Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 26.12.2016 03:26:28

Sute de clujeni au participat duminică, 25 decembrie 2016, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Radio Renașterea.

Mitropolitul Clujului a dat citire, cu acest prilej, Pastoralei de Crăciun intitulată „Nevinovăția Pruncilor”, în care explică rolul venirii pe lume al Pruncul Iisus, pentru a aduce pacea, comuniunea și împăcarea între neamuri, într-o lume tot mai învrăjbită:

Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată și fracturată de ură ca să aducă înfrățirea prin iubirea și pacea absolută pe care o prevestise proorocul: „Atunci lupul va locui împreună cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară; și vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște” (Isaia 11,6). Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat și din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noștri. Nu zadarnic zice un alt colind: „Acum te las, fii sănătos,/Și vesel de Crăciun,/Dar nu uita când ești voios, /Creștine să fii bun”

Înaltpreasfintitul Părinte Andrei și-a încheiat mesajul de Crăciun cu îndemnul adresat tuturor creștinilor de a fi nevinovați ca pruncii pentru a putea moșteni Împărăția Cerurilor:

Cuvintele noastre de îndemn pentru a-i forma pe copii și pe tineri sunt slabe, dar este puternic cuvântul Pruncului Preanevinovat, ce s-a născut în ieslea din Betleem. Și astăzi, ca și atunci când era pe pământ, știm că El îi învață pe oameni „ca unul care are putere” (Matei 7,29). El ne îndeamnă să fim ca pruncii, în ce privește răutatea, ca să putem dobândi Împărăția Cerurilor. În învățătura Lui încercăm să-i creștem și să-i formăm pe toți, mici și mari. Așa ne sfătuiește și Sfântul Pavel: „Voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Rugându-L pe Pruncul Mântuitor să ne ajute să ne creștem copiii după modelul Lui și să fim nevinovați ca pruncii, pentru ca să putem să moștenim „Raiul cel închis ce azi S-a deschis”, dorim ca praznicele Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei să le petreceți cu bucuria pe care pruncii o au la sărbători.

ioan67 26.12.2016 04:03:33

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 638809)
Sute de clujeni au participat duminică, 25 decembrie 2016, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Radio Renașterea.

Mă iertați, ce populație spuneați că are Capitala Ardealului??!......
Asta, așa, de dragul unei statistici oarecare.

cristiboss56 26.12.2016 04:22:43

Citat:

În prealabil postat de ioan67 (Post 638812)
Mă iertați, ce populație spuneați că are Capitala Ardealului??!......
Asta, așa, de dragul unei statistici oarecare.

Ma iertați dar iar dăți buzna ?
Vreți sa vin pe threadurile deschise de dvs.? :)

cristiboss56 26.12.2016 04:24:02

Si ca raspuns :
VIN FOARTE PUȚINI LA BISERICĂ!
ASTA VA ÎNCÂNTA?

cristiboss56 26.12.2016 04:27:57

La Timisoara au fost mii :)
 
În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, mii de credincioși bănățeni au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează Răzvan Fibișan de la Biroul de presa al Eparhiei. Pe lângă numărul mare de credincioși, la slujbă au participat și reprezentanți ai autorităților publice locale.

La final, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre noua cultură și civilizație hristică adusă în lume prin nașterea Fiului lui Dumnezeu.

După Sfânta Liturghie, la reședința mitropolitană, a avut loc recepția oficială la care au participat reprezentanții cultelor religioase din Banat, reprezentanții autorităților locale și județene, personalități ale vieții culturale publice din Timișoara, academicieni, clerici, profesori universitari, scriitori, reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Cu acest prilej, Corul Catedralei mitropolitane a interpretat mai multe colinde tradiționale românești.

cristiboss56 26.12.2016 05:04:36

În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Radu Vodă. Starețul mănăstirii și Exarh Cultural al Arhepiscopiei Bucureștilor, arhim. Nectarie Șofelea, a făcut parte, de asemenea, din soborul slujitor.

În omilia sa, Ierarhul a explicat celor prezenți că sărbătoarea Nașterii Domnului este primită diferit acum, în vremea noastră, așa după cum a fost întâmpinată și atunci când „El, la plinirea vremii, S-a făcut om, Dumnezeu Unul din Treime coborând pe pământ pentru a restaura firea noastră cea căzută și a o reașeza la demnitatea pe care a vrut-o Dumnezeu dintru început”.

Preasfinția Sa a mărturisit că fiii Bisericii întâmpină Crăciunul cu bucurie și „doresc cu adevărat să fie mai aproape de Mântuitorul Hristos care se naște iar și iar și care își caută loc în inimile noastre”. Aceștia au înțeles că „cel mai important lucru într-o zi de mare sărbătoare este Liturghia” și participă cu evlavie și credință la cultul divin public al Bisericii. Însă, există și unii oameni care au o atitudine, „asemenea lui Irod”, potrivnică Mântuitorului Iisus Hristos, Evangheliei și Bisericii. Aceștia nu scapă niciun prilej de a găsi „vreun cuvânt răutăcios” la adresa Lui și a Bisericii.

O altă categorie, a mai afirmat Preasfinția Sa, este a celor care sunt indiferenți față de Dumnezeu și aproapele nostru. „La poarta mai multor oameni din Betleem a bătut Fecioara Maria, care se pregătea să nască, și ea nu a fost primită nici măcar în casa de oaspeți, adică la han, dar nici în casa altora pentru că oamenii, cum suntem și noi adeseori, indiferenți și comozi, nu se mai gândesc la alții. Indiferența de la de atunci de la Betleem este remarcată tot mai des în lumea noastră”, a explicat ierarhul.

Prezența la Biserică este semnalul că noi suntem creștini cu adevărat și următori ai Mântuitorului Hristos, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului trebuie să ne facă și pe noi să fim mai aproape de învățătura Mântuitorului și de Biserica pe care El a întemeiat-o. Este bine să spunem tuturor, chiar dacă unii nu vor accepta acest mesaj al nostru, că cel mai important lucru de Crăciun, de Paști, de Anul nou și de marile sărbători este să vină la Biserică și să participe la Sfânta Liturghie. Prezența la Biserică este semnalul că noi suntem creștini cu adevărat și următori ai Mântuitorului Hristos. Faptul că tot mai multe uși în casele creștinilor rămân ferecate atunci când vine preotul cu icoana sau cu aghiasma de Bobotează și când vin colindătorii să vestească Nașterea Mântuitorului este iarăși un semn că noi ne-am răcit și îndepărtat de învățătura mântuitoare pe care El, Fiul lui Dumnezeu, a adus-o în lume.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Drăgan Ioan Mihai pe seama Centrului Social Cultural Sf. Ier. Calinic de la Cernica.

***

Sărbătoarea Nașterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră.

cristiboss56 26.12.2016 05:06:52

În ziua sărbătorii Nașterii Domnului, duminică, 25 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preacuviosul Părinte Arhimadrit Nestor Dinculeană, Eclesiarhul Catedralei Episcopale din Deva, a dat citire cuvântului pastoral al Preasfințitului Părinte Gurie cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cuvânt în care Preasfinția Sa a accentuat misiunea îngerilor în această lume și protecția pe care aceștia o oferă celor care își încredințează viața în mâinile lui Dumnezeu și devin lucrători harnici ai Tainelor Bisericii lui Hristos.

Ca în fiecare an, la finalul slujbei, copii prezenți în Catedrala Episcopală au primit daruri.

cristiboss56 26.12.2016 15:05:46

26 decembrie;+SOBORUL MAICII DOMNULUI
Traim bucuria Nasterii in ieslea din Betleem a Pruncului Iisus dar avem in noi si icoana celei care a fost aleasa de Dumnezeu sa fie vas si chivot sfant pentru Fiul Omului-PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA.
''Sobor'' in limbajul bisericesc inseamna;adunare de oameni iar sarbatoarea de astazi ne cheama sa o cinstim cum se cuvine pe Maica Domnului aici,pe pamant si sa ne amintim ca nu numai noi o cinstim ci o cinstesc si ingerii si toti sfintii sus in cer.
Sa ne unim vocile noastre cu ale ingerilor si ale sfintilor pentru o impreuna-praznuire a Maicii Domnului.
''BUCURA-TE,CEEA CE ESTI PLINA DE HAR,DOMNUL ESTE CU TINE.BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI.''

cristiboss56 26.12.2016 22:35:06

Patriarhul României a explicat în cuvântul rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din cadrul Reședinței patriarhale ce înseamnă Soborul Maicii Domnului.

Această sărbătoare este una dintre cele mai vechi sărbători și datează din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului înseamnă adunarea celor care o cinstesc pe Maica Domnului în a doua zi de Crăciun după marele praznic al Nașterii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Când o sărbătoare poartă denumirea de sobor aceasta se referă în general la persoana sau persoanele prin care Dumnezeu a lucrat în chip minunat și a săvârșit lucrări deosebite din istoria mântuirii. Astfel avem: Soborul Maicii Domnului după Nașterea Domnului, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie, după praznicul Botezului Domnului, Soborul Sfinților Părinți Ioachim și Ana după praznicul Nașterii Maicii Domnului. Avem aceste sărbători numite „sobor” ca o adunare de cinstire a persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat în mod deosebit în istoria mântuirii noastre.

Sărbătoarea aceasta ne arată în mod deosebit că Maica Domnului este ființa umană din care a luat trup, prin lucrarea Duhului Sfânt, Fiul cel Veșnic al lui Dumnezeu și care S-a zămislit din ea și S-a născut din ea ca Mântuitor al lumii, a mai precizat Patriarhul Daniel:

Maica Domnului este „Biserică sfințită și rai cuvântător”, după cum o numește în cântările ei Biserica, pentru că din ea s-a zămislit umanitatea Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Hristos Domnul, ca Fiu veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, Se naște veșnic din Tată fără mamă, iar pe pământ S-a născut în timp, în istorie, din mamă fără tată. Deci, este o singură persoană și anume Fiul lui Dumnezeu cel veșnic care de bună voie S-a întrupat, a devenit om, pentru ca pe noi oamenii să ne ridice din păcat și din moarte și să ne dăruiască viață veșnică.

Făcând referire la textul evanghelic citit astăzi la Sfânta Liturghie (vezi mai jos), Preafericirea Sa a explicat că Fuga în Egipt este o lucrare în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Părintele Patriarh a precizat că prin „fuga în Egipt a pruncului Iisus, purtat de mama sa și de Dreptul Iosif, se arată voința lui Dumnezeu de a chema toate neamurile la mântuire, nu doar pe poporul evreu, ci și pe egipteni și pe toate semințiile care se aflau în jurul țării sfinte”.

Biserica cinstește astăzi și pe Sfântul Nicodim de la Tismana. Sfântul Nicodim a trecut la Domnul în 26 decembrie 1406 și a fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse într-un loc necunoscut, din pricina vitregiei vremurilor. A rămas la Tismana doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb, pe care o purta la piept.

În omilia sa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viața și activitatea deosebită a cuviosului considerat și ocrotitor al Olteniei.

Sfântul Nicodim a fost un sfânt nevoitor, organizator al isihasmului în părțile Olteniei. De aceea este considerat și ocrotitor al Olteniei. Ca isihast a fost înnoitor al monahismului românesc de obște. Ne rugăm Maicii Domnului, Sfântului Nicodim de la Tismana și tuturor sfinților să ne dăruiască dragoste multă pentru Hristos și Biserica Sa, râvnă în mărturisirea dreptei credințe și dărnicie pentru a ajuta Biserica lui Hristos și pe semenii noștri spre slava Preasfintei Treimi, a precizat Patriarhul nostru.

***

Ev. Matei 2, 13-23

După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-a dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul, care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

cristiboss56 27.12.2016 15:07:39

SFÂNTUL ȘTEFAN este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Numele Ștefan înseamnă în greaca veche „cununa lui Dumnezeu”. 400 de mii de români își sărbătoresc onosmatica pe 27 decembrie. Îți oferim în acest articol informații despre tradițiile și obiceiurile de Sfântul Ștefan, dar și idei de emsaje pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui azi. Potrivit tradiției iconografică, Sfântul Ștefan era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepțional de cald și de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvân îndeplinea prin faptă.
Sfântul Ștefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar școala și-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari.
Sfântul Ștefan a predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. În fața Sinedriului și-a manifestat credința prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga: „Doamne Iisuse primește duhul meu: și, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).
Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Privilegiu unic al Sfântului Ștefan, care a primit sfânta mucenicie, seamănă izbitor cu drama de pe Golgota. El stă în fruntea nenumăraților martiri care au mărturisit credința din Hristos ca fiu al lui Dumnezeu.
Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoțită de Sfântul Ioan. „O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălțimile cerești, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământești, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.
Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ștefan, vin și se roagă creștini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele șapte porți ale cetății, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate și ucis cu pietre. Credincioșii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ștefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ștefan, iar creștinii, atât bărbați, cât și femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.
Din anul 560, osemintele lui Sfântul Ștefan se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura”, din Roma.

cristiboss56 27.12.2016 16:53:37

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia întronizării Preasfințitului Părinte Iustin Hodea, ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului, marți, 27 decembrie 2016:

Preasfințite Părinte Episcop Iustin,

Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române v-a încredințat spre păstorire poporul dreptcredincios din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, venerabilă prin vechimea ei istorică, greu încercată de vitregiile vremurilor, prin înstrăinare și desființări abuzive, dar tânără și dinamică prin rectitorirea ei de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, în anul 1990, când Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea de a se organiza în libertate.

Mărturisitor și slujitor al Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos, înaintașul Preasfinției Voastre în această demnitate, Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, a păstorit cu multă înțelepciune și râvnă duhovnicească Episcopia Maramureșului și Sătmarului pe care a rectitorit-o și a consolidat-o prin creșterea numărului unităților bisericești (parohii și mănăstiri), prin edificarea de noi lăcașuri de cult și restaurarea celor vechi, prin intensificarea vieții parohiale și monahale, a activității educative, cultural-religioase și editoriale.

Înțelegând cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Care spune: „Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați deci pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerișul Său” (Luca 10, 2), vrednicul de pomenire Părinte Justinian Chira v-a chemat, în anul 1994, prin alegerea și hirotonia Preasfinției Voastre ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, să-i fiți ajutor în lucrarea sa pastorală. Și, într-adevăr, la această lucrare ați contribuit cu mult zel misionar și cu multă osteneală, timp de 22 de ani, armonizând smerenia ascultării cu elanul tinereții, cuvântul frumos cu hărnicia liturgică și misionară!

Astăzi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sărbătorim cu multă bucurie, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, dar mai ales împreună cu clerul și credincioșii din această eparhie, întronizarea Preasfinției Voastre ca nou Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Calitățile teologice, duhovnicești și pastorale deosebite, pe care le-ați dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ne îndreptățesc să avem speranța că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeți astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu și folositoare Bisericii și Neamului românesc.

În comuniune de rugăciune la această sărbătoare binecuvântată, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preasfinției Voastre, pe care le-ați cultivat prin rugăciune și activitate, prin înțelepciune și zel pastoral, având totdeauna sfatul părintesc al vrednicului de pomenire Părinte Justinian și fiind ajutat de colaboratorii de la Centrul eparhial, de cler și de mănăstiri, de autoritățile locale și centrale, precum și de unii oameni generoși, în lucrarea împlinită spre binele Bisericii noastre și al societății românești.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) și „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să vă dăruiască mult ajutor în slujirea pastorală, culturală și socială ca Episcop ortodox român al Maramureșului și Sătmarului, spre a conduce pe calea mântuirii clerul, monahii și credincioșii ortodocși români din această frumoasă eparhie cu o vocație deosebită în păstrarea și promovarea credinței ortodoxe, a spiritualității creștine și a tradițiilor culturale românești.

Acum, la începutul slujirii Preasfinției Voastre într-o nouă demnitate și responsabilitate bisericească, vă încredințăm, Preasfințite Părinte Iustin, de prețuirea noastră, precum și de sprijinul nostru personal și al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sfântă la care ați fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria Bisericii noastre și binele poporului român!

Cu părintească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos,



† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 27.12.2016 17:01:13

În ziua sărbătorii Soborului Maicii Domnului, 26 decembrie 2016, s-au împlinit 17 ani de la întronizarea IPS Mitropolit Nifon ca Arhiepiscop al Târgoviștei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La eveniment au participat: membrii Permanenței Eparhiale, protopopii celor 5 protoierii ale Eparhiei, profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia și ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, precum și numeroși credincioși din municipiu.

De asemenea, au fost prezenți: domnul Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița, domnul Adrian Țuțuianu, președinte al Consiliului Județean, și domnul Cristian Stan, primar al Municipiului Târgoviște. În cuvântările lor solemne, reprezentanții autorităților locale și centrale, au subliniat faptul că Înaltpreasfinția Sa este un reper pentru viața spirituală și culturală, locală și națională, iar întregul său demers pastoral-misionar a dinamizat viața de credință de aici, fiind, de asemenea, un bun exemplu de colaborare dintre Biserică și autoritățile statului în folosul cetățenilor.

În cuvântul său, atât de la Catedrală, cât și din Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reședinței mitropolitane, ierarhul a vorbit despre înțelesul duhovnicesc al Nașterii Domnului – celebrare a credinței și a speranței noastre – care se referă la bucuria și lumina ce s-au revărsat în lume, odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, eveniment ce continuă să genereze încredere și iubire, de mai bine de două milenii, pentru toți credincioșii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit preot pe diac. Cristian Duțescu pe seama Parohiei Vlădeni I, Protoieria Târgoviște Sud.

De asemenea, Corul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, dirijat de domnul Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a susținut, în cadrul Reședinței Eparhiale, un mini concert de colinde la care au participat reprezentanți ai preoților din întreaga Eparhie, ca, de altfel, toți cei ce au slujit la Sfânta Liturghie.

cristiboss56 27.12.2016 17:58:19

Pastorala
 
† Macarie
Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și Preaiubiților credincioși și credincioase, sfântă îmbrățișare în Hristos Emanuel, Cel născut în ieslea Betleemului și în ieslea inimilor noastre!
Iubiții mei frați și surori, să ne bucurăm deplin, astăzi ni S-a născut Hristos!
Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște, însă nu toți se împărtășesc de harul acestui început al mântuirii neamului omenesc. Pentru cei ce-și „iau partea lor în viață” (Psalmi 16, 14), pentru cei care vor să stăpânească în această lume, pentru cei care vor să-L alunge pe Dumnezeu din inimile oamenilor, pentru cei care își sunt suficienți lor înșiși, nașterea lui Hristos este scandal, stricare a planurilor mârșave, sminteală și piatră de poticnire, prilej de delir și de prigoană. Hristos Se naște pentru cei care „partea cea bună și-au ales” (Luca 10, 42), însă și pentru toți cei obidiți și necăjiți, pentru cei care au gustat suferința și durerea.
Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște într-o lume cuprinsă de întuneric, în care gemetele celor care zac „legați în obezi” (Psalmi 67, 7), „în întuneric și în umbra morții”(Isaia 9, 1), urcă la Dumnezeu ca altădată, în vremurile Sodomei și Gomorei. Dar, iată, acum două mii de ani Dumnezeu nu a coborât printre noi ca să ne ardă, precum odinioară, cu foc și cu pucioasă, ci ca să Se întrupeze, smerit, din Fecioara Maria. S-a făcut Om de dragul nostru și spre folosul nostru. Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu a mai vrut să o piardă prin apă sau foc, ci a trimis pe unicul Său Fiu printre noi, ca să ne izbăvească din ispite și nevoi. Acesta este Dumnezeul nostru care „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) nu ne pedepsește pentru relele noastre, ci ne pune un Prunc în brațe. După cum ne raportăm la Acest Prunc minunat, Iisus Emanuel, depinde mântuirea noastră. Vom căuta să-L ucidem în sufletul nostru, la ordinele noilor Irozi, sau I ne vom închina proslăvindu-L, alături de îngeri și păstori, aducându-I, ca magii cei străini, daruri?
Iubiții mei fii și fiice în Iisus Hristos Emanuel,
Nașterea lui Hristos este o lucrare minunată care intervine, bulversând lumea vechiului Israel, biruință a Vieții în fața inerției răului și a păcatului. Observăm că, după chipul acestei unice Nașteri, nașterea oricărui copil înseamnă, de asemenea, pentru mica lume familială în care se naște, o minunată bulversare, o lucrare a mântuirii înscrisă în fire și insuflată de Duhul cel de Viață făcător. De fiecare dată când un copil se naște,parcă în pofida unei lumi neprimitoare, centrată în jurul oricăror altor scopuri decât cele mântuitoare, se produce o benefică rupere de ritm, o binecuvântată smulgere din iureșul alergăturilor după deșertăciunile acestei lumi, o re-centrare în jurul tainei vieții. Mama uită toată durerile facerii, „pentru bucuria că s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21), tatăl simte cum nu-și mai aparține lui, căci e responsabil de viața și binele altora, toată familia participă, cum poate, la această bucurie comună. Chiar și pentru cei străini, măcar pentru o clipă, nașterea pruncului înseamnă ieșirea din inerțiile vieții de zi cu zi, căci Duhul mișcă inimile celor care aud sau văd acest eveniment, luminându-le chipurile.
Iubiți credincioși și credincioase,
Cum putem păstra acest har al nașterii, al biruinței vieții? Cum putem cultiva și păstra curăția copilăriei, bucuria și plinătatea dragostei părintești? Trăim astăzi într-o lume care merge vertiginos pe drumul negării și al respingerii tainei nașterii și a purității copilăriei. Strămoșii noștri se luptau cu greutăți mari în creșterea copiilor. Viața era aspră, lipsurile erau mari. Mulți prunci mureau de boli sau de foame. Astăzi, din acest punct de vedere, îndeosebi în țările bogate, asemenea lipsuri nu mai sunt o realitate curentă, ci dimpotrivă. În schimb, tot acest confort al vieții este dublat de o așezare care e menită, nici mai mult, nici mai puțin, eliminării familiei și pervertirii copiilor. Trăim vremuri în care drepturile părintești sunt călcate în picioare, iar copiii pot fi preluați oricând, pe baza oricărui denunț, fără o minimă cercetare, de instituții care pretind că sunt înființate tocmai spre protecția copilului! Sunt binecunoscute cazurile familiilor care, în Norvegia sau în alte țări nordice, au trecut prin încercări dramatice, separări forțate, procese, arestări, presiuni. În unele cazuri, prin bunăvoința lui Dumnezeu, nedreptățile au fost oprite, iar copiii au fost returnați familiilor de apartenență. În altele, prin îngăduința lui Dumnezeu, încercările continuă, continuând și noi cu rugăciunea și cu tot ce putem împlini omenește pentru a ajuta aceste suflete chinuite.
Scumpii mei,
Presiunea asupra familiilor nu vine doar pe cale instituțională sau coercitivă. Copiii sunt răpiți de la noi ori de câte ori ne lăsăm furați de bunăstarea materială, de ceea ce considerăm, în general, că este o viață „reușită”, „de succes”: casă, mașină, economii în bancă, bunuri de consum de înaltă calitate, carieră. Toate acestea pot deveni imperative după care ne construim viața familială. Aceste imperative nu ne sunt dictate, ci ne sunt induse printr-o cultură a consumului care încearcă să comercializeze și să eficientizeze orice aspect al vieții noastre familiale. Fiecare moment de taină familială este exploatat acum prin tehnici de „advertising”, astfel încât să fim condiționați să credem că, dacă vom achiziționa respectivele produse, vom dobândi și fericirea promisă. Tot acest angrenaj distruge subtil intimitatea și organicitatea vieții familiale, transformând familia în unitate de producție și consum. Or, dacă ne lăsăm cuprinși de asemenea „stil de viață”, dacă vom fi neatenți cu privire la ce imperative punem la baza familiei, ghidându-ne după regula „de a fi în rândul lumii”, vom ajunge la o altfel de răpire a copiilor de lângă noi. A lăsa copilul să fie educat prin televizor și internet sau numai prin mediul întâlnit la școală și în societate, a neglija creșterea lui pentru că avem „serviciu” sau „carieră”, înseamnă a-l abandona în mâinile unora care urmăresc pervertirea și distrugerea copilăriei, a inocenței.

cristiboss56 27.12.2016 17:58:56

Continuare
 
Dreptmăritori frați și surori,
Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri,în viața Bisericii,vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.
Taina nașterii și puritatea copilăriei sunt daruri ale vieții. Nu există război mai mare, în prezent, decât cel dus împotriva acestor taine ale vieții. Să ne strângem, așadar, în jurul Pruncului Hristos, dimpreună cu Fecioara Maică și cu Bătrânul Drept Iosif, urmându-L pretutindeni, în exil sau în țară, în grajd sau la Templu, în binecuvântare sau în prigoană.
Preaiubiții mei,
Vă spuneam și la începutul Postului Crăciunului, de aici, din îndepărtatele țări ale Nordului, că îmi aduc aminte, cu o lacrimă în colțul ochiului, de colindele și de sărbătorile Crăciunului așa cum erau ele trăite odinioară în satul meu năsăudean de la poalele Munților Țibleș. Cei care se mai pot împărtăși încă din aceste dalbe datini, îi îndemn să le prețuiască și să le cinstească, înțelegând marele dar pe care-l au. Cei care nu mai au parte de ele sau cei care, ca și mine, se află în țări străine, să aibă nădejdea că, prin pregătirea duhovnicească potrivită, se vor bucura de mireasma de neuitat a Praznicului Nașterii Domnului, în comuniunea cu frații întru credință. Chiar dacă nu mai trăim în vechiul sat românesc, încă ne putem colinda unii pe alții, oriunde ne-am afla în această lume, vestindu-ne Nașterea Domnului cu străvechi versuri.
În anii trecuți, aici departe de țară, în prag de Crăciun, am vizitat un bătrân țintuit la pat, un intelectual sensibil, foarte inimos. I-am cântat zeci de colinde țibleșene învățate în copilărie, iar el m-a ascultat cu lacrimi în ochi. La final, mulțămindu-mi, mi-a spus: „Părinte episcop, mă bucur nespus că nu v-ați pierdut puritatea copilăriei!”. Acesta este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată! I-am răspuns bătrânului, după ce l-am sărutat pe frunte: „Nici dumneavoastră nu v-ați pierdut-o. Atâta vreme cât încă mai colindăm, nu ne putem pierde puritatea copilăriei!”.
Vă propun acum, la finalul cuvântului meu pastoral, să mai colindăm un colind dintre multele pe care le-am învățat în copilărie pe Văile Țibleșului, pentru fi părtași inocenței copilăriei, fără de care nu vom putea intra în Împărăția cerurilor (Matei 18, 3).
De ieși gazdă până-n prag,
Să te colindăm cu drag;
Intră gazdă iară-n casă
Și-aprinde sfeșnicu-n masă,
Că-ți intră Hristos în casă,
C-on mănunchi de mintă creață,
Să aivă gazda viață,
Mândră-i sara de Crăciun.
Nu colindăm pe colaci,
Nouă gazdile ni-s dragi;
Nu colindăm pe covrigi,
Ni-i drag cine șade-aici.
Să fii, gazdă, veselos,
Că L-ai primit pe Hristos!
Al vostru părinte și frate colindător, fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,
† Episcopul Macarie

cristiboss56 27.12.2016 19:56:47

Pastorala
 
† TIMOTEI
din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Eparhiei Aradului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, binecuvântare, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos
Cinstiți credincioși și credincioase,
Cu marea sărbătoare a Crăciunului încheiem și anul numit calendaristic, căci cel bisericesc continuă cu perspectivele luminoase pe care însuși praznicul le vestește prin simțămintele înalte ce le înlesnește spre minunate făuriri. Zilele de sărbătoare se înlănțuiesc între sfârșitul și începutul de an, legând parcă vechiul de nou, adică ce este trecător cu ceea ce se înnoiește, pe o vreme în care curatul omătului care amintește ca vorbă de întreaga omenire, ca și de omenia de care trebuie să dea dovadă fiecare om, iar ca realitate și albul imaculat ce se învecinează cu lumina, punându-și pecetea pe omenescul destinat desăvârșirii.
Cât putem cuprinde într-o frântură de timp hărăzită muritorilor ce așteaptă nemurirea, trăim în aceste zile de bucurie ca o gustare din veșnicie comuniunea cu Dumnezeu pentru care am fost creați. Înzestrați cu voință liberă, putem alege între bine și rău, dar în acest scop e necesară o cunoaștere prin învățătură formatoare de virtute. Ori, anul ce se încheie este închinat educației religioase a tineretului și totodată pildei în acest cadru date de Sfântul Antim Ivireanul, Mitropolit al Țării Românești din veacul al XVIII-lea, om de mare cultură și de atentă călăuzire a tuturor celor încredințați spre păstorire. Tot în aceeași legătură anul e consacrat și celor care purtau grija cărților folositoare, tipografilor cu precădere, ce dovedeau că și în ființa cititorului se pot întipări cuvintele sfaturilor duhovnicești spre ascultare și împlinire. Anul care urmează omagiază pe iconarii dintotdeauna, spre a aduce aminte de cei care încearcă să redea cât mai pătrunzător chipul lui Dumnezeu prin cel pe care l-a făcut asemenea spre a și deveni ca atare.
Cuvântul lui Dumnezeu Însuși S-a întrupat pentru a reface chipul Său în omul făcut după acesta, spre a-i reda starea cea dintâi. Conștiința acestei lucrări a trezit-o sfântul ierarh la vremea sa în ascultătorii săi prin multe cuvântări și scrieri, dintre care în parte păstrate poartă titlul de Didahii” sau învățături creștinești, două fiind consacrate praznicului în toiul căruia ne aflăm. Din acestea, încercăm cu smerită pricepere a desprinde învățătura împărtășită prin graiul străbunilor pe care, cu dragostea pentru neamul românesc l-a adoptat, el însuși fiind adoptiv pentru acesta, descinzând din cel al georgienilor, care asemenea nouă, au primit religia creștină încă de la începutul răspândirii ei. Textele biblice principale pe care se temeluiesc acestea sunt legate, pentru prima cuvântare de Creație, iar pentru cea de-a doua, de înnoirea acesteia spre mântuire, fapt care amintește termenul de Crăciun, cu înțeles adânc în limba noastră românească, legat mai ales de continua lucrare a lui Dumnezeu.
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,
Urmând firul cuvântului Sfântului Mitropolit în adaptarea la vorbirea curentă, acesta purcede de la textul Sfântului Apostol Pavel „Cel ce sfințește și cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt toți; de aceea nu se rușinează să-i numească pe ei frați… Căci, într-adevăr nu a luat firea îngerilor, ci sămânța lui Avraam. Pentru aceea dator era întru toate să se asemene fraților…”[1], spunând că „două firi mai alese și mai de cinste a făcut Dumnezeu, adică cea îngerească și cea omenească…; însă nu pentru trup, ci pentru suflet este făcut omul după chipul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are trup, ci este duh[2]… Îngerul încă este duh, că așa zice prorocul David: Cel ce face pe îngerii Săi duhuri”. Și sufletul omului este duh, cum iarăși același psalmist zice: Întorcându-Ți Tu fața Ta se vor tulbura; Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului.”[3]

cristiboss56 27.12.2016 19:58:09

Continuare
 
Totodată se precizează: Dumnezeu este nevăzut, îngerul și sufletul omului la fel; Dumnezeu, îngerul și sufletul omului sunt nemuritori și au înțelegere și voie.[4] De asemenea, că amândouă firile, adică îngerească și omenească au căzut pentru trufie, pentru că au dorit să fie asemenea lui Dumnezeu. Cea a îngerului de lumină sau Lucifer, întrucât a cugetat așa: sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi;”[5] iar cea omenească atunci când a mâncat din lemnul cunoștinței prin ispita șarpelui sau diavolului, cu vrerea că se va face Dumnezeu. Acum însă Dumnezeu dăruiește omului mila Sa, luând spre Sine firea lui cea căzută, îngerului nevoind să-i arate aceeași milă, neluând firea lui, așa cum explica în textul de la începutul cuvântării Apostolul neamurilor.[6] Se numără apoi patru pricini pentru care Fiul lui Dumnezeu, prin întrupare, a luat fire omenească și nu îngerească; prima fiind aceea că îngerii n-au căzut toți, pe când oamenii sunt toți căzuți pentru păcatul celui dintâi născut, adică a protopărinților Adam și Eva, dând o pildă, pe cea a păstorului care având o sută de oi și pierzând una, lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie, mergând după ea și găsind-o se bucură de ea, mai mult decât de celelalte.[7]
În acest context cităm pe părintele Dumitru Stăniloae cu următoarea lămurire: chiar o parte din îngeri s-au alterat ieșind din comuniunea cu Dumnezeu, izvorul vieții ca locaș al libertății lor, ca stare de la început. Prin aceasta a ieșit din libertatea dragostei de Dumnzeu, căzând în lanțurile robiei patimilor și în întunericul lipsei de sens al unei astfel de existențe, care nu înaintează în bogăție spirituală. Se înțelege prin putința de schimbare a făpturilor, atât schimbarea morală, cât și alterarea ontologică. Cea dintâi produce pe cea de-a doua.”[8] A doua pricină este greșeala omului din slăbiciune, căci în trei chipuri greșește omul: din slăbiciune, și care este împotriva lui Dumnezeu Tatăl, întrucât El este Atotputernic; apoi cel din neștiință, căci Fiul lui Dumnezeu este înțelepciune și mai apoi cel din firea cea rea, care este împotriva Duhului Sfânt, căci Duhul este vistier de bunătăți. Deci, omul care greșește din slăbiciune va fi iertat mai lesne dacă se va pocăi, iar păcatul care este împotriva Duhului Sfânt nu se iartă lesne, fiind datorat firii căzute. Așadar, Domnul a luat firea omenească, nu cea îngerească pentru că omul a greșit din slăbiciune împotriva lui Dumnezeu Tatăl, iar îngerul căzut din firea lui, împotriva Duhului Sfânt.[9]
A treia pricină este că îngerul a greșit de bună voia lui, iar pe om l-a înșelat diavolul sub chipul șarpelui. Autorul lămurește că în două chipuri se face păcatul: unul propriu, altul străin și Dumnezeu ceartă și pentru păcatele străine, precum se vede în multe cărți și istorii că după cum puțin aluat dospește toată frământătura”,[10] așa și păcatul și răutatea unuia pricinuiește la mulți mare pacoste.[11] A patra pricină este că îngerul fiind mai de cinste decât omul era dator și mai mult să se ferească de păcat.[12] Iar pentru ce a luat Fiul lui Dumnezeu firea omenească și nu altă față a dumnezeirii, adică Tatăl sau Duhul Sfânt, încă sunt patru pricini. Întâi pentru că Fiul lui Dumnezeu se cheamă și Înțelepciune, care a luat chipul omului ca să vindece nepriceperea acestuia prin care a căzut. A doua că Fiul lui Dumnezeu fără de ani se face și Fiul omului sub ani. A treia ca precum s-a făcut Fiul lui Dumnezeu Fiul omului așa să devină și fiul omului Fiul lui Dumnezeu, după cuvântul Sfinte Scripturi” și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu.[13] A patra, întrucât Fiul fiind fața dumnezeiască din mijloc a Sfintei Treimi S-a făcut mijlocitor între Dumnezeu și om după spusa aceluiași sfânt apostol citat: Unul este Dumnezeu, unul este și mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți.”[14]
În continuare, în ceea ce privește lucrarea mântuirii dezvoltată în cel de-al doilea cuvânt de învățătură, Sfântul Ierarh pe care-l cinstim zice: Iar pentru Nașterea Domnului Hristos, pe care o prăznuiește astăzi luminat Sfânta Biserică, în ce chip s-a născut Fiul lui Dumnezeu din Tată fără de mamă și cum S-a întrupat din Mamă fără de tată, nu trebuie iscodit devreme ce este Taină foarte mare, adică și mai presus de fire, ci numai cu credință și cu mărire prin cuvânt să ne închinăm Lui, ca unui Soare al dreptății ce a răsărit din pântecele Fecioarei, nouă celor ce ședeam întru întunericul și umbra morții; și din călduroasa inimă să Îi mulțumim pentru multa și nemăsurata milă ce a făcut cu noi de am înnoit firea noastră cea căzută, cu nașterea Sa…”.[15] Textul începător al celei de-a doua cuvântări tocmai oglindește acest adevăr: Îngerul a zis păstorilor: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.”[16] Într-un chip aparte se stăruie asupra minunii sărbătorite prin cuvintele: Și nașterea aceasta n-a fost numai mântuitoare, ci și minunată. Că pe de o parte trebuie să ne minunăm de sfatul cel minunat al înțelepciunii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să mărim lucrul cel mare al bunătății Lui… Minunat este numele Mântuitorului că nu numai într-un lucru, ci în toate faptele Sale minunat a fost: minunată zămislirea Lui, minunată și nașterea, minunată și viața, învățătura, moartea, învierea, înălțarea la cer, că toate întru Dânsul au fost nouă înălțate și minunate… Iar ce este prăznuirea noastră de acum este mai minunată decât toate.”[17] Praznicul actualizează minunea.

cristiboss56 27.12.2016 20:53:18

Preasfințitul Părinte Iustin Hodea este de astăzi, 27 decembrie 2016, noul Chiriarh al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala din Baia Mare. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.




Sute de credincioși maramureșeni, clerici, academicieni, oficialități locale și centrale au participat astăzi în Catedrala din Baia Mare, la Sfânta Liturghie și festivitatea de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin în demnitatea de Chiriarh al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 18 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Slujba a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Mitropolitul Clujului. Ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Domnului și a evidențiat personalitatea deosebită a Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii noastre.

După oficierea Sfintei Liturghii a urmat festivitatea de întronizare. Gramata mitropolitană a fost citită de Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Episcop vicar al Spaniei și Portugaliei.

În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a dat citire mesajul Patriarhului României adresat cu acest prilej:

Calitățile teologice, duhovnicești și pastorale deosebite, pe care le-ați dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ne îndreptățesc să avem speranța că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeți astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu și folositoare Bisericii și Neamului românesc.

cristiboss56 27.12.2016 22:47:02

A venit iarăși Crăciunul! Planeta își încetinește pentru câteva zile mișcările de rotație și revoluție, ca să nu tulbure cu zgomotele și suspinele ei Pruncul divin din brațele Sfintei Fecioare Maria.

În „satul global” lucrurile se schimbă de la o clipă la alta, oamenii se nasc, se trec și se petrec. Împărățiile și democrațiile lumii se ridică și se coboară pe valurile de încredere sau de neîncredere ale popoarelor. Noutățile tehnologice, fluxurile informaționale și miturile postmodernității târzii relansează obsesiv proiecte de paradisuri virtuale, cu prognozate împliniri terestre ori extinse spre îndepărtate sisteme solare. O nouă generație de prunci învață să vorbească și află în aceste zile despre Pruncul născut „la Betleem colo-n jos”, despre magi și despre toate câte s-au mai întâmplat.

Povestea vine din trecut, prin glasul dulce al mamelor sau al bunicilor, dar vine și din viitor. Hristos Se naște la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), însă El rămâne veșnic și netrecător, dincolo de sfârșitul veacurilor și mai presus de toți vecii, ca taină a vieții: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
La iubirea lui Dumnezeu, răspunsul omului este libertatea. Și astăzi, ca și atunci, lumea are ritmurile ei. Unii cântă colinde cu îngeri și păstori, alții ridică sabia împotriva celor ce-L iubesc pe Prunc, iar o altă parte rămâne indiferentă la „vestea cea bună” și nu este interesată decât de mai multă putere, mai mult confort și mai multă bogăție. Unii se consideră mai creștini decât frații lor, pe care-i acuză că au uitat semnificațiile sărbătorii și s-au lăsat cuprinși de mrejele unei societăți de consum. Alții nu înțeleg de ce acum, în era zborurilor intergalactice, nu se poate prăznui, în toată lumea creștină, la aceeași dată, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Aparent doar suntem mai aproape unii de alții și pretindem că în „cercul strâmt” al comunicării globale putem vedea mai clar ce fac oamenii pentru Dumnezeu și ce face Dumnezeu pentru oameni. Dar adesea noi risipim darurile Celui de Sus cu naivitatea copiilor care trec grăbiți de la o jucărie la alta sub luminile bradului de Crăciun; adesea căutăm în alte locuri rezolvări la probleme pe care Domnul le-a luat asupra lui atunci când S-a făcut Fiul Omului. Creștinismul este „comoara cea ascunsă” în genele umanității noastre și, periodic, generații după generații descoperă că valorile creștine pot face lumea întreagă mai bună.

Marea taină a Crăciunului stă în perpetua lui actualitate, în certitudinea că Dumnezeu ne iubește și că „lumina cunoștinței” ne ajută să vedem lumea dincolo de învelișurile ei superficiale. Nașterea Domnului este marele eveniment care reglează ceasornicul universal. Dă sens istoriei umanității și întregii creații, împarte timpul în „înainte de Hristos” și „după Hristos”, El fiind mereu Același. Cu fiecare an, de Crăciun, Cerurile îmbrățișează pământul, după cuvintele cântării din biserici: „Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă!” Iar în aceste zile, bisericile sunt cele mai înalte clădiri de pe pământ, cu crucile lor scară către cer și cu altarele lipite de peștera din Betleem.

cristiboss56 27.12.2016 22:53:36

D.Horia Ionescu ( Basilica )
 
Într-o foarte frumoasă carte, scriitorul Elie Wiesel se întreba ce putea să fie în sufletul lui Adam atunci când, alungat din Rai, își amintea de timpul când încă mai era acolo. Nu știm aproape nimic despre viața lui Adam. Poate că vreodată, în toiul nopții, când umbrele îndoielii și ale disperării cuprindeau tot ceea ce se intuia prin întuneric, să fi încercat să bată la Poarta Raiului, să caute a cere iertare și să spere că tot ce i s-a întâmplat nu a fost decât umbra unui vis trecător. Nu știm dacă a fost așa sau nu. Sigur este că, orice ar fi încercat și oricât ar fi bătut la Poarta Raiului, aceasta rămânea mai departe închisă, căci nu îi era dat lui să hotărască când și dacă poate să-i fie iertată pedeapsa.
Pruncul Iisus Se naște pentru speranța noastră. Dacă Poarta Raiului a rămas închisă în fața lui Adam și a Evei, a copiilor și nepoților lor, Pruncul de la Betleem ne așază acum în inimi și suflet speranța unei posibile iertări și întoarceri în Rai. Fiul Se coboară, Se întrupează, devine om, surprinzându-ne, dar și învățându-ne cum să batem la ușa Împărăției veșnice. Tot ceea ce oamenii au încercat fără Dumnezeu era complicat, încurcat și inutil. Nașterea Domnului Hristos dezleagă totul, simplifică imposibilul, transformat în realitatea pe care oricine o înțelege și o poate înfăptui.
Cunoașterea binelui și a răului
Ce era Raiul golit de oameni, ce înseamnă splendoarea frumuseții fără margini, când nimeni nu o poate admira și nimeni nu poate chema pe nume toate vietățile rânduite să trăiască în armonie acolo? Cum arăta oare Raiul imediat după ce primii oameni au fost alungați din grădina minunată? Nici măcar șarpelui nu-i mai rămânea ceva de făcut, nu mai ispitea pe nimeni printre frunzele colosale și fermecătoare ale copacilor ce stau mărturie perfecțiunii grădinii dumnezeiești. Pruncul Iisus Se naște pentru împlinirea unei speranțe fundamentale, aceea a reașezării lucrurilor în ordinea lor firească și evidentă. Dumnezeu nu a creat lumea pentru ca Raiul să stea golit de oameni, ci l-a văzut plin de oameni adevărați, drepți și cucernici, iubitori și responsabili, slăvind Împărăția cerurilor și pacea binecuvântată a Raiului adevărat. Nu trebuie să ne mire faptul că Adam și Eva s-au lăsat ispitiți, că au greșit, și că ar fi fost mai bine să nu o facă. Să presupunem că dacă ar fi știut ce este greșeala, nu ar fi greșit, că dacă ar fi fost conștienți de otrava ispitei, nu s-ar fi lăsat ispitiți. Dar de ce trebuia Adam și Eva să aibă experiența cunoașterii binelui și a răului? Le-ar fi trebuit cu adevărat așa ceva? Ar fi fost mai bine pentru ei să nu știe cât de rău e să le fie rău. Nu știm nici ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă respectau porunca divină, dacă rămâneau mai departe dincolo de bine și de rău, de timp și infinit, de spațiu și hotar. Evident, Dumnezeu știa că primii oameni se vor lăsa ispitiți. El știe totul! Și totuși le-a cerut să nu se lase amăgiți. Teologia nu vede aici o contradicție, ci dorința dumnezeiască de a acorda omului un sens al discernământului în armonie cu planul divin al creației. Omul decide liber, dar puteau Adam și Eva să o și facă? Omul dă un nume tuturor celorlalte vietăți de pe pământ. O merită? Primii oameni puteau să stea ascultători în Rai, în sensul direct al termenului, și istoria s-ar fi terminat aici. Poate nici noi nu am mai fi existat... așa cum suntem. S-au lăsat ispitiți de șarpe, devenind prima generație din istoria omenirii.
Iertare spre nădejdea înveșnicirii fericite
După nașterea Pruncului Hristos, cu ajutorul divin, stăm liberi în fața Domnului și încercăm să dovedim că putem să fim alți oameni, fără să ne pierdem în păcat. Adam și Eva au decis liber și au arătat că nu pot să fie stăpâni, înainte de orice, peste ei înșiși. Și chiar dacă, rușinați de goliciunea și de eșecul lor, ar fi fost iertați prin mila lui Dumnezeu și ar fi rămas mai departe în Rai, ar fi greșit mai departe, iar și iar. Nu așa trebuia să arate Raiul, ca locaș al drepților ce slăvesc Împărăția lui Dumnezeu. Iertarea divină nu poate să fie altfel decât absolută și definitivă. Pruncul Iisus Se naște între oameni care cunosc diferența dintre bine și rău, dar mai ales Se naște între oameni care, prin jertfa Lui pe cruce, vor fi demni de iertarea lui Dumnezeu. Noi credem și luptăm pentru o existență a noastră definită hristocentric. Și atunci când batem la Poarta Cerurilor, o facem altfel decât așa cum, poate, încercase Adam în vremea lui. Nu cu disperarea iscată de pierderea privilegiilor, ci de dorința de a fi asemenea sfinților, cu un curaj sădit în noi prin Pruncul Iisus, ca dar de preț primit de la Dumnezeu. Pentru Noul Adam, privilegiul nu înseamnă a viețui în Rai, ci a locui acolo, după Judecata dumnezeiască. Noul Adam există ca forță a binelui, ca exprimare a binelui, înțeles existențial într-o realitate care depășește noțiunea dialectică a diferenței dintre bine și rău. Părticica dumnezeiască zidită în noi prin chenoză ne duce dincolo de cunoașterea teoretică a supremației binelui pe care Adam și Eva o percepeau pe pământ ca amintirea dureroasă a paradisului pierdut. Prin Iisus Hristos, binele poate să fie trăit așa cum o fac sfinții. El devine normalitate, mod de viață, simplitate, el devine ca și respirația. Atunci Poarta Raiului se deschide și începem să trăim. Omul reintră în Rai, fiind altfel. Dacă Adam și Eva ar fi respectat porunca divină, rămâneau în Rai, desigur. Prin Hristos, omul intră sfânt în Rai și prin această diferență viața veșnică este nu numai un dar dumnezeiesc, ci însăși expresia fundamentală a legăturii cu Dumnezeu. Când un om este sfânt, el mulțumește Domnului pentru splendoarea vieții, iar sfințenia este împlinirea și apogeul Creației dumnezeiești.
Sensul Crăciunului
Prin Nașterea Pruncului Hristos, vechiul Adam poate să devină cel nou. Acesta este sensul fundamental al sărbătorii Crăciunului, al deschiderii către ceea ce fusese fără speranță, închis și de neînțeles. Primim o viață nouă, asemenea luminii line de sus, de la steaua care străjuiește noaptea de iarnă. Nimic de acum încolo nu va mai fi numai întuneric. „Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).

cristiboss56 28.12.2016 00:08:23

Regii Bargrat III și Solomon I, starețele Nina (Amilakhvari) și Tamar (Mardzhanishvili), precum și Patriarhul – Catolicos Calistrat (Tsintsadze) au fost canonizați de Biserica Georgiei. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod în cadrul ședinței de lucru din data de 21 decembrie 2016, notează Interpressnews, citat de pravoslavie.ru.

Regele Bagrat III (960-1014) a rămas în istorie drept conducătorul care a reușit să unească sub autoritatea sa aproape toată Georgia.

Regele Solomon I (1753-1784) a stăpânit peste vestul Georgiei, zona Imereti, și a reușit cu succes să țină piept atacurilor Imperiului Otoman, câștigând numeroase lupte cu turcii.

Patriarhul Calistrat s-a născut în anul 1866 în zona Imereti. A urmat cursurile Seminarului din Tibilisi și Academia de la Kiev. În 1892 a fost hirotonit preot, în 1952 ierarh, iar în 1932 a fost ales Patriarh Catolicos al Întregii Georgii. În timpul păstoririi sale a depus eforturi considerabile ca să oprească închiderea și distrugerea bisericilor și a mănăstirilor de către regimul comunist.

Monahia Nina Amilakhvari a trăit în a doua jumătate a secolului 19. În calitate de stareță a mănăstirii Sfânta Nina din Samtavro a încercat să reînvie viața monastică de acolo.

Tamar Alexandrovna Mardzhanishvili (1869-1936) a intrat în monahism în la mănăstirea Bodve. În anul 1902 a devenit stareță a așezământului monahal, iar în anul 1905 a fost mutată la Moscova. Mai târziu va fonda un schit în apropierea orașului, însă în va fi închis de regimul sovietic. În 1931 monahia Tamara este arestată și deportată în Siberia. În 1934 i se permite reîntoarcerea la Moscova, unde va trece la cele veșnice în 1936.

cristiboss56 28.12.2016 05:45:51

În ziua sărbătorii Soborului Maicii Domnului, 26 decembrie 2016, s-au împlinit 17 ani de la întronizarea IPS Mitropolit Nifon ca Arhiepiscop al Târgoviștei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La eveniment au participat: membrii Permanenței Eparhiale, protopopii celor 5 protoierii ale Eparhiei, profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia și ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, precum și numeroși credincioși din municipiu.

De asemenea, au fost prezenți: domnul Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița, domnul Adrian Țuțuianu, președinte al Consiliului Județean, și domnul Cristian Stan, primar al Municipiului Târgoviște. În cuvântările lor solemne, reprezentanții autorităților locale și centrale, au subliniat faptul că Înaltpreasfinția Sa este un reper pentru viața spirituală și culturală, locală și națională, iar întregul său demers pastoral-misionar a dinamizat viața de credință de aici, fiind, de asemenea, un bun exemplu de colaborare dintre Biserică și autoritățile statului în folosul cetățenilor.

În cuvântul său, atât de la Catedrală, cât și din Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reședinței mitropolitane, ierarhul a vorbit despre înțelesul duhovnicesc al Nașterii Domnului – celebrare a credinței și a speranței noastre – care se referă la bucuria și lumina ce s-au revărsat în lume, odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, eveniment ce continuă să genereze încredere și iubire, de mai bine de două milenii, pentru toți credincioșii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit preot pe diac. Cristian Duțescu pe seama Parohiei Vlădeni I, Protoieria Târgoviște Sud.

De asemenea, Corul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, dirijat de domnul Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a susținut, în cadrul Reședinței Eparhiale, un mini concert de colinde la care au participat reprezentanți ai preoților din întreaga Eparhie, ca, de altfel, toți cei ce au slujit la Sfânta Liturghie.

cristiboss56 28.12.2016 15:47:42

În parohia românească Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, din Coslada, Spania, s-a prăznuit anul acesta Nașterea Domnului, pentru a zecea oară de la înființare.

În ajunul sărbătorii, în seara de 24 decembrie 2016, copiii din comunitate au fost prezenți la biserica parohiei unde au cântat colinde și l-au primit pe Moș Crăciun.

A doua zi, la Sfânta Liturghie au participat mulți credincioși, din care o mare parte s-au împărtășit.

În cuvântul rostit, Părintele George Cimpoca, parohul bisericii le-a vorbit credincioșilor despre Nașterea Domnului, ca sărbătoare a bucuriei.

Crăciunul este despre bucurie. Bucuria întâlnirii cu Iisus Hristos. Creștin adevărat devii dacă te întâlnești cu Hristos, și Îl primești cu bucurie. La iesle e doar începutul.

La final, copiii prezenți, dar și credincioșii mai în vârstă au primit în dar dulciuri și iconițe.

cristiboss56 28.12.2016 18:41:13

Editorial : Prof.Dr. Ioan C. Tesu
 
Sfântul Paisie Aghioritul primea la „coliba” sa din Sfântul Munte Athos numeroși tineri doritori să descopere adevăratul lor rost în viață. Pe toți îi sfătuia, cu o dragoste fără egal, la măsura iubirii lui Dumnezeu față de lumea aceasta căzută și îndepărtată de Izvorul ei veșnic. Adolescența, tinerețea, este o vârstă a căutărilor și a descoperirilor, a ispitelor și provocărilor din partea lumii și a anturajelor, care îi devin tânărului mai apropiate decât părinții și familia sa. Iar lipsa de experiență și de discernământ poate duce la căderi grele și păcate grave.
Este paradigmatic răspunsul pe care l-a dat odată unui ucenic ce îi ceruse un sfat pe care să îl țină minte întreaga viață: „Părinte, spu*neți-ne ceva.” „Ce să vă spun?” „Ce vă spune inima...” „Ceea ce-mi spune inima este să iau cuțitul, s-o tai bucățele, s-o împart lumii și apoi să mor.”
Datorită unor stiluri de educație diferite, între părinți și copii, observa Sfântul Paisie, s-a creat o prăpastie. Pentru ca aceasta să fie înlăturată, este nevoie de înțelegere și îngăduință, de empatie din ambele părți. Astfel, pentru ca acest decalaj sau conflict dintre generații să fie nivelat, „trebuie ca părinții să se coboare în starea copiilor, iar copiii să treacă în cea a părinților. Și dacă acum copiii nu-i mai chinuiesc pe părinții lor, nici copiii lor, mai târziu, pe ei. Dacă acum copiii nu ascultă și își chinuiesc părinții, și copiii lor îi vor chinui mai târziu, pentru că vor funcționa legile duhovnicești”. Ispitele care primejduiesc trupul și sufletul tânărului sunt tot mai numeroase și de aceea părinții nu trebuie să se erijeze în niște gardieni autoritari ai respectării principiilor convenite, ci să devină prietenii, confidenții și sfetnicii lor cei mai apropiați.
În zilele noastre, păstrarea curăției trupești și sufletești, castitatea înainte de căsătorie, este un adevărat „război al conștiin*ței”, o adevărată „mucenicie”, într-o lume profund erotizată și care caută, la tot pasul, să provoace simțurile și instinctele inferioare. Păstrarea curăției, înainte de căsătorie, considera Sfântul Paisie, asigură tinerilor o „îndoită sănătate”: trupească și duhovnicească. Din acest motiv, recomanda ca și logodna să fie scurtă, iar căsătoria să se realizeze după finalizarea studiilor, pentru ca sufletul soților să nu fie împărțit între obligațiile de familie și cele profesionale, între responsabi*litățile de soți și părinți și cele sociale. Astfel, el insista asupra faptului că „este bine ca logodna să nu țină mult - să încerce ca în perioada care va dura până la nuntă, să o vadă pe tânără ca pe sora sa și să o respecte. Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-și păstreze fecioria, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încununează, vor primi har îmbelșugat de la Dumnezeu. Pentru că, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinței asupra plăcerii”.
Studiile neterminate și finalizarea lor în timpul căsniciei sunt socotite „un chin atât pentru femeia, cât și pentru copiii lui. Este mai bine să-și concentreze toate puterile lui sufletești și trupești la învățătură, pentru a-și termina fără prea multă osteneală studiile, după care se va rezolva și problema aceasta. Căci de îi vor fi puterile împrăștiate, va fi mereu împărțit sufletește și trupește”. Ca soții, trebuie preferate tinerele provenind din familii numeroase, aceasta constituind o garanție a jertfelniciei lor ulterioare, pe altarul familiei; credincioase și cu o viață morală înaltă. Nu trebuie căutată bogăția sau frumusețea, ci simplitatea și smerenia. Alături de o asemenea persoană nobilă, soțul își va dobândi „odihna sufletească” și împreună „se pot lua de mână, ca să treacă râul cel primejdios al lumii”. Iar credința lor puternică și prezența lui Hristos în familia lor, dragostea lor puternică îi vor ține uniți pentru totdeauna, împreună cu Preadulcele Iisus.
Chiar și în situația în care o persoană alegea viața monahală, sfatul era același: întâi să își încheie studiile, iar apoi să îmbrățișeze chipul îngeresc de viețuire. Alegerea, fie spre viața de familie, fie pentru viața monahală, trebuie făcută în deplină cunoștință de cauză și libertate personală, de vreme ce fie de una, fie de cealaltă depinde nu doar împlinirea personală, în lumea și viața aceasta, ci însăși mântuirea sufletului.
Indiferent de rătăcirile și căderile copiilor lor, părinții nu trebuie să se descurajeze sau să-și piardă speranța, ci, prin exemplul lor bun și prin rugăciunile stăruitoare, să ceară ajutor și să spere în întoarcerea lor, gândindu-se că Însuși Dumnezeu le oferă „unele circumstanțe atenuante pentru neorânduielile pe care le fac”, sub influența duhului frivol al lumii contemporane.
De mare folos îi poate fi tânărului duhovnicul, odată ce, la această vârstă, tinerii, în entuziasmul lor, se consideră pe ei a fi centrul lumii și primesc tot mai greu sfaturi de la alții, inclusiv de la părinții lor. Cu autoritatea și paternitatea sa duhovnicească, prin discernământ și mai ales prin dragoste și rugăciune, părintele duhovnicesc se poate apropia și poate pătrunde mai ușor în sufletul tânărului, iar sfaturile și îndemnurile lui, inspirate de Dumnezeu, sunt mai ușor primite.
Referindu-se la nevoia tinerilor de duhovnic, Sfântul Paisie spunea: „Tânărul are nevoie de un povățuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască și de care să asculte, ca să călătorească cu siguranță duhovnicească, fără primejdii, fără frică și fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât crește, cu atât înaintează în vârstă, cu atât dobândește experiență și de la sine, și de la alții. Un tânăr nu are această experiență. Unul în vârstă folosește experiența dobândită de la sine și de la alții pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experiențe cu sine însuși”. Spre deosebire de copiii mici, la care se puteau aplica și pedepse, reușita formării tinerilor este dată, în mod exclusiv, de iubirea arătată acestora. Regula de aur sau adevărata educație, față de care ei sunt receptivi, este educația prin iubire. Și în acest sens, cuvintele Sfântului Paisie sunt mai mult decât edificatoare. Fiind întrebat cum ar putea să se apropie părinții și să-i îndrepte pe tinerii care au pornit pe un drum greșit, el a răspuns: „Cu dragoste. Dacă există dragoste adevărată, nobilă, îndată tinerii sunt încredințați lăuntric și sunt dezarmați. Vin la colibă tot felul de tineri cu diferite probleme. Îi întâmpin, îi cinstesc, le vorbesc și peste puțin devenim prieteni. Își deschid inimile și primesc dragostea mea. Unii, sărmanii de ei, sunt atât de lipsiți! Însetează de dragoste. Se vede îndată că n-au simțit dragoste nici de la mama, nici de la tatăl lor; nu se mai satură. Dacă îi compătimești, dacă-i iubești, uită și problemele lor, chiar și de droguri, se depărtează bolile, își lasă neorânduielile și vin după aceea ca închinători evlavioși în Sfântul Munte. Pentru că într-un anumit fel simt dragostea lui Dumnezeu”.
Alături de părinți și de duhovnic, de familie și de Biserică, un rol important revine, în educație, educatorilor, dascălilor sau profesorilor. „Mare lucru este, spunea el, un învățător corect, mai ales în zilele noastre! Copiii sunt casete neînregistrate, care se vor umple cu cântece murdare sau cu muzică bizantină. Lucrarea învățătorului este sfântă. Are mare responsabilitate. Dacă ia aminte, poate lua mare plată de la Dumnezeu. Să se îngrijească să învețe pe copii frica de Dumnezeu. Profesorii trebuie să afle modul prin care să transmită copiilor unele mesaje despre Dumnezeu și Patrie. Ei să semene numai sămânța, dar să nu aștepte să răsară imediat. Nimic nu se pierde; cândva ea va prinde rădăcină”. În actul educației, pedagogii trebuie să dea dovadă de vocație și de iubire, de bunătate și de îngăduință, de căldură sufletească și de înaltă responsabilitate. În acest mod și în comparație cu părinții, care nasc pe copii, „educatorii corecți” „renasc copiii din lume”, „dau socie*tății oameni renăscuți și, astfel, ea se face mai bună”. Și, totodată, mare va fi răsplata din partea lui Dumnezeu pentru acești educatori. În viața aceasta, vor avea parte de mulțumire și bucurie, iar în viața viitoare, de iertare de păcate și de sfințire. Chiar și în privința programelor de studiu, Sfântul Paisie observa că tinerii de astăzi sunt „ghiftuiți” cu „o grămadă de lucruri nefolositoare”, care, în loc să îi formeze și să îi edifice moral, îi bulversează și îi zăpăcesc spiritual. Accentul trebuie pus pe însușirea unor cunoștințe practice, formative pentru viață, pe cunoașterea profundă a istoriei și a credinței Neamului, precum și a mijloacelor prin care creștinul poate contribui la păstrarea și dezvoltarea lor.
Indiferent de particularitățile de vârstă, scopul general al educației îl constituie formarea personalității umane, iar în ceea ce privește educația religioasă - edificarea caracterului creștin. Ascultători față de părinți, devotați față de Neamul lor, față de Biserică și față de credința ortodoxă, asemenea copii vor atrage asupra lor binecuvântarea părinților și harul lui Dumnezeu. Dacă obrăzniciile și păcatele alungă harul, copiii sălbăticindu-se și trăind în neorânduială, respectul față de părinți, duhovnic, dascăli și față de cei mai mari și mai experimentați aduce și revarsă asupra lor harul și binecuvântarea cerească. Pe astfel de copii, harul îi acoperă, dăruindu-le o strălucire suprafirească.

cristiboss56 28.12.2016 22:03:01

Documentar
 
În secolul al III-lea, catacombele au devenit cele mai importante locuri de întâlnire pentru creștini, deoarece, timp de aproape 55 de ani, aici a fost mormântul provizoriu al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Astăzi, catacombele sunt unele dintre cele mai scumpe locuri de pelerinaj ale creștinătății, fiind în continuare învăluite în lumina mistică a „epocii de aur”. Inscripția scrijelită de un pelerin pe peretele unei catacombe este la fel de adevărată și pentru cei de azi: „în acest întuneric este lumină, în aceste morminte răsună cântări”.


Cu toate că sunt mult mai mici, aceste catacombe sunt foarte bogate în semnificații. Numele de ad catacumbas a fost dat inițial galeriilor de aici, mai apoi acest nume devenind comun pentru toate cimitirele creștine subterane. În aceste catacombe sunt îngropați câțiva martiri din secolul al III-lea: Eutichius, Quirinius, Maximus și Sebastian.
În secolul al III-lea, catacombele au devenit cele mai importante locuri de întâlnire pentru creștini, deoarece, timp de aproape 55 de ani, aici a fost mormântul provizoriu al Sfintilor Ap. Petru si Pavel.
În anul 257, împăratul Valerian a pornit grele persecuții împotriva creștinilor și le-a interzis să se mai întâlnească în catacombe. Cum locurile de întâlnire de pe Via Ostiense (unde era îngropat Sfântul Apostol Pavel) și de la Vatican (unde era mormântul Sfântului Petru), erau cunoscute romanilor, pentru a scăpa de prigoană, creștinii le-au schimbat cu un nou loc de întâlnire de pe Via Appia, unde au mutat și moaștele Sfinților Apostoli, pentru a le scăpa de profanare, dar și pentru a se putea aduna în jurul lor. Desele întâlniri de pomenire a Sfinților Apostoli erau urmate de o pomană (refrigerium), iar sala în care aceasta avea loc păstrează peste 600 de inscripții scrijelite pe pereți de creștinii participanți, veniți din toate colțurile Imperiului Roman.
În timpul Sfântului Împărat Constantin, moaștele Sfinților Apostoli au fost mutate iarăși în locurile unde fuseseră îngropate înainte și pe acele locuri s-au ridicat bazilici mărețe: a Sfântului Petru la Vatican și a Sfântului Pavel pe Via Ostiense, și se găsesc acolo până astăzi. Pe Via Appia, pentru a se aduce aminte că acolo a fost mormântul provizoriu al Sfinților Apostoli, s-a ridicat Basilica Apostolorum care a luat numele de „Sfântul Sebastian”, în secolul al VI-lea. Acest sfânt a fost atât de venerat imediat după moartea sa, încât a fost considerat al treilea patron al Romei, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. (
)
Astăzi, catacombele sunt unele dintre cele mai prețuite locuri de pelerinaj ale creștinătății, fiind în continuare învăluite în lumina mistică a „epocii de aur”. Inscripția scrijelită de un pelerin pe peretele unei catacombe este la fel de adevărată și pentru cei de azi: „în acest întuneric este lumină, în aceste morminte răsună cântări”.
(Arhidiacon Sebastian Serdaru, Catacombele romane, pp. 50-51)

cristiboss56 28.12.2016 22:09:55

Nu s-a făcut nimic pe linie de vânzare a Ortodoxiei
 
Părintele Rafail Noica, fiul marelui filosof român Constantin Noica, este recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici români în viață. Părintele a acordat recent un interviu pentru portalul ortodox Doxologia.ro, unde a vorbit despre Sfântul și Marele Sinod, care s-a desfășurat în Creta în luna iunie a acestui an.










Nu s-a făcut nimic pe linie de vânzare a Ortodoxiei, spune Rafail Noica. „Din contră, găsesc acest sinod ca un început bun. El trebuie urmat de alte sinoade, care să precizeze anumite lucruri și asta toți o spun”.
Referindu-se la celelalte Biserici creștine, duhovnicul a evidențiat: „cum să nu spunem că sunt Biserică, fiindcă ei au conștiința de a fi Biserică. Pe de altă parte, în conștiința noastră cum să-i gândim ca Biserică, dacă noi știm că Biserica este una, sfântă. Și asta nu fiindcă sunt ortodox și patriot, dar e o realitate”.
„Dacă vă uitați bine, mai ales în Vechiul Testament Dumnezeu face multe pogorăminte. Prin pogorământ îi numim și pe ei Biserică, dar conștiința noastră dogmatică nu trebuie să scadă. Astea sunt două lucruri tipice de viața în Dumnezeu: dacă suntem prea rigoriști L-am pierdut pe Dumnezeu; dacă suntem nepăsători L-am pierdut pe Dumnezeu. Primul pogorământ pe care îl face Dumnezeu este legat de Adam și Eva. Pică Adam și Dumnezeu spune: «Adam a devenit ca unul dintre noi, i s-au deschis ochii și cunoaște binele și răul». Cum a devenit ca unul dintre ei când el tocmai s-a despărțit de Dumnezeu? Prin pogorământ Dumnezeu vorbește limba omului, pe înțelesul omului, și de cele mai multe ori face pogorământ față de neputința omului. Vrea să-i împărtășească cât de cât ceva de unde să-l poată ridica din ce în ce mai sus până la îndumnezeire. Așa că râvna noastră să nu fie ca a unora (n. r.: care nu sunt de acord cu hotările Sinodului), dar pogorământul meu să nu mă păcălească și pe mine”, a explicat Părintele Rafail Noica.
La finalul interviului, a evidențiat că la acest Sinod Biserica Ortodoxă Română a fost foarte bine pregătită. El a făcut referire la afirmațiile Mitropolitului Ierotheos Vlachos despre delegația Bisericii noastre:
„Patriarhul Daniel, departe de a fi un ecumenist, a fost coloana vertebrală a Ortodoxiei în acest Sinod. Și cred că nu este altul mai potrivit ca Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, așa cum am și auzit, să poată apăra Biserica noastră în zilele noastre”.

cristiboss56 29.12.2016 17:43:05

Editorial : Parintele Aurel Agachi : Maica Domnului mijlocitoarea neamului omenesc
 
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost preamărită nu doar în imnurile și cântările duhovnicești ale Bisericii Ortodoxe, ci și în scrierile patristice din toate veacurile. Importanța covârșitoare a Fecioarei Maria pentru istoria mântuirii noastre se împletește cu mijlocirea ei neîncetată pe care o desfășoară la scaunul Sfintei Treimi pentru fiecare suflet din această lume. Minunile neîncetate ale Maicii Domnului sunt preaslăvite și de Sfântul Antim Ivireanul în scrierile sale, care urmează foarte atent contribuțiile patristice anterioare și Sfânta Scriptură, principalele izvoare ale inspirației sale.
În ceea ce privește mijlocirea Maicii Domnului pentru noi, scrierile patristice timpurii și târzii sunt cât se poate de clare. Sfântul Iustin Martirul și Filozoful aduce în discuție paralela dintre prima femeie a neamului omenesc, Eva, și Fecioara Maria. Dacă Eva a adus stricăciune și moarte prin cedarea în fața ispitei șarpelui în grădina Edenului, Fecioara Maria a adus în lume Rodul vieții: Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Așa cum printr-o femeie, la început, omul a pierdut raiul, tot printr-o femeie, întregului neam omenesc i s-au redeschis porțile raiului. Însă misiunea și slujirea Prea*sfintei Născătoare de Dumnezeu nu se oprește aici. Rolul ei rămâne, cel puțin până la sfârșitul veacurilor, acela de a ne ajuta să sporim duhovnicește și să dobândim, fiecare dintre noi, moștenirea vieții veșnice. Acest fapt este evidențiat în special în scrierile Sfântului Teofan al Niceei, care ne-a lăsat drept învățătură o minunată eviden*țiere a rolului Fecioarei Maria în trupul Bisericii. Astfel, dacă Hristos este Capul Bisericii, iar noi, credincioșii, alcătuim trupul, Preasfânta Născătoare este „gâtul” care leagă trupul de Cap, cea prin care se revarsă toate darurile duhovnicești, de vreme ce ea este prima și cea mai înaltă moștenitoare a lor, ca una care L-a purtat în pântece pe Mântuitorul Hristos. Iată ce ne spune, în acest sens, Sfântul Antim Ivireanul: „Și, precum întru numele lui Iisus să pleacă tot genunchiul «al» celor cerești și «al» celor pămîntești și «al» celor de supt bezne, așa iaste și ia [Maica Domnului, n.r.], mai cinstită în cer decît heruvimii și mai slăvită fără de asămînare decît serafimii și pre pămînt mai închinată și mai fericită ca o împărăteasă a lumii de toț«i» credincioșii pămîntului și supt bezne mai strașnică și mai înfricoșată asupra dracilor decît toți sfinții” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, în: Opere, București, Ed. Minerva, 1972, p. 18). Sfântul Antim Ivireanul evidențiază că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este mai presus de heruvimi și serafimi și, totodată, cea în fața căreia se închină toți credincioșii, dar și cea de care se tem cel mai mult, după Dumnezeu desigur, toți demonii. De nenumărate ori regăsim în viețile sfinților pasaje în care ni se vorbește despre grabnicul ajutor al Maicii Domnului în ispite și necazuri, pentru că, asemenea unei mame, ea ne ajută neîncetat fără a cere nimic în schimb.
Maica Domnului, cea mai înaltă creație

Mergând pe linia trasată de Sfinții Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei și Grigorie Palama - opinie reiterată și aproape de finalul secolului al XVIII-lea de Sfântul Nicodim Aghioritul - Sfântul Antim Ivireanul afirmă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea mai importantă „creație” a Domnului și că niciodată nu s-a născut și nu se va mai naște un om atât de bineplăcut lui Hristos precum cea pe care a ales-o pentru a-I fi mamă. „Dumnezeu însă, Carele numai cu un cuvînt au făcut și au zidit toate lucrurile cele văzute și nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvîrșit a Lui prea*puter*nicia, să facă stele mai luminoase decît acestea ce strălucesc pre ceriu și lună mai iscusită decît aceasta ce ne povățuiaște noaptea, […] iară o zidire care să covîrșască în vrednicie pre Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, măcar că iaste preaputernic. Pentru că precum nu iaste cu putință nu zic să socotească, ce nici cu mintea să gîndească neștine [cineva, n.r.] o ființă mai cuvioasă și mai «î»naltă decît Dumnezeirea, așa nici o zidire mai covîrșitoare decît aceia ce au născut pre un Dumnezeu Carele s-au făcut om. Că pre dînsa o au ales Dumnezeu, mai îna*inte decît toată zidirea, pentru ca să-i fie lăcaș vecinic” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, pp. 18-19). De vreme ce a fost aleasă ca „lăcaș vecinic” al Domnului, Fecioara Maria este cea care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale asemănării cu Creatorul ei și, de aceea, se cuvine ca fiecare să urmeze exemplul ei pentru a progresa cu adevărat duhovnicește.
Rugăciune către Maica Domnului

În decursul veacurilor, creș*tinii au înălțat imnuri de laudă, cântări și rugăciuni fierbinți către Maica Domnului, fapt care a rezultat în apariția unui număr impresionant de acatiste închinate ei, a icoanelor făcătoare de minuni ale acesteia, dar și în apariția paracliselor atât de cântate și folosite în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Este impresionant și numărul uriaș de biserici care se află sub ocrotirea Preasfintei Născătoare și care au drept hram diverse sărbători închinate Stăpânei Cerurilor. Este suficient să amintim aici faptul că Sfântul Munte Athos și toate cele 20 de mănăstiri și nenumăratele schituri și chilii de pe cuprinsul acestuia se află toate sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiind numit „Grădina Maicii Domnului”. De aceea, includem aici și rugăciunea înălțată către Fecioara Maria, cu multă smerenie, de Sfântul Antim Ivireanul: „Ci, o, Maică Fecioară, acest norod ce stă înaintea măririi-tale, văzînd smerenia lor, nu îndrăznesc, fără de mijlocitoriu ca să-ț«i» aducă căzuta închinăciune și mulțemită pentru multele faceri de bine și să se roage ca să te milostivești asupra lor. Pentru aceia eu, nevrednicul și mult păcătosul robul tău, fiindu-le tată sufletesc, rînduit de Fiul tău, prin mijlocul mieu să roagă cu toții, cu căldură, dintru adîncul inimii, zicînd: «Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, împărăteasa ceriului și a pămîntului, cinstea și slava creștinilor, ceia ce ești mai «î»naltă decît ceriurile și mai curată decît soarele, Fecioară prealăudată, nădejdia celor păcătoși și liniștea celor bătuți de valurile păcatelor, caută asupra norodului tău, vezi moște*nirea ta, nu ne lăsa pre noi, păcătoșii, ci ne păziaște și ne mîntuiaște de vicleșugurile diavolului, că ne-au împresurat scîrbele, nevoile, răotățile și necazurile. Dă-ne mîna de ajutoriu, Fecioară, că p«i»erim. Îndură-te de noi, că pre tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim, ca «prin» rugăciunile tale cele preaputernice și nebiruite, să îmblînzești pre Fiul tău asupra noastră, ca să-ș«i» întoarcă mila Sa cea bogată spre noi»” (Sfântul Antim Ivireanul, „Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu”, în: Opere, pp. 21-22).

cristiboss56 29.12.2016 17:50:09

(Video)
 
Părintele Simeon Zaharia susține concluziile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române referitoare la Sinodul din Creta



http://vstore.doxologia.ro/sites/def...dec_2016_1.mp4

cristiboss56 30.12.2016 00:46:59

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat, miercuri 28 decembrie 2016, prima vizită la Mănăstirea Sfânta Ana, Rohia, în calitate de păstor al eparhiei maramureșene.

Episcopul a fost însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Ierarhii au fost primiți de Părintele Arhimandrit Macarie Motogna, egumenul mănăstirii, împreună cu obștea. Preasfințitul Părinte Iustin a prezentat oaspeților biserica, chilia Arhiepiscopului Justinian Chira, biblioteca, chilia monahului Nicolae Steinhardt, și muzeul mănăstirii.

În aceeași zi, cei trei ierarhi au rostit o ectenie și s-au recules la mormântul Arhiepiscopului Justinian.

cristiboss56 30.12.2016 17:06:08

Volumul „Monahi tipografi de altădată”, apărut în 2016 la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, sub coordonarea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, este un mod concret de a cinsti memoria unor vrednici înaintași ai noștri care au contribuit major la aducerea în lumina tiparului a cărților folositoare de suflet. Cartea este așezată sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh *Daniel, care scrie în prefață: „Orice carte prezentată în condiții grafice deosebite dispune de o valoare mult superioară simplului text pe care îl conține, deoarece invită la o lecturare mult mai atentă și mai binevoitoare din partea cititorului. Dacă ne referim aici la cărțile de cult sau la cele de rugăciuni, putem spune că înfrumusețarea lor grafică reprezintă un prinos de cintire adresat harului Duhului Sfânt, care a inspirat textele rugăciunilor, ale cântărilor sau ale cugetărilor evlavioase scrise de cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu și au gustat din bucuria și iubirea pe care El le revarsă neîncetat asupra omenirii”.
Lucrarea reunește evocări ale unor monahi care s-au străduit cu toate puterile să păstreze și să ducă mai departe tradiția tipăririi cărților bisericești în cadrul Mănăstirii Neamț, loc cu însemnată istorie în acest domeniu al vieții spirituale și culturale. În plus, meritul acestor tipografi este acela de a fi avut tăria sufletească și dorința de a face din actul tipăririi unul de curaj, întrucât activitatea lor s-a desfășurat în vremea comunistă, atee, când Decretul 410/1959 lăsase mănăstirile goale, și nu era o vreme mai blândă nici cu vechea lavră nemțeană. Cu toate că timpurile erau ostile, iar cenzura comunistă nu a permis tipărirea de cărți bisericești într-un tiraj suficient pentru cler și pentru toți credincioșii doritori de astfel de tipărituri, tiparnița de la Neamț nu a fost închisă. Prezența monahilor și a laicilor laolaltă în tipografie a permis activitatea de aici neîntreruptă, conducătorii acesteia fiind destul de înțelepți încât să păstreze acel echilibru care să nu deranjeze cenzorii. Chiar dacă tirajele erau insuficiente pentru setea de astfel de carte, tipăriturile de la Mănăstirea Neamț au circulat în toată țara și au fost cu atât mai prețioase, cu cât erau mai rare.
Din cartea de față aflăm că, deși mulți monahi au fost obligați să renunțe la haina monahală și să lucreze prin diferite ateliere meșteșugărești ori fabrici, unii dintre ei au reușit să rămână în Mănăstirea Neamț, fiind salvați de nobila meserie de tipograf. Fiecare portret în parte făcut tipografilor monahi din acea perioadă și toate împreună compun o parte a istoriei recente a vestitei lavre nemțene.
Monahii tipografi care au activat în perioada comunistă la Neamț sunt cinstiți în cartea la care ne referim prin rânduri iscusite și cu date precise, istorice, prin narațiuni ce împletesc informația cu amintirea de către autori care i-au cunoscut pe meșteșugarii literelor în plumb. Cele mai multe dintre evocări îi sunt dedicate monahului Petroniu Bulbucanu, despre care aflăm că era nu doar un iscusit tipograf ci și un autentic călugăr, un om cucernic, sensibil, sentimental, altruist, generos cu semenii, toată lumea având despre el o impresie bună și o aminitre pioasă. Sunt relatate destule întâmplări cu acest părinte ce seamănă cu fapte extrase dintr-un veritabil pateric, călugărul fiind numit „piatră de temelie a sufletului meu” sau „un tipograf greu de uitat”. Până și în arhivele CNSAS este lăudat: „Este îndrăgostit de meseria sa, pune mult suflet în ceea ce face”!
Câteva evocări, pline de sensibilitate și culori ce zugrăvesc edificator, îl au în centru pe monahul tipograf și cărturar Claudiu Derevleanu, un părinte deosebit de discret, trecut prin multe încercări ale vieții.
Un alt părinte care și-a pus dibăcia tipografică în slujba misiunii creștine și despre care se scrie în lucrarea de față este arhim. Vladimir Muscă, unul dintre cei mai de seamă tipografi ai lavrei nemțene.
Mai sunt în carte articole *despre arhim. Gherontie Brustureanu, protos. Ilarie Ungureanu și monahul Gamaliil Păvăloiu.
Culegerea cuprinde articole semnate de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen, PS Părinte Episcop Emilian Lovișteanul, arhiman*driții Benedict Sauciuc, Mihail Daniliuc și Andrei Ioniță, protosinghelii Justinian Cârstoiu și Ioachim Ceaușu, preoții Mihai Vizitiu, Vasile Nechita, Mihai Cepeliuc, Dimitrie Isopescu, Constantin Mosor, Gheorghe Onofrei, Tecotist Caia și Grigore Diaconu, ierom. Andrei Dănilă, ierod. Efrem Docan, profesorii Leonte Munteanu, Paul Popescu și Maria Budescu. Cele mai multe texte aparțin Preasfințitului Părinte Episcop Timotei Prahoveanul, care are o aplecare deosebită spre culegerea informațiilor și scoaterea în evidență a faptelor luminoase ale monahilor de odinioară.
Vă invit, așadar, la lectura acestei cărți de istorie vie, cunoscută nemijlocit de semnatarii articolelor reunite aici, a acestei instituții de cultură și credință ortodoxă reprezentată de Tipografia Mănăstirii Neamț. Veți descoperi atât figuri monahale de pateric, cât și episoade ce vă vor întări convingerea că în comunism a existat o formă de rezistență prin tipărirea cărților bisericești.

cristiboss56 30.12.2016 21:16:57

La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul 2017 a fost declarat ca An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Hotărârea a fost luată în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2015, a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, în data de 16 decembrie 2016, Sfântul Sinod a aprobat completarea programului-cadru național bisericesc cu un capitol suplimentar, intitulat: Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul sunt figuri emblematice ale anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești.

cristiboss56 30.12.2016 21:18:17

În anul 2016 Biserica Ortodoxă Română a canonizat opt sfinți români. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în data de 25 februarie 2016, a hotărât canonizarea a patru pustnici care au trăit în Oltenia, în secolul al XVI – lea:

Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie, de la Mănăstirea Stânișoara, având ca zi de prăznuire data de 3 septembrie.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, cu zi de pomenire în 5 octombrie.

cristiboss56 30.12.2016 22:10:49

101 ani de la nașterea doctorului Dumitru Uță, unul dintre eroii temnițelor românești
 
Luna aceasta, Caracalul își amintește de unul dintre fiii săi, sărbătorind 101 ani de la nașterea doctorului Dumitru Uță, unul dintre eroii temnițelor românești și un adevărat doctor fără de arginți. Venea pe lume la 11 decembrie 1915, în localitatea olteană, dintr-o familie de buni creștini, Dumitru și Păuna, alături de alți 14 frați.
Tânărul Dumitru urmează școala în ora*șul natal și ultimii doi ani de liceu în Cluj, unde îl va cunoaște pe marele doctor și savant Iuliu Hațieganu, pe atunci rectorul Facultății de Medicină și Farmacie, care îl va găzdui și care mai târziu îi va deveni mentor. Doctorul Hațieganu este cel care îl va îndruma pe Dumitru Uță către Medicină, însă acesta nu va apuca să termine facultatea, deoarece va fi arestat pentru convingerile sale politice.
„Numai așa vom învinge!”

Timp de 23 de ani, Uță a trecut prin mai multe închisori, dar cei mai mulți ani i-a petrecut la Aiud, unde a devenit cea mai populară figură, datorită actelor sale de sacrificiu. Încă de când a pășit pentru prima dată pe poarta penitenciarului, el a realizat că „aici, în închisoare, avem doar credința în Dumnezeu și voința de a lupta – numai așa vom învinge”, cum i-a și mărturisit unui fost deținut. În lucrarea „Amintiri din întuneric”, preotul Nicolae Grebenea spune despre doctorul Uță că „era neobosit. Eram în temniță câțiva preoți, însă nu eram noi ca samarineanul milostiv care spăla cu untdelemn și vin rănile celui căzut între tâlhari, ci el - doctorul Dumitru Uță. Și le făcea pe toate cu un suflet smerit. În lungul timp al detențiunii mele, nu am întâlnit un alt om mai devotat cauzei altora ca el. Rămăsese un model ales de dăruire, de jertfă și dragoste pentru ceilalți”.
Toată lumea temniței îi cerea ajutorul

Până în 1948, Dumitru Uță este considerat doctorul închisorii. Monahul Marcu de la Mănăstirea Sihăstria își amintește că, „după ce l-a vindecat de tifos pe directorul închisorii de la Aiud, maiorul Mareș, Uță a devenit vocea cea mai cu greutate după director, și asta până în ’47-’48. Așa avea voie să iasă oricând dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente și altele și se întorcea de fiecare dată încărcat și cu sacii plini. Toată lumea temniței îi cerea ajutorul, gardienii și toată funcționărimea îl chemau frecvent chiar și acasă pentru feluritele probleme ale rudelor și cunoscu*ților lor”.
Doctorul Uță își fabrica singur tot felul de instrumente chirurgicale - pense, bisturie etc. - cu care opera după gratii. „Au fost cazuri când studenți sau doctori de la București au ajuns la Aiud ca să învețe de la el medicină”, relatează fiul său, preotul Mircea Uță. Însă admirabilul doctor nu se mulțu*mea doar să vindece răniții și bolnavii, ci căuta să nu le lipsească nici hrana sufletească deținuților: cartea. „El căuta să ducă tuturor o carte, două, după nevoile fiecăruia. Și nimeni nu era uitat. Era deosebit de credincios și căuta mai ales cărți cu subiect religios. Le cerea celor de acasă să aducă astfel de cărți”, adaugă și Virgil Maxim.
Din dragoste pentru oameni

Permanent în geanta în care își ducea puținele medicamente, pe care numai el știa cum reușea să le dobândească, se găsea pentru cei lipsiți și o bucată de pâine. „Pe foametea ce bântuia la Aiud pe vremea aceea, găseai ca prin minune la Dumitru Uță și o fărâmă de mâncare. Când mâncarea din penitenciar era mai substanțială, el își primea porția și fugea repede cu ea la câte un bolnav. Nu știu dacă și când mânca și el. De multe ori m-am întrebat de unde a avut atâta rezistență și atâta putere”, spune Dumitru Lungu.
Prin anii 1946-1947, veneau țăranii din satele învecinate închisorii și se rugau de director să-l lase pe doctorul Uță să meargă și la ei în sate, pentru că auziseră prin gardieni de minunile acestuia. „Până la venirea comu*niștilor la cârma țării, Uță și-a putut desfășura activitatea medicală și în închisoare, și în afara ei. Având solide cunoștințe în domeniu, era solicitat atât de nobili*tățile orașului, cât și de oamenii obișnuiți. Din ‘48 a stat în Zarca, clădirea celor care nu cooperau cu comuniștii. Aici regimul era mult mai aspru, izolare totală, întuneric și bătăi foarte dese”, mai explică Dumitru Lungu în „Lupte și temnițe”.
Doctorul Dumitru Uță avea o credință de nezdruncinat. Ținea cu evlavie post și dădea celorlalți colegi ai săi de suferință bucățica de carne ce se întâmpla să vină mai întotdeauna în zilele de miercuri și vineri.
Renunțările sale la sine au dat viață multora

„În 1960, deoarece urma să fiu eliberat, i-am propus să fac recurs, să i se rejudece procesul și cu sigu*ranță că ar fi fost eliberat. Doctorul Uță s-a opus categoric. Argumentul său era că nu putea lăsa bolnavii, spunând că în închisoare poate salva vieți ome*nești, pe deținuți nu îi ajută nimeni și că e fericit că îi stă în puteri să facă acest lucru”, povestește Dumitru Lungu, unul dintre cei întemnițați alături de doctorul Uță.
În 1964 a fost eliberat. De-a lungul celor 23 de ani de detenție, Uță a contractat un TBC și o ciroză hepatică. Bolnav fiind, după ieși*rea din închisoare, acesta a fost internat pentru doi ani la spitalele din Cluj și Borșa, pentru a-și reface sănătatea. După ieșirea din spital, acesta va pleca la București, la fratele său, Constantin.
Din 1967, Dumitru Uță va fi încadrat ca asistent medical la Spitalul de Neurochirurgie din Capitală. „Deși i s-a refuzat dreptul de a-și lua licența, colectivul spitalului îl numea doctor, datorită capacității sale. De la Sfânta Liturghie lipsea doar când era de gardă la spital. Mânca puțin și postea mult. Mereu ne întrebam cum poate un om care fusese chinuit în închisoare mai mult de două decenii să aibă un organism atât de puternic”, povestește fiul său, părintele Mircea.
„L-am așteptat timp de 17 ani pe cel care avea să-mi fie soț”

Tot din rânduiala cerească, Veronica Motolea, o elevă pe care Uță o cunoscuse cu mult timp în urmă și care se îndrăgostise iremediabil de el, este cea care i-a purtat vie amintirea în sufletul său, de-a lungul acestor ani. „În 1947 am venit la unchiul meu Raica, contabil la Penitenciarul Aiud. Unchiul avea doi copii, care s-au îmbolnăvit și așa l-a chemat pe doctorul Uță, ca să îi trateze. Așa l-am cunoscut. În închisoare, doctorul citise foarte mult, căpătând cunoștințe solide în toate domeniile și ajungând să cunoască 6 limbi străine. Odată, pe când îmi pregăteam lecțiile, s-a uitat în cărțile mele de franceză și germană și s-a oferit să mă ajute. Meditațiile au continuat și după ce verișorii mei s-au făcut bine”, spune aceasta.
Aflând că nu a murit în tem*niță, ci este liber în București, Veronica renunță la postul de directoare de școală și vine să îl caute. Când îl găsește, cei doi se căsătoresc și vor avea un fiu, pe Mircea, azi preot tot în București. „L-am așteptat timp de 17 ani pe cel care avea să-mi fie soț”, mai adaugă Veronica Uță.
Cutremurul din 1977 l-a prins pe Dumitru Uță în spital. Clădirea a fost puternic afectată și bolnavii au avut de suferit. „El a rămas în spital peste 48 de ore, alături de alte cadre medicale. Oboseala excesivă, dar și emoțiile puternice i-au reactivat vechile suferințe. Doctorii i-au mai dat de trăit 4 luni, însă el a mai trăit 3 ani”, mai spune fiul său.
Când a căzut definitiv la pat, soția sa, Veronica, l-a îngrijit cu mult devotament. Dorința doctorului Uță era ca fiul lui să-I slujească lui Dumnezeu, adică să devină preot, lucru care s-a și întâmplat. La 5 februarie 1980, vrednicul doctor Uță s-a mutat la Domnul.
„Doctorul fără de arginți” Dumitru Uță a lăsat soției și fiului această mare învățătură ca moștenire: de a face pentru aproapele totul ca pentru Hristos. În cinstea sa și a altor deținuți politici, Fundația „George Manu”, din București, a ridicat o troiță în curtea Bisericii „Sfânta Treime” din Caracal, sfințită la 31 mai 2015 de către PS Părinte Se*bastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.

cristiboss56 30.12.2016 22:39:16

Retrospectivă 2016
 
Cel mai important eveniment al ortodoxiei din anul 2016 a fost Sfântul și Marele Sinod din Creta. Acesta a avut loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 26 iunie 2016, sub președinția Sanctitatății sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Delegația Patriarhiei Române, condusă de Preafericitul Părinte Daniel a participat la toate lucrările Sinodului.

Ultimul pas pregătitior al acestui Sinod a fost Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale, care a avut loc la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy-Geneva, în perioada 21 – 28 ianuarie 2016. La sinaxă au participat Sanctitatea sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu împreună cu reprezentanții celorlalte 13 Biserici Ortodoxe Autocefale.

cristiboss56 30.12.2016 22:41:06

Volumul „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” a apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Apariția editorială are binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

“Viitorul Sinod Panortodox nu va formula dogme noi și nici canoane noi, ci va dori să reafirme, în comuniune și coresponsabilitate, lumina sfântă și vie a credinței ortodoxe într-o lume aflată în criză spirituală de orientare și ideal” (Cuvânt Înainte).

Autorul cărții, părintele prof.univ.dr. Viorel Ioniță prezintă ultimele trei întruniri ale Comisiei Interortodoxe Speciale pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală și Hotărârile Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale din ianuarie 2016.

„Cartea reprezintă o contribuție la înțelegerea întregului proces de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, reliefând totodată și contribuția Bisericii Ortodoxe la întrunirile premergătoare acestui eveniment panortodox”, se arată în nota editorială.

Volumul se adresează ierarhilor, preoților și diaconilor, profesorilor de teologie, studenților și elevilor din școlile teologice, dar și credincioșilor mireni. La Capitolul III, pagina 94, se prezintă lista temelor înscrise pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, propus să aibă loc la Academia Ortodoxă din Creta, între 18-27 iunie 2016: Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană. Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul ei de proclamare; Taina căsătoriei și impedimentele ei; Importanța postului și respectarea lui astăzi; Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine.

Volumul „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” îl puteți cumpăra de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile Cuvântul Vieții (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro.

***

Cartea de față este continuarea directă a celei publicate de autor, la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2013, cu titlul Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009.

cristiboss56 31.12.2016 20:41:28

Prezentăm în continuare Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului Nou 2017:

Cu prilejul Anului Nou 2017 și Botezului Domnului vă adresăm tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, împreună cu tradiționala urare: La mulți ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 31.12.2016 20:47:22

În toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română, la miezul nopții, vor fi săvârșite slujbe pentru a marca trecerea în Anul Nou 2017. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 februarie 2011, în noaptea dintre ani se va oficia Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Slujba va fi urmată de rugăciuni de mulțumire și de intrare în Anul Nou.

Sfintele slujbe vor fi transmise în direct, de la ora 23:00, de posturile de televiziune și radio Trinitas ale Patriarhiei Române.

cristiboss56 31.12.2016 23:33:13

În data de 1 ianuarie 2017 membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși slujba Sfintei Liturghii și Te Deum-ul la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Maica Precista – Dudu din Craiova.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Ioan Teologul din Chișinău.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Biserica Soborul Maicii Domnului și Sfântul Ilie de la Reședința Mitropolitană din Limours, Franța.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Sfinții Împărați din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia „Sfântul Vasile cel Mare – Ivancea 1 din Curtea de Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Biserica Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Pantelimon și Sfântul Sofronie de la Centrul social Vasiliada din Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica Buna Vestire – Paraclis Episcopal din Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Biserica Nașterea Domnului din Deva.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Catedrala Episcopală din Gyula, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji în Parohia Inferior II din Sibiu.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji în Parohia Timișoara – Fratelia.

Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji în Parohia Sfântul Ierarh Grigorie Palama din Chișinău.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia românească Sfântul Iosif din Bordeaux, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela Sfântul Siluan din München, Germania.

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji la Mănăstirea Sfânta Cruce din Mono, provincia canadiană Ontario.

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia românească Sfântul Columba din Dublin, Irlanda.

cristiboss56 01.01.2017 02:15:43

Anul nou debutează cu o sărbătoare mare. Pe 1 ianuarie, în prima zi a anului, îl prăznuim pe unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Ortodoxe: Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

Sfântul Vasile a fost binecuvântat de Dumnezeu să fie un înainte-văzător. În tradiția creștină se spune că pruncul Vasile a uimit prin unele gesturi: când atingea plantele ofilite, acestea se înviorau, iar atunci când mângâia animalele bolnave, acestea se însănătoșeau. A studiat la cele mai importante instituții de învățământ din acele timpuri din Cezareea, Constantinopol și la cea mai importantă academie din Atena.


Sfântul Vasile a acordat o mare atenție păturii sociale sărace, venind în ajutorul acesteia prin remarcabile acte de caritate. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale.

cristiboss56 01.01.2017 02:19:06

http://www.click.ro/sites/default/fi...?itok=KkgxJELU

cristiboss56 01.01.2017 22:11:18

În cuvântul rostit după proclamarea Anului omagial 2017 în Patriarhia Română, Patriarhul României le-a vorbit în 1 ianuarie 2017 credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală despre importanța cinstirii sfintelor icoane.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos, a spus Preafericirea Sa.

Astfel, în Biserică, creștinii devin prin lucrarea Sfântului Duh în sfintele taine și în viața lor icoane vii ale lui Hristos în lume și în Împărăția Cerurilor în măsura în care iubirea și sfințenia lui Hristos sunt prezente în ei și se arată în iubirea lor față de Dumnezeu și față de aproapele. În această privință, sfinții sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinstește pe sfinți ea preamărește de fapt lucrarea și prezența harică a lui Hristos în ei. În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian, vor fi evocate în anul 2017 chipuri de ierarhi, preoți și mireni din toate eparhiile care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în timpul regimului comunist.

Cinstirea sfintelor icoane, mai adaugă Părintele Patriarh, are ca scop mărturisirea dreptei credințe.

În primul rând, icoana ne arată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni și dorința Lui de a ne împărtăși viața veșnică, eliberându-ne de păcate care ne separă de Dumnezeu și de moarte. În Biserică ni se dăruiește înfierea în Hristos prin botez și arvuna învierii în Hristos la sfârșitul veacurilor. Totodată, icoana sfinților ne cheamă la sfințenie. Sfinții sunt dascăli, pilde de urmat și rugători pentru noi. Ei cunosc greutățile vieții creștine într-o lume care adesea este ostilă lui Dumnezeu. Ei au cunoscut prigoane, au trecut prin suferințe. Iubirea lui Hristos s-a făcut prezentă în ei și le-a dat putere să treacă peste toate necazurile și ispitele. De aceea, sfinții nu sunt numai modele morale care trebuie imitate din exterior, ci sunt rugători pentru noi și împreună cu noi. Noi săvârșim Sfânta Liturghie împreună cu îngerii și cu sfinții din toate timpurile. De aceea, sfintele icoane ne cheamă la sfințenie, comuniune, la a iubi Biserica lui Hristos din toate timpurile, la a păstra unitatea liturgică.

În timpul comunismului foarte mulți clerici și mireni au suferit ca urmare a mărturisirii credinței. Aceștia, dar și bunicile și părinții copiilor care le-au insuflat acestora credința creștină vor fi amintiți în anul în curs.

Cinstirea celor care au pătimit pentru Hristos în comunism într-un regim ateu ostil Bisericii este nu numai o datorie morală, ci este și un izvor de inspirație să vedem cum în timpuri grele sute de preoți au fost chinuiți și trimiși în închisori, dar și-au păstrat credința. De asemenea, mulți credincioși mireni au suferit pentru că erau creștini și au mărturisit credința. Între apărătorii ortodoxiei se află bunicile și mamele, părinții simpli, dar credincioși. Deși copiii învățau la școală că nu există Dumnezeu, bunicile și părinții copiilor, împreună cu preoții slujitori ai Bisericii, i-au învățat pe copii să se roage, să iubească pe Hristos, să sărute sfintele icoane, să se împărtășească. De aceea, deși nu s-a predat religia în școli, în anul 1989 când a avut loc Revoluția din decembrie, mulți copii și tineri au îngenuncheat și au rostit rugăciunea «Tatăl nostru» și s-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci. De unde au învățat ei acestea? Din familia credincioasă, precum și de la Biserică. De toți acești mărturisitori ai ortodoxiei în timpul comunismului ne vom aminti cu evlavie, respect și prețuire în anul în care am intrat, a mai explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, credincioșii prezenți au primit din partea conducătorului Bisericii Ortodoxe Române, ca semn de binecuvântare și prețuire, iconițe cu chipul Sfântului Evanghelist Luca. Conform tradiției, el a pictat prima icoană a Maicii Domnului.


Ora este GMT +3. Ora este acum 16:04:38.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.