Cum ne rugam, mai exact cum tinem mainile?
 

:63:

Am fost invatat, de mic, de catre bunica mea, sa ma rog cu mainile lipite in fata pieptului [nu mai spun ca am fost invatat sa ma rog si stand in genunchi, dar nu asta este subiectul pe care doresc sa-l pun in discutie].

Totusi, de curand avand cartea Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie, cineva apropiat mi-a aratat pe la sfarsitul cartii un tabel cu unele diferente legate de aceasta problema.

Si anume (din aducere aminte):
- yoginul tine mainile apropiate cand mediteaza (vezi poza), pentru ca puterile sa se intoarca inapoi, in el.
- crestinul ortodox, cand se roaga, tine bratele intinse spre cer, cu palmele deschise si indreptate putin spre cer (precum in poza de la avatar... totusi bratele putin mai sus) pentru ca sa primeasca Duhul Sfant.

Am observat de asemenea ca:
- parintele se roaga cu mainile departate si indreptate inspre cer pentru pogorarea Duhului Sfant peste Sfintele Taine (in timpul Sfintei Liturghii)
- cativa crestini se roaga cu mainile apropiate chiar in biserica

Cativa ani am incercat sa ma rog dupa cum am fost invatat ca e bine de catre bunica mea [cu palmele apropiate] si simteam o anumita incordare in dreptul pieptului, intre stomac si ficat. Aceasta simtire am presupus ca este normala si ca apare ca urmare a faptului ca ma rog putin timp.
In schimb nu mi-am pus problema faptului ca Sfintii Parinti nu aduc vorba despre aceasta simtire, ei vorbind foarte mult despre rugaciune. M-am gandit ca nu am citit destul si ca voi afla in viitor.

Rugaciunea cu mainile departate, asa cum se face in credinta noastra ortodoxa, aduce in schimb smerenie si lacrimi, pe incercate; cea cu mainile apropiate aduce singuratate si deznadejde.

As fi vrut sa redau mai exact acest aspect mentionat in cartea de mai sus, totusi nu l-am putut gasi pe net (in carte este un tabel).

Acest subiect l-am deschis doar pentru a evidentia aspectul prezentat si urmarile lui, iar nu pentru a cere o parere.

Doamne ajuta!
Ionut

Ar fi gresit sa credem ca daca nu tin mainile departate in anumite momente, rugaciunea nu este bine primita. Iar daca fac acest lucru, rugaciunea devine mai fierbinte.

Degeaba am mainile strans unite, daca mintea in rugaciune e prezenta in grijile lumii, daca inima in rugaciune bate doar pentru mine.

Eu cred ca rugaciunea, daca este constientizata ca fiind o vorbire cu Dumnezeu, va atrage dupa sine si modul in care trebuie sa stea omul in timpul rugaciunii. Adica, cel ce se roaga cu adevarat, va avea si o pozitie adecvata rugaciunii.

Dumnezeu ne vrea firesti, nu farisei - cu mainile intinse sau strans unite, si departe de EL. Asa ca noi sa ne rugam si va veni si vremea cand si trupul va participa cu adevarat la rugaciune prin toate gesturile noastre.

Una dintre cele mai utile carti pe care le-am citit in viata mea este "Scoala Rugaciunii" - Episcopul Antonie de Suroj. Dupa asta o sa sti exact ce este rugaciunea si cum trebuie sa te rogi.

Da, corect, totusi subiectul nu este legat de atentia la rugaciune, ci de modul in care tii mainile in timpul rugaciunii [deci subiectul este destul de restrans].
Adevarat si aceasta, ceea ce spui tu ca crezi, totusi trebuie sa stim ca indreptarile pot veni doar de la oameni, adica nu va veni un inger sa-ti spuna sa nu mai stai in anume fel, ci un om iti va arata aceasta.
Foarte adevarat ceea ce spui, dar, asa cum starea in care se afla sufletul influenteaza trupul, tot asa si ceea ce faci cu trupul influenteaza sufletul. Din acest motiv, nu este oare mai usor sa ajutam sufletul in directia in care dorim doar printr-o simpla ridicare a mainilor [atunci cand este posibil]?
Scrie acolo clar despre acest subiect: cum tii mainile in timpul rugaciunii? Daca nu... nu are legatura cu subiectul.

Imi pare rau sa te dezamagesc, nu este un capitol despre cum se tin mainile dar iti pot garanta ca nu sunt OFF TOPIC. Si daca tot va e lene sa cititi carti cu prima ocazie voi face o sinteza stricta pe subiect.

Un invatator a adunat in cateva zeci de ani de activitate multe idei interesante din lucrarile copiilor, din ceea ce spuneau si le-a notat intr-o carte. Am auzit asta la o emisiune radio in treacat... Dar uite ce spunea un copil, cam asa:

Cand ne rugam, noi tinem palmele unite pentru ca rugaciunea noastra sa tasneasca din noi ca o sageata in sus spre Cer, catre Dumnezeu...

Oare cand martirii se rugau in lanturi, aveau o pozitie gresita? Si daca nu, atunci pozitia corecta de rugaciune pentru un crestin e in lanturi?

Cat ne-am indepartat de duhul parintilor... vorbim de rugaciune ca de un sport, dar duhul adevaratilor atleti ai lui Hristos nu ne caznim sa-l avem.

Frumos postul tau! Asta era si esenta cartii de care vorbeam... si pentru ca nu sunt in stare sa explic, la fel de bine ca Parintele Antonie(sau altii asemnea) am trimis la carte.

Va rog sa-mi iertati indrazneala cu care mi-am exprimat punctul de vedere.

Sper totusi ca am fost clar inteles: asa scrie in carte Dyonysios Farasiotis.

Doamne ajuta!

Sunt de acord cu Costel!
 

Rugaciunea trebuie sa vina din inima si din gand, trebuie sa te apropii de Dumnezeu si sa lasi toate grijile lumesti deoparte, referitor la pozitie ce pot sa faca bolnavii care nu se pot ridica din pat sau nu-si pot folosi corpul, Dumnezeu stie ce e in inima si in gandul fiecaruia atunci cand se roaga si nu numai, ea trebuie sa exprime toata dragostea pe care o avem noi neputinciosii pentru El. Va doresc multa sanatate tuturor. Domnul sa fie cu voi.