Acum 5 ani ma indragostisem de o fata.Eram in primul an de liceu cand am avut parte poate de cea mai intensa traire a vietii mele.Pusesem ochii pe o anume Andreea, o fata care pe mine ma uimea prin felul ei de a fi.Aceasta fata avea niste ochi mari de un albastru asa de senin care ma fascinau.In unele priviri nu poti vedea decat raceala, dar in privirea ei puteai citi o tandrete si o inocenta inexplicabile.Fata era sufletista si avea un chip ingeresc cum eu nu mai vazusem pana atunci.Cand se intalneau privirile noastre pentru cateva clipe timpul parca se oprea in loc.Era parca un dialog telepatic.Se putea observa din privire ca si ei ii placea de mine, cu toate ca nu schimbasem mai mult de cateva vorbe intr-un an intreg.
Cu toate astea nu am avut curajul sa-i spun niciodata ce simteam pentru ea.Dupa un an s-au facut repartizari pe profile si nu am mai fost in aceeasi clasa.Totusi i-am trimis o scrisoare fara destinatar "de dragoste evident".Fiind in clase diferite in timpul orei deschidea usa clasei in care ma aflam si pentru putin timp se uita la mine apoi inchidea usa.
Cred ca prima dragoste adevarata nu se uita niciodata, chiar daca atunci nu m-am simtit in stare sa fac mai mult.Totusi nu am avut ocazia sa aflu cat de credincioasa era, dar avea sigur un suflet nobil.
Asa ca in dragoste nu este nimic rational si cum zice Danion :" Dumnezeu este prietenul povestilor de iubire"

Va astept cu povesti de iubire personale sau nepersonale!

Este personala

POEM NETERMINAT...

Am sa ma intorc
poate azi,
poate maine,
poate niciodata
pe umeri
cu povara timpului cat am lipsit...
Tu -
invingator
nascut din cei invinsi
sa ma astepti
cu flori de crin
cand clopotul de fum
va bate ora vesniciei...
Atunci
negresit am sa ma intorc...
Si nunta noastra,
si fiul nostru nenascut...

Personala

Este frumos ca te-ai gandit sa initiezi un astfel de topic,frumos si delicat,dar este si pacat ca nu ai avut o relatie cu iubirea ta cea dintai,sa-i fi atins cat de putin acel suflet nobil pe care doar l-ai perceput.Sau poate ca nu ai vrut decat sa ramana o adiere gingasa de care sa-ti amintesti si sa-ti aline sufletul in viitor,in momente de o liniste confidenta.Cu siguranta,fiecare om,fiecare suflet pastreaza in el o iubire si-i confera energia de neimaginat pe care o poate degaja fiinta umana.
Pentru mine,nu pot spune ca prima dragoste este neaparat si cea adevarata,de fapt dragostea este dragoste,nu este adevarata sau falsa,ci doar dragoste cu toate principiile sau lipsa ei de principii.Dragostea asa zisa falsa,nu este decat o pasiune trecatoare care izvoraste dintr-un amalgam de simtiri vremelnice,bazate mai mult pe fizic,si deci,pe procesele chimice care au loc in oameni la un moment dat.Personal,am iubit de mai multe ori,de fiecare data cu o anumita intensitate,mai mare sau mai mica,dar intotdeauna am oferit cat am putut eu,uneori m-am intrebat,chiar,care o fi cea adevarata si-am avut tendinta sa o numesc pe cea care mi-a provocat cea mai multa durere,infinita durere.Dar nu este asa,ea nu a fost decat mai controversata,si din anumite motive reale,devenita intangibila.....de fapt,dragostea nu poate fi intangibila atata timp cat ea exista in interiorul nostru,ca un vis pe care nu ni-l poate lua nimeni.In mod firesc,in dragoste nu ar trebui sa existe obstacole de nepatruns,pentru ca iubirea in sine sfideaza orice lege,si totusi exista aceste baricade care nu pot fi darmate pentru ca in viata exista in mod cert lucruri permise si lucruri nepermise,exista legi scrise si nescrise dupa care ne ghidam pentru un echilibru viabil si-o randuiala sociala decenta.In realitate,daca am ceda la fiecare instinct de iubire care poate sa existe in decursul unei vieti,uneori si fara rationament,ar iesi un haos.Din punctul meu de vedere,adevarata iubire se naste in timp,prin cunoasterea persoanei putin cate putin,in diferite circumstante,construind caramida pe caramida,din fapte si simtiri,templul unei iubiri pe care nici o furtuna sa nu fie capabila sa-l darame."Oamenii iubesc atat cat simt,dar mai ales cat gandesc",foarte bine spus,pentru ca totul,absolut totul in viata se rezuma la modalitatea proprie de abordare a lucrurilor inconjuratoare,la mentalitatea proprie,bine-nteles si prin prisma unor factori importanti cu care ne-am format;educatia,zestrea genetica si mediul inconjurator.
Am iubit mai mult decat am crezut ca poate fi capabil un suflet sa simta,dar privind in urma consider ca intr-o oarecare masura a fost risipa de energie,datorita imaturitatii si neinfranarii am pierdut multa energie de care acum as fi avut mult mai multa nevoie.Poate o sa ma condamnati,fiindca iubirea in estenta ei este un izvor de simtiri contradictorii,irationale si marete,un izvor care se vrea absorbit pe indelete de sufletul uman,un izvor care detine magia unor trairi incontestabil de frumoase,dar si unul care-si cere tributul pe masura,tributul durerii nemarginite.Despre iubire se poate vorbi la infinit si tot nu am putea-o defini,si totusi o mare iubire il face pe om sa-si aminteasca ca a trecut prin viata...fara regret.

Mi-a placut ideea cu tributul "nu unul material "evident Este foarte adevarat

Sa remediez ceva scrisoarea era fara expeditor nu fara destinatar ..scuze m-am grabit

Iubirea fara credinta nu tine se surpa DE fapt nu exista dragoste fara credinta este un fel de pofta, placere, dar nu este dragoste.

Draga silvestar,

Eu am un alt punct de vedere legat de iubire. Nu doresc sa intru in contradictie, de dragul contradictiei, ci numai sa expun parerea mea. Eu cred ca ceea ce tu numesti iubire este, de fapt, patima. A nu vedea, a nu auzi, a nu pricepe sunt semne vizibile ale patimii, ale ruperii legaturii cu Dumnezeu. Cand iubesti cu adevarat doresti ca si tu si celalalt sa auziti, sa vedeti, sa pricepeti ce dar va da Dumnezeu prin acel sentiment minunat, doresti sa stii ce va este mai de folos pentru mantuire.

Spui "Cand iubesti cu adevarat o/il iei de mana si fugi in lume." Eu as zice ca te duci inainte lui Dumnezeu sa vezi care e voia Lui cu voi, si daca celalalt este acela ce trebuie sa fie langa tine pentru vesnicie. Spovedania, rugaciunea, postul sunt de folos pentru o astfel de decizie. Sa nu uitam de rabdare si de punerea situatiei la picioarele Mantuitorului.

Legat de ce spui "Daca in acest proces atat de complex intervin intrebari de genul, il citez pe Laurentiu, "esti credincios/credincioasa" atunci nu-i iubire, e comert la taraba", eu cred ca nu-i deloc asa. Dumnezeu reprezinta prioritatea vietii noastre, si cum sensul vietii noastre este mantuirea, evident ca e foarte important sa avem langa noi o persoana credincioasa. As zice nu numai credincioasa, ci traitoare, fiindca numai astfel Dumnezeu va putea sa fie prezent mereu in viata, in casa, in inima voastra cand sunteti UNA. Iar a fi UNA implica nu numai binecuvantarea lui Dumnezeu din Taina Cununiei, dar si atitudinea de a fi UNA, adica de a face impreuna totul, de a avea acelasi mod de viata, de a avea mereu acelasi scop: mantuirea in 2=1.

Cu drag,
Elena

Fericita esti tu pentru felul tau de a gandi si pentru modul in care percepi lucrurile .Cred ca Dumnezeu iti va darui un suflet care sa-ti fie alaturi dupa masura inimii tale.