Marius22 |
09.08.2011 10:48:59 |
Citat:
În prealabil postat de anonim97
(Post 387338)
Am o intrebare, Am auzit odata ca un mare teolog a zis ca: Daca intelegi marea trinitate iti vei pierde mintile, daca o negi, iti vei pierde sufletul. Ce inteles are?
|
A pretinde ca intelegi Taina Sfintei Tremi pe cale rationala, a o reduce la scheme exclusiv logice, poate fi semn al nebuniei. A o nega, corespune cu a spune in inimile noastre "nu este Dumnezeu", asemenea celui pe care psalmistul il numeste tot nebun. Ambele situatii sunt chipuri ale nebuniei omului instrainat de Dumnezeu si, de aceea, sunt si pierzatoare de suflet.
Taina Sfintei Treimi reprezinta o realitate care ne cuprinde dar pe care noi nu o putem cuprinde. Comuniunea noastra cu Sfanta Treime se face pe calea harului, a energiilor lui Dumnezeu necreate. Desi este o comuniune de neinteles, putem spune ca intelegem totusi ceva, asa cum ucenicii au participat la Schimbarea la Fata a Domnului, "pe cat li se putea".
Pe de-o parte, nu ne putem explica Sfanta Treme, iar pe de alta "viem, ne miscam si suntem" prin Ea. In constientizarea acestui fapt ne sprijinim nu atat pe ratiune, cat pe "simtirea intelegatoare."
|