Si..inca ceva ca mai devreme imi spunea cineva ca a zis maica siluana...eu am mai spus ca toti untem oameni si spunem,comentam,interpretam...etc...asta nu inseamna ca daca a spus X ceva eu iau si de buna.Personal iau aminte,cercetez si vad daca mi se potriveste reteta respectiva la tipul de om si de caracter pe care il am.
Ganditi-va ca fiecare om are o personalitate unica si desi ,sa zicem ca sunt 3 bolnavi de aceeasi boala un medic care analizeaza bine pe fiecare nu da acelasi tip de medicament la toti(vedeti medicina naturista,homeopatia)..de ce credeti ca se intampla asta?...v-am spus eu mai sus..pt ca personalitatea unuia este distincta fata de a celuilalt si acelasi medicament poate avea efecte diferite de la om la om.
Aceste lucruri le explica pr.Porfirie din Grecia foarte bine iar eu chiar le-am cercetat pe mine...de ex mie,personal mi se potriveste ca duhovnic pr.Arsenie de la Techirghiol...desi l-am cunoscut personal si am fost de multe ori in chilia pr.Cleopa si am vorbit cu sf.sa nu era tipul de duhovnic care sa mi se potriveasca...asta neansemnand ca unul e mai mare decat altul sau mai altfel...amandoi propovaduiesc aceeasi credinta.

Clausemi,
ba este simplu, sa zicem ca stau singur undeva, si acolo pacatuiesc... sa zicem... scriind niste versuri "porcoase" ori urate la adresa cuiva dar nu le arat la nimeni, apoi imi dau seama de ce am facut (peste o luna sa zicem) ca atare le arunc la gunoi si ma caiesc dar si... ma iert de greshala, apoi dau fuga la Dumnezeu si ma rog sa ma ierte si El...

Raspuns mutat de la "raspuns, sufleteasca..." (E-o aiureala acolo, vrea sa-mi explice si mie cineva; acum doar am realizat...)

Eu cred ca e mult mai usor sa ierti decat sa-ti ceri iertare. Atunci cand vrei, cand trebuie sa-ti ceri iertare, chiar stiindu-te vinovat, de regula, intervine mandria. Ea este cea care pune piedici. Si mai este si aroganta noastra, cum, eu, de ce? sa ma umilesc cerandu-mi iertare?

Si apropo de exemplul pe care l-ai dat cu cainele: sa stii ca animalele nu uita ca le-ai lovit. Mama l-a lovit odata pe cainele prietenei ei pentru ca, in mintea lui, cainele ar fi vrut s-o pupe, adica s-o linga pe mama pe fata. La vreo doi ani dupa asta, cainele a prins un moment de neatentie a mamai si a muscat-o de mana. S-a razbunat!

Da, privit din alt punct de vedere, de la caine vei avea intotdeauna recunostinta pentru bucata de paine cu care candva l-ai hranit. De la om? Nu stiu... Omul are mintea scurta, uita repede!... Si te si vinde la fel de repede si chiar pe nimic!...

Ierti, dar se intampla uneori sa ceri iertarea de la persoana careia i-ai gresit si sa nu o primesti. In fata lui Dumnezeu nu mai exista o ruptura intre tine si el. Insa, pentru el ruptura se mentine, dar se adauga si cea intre el si Dumnezeu.

Nu stiu de ce vi se pare atat de greu de inteles cum este cu iertarea de sine(mai ales Clausemi),de fapt este o problema psihologica mai degraba,decat mistica,poate de aceia n-o intelegi,sau n-o aprobi,fiindca te axezi mai mult pe sensul religios.Din punctul meu de vedere,iertarea de sine este mai importanta decat iertarea fata de semeni si viceversa.Treaba sta exact ca si teoria ca daca nu te poti iubi pe tine insuti,nu-i poti iubi nici pe ceilalti...Neiertarea de sine iti subrezeste fiinta,te face nonconformist si ajunge sa-ti slabeasca personalitatea,sa-ti diminueze puterea de-a darui.Ma mir,Clausemi,cum in manastire nu ai ajuns sa constientizezi cat de firava este natura umana,mai ales prin existenta acelui "razboi nevazut",inainte de toate lucrurile cu care ne confruntam si luptam in viata,ne confruntam si luptam cu noi insine...este cea mai grea lupta!Cel putin,am simtit pe pielea mea veridicitatea acestor afirmatii."nu stiu altii cum sunt......"Totul tine de incredere,increderea in sine,pentru a oferi mai mult,increderea in celalalt prin regretul pe care-l afiseaza,si increderea individului in tine(mai departe),prin prin iertarea pe care o daruiesti.

a cere si a acorda iertare
 

Am inteles de la un preot ca daca ai iertat si ti-ai cerut iertare la randu-ti, esti pe drumul cel bun, indiferent daca ai obtinut sau nu iertarea. Cel ce nu poate ierta ramane sa-si rezolve problema in fata lui Dumnezeu.


Cum vedeti din punct de vedere duhovnicesc expresia des intrebuintata de cei care vor sa para "speciali" , "iert, dar nu uit."

Stii cum mi se pare? Exact "omul hazna"..Era si un topic pe tema asta. .aducerea aminte a raului.Si este un pacat care genereaza alte pacate.Deci atunci cand ierti stergi cu buretele si ramane curat.Nu ai ce sa-ti mai amintesti. Ce-i care spun "iert dar nu uit", nu au iertat defapt!

Eu inteleg aceasta expresie in felul urmator: "Bine, bine, te iert, dar cu prima ocazie pe care mi-o vei da, "te taxez" (ma voi razbuna). Adica a ierta cam cu jumatate de gura sau, mai bine spus, jumatate de inima.

In mod propriu, iertarea nu presupune uitare. Daca iert pe cineva, nu inseamna ca mi se sterge din memorie greseala aceluia fata de mine. Dar in acest fapt consta maretia iertarii. Desi amintirea persisita, nu mai poate rodi in tine gandul rau, razbunator.

Este exact talcuirea in sens invers a parabolei semanatorului. De aceasta data, semenintele cele rele, aruncate de vrasmas, nu mai pot rodi deoarece sunt "inabusite" de iertare si iubire.

Cel ce spune astfel, doreste sa-i comunice celui ce i-a gresit ca rana, durerea, amaraciunea pe care i-a pricinuit-o nu va fi vindecata niciodata. Dar aceea e falsa iertare.

Pentru ca, in clipa in care iert cu adevarat, se produce si vindecarea mea, prin lucrarea dumnezeiasca. Iertarea il elibereaza in primul rand pe cel ce iarta, apoi pe cel iertat. Prin iertare, dam jos jivina din carca. Ne amagim spunand ca am iertat, daca ramanem cu lighioana in spate.