Spovedanie sau psihoterapie?
 

"În zilele noastre, unele persoane consideră că pot ajunge la adevărata cunoaşterea de sine prin autoanaliză şi psihanaliză. Datorită unor influenţe negative, aceste persoane reduc Taina Pocăinţei la o simplă analiză menită să elibereze sufletul de sub complexul vinovăţiei, fără a face vreo referire la Hristos-Domnul.
Mulţi psihologi consideră că sănătatea psihologică a omului constă în faptul de a nu avea conflicte psihologice interioare, iar lucrarea psihoterapeutului asupra pacientului are drept obiectiv „refacerea ordinii şi a echilibrului său sufletesc interior“. Pentru aceasta, psihoterapia nu ia în considerare „cazul“, ci „psihobiografia“ bolnavului.
Sănătatea sufletului, din perspectivă creştină, nu se reduce doar la un echilibru psihologic, ci problema este mult mai profundă. Creat după chipul lui Dumnezeu, sănătatea spirituală a omului se menţine păstrând legătura cu acest chip, adică cu Hristos. Puterile sufletului, când activează conform firii, sunt sănătoase. Toate cele zidite de Dumnezeu au început şi sfârşit. Totuşi, Dumnezeu a dorit să zidească şi să facă sufletul nemuritor. Astfel, sufletul este nemuritor prin har. Prin urmare, nu putem concepe ca sufletul să fie şi sănătos, şi independent de Dumnezeu.
Păcatul este boala sufletului. „Nu este simplă boala păcatului, ci felurită şi în multe chipuri, şi născătoare de multe vlăstare ale stricăciunii, din care răul se revarsă din plin şi merge înainte până se va opri prin puterea vindecătorului (a preotului duhovnic)“ (canonul 102 Trulan).
Metoda ascezei creştine, care ne propune paza minţii, purificarea ei prin pocăinţă şi rugăciune, împlinirea poruncilor Mântuitorului, ne ajută să ne desprindem de robia faţă de cele trupeşti şi să conştientizăm vulnerabilitatea sufletelor noastre. Pe de altă parte, nimeni nu poate ajunge la cunoaşterea de sine doar prin raţionamente şi cercetări analitice, dacă nu şi-a purificat mintea. Cei care nu s-au lepădat de obişnuinţele păcătoase şi care nu şi-au purificat mintea nu-şi dau seama de starea lor decăzută şi ocolesc singura cale prin care se poate pune început bun cunoaşterii de sine. Vindecarea omului se realizează progresiv, străbătând cele trei trepte ale vieţii duhovniceşti: curăţirea inimii de păcate, luminarea minţii şi îndumnezeirea." parintele Gheorge Mihaila

Binecuvantata ideia de a deschide o discutie pe aceasta tema.Datorita necunoasterii sau a falsei cunoasteri multi oameni cred ca in situatii limita ale vietii,atunci cand parca totul este impotriva ta,isi pot rezolva dezechilibrele apeland la un psiholog sau la un psihiatru,intr-un cuvant folosind psihoterapia (care, pentru cei cu bani este si la "moda").
Evident,daca persoana este in stare de soc,v-a fi necesara internarea acesteia intr-o sectie specializata pentru a primi ajutor medical dar,imediat sau simultan cu acesta trebuie sa intervina si preotul care chiar daca persoana in suferinta nu solicita sa-i ofere si alternativa duhovniceasca a iesirii din aceasta stare.
Si aici,ar fi ideal ca psihologul (si exista multi psihologi care conlucreaza cu preotul) sa-i prezinte ambele modalitati de tratament.Sinuciderea,atat de des intilnita in zilele noastre este gestul respingerii totale a lui Hristos ca Mantuitor al viatii noastre.
Spovedania,pocainta ,credinta,nadejdea si dragostea sunt leacuri pentru suflet mai tari decat toate tranchilizantele pe care ni le prescrie psihiatrul!Dar,cum in zilele noastre preocuparea unor preoti pentru salvarea sufletelor este direct proportionala cu salariul pe care il primestc, sa nu ne miram ca unii fac rand la usile cabinetelor de psihiatrie.Asta nu inseamna ca acel care alege aceasta cale de vindecare a sufletului nu v-a gasi un duhovnic care sa-l ajute dar,fara dorinta de a te vindeca nu exista vindecare!

Dorinta de vindecare, lupta cu boala in general , ajuta foarte mult persoana aflata in suferinta. Deznadejdia in şituatile limita pot agrava suferinta. Dar oare un adevarat crestin, poate trai in deznadejdie, in disperare, in uitare ? Cu siguranta nu. Deznadejdia ne poate atinge pe multi dintre noi, dar ca o stare trecatoare , pentru ca cel ce iubeste pe Dumnezeu, nu poate sa traiasca in aceasta stare, ce pana la urma vine de la vrasmasul nevazut ce lucreaza prin mintea si gandurile noastre. In boala trupeasca, calea de mijloc este cea mai eficace in vindecare. Nu trebuie neglijata nici calea duhovniceasca , dar nici calea medicala. In fond una pe cealalta se completeaza reciproc . Alinarea si curatirea sufleteasca contribuie la alinarea si insanatosirea trupeasca, pentru ca trupul trebuie privit ca templu al sufletului. In asta viata, trupul si sufletul trebuie privite ca un tot unitar , de nesaparat . Ma uitam de curand la pagina fratelui nostru Negroponte, preot ce are ca interese si psihologia. Cred ca nu este intamplator, pentru ca parintele are de aface cu oameni in suferinta, cazuri sociale. O pregatire complexa, este benefica pentru un preot si cred ca urmatoarele generatii de preoti vor avea cunostinte in psihologie si nu numai, pentru ca numai astfel se poate cunoaste omul in adevarata complexitate a lui. Un Duhovnic poate sa fie deci si un bun psiholog, aceasta neansemand , indepartarea de credinta ci din potriva. Armonia dintre religie si stiinta adevarata este o realitate de netagaduit, pentru ca in amandoua lucreaza nemijlocit Duhul Sfant.

Ma intreb totusi cum se impaca preotia cu psihologia. Spunand aceasta, am in vedere ca preotul are si mijloacele psihologului, caci trebuiesa vorbeasca cu cel in suferinta; in vreme ce psihologul nu are mijloacele preotului, adica Sf. Maslu, Sf. Impartasanie, precedate de spovedanie si insotite de rugaciune.
Am auzit odata spunandu-se ca cel care nu merge la preot, merge la psiholog. Am tras concluzia, ca e vorba de credinta omului: daca o are merge la preot, daca nu, la psiholog.
Raman totusi la parerea ca ceea ce poate face un preot nu va ajunge in veci sa faca un psiholog.

O intrebare foarte buna Anca, la care sunt sigur ca va raspunde fratele nostru Negroponte, care este cel mai in masura in a ne da un raspuns competent, mai ales ca a studiat si psihologia, deci un polivalent din toate punctele de vedere.

domnule, voi n-atzi priceput ca psihologul itzi vindeca indoiala cinstita, cand din pricina pacatului itzi spui ca nu faci bine ca curveshti sau ca te manii, sau ca faci scandal, sau ca te imbetzi, sau alte lucruri, iar psihologul vazand ca te mustra conshtiintza, ca ai dureri sufleteshti, ca ai dubii, te impaca, spunand ca totzi fac la fel, ca doar eshantioanele pe un grup de oameni (in general pacatoshi) ne spun ca asha e normal, deci nu-tzi fa probleme, ca defapt ce simtzi acum nu e din pricina a ce faci tu ci fiindca ai fost abuzat de cineva in copilarie, deci altu-i de vina... pentru conshtiintza ta tulburata shi pentru sufletul tau mahnit shi deznadajduit, plin de ura, manie, invidie, rautate, shi nebunie... nu tu eshti de vina ca uite, asha suntem totzi shi asha e normal... ca defapt, aia care ii vezi bisericoshi sau feciorelnici sau ca nu beau shi nu fumeaza, sunt defapt schizofrenici, sunt fricoshi ori le lipseshte o doaga... shi gata... te-ai linishtit, te-ai impacat... te-a convins... itzi mai arata o carte, te mai intreaba de cate un vis, te cauta sa vada cum pui problema, cum gandeshti, itzi mai face un test de inteligentza, te mai pune sa desenezi cate ceva, shi de acolo trage concluziile... tu iar il crezi... mergi acasa, te-ai linishtit... dar la anu te simtzi mai rau... shi tot asha... iar cand eshti batran, deja ce rost mai are sa te tratezi, ca la varstnici toate nebuniile sunt permise... deci nu mai conteaza... si dupa moarte te prezintzi la Hristos... shi ii spui... -poi Doamne, psihologu-i de vina, ca m-a invatzat prosti, eu am simtzit ceva ca nu faceam bine, dar el a zis ca e bine asha, ca asha face toata lumea... shi Domnul ce sa-tzi mai spuna ? poate o sa-tzi raspunda: -Atunci du-te de la Mine acolo unde merge toata lumea... -Dar psihologul, Doamne, unde merge? -El demult te ashteapta acolo... :2:

vsovi, exact acesta e motivul intrebarii mele; sau intrebarea mea expusa mai pe larg.
Deci practic la nivel de constiinta, lucrarea preotului si cea a psihologului se bat cap in cap. Ei, dar cum se pot impaca cele doua? Asta e intrebarea acum.

poi ceea ce ai vrea dumneata este asemanator cu ce vroiau oltenii, adica sa cultive pepeni fara samburi... shi cum au procedat? au zis ca ar fi bine sa imperecheze pepenii cu puricii, ca atunci cum tai pepenele, cum o sa sara totzi samburii afara... asha shi cu problemele psihologice... ca puricii... ca pacatele... :44::57:

Ovidiu sa fim realisti fara a blama ceva fata de care nici tu si nici eu nu prea avem habar. Ce cunostinte ai dumneata sau eu , despre psihologie ? Chestii generale, care nu ne dau dreptul a huli , aiurea in tramvai. Sa lasam sa vorbeasca cineva cat de cat specializat in domeniu. De acea am apelat la fratele nostru Parintele Negroponte , care este si preot si psiholog . Stiinta, medicina si credinta in general, nu se exclud una pe alta. Sa lasam pe cei in cunostinta de cauza sa vorbeasca si sa nu ne mai dam atotstiutori .

Eu sunt preot dar si in ultimul an la facultatea de psihologie. Concluzia la care am ajuns este urmatoarea: suntem datori sa-l marturisim pe Hristos si prin mijloacele stiintei. Psihologia are si instrumente prin care il poate ajuta pe om si ar fi foarte bine ca preotul sa le cunoasca. De multe ori preotii fac greseli grave necunoscand bine psihologia umana. Pur si simplu de multe ori nu stim cine e cel de langa noi. Cum nu toti suntem sfinti, pur si simplu avem nevoie de ajutoare in activitatea noastra. Tot respectul pentru Maica Siluana, prima care a inteles folosul si importanta psihologiei. In psihologie nu sunt numai persoane rau intentionate si pline de pacate cum gresit si fantasmagoric cred unii. Au fost si sunt psihologi bine intentionati care pun problemele foarte profund. Pentru cei care nu au nevoie de psihologie nu le-o recomand. Insa sunt enorm de multe persoane care vin cu traume din familii cu probleme de personalitate si multe complexe. Si o abordare gresita nu numai ca nu-l ajuta duhovniceste pe om, dar poate si sa-l indeparteze de Biserica, considerandu-se neinteles de preot.
Va recomand tuturor doua carti noi aparute: Arhim. Simeon Kraiopoulos - Te cunoasti tu pe tine insuti? editura Bizantina, si Dimitri Melehov- Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti. Si apoi mai stam de vorba.
Cu mult drag,
Pr. Marius