi ramasi la suprafata, niciodata nu mai vazusera un asemenea necaz si erau siguri ca iepurasul cazut nu o sa reuseasca niciodata, astfel ca au inceput sa-i spuna iepurasului:
- Nu o sa reusesti niciodata!
Pe masura ce iepurasul incerca mai mult, ei repetau acelasi lucru, ei se agitau si mai tare si ii spuneau ca nu o sa reuseasca niciodata!
Dupa zeci de minute in sir de strigaturi si incercari, iepurasul reusi sa iasa.
O asa grozavie iepurasii nu mai vazusera pana atunci si-l intrebara:
- Vai iepurasule, dar cum ai reusit?
- Am reusit!
- Ai reusit, dar cum?
- Am reusit!
- Mai iepurasule tu nu intelegi ce spunem?
- Am reusit si va multumesc pentru incurajari, fara voi nu as fi reusit niciodata!
Iepurasul nostru cel cazut in groapa era surd. El nu auzise cuvintele nici o clipa si a intrepretat strigatele si agitatia de pe marginea gropii drept incurajari. Iepurasul nostru nu ar fi reusit niciodata daca ar fi auzit descurajarile de pe margine.

Morala: Trebuie sa fii surd atunci cand ceilalti te descurajeaza, sa interpretezi orice gest ca pe o incurajare si sa continui sa perseverezi in a-ti atinge obiectivele.
PS: Aceasta poveste este de fapt un mesaj de incurajare pentru voi toti, dar in mod special pentru o persoana de pe acest forum!

cristiboss56 21.12.2014 21:13:37

Un preot trebuia într-o zi să meargă să țină o predică într-un
penitenciar. S-a gândit mult înainte, ce-o să le spună unor oameni care
nu prea știau de biserică.
Nu prea găsea părintele nici-o idee de la care să plece, și-și spuse în
final că o să-l lumineze Dumnezeu cu vreun gând atunci când se va afla
în fața deținuților.
Când a intrat în sala unde erau adunați pușcăriașii a întâlnit priviri ironice, unele disprețuitoare.
În timp ce mergea spre locul de unde avea să vorbească, se împiedică de-o treaptă și căzu.
Toți izbucniră în hohote de râs. Preotul se simți rușinat cum nu mai
fusese vreodată, dar dintr-o dată sări în picioare și se duse hotărât la
masa care ținea loc de amvon.
Și cu zâmbetul pe buze, le spuse deținuților: „Prieteni, pentru asta am
venit la voi: să vă arăt că cine cade se poate și ridica.”

cristiboss56 21.12.2014 21:36:01

Un șoricel privi din crăpătura sa din perete și îi văzu pe țăran și pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
- "Ce mâncare să fi adus oare?" se întrebă șoricelul
Cu groază își dădu repede seama că era o capcană.
Șoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor și dădu alarma:
- "E o capcană în casă, e o capcană în casă!"
Găina cotcodăci și se înfoie, ridică apoi capul și îi spuse:
- "Domnule Șoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanță. Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze."
Șoricelul se întoarse atunci înspre porc și îi spuse:
- "E o capcană în casă, e o capcană în casă!"
Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:
- "Îmi pare foarte, foarte rău, domnule Șoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele."
Șoricelul merse atunci la vacă și îi spuse:
- "E o capcană în casă, e o capcană în casă!"
Vaca îi spuse:
- "Vai! Domnule Șoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgență pentru mine."
Și așa se întoarse șoricelul în casă, cu capul plecat și cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de țăran.
În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot, ca acela produs de o capcana în care s-a prins un șoricel.
Nevasta țăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu își dădu seama că în capcană își prinsese coada un șarpe veninos. Șarpele o mușcă pe nevasta țăranului.
Țăranul o duse cât putu de repede la spital și când o aduse acasă, ea mai avea încă febră.
Oricine știe că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, așa că țăranul luă un cuțit și se duse în curtea păsărilor ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.
Dar nevasta lui nu se însănătoși, așa că prietenele și vecinele ei veniră să o îngrijească și stăteau cu ea mai toată ziua.
Pentru a le da de mâncare, țăranul fu nevoit să taie porcul.
Nevasta țăranului nu se mai însănătoși și muri la scurt timp.
La înmormântare veni multă lume, iar țăranul trebui să taie și vaca pentru a-i hrăni pe toți. Șoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristețe.
Morala: Data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă și tu ai impresia că acest lucru nu te privește, adu-ți aminte: Când unul dintre noi este amenințat, cu toții suntem expuși unui risc.
Suntem cu toții implicați în această călătorie numită viață. Trebuie să avem grijă unii de alții și să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alții.
Fiecare dintre noi este un fir vital în tapițeria altei personae. Viețile noastre se intrețes și acest lucru nu este intamplător.
Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea asta de care te poți ține strâns este un prieten.

cristiboss56 21.12.2014 21:59:25

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

cristiboss56 22.12.2014 00:48:20

Aceasta este o poveste adevarata si trista.
E povestea unui baiat care iubea mult o fata. Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit, romantic: a facut un buchet dintr-o mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire.
Baiatul lucra intr-o companie si viitorul lui nu era stralucitor, cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna. Pana intr-o zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata. Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el, asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui. Ce sa mai zica baiatul? A simtit ca i se frange inima.
Dupa ce a recapatat incredere in sine, baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult. In final, dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor, baiatul si-a infiintat propria companie.
Daca incerci intr-una, n-ai cum sa cazi, isi spunea intotdeauna. Trebuie sa reusesc in viata!
Intr-o zi ploioasa, pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el. Chiar si sub umbrela, cei doi erau uzi. Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite. Cu inima batandu-i repede, s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa. Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi, ca avea propria lui companie, masina etc. Ca a reusit in viata!
Inainte ca sa-si dea seama, baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir. S-a dat jos din masina si i-a urmarit, apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca, intr-o fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi, buchetelul din fasii de hartie.
Atunci l-au observat si parintii fetei. Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat? Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta, ci ca era bolnava de cancer. In inima ei, fata stia ca baiatul va reusi intr-o zi, dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui. Prin urmare a ales sa-l paraseasca. Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece, isi doreste ca buchetelul sa fie acolo, langa ea, in speranta ca poate, intr-o zi, soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire.
Baiatul a izbucnit in plans. E foarte dureros sa stai aproape de cineva, dar fara sa-l mai vezi, sa-l mai atingi, auzi vreodata.
O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme.
Morala:
La final, banii ca banii, dar iubirea este divina. In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi. Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane. Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei, ca-i iubim!

cristiboss56 22.12.2014 11:53:36

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenție chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, și-a schimbat hainele și a mers direct la blocul de operație.
L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, așteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat așa mult timp să veniți? Nu știți că viața fiului meu este în pericol? Nu aveți simțul responsabilității?”
Medicul a zâmbit și a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, și am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aș dori să vă calmați, pentru a-mi putea face treaba.”
“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-ați calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce ați face??” a spus tatăl furios.
Doctorul a zâmbit iar și a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieșit din pântecele mamei mele, și gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”- Doctorii nu pot prelungi viața. Duceți-vă și mijlociți pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”
“A da sfaturi când nu suntem îngrijorați e foarte ușor”, a murmurat tatăl.
Operația a durat câteva ore, după care medicul a ieșit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Și fără să aștepte răspunsul tatălui, și-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveți vreo întrebare, întrebați-o pe asistentă!”
“De ce este așa arogant? Nici nu a așteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.
Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe față: “Fiul său a murit ieri într-un accident de mașină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operația fiului tău. Iar acum, că a salvat viața fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”
NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu știi cum e viața unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec.


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:28:57.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.