[SIZE=3][COLOR=green]Pomul cu roade[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green] Un om asuprit de cei invidioşi şi necredincioşi, s-a dus şi s-a jelit la duhovnicul său zicând: "Ce au cu mine, părinte, de nu mă lasă în pace?"

Părintele l-a luat cu sine în livadă şi i-a zis: "Iată, fiul meu, ai aici pilda vieţii: crezi, tu, oare, că cineva aruncă cu pietre în pomii cei neroditori, care nu au decât frunze? Nu, fiule, oamenii aruncă cu pietre doar în cei roditori. Fii fericit că te asupresc oamenii, căci te asemeni pomului cu roade..."

De atunci, omul nostru nu s-a mai văitat de răutatea semenilor.[/COLOR] :79:

[COLOR=teal]O mamă împreună cu fiica ei făceau o drumeţie prin munţi. Deodată, tânăra fată a căzut şi a strigat: “Aahhh!”. Spre surpriza ei a auzit, venind de undeva din depărtare, o voce repetând “Aahhh!” Curioasă, a strigat tare: “Cine eşti?” şi i s-a răspuns: “Cine eşti?”. “Te admir!” a strigat ea din nou, şi vocea a spus “Te admir!” Furioasă din cauza răspunsului, fata a urlat: “Laşule!”. Vocea a repetat: “Laşo!” :79:[/COLOR]
[COLOR=teal] [/COLOR]
[COLOR=teal]Fata s-a uitat la mama ei şi a întrebat-o: “Ce se întâmplă?” Mama i-a zâmbit şi i-a spus: “Fiica mea, fii atentă.” Apoi, mama a strigat: “Eşti o campioană!” şi vocea i-a răspuns: “Tu eşti o campioană!” Fata a fost uimită, dar nu a înţeles. :43:[/COLOR]
[COLOR=teal][/COLOR]
[COLOR=teal]Mama i-a explicat: “Oamenii numesc asta ecou dar, în realitate, este viaţă. Îţi dă înapoi tot ce ai spus sau faci. Viaţa noastră este, pur şi simplu, o reflecţie a propriilor noastre gânduri şi acţiuni. Viaţa îţi va da înapoi tot ce tu i-ai dat ei.” :53:[/COLOR]

[COLOR=#008000]Aaa, vecinul!... :79:

[/COLOR][SIZE=3][COLOR=#00aa00]Vecinul, adică fostul vecin, de la opt era beţiv notoriu... Se îmbăta în fiecare zi, se culca şi, când se trezea, voia aspirină. Probabil îl durea capul. Şi atunci îi trimitea pe gemeni pe la uşile vecinilor să ceară aspirină, indiferent că era 4 dimineaţa, 3 după amiaza ori 11 noaptea.
În ziua aceea cred că era a n'nşpea oară când mă trezea din somnul de după amiză. Buuuun! L-am întrebat pe copil de ce vrea tatăl lui aspirină. Mi-a răspuns că-l doare capul. "Îl lecuiesc eu!..." mi-am spus în gând. Am luat două tablete de ciocolax, le-am rupt în patru, le-am pus în şerveţele separate şi i-am spus copilului că sunt nişte medicamente noi împotriva durerii de cap... I-am mai spus să bea una acum, imediat, a doua după o oră şi, dacă se poate, cu puţină apă călduţă.
La vreo trei zile mă întâlnesc cu nevastă-sa şi-o întreb cum se simte vecinul şi dacă i-a trecut capul... Mi-a răsouns că da! capul i-a trecut, dar că de câteva zile nu a mai fost la serviciu că are diaree!...
Am rezolvat-o... De atunci niciodată, cât am mai stat în blocul acela, nu a mai trimis copiii după aspirină... [/COLOR][/SIZE]

[COLOR=#008000]Bătrânul şi calul

Un bătrân trăia cu fiul său de pe urma gospodăriei pe care o aveau. Erau săraci, însă aveau un cal bun cu care arau câmpul.[/COLOR]

[COLOR=green] Într-o zi, în timp ce reparau grajdul în care ţineau calul, acesta a scăpat şi a fugit în pădurea din apropiere. Când vecinii au auzit de pierderea calului, au venit să-l căineze, însă bătranul nu era dispus să-i ia în seamă. "Ce vă face să credeţi că pierderea calului e un dezastru?" i-a întrebat el, şi le-a spus să plece.[/COLOR]

[COLOR=green] O săptămână mai târziu, calul s-a întors cu un cal sălbatic după el. Acum ţăranul avea doi cai! Când vecinii au auzit vestea, s-au repezit să-l fericească pe bătrân însă, din nou acesta nu i-a luat în seamă. "De ce credeţi că e un motiv de sărbătoare?" a întrebat el.[/COLOR]

[COLOR=green] Câteva zile mai târziu, în timp ce încerca să domesticească noul cal, fiul său a fost aruncat de pe cal şi şi-a rupt piciorul, nemaiputând să ajute la munca câmpului. Din nou vecinii au venit să-l căineze pe bătrân, însă el iaraşi i-a respins întrebându-i: "De ce credeţi că e un dezastru?"[/COLOR]

[COLOR=green] Nu după multă vreme au bătut la poartă soldaţi trimişi de rege să recruteze cu forţa pe toţi cei apţi de mers la război. Însă armata nu avea ce face cu un soldat cu piciorul rupt. :43:[/COLOR]

[COLOR=green]Era odată un conducător care credea că, dacă ar avea răspunsurile la trei întrebări, s-ar conduce pe el însuşi pe cel mai bun drum din viaţă, indiferent de circumstanţă. Cele trei întrebări erau: [/COLOR]

[COLOR=green]1. Când este cel mai bun moment pentru a face un lucru?[/COLOR]
[COLOR=green]2. Cine sunt cei mai importanţi oameni?[/COLOR]
[COLOR=green]3. Care este cel mai important lucru?[/COLOR]

[COLOR=green]El a împrăştiat cele trei întrebări prin întregul ţinut asupra căruia domnea, cerându-le oamenilor să răspundă. Persoana ale cărei răspunsuri l-ar fi mulţumit, urma să primească o recompensă generoasă.[/COLOR]

[COLOR=green]Deoarece nici unul dintre răspunsurile primite nu fuseseră mulţumitoare, a plecat el însuşi în căutarea lor. S-a hotărât să vorbească cu un învăţat bătrân care locuia sus, pe vârful unui munte. [/COLOR]

[COLOR=green]Când împăratul a ajuns pe vârful muntelui, i-a cerut învăţatului să-i răspundă la cele trei întrebări. Bătrânul lucra în grădina lui. L-a ascultat cu atenţie şi apoi s-a mulţumit să continuie să sape fără a sufla vreun cuvânt. Cârmuitorul l-a privit pe bătrân şi, gândindu-se că acesta trebuie să fie foarte obosit, i-a spus: “Am să continui eu sa sap pentru o bucată de vreme. Odihneşte-te.” [/COLOR]

[COLOR=green]Şi astfel, cârmuitorul a început să sape în timp ce maestrul se odihnea. După câteva ore, împăratul a lăsat de-o parte cazmaua şi i-a spus învăţatului: “Dacă nu vrei să-mi răspunzi la întrebări, atunci am să plec.”[/COLOR]

[COLOR=green]Chiar atunci maestrul l-a întrebat: “Ai auzit ceva?” şi s-a uitat spre pădure. Deodată, a ieşit din pădure, împiedicându-se, un om care se ţinea de stomac. Maestrul şi conducătorul au alergat spre el şi l-au văzut prăbuşindu-se la pământ. Au văzut că avea cămaşa sfâşiată şi plină de sânge din cauza unei tăieturi profunde. Împăratul i-a curăţat rana şi şi-a folosit propria cămaşă drept bandaj. Omul a deschis ochii şi a întrebat dacă ar putea bea ceva. Cârmuitorul a alergat la cel mai apropiat râu şi i-a adus omului nişte apă. Acesta a băut-o însetat, apoi a căzut la loc şi a adormit. Învăţatul şi împăratul l-au dus pe om la coliba primului şi l-au întins uşor pe pat. Dar acum şi cârmuitorul era aşa de extenuat că a adormit şi el.[/COLOR]


[COLOR=green]A doua zi dimineaţă, când împăratul s-a trezit, omul rănit era aplecat deasupra lui şi îl privea cu insistenţă. “Iartă-mă”, a spus el. Cârmuitorul s-a ridicat în capul oaselor şi a spus: “Să te iert? Pentru ce să te iert?” Omul i-a replicat: “Nu ne-am întâlnit niciodată, dar te-am considerat duşmanul meu. În ultimul război, mi-ai ucis fratele şi ai confiscat averea familiei mele. Am făgăduit să mă răzbun în numele familiei. Am jurat că te voi ucide. Ieri, te aşteptam în pădure să cobori de pe munte şi să mă pot, în sfârşit, răzbuna. Aşteptam de mult timp şi, cu toate astea, tu nu mai coborai, aşa că am ieşit din pădure să te caut.[/COLOR]


[COLOR=green]În schimb, m-au văzut gărzile tale care, realizând cine sunt, m-au atacat, rănindu-mă grav. Am reuşit să scap dar, dacă tu nu ai fi avut grijă de mine, aş fi murit. Planul meu a fost să te ucid dar, în schimb, tu mi-ai salvat viaţa. Ma simt ruşinat şi foarte recunoscător. Te rog, mă vei ierta?”[/COLOR]

[COLOR=green]Cârmuitorul era uimit. “E bine să aud ca duşmănia ta a luat sfârşit. Acum, că ţi-am ascultat povestea, îmi pare rău pentru durerea adusă familiei tale. Războiul este oribil. Te iert şi îţi dau înapoi ţinuturile. Hai să fim prieteni de acum încolo.” [/COLOR]

[COLOR=green]Împăratul le-a ordonat gărzilor să-l conducă pe om, în siguranţă, acasă. Apoi i-a spus maestrului: “Trebuie să plec. Voi coborî de pe munte şi am să continui să caut răspunsurile la întrebările mele. Poate într-o zi le voi găsi. La revedere.”[/COLOR]

[COLOR=green]Învăţatul a râs şi i-a spus: “Majestatea Voastră, dar vi s-a răspuns la întrebări.”[/COLOR]

[COLOR=green]“Ce vrei să spui?” a întrebat împăratul surprins.[/COLOR]

[COLOR=green]Maestrul i-a explicat: “ Dacă ieri, nu m-ai fi ajutat să muncesc în gradină, nu ai fi întârziat şi ai fi fost atacat în drum spre casă. Deci cel mai important moment pentru tine a fost cel pe care l-ai petrecut în gradina mea. Iar cea mai importantă persoană am fost eu, persoana cu care erai în acel moment, iar cel mai important lucru pentru tine a fost, pur şi simplu, să mă ajuţi pe mine. [/COLOR]

[COLOR=green]Mai târziu, când a venit omul rănit, cel mai important moment a fost cel pe care l-ai petrecut pentru a-i îngriji rana, altfel ar fi murit, iar şansa iertării şi a prieteniei s-ar fi pierdut. El a fost cea mai importantă persoană în acel moment, iar cel mai important lucru de facut era să-i îngrijesti rana. [/COLOR]

[COLOR=green]Singurul moment important este cel prezent. Cea mai importantă persoană este, întotdeauna, persoana cu care te afli. Iar cel mai important lucru de făcut este, întotdeauna, acela de a face fericită persoana de lânga tine. [/COLOR]

[COLOR=green]Ce poate fi mai simplu sau mai important?”[/COLOR]

[COLOR=green]Împăratul s-a înclinat respectuos şi a plecat în pace.[/COLOR]

[COLOR=green]Parabola aceasta ne învaţă că ceea ce ne revelează discernământul şi ne aduce iertarea este căutarea adevărului şi a răspunsurilor pline de compasiunea noastră în faţa suferinţei, cum ne putem deschide inimile, cum să lăsăm în spate trecutul, să trăim în momentul prezent şi să o luam de la capăt, la nevoie. Aceasta este însăşi provocarea căreia trebuie să-i facem faţă şi este ceea ce avem de făcut.[/COLOR]

[COLOR=green]Sursa: Sănătatea în înţelepciunea chineză[/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=green]Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!" Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare". Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]In concluzie l-au eliberat pe rege.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]"Ai avut drepate" i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]patania cu canibalii. "Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru." [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!"[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?"[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]"Daca n-as fi fost in inchisoare, as fi fost cu tine." [/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Morala: [/COLOR][COLOR=green]Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=#008000]Cei sapte ani de-acasa... http://www.crestinortodox.ro/forumac.../icons2/79.gif

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange.

Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
[/COLOR]
[COLOR=green]Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. [/COLOR]

[COLOR=green]Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. [/COLOR]

[COLOR=green]Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele... [/COLOR]

[COLOR=green]Drumeţul:
- Cum va fi vremea azi?
Ciobanul:
- Va fi exact pe gustul meu.
Drumeţul:
- De unde ştii că va fi exact pe gustul tău?
Ciobanul:
- Simplu domnule: după ce mi-am dat seama că nu pot avea parte de tot ce-mi doresc, m-am învăţat să fiu întotdeauna satisfăcut cu ceea ce primesc. De aceea sunt absolut convins că vremea va fi exact pe gustul meu. :5:[/COLOR]

[COLOR=green]Într-o zi numai bună de semănat, ţăranul ieşi la câmp să-şi însămânţeze ogorul. :5:
[/COLOR]
[COLOR=green]Un bob de grâu rămase deasupra brazdei, pe creasta unui bulgăr de pământ. Privi în jos, la vecinul său, aflat la adâncime, şi îi aruncă semeţ:
- Grea soartă ai avut, frăţioare, să nu te bucuri de soare, să stai în negura pământului! Ia uite ce bine e afară! Ce vreme minunată!
Dar nici nu termină bine de spus, că o cioară coborî în grabă din înaltul cerului şi-l ciuguli cât ai clipi.
[/COLOR]
[COLOR=green]Urmarea?
[/COLOR]
[COLOR=green]Bobul modest, aflat în inima brazdei, a crescut şi a dat roade, iar urmaşii lui se mai află şi astăzi pe ogor.
[/COLOR]
[COLOR=green]De unde se vede treaba că mare lucru este să fii smerit şi să nu ieşi moţ în frunte, făcând pe grozavul, căci nu se ştie când faima pe care ţi-o doreai te poate pierde…[/COLOR] http://forum.realitatea.net/images/smilies/tongue.gif

[SIZE=5][COLOR=green]Înapoi la şoarece
[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green]A fost odată un înţelept numit Mahatapas.

Într-o zi, în vecinătatea ermitajului său, a văzut un pui de şoarece, căzut din ciocul unui corb.

Înţeleptului Mahatapas i s-a făcut milă de puiul de şoarece şi a început să-l hrănească cu grăunţe de orez sălbatic.

Nu la multă vreme dupa aceea, înţeleptul a văzut o pisică, care fugărea şoarecele să-l mănânce.

Simţind şoarecele speriat de moarte, înţeleptul, prin puterea devoţiunii sale, a transformat şoarecele într-o pisică foarte puternică.

Dar, după un timp, înţeleptul Mahatapas a observat că pisica se temea foarte tare de câini, aşa că a transformat-o în câine.

După aceea, Mahatapas obsevă ca, la rândul lui, câinele era înspăimântat de moarte de tigri. Făcându-i-se din nou milă de el, înţeleptul l-a transformat în tigru.

Şi înţeleptul privea acest tigru ca nefiind câtuşi de puţin diferit de şoarecele care fusese odinioară.

Oamenii care locuiau în împrejurimi, văzând tigrul, spuneau: «Prin puterea înţeleptului Mahatapas, acest şoarece a fost adus la condiţia de tigru».

Tigrul, auzind acestea, era foarte stânjenit. Într-o zi, s-a gândit: «Câtă vreme are să trăiasca înţeleptul Mahatapas, povestea asta urâtă a condiţiei mele iniţiale nu are sa piară».

Gândindu-se în felul acesta, tigrul s-a pregătit să-l ucidă pe înţelept.

Dar, descoperindu-i intenţia, chiar când tigrul era gata să-l omoare, înţeleptul Mahatapas a spus: «Aşa deci? Înapoi la şoarece!».

Într-o clipită, tigrul a fost readus la condiţia sa anterioară, redevenind şoarece. :77:
[/COLOR]

[SIZE=5][COLOR=green]Repostare[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=5][COLOR=green]Înapoi la şoarece[/COLOR][/SIZE]


[COLOR=green]A fost odată un înţelept numit Mahatapas.[/COLOR]

[COLOR=green]Într-o zi, în vecinătatea ermitajului său, a văzut un pui de şoarece, căzut din ciocul unui corb.[/COLOR]

[COLOR=green]Înţeleptului Mahatapas i s-a făcut milă de puiul de şoarece şi a început să-l hrănească cu grăunţe de orez sălbatic.[/COLOR]

[COLOR=green]Nu la multă vreme dupa aceea, înţeleptul a văzut o pisică, care fugărea şoarecele să-l mănânce.[/COLOR]

[COLOR=green]Simţind şoarecele speriat de moarte, înţeleptul, prin puterea devoţiunii sale, a transformat şoarecele într-o pisică foarte puternică.[/COLOR]

[COLOR=green]Dar, după un timp, înţeleptul Mahatapas a observat că pisica se temea foarte tare de câini, aşa că a transformat-o în câine.[/COLOR]

[COLOR=green]După aceea, Mahatapas obsevă ca, la rândul lui, câinele era înspăimântat de moarte de tigri. Făcându-i-se din nou milă de el, înţeleptul l-a transformat în tigru.[/COLOR]

[COLOR=green]Şi înţeleptul privea acest tigru ca nefiind câtuşi de puţin diferit de şoarecele care fusese odinioară.[/COLOR]

[COLOR=green]Oamenii care locuiau în împrejurimi, văzând tigrul, spuneau: "Prin puterea înţeleptului Mahatapas, acest şoarece a fost adus la condiţia de tigru".[/COLOR]

[COLOR=green]Tigrul, auzind acestea, era foarte stânjenit. Într-o zi, s-a gândit: "Câtă vreme are să trăiasca înţeleptul Mahatapas, povestea asta urâtă a condiţiei mele iniţiale nu are sa piară".[/COLOR]

[COLOR=green]Gândindu-se în felul acesta, tigrul s-a pregătit să-l ucidă pe înţelept.[/COLOR]

[COLOR=green]Dar, descoperindu-i intenţia, chiar când tigrul era gata să-l omoare, înţeleptul Mahatapas a spus: "Aşa deci? Înapoi la şoarece!"[/COLOR]

[COLOR=green]Într-o clipită, tigrul a fost readus la condiţia sa anterioară, redevenind şoarece.[/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=green]Curaj din teamă[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Întâmplarea despre care vreau să povestesc s-a petrecut în noiembrie \'89. Îmi amintesc bine pentru că atunci, în perioada aceea, au avut loc mai multe evenimente care se leagă între ele... [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Era sâmbătă, sâmbătă seara, spre ora 8. Eram în clasă, o sală la etajul al doilea, ultima oră la o clasă a VIII-a... Deotată liniştea a fost spartă de ţipetele îndepărtate ale femeii de serviciu. Am auzit, totodată, paşi grei, păsaţi, iuţi care se apropiau de sala în care eram.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Am deschis uşa şi am ieşit din clasă. Doi tineri, foşti elevi ai şcolii, nu mai mult de 17, 18 ani intraseră în şcoală, numai Dumnezeu ştie cum. În mâna unuia dintre ei, lama unui cuţit strălucea ameninţător. [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Am înţeles imediat că atunci, în acel moment, trebuia reglate nişte conturi cu un elev de la clasa unde eram eu. Mi-am desfăcut liniştită nasturii de la palton şi, cu paşi lenţi, parcă măsuraţi, privindu-l în ochi pe fostul meu elev, i-am spus să mă taie pe mine, dacă aşa simte, dar că în clasă nu va intra niciodată. [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Celălalt tânăr care-l însoţea, dispăruse. Eram faţă-n faţă doar eu şi tânărul cu cuţitul în mână... Pă măsură ce eu înaintam, tânărul mergea înapoi, dar cu spatele... Îi ţineam privirea cu ochii mei şi-l simţeam din ce în ce mai slab...[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]La un moment dat, s-a răsucit pe călcâi şi, după ce mi-a mai aruncat o privire încărcată de ură dar şi de neputinţă, a luat-o la fugă, pe scări, în jos... [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Sigur că mi-a fost frică, aş minţi să spun că nu, nu mi-a fost frică, iaca m-am găsit eu să... Dar atunci, pentru mine era important să-mi apăr elevul din clasă... Nu conta cine este, ce-a făcut, nu conta conflictul cu celălalt... [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Ce a urmat e lesne de înţeles...[/COLOR]

[COLOR=green]Bună dimineaţa, Dorina şi mulţumesc pentru gândul cel bun. [/COLOR]
[COLOR=green]Nu, nu am fost în biserică ieri, dar am avut nişte momente când l-am rugat pe Bunul Dumnezeu să mă ajute, să-mi dea gândul cel bun pentru ceea ce intenţionam să fac.[/COLOR]
[COLOR=green]După care am mers la Măgura să punem la punct detaliile pentru sâmbătă, 21 martie, când vom face praznic de 40 de zile pentru ruda recent decedată. [/COLOR]
[COLOR=green]Să ai o săptămână aşa cum îţi doreşti. [/COLOR]
[COLOR=green]La fel pentru toţi care citesc.[/COLOR] :79:

[SIZE=4][COLOR=#0000cd][COLOR=green]Afost odată un mare maestru budist care a cerut elevilor lui să descrie un măr. În timp ce punea mărul pe masă, le-a zis: “Cel ce poate să-mi descrie cel mai bine mărul, poate să vina în pustiu cu mine.”[/COLOR][/COLOR]

[SIZE=4][COLOR=#0000cd][COLOR=green]Un elev a vorbit despre originea mărului şi cum a fost el introdus în ţara lor. Al doilea a vorbit despre modalităţile diferite în care pot fi folosite merele în obţinerea cidrului, sosurilor şi deserturilor. Al treilea a scos, în linişte, un cuţit mic din buzunar. A tăiat o bucată şi i-a pus-o maestrului în gură. Apoi, cu delicateţe, i-a împins falca în sus astfel încât acesta să poată muşca din ea.[/COLOR][/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#0000cd][COLOR=green]“Da, aşa este”, a spus maestrul celui de al treilea discipol. “Nu putem folosi cuvinte ca să descriem un măr. El trebuie descris cu limba, dinţii şi gura. El trebuie gustat.”[/COLOR][/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4][COLOR=#0000cd][COLOR=green]Ca şi în cazul mărului, singura cale de a ne cunoaşte sentimentele profunde nu este cea a minţii sau a gândurilor noastre conceptuale ci aceea prin care reuşim să le experimentăm cu inimile noastre.[/COLOR][/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]Mama şi tata se uitau la televizor când mama a spus: "Sunt obosită şi e[/COLOR]
[COLOR=green]târziu. Cred că mă voi duce în pat."[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]O ia spre bucătărie ca să facă sandvişurile pentru a doua zi. [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Spală castroanele de popcorn, scoate carnea afară din congelator pentru[/COLOR]
[COLOR=green]cina din seara următoare, verifică cerealele, umple borcanul cu zahăr,[/COLOR]
[COLOR=green]pune linguriţele şi castroanele pe masă şi pregăteşte filtrul de cafea [/COLOR]
[COLOR=green]pentru a doua zi dimineaţă.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Apoi pune nişte rufe la uscat, mai bagă nişte haine în maşina de spălat,[/COLOR]
[COLOR=green]calcă o camaşă şi coase un nasture care cădea la o bluză.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Strânge piesele jocului rămas pe masa din sufragerie, pune telefonul la [/COLOR]
[COLOR=green]loc, aşează agenda de telefon la loc in raft.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Udă câteva plante, goleşte un coş de gunoi şi pune un prosop la uscat pe[/COLOR]
[COLOR=green]bară.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Se intinde, cască şi o ia spre dormitor. Se opreşte la birou şi scrie o [/COLOR]
[COLOR=green]notiţă pentru profesoară, numără nişte bani pentru excursia de mâine şi[/COLOR]
[COLOR=green]ridică o carte de şcoală căzută sub scaun.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Scrie o felicitare pentru ziua de naştere a unui prieten, o bagă în[/COLOR]
[COLOR=green]plic, scrie adresa, o timbrează şi scrie o notiţă pentru cumpărături. Le [/COLOR]
[COLOR=green]pune pe amândouă lângă geanta ei.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Mama îşi curăţă faţa cu demachiantul ei 3 in 1, îşi dă cu crema de[/COLOR]
[COLOR=green]noapte antirid, se spală pe dinţi şi îşi curăţă unghiile.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Tata îi strigă: "Credeam că te duci în pat." [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]"Sunt pe drum," răspunde ea.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Adaugă apă în vasul câinelui, dă pisica afară şi se asigură că uşile[/COLOR]
[COLOR=green]sunt închise cu cheia şi că lumina e deschisă pe terasă.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Se uită în camera copiilor, le stinge lămpile de pe noptiere şi [/COLOR]
[COLOR=green]televizorul, ridică o cămaşă, aruncă nişte şosete murdare în coşul de[/COLOR]
[COLOR=green]rufe şi vorbeşte un pic cu unul dintre copii care încă îşi face lecţiile.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]În camera ei îşi potriveşte alarma la ceas, îşi aşează hainele pentru a [/COLOR]
[COLOR=green]doua zi şi îndreaptă raftul de la pantofi.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Mai adaugă 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a[/COLOR]
[COLOR=green]doua zi. Îşi spune rugăciunea şi vizualizează împlinirea dorinţelor ei.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]just...Minunat![/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]În acelaşi timp, tata închide televizorul şi anunţă nimănui în [/COLOR]
[COLOR=green]particular, "Mă duc în pat."[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Şi o şi face... fără nici un alt gând.[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Vi se pare ceva ieşit din comun? Vă mai miraţi de ce femeile trăiesc mai[/COLOR]
[COLOR=green]mult?[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]PENTRU Că SUNT FăCUTE PENTRU CURSĂ LUNGă... (şi nu am putea [/COLOR]
[COLOR=green]să murim mai repede pentru că încă avem atâtea de făcut!)[/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=3]Fiecare zi trăită e o zi deosebită[/SIZE]

Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
[/COLOR]
[COLOR=green]S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
[/COLOR]
[COLOR=green]Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
[/COLOR]
[COLOR=green]Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
[/COLOR]
[COLOR=green]Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
[/COLOR]
[COLOR=green]Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Într-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.[/COLOR] :53:

[COLOR=green]Am mai postat povestirea de deasupra, dar n-am găsit-o... Vreau să spun că am cunoscut atât de mulţi oameni care păstrează tot ce au mai bun, mai frumos pentru mai târziu... De ce? [/COLOR]


[COLOR=green]Păstrează "casa bună" pentru musafiri care vin foarte rar, şi ei, familia vreau să spun, dorm în bucătărie, înghesuiţi, incomod şi imoral...[/COLOR]


[COLOR=green]Cineva a ţinut, ani de zile, un rând de lenjerie şi un prosop nou, bine împachetate, pentru "dacă vine cineva..." [/COLOR]


[COLOR=green]Altcineva a refuzat să dea o bucăţică de ţol, din cele care, la ţară, se fac în casă... "După ce mor eu..." "De ce nu acum, să-ţi mulţumesc, să vezi cum mă bucur şi cum mă folosesc de el..." "După ce mor eu..." Au trecut de atunci mai bine de 10 ani... [/COLOR]


[COLOR=green]Pahare, farfurii, feţe de masă, prosoape de bucătărie, covoare, toate noi, toate de bună calitate, ţinute bine, toate pentru "dacă vine cineva..." [/COLOR]

[COLOR=green]Muncim, facem sacrificii să cumpărăm, ne bucurăm o clipă şi... punem la păstrat doar pentru "dacă vine cineva..." [/COLOR]

[COLOR=green]De ce ne străduim atât de mult pentru ceilalţi şi pentru noi nu facem nimic? Avem oare atâta nevoie de lauda şi admiraţia celorlalţi? [/COLOR]

[COLOR=green]Pentru noi, pentru bucuria sufletului nostru când o să despachetăm, când o să folosim?[/COLOR]

[COLOR=green]Un ţăran bătrân îşi lucra pământul, pe o căldură dogoritoare.
Un tânăr trecu pe lângă el şi îl întrebă:
- Câţi ani ai?
- 77, i-a răspuns bătrânul.
- Mulţi înainte. E o vârstă venerabilă. Dar de ce mai lucrezi încă pământul? îl întrebă mirat tânărul.
- Păi, pentru că sunt aici!
- Şi cum de lucrezi pe o căldură ca aceasta?
- Pentru că soarele e acolo! [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Într-adevăr, cât suntem pe pământ trebuie să facem ce avem de făcut, şi cele “de musai” cum zicem noi ardelenii, şi cele de plăcere. Şi dacă tot suntem aici, haide să punem suflet în ceea ce facem şi să renunţăm să ne mai văietăm atunci când lucrurile nu sunt aşa cum am prefera noi să fie.[/COLOR]

[COLOR=green]Acelaşi lucru… în alte cuvinte http://forum.realitatea.net/images/smilies/tongue.gif

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: “Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!” Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse pe dos, scrise altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.

Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el este cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:

- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.

Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: “Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea…”

MORALA :79:

De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.[/COLOR]

[COLOR=#008000][SIZE=5]O POVESTE[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=#008000]Acum douăzeci de ani lucram ca taximetrist ca să mă întreţin. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Când am ajuns, la 2:30 am, clădirea era acoperită de întuneric, doar cu [/COLOR]
[COLOR=#008000]excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter... [/COLOR]
[COLOR=#008000]În asemenea circumstanţe, mulţi taximetristi ar claxona o dată sau de [/COLOR]
[COLOR=#008000]două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulţi [/COLOR]
[COLOR=#008000]oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de [/COLOR]
[COLOR=#008000]transport. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Când simţeam că nu e pericol, mergeam la uşă. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Aşa că şi atunci am mers şi-am bătut la uşă. "Doar un minut" răspunse o voce [/COLOR]
[COLOR=#008000]firavă, a unei persoane mai în vârstă. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. [/COLOR]

[COLOR=#008000]După o pauză lungă, uşa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de [/COLOR]
[COLOR=#008000]vreo 80 de ani, stătea în faţa mea. Purta o rochie colorată şi o pălărie [/COLOR]
[COLOR=#008000]mare cu un material de catifea prins pe ea, ca şi o femeie dintr-un [/COLOR]
[COLOR=#008000]film din anii '40. Lângă ea, era o valiza mică, de nailon. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Apartamentul arăta ca şi cum [/COLOR]
[COLOR=#008000]nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era [/COLOR]
[COLOR=#008000]acoperit cu cearşafuri. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Într-un colţ era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de [/COLOR]
[COLOR=#008000]sticlă. [/COLOR]

[COLOR=#008000]"Aţi putea să-mi duceţi bagajul până la maşină?" zise ea. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors s-o ajut pe femeie. Ea [/COLOR]
[COLOR=#008000]m-a luat de braţ şi am mers încet spre maşină. A continuat să-mi [/COLOR]
[COLOR=#008000]mulţumească pentru amabilitatea mea. [/COLOR]

[COLOR=#008000]"Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în [/COLOR]
[COLOR=#008000]felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată" [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Oh, sunteţi un băiat aşa de bun!" zise ea. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă, şi apoi m-a întrebat: "Ai [/COLOR]
[COLOR=#008000]putea să conduci prin centrul oraşului?" [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nu este calea cea mai scurtă," am răspuns eu rapid. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Oh, nu conteză" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre [/COLOR]
[COLOR=#008000]azil..."[/COLOR]

[COLOR=#008000]M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori... [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune [/COLOR]
[COLOR=#008000]ca nu mai am mult timp..." În tăcere am căutat ceasul de taxare şi l-am [/COLOR]
[COLOR=#008000]oprit. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Pe ce rută aţi vrea sa merg?" am întrebat. [/COLOR]

[COLOR=#008000]În următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea [/COLOR]
[COLOR=#008000]unde odată ea lucrase ca operator pe lift. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau [/COLOR]
[COLOR=#008000]proaspăt căsătoriţi. M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care cândva [/COLOR]
[COLOR=#008000]fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans pe vremea când era [/COLOR]
[COLOR=#008000]fată. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor clădiri sau colţuri de [/COLOR]
[COLOR=#008000]stradă şi să stau cu ea acolo, în intuneric, contemplând în tăcere. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Când prima rază de soare s-a arătat pe orizont, mi-a spus dintr-o dată: [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Sunt obosită... Hai sa mergem." [/COLOR]

[COLOR=#008000]Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Era o clădire ieftină, ca o casă mică, cu un drum de parcare care [/COLOR]
[COLOR=#008000]trecea pe sub o portiţă. Doi oameni au venit spre taxi cum am oprit [/COLOR]
[COLOR=#008000]acolo. Erau ateniţi şi concentraţi aspura fiecărei mişcari pe care o [/COLOR]
[COLOR=#008000]făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la [/COLOR]
[COLOR=#008000]uşă. Femeia fusese deja aşezată într-un scaun cu rotile. [/COLOR]

[COLOR=#008000]"Cât vă datorez?" a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nimic," am zis eu. [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Dar trebuie şi tu să te întreţii." [/COLOR]
[COLOR=#008000]"Nu vă faceţi griji... Sunt şi alţi pasageri" am răspuns eu. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat şi am îmbrăţişat-o. Ea [/COLOR]
[COLOR=#008000]m-a strâns cu putere la piept şi mi-a spus: [/COLOR]
[COLOR=#008000]"I-ai dăruit unei femei în vârstă un mic moment de bucurie... [/COLOR]
[COLOR=#008000]Mulţumesc." [/COLOR]

[COLOR=#008000]I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii. [/COLOR]
[COLOR=#008000]În spatele meu, s-a închis o uşă... Era ca şi sunetul de încheiere a [/COLOR]
[COLOR=#008000]unei vieţi...[/COLOR]

[COLOR=#008000]Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru. Am condus pierdut [/COLOR]
[COLOR=#008000]în gânduri... Pentru restul zilei de-abia de-am mai putut vorbi... [/COLOR]

[COLOR=#008000]Ce-ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios, [/COLOR]
[COLOR=#008000]sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura?... [/COLOR]

[COLOR=#008000]Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o [/COLOR]
[COLOR=#008000]dată şi apoi să plec?...[/COLOR]

[COLOR=#008000]Uitându-mă în urmă, nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga [/COLOR]
[COLOR=#008000]mea viaţă. Suntem condiţionaţi să credem că vieţile noastre se învârt [/COLOR]
[COLOR=#008000]în jurul unor momente măreţe. [/COLOR]
[COLOR=#008000]Dar adesea aceste momente măreţe ne iau prin surprindere - frumos [/COLOR]
[COLOR=#008000]împachetate în ceea ce alţii ar considera ceva puţin, ceva neînsemnat.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Oamenii s-ar putea să nu-şi mai amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna îşi vor aminti cum i-ai făcut să se simtă.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Viaţa aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o sperăm, dar cât timp suntem aici putem, de asemenea, să dansăm. [/COLOR]

[COLOR=#008000]În fiecare dimineaţă, când deschid ochii, îmi spun:[/COLOR]
[COLOR=#008000]"Ziua de azi este o zi specială!" [/COLOR]

[COLOR=#008000]Amintiti-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show pe care îl jucăm. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU sa fii tratat ![/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=3]Puterea exemplului[/SIZE] :53:[/COLOR]

[COLOR=green]… În ziua aceea, după ce-am intrat în clasă, nici nu apucasem să ajung la catedră când Găbiţu, un ştrengar blond, posesor al celor mai verzi ochi pe care i-am văzut vreodată, a venit spre mine, cu mâinile întinse de parcă ar fi vrut să mă strângă la pieptul lui firav, de copil şi mi-a spus şoptit…[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]- Ştiţi, astăzi e ziua mea, împlinesc 12 ani… Ămi permiteţi să servesc colegii cu bomboane?[/COLOR]
[COLOR=green]Şi, după ce m-a privit o clipă-n ochi, tot el şi-a răspuns:[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]- Pot, nu-i aşa?[/COLOR]
[COLOR=green]Sigur că n-am putut să-l refuz… Ştiu că cea mai mare bucurie a lor, a copiilor, este să li se cânte la sfârşitul orei “Happy Birthday To You!…” [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Găbiţu a mers în banca lui, a luat punga cu bomboane şi a venit la catedră, să mă servească întâi pe mine. Totodată mi-a spus că are două feluri de bomboane şi că… Intrasem în joc, nu mai puteam să spun nimic. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În timp ce copiii mâncau bomboanele, am schiţat pe tablă ce-mi propusesem să fac la ora aceea după care am revenit la catedră… Pe bănci, pe sub bănci, or iaruncat aiurea, la-ntâmplare, era ambalajul de la bomboane. N-am spus nimic, n-am comentat, până şi ochii mi i-am ţinut în frâu ca să nu-mi arăt dezaprobarea… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Când am considerat eu că elevii şi-au terminat de mâncat bombonelele, m-am ridicat şi, în cel mai firesc mod din lume, am luat de pe catedră, cele două ambalaje de la bomboanele mele, şi le-am dus la coş. M-am întors la catedră cu acelaşi pas egal, fără să spun un cuvânt…[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În clipa următoare, toţi elevii mei, chiar şi cei care făcuseră gunoi prin clasă, s-au ridicat, au luat de pe bancă ori au cules hârtiuţele de pe unde le-au aruncat şi le-au dus la coş.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În tot acest timp, nimeni nu a spus o vorbă, nimeni nu a comentat…[/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=green]Când te agresează... normalul[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green] Sâmbătă, pe 21 martie, am fost la înmormântarea mamei unei colege, undeva într-o comună pe lângă oraşul Roman, în judeţul Neamţ.
Nu am spus până acum pentru că era ceva care nu se învârtea rotund, ceva care trebuia să-mi explic mie întâi şi-apoi să spun, să povestesc.
Am fost deci undeva la ţară...
Şi, după ce am rememorat de zeci de ori mental, bineînţeles, ceea ce m-a debusolat pe mine atunci, am concluzionat că m-a agresat normalul... Decenţa, bunul simţ, lpsa ţiganilor, a pomanagiilor care, în asemenea ocazii, se îmbulzesc, ţipă, se bat care să capete, să apuce mai mult... O atmosferă apocaliptică uneori, cu care suntem obişnuiţi din viaţa de zi cu zi şi pe care o vedem la TV atât de des...
Totul s-a desfăşurat cu calm, în linişte, liniştea atât de necesară în asemenea momente...
După slujba de îngropare, soţul colegei a venit spre grupul nostru şi ne-a invitat la masă, într-o încăpere, special amenajată, în faţa bisericii.
Ne-am îndreptat domol spre acea încăpere şi, trecând pe lângă un grup de săteni, am auzit pe cineva spunând către un altul că "întâi domnii de la oraş..."
Am înţeles despre ce este vorba... Nu, n-am întors capul, n-am spus nimic şi-acum îmi pare rău. Ar fi trebuit să mă întorc şi să le spun: "Domnii sunteţi Dvs!..."[/COLOR]