Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 14.03.2015 23:14:18

Sfanta Biserica
 
Dorind sa-l contrazica, un necredincios ii spuse unui crestin:
- Voi, crestinii, spuneti ca Dumnezeu este oriunde. Daca este asa, de ce te mai duci la Biserica, sa asculti predica, cand oricum Il vedem peste tot.
- Asa este, pe Dumnezeu, cei cu credinta Il vad peste tot si prin toate. Insa, priveste! Chiar daca aerul este incarcat pretutindeni cu vapori de apa, acestia nu-ti astampara setea si, de aceea, mergi la fantana. La fel si noi, crestinii, mergem la Biserica asa cum tu mergi la fantana. Tu iti astamperi setea trupului cu apa proaspata si rece a fantanii, noi ne astamparam setea sufletului cu apa datatoare de viata vesnica: Cuvantul lui Dumnezeu.
"Biserica este o corabie, iar crestinii care merg la Sfanta Biserica si intra in ea sunt izbaviti din furtuna pacatelor."

cristiboss56 15.03.2015 23:51:32

In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie ...
Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa.
Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a aes tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.
- Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!
S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:
-Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul.
Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea.
"Saracia sau bogatia nu pot invinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate invinge si saracia si bogatia."

tabitha 18.03.2015 08:26:19

Fiul de împărat și vasul cu untdelemn
 
Odată a fost un împărat care avea un fiu viclean. Pierzându-și nădejdea schimbării lui în mai bine, tatăl și-a condamnat fiul la moarte. I-a dat timp o lună de zile să se pregătească. După ce a trecut luna, tatăl a cerut să I se înfățișeze fiul înaintea sa.
Cât de mare i-a fost uimirea când a observat că tânărul era complet schimbat: chipul îi era slab și palid; întreg trupul său arăta că suferise mult.
– Fiul meu, cum de ți s-a petrecut o astfel de schimbare? l-a întrebat tatăl.
– Tatăl și domnul meu, a răspuns tânărul, cum este cu putință să nu mă fi schimbat, când fiecare zi mă aducea mai aproape de moarte?
– Foarte bine, fiul meu. De vreme ce cu siguranță ai venit din nou la cele bune ale tale de mai înainte, te iert. Însă va trebui să păzești această râvnă de a-ți păzi sufletul în tot restul vieții tale.
– Părintele meu, a răspuns fiul, aceasta este cu neputință. Cum voi putea să mă împotrivesc nenumăratelor ademeniri și ispitiri?
Atunci împăratul a poruncit să-i aducă un vas plin cu untdelemn.
– Ia acest vas, i-a spus el fiului său, și poartă-l în mâinile tale străbătând toate drumurile cetății. Te vor urma doi ostași cu săbii ascuțite. Dacă vei vărsa chiar și o singură picătură din acest untdelemn, îți vor tăia capul.
Fiul l-a ascultat; cu pași sprinteni, dar cu foarte multă atenție, a străbătut toate drumurile cetății, avându-i pe cei doi ostași care-l urmau îndeaproape. Dar nici măcar o picătură nu a vărsat.
Când s-a întors la palat, tatăl său l-a întrebat:
– Fiul meu, ce ai văzut pe când străbăteai drumurile cetății?
– Nu am văzut nimic.
– Cum adică nimic? Astăzi a fost o mare sărbătoare. Cu siguranță ai văzut tejghelele pline de mărfuri…atâtea trăsuri, atâția oameni…
– Nu am văzut nimic din toate acestea, a răspuns fiul. Toată atenția mea era îndreptată asupra untdelemnului M-am temut ca nu cumva să se verse vreo picătură și astfel să-mi pierd viața.
– Foarte bine ai făcut! Păstrează, așadar, această lecție în mintea ta pentru tot restul vieții tale. Să ai aceeași pază față de sufletul tău, așa cum ai avut astăzi față de untdelemnul din vas. Să-ți îndepărtezi gândurile tale de la cele care repede trec, ca să le pironești asupra celor veșnice. Vei fi urmat, nu de ostași înarmați, ci de moarte, către care fiecare zi ne aduce mai aproape. Să iei aminte foarte mult la paza sufletului tău și la ispitele pierzătoare.
Fiul și-a ascultat tatăl și de atunci a trăit fericit.

cristiboss56 18.03.2015 23:38:39

Povestea ceșcuței de ceai
 
Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceșcuța aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceșcuța de ceai a început să vorbească:
‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: Încă nu!”.
Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit:Încă nu. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.
Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: Încă nu. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: Încă nu!
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”
El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.
Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul.
(Părintele Arsenie Boca)

cristiboss56 21.03.2015 16:48:57

Nemurirea sufletului
 
Intr-o scoala, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Vazand chipurile nedumerite ale micutilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masa si il arata tuturor:
-Vedeti cum merge acest ceas ? Ca si un om care traieste, tot astfel ceasul ticaie si rotitele lui se invart.
Dupa aceea, a pus ceasul pe catedra, i-a demontat cu grija carcasa de metal si a scos mecanismul plin de rotite mici, ce continuau sa se invarta.
- Vedeti, chiar daca am scos motorasul din carcasa, el continua sa mearga. Tot asa si sufletul, cand paraseste trupul, dupa moarte, continua sa traiasca. Sufletul este nemuritor si, de aceea, trebuie sa ne ingrijim nu doar de trupul nostru, ci si de suflet. Asa cum aveti grija sa nu va murdariti hainele sau sa nu va raniti lovindu-va, tot asa trebuie sa fiti mereu atenti ca nici sufletul vostru sa nu se "murdareasca" de pacate sau sa fie doborat de ispite si neputinta. Sufletul trebuie sa fie mereu curat, fara rautate si fara pacat, fiindca doar asa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar asa sufletele noastre pot iubi si pot fi iubite.
"Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul."

cristiboss56 23.03.2015 22:22:13

Se povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.
La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut, însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.
“Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putința de a face bine” (Sfântul Grigorie de Nazianz)

cristiboss56 23.03.2015 22:23:35

Un tânăr dornic de aleasă învățătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:
- Părinte, dați-mi, vă rog, o carte din care să pot învăța cel mai bine cum trebuie să fie un creștin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa și s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ținând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, i-a spus:
- Fiule, crucea este cea mai de seamă învățătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubești, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce știe să-și poarte crucea, poartă cu el, în același timp, harul și iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruiești celui drag, nu o faci cu tristețe și cu reținere, ci cu bucurie și entuziasm. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care să o citești cu ochii și a cărei învățătură să îți lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul și a cărei învățătură îți va lumina întreaga viață.
“Crucea, izvor de tămăduire, ușa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu” (Acatistul Sfintei Cruci)

cristiboss56 23.03.2015 23:35:14

Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl țintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame și frig, dar și-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia și i-a spus:
- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul și foamea l-au răpus. Haide să îl iei și veți avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulțumit călugărului și l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neștiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit și decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.
Văzând toate acestea, călugărul îi spuse țăranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuși de griji și nevoi, de lipsuri și greutăți. Sufletul lor se întunecă și “îngheață” în atâtea necazuri. Aceștia uită de Dumnezeu și de cele sfinte, furați de viața grea pe care o trăiesc, când doar credința le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea și mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alții – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui și, cu toate acestea, sunt și ei morți sufletește. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea și altora. Sufletul lor este “înghețat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleșit de greutăți este o neputință, însă să fii doborât de plăceri este o rușine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăți, dar va fi vai și amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.
“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieții încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarăși chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ți păstrezi sufletul neînjosit de greutăți, cât și să nu ți-l jignești în situații înalte” (Sfântul Vasile cel Mare)

cristiboss56 24.03.2015 22:15:21

Într-un oraș mai mulți meseriași discutau fiecare despre specialitatea lui. Dar iată că la un moment dat veni vorba despre Dumnezeu. Între ei se afla și un tăgăduitor de Dumnezeu.
- Dacă ar fi Dumnezeu – zicea hulitorul – atunci de ce nu L-a văzut, sau nu-L vede cineva?... Încă nimeni nu poate spune că a văzut pe Dumnezeu.
Însă între apărătorii credinței în Dumnezeu se afla și un ceasornicar. Acesta nu zise nimic la hula necredinciosului, ci luă un ceas și, cu ochelarii lui începu să se uite cu încordare și cu mare atenție în mecanismul lui, ca și cum ar căuta ceva.
- Dar tu ce cauți în orologiu? întrebă necredinciosul văzând că toată lumea era atentă la ceea ce făcea el.
- Caut – răspunse ceasornicarul – pe cel ce a făcut orologiul acesta și nu-l găsesc... așa cum cauți tu ca un necredincios să vezi în lume pe Dumnezeu, Făcătorul lumii. Deosebirea este în aceea că lucrul Mâinilor lui Dumnezeu vădește cu limpezime existența Lui, iar tu nu vezi! Așa cum toată lumea știe că ceasul nu poate exista fără ceasornicar, așa și lumea aceasta nu poate exista fără un Creator!
Necredinciosul înțelese lecția și se depărtă rușinat.

cristiboss56 24.03.2015 22:20:54

La un bătrân călugăr erau adunați o mulțime de creștini. Toți erau foarte entuziasmați de frumoasele învățături pe care le auzeau de la dânsul. Bătrânul vâzând entuziasmul creștinilor pentru viața duhovnicească, le spuse:
-V-am învățat cum se tâlcuiește Biblia, v-am deslușit poruncile lui Dumnezeu iar înainte să plecați vreau să închei cu o pildă:
-Se spune într-o carte veche că un creștin după o viață frumoasă trăită în Biserică a plecat la Domnul. Acolo a fost întâmpinat de îngerul păzitor care l-a condus la Rai. Vizitând Raiul era foare încântat de frumusețile de acolo și cum petrec creștinii mântuiți, veșnicia! La sfârșitul călătoriei văzu pe-o parte un munte mare de urechi și la întrebat pe înger:
- Ce înseamnă sfinte înger muntele imens de urechi?
- Acestea sunt urechile creștinilor care au ascultat cu multă bucurie și entuziasm Cuvântul lui Dumnezeu, sfaturile bisericii, pravila bisericească, dar nu le-au împlinit. Urechile care au ascultat iată s-au mântuit și au ajuns în Rai, dar stăpânii urechilor sunt în focul iadului! a răspuns îngerul.
- Numai auzirea învățăturilor duhovnicești nu mântuiește.
Cele ce omul a auzit trebuie să străpungă inima, să le primească și să le păstreze să aducă roadă căci astfel le fură satana. Nu auzitorii legii, ci împlinitorii ei se vor mântui.
V-am spus la urmă pilda aceasta ca nu cumva toată osteneala mea și a voastră să fie zadarnică.
Biblia, învățătura de credință, pravila bisericească, canoanele, slujbele și toate celelalte rânduite de biserică sunt mijloace prin care noi trebuie să devenim bine plăcuți lui Dumnezeu prin mărturisire, cuvânt și faptă.


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:40:00.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.