Anna21, referitor la lumanari, poate, zic poate, mai e si un alt aspect, pe care l-am vazut la noi in biserica: la pangar se vand, cum e si firesc, lumanari de ceara curata si acelea se folosesc la iluminat. Insa cel putin la parastase, mai toti oamenii dau la altar preotilor lumanari din ceara alba, portocalii, toate luate din comert. De cele mai multe ori, la parastase, din multimea de lumanari pe care le primesc preotii, sunt lasate aprinse numai cele corespunzatoare (adica cele mari din ceara, care nu fac fum). Dar daca s-ar intampla sa primeasca numai din comert, ma gandesc ca macar una tot ar trebui sa o lase aprinsa, ca nu o sa faca slujba tinand in mana un snop de lumanari stinse. Oamenii se gandesc ca acelea din comert sunt ceva mai ieftine sau ca interdictia de a folosi lumanari din afara se refera numai la a aduce un oaresce profit parohiei din vanzarea lumanarilor, dar nu isi pun problema degradarii picturii, a simbolismului cerii, a jertfei curate...

Asa ca poate ca daca in biserica ta, credinciosii ar aduce la altar lumanari mari de ceara, alta ar fi situatia. Eu iti inteleg nemultumirea, dar poate ca ar trebui totusi sa vorbesti cu preotul si sa ii spui frumos pericolul la care e expusa pictura. Asa, daca intorci spatele si pleci, poate vei fi mai castigata, dar gandeste-te la ceilalti oameni care raman si care vor mai trece pe acolo, ca vor avea aceeasi problema, ca vor trebui sa scoata bani din buzunar pentru ca cei de dinainte nu au stiut sa atraga atentia asupra degradarii picturii.

Asta nu e bine şi preoţii ar trebui să insiste asupra acestui aspect. În perioada interbelică, comerţul cu lumânări era monopol al Bisericii, cam tot aşa cum fabricarea şi punerea în vânzare a periilor era monopol al aşezămintelor orbilor întemeiate de Regina României. Orbii nu pot face multe lucruri, dar pot face perii. Biserica nu poate vinde multe lucruri, dar poate vinde lumânări, lucru care reprezintă o importantă sursă de venit. Pe vremea când eram în curia parohială, îmi amintesc că într-un exerciţiu bugetar comerţul de la pangar era a treia sursă de venit a parohiei ca importanţă, după cotizaţiile credincioşilor şi salariul preotului. Străbunicul meu, preot ortodox, avea o mică făbricuţă de lumânări, fiind însărcinat de Episcopia Romanului să aprovizioneze toate bisericuţele de pe Valea Trotuşului. Nu era mare lucru, era cam cât o cameră mai mare, unde lucra el şi cu dascălul. Ar trebui ca toţi credincioşii să cumpere lumânări numai de la pangare, cel puţin lumânările pe care le folosesc pentru cult. Cele pentru iluminat, cine romantice, etc, sunt altceva.

Cand eram la stilisti, si eu am fost in postura penitentului al carui duhovnic raspunde la telefon. Desigur, a avut insa bunul-simt sa spuna ca este ocupat si sa spuna persoanei ca vor vorbi mai tarziu. E o mare diferenta, fata de cazul unui confesor care isi intrerupe pe o mare durata exercitarea actului spovezii.

Sigur ca exista. Biserica din Dealul Mitropoliei (catedrala patriarhala acum). Acolo ai sa gasesti deschis pana in miez de noapte (cel putin asa era acum cativa ani, nu cred sa se fi schimbat).

pareri
 

s-a mai spus, revin si eu. imi este foarte greu ca nu pot sa stau pe scaun. dupa 1 ora de stat in picioare nu mai pot apoi sa ma aplec sa ma asez in genunchi. ma doare spatele intr-un mod ingrozitor. sunt scaune, dar, asa cum s-a mai spus, unii ar trebui sa se mai ridice, sa facem cu schimbul. nu unii sa ramana lipiti de scaun, iar altii incremenesc de spate. si asta inseamna sa te gandesti la cel de langa tine.
ca sa stai in genunchi mai mult trebuie sa nu uiti acasa pernuta salvatoare.

In particular, nu-mi plac preotii si falsii credinciosi ("evlaviosii").
In general, nu-mi place marea greseala de a confunda biserica, ritualurile religioase si religiile, cu credinta.

Mie un singur lucru nu imi place in biserica atunci cand in timpul slujbei oamenii vorbesc intre ei in loc sa asculte in liniste, cantaretul mereu le atrage atentia:) In rest imi place totul...... Am gasit in biserica niste oameni si preoti deosebiti ,care ma ajuta f mult si sunt f atenti cu mine:):)

Ce nu-mi place:

- o sa incep cu mine: nu-mi place ca nu ma pot concentra mereu la slujba, de multe ori gandul meu zboara aiurea, parca vrajmasul ma ispiteste, nu stiu.
- nu-mi plac oamenii care vin la biserica sa vorbeasca, sa barfeasca
- nu-mi plac parintii ai caror copii alearga prin biserica, se joaca, tipa (nu ma refer la bebelusi) iar ei stau pasivi. frate, nu-ti lasa plodul sa deranjeze toata biserica, chiar nu ai autoritate in fata lui sa-l faci sa fie cuminte? sa-mi fie cu iertare daca vorbesc in necunostinta de cauza (nu am copii,inca..) dar totusi...
- nu-mi place lipsa scaunelor/bancilor din biserica. stiu, trebuie sa facem un sacrificiu cand venim la biserica, dar cred ca pentru multi, lipsa scaunelor=stat in genunchi/picioare=durerea care ii copleseste, asupra careia se focalizeaza involuntar, in detrimentul slujbei. cand te doare ingrozitor spatele sau cand te dor genunchii, se dimineaza atentia acordata slujbei
- nu-mi plac predicile filozofice de la sfarsit. keep it simple! recent am inceput sa merg la o bisericuta mica, dar fascinant preotul, are niste discursuri care-mi raman in minte si-n suflet: simple, pline de exemple si sfaturi, nu filosofice (la catedrala unde mergeam inainte, culmea- atentia imi disparea complet tocmai la predica, pt ca era prea filosofica, prea tehnica (nu stiu daca imi exprim gandurile cum trebuie).
- nu-mi plac "Tarifele" vazute chiar si la manastiri cunoscute, nu ma duc la manastire ca la hipermarket "cat costa kilogramul de acatist? aaa bun, dati-mi si mie de 20 ron". serios, chiar trebuie sa fie tarife standard? poate nu toti oamenii au posibilitate financiara sa plateasca pentru 6 saptamani, desi au mare,mare nevoie de acel acatist
-nu-mi plac persoanele care au "grija" de locul unde se pun lumanarile...grija de a le stinge imediat si a le pune in galeata, probabil pentru topire si refolosire. e ca si cum mi s-ar fura nu banii dati pe lumanare, cat mai degraba gandul bun pe care l-am avut cand am aprins-o. deci un mare "shame on you" celor care sting lumanarile dupa 3-4 minute (chiar si atunci cand nu sunt multe lumanari si spatiul acela este aproape gol"
- nu-mi place atitudinea calugaritelor din manastiri de a privi vizitatorii ca pe cei mai pacatosi oameni (cred c-a mai zis cineva ideea asta, din comentariile citite). ok, stiu si eu ca-s pacatoasa, dar nu ma privi ca si cand as avea ciuma
- nu-mi place interdictia de a fotografia anumite manastiri/morminte. Si sa va dau si un exemplu: la Prislop, desi era un afis la poarta manastirii cum ca fotografiatul este interzis, am avut dorinta de a face poze la mormantul Parintelui, poze care ulterior au fost un argument foarte convingator pentru a face si alte persoane sa mearga la Prislop.
- nu imi place lipsa spiritului de comunitate... cred ca in majoritatea parohiilor oamenii vin la slujba doar duminica si atat, contactele dintre credinciosi fiind rare. Cred ca am putea lua exemplul (nu dati cu piatra, va rog) celor de alte religii (stiu cazul baptistilor,deci voi povesti despre ei) care au intalniri saptamanale - Bible study de exemplu. Ar fi foarte, foarte utile niste seminarii in randul tinerilor, mai ales ca (cel putin cat am fost eu in liceu, acum cativa ani) nu se mai face religia in scoli si ispitele secolului XXI sunt foarte mari. Sau alt exemplu, ajutorul in comunitate: o data pe luna sa se faca ceva- vizitat azil de batrani, renovat o gradinita, etc. Daca sunt astfel de intalniri in parohiile dvs, felicitari enoriasilor si preotilor parohi, la mine nu sunt.

Ok, cam atat am avut de obiectat. Stiu, nu trebuie sa judecam, dar nici nu pot ramane indiferenta.

Nu-ţi place ceva în biserică, du-te la alta. Dar este posibil să alergi anii la rând după biserica, care va îndeplini cerinţele tale. Şi niciodată nu vei găsi perfecţiunea...pentru că perfecţiunea o găseşti în imperfecţiune..

Ia pune "mâna" (discernământului) şi, gândeşte-te, omule, când te duci la cineva acasă, ca şi musafir, te apuci să faci mofturi şi să dai indicaţii? Din respect, taci măcar, nu-i aşa? Şi încerci să te arăţi binevoitor. Şi încerci măcar, să fii recunoscător pentru invitaţie ...Dar în casa lui Dumnezeu, te grăbeşti să faci ordine şi analize. Să stai cu privirea-ţi judecătoare pe restul lumii, pe preot, pe cântăreţ. Să hoinăreşti cu mintea spre situaţii ipotetice şi regrete.

Nu mai bine, pui capul în pământ, şi te gândeşti că eşti un pumn de ţărână? Un păcătos, mai păcătos decât baba de la lumânări, sau tânărul îmbrăcat prea la modă din faţa ta care poate are o inimă mai smerită ca a ta. Şi gândeşte-te de ce ai venit, de fapt, la biserică. Ai venit, ca să aduci slavă şi mulţumire lui Hristos pentru că exişti, că respiri, că ai două mâini şi două picioare, că ai raţiune, că ţi-a dat inimă să simţi mângăierea Dumnezeiască a Sfintei Liturghii. Ai fost invitat la această sărbătoare de Tatăl care te iubeşte mai mult decât îţi vei putea tu închipui, vreodată. Aşa că, calcă cu sfială, cu smerenie, dar şi cu recunoştinţă, cu bucurie, pe drumul spre biserică. Şi o dată ajuns acolo, deschide-ţi inima şi lasă gândurile, grijile, şi calculele inutile acasă...

Iertare fraţilor! Eu nu fac aşa, dar mă gândesc uneori, în nevrednicia mea, că la Dumnezeu nu ajugem niciodată cu o inimă raţională. Să avem inima înmuiată, fraţilor! Că de restul se ocupă Dumnezeu..

Corect merg la biserica sa fiu doar eu si Dumnezeu atat.