Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Din Noul Testament (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5016)
-   -   Despre Judecata (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5217)

patinina34 02.01.2009 20:36:03

Despre Judecata
 
Despre Judecată
''Multi dintre oameni zic că după moarte nu este judecată, nici plată, nici muncă, nici pedeapsă vesnică, ci zic: ''Dumnezeu este iubitor de oameni si nu va munci pe cei râi si păcătosi''. Desi Dumnezeu este iubitor de oameni, însă este si judecător drept. Si de nu se vor munci oamenii răi, nici oamenii cei buni, nici sfintii nu se vor încununa.
Dar atunci unde este iubirea de oameni si judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu? De vreme ce judecătorii si legiuitorii lumesti pe oamenii cei buni îi iubesc si cinstesc, iar pe cei răi îi muncesc si-i omoară, Dumnezeu cum poate să nu facă si El unele ca acestea, pentu dreptate? Dar când vor lăsa oamenii cei răi păcatele? Pentu că desi îi asteaptă muncă vesnică si tot nu se lasă de păcat si de strâmbătate. Si dacă vor alunga si această frică de la ei, si nu numai să primească muncă, ci să dobândească si împărătia cerului, oare când vor părasi răutătile care le fac?
Spuneti voi, cei ce nu credeti să fie muncă, cine a făcut potopul ce a fost în zilele lui Noe si s-a înnecat toată lumea de mânia lui Dumnezeu? Cine a trimis fulgere si foc asupra Sodomei si Gomorei de au ars sapte cetăti împreună cu toti ucigasii si sodomitii? Cine a înnecat pe Faraon cu toată oastea lui în Marea Rosie? Cine a pierdut pe cei sase sute de mii de jidovi în pustiu? Nu vedem noi pnmejdiile prin care trecem în fiecare zi? Ce cuvânt ai tu să răspunzi pentu toate acestea? Dacă nu credeti cuvintele sfintei Scripturi, cel putin să credeti din lucuri înfricosata muncă si urgia lui Dumnezeu pentru cei păcătosi. Deci, să nu ne arătăm necredinciosi zicând că nu este muncă, pentru ca să nu cădem într-însa, pentru că moartea si aducerea aminte de muncă este ca o iarbă amară care curăteste tot felul de răutate si viclesug când se dă adeseori sufletului nostru.
Si în ziua dreptei judecăti unde vor fi cei ce zic că iu bitor de oameni este Dumnezeu si nu pedepseste pe cei ce păcătuiesc? Cât se vor tângui atunci cei ce zic aces tea! Cât vor suspina si nimeni nu-i va auzi! Atunci vor vorbi unii către altii, zicând: 0, cum am gresit si ne-am pierdut noi! Ne învătau unii si altii si nu ascultam nici luam aminte. Ne învăta si noi ne băteam joc. Ne mărturiseau nouă si nu credeam. Auzeam Scripturile si tot ne rătăceam. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu, cu adevărat prea drept; pentru cele ce am făcut ne luăm plata. Vai, că pentru trecătoarea si necurata dulceată ne muncim în veci. Pentru o slavă mică si de nimic, am căzut din slava cea adevărată. Pentru putină desfătare ne-am lipsit de desfătarea Raiului. Acum, cei ce au crezut se află în desfătare.
Drept aceea, ca să nu zicem si noi aceste cuvinte, împreună cu cei fără de minte, veniti să ne apucăm mai înainte de a veni furul sufletelor noastre, până avem vreme, să suspinăm, sâ plângem, să facem milostenii, să ne mărturisim păcatele, să ridicăm mâinile către Cel ce poate să ne mântuiască si să zicem: Mântuieste-ne pe noi Doamne că pierim''. (Sfântul Ioan Gură de Aur-Mărgăritare).

costel 20.02.2009 16:53:01

Duminica Infricosatei Judecati
 
Duminica din saptamana aceasta poarta denumirea de Duminica Infricosatei judecati. Ma intreb pentru ce este numita infricosata? Eu raman la credinta ca ea va deveni infricosata doar pentru cei care nu au cunoscut unirea cu Hristos. Doar acestia se vor infricosa. Cei uniti cu El, doar vor face trecerea de la o bucurie nedeplina la una deplina. Cum se va impaca insa si pentru cei uniti cu El, faptul ca unii din cei apropiati lor vor ajunge in iad - ramane o mare taina.

georgeval 20.02.2009 16:58:35

Asa este Costel, insa sa nu uitam ca judecata lui Dumnezeu nu se va face doar dupa dreptatea Sa, ci cu iubire. Sfantul Isaac Sirul spune ca iubirea lui Dumnezeu pentru cei drepti este fericire, iar pentru cei pacatosi este suferinta.

Marius22 20.02.2009 18:17:09

[SIZE=2]Pastrand intotdeauna inaintea ochilor duhovnicesti Infricosatoarea Judecata ne putem intoarce de pe calea pacatului pe calea virtutii. Numai pe acesta cale, cea de-a doua, dobandim "haina de nunta", adica harul Duhului Sfant, fara de care nu ne vom putea face partasi nuntii ceresti si cinei celei duhovnicesti. Asa cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog, nu ne mantuim miluind pe unul, dar ne trimite in foc dispretuirea unuia. Prin urmare, fata de cuvintele "am flamanzit si am insetat" nu trebuie sa fim cu luare aminte o singura data, nici macar intr-o singura zi, ci intreaga viata.[/SIZE]

georgeval 21.02.2009 19:11:24

Criteriul judecatii lui Dumnezeu va fi participarea sau neparticiparea noastra la suferinta semenului nostru prin care ne intampina Hristos. Prin faptele milosteniei devenim si noi "mainile lui Dumnezeu intinse catre oameni", ca doar prin taina Botezului am devenit madulare ale Trupului lui Hristos.

cristiboss56 21.02.2009 22:26:30

Evanghelia acestei duminici ( 22 februarie ) , ne indeamnă și ne cheamă ca impreunând credința cea dreaptă cu fapta cea bună să ne facem impreună- lucrători cu Dumnezeu la implinirea mântuirii noastre. Evanghelia din această duminica atrage atenția că nu vom fi judecați după "haina noastră" ci după faptele noastre. Să nu uităm cele spuse de Sfântul Marcu Ascetul " neâmplinirea poruncilor vine din necrdință , și că, in măsura in care crezând, lucrăm poruncile, lucrează și Duhul Sfânt in noi roadele sale ". Tot el spune : "Drept aceea , o , omule, care ai fost botezat in Hristos, dă numai lucrarea pentru care ai luat putere . . . Celor botezați li s-a dăruit harul in chip tainic ; dar el lucrează in ei pe măsura implinirii poruncilor . "

costel 22.02.2009 17:10:44

In Evanghelia de la Ioan, Mantuitorul spune: "Cine asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce m-a trimis pe Mine, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata". Deci, vor fi si oameni care vor fi la judecata, ca si cum n-ar merge la judecata. Pentru ca daca au trait o viata asa cum vrea Dumnezeu, inseamna ca judecata pe ei nu-i va nelinisti nici inainte de judecata, nici in momentul venirii acesteia.

patinina34 23.02.2009 01:23:48

Da, a fost frumos zi la biserica!!!
Lasatul la carne!!!:77:

Marius22 20.02.2012 12:59:03

Ascultam ieri Evanghelia care s-a citit la Sfanta Liturghie in care ne-au fost puse inainte criteriile Judecatii de Apoi: "flamand am fost si (nu) Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si (nu) Mi-ati dat sa beau; strain am fost si (nu) M-ati primit; gol am fost si (nu) M-ati imbracat; bolnav am fost si (nu) M-ati cercetat; in temnita am fost si (nu) ati venit la Mine".

Judecata se arata infricosatoare inca de acum, cand constientizezi ca multe alte fapte alegi sa savarsesti in viata, tocmai aceste fapte fundamentale ignorandu-le. Atat timp cat nu-L intrezarim in chipul semenului pe Hristos, nevoile sale concrete, se vor lovi intotdeauna de refuzul nostru sau de propria noastra ignoranta.

Kyrie Eleison 20.02.2012 14:07:12

Pace sa avem!

In predica sfintei liturghii din duminica ce tocmai a trecut, preotul, facand referire la subiectul in discutie, a spus cateva lucruri mari. Imi permit sa vi le impartasesc si voua intrucat sunt cuvinte de mare pret.
Mai intai, Dumnezeu este cu mult mai presus de firea omeneasca si astfel mintea noastra nu va izbuti niciodata sa-L priceapa ori sa-L inteleaga in mod deplin. Dintre nenumaratele atribute divine pe care I le putem descoperi lui Dumnezeu, cele ce stralucesc cel mai puternic sunt "dragostea" si "mila", al doilea decurgand firesc din primul. Se spune ca Dumnezeu, in decursul a 24 de ore, petrece 1 ora pe tronul dreptatii, iar restul de 23 de ore le petrece pe tronul milei.
Sfantul Isaac Sirul spunea, aparent in mod revoltator, ca "Dumnezeu este nedrept". Potrivit sfantului, Dumnezeu este nedrept caci daca ne-ar judeca intr-adevar cu dreptate, cu dreptatea pe care o meritam si care ni se cuvine, atunci nu s-ar mantui niciun suflet omenesc ("caci toata dreptatea noastra inaintea Ta este ca o carpa lepadata..."). Insa Dumnezeu este "nedrept" si nu ne aplica rigorile sau procedura unei judecati pamantesti, ci mai cu osebire ne judeca pe noi cu nemarginita Lui MILA. Ne judeca dupa ratiunile unei judecati superioare, "nedreapta" in raport cu justitia argumentelor si a dovezilor incriminatoare, ce ne condamna in mod clar si evident. Ne judeca dupa o justitie luminata de universul intelepciunii Lui, o justitie in care "iubirea acopera multime de pacate", iar legea iubirii si legea milei sunt mai presus de legea dreptatii. In acest sens, al infinitei Lui milostiviri, iata ca spune Sf. Isaac Sirul ca Dumnezeul nostru este unul "nedrept".
Acelasi preot mai spunea si ca indoiala din suflet ca "OARE Dumnezeu ma va ierta pentru aceste grele pacate ale mele...?" este prin sine insasi un pacat ce striga la cer. Indoindu-ne de iubirea si mila lui Dumnezeu, care este grabnic iertator, punand sub semnul intrebarii iertarea pe care El o ofera neconditionat, rupem legatura de dragoste dintre noi si El. Ne indoim de insasi natura Sa divina "iubitoare" si "atotiertatoare". Trebuie sa credem cu tot sufletul ca pacatele noastre ne vor fi iertate, de ne vom pocai pentru ele si, mai mult, sa fim SIGURI ca ele se vor ierta. Pentru ca, nu-i asa, Dumnezeul nostru este unul nedrept si preamult ne iubeste ca sa nu ne ierte...
O judecata a sufletului asteptata in speranta fericita a Lui Dumnezeu, Care ne va intinde bratele de dor de noi, fiii Sai instrainati si rataciti pe planeta asta, si nu o judecata asteptata in nelinistea si teama perpetue de un "tribunal divin infricosator", care ne va da noua dupa dreptatea noastra. Vai noua de ni s-ar da fiecaruia dupa dreptate, vai noua!
Calea spre El e batatorita de altii inaintea noastra, portile Imparatiei sunt deschise, Dumnezeu asteapta plin de iubire sa ne reunim cu El dupa judecata. Fie numele Lui binecuvantat!


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:31:07.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.