Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 28.01.2013 00:46:05

avva Polihronie, preotul noii Lavre, povestea zicand: pe cand sedeam odinioara, in Lavra Turnurilor, s-a savarsit un frate.
Iconomul mi-a spus:
- Ai mila , frate si vino sa ducem lucrurile fratelui la iconomat.
Dar cum am inceput sa caram lucrurile, il vad pe iconom plangand si-i spun:
- Dar bine, avvo, pentru ce plangi asa?
- Plang, mi-a raspuns el, pentru ca azi port in brate lucrurile acestui frate, iar dupa doua zile alti le vor purta pe ale mele.
Si asa s-a intamplat, caci dupa doua zile a murit si iconomul , dupa cum a spus.

cristiboss56 31.01.2013 22:05:22

Cum a ajuns sclav de bună voie un guvernator al Africii
 
Era odată un vameș pe nume Petru, care deși era foarte bogat și influent era necruțător cu cei sărmani. Era din Constantinopol și fusese numit de Împăratul Iustinian (527-565) ca să administreze provincia romană din Africa. Având un caracter dur și lipsit de compasiune a devenit curând a cunoscut sub numele de Petru „Avarul”.
Dacă vreun sărac îi bătea la ușă îl izgonea furios și niciodată nu făcuse vreo faptă de milostenie pentru nimeni. Odată unul dintre acești sărmani spuse cuiva: „Ce primesc dacă astăzi îl conving să îmi dea ceva de pomană?” Au pus rămășag și a mers la casa lui Petru. Sosind acasă, Petru îl văzu pe nevoiaș stând în fața casei sale. Negăsind o piatră cu care să arunce, iar cum servitorul său tocmai căra în casă niște pâini, a luat una și a aruncat-o în cerșetor. Acesta a prins-o, a mers la ai săi și le-a arătat pomana primită de la vameș.
După două zile, vameșul, aflându-se pe patul morții a avut vis unde se făcea că se afla în fața Judecătorului și înaintea sa se afla o balanță. Niște demoni negri umpleau partea lor cu o mulțime de fapte rele în timp ce de partea cealaltă stăteau niște îngeri îmbrăcați în alb, triști pentru că ei nu aveau nimic să pună în balanță. Atunci unul dintre ei a spus: „Ce-i drept nu avem decât o pâine de grâu, pe care abia i-a dat-o lui Hristos acum două zile”. Și așezând pâinea în balanță, părea să egaleze faptele rele. Îngerii i-au spus: „Adaugă și alte fapte bune pe lângă această pâine sau demonii vor câștiga sufletul tău!”
Vameșul s-a trezit vindecat din boală și a zis: „Dacă pâinea pe care am aruncat-o la mânie în omul acela m-a ajutat atât de mult, atunci dacă aș da tot ce am săracilor m-ar ajuta și mai mult”. Într-o zi, pe când se plimba îmbrăcat în cele mai bune haine ale sale, un om ce pierduse tot ce avea într-un naufragiu i-a cerut ceva de îmbrăcat. Acesta fără să stea pe gânduri se dezbrăcă de haina sa scumpă și i-a dat-o omului sărman, care la rândul său a vândut-o de cum a avut ocazia. Când vameșul a mers acasă și și-a văzut haina agățată la locul obișnuit, se întristă atât de tare că nu putea nici să mănânce gândind: „Nu am fost destul de demn pentru ca acel om să păstreze ceva care să îi amintească de mine”. Dar când a adormit, i-a apărut în vis cineva mai strălucitor decât soarele și îmbrăcat cu haina pe care el, Petru, i-o dăduse omului nevoiaș. „Petru, de ce plângi?” Atunci când Petru i-a explicat cauza și acela l-a întrebat: „Recunoști această haină?” „Da, Doamne,” a răspuns Petru. „De când mi-ai dat-o am purtat-o. „Îți mulțumesc pentru bunătate, îmi era frig iar tu m-ai îmbrăcat.”
Petru s-a trezit și de atunci a început să se îngrijească de oamenii sărmani zicând: „Atât cât va exista Dumnezeu, nu voi muri până nu voi deveni ca ei.” Astfel a dăruit tot ce avea celor aflați în nevoință și a chemat notarul zicându-i: „Îți mărturisesc un secret, dar dacă sufli o vorbă sau dacă nu ești atent la ceea ce îți spun te trimit la barbari!” Apoi i-a dat trei kilograme de aur și i-a spus: „Du-te în Ierusalim și cumpără-ți ce vrei iar pe mine vinde-mă unui străin creștin și împarte prețul meu săracilor!” Notarul a refuzat dar Petru i-a zis: „Dacă nu faci ce îți spun, te voi vinde păgânilor!” Astfel, notarul l-a dus îmbrăcat în zdrențe ca pe unul din sclavii săi la un argintar, l-a vândut pentru 30 de arginți, a luat banii și i-a dat săracilor.
Petru, devenit acum sclav făcea munca de jos, era disprețuit și lovit de ceilalți sclavi care îl considerau un neghiob. Mântuitorul însă îi apărea mereu în vise și îl îmbărbăta, arătându-i hainele și celelalte lucruri date de el sărmanilor.
Între timp, împăratul și cei din jurul său regretau pierderea unui om atât de valoros. Niște vecini de-ai săi veniți din Constantinopol să viziteze locurile sfinte, au ajuns în cele din urmă ca oaspeți în casa stăpânului lui Petru. În timpul cinei aceștia își șopteau: „Servitorul acela seamănă cu prietenul nostru Petru, nu-i așa?” Pe când îl priveau cu mirare unul dintre ei zise: „Sigur este el, mă voi ridica și îl voi opri.” Dar Petru simțind ce se petrecea a fugit. Portarul nu avea auz și nici nu putea vorbi, iar ușa o deschidea numai la vederea unui semn, însă Petru i-a poruncit să deschidă vorbindu-i și nefăcându-i semne. Omul a auzit și a primit darul vorbirii, răspunzându-i și lăsându-l să iasă. Apoi, intrând în casă și trezind uimirea tuturor celor ce îl auzeau vorbind, le-a spus: „Sclavul care lucra la bucătărie, a fugit. Trebuie să fie un om al Domnului pentru că atunci când mi-a poruncit «Deschide!» un fulger a ieșit din gura sa atingându-mi urechile și limba și mi-am căpătat din nou auzul și graiul!” Cu toții au dat să meargă după Petru dar nu l-au mai găsit. Apoi toți slujitorii casei au fost pedepsiți pentru modul în care trataseră un om atât de bun.
Au mers în căutarea lui Petru, dar degeaba. Sfântul a stat ascuns, și nimic nu s-a mai auzit de el până când a murit, și se spune că s-a întors la fosta sa casă din Constantinopol și a murit acolo.

cristiboss56 03.02.2013 22:40:21

Fapta minunata a lui Avva Iiulian Stalpnicul
 

Avva Chiril, ucenicul mai sus pomenitului avva Iulian Stalpnicul, ne povestea urmatoarele: Auzind de viata si de faptele minunate ale lui avva Iulian, m-am dus impreuna cu tatal meu si cu fratele meu la el. Eu, povesteste avva Chiril, zaceam de o boala de nevindecat. Nici un doctor n-a putut sa ma tamaduiasca. Cand m-am dus la avva Iulian, batranul m-a vindecat indata prin rugaciunile lui. Am ramas asadar toti trei pe langa el si am renuntat la lume. Batranul l-a randuit pe tatal meu mai mare peste grau. Intr-o zi tata s-a dus la avva Iulian si i-a spus:
- N-avem grau!
- Mergi, frate, i-a raspuns batranul, aduna graul pe care-l gasesti si macina-l! pentru maine se va ingriji Dumnezeu de noi.
Tatal meu, suparat din pricina acestor cuvinte, caci stia ca numai lasase nimic in hambar, s-a dus la chilia lui. Dar pentru ca fratii n-aveau ce sa manance, batranul l-a chemat pana la el. Abia a sosit si i-a spus:
-Frate Conon, du-te si fa de mancare fratilor cu graul pe care-l vei gasi!
Tatal meu maniat oarecum, a luat cheile hambarului cu gandul sa-i aduca tarana. Dar cand a descuiat hambarul si a voit sa deschida usile, n-a putut caci era tot hambarul plin de grau. Cand a vazut aceasta, a cerut iertare batranului, slavind pe Dumenzeu.

cristiboss56 03.02.2013 23:04:18

Viata preotului din orasul Mardaros
 
La zece mile de orasul Ega Ciliciei se afla satul Mardaros. In acest sat este biserica sfantului Ioan Botezatorul. Preot al acestei biserici este un calugar batran. Acesta avea o viata foarte imbunatatita. In una din zile locuitorii satului se duc si-l parasc pe batran la episcop zicandu-i:
- Ia de la noi pe batranul acesta, ca ne face numai suparari! Dumineca face slujba pe la ceasul trei dupa amiaza si nu pastreaza randuiala legiuita a sfintei slujbe.
Episcopul l-a luat aparte pe calugar intrebandu-l:
- Pentru ce faci asa, calugare? Sau nu cunosti randuiala sfintei Biserici?
- Intr-adevar , Prea Sfintite, asa este si bine spui. Dar ce sa fac, nu stiu! Dupa ce citesc canonul de noapte al sfintei dumineci, stau alaturi de sfantul altar si pana nu vad pe Duhul cel Sfant umbrind sfantul altar nu incep slujba. Cand vad Pogorarea Duhului Sfant, atunci savarsesc sfanta Liturghie. Episcopul s-a minunat de virtutea batranului si a incredintat pe locuitorii satului ca preotul lor face slujba potrivit voii lui Dumnezeu. Si au plecat locuitori inpacati, slavind pe Dumnezeu.

cristiboss56 05.02.2013 22:48:10

"La final vine prăjitura"
 
Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că știu că ceea ce au primit și au lucrat bun în viață se va prelungi în eternitate și chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viață foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aș avea o ultimă dorință: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriță.“

„O linguriță?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreți să fiți înmormântată cu o linguriță?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunți, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Și de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era așezată lingurița. Știți ce însemna aceasta?“

„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura și înghețata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârșit.

Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriță?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeți că am lingurița în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“
(Adaptare de Augustin Păunoiu după o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, colecția „Duhovnicul meu“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007).

Noiembrie 06.02.2013 12:00:41

CESCUTA


O familie a plecat intr-o excursie in Orient sa cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.

Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:

|Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.|

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:


Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: |Nu face asta!|, |Nu-mi place!| , |Lasa-ma in pace!|, dar el a zambit doar si a spus cu blandete: |Inca nu!|

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. |Opreste!| Ametesc! O sa-mi fie rau!| am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: |Inca nu.|

M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit, si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa... |Ajutor! Scoate-ma de aici!| Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: |Inca nu.|

Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! |Ei, asa este mult mai bine| m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot... mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc.. |O, te rog, inceteaza, inceteaza!", am strigat... EL doar a dat din cap si a spus: |Inca nu!|

Apoi, deodata, m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci, usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat, si am asteptat intrebandu-ma: |Oare ce are de gand sa-mi mai faca?|

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: |Uita-te la tine.| Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!

El a vorbit bland: |Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine...|

Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta, sfanta SA voie.

Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand ti se pare ca lumea se invarteste necontrolat, cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

cristiboss56 08.02.2013 23:24:49

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieții, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieții mele?! Și cu acest gând adormi.

În vis, îi apăru un bărbat strălucitor și mândru, care-i zise:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine ești tu?
- Eu sunt știința lumii acesteia.
Omul îi răspunse:
- Nu, nu mă poți mângâia, căci adeseori te-am urmat și mi-ai otrăvit cugetul și sufletul.

Veni atunci o femeie orgolioasă și atrăgătoare și-i zise:
- Eu îți voi putea aduce mângâierea.
- Dar, cine ești tu?, întrebă omul.
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul își acoperi fața să n-o mai vadă și zise:
- O, te-am ascultat de multe ori și numai rău mi-ai făcut; pleacă din fața mea!

Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe și-i zise:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar cine ești?
- Eu sunt Banu-Averea-Puterea.
- Piei din fața mea, că tu mi-ai adus cele mai multe și mai grele suferințe.

După ce plecă și acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu și cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească și o pace binefăcătoare, și-i zise cu glas cald și blajin:
- Eu sunt CREDINȚA, și glas bun îți aduc de la cel ce m-a trimis: ,,Veniți la Mine toți cei necăjiți și împovărați și vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce și sarcina Mea ușoară…”
Omul se deșteptă și după câteva clipe de gândire își zise:
,,Da, tu singură grăiești adevărul, pe tine te voi urma”.

Și într-adevăr CREDINȚA (și faptele CREDINȚEI) i-au adus omului mângâierea în întreaga lui viață și l-au însoțit și dincolo de mormânt.
Amin.

Noiembrie 09.02.2013 21:44:42

2 soimi

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.

Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.

- Cum ai facut? si-a intrebat supusul

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.



Casa Celor 1000 de oglinzi

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.

In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

dobrin7m 10.02.2013 17:54:14

Fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului creștin român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

Pe copil să-l ții în frâie, de vrei om la toți să placă,

Nu-l lăsa orice să-ngâne, nu-l lăsa orice să facă,

Nu-l lăsa după plăcerea-i unde vrea el să se ducă,

Din același lemn se face și icoană și măciucă.

.................................................. ..........................................

Când copilului nuiaua nu-i stă - sfânt - la poarta minții,

Râde fericit copilul, dar la urmă plâng părinții! [ ... ]

.................................................. ..........................................

În răsfăț de-ți crești copilul și-l lași zilnic fără frâu,

Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu...

Căci, precum îți crești copiii, vor fi oameni sau neoameni:

Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!

.................................................. ...........................................

Cei care trudesc o viață și comori mereu adună

Ca să lase moștenire la copii o viață bună,

Din copiii lor fac trântori care-și vor munci doar dinții

Să mănânce toată viața ceea ce au strâns părinții.

cristiboss56 13.02.2013 21:43:02

Îngerul din sufletul nostru
 
Soarele apune. Printre geamurile ferestrei, bunicul și nepoțica își flutură mâinile, în semn de rămas bun, către ultime raze de lumină.
În aer se simtea gingășia gestului lor… Fetița își lipește năsucul de geam:

- Bunicule, ce este soarele pentru pământ?

Privirea bunicului spunea multe…dar cum să-i explice micuței?.
O chemă lângă el și-i mângâie codițele bălaie. Copila îi zâmbi din priviri.
“Ce minune de copil!”, își spuse în gând bunicul… “cu codițele-i bălaie și cu ochișorii ei albaștri, parcă ar fi soarele și cerul”. De fapt ea era întregul univers al bunicului. El era prezent când fetița deschidea ochișorii leneș dimineața , cu el se ducea în parc la joacă, el o culca în fiecare seară și nu uita niciodată sa o îndemne să-și spună rugăciunea, “Îngerașul”.
Fetiței îi plăceau mult poveștile despre îngeri. De multe ori își imagina că și ea e un înger. Un înger care aduce bucurie și pace altor copii.
Se auzi din nou întrebarea:
- Bunicule, ce este soarele pentru pământ?
Fără a se mai gandi la răspuns, bunicul spuse ceea ce simțea:
- Soarele este pentru pământ ceea ce sufletul este pentru om.
Fetița zâmbi. Părea că întelege.
- Bunicule, tu ai spus că, de câte ori avem nevoie de ajutor și ne rugăm, din lumea Tatălui Ceresc coboară câte un înger.

Bunicul încuviință din cap. Micuța continuă, încurajată de gest.
- Și tot tu spuneai că sufletul nostru are în el scânteia divină.

Bunicul cuprinse umerii fetiței.
- Bunicule, dacă în noi este tot lumea Tatălui Ceresc, nu-i așa că atunci când ne gândim cu drag la cineva, când ne rugăm pentru ajutorul cuiva, din sufletul nostru se ridică un înger și pleaca spre cel în nevoie?
Ochii bunicului pluteau în lacrimi.
- Da, așa este, micuțo! de câte ori dăruim cu iubire din sufletul nostru, din el se ridică un înger care pleacă în lume. Ce bine ar fi ca toți oamenii să vadă această lume, ca să o umple de îngeri!

Copii, rugăciunea este darul vostru de iubire către cei care vă ajută, vă îngijesc și ocrotesc, vă încurajează, vă învață, vă iubesc. Orice rugăciune spusă cu iubire este apreciată de însuși Tatăl Ceresc. Acesta adună cu bucurie toate aceste rugaciuni și ți le va dărui chiar tie, atunci când vei reveni în lumea Sa.
Suflet drag, dăruiește lumii cât mai multe rugaciuni pline de iubire și recunoștință… iar bucuria și iubirea, nu vor întârzia să vină în viața ta…


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:55:00.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.