Pentru ce pleaca oamenii din Bisericile istorice
 

Deschid primul meu topic pe acest forum pentru a raspunde unei intrebari ce pare sincera. Deci:
Despre motivatia celor care au apartinut de bisericile istorice si le-au "parasit". Celor mai multi nici nu le-ar fi trecut prin cap ca ar parasi ceva. Au facut parte numai cu numele din aceste biserici. Nimeni nu le-a facut vreodata cateheza, nu li s-a spus ca au onoarea sa faca parte din cea mai faina biserica posibila, si unica pe deasupra. Au cautat mantuirea si nu au gasit-o, caci nu a avut cine sa le spuna despre ea. "Tatal nostru" invatat de la bunica nu se pune. Il au si altii, iar un copil nu intelege mare lucru din aceasta rugaciune, care, la prima vedere, pentru un ochi nedeprins cu invataturile sfinte, pare ca nu spune nimic despre mantuire.

Atunci a aparut un np, care le-a prezentat clar acest mesaj al mantuirii. Omul respectiv a inteles ca exista si pentru el o mantuire si s-a intors cu toata inima catre Dumnezeu. Mai tarziu au aparuti si ortodocsii/ catolicii sa ii spuna ca e pe o cale gresita, dar era deja prea tarziu, caci omul experimentase dovezi practice ale eficacitatii caii pe care merge, asa cum experimentase si golul sufletesc in timp ce apartinea bisericilor istorice. Iar o tona de teorie nu face cat un gram de practica. De aceea, dincolo de vorbele frumoase despre bisericile istorice, omul stie unde a fost si unde a ajuns...

"Ucenicul" ar putea sa scrie cate ceva pe aici. Este un topic foarte bun pentru el.

E normal ca fiecare sa creada ca adevarul este (mai ales) in cultul lui. Cred ca si tu, daca ai spune cuiva mesajul mantuirii nu l-ai invita la baptisti, ci la ortodocsi...

Raman la parerea ca exista multa naivitate, iar unii stiu sa profite de altii, mai ales daca-i prind intr-un moment mai greu, de suferinta, profita de starea lor emotionala pentru a-i atrage la cultul lor.

Poate ce uneori e vorba de naivitate si profit, depinde de cine vorbim, dar nu poti exclude ca exista si oameni sinceri si bine intentionati. Sunt oameni care au venit la np fara sa traga cineva de ei; pur si simplu au venit, au gasit ce cautau si au ramas.

Cand voi intalni unul bineintentionat, atunci imi schimb parerea. Pana acum n-am intalnit unul care sa se gandeasca sa ajute un om in suferinta, fara a-i impune convertirea la cultul sau. Era un user, penticostalul care spunea ca cultul penticostal nu face prozelitism, ca ei cred ca oamenii trebuie sa ramana in Biserica lor, sa fie o lumina pentru altii. Asta o fi teoretic, ca in mod practic, primul lucru pe care ti-l spune penticostalul (asta o stiu din experienta) este : pocaieste-te! (prin asta intelegand botezul la ei) Iar cei care stiu ca au trecut la np, au facut-o la insistentele altora, care au avut o vraja lexicala mai buna. Probabil, daca ar fi dat peste un martor, ar fi fost Martori ai lui Iehova.

In primul rand, multumesc Doriana pentru acest topic dedicat noua, celor blamati, acuzati si pe alocuri afurisiti, noua celor ce am raspuns chemarii sfinte: "Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El!" (Ps.34:8)


Doriana, hotarasem in inima mea sa nu mai expun vreo marturie, marturisindu-ma public. Insa am reflectat putin vazand topic-ul tau la cererea user-ului "nutucutu" si iata, dau curs acestei invitatii nerostite, repostand un fragment din marturia mea pe acest forum. Domnul fie cu tine!

...

Inainte...

Sunt casatorit si am doi copii. Am fost botezat de prunc in biserica ortodoxa. Ateu pana la varsta de 18 ani (1990) cand am vazut pentru prima oara filmul Iisus din Nazaret al lui Zeffirelli. Atunci Dumnezeu mi-a cucerit inima pentru prima oara. Insa asta nu a schimbat nimic in viata mea. Acelasi om vechi, prins in pacat. M-am casatorit in 1992 si in timp am devenit mai aproape de biserica. Eram nelipsit de la slujbe, incepusem sa cant si pe la strana si eram prins si in treburile obstei parohiale. Citeam in cartile bisericesti. Devenisem foarte zelos in credinta mea, vroiam sa fac foarte multe penru Dumnezeu. Chiar imi venise ideea nebuna ca sa imi parasesc familia si sa ma calugaresc. Am si facut astfel numai ca atunci cand am ajuns la un schit, staretul lacasului mi-a explicat si am inteles ca, atata vreme cat nu exista o buna invoiala intre mine si sotia mea, faceam un pacat inaintea Domnului. M-am intors rusinat de isprava mea insa in timp, usor, usor, inima mea de crestin s-a racit... Asa am ajuns si am parasit si viata din biserica..

In prezent...
Au trecut anii. Din 2006 lucrez intr-un sistem militar – la pompieri. Totul (convertirea mea) a inceput in anul 2009 cand am cunoscut doi colegi de alta confesiune. Alta decat ortodoxa si alta decat cea in care sunt acum. Sunt o fire foarte sociabila, iar intr-un grup am tendinta de a fi lider (recunosc acest defect si ma rog Domnului sa lucreze smerenie la caracterul meu). Aveam mereu tendinta de a-i coontrazice, de a-i provoca insa ei imi raspundeau doar cu versete din Biblie... un teren necunoscut de mine. Iar ceea ce imi repetau mereu era ca nu vor ca sa fac ca ei nici sa merg dupa ei. Doar sa citesc, pentru ca argumentatiile mele aveau un suport subred, nefondat, nascut din dorinta de a-i arata pe ei gresiti in "sectarismul" lor.

Asa am ajuns sa citesc Biblia - bineinteles ortodoxa. Numai ca ceea ce citeam acolo se regasea mai mult in expunerile lor pasnice decat in argumentatiile mele vehemente. Apoi am inceput sa ma rog si sa cer de la Dumnezeu sprijin, lumina, intelepciune. Asa a devenit cititul Sf.Scripturi o placere... O nevoie launtrica ma impingea sa citesc mai mult si mai mult in Noul Testament iar intalnirile noastre se transfosmasera din discutii aprinse si ironice in sfaturi pline de intelepciune Biblica. Ca si confirmare aveam aceasta certitudine - Biblia ortodoxa cu care verificam in detaliu orice subiect.


Am fost si la ei in adunare si cu ei impreuna la evanghelizari insa inima mea a ramas intr-o bisericuta, dintr-o alta confesiune, unde m-am si botezat, repet: conform convingerilor mele biblice.

Nu fac aici nici un fel de lobby, de prozelitism. Sub nici o forma. Sunt dintre putinii din confesiunile heterodoxe care considera ca in biserica ortodoxa este mantuire si am convingerea ca sunt asemenea celor putini la numar dintre ortodcsi care considera ca nu numai in biserica ortodoxa exista mantuirea. Crezul meu este ca da, mantuirea este numai in Biserica lui Hristos, Biserica de pe fata intregului pamant, indiferent de denominatiune, Biserica tuturor vremurilor de 2000 de ani incoace.

Eu stiu ceea ce cred. Eu stiu in Cine ma incred. Cred cu tarie in tot ceea ce fac inaintea lui Dumnezeu. Imi place sa studiez . Biblia? Nu o stiu pe de rost cum gresit am lasat sa se inteleaga. O am la dispozitie electronic in doua versiuni ortodoxe, in engleza, precum si originalele in ebraica, respectiv in greaca. Nu ma mandresc cu asta. Subliniez faptul ca nu sunt "purtat" de vant. Citesc din Sfintii Bisericii Rasaritene: Origen, Sf.Ioan Gura de Aur, Sf.Vasile Cel Mare, Sf.Antonie in plus m-am abonat si la newsletter-ele acestei comunitati ortodoxe. Insa in paralel citesc mari evanghelisti si misionari ai lumii, prin care s-au increstinat locuri de pe acest Pamant.

(..)

Ma rog Domnului nostru Iisus Hristos sa aduca lumina, intelepciune si dragoste in inimile noastre, sa Il vedem pe El mai intai si mai apoi sa ne vedem unii pe altii.

Si harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi cu toti. Amin.

Ucenic, tu ce intelegi prin prozelitism?

Chiar imi pare rau...
Ei, nu e chiar asa. Penticostalul intelegea prin pocainta ceea ce este:a renunta la pacat si a nu-l mai face. Incearca totusi sa acorzi macar prezumtia de nevinovatie. Altfel nu vei vedea niciodata decat profitori.

Ucenicule, era bine sa nu aplici ideea topicului chiar asa de personal. Dar acum scoate-ti umbrela. :)