-----------------------------------------------------
 

--------------------------------------------------------------------------

Cu situatia din Ucraina sunt doua aspecte

-unul este cel istoric. Asa cum am mai spus, Ucraina (ca si Moldova si Belarus) sunt state artificiale, aparute pe harta Europei numai dupa 1991, ca reminiscente ale rapturilor teritoriale facute de unul dintre cei mai feroce criminali ai istoriei- pe nume I.V.Stalin.
Eu sunt de acord ca partea de est a Ucrainei si Belarusului este foarte legata lingvistic, etnic si istoric de Rusia si ca in viitor probabil se vor uni cu Rusia (asa cum sper din tot sufletul ca in viitor Basarabia, nordul Bucovinei, tinutul Herta si insula Serpilor sa se uneasca cu Romania, iar partea de vest a Ucrainei si Belarusului cu Polonia).

-Insa metodele si intigarile folosite astazi de Rusia (dupa scenariul binecunoscut al asa-zisilor turisti sovietici veniti in decembrie 1989 in Romania), nu sunt tocmai cele corecte si demne pt un popor cu o cultura si cu traditii vechi precum cel rus.
Daca populatia din estul Ucrainei doreste a se uni cu Rusia, nimeni nu are dreptul sa se opuna, insa aceasta trebuie sa vina ca urmare a unei vointe liber exprimate a acelei populatii (asa cum s-a facut Romania Mare in 1918), si nu ca urmare a unei interventii din afara.

Acum este drept ca si guvernul ucrainean are dreptul a se apara de mercenari veniti din afara tarii, dar cel mai corect ar fi de organizat un plebiscit in partea de est a Ucrainei iar populatia de acolo sa se pronunte.

Pai intr-un razboi exista o regula principala din care deriva
toate celelalte: totul este permis.

Există şi o etică a războiului. O nobleţe, chiar. Sunt războinici şi războinici... Unii abjecţi, alţii sublimi. Pelerinul ar putea, de pildă, să îţi pună o scenă cu samuraii lui...:)

Un frumos argument pe această temă îl oferă capodopera cinematografică "Noaptea generalilor". Găsim acolo că doi bărbaţi, un ofiţer englez şi unul francez, arată că nu, în război nu e totul permis. Spre deosebire de generalul Tanz, care credea că atunci când eşti în război poţi face orice. E un film magistral, poate l-ai văzut deja şi nu strică nimănui să-l revadă, dacă desigur stă bine cu inima şi cu nervii...:)
http://www.cinemarx.ro/filme/The-Nig...ilor-6716.html

O daa.... nazisti cu lagarele lor de exterminare si Staling cu ale sale lagare
de exterminare au dat dovada de o noblete......si o etica...., mai ales
doctor Mengele....
Dar ce spui de etica bombelor nucleare de la Hiroshima si Nagasaki ?
Sa nu spui ca au dorit sa-i invete pe japonezi si sa-i aduca la zi
cu fizica nucleara si au decis asta printr-un experiment...

Filmele-s filme..., realitatea este alta.

Nu mă refeream la ororile naziştilor, ci la nobleţea unora dintre combatanţi.
Uite, ca să fie clar mai repede: şi Cuviosul Paisie Aghioritul a luptat în război (parcă şi Sfântul Gheorghe), unde a exprimat nobleţea, aceeaşi nobleţe care avea să îl caracterizeze şi în următoarele războaie, duhovniceşti de data asta.
Aşadar, situaţia de război este un prilej extraordinar pentru a revela fără fisură caracterul omului. Cine e bestie, va fi bestie şi în război, iar cine este om se va purta omeneşte şi în război.
(Apropos, tu ai făcut armata? Soldaţii cărora le-ai fost gradat în ciclul 2 îţi păstrează o amintire frumoasă? Asta aşa, ca să ai o oarecare aproximare - că armata nu-i război, deşi în vederea unui eventual război se şi face - despre nobleţe...)

P.S. În "Noaptea generalilor" vei găsi doi ofiţeri nobili şi o bestie. Ai vizionat filmul? În alt film, anume "Preotul" vei găsi iarăşi ambele specii de războinici - bestia şi nobilul. Ar mai fi ceva de văzut şi în "Ostrov". Şi nu, în război nu e totul permis. Vizionare plăcută!
P.P.S. Tocmai am primit un mail cu un link de la ... Roman Polanski! Zice că ar fi curios dacă îţi place filmul lui despre război şi războinici. Îţi place?
http://www.cinemagia.ro/filme/the-pi...ianistul-2518/

In toate razboaiele purtate de-a lungul istoriei s-au intimplat atrocitati si orori. Sunt diverse reguli, ce tin de umanitate, dar de foarte multe ori nu au fost respectate. Intr-un razboi cei mai multi vor un singur lucru: sa supravietuiasca, macat fizic, pt ca multi se intorc acasa mutilati dpdv psihic, nu isi mai revin niciodata datorita cosmarului prin care au trecut. De multe ori vedem idealist razboiul, vrem sa credem ca exista un sens in el,ca mai exista umanitate, camaraderie, onoare sau compasiune, in ciuda macelului care pare a le coplesi. De multe ori ele exista si redau speranta, in alte dati parca sunt complet acoperite de nenorocire. Citeam odata memoriile unui soldat din Primul Razboi Mondial si pivestea cum fusesera imbatati acasa cu discursuri patriotice,vise si povesti. Au plecat cu cantece pe buze, sarutari de la sotii si iubite, steaguri fluturand. Dupa primele atacuri, prin ploaie si mocirla, imaginea de acasa s-a spart in bucati: trupuri sfartecate,urina,voma si sange, membre zburand prin aer, raniti urland dupa mamele lor, cu trupul rupt in bucati,moarte,mizerie,sobolani,prizonieri ucisi si un groaznic sentiment al inutilitatii si fatalitatii. Totii ajunsesera cumva inerti, nu-i mai interesa cand mor, vroiau doar sa se termine, nu mai simteau nimic cand omorau un om, orice urma de umanitate parca disparuse. Intors acasa nu si-a mai revenit complet dpdv mental, nu s-a mai integrat niciodata in lumea din care plecase si in care se simtea un strain. Si-a petrecut restul vietii incercand sa inteleaga prin ceea ce trecuse, incercand sa gaseasca un sens, o justificare, idealismul dinaintea plecarii nemafiindu-i de folos. O poveste fara final fericit. Sunt victime care desi scapa cu viata nu isi mai revin si de care insasi societatea ajunge sa se fereasca, nestiind ce sa faca cu ei, dorind sa-i uite, ca pe o amintire deloc comoda.

Daca exista in razboi umanitate sau compasiune? Da. La fel cum exista si psihopati, dementi, masacre, orori si nenorocire. Razboiul este o nenorocire in esenta lui, nu are nimic nobil, oamenii incearca sa-i dea un sens pt a nu-si pierde mintile incercand sa gaseasca o explicatie pt toata nebunia lui. In tot acest iad numit razboi unii, Dumnezeu stie cum, reusesc sa ramana oameni. De multe ori sunt eroi anonimi, de care nu auzim niciodata. Razboiul nu are limita in atrocitati, dezlantuie tot ce-i mai intunecat.Linkul postat este doar un nou trist, dar repetabil, exemplu.

Exista razboaie si razboaie. Unele juste, cand ai nu numai dreptul, ci si datoria sa te aperi. Atele injuste: sunt cele care nu corespund in totalitate criteriilor razboiului just.

Pe urma, caracterul just al unui razboi nu justifica eventuale crime de razboi. De exemplu, lupta de la Valea Alba - Razboieni a lui Stefan cel Mare corespunde criteriilor unui razboi just. Asta, insa, nu inseamna ca totul era permis fiecarui ostean in parte.

Aşa cred şi eu, în privinţa oribilelor întâmplări ale războiului nu am nici un dubiu. Problema pusă în discuţie, însă, era dacă în război e permis orice. Şi cred că nu. De pildă, când două armate stabilesc o zi de armistiţiu, nu e permis ca una din ele să încalce convenţia. Fiecare îşi cară morţii de pe câmpul de luptă etc.
Hai să ne amintim de nobleţe în istoria războaielor: îţi aminteşti de Troia? De nobleţea lui Priam etc. Dar despre complexitatea universului războiului în Pădurea Spânzuraţilor? Dar în romanele dure, realiste foarte, ale lui Camil Petrescu? Toate acestea demitizează anumite laturi ale războiulu şi ne arată că în război se confruntă tot oameni. Pentru unii e permis orice, pentru alţii nu. Atârnă de om, de fiecare în parte.
Din unii războiul scoate la iveală cele mai tenebroase conţinuturi. Din alţii, ies la iveală conţinuturi luminoase pe care nici ei nu le ştiau...
Războiul rămâne însă o monstruoasă manifestare a omului. Nu are rost să cosmetizăm nimic. Însă, de voim să nu devenim cu totul fiare în timpul războiului, cred că merită să credem că în război nu e totul permis. Altminteri nu mai văd cum putem să sperăm, măcar, că umanitatea noastră ar mai avea vreo licărire cât de mică în noi.

P.S. Şahul este un joc războinic, scopul fiind "uciderea" regelui. "Mat", în limba arabă (nu ştiu exact care din ele...:), înseamnă "regele a murit" - citeam într-o carte.... Ei bine, întrebat fiind de ce caută mereu calea cea mai scurtă spre victorie (adică spre uciderea regelui advers), Anatoli Karpov a răspuns: din respect pentru adversar. A întârzia victoria fie şi cu o mutare, când ar fi fost posibil să închei partida imediat dar nu ai voit să faci asta, e semn de patologie a caracterului, mai întâi (nu doar de lipsă de cunoştinţe). Un sadic, însă, nu ar încuviinţa deloc această idee...
Un alt campion mondial, Bobby Fischer, a mărturisit însă, la o conferinţă de presă: "Îmi place să zdrobesc eul adversarului!"... Deh, oameni şi oameni...

Da, pana si aceasta monstrozitate numita razboi trebuie sa existe o limita, sa nu se mearga pana la capat cu intunericul.Imi aduc aminte de Troia, bunicul meu, cand eram mic, imi arata pe harta si imi povestea despre Ahile,am crescut cu povesti despre eroi.Mai tarziu am realizat ca au luptat pt motive diferite: putere, glorie,dragoste si altele.Cei mai multi dintre acei eroi au murit acolo.Istoria a retinut doar numele unora dintre ei, de restul nu isi mai aduce nimeni aminte. Este o lectie plina de cinism a istoriei, isi alege figurile care sa o imbrace in cea mai convenabila imagine. De restul doar se foloseste. Oamenii s-au macelarit de-a lungul secolelor pentru toate motivele posibile, de multe ori doar pretexte pt alte intentii.Nu cred ca se vor opri pana la finalul istoriei. de foarte multe ori oamenilor le face placere sa ucida, dezlantuie in ei o frenezie infricosatoare. Nu cred in teorii despre razboi, cred ca este o nenorocire cumplita in care mor oameni. Exista si lucruri care cumva isi pastreaza o limita a umanitatii in derularea unor asemenea tragedii si probabil asta le condamna si mai mult. Sunt oameni care parca se nasc cu un asemenea instinct, inclinatie, nu stiu cum sa o numesc, dar sunt foarte priceputi in a-i omora pe altii. Nu stiu ce sa zic, incerc sa ma feresc de teorii ieftine, sa gasesc explicatii puerile pe o asemenea tema.Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg, doar le constat si incerc sa traiesc cumva intr-o lume in care exista si asa ceva. In fata Lui vom intelege totul, pana atunci m-am impacat demult cu ideea ca nici nu pot si nici nu trebuie sa inteleg tot. Probabil ai dreptate in ce spui si ar trebuie sa fie cum spui, de multe ori probabil asa se si intimpla. In alte momente nu. Omul poate ramane om sau poate deveni fiara, este foarte greu de comentat pt ca acele momente, de razboi, au specificul lor care nu este, de multe ori, alb sau negru ci cenusiu.