Ajutor la o intrebare
 

Hristos a inviat!

Postez și eu o intrebare de la un cunoscut:

"Doamne ajuta! Cu vreo 4 ani in urma vroiam sa ma calugaresc, si am fagaduit in mod solemn lui Dumnezeu, Maicii Domnului si sfintilor ca nu ma voi insura niciodata si ca voi merge la o manastire sa ma calugaresc (aveam peste 25 de ani atunci, eram matur si responsabil).

Din pacate insa mi-am uitat fagaduinta facuta din inima si cu inflacarare la acea data si dupa vreo 2 ani m-am insurat, dar nu am avut decat probleme in casnicie: numai tulburari, certuri, ispite. Apoi ne-am imbolnavit si eu si sotia, nu avem boli grave (deocamdata), dar sunt incurabile si se agraveaza vazand cu ochii.

Ajuta-me te rog cu un sfat, mai ales daca ai mai auzit de situatii similare. Se poate compara in vreun fel fagaduinta mea cu fagaduintele facute de un monah la calugarie? Ce alternative avem, ce putem face fara a pacatui?"

Omul a consultat și vreo 2 duhovnici, dar nu a primit nici un răspuns clar până acum.

Doamne ajută.

Tot acolo, la duhovnic, va gasi raspunsul. Credeti oare ca este cineva pe forum mai in masura decat guhovnicul sa-i raspunda la o problema atat de covarsitoare?

Cred ca da. Cred ca alaturi de un duhovnic mai poate da sfaturi si din cei ce au trecut prin asa ceva.

Eu sunt unul dintre acestia. Voi reveni cu detalii.

Sa incerce sa gaseasca raspunsul in inima lui. Cu rugaciune si post, Dumnezeu ii va descoperi ce este de facut. Va simti simplu si firesc ce are de facut! Doamne ajuta!

Am revenit.
Marturia mea va ascunde "promisiunea" mea inaintea lui Dumnezeu din motive de confort sufletesc. Multe am marturisit pe acest forum insa m-am lecuit repede. Numai pe privat, si doar prietenilor mei le rezerv aceste marturisiri totale.

Asadar, in rastimpul vietii mele de crestin am fost pus intr-o postura oarecum asemanatoare cu cea prezentata mai sus, facand o promisiune inaintea lui Dumnezeu. "Doamne, vin inaintea ta si uite ma leg ca voi face... asta si asta." Si dupa cateva multumiri am incheiat.

La inceput mi-a fost usor sa tin promisiunea insa dupa o vreme au venit ispitele. Imi era din ce in ce mai anevoie sa ma tin de aceasta. Totul insa pana intr-o zi, cand am cazut. Ce sa intamplat dupa aceea? Remuscari, dureri sufletesti: "Cum am putut sa fiu atat de slab?..." etc.

Si dupa ce am plans si tanguit inaintea Domnului, fiind in rugaciune, am avut acest gand - m-am marturisit. Chiar acolo, inaintea Domnului, in rugaciune. L-am rugat pe Domnul sa ma ierte si sa nu mai tina seama la nesabuinta mea cand m-am aruncat inainte cu acea promisiune. Nu mai puteam intoarce lucrurile. Si asa am stat pe genunchi pana cand Domnul mi-a confirmat ca m-a iertat. Cum? A venit peste mine o pace, o liniste si o bucurie launtrica cu totul aparte, confirmand astfel in inima mea iertarea Domnului.

Asadar, in aceasta intamplare am experientat doua lucrari ale Duhului Sfant in mine. Prima oara cand Domnul m-a mustrat in constiinta mea si a doua oara confirmarea iertarii prin pacea launtrica din inima.

Insa in toate aceste momente am fost sincer cu mine si sincer cu Domnul. Si asa cum eram, plin de amaraciunea pacatului, am venit inaintea Lui, stiind ca numai El este cel ce poate elibera.
"Deci daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi." (Ioan.8:36)

Acum iata, pot indrazni sa sfatuiesc pe acest frate.

Nadajduieste si bucura-te caci Domnul este Singurul care te poate elibera de "legamantul" tau. Vin-o inaintea Lui (prin spovedanie la un duhovnic), marturiseste tot, absolut tot, cu toata inima si cu tot sufletul tau. Nu te grabi ci i-ati timp, reculege-te, eventual posteste, apoi vin-o inaintea lui Hristos. Crede ca El este si ca numai El poate.


Si Iisus Hristos, Domnul oricarei binecuvantari, sa te binecuvinteze si sa te elibereze. Amin.

faceti fagaduinte si le pliniti Domnului!, zice psalmistul.

Grav lucru este atunci cand un tanar fagaduieste sa ramana in manastire si apoi se razgandeste. NU e de gluma cu asa ceva. Nu e vorba doar de o promisiune, evorba de asumarea unei cruci si apoi de lepadarea ei!

In conditiile de fata, alternative sunt doua: Una mai usoara ptr omul in cauza, dar care s eva dovedi mai grea pe parcurs:sa isi asume responsabilitatea macar de data asta, si sa duca casnicia curata, fie in curatie, fie acceptand nasterea atator copii cu cati il va binecuvanta Domnul.
Iar a doua,e ca de comun acord cu sotia, sa se retraga amandoi la manastire.

Si nu imi dau cu parerea dupa ureche, ci astea au fost cuvintele unor mari duhovnici date unor tineri in aceeasi situatie.
Cunosc cazuri, in care tanarul a facut aceeasi promisiune Domnului, a intrat si a stat in manastire chiar o luna, apoi s-a razgandit. S-a intors in lume, s-a insurat, a facut copii. Dupa al doilea copil s-a imbolnavait pshic, datorita firii slabe si a multiplelor probleme cauzate de nevoi, stres, necaz. Prin mila Domnului si-a revenit, acum isi creste in pace toti copiii(are deja vreo patru); dar undeva, odata, la o spovedanie la un duhovnic imbunatatit, care ii vedea multele probleme a fost intrebat:"Nu cumva ai fagaduit Domnului ca vei intra in manastire si apoi te-ai razgandit?" Intrebarea a cazut ca un fulger peste mintea omului, care a recunscut.Ba da, parinte. Vezi, omule, de acolo ti se trag toate necazurile. Acum rabda crucea pe care ti-ai ales-o si asa te vei mantui

Acum extra, daca omul e sincer pana la urma isi va indeplini fagaduinta data Domnului; cunosc de asemenea cazuri, care au fagaduit asta si apoi s-au casatorit. Au trait fericit cu sotia o vreme, au facut un copil si apoi......ea a murit. Iar omul s-a retras la manastire, copilasul fiind incredintat bunicilor care l-au dorit din tot sufletul, ca o amintire a copilului trecut prea repede in vesnicie.
Faceti fagaduinte si le pliniti Domnului!, zice psalmistul.
..............

De ispite nu ne fereste nimeni nici daca alegem calea calugariei.


Ingerul a notat promisiunea si i-a dat prilejuri sa-si cultive rabdarea, smerenia si alte virtuti, in mijlocul lumii. Sa se roage sa-l ajute Dumnezeu sa priceapa care este voia lui Dumnezeu pentru el si ce ii este mai de folos pentru mantuire.



E interesant de urmarit filmul Ostrov:
Film artistic: OSTROV (subtitrat in limba romana). Ce spun Parintii ...

A citit ce inseamna viata de monah?
Daca ar fi fost in manastire, cu care dintre monahii din acest fim i-ar fi placut sa se asemene? Aceasta intrebare e buna pentru fiecare dintre noi.

E uimitor parintele Anatolie. El plange o viata intreaga un pacat si se smereste in fata lui Dumnezeu, desi prin rugaciunea lui se fac mari minuni. Am inteles ca filmul se inspira din viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos.

Sfantul Lavrentie de Cernigov spunea: ,,Daca ar sti monahul ce ispite il asteapta in manastire, niciunul nu ar mai veni la calugarie, dar daca ar sti mirenii in ce slava se afla monahul inaintea lui Dumnezeu, inca din lumea aceasta, toti ar fugi din lume si ar veni la calugarie. Conditia e sa mori pentru pacate si sa-ti inviezi sufletul pentru Hristos, adica: lepadarea de sine.

Cel care merge la manastire se aduce jertfa pe el insusi. De dragul lui Hristos, lasa totul si dispretuieste lumea si toate ale lumii.

Pentru promisiunea facuta si ne-tinuta in fata lui Dumnezeu trebuie desigur marturisire si pocainta.

Un duhovnic bun ar putea sa-l intrebe de ce a promis ca merge la manastire..chiar a simtit o chemare spirituala sau ca sa iasa dintr-un impas temporar?

De ce s-a casatorit? Din dragoste, pentru o familie crestina sau din ispita?

In functie de raspunsurile astea ar putea primi un canon, oricum o data ce este casatorit nu poate rupe casatoria pur si simplu decat poate daca amandoi ar decide sa mearga la manastire dar ma indoiesc ca ar fi aparut o asa chemare peste noapte.

Daca a apucat-o pe drumul asta, trebuie sa-si duca crucea pana la capat, oricare ar fi acesta si sa nu-si piarda nadejdea in Dumnezeu si manturiea sufletului.

Iar Îl reduceți pe Dumnezeu la natura umană. Vai, vai, de trei ori vai și jale că un om și-a încălcat o promisiune făcută lui Dumnezeu. Să se aștepte acum la răzbunarea divină: boală, destrămarea căsniciei, moarte și.. cred că e suficient. Foarte înțeleaptă decizia celui care, după ce i-a murit soția, și-a încredințat copilul bunicilor și s-a dus la mănăstire. Respectarea unei promisiuni a fost mai importantă ca familia. Că voi credeți că Dumnezeu e ca omul: dacă-i faci o promisiune și n-o respecți se supără pe tine și nu-ti mai vorbește toată viața.

Ce formă redusă capătă în mintea unora.. Păcat. Mai ieșiți în lume.

Dacă nu poate dormi noaptea, să meargă să se spovedească. Neonorarea unei promisiuni nu e un păcat strigător la cer și nici capital.