Moduri evreieşti de a pune problema
 

Sunt convins (şi, aici, îi dau dreptate lui Jung) că fiecare popor are geniul său. Pentru creştini, constatarea are un sens mai propriu: noi credem că există îngeri gardieni nu numai pentru oameni, ci şi pentru colectivităţi umane. Dealtfel, înţelesul de bază al termenului de "geniu" este acela de "spirit". Existenţă acorporală, dacă preferaţi.

Ei bine, poate cel mai tipic lucru pentru evrei este târguiala. Acest aspect al geniului grec este unul dintre deliciile citirii Vechiului Testament. Când târguiala e între oameni, e materie comună: toţi o practicăm. Dar, trebuie să fii evreu şi trebuie să crezi cu tărie într-un dumnezeu personal, ca să te târguieşti cu Dumnezeu.

Iată, de exemplu, acest extras din Psalmul 6:

Că nu este întru moarte pomenirea Ta. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
quoniam non est in morte recordatio tui, in inferno quis confitebitur tibi?

Acest verset vine după ce psalmistul face un apel repetat la misericordia divină. Dar, aşa cum am învăţat la cursurile de vânzări, nimeni nu este interesat de un produs dacă nu este convins de marile avantaje ale achiziţionării lui. Aici, psalmistul duce muncă de marketing cu Dumnezeu. Pentru El, pentru Domnul, e avantajos să îl mântuiască, ca să aibă cine să-L laude şi să-L preamărească. Tot ce am învăţat la cursuri de psihologia vânzării apare aici:
-descompunerea unui avantaj (de fapt, unic) al produsului în mai multe avantaje. Cele două părţi ale versetului (marcate de cezură) spun, de fapt, acelaşi lucru.
-crearea unui "word picture". Potenţialul client cumpără când vânzătorul îi creează un tablou. Nu ajunge să spun "acest nenorocit de pix Parker, pe care îţi cer, cu tupeu, un milion, te va face să pari altora milionar, crescându-le încrederea în tine!". Trebuie să-i spun: "gândiţi-vă la partenerii dv, care pun atâta preţ pe seriozitate. Ei vor veni cu un proiect de contract în care speraţi atât de mult. Îi veţi primi stând chiar în fotoliul în care staţi acum. Ce imagine vor avea dacă aţi scoate un pix de 1 leu ? Gândiţi-vă, acum, că veţi păstra acest pix Parker în buzunarul interior, din dreptul inimii. Acolo veţi duce mâna şi de acolo îl veţi arăta, aşezându-l pe colile pe care ei vi le vor întinde. Ochii lor vor cădea chiar pe acest obiect de prestigiu şi valoare când le veţi spune: "mai sunt doar câteva mici detalii de discutat". Ce poziţie veţi avea acum !"

Cam asta face Psalmistul. Ne închipuim un pslamist damnat, în fundul iadului, şi în Cer un ocean al tăcerii. Nu mai sunt decât îngerii Lui să-L laude. Dar, dacă psalmistul va primi absolvirea, va fi cu totul altceva: coardele care răsună acum (psalmul e pentru acompaniament de coarde) vor răsuna pentru Domnul. Este că e cu totul şi cu totul altceva ?
Pe bune, eu l-aş ierta !

Cu certitudine, nu aţi citit "Vikingii", de Frans Gunnar Bengtsson...

Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa.

Mai grav de atât: nici măcar nu am auzit de ea.

http://en.wikipedia.org/wiki/The_Long_Ships

Şi, o descriere în română:

http://opiniisrl.wordpress.com/2011/...s-g-bengtsson/

http://ocartedincandincand.blogspot....-vikingii.html


Absolut fascinant este modul în care eroul principal pune problema convertirii la creştinism: constată că, în perioada în care a slujit zeilor nordici, şi lui Mahhomed (în calitate de gardă personală a califului din Cordoba), n-a avut noroc.

Lucrurile i-au ieşit tot pe dos: a ajuns sclav la galere, a dobândit ceva bogăţie, dar a risipit-o fără folos, fata iubită i-a fost suflată de sub nas, iar cu ocazia asediului unui oraş englez, în cadrul unei expediţii vikinge, un călugăr asediat i-a spart capul cu un pietroi aruncat din turn.

Ca atare, omul se decide să încerce ultima variantă pentre a-şi redobândi norocul: se converteşte la creştinism. După care, evident, toate încep să-i meargă din plin, redevine bogat, se însoară cu fata iubită, etc.

Evident că, pentru tot restul vieţii, îşi va sfătui prietenii să îi slujească lui Cristos, cel care a dovedit că îl poate ajuta în mod concret şi care poate restabili norocul omului.

Sunt multe pasaje, de un umor delicios, în care filosofia mercantilă a vikingilor se împleteşte cu viziunea lor despre religie; ajunşi în apele sudice, trag concluzia că zeii lor sunt probabil departe şi deci ar fi înţelept să se închine lui Mahommed (mai ales că au dobândit şi ceva aur cu ajutorul lui); la momentul creştinării, eroul principal îşi pune problema, cât se poate de serios, despre cam cât aur ar trebui să dăruiască Bisericii pentru ca să fie privit favorabil de Cristos - până la urmă, problema se rezolvă printr-o adevărată inginerie financiară, în cadrul căreia alţi şefi vikingi sunt convinşi să doneze în numele erolului principal, care se felicită pentru iscusinţă şi dărnicie în acelaşi timp.

Un sfat: dacă o vedeţi pe la anticariate sau la tarabele vânzătorilor de cărţi, nu ezitaţi ! O capodoperă litarară, care a beneficiat şi de o traducere de excepţie în limba română. Chiar dacă nu vă veţi găsi timp pentru lectură, copii vă vor fi recunoscători.

Din cat imi amintesc pe moment, cred ca cea mai celebra negociere relatata in Scriptura si in acelasi timp, model tipic de targuiala evreiasca, e cea in care Avraam „duce tratative” cu Dumnezeu pentru cei din Sodoma si Gomora.

”Şi apropiindu-se Avraam, a zis: "Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?

Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate?

Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?"

Zis-a Domnul: "De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela".

Şi răspunzând Avraam, a zis: "Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă.

Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi".

Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis: "Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?" Şi Domnul a zis: "Nu o voi pierde pentru cei patruzeci!"

Şi a zis iarăşi Avraam: "Să nu Se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo numai treizeci de drepţi?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo treizeci".

Şi a zis Avraam: "Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi". Răspuns-a Domnul: "Nu o voi pierde pentru cei douăzeci".

Şi a mai zis Avraam: "Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?" Iar Domnul i-a zis: "Pentru cei zece nu o voi pierde".

Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam, S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.”



Iata mai jos ce zice pr. Steinhardt (el insusi evreu), in „Daruind vei dobandi”, despre acest episod in care Avraam si Dumnezeu „se tocmesc de parca ar fi doi cumetri la umbra nucului din fundul gradinii”. Ajung ei la invoiala, dar din pacate la ce bun? Cei din Sodoma si Gomora nu stiu de ea. Habar n-au ca ei sunt subiectul principal de discutie pe ordinea de zi a negocierilor.


„Părintele nostru Avraam, milostivnicul, pentru a fi îndrăznit să stea la tocmeală cu Dumnezeu şi să nu se fi ruşinat să tot stăruie, iata, scena relatată la capitolul 18 al cărţii Facerii, versetele 23-33, e poate cea mai emoţionantă din întreg Vechiul Testament.
Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise erau tunete şi fulgere şi nor des şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Iar când i-a vorbit lui Ilie a fost adiere de vânt lin.

Cu Avraam însă pare a se tăifasui.
S-ar zice că-s doi cumetri, cu paharele pe masa din faţa lor, la umbra nucului din fundul grădinii şi că le este voia a nu pripi încheierea târguielii.

Poate că în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi… poate să fie numai patruzeci şi cinci… poate să fie numai patruzeci… poate numai zece….

E în acest descrescendo numeric, de fapt un admirabil şi uimitor de îndrăzneţ crescendo de milă şi de iubire de semeni şi îngăduinţă pentru păcătoşenia omului.
E atîta curaj, atîta neosteneală şi tenacitate şi putere stăruitoare încât cititorul textului nu poate să nu resimtă mândria de a fi şi el om, umplându-i-se totodată ochii de lacrimile sfintei bucurii. Şi nu-i deloc exclus să-i sune în minte cuvintele rostite în zilele noastre de Raymond Aron: „în prezenţa măreţiei mă înfior cu respect”.

Învoiala se încheie în dreptul digitului zece. Dar la ce bun? Cei din Sodoma şi Gomora nu ştiu de ea, după cum nici flegmaticilor trecători de pe dealul Căpăţânii nu le dă prin gând că Răstignitul acela pentru ei se chinuieşte.”

Legat tot de targuieli si negocieri cu miza in vesnicie, in 2 iunie, data cand ati deschis acest topic, a fost sarbatorit in BO, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, el insusi negutator in viata pamateasca si considerat patronul spiritual al negustorilor.

Cea mai profitabila afacere pe care a facut-o la viata lui a fost cand si-a dat muceniceste viata pamanteasca in schimbul vietii impreuna cu Hristos. A dat o moneda calpa in schimbul celei mai pretioase comori!
Ăsta da exchange!

Foarte interesant topic!
Mai sunt multe texte în acest sens... De exemplu relatarea despre dialogul dintre Dumnezeu Care hotărâse să-i piardă pe toţi israeliţii şi Moise, care contraargumenta spunând că, dacă evreii vor muri în pustiu, egiptenii îşi vor schimba părerea despre atotputernicia divină. :)
Ce să mai zicem de Iacov/Israel care, după lupta sa cu Dumnezeu, I s-a adresat Domnului într-un mod foarte îndrăzneţ: "Nu Te las să pleci până nu mă binecuvântezi"... :)
Şi mai sunt muulte alte exemple în V T, pe care nu le am acum în minte.
Poate că I-ar fi bineplăcut lui Dumnezeu ca noi să dorim atât de mult mântuirea noastră, încât să încercăm s-o negociem. Poate că ar spune ca-n acea legendă iudaică: "Copiii Mei M-au învins, copiii Mei M-au învins!".

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

P. S. Acum mi-a venit în minte faptul că Mântuitorul Însuşi ne-a oferit, prin parabola judecătorului nedrept (Luca18, cred), un exemplu de negociere stăruitoare, încăpăţânată, o târguială duhovnicească în adevăratul sens al cuvântului. :)

Dacă tot am ajuns la moduri evreieşti de a pune problema în....Noul Testament, nu se poate să nu pomenim o delicioasă analogie pe care o face Domnul, atunci când ucenicii Săi îl roagă să le arate cum trebuie să se roage. Să citim din cap 11 din Luca:
Si a zis catre ei: Cine dintre voi, avand un prieten si se va duce la el in miez de noapte si-i va zice: Prietene, imprumuta-mi trei paini,
Ca a venit, din cale, un prieten la mine si n-am ce sa-i pun inainte,
Iar acela, raspunzand dinauntru, sa-i zica: Nu ma da de osteneala. Acum usa e incuiata si copiii mei sunt in pat cu mine. Nu pot sa ma scol sa-ti dau.
Zic voua: Chiar daca, sculandu-se, nu i-ar da pentru ca-i este prieten, dar, pentru indrazneala lui, sculandu-se, ii va da cat ii trebuie.
Verbis Domini
Cu alte cuvinte, mult face îndrăzneala şi stăruinţa în rugăciune! Dumnezeu e capabil să ne dea ce cerem numai ca să scape de stăruinţa noastră. Aici, evreul Isus îi învaţă pe ceilalţi evrei care se înscriseseră la şcoala Sa rabinică tehnica persuasiunii, pe care vânzătorii ambulanţi de te-miri-ce şi-au însuşit-o mai bine decât noi.

Daa, foarte interesant exemplu, nu mă gândisem! :)