n-am prea inteles...
 

de ce au murit porcii aceia?adica,ce i-a facut sa sara in mare,si de ce i-a ascultat Iisus pe draci cand L-au rugat sa-i lase sa intre in porci? Si altceva care m-a surprins:de ce locuitorii,in loc sa Ii multumeasca pentru ce a facut sau macar sa fie curiosi sa afle mai multe despre Iisus,L-au gonit de acolo si le-a fost frica?de ce s-au mai temut,odata ce oamenii aceia nu mai erau periculosi? sau au fost suparati de moartea porcilor,care le erau sursa de hrana/venit? Chiar daca asa stau lucrurile,n-au pus ei viata unor oameni de-ai lor mai presus de paguba cu niste animale?(adic sa se bucure de salvarea lor)....Si iarsi revin la eveniment si sensul sau:demonii n-au stat prea mult timp in turma de porci.Atunci,care era motivul cererii lor? Si,apropo,cati erau pana la urma? in Biblie se zice doar ca erau multi..altii spun ca erau 6000 de draci,zicand ca atatia soldati erau intr-o legiune romana...multumesc pt. ca ati citit!..

Iată un fragment dintr-o predică a părintelui Galeriu la predica referitoare la vindecarea demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor:

„Atunci, aceasta cerea demonul: “Nu mă chinui!” – Nu mă chinui cu iubirea! Şi întrebând Iisus: “Care îţi este numele?”, demonul (omul, propriu-zis) a răspuns:“Legiune, că suntem mulţi”. Şi aici, la fel, se dezvăluie o faţă întunecată a tragediei demonizatului; a oricărui demonizat: Nu omul a vorbit. Să vorbească demonul din tine… Şi-L rugau demonii: “De porunceşti cumva să ieşim, nu ne mâna în adânc!”. La Apocalipsa, dumnezeiescul Ioan vorbeşte de “adâncimile satanei” – invenţiile demonice cu care ispiteşte din adânc. Şi demonii nu doreau să meargă în adânc; într-un anume fel în locul lor. Dar era acolo o turmă de porci; şi L-au rugat pe Mântuitorul: “Îngăduieşte-ne să intrăm în turma de porci!”. Nu în adânc să mergem ci – o, nefericiţii – să-şi ducă mai departe slujba lor, a distrugerii. Şi, în taina mare a libertăţii, şi într-un fel a “rugăciunii” lor (dacă o putem numi aşa) le-a îngăduit; revelator, ca să descopere lucrul lor, al demonilor, în lume. Aşa trebuie să înţelegem partea ultimă a acestei pericope (la care ne vom referi în final). Şi intrând în turma de porci, precum am auzit, legiunea de demoni, care pe sărmanul îndrăcit îl chinuia şi-l alerga, acum pe aceste nefericite necuvântătoare le chinuie, le aleargă, şi se aruncă de pe ţărm în lac. Păzitorii se înfricoşează, de-o dată şi de priveliştea care-i înspăimântă, şi de prezenţa lui Dumnezeu şi a lucrării Lui, şi de paguba pentru care socoteau că vor răspunde. Aleargă în cetate, vestesc… gherghesenii vin, află cum a fost vindecat demonizatul (ei îl cunoşteau)... şi-l văd deodată la picioarele Mântuitorului, liniştit. Şi, uimitor, de spaimă, de pagubă, Îl roagă pe Iisus să plece de la ei; să-i lase în lumea gândurilor lor. Scăpaseră de demonizat; dar pierduseră turma de porci. Iisus primeşte cuvântul lor. Se retrage… Cel vindecat se apropie şi-L roagă să rămână cu El. Dar Iisus îi spune: “Mergi şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu!”. Iisus se urcă în corabie, cel vindecat, redobândindu-şi chipul, zidit după chipul Celui care îl vindecase acum (al lui Iisus), vesteşte acolo, în cetatea, în casa lui, în tot ţinutul… ”


În context iudaic, faptul că legiunea de demoni a intrat în rândul porcilor se referă şi la acel concept de kuşer – de curat sau necurat – de atunci. Deci, demonii ieşind din om n-au intrat în orice vieţuitoare, ci exact în acea turmă de porci care întruchipau necurăţia în fire pentru iudei. Şi toată acea turmă de porci s-a aruncat în mare întru curăţirea şi a firii, nu numai a omului. Deci demonul nu a răbdat să rămână pe pământ. Neîntâmplător a intrat într-o turmă de porci – întruchipare a necurăţiei, în contextul acela iudeic – fiind înghiţiţi de marea cea curăţitoare.