Multa vreme m-a framantat gasirea unei caracterizari cat mai exacta a sufletului. In special cand mai discutam cu adventisti care nici macar nu sustin existenta lui si implicit cred intr-un om dihotomic.
O definitie care m-a satisfacut a fost urmatoarea: Sufletul reprezinta a doua entitate a trinitatii antropologice reflectata in coeziunea ontogenetica dintre proiectia substantiala si cea invizibila a omului.
Biblia nu da o definitie a lui si nici momentul "integrarii" lui in om ci doar "a fost facut suflet viu".
O alta problema ontogenetica pentru mine a fost: bine, exista... si cu ce-i diferit de duh?
Dupa mult "research" am ajuns la concluzia: sufletul, prin definitia lui, se exteriorizeaza personificat prin sentimente, simtiri si tot ce tine de acest registru. Duhul se ocupa de partea rationala.
Sper ca am fost destul de explicit, daca nu, voi mai reveni si cu alte explicatii in masura capacitatii mele de intelegere.

eu cred ca sufletul este o sfera luminoasa, de marimea unei mingi care merge la o distanta de pamant egala cu distanta dintre pamant si inima (nu stiu daca in mod real este localizat in jurul inimii) invizibila de cele mai multe ori si care are concentrata fiinta noastra.
Asta e parerea mea.

Am o intrebare pentru cei din topicul acesta.

Inteleg ca sufletul este o entitate care anima corpul material, care alftel ar fi fara viata.

Mai inteleg ca sufletul supravietuieste mortii fizice.
Gandurile si sentimenetele sunt ale sufletului nu ale corpului fizic.

Atunci va intreb un lucru: sufletul meu nu stie ca e suflet ? Sau in general, sufletele stiu ca nu fac parte din lumea materiala ? Ele stiu ca exista Dumezeu ?

Daca da, atunci cum de eu nu stiu ? Si cand zic eu, ma refer la sufletul meu, ca eu ca materie pura nu am cum sa stiu.

Tare ma tem ca nu e de loc asa cum ziceti voi cu sufletele astea.

Vad ca sti multe.
Spune-mi , sufletul are constiinta separata de om ? Sau sufletul e chiar omul ? Daca omul face o greseala, nu sufletul o face ? Daca sufletul vegheza ca omul sa nu faca greseli, prin constiinta, atunci ce este acela care il determina pe om sa greseasca, dat fiind ca el este doar un bulgare de pamant ?

Dupa moartea omului necredincios, sufletul sau va avea o mare surpriza ca exista viata dupa moarte, sau stia deja ?

Daca stia deja, eu cum de nu stiu, ca de fapt toate rationamentele mele sunt de fapt ale sufletului.

nu stiu, dar intuiesc.

eh, toata viata omul joaca la risc.

Pentru ca sufletul tau e orb. De aceea nu sti, pentru ca nu vezi. E nevoie de Hristos sa iti vindece orbirea sufletului. Lasa-L sa o faca!

Iata Par. Arsenie Boca despre vindecarea orbului din nastere:

"Omul care a căpătat vederea trupească, prin mărturisire capătă şi vederea sufletească, şi auzim una dintre cele mai frumoase mărturisiri: “Întru aceasta este minunea că voi nu ştiţi de unde este, iar El a deschis ochii mei. Şi ştim că pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea face nimic” (Ioan 9, 30-33).

Orb fiind şi a căpăta prin minune o pereche de ochi, e o mare bucurie a vieţii, o ieşire fericită din întuneric, ieşirea la lumina veacului acestuia. Pământean fiind şi a te hotărî să mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi cu orice luare în derâdere, e o şi mai mare bucurie, care te poate duce până la deschiderea ochilor duhovniceşti, ai credinţei, şi să-L vezi pe Iisus, să ţi Se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care e cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului.

A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească; iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu.

Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui este acelaşi lucru cu ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască, ieşirea în lumina veacului viitor. Iată o tămăduire deplină. Iată un misionar neînfricat al lui Iisus."

(Rostul Incercarilor – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul – Iasi 2004)

Gândurile sunt ale creierului, care aparține de corpul fizic și prin care primește informațiile pe baza cărora le procesează, iar sentimentele care se nasc din aceste gânduri sunt ale sufletului și pentru aceste sentimente el va răspunde la judecată; așadar e foarte important ce sentimente permit să se formeze în suflet(inimă) pe baza gândurilor și informațiilor trupești pentru că pe baza gândurilor pot să nu făptuiesc nimic, dar pe baza sentimentelor este foarte greu să mă abțin. Peste gânduri se poate trece ușor, dar peste sentimente este aproape imposibil.

Sufletele știu că nu fac parte din lumea materială atâta timp cât nu sunt întrupate, când sunt în lumea de dincolo știu de Dumnezeu(pe care însă nu-L văd) prin însăși culoarea lor(aura sufletească) care le demonstrează credința și supunerea lor în fața lui Dumnezeu; acolo sufletele au vedere universală(atât în timp, cât și în spațiu), însă de îndată ce se întrupează nu mai știu nimic(uită tot) pentru că sunt înrobite de trup și primesc informații trunchiate numai prin intermediul organelor de simț trupești. Sufletele se întrupează cu destinul de a rezista în fața asaltului de pofte trupești(care sunt extrem de multe și insidioase, cum ar fi orgoliul sau inteligența) pe care el trebuie să le supună și prin asta(făcând deci Voia Lui) să dobândească mântuirea și reîntoarcerea la Dumnezeu cu o culoare luminoasă, curate.

Tu nu știi încă de Dumnezeu, dar tocmai de aceea aranjat Dumnezeu prin îngerul tău de ai venit aici, ca să înveți și să înțelegi că tu ești un suflet care momnetan ești în acest ”cort” trupesc pe care-l vei lepăda și te vei elibera și de gânduri deșarte. Atunci culoarea aurei tale sufletești va da mărturie în fața Luminii despre vrednicia faptelor tale pe care le vei re-vedea mai clar fără ochi și vei trece, sper, la dreapta...

Frumos răspuns, dar trebuia să continui până lai sfârșitul capitolului 9 că este la fel de important și parcă se adresează direct lui iliegh(mai ales la final, la 39-40, http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=9 ).

trup, suflet si suflet
 

Crestinismul, in forma primara, distingea doua tipuri diferite de suflet, sufletul "energetic", cel ce anima trupul si sufletul individual, ceea ce ne individualizeaza, ceea ce ne face sa fim noi. Aceasta a doua forma este tot ceea ce suntem noi: personalitate, amintiri, experienta, sentimente, emotii, etc.
Datorita potentialului de intelegere gresita, activat in cateva erezii, s-a decis unificarea tacita a celor doua concepte, obtinandu-se forma bivalenta utilizata azi. Importanta celor doua componente este variabila in functie de perioada. Spre exemplu, in ultimul timp exista tendinta de a ignora partea personala a sufletului. Acest lucru nu se intampla pentru ca ortodoxia nu accepta ideea, ci pentru a se delimita de tavalugul de prostii de tip new age si new new age care sustin karma si transmigratia sufletelor.
Doresc sa fiu bine inteles, sufletul nu este o copie de siguranta a individului, este persoana in sine, cu toate atributele sale, este faptuitorul si cel ce suporta consecintele Judecatii.

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.